REGIMURI ADMINISTRATIVE EUROPENE CONTEMPORANE

REGIMURI ADMINISTRATIVE EUROPENE CONTEMPORANE

Consideratii generale privind organizarea administratiei

Principii generale ale organizarii si functionarii administratiei publice

Analiza, organizarea si functionarea administratiei publice presupun cu necesitate, nu numai examinarea principiilor generale (centralizarea, descentralizarea, deconcentrarea), cu efecte imediate asupra structurilor administrative, ci si determinarea relatiilor stabilite intre acestea pe diferite trepte de organizare in cadrul raportului functional centru-local, a modului de structurare si organizare a autoritatilor administratiei publice, functie de principiile dominante-centralizare si descentralizare a raporturilor ce se stabilesc intre centru-teritoriu-local, in functie de natura structurii de stat- unitara, federala, de forma de guvernamant sau regimul politic, neputandu-se vorbi de un model in organizarea administratiei publice general valabil.

De altfel, doctrina recunoaste preocuparea inca din antichitate pentru abordarea organizarii administratiei, a problematicii guvernarii in general.

Diferenta de abordare a problematicii organizarii administratiei tine mai mult de pozitia diferita a specialistilor de drept administrativ si de drept constitutional, fie prin prisma analizei structurilor administrative si a "aranjarii', organizarii acestora- pe diferite. paliere, central, teritorial, statal sau de spedaiitate, fie prin prisma delimitarii studiului rolului politic de rolul administrativ al acestor autoritati.

Indiferent cum ar putea fi conceputa abordarea organizarii administrative, din punct de vedere al dreptului constitutional sau administrativ, nu pot fi disociate, dimpotriva asa cum spune profesorul Antonie Iorgovan 'trebuie sa recunoastem ca traditia este de partea dreptului administrativ'.[1]

Studiile privind organizarea administratiei publice s-au axat pe trei orientari principale:

- o orientare tehnico-juridica, de sorginte. franceza, care procedeaza la o examinare 'stricto sensu', a organizarii puterii executive, de la principii pana la autoritati publice si chiar serviciile si stabilimente le publice;

- o orientarea filozofica juridica sau structurala, bazata pe studiul relatiilor si constituirii In sistem a autoritatilor sau pe cunoscuta sintagma  ' organizarea de stat este forma, iar puterea de stat continutul"

- orientarea promovata de stiinta administratiei care examineaza organizarea administratiei sub aspectul metodelor, a principiilor de eficientizare si rationalizare cunoscuta si sub numele 'organizare si metode, cat si organizarea activitatii functionarilor din administratie'.

Orice forma de organizare a administratiei este insa conditionata si determinata de modalitatea in care puterea politica este organizata intr-un stat determinat, asadar de regimul politic existent si care in egala masura, difera functie de structura de stat sau de forma de guvernamant consacrata la nivel constitutional.

Intelegerea corecta a organizarii si functionarii administratiei publice, a raporturilor dintre administratia centrala si cea locala, presupune cu necesitate examinarea principiilor ce stau la baza acestei organizari,principii care determina si natura juridica a acestor raporturi si regimul juridic aplicabil raporturilor dintre centru si teritoriu.

Cele doua principii clasice de organizare si functionare a administratiei publice sunt: centralizarea si descentralizarea administrativa.

Corespunzator acestor principii au fost consacrate doua sisteme administrative: sistemul centralizat si sistemul descentralizat.

Ceea ce este specific sistemului administrativ centralizat este recunoasterea puterii ierarhice a autoritatilor executive centrale, dreptul de control al acestora asupra autoritatilor locale, care se poate materializa atat in anulare-suspendarea si in reformarea actelor autoritatilor subordonate, cat si in substituirea in executarea anumitor atributii.

De asemenea, sistemul centralizat permite si sanctionarea persoanelor controlate, inclusiv revocarea lor din functie.

Ceea ce deosebeste sistemul centralizat de sistemul descentralizat, este tocmai dependenta administratiei locale fata de administratia centrala, lipsa initiativei si a capacitatii, administratiei locale de a lua decizii, activitatea acestora, reducandu-se la indeplinirea sarcinilor stabilite de administratia centrala sau conformarea fata - de directivele stabilite de acestea.

Desi sistemul administratiei centralizate recunoaste existenta unor autoritati publice teritoriale, rolul acestora se reduce la executarea in concret a atributiilor stabilite de autoritatile centrale, nu au personalitate juridica, nu decid in nume propriu si ca atare ele pot fi numite si revocate oricand de autoritatile centrale.

Centralizarea imbraca doua forme: concentrarea administrativa, desconcentrarea administrativa .[3]

Concentrarea administrativa presupune o grupare a autoritatilor administrative -la sediul puterii executive, ceea ce a facut ca unii autori sa afirme ca acest sistem' este nu numai absurd, dar si impracticabil,,[4]

Aceasta forma ar duce la o supraaglomerare a sarcinilor administratiei centrale in detrimentul scopului pentru care au fost create autoritatile teritoriale.

Deconcentrarea administrativa presupune un transfer al atributiilor autoritatilor centrale catre autoritatile teritoriale ale statului sau catre autoritatile locale, in realizarea unor atributii statale.

Aceasta forma recunoaste o putere de decizie a autoritatilor locale in anumite materii prestabilite .

In cazul descentralizarii, statul imparte sarcina administrarii si altor categorii de subiecte de drept public-lasand chiar in sarcina colectivitatilor locale posibilitatea de a solutiona afacerile locale.

Sistemul descentralizarii inlocuieste puterea ierarhica cu controlul administrativ,[5]ceea ce presupune o mai mare libertate de actiune a autoritatilor teritoriale si a acelor locale, cat si solutionarea mult mai eficienta si operativa a problemelor de interes general.

Descentralizarea imbraca doua forme:

- descentralizarea administrativ-teritoriala;

- descentralizarea tehnica.

1. Descentralizarea administrativ-teritoriala are in vedere recunoasterea calitatii de subiect de drept public a colectivitatii locale si a personalitatii juridice a acestora, a dreptului lor de a se administra.

Pentru ca o colectivitate locala sa fie considerata descentralizata, este necesar a fi indeplinite urmatoarele conditii:[6]

- existenta personalitatii juridice;

- existenta unor autoritati administrative proprii;

-supravegherea colectivitatilor de autoritati si in forme stabilite de lege.

Prima componenta-personalitatea juridica are in vedere existenta unor interese proprii specifice colectivitatilor locale, pe care statul, prin mijloacele sale, nu le poate solutiona eficient si operativ. Ca atare, statul este acela care determina care dintre aceste probleme intra in competenta autoritatilor locale.

Solutionarea unor probleme de interes local, presupune asadar, existenta unui ,patrimoniu propriu al mijloacelor materiale si financiare pentru rezolvarea acestora, si fireste, resursele umane.

Existenta unui patrimoniu, a bugetului propriu si a autonomiei financiare, confera ; pacitatea acestor colectivitati locale de a participa, in nume propriu, la circuitul civil. .tributele persoanei juridice, a colectivitati lor locale se realizeaza de catre autoritatile alese in conditiile legii .

A doua componenta privind existenta unor autoritati locale alese, reprezinta , expresia cea mai evidenta a autonomiei locale, este mijlocul prin care cetateanul, colectivitatea locala ia parte la desemnarea organelor sale care sa le reprezinte interesele.

A treia componenta a descentralizarii teritoriale, se refera la controlul sau supravegherea colectivitatilor de catre stat, cunoscuta si sub numele de tutela administrativa.

Tutela administrativa are in vedere atat actele autoritatii, cat si controlul asupra persoanelor ce ocupa functii de conducere in autoritatile locale.

Conceptia moderna asupra tutelei administrative, face ca prin noul continut ea sa reprezinte 'un element al desconcentrarii si o limita a autonomiei locale ,,[7], ce se bazeaza pe trei tehnici noi in infaptuirea sa ,:

-concursul tehnic dat de serviciile statului pentru indeplinirea unor atributii ale localitatilor;

-alocarea de subventii comunitatilor locale din partea bugetului de stat;

-procedeul actelor tip, ce consta in elaborarea de regulamente tip, statute tip, de catre autoritatile centrale cu caracter orientativ pentru localitati (comune).

Tutela administrativa in Constitutia Romaniei, nu este expres reglementata. potrivit art. 123 din Constitutia revizuita, controlul de legalitate exercitat de prefect este expresia dreptului de supraveghere generala pe care il realizeaza administratia centrala asupra activitatii autoritatilor locale autonome, expresie a ' legaturii organice ce trebuie sa existe intre autonomia locala si lege dintre interesele locale (comunale, orasenesti, judetene) si interesele nationale exprimate prin lege ,,[9]

Asadar, prefectul nu exercita atributul sau de control de pe pozitii ierarhice, ci in conditiile si limitele legii, ca un mecanism de autoreglare a actului de administratie curenta.

2. A doua forma a descentralizarii administrative, o reprezinta descentralizarea tehnica sau pe servici .

Descentralizarea tehnica este o creatie a doctrinei administrative, neavand o consacrare pe plan legislativ. Ea reflecta in fapt transformarile ce au loc in planul organizarii administratiei publice, prin constituirea unor institutii publice sau de utilitate publica cu personalitate juridica care, iesind de sub controlul ierarhic al autoritatii ce le infiinteaza, pastreaza cu aceasta doar legatura unei tutele administrative.

Deconcentrarea fiind asadar o forma intermediara intre centralizare si descentralizare, se caracterizeaza printr-o oarecare independenta, bineinteles formala a organelor locale, in fruntea carora sunt functionarii nuiniti de organele· centrale.[11] Autorii francezi care abordeaza comparatia celor doua notiuni, retin ca descentralizarea este un ,raport de autonomie intre persoanele publice' , in timp ce desconcentrarea este un mod de organizare determinat de 'geografia unei persoane publice'.

Principiul desconcentrarii administrative, presupune ca autoritatile infiintate sa aiba o structura si competenta de sine statatoare, cu putere de decizie limitata la domeniile stabilite de lege, de regula pentru probleme de interes local· raspunzatoare in fata centrului pentru modul de realizare a intereselor publice ale statului in teritoriu,sub sanctiunea revocarii acestora.

Confuzia care se poate crea in examinarea activitatii acestora, se datoreaza si fenomenului de 'dedublare functionala ', ca urmare a atributiilor acestor autoritati (atributii specifice proprii si atributii statale delegate).

De retinut ca, serviciile deconcentrate ale ministerelor si altor autoritati centrale, se afla intr-o dubla 'subordonare'- fata de ministerul care le-a infiintat si in subordinea caruia functioneaza, si fata de prefect, la nivel teritorial, care potrivit art.123 din Constitutie 'conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale' si care isi da avizul la numirea conducatorilor acestora.

O reglementare similara este preluata si in Legea nr.340/2004 privind institutia prefectului, care in art.3 stipuleaza ca 'prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ teritoriale ,,[13].

Pentru ca aminteam ca esential pentru deconcentrarea administrativa este mentinerea puterii ierarhice, retinem ca aceasta deconcentrare este atat pe verticala, prin cresterea competentelor acestor servicii exterioare ale ministerelor, dar si pe orizontala prin cresterea competentelor sefului teritorial al acestora in persoana prefectului.

De altfel, doctrina franceza de specialitate concluzioneaza ca 'regimul administrativ desconcentrat' se elimina incovenientele centralizarii administrative[14].

O ultima componenta a descentralizarii administrative, reflectand forma cea mai moderna a evolutiei organizarii administratiei publice, o reprezinta autonomia locala.

Cunoscut sub denumiri diferite 'autonomie locala' sau 'descentralisation administrative 'in literatura franceza, 'auto-administration, self-governement' ori ,.local governement' in sistemul anglo-saxon, ori 'selbstverwaltug' in sistemul german, ea se refera la asigurarea unui statut special colectivitatilor locale, in raport cu autoritatile statale si cele teritoriale care isi desfasoara activitatea in limita lor de competenta.

Este asadar o reflectare a calitatii. de subiect de drept a colectivitatii teritoriale-locale, ca persoana morala de drept public, alaturi de colectivitatea nationala, reprezentata de stat, care dispune de capacitate proprie, de autoritati administrative proprii, de mijloace proprii, de mijloace materiale, financiare si umane, necesare pentru realizarea·intereselor publice locale specifice [15].

Definirea acestui principiu cu referire directa la colectivitatile locale, o Intalnim si in documentul Consiliului Europei numit 'Carta Europeana: Exercitiul autonom al puterii locale' din 15 octombrie 1985[16], unde autonomia locala este definita ca 'un principiu stabilit prin Constitutie sau legile statelor-parti care confera colectivitatilor locale dreptul si capacitatea de a rezolva si gestiona in cadrul legii sub propria lor raspundere si in interesul populatiei acestora, o parte din treburile publice.'

In acelasi sens, este definita autonomia locala si in 'Declaratia cu privire la autonomia locala' semnata la Rio de Janeiro in 1985.

Prin colectivitati locale, intelegem in sensul reglementarilor nationale-comunele, districtele, departamentele ca fiind baza organizarii administrative, dar si colectivitati le regionale.

Astfel definit principiul autonomiei locale, exclude subordonarea, posibilitatea, autoritatilor alese in mod direct de colectivitatile locale, ba chiar excluderea tutelei, in favoarea unui control administrativ ce trebuie reglementat de Constitutie sau lege.

Autonomia locala se manifesta atat in sfera capacitatii juridice, astfel incat se recunoaste colectivitatii teritoriale locale, calitatea de subiect de drept public, pe plan institutional, prin reglementarea autoritatilor administrative proprii si diferite de aparatul administrativ de stat care-si pastreaza competentele, dar si sub aspect decizional, determinata de competenta stabilita pentru acestea, lasandu-le la dispozitie, pentru realizarea atributelor si satisfacerea intereselor colectivitatilor, mijloace materiale, financiare si umane necesare.

Carta stabileste in materia resurselor financiare, ca si a dreptului de control administrativ asupra colectivitatilor locale ' respectarea principiului proportionalitatii, pe de o parte sub aspectul interventiei statului asupra intereselor ocrotite, dar si cu privire la asigurarea resurselor financiare ale acestora, proportional cu atributiile robilite de lege'.

Autonomia pe care o examinam are in fapt un caracter exclusiv administrativ, ectivitatile teritoriale locale, fiind autonome dar nu suverane.

Ca o constanta in practica europeana, vom retine recunoasterea pe plan legislativ si constitutional a acestui principiu, al autonomiei colectivitatilor locale cu componentele sale institutionale, gestionare si decizionale, cu recunoasterea 'tutelei' administrative asupra felului in care sunt realizate si protejate interesele publice ale lui, cu conotatia unui control de legalitate si nu de oportunitate, in conditii strict determinate de lege.

Sunt deja consacrate formulele din literatura franceza ca 'nu exista tutela fara text, nici in afara textelor' si ' tutela nu se prezuma , ,.

Tutela administrativa se poate realiza fie de o autoritate statala centrala, fie de teritoriala (prefectul).

Recunoasterea personalitatii juridice a calitatii de subiect de drept public a ectivitatii locale, dreptul acestora de a se asocia cu alte colectivitati locale in vederea realizarii unor sarcini de interes comun, sau cooperarea cu colectivitatile altor state, nu teaza caracterul unitar al statului.

Prin prisma noului statut conferit colectivitatilor locale in statele lumii, asistam in , prezent la un proces intens de descentralizare administrativa sau de consacrare a nomiei locale in mod distinct, definind de altfel raportul dintre puterea centrala si erea locala sub forma unui nou regim local.

Complexitatea reglementarilor actuale in privinta recunoasterii autonomiei locale nu trebuie insa confundata cu 'autoadministrarea ', termen care exclude coexistenta co1coiectivitatilor locale intr-un stat unitar.

Sensul gresit conferit la traducerea termenului englezesc 'self government' de autoadministrare, creeaza confuzia unor termeni sinonimi, ceea ce nu este riguros exact, daca avem in vedere ca in Anglia, administratia locala poarta denumirea de 'local government ', iar autonomia ca principiu al acesteia se defineste prin termenul 'self goverment' (administrarea prin ele nsele ).

Dupa cum, in statul federal prezenta autonomiei locale nu poate fi privita in toate componentele sale, de vreme ce in cadrul statului federal autonomia statelor componente este atat administrativa cat si politica, iar tutela administrativa este exclusa intre federatie si componentele sale.

Principul autonomiei locale il regasim asadar in statele unitare sau in statele componente ale unei federatii. Fiind o stare de independenta a colectivitatilor locale in raport cu statul, ea nu poate fi confundata cu organizarea raporturilor dintre statul federal si componentele acestuia.

In statele federale (ex. Elvetia, S.U.A, Germania) relatiile stabilite intre statul federal si statele componente ale federatiei sau confederatiei. exclud orice putere a statului federal asupra colectivitatilor locale din statele competente. Controlul autoritatilor federale nu se poate manifesta decat la nivelul statelor.

In literatura franceza de specialitate, se retine ca principala deosebire dintre federalism, si descentralizare, 'competentele- rezervate ' ale statului federal si problemele locale' ale unei colectivitati descentralizate .[18] In timp ce un stat component al statului federal dispune de putere constituanta proprie, Constitutie, putere legislativa, executiva si judecatoreasca, tutela administrativa fiind exclusa intre statul federal si statele membre, problemele locale fiind doar de ordin administrativ, esential pentru descentralizare este tutela administrativa.

Descentralizarea este deci un fenomen pur administrativ, in timp ce federalismul este un fenomen politic. De aceea, nu de putine ori, intalnim in literatura de specialitate formularea 'acolo unde dispare dreptul de control al statului, tutela adiministrativa asupra 'colectivitatilor locale, incepe federalismul".[19]

Regimuri administrative contemporane

Ca unnare a diversitatii sistemelor administrative contemporane consacrate la nivel constitutional si legal in statele lumii si regimul administrativ-teritorial aplicabil acestora este diferit.

In literatura de specialitate sunt consacrate mai multe regimuri juridice care relementeaza raportul dintre centru si teritoriu, si anume[20]:

- regimul de centralizare administrativa;

- regimul de desconcentrare administrativa;

- regimul de descentralizare administrativa (de autonomie locala).

O terminologie diferita intalnim in doctrina germana, care clasifica administratia de stat in administratie directa si administratie indirecta de stat, in conditiile in care statul deleaga atributele sale colectivitatii teritoriale locale[21].

Fiind vorba de un regim administrativ teritorial, el are ca obiect administratia publica, fara a afecta unitate a politica a statului, ceea ce permite examinarea acestor regimuri, raportat la statele unitare, dar si la statele federale, sau in interiorul statelor federate.

Determinarea regimului juridic aplicabil raporturilor administrative dintre centru si teritoriu, este nu numai o realitate teoretica, ci si o necesitate practica pentru ca nici-un stat nu poate fi administrat doar de la centru prin organele administratiei publice centrale.

O formula consacrata de doctrina franceza, spune ca 'se poate guverna de departe, dar se poate administra numai de aproape ,,[22].

Expresie a celor doua principii fundamentale de organizare administrativa a teritoriului, centralizarea si descentralizarea, regimurile administrative teritoriale se caracterizeaza prin urmatoarele:

1. regimul administrativ centralizat-consacra existenta statului, ca singura morala de drept public, politico-teritoriaIa, cu interesele sale si alcatuind o colectivitate teritoriala.

Ca o consecinta a acestei organizari, exista o singura categorie de organe ale administratiei publice, respectiv administratia de stat.

Toate structurile administrativ teritoriale ale administratiei statale sunt si functioneaza ca agenti ai statului, supusi puterii ierarhice, raspunzatoare in fata acestora si revocabile. Rolul acestora se reduce la punerea in executare a ordinelor, fara nici-o initiativa proprie.

Acest regim anihileaza orice interventie a agentului teritorial si capacitatea sa decizionala, dupa formula ' paralizia extremitatilor si-apoplexia centrului'[23].

2. regimul administrativ desconcentrat-vine sa inlature incovenientele regimului centralizat, in sensul ca agentii teritoriali nu sunt simpli executanti ai centrului, ci sunt organizati ca autoritati administrative propriu-zise, cu capacitate decizionala proprie subordonata centrului, raspunzatoare fata de acesta in privinta realizarii intereselor statului, numite si revocabile de catre acestea.

Desi se mentine principiul sub ordonarii ierarhice, desconcentrarea administrativa ofera posibilitatea autoritatilor desconcentrate de a aplica in concret, adaptat specificului local, masurile autoritatilor centrale.

3. regimul administrativ descentralizat de autonomie locala) are la baza recunoasterea calitatii de subiect de drept public teritorial, colectivitati lor locale.

Acestea dispun de autonomie organizatorica (prin reglementarea autoritatilor administrative alese prin vot direct), autonomie functionala (in a lua cele mai adecvate masuri pentru realizarea intereselor locale) si de autonomie decizionala, in limita competentei legale si functie de posibilele resurse financiare si umane de care dispun.

Ele nu pot fi revocate, nu se subordoneaza autoritatilor statale si celor teritoriale si nici nu sunt supuse unui control ierarhic.

Autonomia de natura administrativa, consacrata in acest regim administrativ, recunoaste un drept de supraveghere generala a acestor colectivitati teritoriale locale si a autoritatilor lor sub forma controlului de tutela administrativa din partea administratiei statale centrale sau teritoriale.

Tutela administrativa imbraca mai multe forme:

-forma rigida care afecteaza insasi continutul autonomiei locale, potnvit careia organul de tutela are dreptul de a aproba actele organelor controlate si dreptul de a se substitui acestuia in adoptarea unui act;

-o forma mai' liberala potrivit carei organul de tutela are dreptul de a anula actul organului controlat;

-o alta forma poate 'cea mai liberala ', aceea in care organul de tutela nu dispune decat de dreptul de a sesiza instanta de judecata cu privire la un act pe care-l considera nelegal in vederea anularii sale.

Cat priveste autoritatea investita cu realizarea tutelei administrative, aceasta poate fi un organ al administratiei de stat centrale -( Guvernul, Ministerul de Interne) sau teritoriale (prefectul , controlor).

Doctrina franceza de specialitate trateaza regimul de descentralizare printr-o ; prezentare coroborata a descentralizarii administrative cu desconcentrarea administrativa, ca fiind indisolubil legate, de unde si denumirea 'regimuri de deconcentrare administrativa" .

Aceasta teza presupune impartirea administratiei publice in administratia statala, reprezentata de administratia de stat centrala si administratia de stat teritoriala, si administratia colectivitatilor teritoriale locale. Posibilele confuzii terminologice se pot datora si fenomenului de 'dedublare functionala', cand o anumita autoritate indeplineste pe langa atributiile sale principale si atribute delegate, ce intra in competenta celorlalte tipuri de colectivitati teritoriale.

La fel de interesanta este si abordarea notiunii de 'delocalizare' care priveste mutarea sediului unor autoritati administrative centrale din capitala tarii, spre teritoriu .

In fapt, acest concept nu are legatura nici cu descentralizarea administrativa, nici cu deconcentrarea, intrucat criteriul de delimitare intre administratia centrala si iadministratia teritoriala este cel al competentei teritoriale si nu un criteriu geografic al sediului autoritatii.

Indiferent de regimul administrativ consacrat intr-un stat sau altul, teoreticienii si practicienii din domeniul administrativ si chiar constitutional au relevat avantajele si dezavantajele fiecaruia dintre acestea, determinand o diversitate de solutii de la aplicarea unuia dintre ele, pana la aplicarea lor concomitenta.

Tipuri de sisteme administrative europene contemporane

Prezentarea sistematica a trasaturilor specifice statelor europene, sub aspectul formei de guvernamant a regimului politic, cat si a structurii de stat, sunt de natura a ne permite o examinare succinta a structurilor administrativ-teritoriale si nivelului de administratie existent in acestea.

Pentru aceasta vom realiza o grupare a statelor dupa structura de stat, unitara sau federala, pentru a analiza structurile administratiei teritoriale si a nivelelor de administratie existente in statele Uniunii Europene:

- State unitare

1.Danemarca

- este structurata la nivel de baza, in 273 comune, cu regim de colectivitati locale;

- la nivel departamental 14 comitate si 2 orase comitat (Copenhaga si

Frederiksberg) cu regim de colectivitate locala.

- la nivel de baza are 452 comune cu regim de colectivitate locala (si 350 organisme de cooperare intercomunala);

- la nivel departamental 19 regiuni de dezvoltare, (avand competenta administrativa limitata);

- 6 provincii cu regim circumscriptii administrative ale statului.

3. Franta

- la nivel de baza -36621 comune cu regim de colectivitati locale (15.000 organisme de cooperare intercomunaIa);

- la nivel departamental 96 departamente si un oras departament (Paris) cu regim de colectivitati locale;

- la nivel regional -21 regiuni cu regim de colectivitati locale.

4. Grecia

- la nivel de baza -900 orase si 133 comune cu regim de colectivitati locale (numeroase organisme de cooperare intercomunaIa);

- la nivel departamental- 51 departamente cu regim de colectivitate locala;

-13 regiuni -cu statul de circumscriptii administrative ale statului.

5.Irlanda

-la nivel de baza -5 burguri, 49 districte urbane si 30 comisariate urbane cu regim de colectivitati locale;

-la nivelul departamental- 26 comitate, 5 comitate burg, cu regim de colectivitate locala;

-8 regiuni cu statul de circumscriptii administrative ale statului

6.Luxemburg

- la nivelul de baza 117 comune cu regim de colectivitatile locale (organisme de cooperare intercomunale);

- la nivel departamental - 3 districte, cu regim de circumscriptii administrative ale statului.

7. Olanda

-la nivel de baza 640 comune cu regim de colectivitati locale ( orgamsme de

cooperare intercomunaIa);

- la nivel departamental 12 provincii, cu regim de colectivitati locale.

8.Portugalia

- la nivelul de baza 308 municipii cu regim de colectivitati locale;

- 4241 parohii la nivel inframunicipl, cu statut de colectivitate locala (functioneaza si organisme de cooperare intermunicipala;

-la nivel departamental - 18 districte cu regim de circumscriptie deconcentrata a statului;

-la nivel regional -5 regiuni cu statut de circumscriptii administrative ale statului;

9.Marea Britanie

- la nivel de baza:

-36 districte metropolitane si 238 districte cu regim de colectivitati locale (la nivel inframunicipal, peste 10.000 parohii) si Anglia;

- 22 circumscriptii cu statut de colectivitati locale in Tara Galilor; -32. circumscriptii cu regim de colectivitate locala in Scotia;

-26 districte cu regim de colectivitatilocale in Irlanda de Nord .

-la nivel departamental intalnim doar in Anglia 34 comitate si un oras comitat cu regim de colectivitati locale .

De retinut in privinta Marii Britanii, ca Tara Galilor, Scotia si Irlanda de Nord, examinate sub calitatea de comitate regionala.

10.Suedia

- la nivel de baza 289 comune cu regim de colectivitati locale (numeroase

organisme de cooperare intercomunala);

-la nivel departamental 24 comunitati cu regim de colectivitati locale. 11.Estonia

- ca unitati de baza -207 comune rurale si 47 de orase, 15 arondismente cu statut de asociatii ale comunitatilor locale .

I2.Letonia

-ca unitati de baza 492 comune rurale si 69 de orase, 26 de arondismente si 7 orase au consilii consultative)

13.Lituania

-ca nivel de baza 56 de municipalitati la nivelul arondismentului, din care 12

urbane si 44 rurale,

-10 unitati administrative superioare la nivel departamental, (care au ca autoritati consilii provinciale) 2 agentii regionale de dezvoltare, fara statut de colectivitate locala

14.Polonia

- ca unitati de baza 2489 comune, din care 65 au statut de arondisment, 373 arondismente, din care 65 orase,

- la nivel regional 16 voievodate.

15.Republica Ceha

- ca unitati de baza 6242 comune rurale si urbane,

- 77 de arondismente, la care se adauga Praga si 3 orase cu statut de arondisment

- 13 regiuni si municipiul Praga cu regim regional

16.Slovacia

- ca unitati de baza 2875 comune urbane si rurale,

- 79 de arondismente din care 2 cu statut de orase

- 8 regiuni

17.Slovenia

- ca unitati de baza 192 comune, 58 de arondismente si 12 regiuni .

18. Ungaria

- la nivel de baza 382 comune si 22 de orase cu statut provincial, cu regim de colectivitati locale, municipii

- la nivel departamental 19 comitate si capitala Budapesta cu regim de colectivitati locale

-State federale

1..Germania

- la nivel de baza 14.865 comune c:u regim de colectivitati locale ( si numeroase organisme de cooperare intercomunala, diferite de la un land la altul)

- la nivel departamental 323 arondismente cu regim de colectivitate locala, din care 112 sunt orase-arondisment

- la nivel regional am retinut ca sunt asimilate cele 16 landuri cu regim de state federate, din care 3 sunt orase stat.

2. Austria

- la nivel de baza - 2351 comune, cu regim de colectivitati locale ( cu numeroase organisme de cooperare intercomunala al caror statut difera de la un land la altul)

- la nivel departamental -99 districte cu statut de circumscriptii administrativa a statului

- la nivel regional se asimileaza cele 9 landuri cu statut de state federate

3. Belgia

- la nivel de baza 589 comune, cu regim de colectivitate locala, din care 19 Regiunea Bruxelles, 262 in Regiunea Valona si 308 in Regiunea Flamanda(au si organisme de cooperare intercomunala)

- la nivel departamental 10 provincii cu statut de colectivitate locala, din care 5 in Regiunea Valona si 5 in Regiunea Flamanda

- la nivel regional - 3 regiuni ( Flamanda, Valona, Bruxelles ) si 3 comunitati (flamanda, franceza, germana)

- State care au structuri regionale sau comunitati autonome

1.Italia ( stat regional)

-la nivel de baza 8100 comune cu regim de colectivitati locale

la nivel departamental 103 provincii si 3 provincii cu statut special, cu regim de colectlvltati locale

-la nivel regional - 20 regiuni din care 5 cu statut special, avand regim de comunitati autonome

2.Spania (tara 'autonomiilor')

- la nivel de baza -8089 comune, cu regim de colectivitati locale ( in unele regiuni exista structuri inframunicipale numite parohii) si o serie de organisme de cooperare intercomunala

- la nivel departamental- 50 provincii cu regim de colectivitati locale

- la nivel regional- 15 regiuni cu statut de comunitati autonome

Din aceasta prezentare, retinem urmatoarele caracteristici:

1) Diversitatea si varietatea de structuri si autoritati existente in statele comunitatii europene, de la autoritati locale de baza mai mici decat comunele (ex. parohia in Portugalia), si pana la regiunile din Italia sau Spania, respectiv Belgia, unde comunitatile si regiunile se deosebesc din punct de vedere al teritoriului si sferei lor de competenta.

2) De asemenea, am observat ca structurile existente la nivel departamental nu au in toate cazurile statut de colectivitati locale, si ca atare, nu reprezinta un nivel intermediar de administratie (Finlanda, Luxemburg, Portugalia, Austria, etc.).

Din acest punct de vedere al nivelelor intermediare de administratie publica locaIa, statele comunitare se pot clasifica astfel:

-state in care nu exista nivel intermediar -Austria, Finlanda, Luxemburg, Portugalia;

-state cu un singur nivel intermediar-Anglia, Belgia, Danemarca, Germania,Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Spania, Suedia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Polonia

- cu doua niveluri de administratie publica locala intermediara -Franta.

3) Tot ca o trasatura a celor examinate, retinem multitudinea formelor, organismelor de cooperare intercomunala, inframunicipala, etc., ceea ce demonstreaza stransa legatura pe orizontala intre aceste autoritati: in vederea realizarii unor interese

4) Din punct de vedere al denumirii colectivitatilor,vom obsera o oarecare constanta, in a considera la nivel de baza, comuna (orasul): pentru a se diferentia doar din punct de vedere al marimii sau importantei acesteia, mici exceptii pentru capitalele unor state care au un regim sau statut special.

5) Pe de alta parte, intalnim si structuri sau colectivitati cu aceleasi denumiri, dar cu un statut sau regim juridic diferit de la un stat la altul.

Spre pilda, in Anglia parohiile sunt structuri inframunicipale, cu scopul de a realiza anumite servicii publice de interes local, precum: iluminat, reparatii trotuare, cimitire, etc., uneori cu competente chiar asemanatoare colectivitatilor locale de la nivel de baza .

Spre deosebire de Anglia, in Portugalia, parohiile sunt circumscriptii religioase, de dimensiuni mici, care pot avea infiintate organe proprii. Functie de numarul de populatie, parohiile pot fi: de categoria I, cu cel putin 5000 locuitori, de categoria a II a , (re 800-5000 de categoria a III a, sub 800 locuitori.

Parohiile au o competenta asemanatoare comunelor.

In Spania, de asemenea parohiile sunt doar simple organisme inframunicipale.

Tot in Spania exista posibilitatea infiintarii prin lege, in cadrul comunitatilor autonome a unor colectivitati teritoriale locale, mai mici decat comuna, cu caracter facultativ.

6) In plus, ca o dovada a sporirii competentelor si intereselor colectivitati lor teritoriale locale de a-si solutiona singure problemele locale, vom retine generalizarea formelor de· cooperare intre aceste colectivitati locale, dar si de instituire a modalitatilor de participare al cetatenilor la treburile colectivitatilor sub forma organismelor inframunicipale.

Este si aceasta o dovada a faptului ca autoritatile locale, cauta modalitati si forme de a-si solutiona singure treburile locale si interesele, prin intermediul serviciilor publice, fara a apela la structurile intermediare sau la interventia statului.

7)0 alta trasatura este aceea ca statul isi exercita supravegherea generala prin forme si modalitati, care nu presupun subordonarea sau substituirea in locul autoritatilor de baza, pentru solutionarea problemelor de interes local, de regula sub forma:

- controlul de legalitate al actelor;

- tutela administrativa-tipica asupra actelor si persoanelor;

- numirea sau eliberarea unor functionari publici sau reprezentanti ai guvernului in teritoriu;

- acordarea de subventii si alte mijloace financiare pentru acoperirea· sau asigurarea unor servicii de interes local.