GUVERNUL- ROLUL POLITIC SI ADMINISTRATIV

GUVERNUL- ROLUL POLITIC SI ADMINISTRATIV

Statutul constitutional al Guvernului

Guvernul, ca organ de sine statator, este o creatie a vremurilor modeme, el a aparut odata cu primele Constitutii, implicit cu dreptul administrativ propriu-zis[1].

Indiferent ca a precedat sau a fost precedat de aparitia ministerelor, reglementarea institutiei guvernamentale, (Cabinetul, Consiliul de Ministrii, Consiliul de Stat, Executivul, Guvernarea), sau alte denumiri consacrate de traditiile constitutionale ale fiecarui stat, isi are sediul general in cuprinsul legii fundamentale. Aceste reglementari se refera, fie la rolul Guvernului, atributiile, principiile de organizare si functionare, la raporturile acestuia cu Parlamentul, cu alte institutii si autoritati, etc.

Toate aceste tehnici de redactare a Constitutiei, reflecta nu numai rigoarea de reglementare, ci si traditiile fiecarui stat.

Aminteam la inceputul acestei sectiuni, ca trasatura executivului romanesc este dualismul sau. Asadar, Presedintele Romaniei si Guvernul sunt cele doua autoritati centrale cu caracter suprem in sistemul executiv romanesc.

In privinta atributiilor sale, "in materia executiva, Guvernul are caracter de regula, iar Presedintele intervine prin exceptie, doar in acele domenii rezervate expres de Constitutie[2]'.

Pe de alta parte, nu este de neglijat faptul ca Presedintele este o autoritate publica cu caracter unipersonal, Guvernul este un organ colegial.[3]

Dupa cum, in opinia unor autori, caracteristic pentru Guvern este si modul unic de investire, care presupune desemnarea candidatului de catre Presedinte si acordarea de incredere de catre Parlament, pentru a-o se incheia numirea Primului Ministru si a intregii echipe guvernamentale, tot de catre Presedinte[4].

Pentru analiza corecta a activitatii Guvernului, vom avea in vedere pe de-o parte:

- statutul constitutional (art.l 02-115 din Constitutie);

- statutul legal potrivit Legii nr.90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor.[5]

Din punct de vedere al statutului constitutional al Guvernului, acesta este reglementat in Titlul III "Autoritati publice', Cap.III 'Guvernul'- si dezvoltat in CapIV" Raporturile Parlamentului cu Guvernul' .

Legea de revizuire a Constitutiei, intareste solutia unui executiv bicefal, cu un Presedinte al Romaniei implicat direct in guvernare, doar in cateva domenii de activitate (politica externa, apararea tarii si ordine publica) si cu un Guvern care apare ca fiind autoritatea esentiala, de natura politica a executivului, 'Patronul' executivului in Romania este Guvernul si nu Presedintele Republicii.[6]

Examinarea prevederilor constitutionale privind Guvernul demonstreaza, fara echivoc, grija legiuitorului de a stabili rolul acestuia.

In practica constitutionala europeana exista doua tendinte, fie de a deduce implicit rolul Guvernului din textele Constitutiei ( ex. Italia, Germania), fie de a determina sarcinile sale in domeniul politic, administrativ, legislativ ( Portugalia), sau a rolului sau exclusiv politic ( Spania, Grecia, Olanda), ori a rolului sau exclusivadministrativ (Austria , Norvegia).

Analiza reglementarilor constitutionale ale statelor apartinand uniunii Europene, mai permit si urmatoarea concluzie:

Definirea rolului politic al Guvernului se realizeaza in unele Constitutii prin stabilirea in atributul sau exclusiv a politicii interne si externe si exercitarea acestor atributii sub controlul Parlamentului ( Grecia, germania, Franta), sau Guvernului ii revine doar conducerea politicii generale a tarii, in limitele stabilite de Parlament (Spania, Portugalia, Finlanda) si de seful statului (Norvegia).

Din aceasta simpla analiza comparativa , rezulta ca, satatutul constitutional al Guvernului Romaniei, este determinat , in concordanta cu regimul politic consacrat in tara noastra, si in stransa legatura cu traditiile tarii noastre, nu foarte diferite dea multor state europene.

Constitutia stabileste cu privire la Guvern, structura acestuia, competenta, investitura , incompatibilitatile, incetarea functiei de membru al Guvernului, actele Guvernului, raspunderea membrilor Guvernului, incetarea mandatului.

Cu privire la rolul Guvernului, daca analizam Constitutiile tarilor europene, vom constata ca majoritatea acestora cuprind o calificare expresa a cestuia:

rolul politic, legislativ administrativ ( ex. Spania)

rolul politic si administrativ (ex. Franta)

rolul politic (ex. Olanda, Grecia)

rolul administrativ(Austria, Grecia)

La cealata extrema , exista si sisteme constitutionale, in care nu se califica expres rolul Guvernului , el urmand a fi determinat in urma interpretarii sistematice a Constitutiei [7](ex. Italia, Germania).

Cu privire la rolul Guvernului in sistemul romanesc, in temeiul art. 102 alin. 1 din Constitutie "guvernul potrivit programului de sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice", de unde dubla natura a rolului sau politic si administrativ.

Folosirea sintagmei "acceptat de Parlament", scoate in evidenta, fara echivoc, faptul ca programul de guvernare este si ramane al Primului ministru si al restului echipe guvernamentale, votul Parlamentului, insemnand doar faptul juridic care legitimeaza respectivul program, ca program oficial al Guvernului Romaniei in functiune.

Pe de alta parte , formularea "exercita conducerea generala a administratiei publice", subliniaza ca nici-o structura a administratiei publice , fie centrala sau locala, numita sau aleasa de cetateni, nu se poate sustrage "veghei guvernamentale". Formele prin care Guvernul realizeaza "conducerea generala", difera dupa cum este vorba de structuri subordonate Guvernului, structuri centrale autonome infiintate prin lege, sau structuri alese, care infaptuiesc autonomia locala.

Unele vor fi raporturi de subordonare (fata de miniostere, prefecti), altele vor fi de colaborare fata de autoritatile centrale de specialitate autonome si altele raporturi de tutela administrativa(fata de autoritatile locale alese).

In realizarea politicii generale si conducerea administratiei publice, Guvernul coopereaza la actul de guvernare si administrare cu organismele societatii civile (ex. Organizatii sindicale, patronale, asociatii profesionale, asociatii de drept public si privat).

Revizuirea Constitutiei din 2003, a adus modificari in privinta determinarii rolului Guvernului. Astfel, in art. 148 alin.5 privind integrarea in Uniune Europeana, se prevede expres "Guvernul transmite celor doua camere ale Parlamentului proiectele actelr cu caracter obligatoriu, inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene". Aceasta procedura instituita prin Constitutie "permite exprimarea punctului de vedere al Parlamentului, avand in vedere si prioritatea dreptului comunitar si necesitatea armonizarii legislatiei interne cu aceasta"[8].

Structura Guvernului

Sub spectul structurii Guvernului, dreptul comparat ne ofera , deasemenea, mai multe forme de constituire a Guvernului: fie constituite fara un nivel ierarhic intermediar, cu o structura simpla, uniorganica(ex. Italia, suedia, Danemarca), sau cu o structura biorganica, avand unele nivele ierrarhice intre membrii Guvernului (ex. Birou permanent, birou executiv), sau a unor functii intermediare intre Primul Ministru si membrii Guvernului (vicepriministru, ministru etc.),(ex. Austria). Cu privire la componenta Guvernului, la desemnareaministrilor, acestia pot fi cu portofoliu, fara portofoliu sau chiar secretarii de stat sau alte functii (ex. Spania, Portugalia), sau un numar fix de ministri (ex. Elvetia - 7).

Statutul constitutional al Guvernului, din punct de vedere al structurii acestuia, este stabilit in art. 102(3)"Guvernul este alcatuit din Prim Ministru, ministrii si alti membri satbiliti prin lege organica". Asadar , pe langa primul- Ministru si ministri, constituantul recunoaste ca fiind de competenta legii organice, desemnarea altor membrii de Guvern.

In privinta ministrilor, li se aplica atat un statut constitutional, cat si unul legal.

Cu privire la structura Guvernului, in literatura de specialitate s-au exprimat opinii pro si contra constitutionalitatii categoriei "ministru de stat" si " ministru delegat" , consacrata pri legea organica Legea nr 90/2001 privind organizarea si functinarea Guvernului Romaniei si a ministerelor.

Modificarea Legii nr. 90/2001, prin Legea nr. 23/2004 (art.3 alin2) s-a reintrodus functia de ministru de stat si ministru delegate. Desii atacata la Curtea Constitutionala, inclusiv pentru acest motiv, exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa prin deciziile nr.88/2004 si nr.89/2004[9], cu motivarea ca 'legiuitorul constituant a lementat modul de alcatuire al Guvernului intr-o maniera supla, care permite acestei autoritati publice, ca in scopul realizarii programului sau de guvernare aprobat acordarea votului de incredere al Parlamentului, sa propuna o structura in raport cu obiectivele pe care trebuie sa le realizeze. Legiuitorul constituant nu a reglementat intr-o maniera rigida modul de alcatuire al Guvernului prin nominalizarea ministerelor '. Asa fiind, se impune concluzia ca, notiunile de 'ministru ', ca si cea de "membrii ai Guvernului', sunt utilizate generic si permit asadar, includerea in sfera lor si a functiei de 'ministru de stat', 'ministru delegat cu insarcinari speciale pe langa Primul ministru, ministru fara portofoliu'.

In spiritul prevederilor amintite din Legea nr.90/200 1, modificata prin Legea .13/2004, potrivit carora 'din Guvern pot face parte si ministrii de stat, precum si ministrii delegati cu insarcinari speciale pe langa Primul Ministru, prevazuti in lista Guvernului prezentata Parlamentului pentru acordarea votului de incredere', coroborat art.37 alin.2 din Hotarare a nr.24/28 decembrie 2004, pentru acordarea increderii Guvernului, s-a aprobat lista Guvernului 'Tariceanu', din care fac parte pe langa Primul Ministru, un numar de:

- 5 ministrii de stat pentru coordonarea unor activitati economice, din domeniul culturii, invatamantului si integrarii europene si din domeniul mediului de afaceri si intreprinderi mici si mijlocii (din care unul indeplineste functia de viceprimministru);

-15 ministrii pe domenii;

- 6 ministrii delegati pentru diferite domenii activitate.

Constatam astfel, ca practica Guvernelor de dupa 1996, a capatat caracter legal, pin modificarile aduse Legii nr.90/2001.

Mobilitatea legiuitorului cu privire la determinarea structurii Guvernului este evidenta, permitand astfel legii organice sa reglementeze aceasta competenta in sarcina "Primului Ministru care poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului, prin infiintarea, desfiintarea sau, dupa caz, divizarea ori comasarea unor ministere,dupa cum acesta poate solicita Parlamentului ca unii dintre ministrii sa aiba si calitatea de ministru de stat pentru coordonarea activitatii unor ministere'(art.37 din Legea nr.90/2001 modificata si completata prin Legea nr.23/2004).

Natura activitatii Guvernului

Definirea Guvernului sub aspectul rolului sau in structura autoritatilor, fara insa a defini sau preciza expressis verbis atributiile (ca in cazul Presedintelui), ne conduce la concluzia ca toate atributiile de natura executiva care nu sunt potrivit normei constitutionale in competenta Presedintelui, sunt in competenta materiala a Guvernului

Pe de alta parte, 'trebuie facuta o distinctie intre afacerile proprii guvernamentale si cele administrative. Primele, sunt cele care prezinta o importanta primordiala si care prin solutiile pe care le foloseste influenteaza cursul general al vietii politice economice si sociale a tarii, fiind de natura a afecta interesele esentiale ale natiunii, a pune in ,cauza unitatea si a angaja destinul acesteia ,,[10].

Putem retine, in spiritul acestor prevederi, ca statutul constitutional al Guvernului se   caracterizeaza prin:

- natura sa parlamentara la origine si guvernamentala prin functiune;

-dublul rol administrativ si politic al guvernului;

-autoritatea centrala cu competenta materiala si teritoriala generala;

-caracterul dualist al executivului (printr-un sef al statului si un organ colegial) care exercita fiecare functiile sale in mod autonom;

-indeplineste, in conditiile Constitutiei si o activitate normativa exprimata prin: - recunoasterea initiativei legislative (art. 73) ;

- emiterea in executarea legii, a hotararilor de guvern (art.l08)deci acte cu efecte secundum legem sau praeter legem ;

- delegarea legislativa (art.115), potrivit careia, Guvernul poate fi abilitat de Parlament sa emita ordonante in domenii ce nu fac obiectul legii organice, dar si sub forma expresa prevazuta de Constitutie (art.115(a1.4)), potrivit caruia Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata (urgenta se motiveaza in act ca obligatie constitutionala);

-in calitate de conducator al administratiei publice, Guvernul intra in urmatoarele raporturi cu celelalte autoritati ale administratiei publice:

de subordonare-cand este organ ierarhic superior fata de ministere, organe centrale din subordine sau fata de Prefect;

de colaborare, coordonare cu autoritatile centrale autonome;

de tutela administrativa fata de autoritatile administratiei publice locale.

- coopereaza cu organismele sociale interesate in indeplinirea atributiilor sale (art..l02(2)) din Constitutie. In aceasta categorie, vom regasi formele organizatori ce institutionalizate prin lege, care participa la realizarea politicii Guvernului intr-un domeniu sau altul, exemplu: patronate, sindicate, partide politice, organizatii de tineret, femei ,ONG, asociatii, federatii.

Atributiile Guvernului

Din examinarea statutului constitutional al Guvernului, retinem ca atributii expres reglementate urmatoarele:

- initiativa legislativa( art. 73) ;

- negocierea tratatelor internationale( art.91 (1));

- propune Presedintelui acreditarea si rechemarea reprezentantilor Romaniei in alte state (art.91(2));

- prezinta Parlamentului informatiile si documentele solicitate de cele doua   camere si de comisiile parlamentare prin intermediul presedintilor lor ( art.111 (2));

- participa la sedintele Parlamentului (art.111(2));

- sesizeaza Curtea Constitutionala( art.146(a));

- delegarea legislativa (art.l 08(3),115);

- numeste Prefectul (art.123

- ia masura pentru organizarea alegerilor in termen de 3 luni de la intervenirea vacantei functiei de Presedinte (art.97(2));

- poate infiinta, cu avizul Curtii de Conturi, organe de specialitate in subordinea sa, in conditiile legii (art.117) .

Investitura Guvernului

Statutul constitutional al Guvernului Romaniei se intregeste cu reglementarea procedurii de 'investitura' a acestuia.

Din analiza comparativa a reglementarilor constitutionale europene, se poate constata ca:

- in state cu regim parlamentar, Parlamentul are rolul determinant in numirea Guvernului si a Primului ministru, (la propunerea Presedintelui), chiar daca numirea Primului ministru o face Presedintele (Italia; Grecia, Germania);

- in state cu regim monarhie parlamentara, monarhul, regele este cel care numeste si revoca ministrii, sau 'alege' Consiliul (Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca). Exista insa si state in care aceasta regula nu se respecta. Spre exemplificare, in Suedia, Primul Ministru este desemnat de Presedintele Parlamentului, dupa consultarea partidelor parlamentare. Spania, reglementeaza o procedura de investitura in mai multe etape, asemanator sistemului romanesc;

-in state cu regim semiprezidential, investitura Guvernului depinde de Presedintele Republicii (ex. Franta, Austria, Finlanda, Portugalia);

-in statele cu regim prezidential ( ex- S.U.A.), forma Guvernului se reduce la numirea de catre Presedinte a secretarilor de stat si a celorlalti ministrii, cu avizul Senatului.

Ce poate fi insa retinut, cu titlu de nota comuna in Constitutia statelor membre in Uniunea Europeana, este importanta conferita Primului ministru, a programului sau si fireste, a listei de ministrii cu care acesta alcatuieste echipa guvernamentala. Asa se explica ca in anumite sisteme de drept european, simpla calitate de lider al partidului majoritar din Parlament iti confera calitatea de Prim ministru, investitura fiind un act pur formal (ex.Anglia).

Constitutia Romaniei, reglementeaza investitura Guvernului, asemanator Constitutiei Spaniei, in mai multe etape.

'Investitura Guvernului reprezinta un complex de fapte juridice, cu procedurile corespunzatoare prevazute de Constitutie, care definesc legalitatea si fundamenteaza legitimitatea instalarii la carma tarii a unei echipe guvernamentale'[12].

Asadar, investitura cuprinde urmatoarele etape:

- desemnarea candidatului la functia de Prim Ministru, de catre Presedintele Romaniei;

-intocmirea listei Guvernului si a programului de guvernare, in termen de 10 zile de la desemnare, de catre Prim Ministrul desemnat ;

- acordarea votului de incredere de catre Parlament, in sedinta comuna asupra ogramului si a listei Guvernului.

Asadar, hotarare a comuna a celor doua Camere, da nastere 'raportului juridic de guvernare"

- numirea Guvernului de catre Presedintele Romaniei, este un 'act pur protocolar', fara consecinte juridice in privinta raporturilor dintre Presedintele Romaniei, pe de o parte si Guvern, pe de alta parte.Depunerea juramantului, etapa prinsa in faza numirii, reprezintata data de la care Guvernul in intregul sau si fiecare ministru in parte incepe sa exercite mandatul.

Aceasta operatiune incheie intregul proces de investitura a Guvernului.

Durata mandatului

Art. 110, alin. 1 din Constitutie prevede 'Guvernul isi exercita mandatul pana la ta validarii alegerilor parlamentare generale '.

Mandatul Guvernului poate ceta inainte de data prevazuta, ca urmare a demiterii.

In conformitate cu prevederile art.110 alin.2 din Constitutie, Guvernul este demis:

- in urma adoptarii unei motiuni de cenzura;

-in urma pierderii, de catre Primul Ministru, a calitatii de membru al Guvernului (prin demisie, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, deces, suspendare, imposibilitatea de a exercita atributiile mai mult de 45 de zile, alte cazuri prevazute de lege).

Cu privire la demisie, prof. Antonie Iorgovan face o clara si temeinic

fundamentata delimitare intre demisia de onoare (asumata) si demisia fortata (provocata) sau deliberata.[14]

Revocarea unui membru al Guvernului, cu exceptia Primului ministru, este un atribut Presedintelui, la propunerea Primului ministru (ca efect al unei remanieri guvernamentale).

Remanierea guvernamentala, ca si revocarea, pot surveni pentru situatii obiective "ca solutie de program politic (revocare politica), sau pentru situatii subiective, cand suntem in prezenta unei revocari cu semnificatie de tragere la raspundere'(revocare/sanctiune ).

Incompatibilitati ale functiei de membru al Guvernului

In privinta incompatibilitatii functiei de membru al Guvernului, ca in majoritatea temelor europene, Constitutia nominalizeaza expres anumite incompatibilitati, altele putand fi reglementate prin lege organica.

De rang constitutional sunt urmatoarele incompatibilitati:

-exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau senator

-exercitarea unei functii de reprezentare profesionala, salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial.

In privinta incompatibilitatilor 'legale ', prin Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, in art.84 alin.1 se stipuleaza ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu:

a) orice alta functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de ator, ori a altor situatii prevazute de Constitutie;

b) o functie de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial;

c) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al. consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si institutiile publice;

d) functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la lit. c);

e) functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la lit. c);

f) functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale;

g) calitatea de comerciant persoana fizica;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o functie publica incredintata de un stat strain, cu exceptia acelor functii vazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

Guvernul, in mod exceptional, poate aproba participarea membrilor Guvernului in calitate de reprezentanti ai statului, in consiliile de administratie la societati comerciale interes national, institutii de credit, banci, etc., dupa cum, in temeiul art.84 din Legea .161/2003, acestia pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stintifice si al creatiei literar artistice.

Incetarea functiei de membru al Guvernului

Potrivit prevederilor art. 106 si 107 din Constitutie, functia de ministru inceteaza: "in urma demisiei, ca urmare a revocarii, ca urmare a pierderii drepturilor electorale, ca urmare a incompatibilitatii, in urma decesului, in cazul imposibilitatii exercitarii functiei mai mult de 45 de zile, in cazul suspendarii, in alte cazuri prevazute de lege'.

Cu privire la acest text, se impun a fi facute urmatoarele precizari[16]:

- revocarea survine pentru membrul Guvernului, intr-o situatie normala, concretizata intr-o remaniere guvernamentala (art. 85, alin. 2);

- suspendarea (avand caracterul unei sanctiuni) intervine intr-o situatie anormala, cand s-a cerut urmarirea penala a respectivului membru al Guvernului (art. 109, alin. 2);

In ambele cazuri, competenta apartine Presedintelui Romaniei.

De asemenea, reformularea textului art.1 07, alin. 3 din Constitutia revizuita, ".privind desemnarea de catre Presedinte a unui membru al Guvernului ca Prim Ministru interimar, cand Primul Ministru este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile, cu exceptia revocarii', a inlaturat orice interpretare interpretare ambigua legata de masura revocarii, care nu-l poate privi pe Primul Ministru.

Din punct de vedere procedural, Legea nr.90/200 1, prevede, in cazul demisiei, ca aceasta sa se prezinte scris Primului Ministru si devine irevocabila din momentul in care s-a luat act de depunerea sa, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii. In privinta revocarii, la propunerea Primului Ministru, aceasta se dispune de Presedinte, prin decret. In toate celelalte cazuri de incetare a mandatului, la propunerea Primului Ministru, Presedintele ia act de aceasta si emite decret de demitere.

Actele Guvernului

In categoria elementelor de continut ale statutului constitutional al Guvernului, intalnim si reglementarea actelor acestuia, anume:

a) hotarari emise pentru organizarea executarii legilor, deci sunt acte "praeter legem' si 'secundum legem' (deci in baza si in limitele acesteia, neputand lua decat masuri de punere in executare). Hotararile pot fi atat normative, cat si individuale.

b) acte exclusiv politice (programe, motiuni,declaratii, mesaje)

c) ordonante-in temeiul normei constitutionale (delegarea legislativa

art.115). Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante In domenii care nu fac obiectul legii orgaruce.

Aceste ordonante numite si obisnuite sau propriu-zise, pot fi supuse, in conditiile legii de abilitare, aprobarii sau nu, Parlamentului.[17]

O alta categorie de ordonante o reprezinta ordonantele de urgenta (art.115 alin.4 ), care intervin in situatii extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata.

Ordonantele au o dubla natura juridica, sunt acte administrative in raport cu autoritatea care le adopta si acte cu putere de lege in raport cu forta lor juridica.[18]

Din aceasta enumerare, rezulta ca in temeiul art.108 din Constitutie, hotararile se emit pentru organizarea executarii legii, deci 'actul administrativ al Guvernului', prin care se realizeaza 'competenta originara'[19] a Guvernului, fiind supuse conditiei de forma a semnarii lor de catre Primul Ministru si contrasemnate de ministrii care au pbligatia de a le pune in executare si de a fi publicate in Monitorul Oficial, sub sanctiunea inexistentei sale. Fiind un act administrativ, hotararea poate fi atacata in fata Jnstantei de contencios administrativ, in temeiul art.52, coroborat cu art.126(6) din Constitutie.

Cu privire la ordonante, acestea sunt expresia competentei delegate in materie legislativa de catre Parlament, Guvernului.

In temeiul prevederilor art.115 din Constitutie, ordonantele sunt de doua feluri:

- ordonante in temeiul unei legi de abilitare, emise deci doar cu respectarea stricta a obiectului acesteia, supuse sau nu, in conditiile legii de abilitare, aprobarii ulterioare a Parlamentului si a datei pana la care se pot emite ordonante. Regula este ca este ordonante, nu se supun aprobarii Parlamentului decat daca este prevazuta expres.Cu privire la aceasta categorie de ordonante, mai amintim ca ele nu pot face obiectul or domenii tezervate legilor organice. De asemenea, potrivit opiniei prof. Antonie Iorgovan '''legea de abilitare poate fi data si de o dispozitie de investire a Guvernului, competenta de a emite o ordonanta cuprinsa intr-o lege, reglementand un· anumit sector de activitate ,,[20]

De asemenea, retinem ca fiind un act administrativ emis in executarea

porturilor dintre Guvern si Parlament, ele nu pot fi atacate in contencios administrativ, se poate realiza controlul constitutionalitatii sale pe calea exceptiei de onstitutionalitate de competenta Curtii Constitutionale (art.146 lit.d).

Pentru ordonantele ce se supun aprobarii Parlamentului, valabilitatea lor este nditionata tocmai de respectarea acestei obligatii, pana la implinirea termenului de   abilitare, sub sanctiunea mcetariide drept a efectelor lor.

- ordonante de urgenta emise in cazuri exceptionale, cand nu este necesara delegarea legislativa.

In temeiul Constitutiei Romaniei, in forma revizuita 'Guvernul poate adopta donante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora '. (art.115 alin4 ). Forma modificata a articolului 115, si alineatele introduse dupa revizuirea onstitutiei, sunt de natura a inlatura arbitrariul si practica neconstitutionala a Guvemului, care pe calea excesului de putere, proceda la adoptarea, modificarea sau rogarea ordonantei de urgenta, fara respectarea procedurii constitutionale.

Forma revizuita a articolului 115 din Constitutie aduce modificari cu privire la :

- definirea situatiei exceptionale, care justifica adoptarea unei ordonante de urgenta si anume' o stare de urgenta in reglementarea unui aspect ce nu comporta nici-un fel de amanare,,

- sub aspect procedural, intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta este supusa conditiei de a fi depusa spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta a fi sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei (art.115 alin.5) . In fapt aceste momente, desi diferite, sunt corelate, nu se pot publica decat dupa depunerea la Camera.

Procedura speciala instituita, justifica, de asemenea, situatia exceptionala sau urgenta in adoptarea sa. Astfel, daca camera competenta nu se afla in sesiune, se ionvoaca, in mod obligatoriu in 5 zile de la depunerea ordonantei de urgenta sau de la trimitere, iar daca in termen de cel mult 30 zile de la depunere, camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei,aceasta se considera adoptata si se trimite celeilalte camere care decide, de asemenea, in procedura de urgenta .

In art.115 alin.6, legiuitorul constituant determina obiectul acestor ordonante de urgenta, si implicit limitele constitutionale ale acestora, prin nominalizarea domeniilor ce nu pot fi reglementate prin ordonanta de urgenta, alcatuind sfera 'finelor de neprimire': domeniul legilor constitutionale, regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.

Cu privire la sintagma 'nu pot afecta regimul', prof. Antonie Iorgovan, precizeaza ca 'legiuitorul constituant a urmarit regulile care sunt stabilite prin legi care au ca obiect organizarea si functionarea acestor institutii fundamentale, are deci in vedere regimul legal si nu pe cel constitutional."

Daca in privinta limitarii obiectului ordonantei de urgenta cu privire la legile constitutionale, procedura expresa a avut in vedere evitarea excesului de putere al Guvernului, cu privire la drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale si respectiv drepturile electorale, legiuitorul constituant a accentuat o data in plus importanta acestora, prin reluarea unora din cele mai importante drepturi fundamentale (dreptul de alege si de a fi ales), iar in privinta sferei institutiilor fundamentale, trebuie sa avem in vedere atat institutiile cuprinse in Titltul III, fiind vorba de clasicele puteri, dar si autoritatile publice care sunt reglementate in alte titluri ale Constitutiei (Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Economic si Social).

Pe de alta parte, protectia proprietatii private, se coroboreaza cu prevederile art.44 din Constitutie, potrivit carora, nationalizarea, exproprierea si orice alta cale de trecere silita a bunurilor proprietate privata, in proprietate publica, nu se poate face decat prin lege, cu o dreapta si prealabila despagubire si fara discriminari de natura sociala, etnica, religioasa, politica.

Ordonantele ,de urgenta si ordonantele emise in baza legii de abilitare, se aproba sau se resping prin lege, urmand a stabili, dupa caz, masurile ce se impun cu privire la efectele juridice produse pe perioada aplicarii ordonantei (art.115 alin.7 si 8).

Raspunderea Guvernului

Normele constitutionale intregesc la rang de principiu fundamental regulile controlului parlamentar asupra Guvernului, cat si raspunderea acestuia.

In privinta controlului parlamentar, fara a intra in dezvoltarea continutului formelor sale de manifestare, Constitutia in art.111-113, Cap.IV-Raporturile Parlamentului cu Guvernul, prevede urmatoarele:

- obligatia Guvernului si a celorlalte organe ale administratiei publice de a prezenta informatii, documente cerute de Camera Deputatilor si Senat, sau de comisiile parlamentare;

- obligatia Guvernului de a informa cu privire la orice initiativa legislativa privind modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale;

- participarea obligatorie a membrilor Guvernului, cand se solicita prezenta acestora de catre Parlament;

- obligatia Guvernului si a membrilor sai de a raspunde la intrebarile sau interpelarile formulate de deputati si senatori;

Nerespectarea de catre Guvern si membrii sai a obligatiilor mai sus precizate duc la raspunderea politica a acestuia.

Examinarea normelor constitutionale permite identificarea urmatoarelor forme raspunderii impotriva Guvernului si a membrilor sai:

- raspunderea politica fata de Parlament a Guvernului si a fiecaruia dintre membrii sai ( art.l 03 alin.l);

- raspunderea penala a membrilor Guvernului (art.l 09 alin.2);

- raspunderea administrativ disciplinara, sub forma suspendarii din functie, in cazul in care a inceput urmarirea penala, sau a fost trimis in judecata unul din membrii

- raspunderea administrativ patrimoniala, intemeiata pe prevederile art.51 si .52 din Constitutie, coroborate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cea mai grava forma a raspunderii Guvernului si a membrilor sai, o reprezinta, tocmai raspunderea politica fata de Parlament, care poate conduce la demiterea acestuia, ca urmare a retragerii increderii pe care Parlamentul i-a acordat-o prin adoptarea unei motiuni de cenzura.

Raspunderea politica a Guvernului este o institutie pe care o regasim in majoritatea Constitutiilor europene ale statelor membre ale Uniunii Europene (Italia, Franta, Spania, Germania, Finlanda, Suedia, Belgia) si ea este o reflexie a acordarii increderii de catre parlament.

In sistemul romanesc, consacrarea la nivel constitutional a raspunderii politice atat a Guvernului in ansamblul sau, cat si a fiecarui membru in parte (art.108 alin.l), are o sanctiune specifica retragerii increderii acordate Guvernului, respectiv demiterea acestuia.

Raspunderea politica a Guvernulul, este o raspundere solidara cu a fiecaruia dintre membrii sai.

Raspunderea politica poate imbraca forma raspunsului la intrebari, interpelari, de informatii, de a prezenta rapoarte, etc., pana la adoptarea unei motiuni simple sau a motiuni de cenzura.

Potrivit art.112 alin.2, Camera Deputatilor si Senatul pot adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa, sau la o problema ce a facut obiectul unei interpelari. Efectul imediat al adoptarii unei motiuni simple, nu este revocarea ministrului sau caderea Guvernului 'efectele sale sunt pe plan politic o victorie a fortelor politice care au initiat-o si sustinut-o,,[24]. Spre deosebire de aceasta, motiunea de cenzura conduce prin adoptarea sa la retragerea incrrederii acordata Guvernului, incetarea mandatului, si pe cale de consecinta, la demiterea Guvernului.

Urmare a acestui fapt, procedura promovarii sale este supusa conditiei de cvorum, a cel putin ¼ din numarul total de deputati si senatori, si convocarea acesteia de catre Guvern la data depunerii si dezbaterea acesteia dupa 3 zile de la data prezentarii sale in sedinta comuna a celor doua camere.

Adoptarea motiunii de cenzura (motiune de cenzura pozitiva) conduce deci la demiterea Guvernului.

Reversul acestei proceduri, o reprezinta angajarea raspunderii Guvernului, pentru o declaratie politica, pentru un program sau un proiect de lege.

In masura in care motiunea de cenzura a fost respinsa, Guvernul nu este demis, iar proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau, a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

In fapt, angajarea raspunderii Guvernului reprezinta o 'modalitate legislativa indrecta de adoptare a unei legi si chiar o modalitate de manifestare a dreptului la initiativa legislativa'.

2. Raspunderea penala este o forma a raspunderii juridice si se angajeaza pentru fapte penale savarsite in exercitiul functiei lor de catre fiecare membru al Guvernului. In cazul inceperii urmaririi penale impotriva unui ministru, acesta poate fi suspendat din functie de Presedintele Romaniei, iar in   masura in care a fost trimis in judecata, suspendarea este de drept. Legiuitorul constituant lasa pe seama legii organice stabilirea cauzelor de raspundere si a pedepselor aplicabile pentru faptele penale savarsite de membrii Guvernului.

Institutia raspunderii ministeriale este consacrata in cea mai mare parte a Constitutiilor europene (Italia, Germania, Finlanda, Austria, Suedia, Portugalia, Spania, Belgia, Ungaria).

Legea nr.115/1999[25] privind responsabilitatea ministeriala, modificata prin Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si functionarea coruptiei, intregeste prevederile raspunderii ministeriale.

O reglementare similara este cunoscuta in traditia constitutionala romaneasca chiar din 1866, prin promulgarea Legii responsabilitatii ministeriale din 1879 si mentinuta in Constiutiile din 1923 si 1938.

In afara formei de raspundere penala instituita in pevederile constitutionale, Legea responsabilitatii ministeriale nr.1l5/1999, stipuleaza ca 'un membru al Guvernului raspunde penal, pentru infractiunile prevazute de aceasta lege, iar pentrut alte infractiuni prevazute in Codul penal sau legile penale speciale, savarsite in afara exercitiuluifunctiei lor, membrii Guvernului raspund in conditiile dreptului comun'.

Cu privire la raspunderea penala, aceasta se angajeaza atat membrilor pentruf faptele penale savarsite de ministrii in functie, cat si pentru cei ce au ocupat o asemenea functie, pentru faptele savarsite in timpul mandatului. De asemenea, precizam ca pentru faptele penale savarsite fara a avea legatura cu executivul functiei, membrii Guvernului raspund potrivit dreptului comun.

O alta forma de raspundere a membrilor Guvernului, o reprezinta raspunderea administrativ patrimoniala pe temeiul art.52 din Constitutie, coroborat cu art.126(6) care poate privi, in calitate de subiect atat Guvernul, in calitate de autoritate publica, cat si fiecare membru in parte, pentru pagubele produse printr-un act administrativ nelegal, sau ca 'functionar vinovat", coroborat cu prevederile Legii nr.554/2004 a contenciosului adminitrativ.

Statutul constitutional al Primului Ministru

In toate Constitutiile statelor europene, este reglementata in mod distinct functia de Prim Ministru, Cancelar, Presedintele Consiliului; -etc., atat sub aspectul desemnarii sale, a rolului si atributiilor sale, cat si interimatul functiei.

In Constitutia Romaniei, in forma revizuita din 2003, vom observa deja modificari in statutul constitutional al Primului Ministru, in sensul imposibilitatii revocarii acestuia de catre Presedintele Romaniei. Revocarea Primului Ministru echivaleaza cu o revocare a Guvernului, ceea ce se poate realiza numai de catre Parlament, pe calea motiunii de cenzura.

Legiuitorul constituant, reglementeaza insa interimatul functiei, pe perioada in care Primul Ministru se afla in imposibilitatea de a-si exercita atributiile (art.107 alin.3).

Primul Ministru interimar este un alt membru al Guvernului, care fiind astfel desemnat va indeplini atat functia de Prim Ministru, cat si pe cea al carui titular este. Desemnarea Primului Ministru interimar se face pe o perioada determinata, pana la incetarea imposibilitatii de a-si exercita atributiile.

In conditiile art.110 alin.2, daca interimatul este mai mare de 45 de zile, Guvernul este demis. Astfel, putem deduce ca doar Presedintele poate delega atributiile prin numirea unui Prim Ministru interimar, in cazurile limitativ prevazute de art. 107 alin.2 .

'Procedura interimatului este compatibila cu mandatul acordat Guvernului prin votul de investitura, fiind menita sa asigure continuitatea functionarii Guvernului, in conditiile producerii unor evenimente fortuite ce ar putea conduce la destabilizarea sa, cu toate ca Parlamentul nu i-a retras increderea acordata. ,,

Atributul principal al Primului Ministru, potrivit art.107 alin.1 din Constitutie este de a 'conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin ceea ce presupune ca Primul Ministru nu se poate substitui altui membru al Guvernului in exercitarea atributelor sale.

Pe de alta parte, Primul Ministru mai are si alte atributii ce-i revin in exclusivitate, si anume:

- poate prezenta celor doua camere ale Parlamentului rapoarte si declaratii privind politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate (art.107 alin.1, teza a-II-a);

- propune Presedintelui Romaniei revocarea si numirea unor membrii ai Guvernului (art.85 alin.2);

- poate cere Presedintelui Romaniei sa participe la anumite sedinte ale Guvernului (art.87);

- contrasemneaza cea mai mare parte din decretele prezidentiale (art.l00 alin.2);

- semneaza ordonantele si hotararile adoptate de Guvern (art.l08 alin.4);

- reprezentarea Guvernului in relatiile cu celelalte autoritati publice, cu partidele, sindicatele, organizatiile neguvernamentale si in relatiile internationale.

Statutul legal al Guvernului

Dezvoltarea normelor constitutionale care intregesc regimul juridic aplicabil Guvernului, le regasim in Legea nr.90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului si a ministerelor, Legea nr.115/1999 privind raspunderea ministeriala, modificata si completata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.130/1999, aprobata in Legea nr.468/2001, Legea nr.11511996 privind declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, functionarilor publici si a unor persoane de conducere, si respectiv Legea nr .161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitati lor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.

Potrivit prevederilor Legii nr.90/2001, Guvernul indeplineste urmatoarele functii:

- de strategie;

- de reglementare;

- de administrare a proprietatii statului;

- de reprezentare;

- de autoritate de stat.

In realizarea functiilor mai sus precizate, legiuitorul defineste principalele atributii ale Guvernului (art.11 lit.a-r) care reprezinta, in fapt, competenta materiala a Guvernului, acoperind sarcinile generale ale acestuia in plan executiv de a conduce, coordona, indruma, comanda, controla, prevedea.

Sub aspectul componentei (structurii) Guvernului, Legea nr.90/2001,in art.3 consacra o practica guvernamentala anterior contestata, prin recunoasterea in componenta Guvernului, pe langa Primul Ministru si ministrii, a ministrilor delegati cu insarcinari speciale pe langa Primul Ministru si ministrii de stat (art.3 alin2)

Prin Legea nr.23/2004[27] privind modificarea si completarea Legii nr.90/2001 , pe langa completarea din art.2 privind capacitatea de a fi membru al Guvernului cetatean roman cu domiciliul in tara, sa aiba exercitiul drepturilor electorale si nu a suferit condamnari penale, si nu se afla intr-un caz de incompatibilitate prevazut de Legea nr.161/2003. Se modifica si art.3 alin.2 privind componenta Guvernului, astfel "din Guvern pot face parte si ministrii de stat, precum si ministrii delegati cu insarcinari speciale pe langa primul ministru', prevazut in lista Guvernului prezentata Parlamentului pentru acordarea votului de incredere.

Sub aspectul organizarii si functionarii Guvernului, legiuitorul are in vedere forma de lucru a Guvernului sedintele, ce se convoaca si sunt conduse saptamanal, sau ori de cate ori este nevoie, de catre Primul Ministru.

La sedinte, mai pot participa, in calitate de 'invitat' conducatori ai unor organe specialitate din subordinea Guvernului, ori a ministerelor sau ai unor autoritati inistrative autonome si orice persoane a caror prezenta este apreciata ca utila .

De retinut ca in exercitarea atributiilor sale legale, Guvernul dispune de un aparat de lucru care potrivit art.20 din Legea nr.90/2001, modificata prin Legea 3/2004, este alcatuit din:

- Cancelaria primului ministru, structura cu personalitate juridica, coordonata direct de Primul Ministru;

'Este vorba de o personalitate juridica civila, limitata la aspectele strict necesare pentru asigurarea logisticii, functionarii Guvernului, respectiva punerii in aplicare a hotararilor acestuia si nu de o personalitate de drept public,,[29];

- Secretariatul general al Guvernului;

- Departamente, structuri organizatorice cu atributii specifice stabilite prin hotarare de guvern.

De asemenea, pentru rezolvarea unor probleme din competenta sa, Guvernul e constitui organisme cu caracter consultativ, iar in scopul 'elaborarii, integrarii, corelarii si monitorizarii de politici, Guvernul poate constitui consilii, comisii si comitetele interministeriale'. (art.12 alin. 1 si 2).

Conducerea sedintelor de Guvern potrivit Legii nr.90/2001 este atributul Primului Ministru, cu exceptia sedintelor la care participa Presedintele Romaniei si pe care acesta   prezideaza.

Legea nu prevede cvorumul necesar sau obligatoriu pentru desfasurarea sedintelor, facand doar precizarea ca 'Guvernul adopta hotarari si ordonante in   prezenta majoritatii membrilor sai, prin consens '. (art.27 alin.l )

Daca nu se realizeaza consensul, hotaraste Primul Ministru.

Prin modificarea adusa Legii nr.90/2001, de Ordonanta de Urgenta nr.76/2005[30], se realizeaza punerea in executare a prevederilor in cazul incetarii mandatului si pana la depunerea juramantului, de catre membrii Guvernului, stipuland in art.26 alin.3 cat ca' in cazul incetarii mandatului sau, in conditiile prevazute de Constitutie, la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, Guvernul continua indeplineasca numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fara a promova politici noi. In aceasta perioada, Guvernul   nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de lege, cu exceptia celor care sunt necesare pentru respectarea angajamentelor asumate de Romania fata de Uniunea Europeana si alte organisme internationale, a celor necesare in domeniul bugetar privind administrarea, repartizarea si utilizarea veniturilor si cheltuielilor bugetarere, precum si a celor necesare in cazul producerii unor evenimente ale caror nu pot fi inlaturate decat prin masuri stabilite de acte normative cu forta juridica de lege

In acest fel, modificarea vine sa defineasca sfera de competenta a Guvernului in perioada interimatului, limitand aceste responsabilitati la activitatea de admistrare, cu trei exceptii:

- actele care se impun ca efect al angajamentelor asumate de Romania fata de Uniunea Europeana si alte organisme internationale;

- acte necesare pentru a evita sau inlatura efectele unor evenimente neprevazute;

-acte in domeniul bugetar privind repartizarea si utilizarea veniturilor si cheltuielilor bugetare.

Aceste exceptii sunt de stricta interpretare, astfel cum este redactat textul ordonantei si se inscriu in materia 'administrarii treburilor publice' ca activitate cu caracter continuu al Guvernului.

In art.4 din Legea nr.90/2001 sunt reglementate si cazurile de incompatibilitati ale membrilor Guvernului (art.14), prevederi care trebuiesc coroborate cu prevederile art.84 din Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei .

Astfel, acestea se refera la:

a) orice alta functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator, ori a altor situatii prevazute de Constitutie;

b) o functie de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial;

c) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si institutiile publice;

d) functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la lit. c);

e) functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la lit. c);

f) functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor onome, companiilor si societatilor nationale;

g) calitatea de comerciant persoana fizica;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o functie publica incredintata de un stat strain, cu exceptia acelor functii vazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

Sub aspectul conditiilor de fond si de forma ale actelor Guvernului si al efetelor acestora, Legea nr.90/2001 prevede ca hotararile Guvernului si ordonantele se semneaza de Primul Ministru si se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii in executare si se publica in Monitorul Oficial (Partea I) sub sanctiunea inexistentei lui.

Legea organica mai cuprinde prevederi care definesc raspunderea politica si penala a membrilor Guvernului, cat si raporturile stabilite intre Guvern si alte autoritati ale administratiei publice.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art.28 din Legea nr.90/2001 'in realizarea functiei sale de conducere generala a administratiei publice, Guvernul exercita controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea sa, precum si asupra prefectilor, avand dreptul de a anula actele administrative ilegale sau inortune emise de autoritatile administratiei publice din subordinea sa si ale prefectilor, iar cu autoritatile administrative autonome, Guvernul se afla in raporturi de colaborare'

Statutul legal al Primului Ministru

In afara prevederilor constitutionale cate definesc Primul Ministru, in calitatea sa de conducator (sef) al Guvernului, Legea nr.90/2001, in articolele 13-19 (Sectiunea a­ IV-a ) cuprinde prevederi care dezvolta statutul acestuia, conferindu-i o pozitie aparte, aceea de ''primus inter pares' si ca autoritate publica de sine statatoare in exercitarea functiilor autoritatii guvernamentale'.[31]

Prin prevederile legii organice sunt dezvoltate principalele sale atributii nstitutionale si este determinat rolul sau de a conduce Guvernul si a coordona activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atributiilor legale ce le revin.

Printre aceste atributii amintim:

- de a reprezenta Guvernul in relatiile cu Parlamentul, Presedintele Romaniei, Inalta Curte de Justitie si Casatie, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autoritati si institutii publice, partidele si aliantele politice, sindicatele, alte organizatii neguvernamentale si in relatiile internationale;

- de a solicita Parlamentului ca unii dintre ministrii sa aiba calitatea de ministru de stat pentru coordonarea activitatii unor ministere;

- stabileste ministerele aflate in coordonarea fiecarui ministru de stat;

- indeplineste functia de vicepresedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;

- numeste si elibereaza din functie conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptia celor care au calitatea de membru al Guvernului, secretarul general si adjunct al Guvernului, personalul cancelariei Primului Ministru, secretarii de stat si alte persoane ce indeplinesc functii publice in conditiile legii;

prezinta celor doua Camere ale Parlamentului, rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, raspunde la intrebarile si interpelarile adresate de deputati si senatori;

- contrasemneaza decretele emise de Presedintele Romaniei.

Pentru rezolvarea operativa a unor probleme, Prim Ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii si comitete interministeriale.

Cu privire la incompatibilitati, nici Constitutia si nici Legea nr.90/2001 sau Legea nr.l6112003, nu prevede un regim special al incompatibilitatilor pentru Primul Ministru, ele fiind aceleasi pentru toti membrii Guvernului (art.14 si respectiv art.84).

In mod similar, Primul Ministru, ca si ceilalti membri ai Guvernului, au obligatia legala de a depune 'declaratia de avere' si de interese sub sanctiunea angajarii raspunderii juridice, in conformitate cu prevederile Legii nr.115/1996.

Actele Primului Ministru se numesc decizii si ele sunt supuse conditiei de validitate, a publicarii in Monitorul Oficial, Partea I, sub sanctiunea inexistentei actului.