Relatiile administratiei publice cu mass-media

Relatiile administratiei publice cu mass-media

Relatia cu mass-media este constituita dintr-un "trafic" de informatie ce "curge" in doua sensuri, fiind puntea de legatura dintre organizatia in cauza si, respectiv, presa, radio ori televiziune. Acest proces functioneaza bine daca exista incredere, de ambele parti (institutia publica si mijloacele de informare), pentru partenerul cu care se conlucreaza.

Relatia administratie publica - mass-media este strans legata de relatia administratie publica - cetatean. Ratiunile intensificarii colaborarii cu reprezentantii organelor de presa sunt determinate de necesitatea de a face activitatea administratiei transparenta pentru opinia publica, de a imbunatati relatia cu cetatenii si cu beneficiarii serviciilor administratiei si, in final, de a construi o imagine favorabila. In principiu, administratia utilizeaza mass-media ca pe un canal de comunicare intre organizatiile publice si populatie. Presa, in schimb, este ea insasi un emitator de mesaje .

Constientizand influenta pe care mass-media o exercita asupra opiniei publice, institutiile publice au ocazia sa-si creeze o imagine favorabila, sa promoveze colectivitatea, sa mobilizeze cetatenii in vederea concretizarii unor actiuni de interes general. In acest sens, institutiile publice locale cauta sa mentina relatii bune indeosebi cu presa si televiziunea locala, dat fiind interesul preponderent pe care acestea le acorda vietii comunitatii . In vederea atingerii obiectivelor mentionate, se urmareste asocierea reprezentantilor presei scrise si ai celei audiovizuale la viata institutionala, prin organizarea unor intalniri cu alesi locali sau functionari ai institutiilor publice locale, prin punerea la dispozitie a unor documente sau informatii de interes local. De regula, relatiile cu mass-media locala se concretizeaza prin organizarea unor conferinte de presa, acordarea unor interviuri de catre conducatorii institutiilor publice locale, prin intermediul comunicatelor de presa.

Mass-media

Termenul generic de mass-media desemneaza ansamblul de mijloace si modalitati tehnice moderne de informare si influentare a maselor: presa scrisa, televiziunea, radioul, cinematograful, etc. Este forma prescurtata a expresiei englezesti "media of mass communication". Mass-media propune modele de comportament si formeaza la scara sociala noi moduri de a percepe realitatile politice, economice, socio-culturale. Puterea de influentare a maselor de catre mass-media este amplificata de posibilitatea utilizarii combinate a mai multor mijloace de comunicare. Exista numeroase controverse privind rolul mass-media, daca, de pilda, ea poate fi considerata a patra putere in stat .

Relatiile cu presa ale autoritatilor publice pot fi asigurate de catre un purtator de cuvant, ori de catre responsabilul de relatii publice (in mod normal, acesta ramane, mai degraba, "in umbra", gandind strategia de comunicare, fara sa "iasa la rampa").

Specialistii ce intervin in activitatea de relatii publice a institutiei statului sunt[4]:

responsabilul de relatii publice al organizatiei, cel ce coordoneaza intreaga activitate in domeniu;

atasatul de presa al institutiei - specialist in raporturile cu ziaristii presei scrise, radiodifuzate si televizate, purtator de cuvant al organismului public;

consilierul de relatii publice (de regula, un consultant din exterior, de la o firma specializata pe relatii publice);

jurnalistii acreditati sunt ziaristi privilegiati, recunoscuti oficial de catre un serviciu de presa al unui sector public (minister, prefectura etc.), primii informati in legatura cu stirile ce urmeaza a fi transmise;

agentiile de presa - agentii de informatie cu arie de cuprindere nationala sau internationala, spre care se difuzeaza informatiile cu prioritate.

Specialistii in relatii publice din cadrul sistemului administratiei trebuie sa stabileasca relatii personale bune, bazate pe respect reciproc, cu oameni din mass-media. Ei trebuie sa fie capabili sa le furnizeze informatii, idei, perspective inedite asupra unor subiecte legate de activitatea institutiei publice si impactul acesteia asupra cetatenilor. In plus, este de asteptat ca practicienii din acest domeniu sa fie capabili sa reziste presiunilor presei si sa nu furnizeze informatii neverificate, materiale care nu au fost discutate si aprobate de autoritatile publice sau opinii neacoperite de fapte.

Mass - media reflecta structura organizationala existenta si exprima tensiunile ori relatiile

dintre centrele de putere. Mijloacele de comunicare sunt functii mimetice ale comunitatii, reprezentand nivelul de dezvoltare al acestora .

Mass-media realizeaza rolul de "agenda a realitatii", aceasta dictand ordinea prioritatii problemelor sociale prin interesul aratat fata de o problema sau alta. Se poate astfel deturna sensul real al evenimentelor, un moment din viata unui star-rock sa fie prezentat ca un eveniment social major, in timp ce un conflict militar sau descoperirea unui medicament sa fie prezentate sau nu, iar atunci cand sunt prezentate, sa fie minimalizate.

Mass-media este canalul de propagare a imaginii institutiei publice cel mai accesibil si, in acelasi timp, cel mai frecvent utilizat de autoritatile statului.

O serie de studii care au vizat procesele de tratare a informatiei difuzate prin mass-media au aratat ca, de regula, aceasta propune o imagine a realitatii care este serios diferita de realitatea ca atare (inclusiv in cazul transmisiilor directe TV). Principala cauza a acestei substituiri consta in utilizarea principiului conflictului, in temeiul caruia imaginea difuzata este construita si reconstruita, lumea prezentata fiind mult mai conflictuala decat cea reala (se mizeaza deci pe ideea ca asupra publicului au cel mai mare impact imaginile tensionate, conflictuale, dramatice, ca doar in acest mod, presupusa inertie si pasivitate a publicului pot fi depasite).

Astfel, de exemplu, in Romania presa a relatat frecvent despre abuzurile din administratia publica, in special in domeniul privatizarii, al comertului si al relatiilor de proprietate, exploatand potentialul conflictual al temelor si apeland la modalitati care sa-l puna in valoare.

Pentru ca informatia sa ajunga la public este nevoie ca aceasta sa fie difuzata la canalul media adecvat. Ca urmare, functionarii biroului de presa aleg un anumit suport media, cunoscand specificul fiecaruia dintre ele.

Este, de asemenea, necesar ca mesajul sa fie adaptat canalului media ales pentru difuzare. Astfel, de multe ori, o informatie destinata unei agentii de presa nu va fi suficienta unui post de televiziune, asa cum un anunt de presa destinat presei centrale poate sa nu aiba nicio relevanta pentru mass-media locala.

In literatura de specialitate exista diferite clasificari in ceea ce priveste mass-media :

Mass-media locala este indicat sa fie folosita de toate institutiile guvernamentale pentru ca faciliteaza difuzarea mesajului in profunzime, uneori in cele mai indepartate colturi ale tarii.

Este recomandabila in cazul informatiilor care vizeaza localitatea respectiva sau in momentul in care institutia desfasoara diferite activitati in acea zona. Mass-media locala se bazeaza foarte mult pe informatiile de proximitate (cele care se refera la localitatea sau, cel mult, la zona de aparitie) si este posibil ca o parte a informatiilor difuzate de la nivel national, fara un impact asupra tuturor cetatenilor, sa nu se regaseasca niciodata in paginile acesteia.

In categoria publicatiilor locale intra atat jurnalele cu tiraje de cateva mii de exemplare, tiparite de o comunitate oarecare, cat si marile cotidiene ale uriaselor metropole moderne, cu tiraje de sute de mii de exemplare, fara o vocatie nationala .

Mass-media regionala difuzeaza informatii intr-o arie geografica bine determinata, cu o serie de elemente comune. La noi in tara, mass-media regionala este intalnita cel mai frecvent pe structura fostelor provincii istorice. Acest tip de media poate fi folosit atunci cand informatia difuzata vizeaza localitati apropiate care coincid cu aria de acoperire a canalului media respectiv.

Mass-media nationala permite propagarea informatiei la nivelul intregii tari; reprezinta segmentul media preferat pentru difuzarea unei informatii guvernamentale, pentru ca este distribuita pe o arie geografica mare si ajunge la un numar de persoane din medii sociale diverse.

O alta clasificare a mass-media distinge:

Ziarele (cotidienele)

Avantajele cotidienelor:

sunt o sursa importanta de prestigiu; aparitia unui material despre institutia publica intr-un cotidian care beneficiaza de credibilitate intareste reputatia respectivei organizatii din sectorul public;

distribuirea materialului pe o arie geografica foarte larga si in medii sociale diverse;

atentia publicului este mult mai mare in cazul materialelor aparute in ziar, decat in cazul celor aparute la televizor sau difuzate la radio;

consumatorul  media poate citi ziarul in orice moment al zilei, atunci cand are timp liber sau are dispozitia necesara, in timp ce, in cazul televizorului sau al radioului, consumatorul de informatie este nevoit sa-si adapteze programul in functie de orele la care sunt amplasate jurnalele de stiri;

ziarele permit publicarea de fotografii si a altor materiale grafice si realizarea unor materiale mai ample, de tipul reportajelor sau al anchetelor, care contin multa informatie;

permit prezentarea informatiei in forme grafice si tipografice atractive;

cititorul poate reveni asupra unui material de cate ori doreste; astfel el poate sa aprofundeze informatia, sa o inteleaga mai bine;

garanteaza prezentarea informatiei in conditii de profesionalism si exigenta;

Printre dezavantajele ziarelor se numara:

sunt din ce in ce mai putin citite(cititorul le consacra maximum 30-40 de minute pe zi, dar cu maxime si minime ale gradului de concentrare);

lectura cotidienelor este inegala (spatiul citit este de doar ¼ din spatiul tiparit);

stirile din ziare au "viata" scurta: informatia pe care ele o contin nu este accesibila decat o singura zi;

spatiul acordat stirilor este din ce in ce mai mic; cercetarile arata ca, din cauza reducerii numarului de cititori si a cresterii costurilor de productie si distributie, ziarele sunt nevoite sa aloce, pentru a se rentabiliza, tot mai mult spatiu reclamelor si anunturilor (de exemplu, in SUA, acestea ocupa 2/3 din suprafata unui ziar); din aceasta cauza, disponibilitatea lor de a prelua informatii despre activitatea institutiilor publice este mult redusa.

Publicatiile cu aparitie saptamanala, bilunara sau lunara. Acestea au, de regula, cate un segment de public determinat, durata de viata a informatiilor pe care le contin este mai mare decat in cazul cotidienelor; ofera posibilitatea dezvoltarii unor subiecte complexe, datorita timpului de documentare mai mare decat al jurnalistilor din presa scrisa cotidiana; prezentare grafica atractiva. Publicatiile de acest gen se bucura de prestigiu si credibilitate (in special in cazul celor de informare si analiza), dar prezinta si ele anumite dezavantaje:

difuzarea cu intarziere a informatiilor (atunci cand este vorba de o informatie de stricta actualitate; de exemplu, demisia primului ministru);

rigiditatea machetarii, a rubricatiei si a deadline-ului, informatiile de ultima ora fiind foarte greu de introdus, pentru ca ar presupune schimbarea intregii paginatii;

tendinta de a nu publica direct comunicatele si celelalte materiale: coordonatorii acestor reviste prefera sa preia informatia (daca este interesanta) si sa ceara unui jurnalist sa dezvolte, pornind de la ea, un material mai amplu (reportaj, ancheta, portret, interviu etc.)

3. Radioul

Avantajele acestui canal media, caracterizat printr-o mobilitate mare, sunt:

mesajele transmise prin radio pot sa ajunga intr-un timp foarte scurt la public, radioul fiind primul care poate sa transmita ultimele stiri;

transmisiile in direct se realizeaza foarte usor, astfel ca jurnalistii de radio au posibilitatea sa transmita simultan cu desfasurarea evenimentului (de exemplu, o conferinta de presa de la o institutie publica);

caracterul intim pe care il poate avea datorita mijloacelor specifice de apropiere a ascultatorilor (emisiunile interactive de tipul "in dialog cu administratia");

poate fi ascultat oriunde si la cele mai diverse ore.

Radioul, ca si televiziunea, are dezavantajul perisabilitatii mesajelor si al duratei mici de difuzare a acestora pe post. In plus, radioul nu permite distribuirea de texte sau interviuri de mare amploare.

4. Televiziunea

Studiile cu privire la impactul canalelor mediatice[9] au aratat ca 83% din populatie se informeaza de la televizor.

Efectul informatiei sau cel al aparitiei pe post a conducatorului institutiei publice poate avea un impact / efect maxim asupra cetatenilor - telespectatori (de exemplu, o scurta declaratie a ministrului sau a primarului ori prefectului). Un jurnal de stiri difuzat intre orele 19,00-20,00 poate atrage milioane de telespectatori.

Canalele locale de televiziune, desi difuzeaza emisiuni de stiri locale, realizeaza diverse reportaje asupra vietii colective, organizeaza discutii televizate cu notabilitatile locale, nu se bucura deocamdata de o audienta prea importanta, fiind eclipsate de catre posturile nationale de televiziune .

Din punctul de vedere al continutului, posturile TV pot fi generaliste sau specializate. Si unele, si altele pot avea difuzare nationala ori internationala: posturile de televiziune generaliste din tarile dezvoltate, precum BBC, France - 1, ARD, RAI, ABC sau TVE, sunt receptate in numeroase tari ale lumii, ca si unele posturi foarte specializate, precum Euronews si CNN (stiri).

In fiecare zi, indeosebi la orele de maxima audienta, milioane de oameni stau in fata micului ecran, intr-o stare de maxima atentie si receptivitate. Ca urmare, informatiile difuzate la un moment dat cu privire la activitatea unei institutii publice pot avea un impact social de amploare. Televiziunea este " un mediu prioritar", deoarece ea este mai atractiva decat celelalte mass-media si ofera prestigiu si chiar glorie celor pe care ii promoveaza .

Unul din avantajele televiziunii ar fi acela ca este mai credibila in comparatie cu presa scrisa. Imaginea televizata pastreaza forta de convingere a lucrului "vazut pe viu". In cazul in care mesajul este "intrupat" de discursul unui reprezentant al biroului de presa din cadrul institutiei publice, care, prin profesionalismul sau, reuseste sa aiba o prestatie convingatoare, impactul textului este sporit de capacitatea de a umaniza ideile pe care o aduce imaginea acelui purtator de cuvant al organizatiei din sectorul public. In plus, televiziunea are un puternic caracter dinamic, care ii permite sa tina mai mult timp treaza atentia telespectatorului. In sfarsit, este de remarcat capacitatea de mobilizare afectiva a televiziunii, aceasta avand o putere sporita de a emotiona, adresandu-se, in primul rand, dimensiunii afective a omului si, abia in al doilea rand, disponibilitatilor sale reflexive .

Printre dezavantaje se numara:

perisabilitatea mesajului;

riscul ca mesajul sa nu fie receptionat de un numar mare de telespectatori, pentru ca, la aceeasi ora, pe un alt post de televiziune, are loc o emisiune mai interesanta pentru public; telespectatorul poate circula cu repeziciune de la un canal la altul (zapping), ocolind anumite mesaje.

In cazul in care mesajul pe care il transmite institutia publica nu este usor de receptat, exista riscul ca acesta sa nu fie inteles de telespectator, iar daca, in cazul ziarelor, mesajul poate fi citit din nou, in cazul televiziunii se pierde.

Din cauza presiunii timpului pentru difuzarea materialului, jurnalistii de televiziune pot fi

tentati sa difuzeze o informatie care se bazeaza mai mult pe zvonuri, decat pe informatii certe. De aceea este bine sa tina cont de imperativul operativitatii si cei din birourile de presa ale institutiei publice si sa ii ajute, oferindu-le cat mai prompt informatiile pe care le solicita.

Accesul la televiziune din partea organizatiilor este din ce in ce mai dificil. Datorita atractivitatii acestui canal media, ea este curtata de reprezentantii tuturor institutiilor, de la cele politice, la organizatiile nonguvernamentale. Din aceasta cauza, obtinerea unui timp de aparitie este o operatiune extrem de dificila, care nu se poate face pe loc si care solicita un efort complex de planificare a relatiilor cu presa.

5. Agentia de presa

Agentia de presa difuzeaza informatii on-line intr-un flux de stiri care ajunge atat la mass-

media, cat si la orice institutie sau organizatie care doreste sa fie informata cat mai repede posibil.

Avantajele acestui canal media sunt:

transmite informatia deja prelucrata in forma jurnalistica; ca urmare, este foarte utila radioului, care poate sa preia rapid stirile de pe fluxul unei agentii fara sa le modifice.

este un bun mijloc pentru difuzarea anunturilor de presa, agentia furnizand, de regula, si o agenda a principalelor evenimente din ziua urmatoare.

Agentia de presa poate sa aiba servicii specializate pe domenii diverse, astfel incat orice informatie care este de interes si care corespunde rigorilor jurnalistice si intereselor ziaristilor va fi difuzata.

Dezavantajul agentiei de presa este ca informatiile pe care le difuzeaza nu ajung la cetateni decat prin intermediul celorlalte canale media.

Relatia institutiei publice cu presa

O principala functie a presei poate fi considerata aceea de mediator intre cetatenii si reprezentantii lor aflati la conducerea tarii.

Autoritatile au datoria de a-si face publica activitatea, ceea ce inseamna ca ele trebuie sa ofere informatii presei fie direct, fie prin intermediul purtatorilor de cuvant sau al specialistilor din compartimentele de relatii cu mass-media ori altele asimilate. Stirile publicate in ziare sau transmise la posturile de radio si televiziune, ori pe internet, sunt furnizate de reporteri, fotoreporteri, corespondenti de presa sau trimisi speciali.

Presa are o mare putere: ea poate schimba cursul unor evenimente, poate sa determine autoritatile sa ia masuri pentru a solutiona corect unele probleme semnalate si poate chiar sa schimbe "legi si guverne". In acest sens, este semnificativa afirmatia lui Napoleon: "Patru ziare ostile sunt mai de temut decat o mie de baionete".

Presa locala, bucurandu-se de o oarecare popularitate printre membrii colectivitatii, constituie un mijloc eficace de transmitere a mesajelor institutiilor publice locale catre populatie, asigurand, in acelasi timp, o informare asupra problemelor de interes local (de pilda, functionarea serviciilor publice locale, adoptarea unor decizii de catre autoritatile publice locale).

Obligatiile autoritatilor si institutiilor publice, in ceea ce priveste relatia cu presa, sunt urmatoarele :

sa furnizeze ziaristilor prompt si complet orice informatie de interes public despre activitatea institutiei sau autoritatii publice;

sa acorde, fara discriminare, in termen de cel mult 2 zile de la inregistrare, acreditarea ziaristilor si a reprezentantilor mijloacelor de informare in masa;

sa informeze in timp util si sa asigure accesul ziaristilor la activitatile si actiunile de interes public organizate de institutia sau autoritatea publica;

sa asigure periodic - sau de fiecare data, cand activitatea institutiei ori autoritatii publice prezinta un interes public imediat - difuzarea de comunicate, informari de presa, organizarea de conferinte, interviuri sau briefinguri;

sa difuzeze ziaristilor dosare de presa legate de evenimente sau activitati ale institutiei ori autoritatii publice;

sa nu refuze sau sa nu retraga acreditarea unui ziarist, decat numai pentru faptele care impiedica desfasurarea normala a activitatii institutiei sau autoritatii publice respective si care nu privesc opiniile exprimate in presa de respectivul ziarist;

in cazul retragerii acreditarii unui ziarist, sa asigure publicatiei sau postului respectiv, obtinerea acreditarii unui alt ziarist.

In cazul unei situatii exceptionale, informatia trebuie sa ajunga in cel mai operativ mod pana la reprezentantii mass-media, dat fiind ca acestia sunt veriga de legatura cu publicul.

Este indicat ca relatiile cu presa sa fie intretinute de o singura persoana, indeajuns de competenta pentru a rezolva toate situatiile posibile; atunci insa cand este vorba despre problemele vitale ale institutiei publice, e de preferat ca in fata reprezentantilor presei sa vorbeasca insusi conducatorul (primarul, prefectul etc), aceasta fiind cea mai buna metoda de a stabili niste relatii adecvate cu publicul (iar specialistii in relatii publice ar trebui sa depuna maximum de eforturi pentru ca, la momentul necesar, functiile lor sa fie preluate de catre membrii conducerii) .

In cadrul institutiei publice, responsabilul pentru relatia cu presa are urmatoarele sarcini:

sa furnizeze materiale pentru presa care sa stea la baza articolelor jurnalistilor;

sa raspunda la cerintele presei si sa acorde servicii informationale complexe;

sa urmareasca informatiile de la radio, televiziune, din presa scrisa, sa ia masuri, in caz de necesitate, pentru a corecta erorile si informatia eronata din declaratiile pentru presa si, daca e nevoie, sa inainteze dezmintiri.

Acestui profesionist in domeniul comunicarii i se recomanda sa tina seama de urmatoarele indemnuri, in dialogul cu presa:

cunoaste-ti mesajul;

cunoaste-ti auditorul;

asculta cu atentie intrebarea;

raspunde la intrebare;

fii pozitiv;

nu minti;

nu spune niciodata "nu comentez";

nu spune niciodata mai mult decat stii;

nu spune niciodata ceva ce nu vrei sa se citeze;

incearca sa detii controlul dialogului;

fii tu insuti;

adu-ti aminte mereu de aceste reguli.

In relatiile dintre administratia publica si mass-media, pot aparea bariere comunicationale. Acestea intervin, de regula, ca o consecinta a divergentei intre interesele administratiei, pe de o parte (diseminarea informatiei de interes public, crearea unei imagini pozitive a organizatiei), si cele ale presei, pe de alta parte (atragerea unui anumit public, crearea audientei prin mijloace specifice). Blocajele comunicationale pot fi create sau accentuate, intr-o masura semnificativa, de absenta functionarilor specializati in comunicare.

Blocajele comunicationale aparute in relatia administratie publica-mass-media pot avea urmatoarele modalitati de manifestare:

a)     la nivelul administratiei publice (emitatorul de mesaje):

organizarea deficitara a mesajului (nerespectarea cerintelor de forma);

formularea nepotrivita a mesajului (termeni improprii, neclari, excesiv de elevati), astfel ca posibilele riscuri sunt legate de neintelegerea sensului sau suscitarea suspiciunilor referitoare la mobilul mesajului si veridicitatea acestuia;

alegerea unui canal de comunicare neadecvat;

in comunicarea orala pot aparea termeni colocviali, de jargon, ofensatori; de asemenea, in interviurile spontane pot aparea informatii inexacte, incomplete, nedocumentate;

b)     la nivelul mass-media (receptorul de mesaje)

manipularea prin rastalmacirea mesajului, folosirea unui anumit ton, sublinierea sau exagerarea laturii emotionale sau de senzational, supraevaluarea unor detalii neesentiale, intercalarea de informatii nepertinente, scoaterea din context;

neprecizarea sursei ca argument al veridicitatii sau falsitatii mesajului;

informarea inexacta (cunoasterea superficiala a modului de functionare si organizare a administratiei publice).

"Presa este a patra putere in stat", se afirma deseori, si ea poate sa controleze modul cum isi desfasoara activitatea celelalte puteri. Se mai spune si ca "presa este cainele de paza al democratiei", deoarece ea urmareste ce fac reprezentantii alesi sau numiti in functii si demnitati publice, vegheaza asupra societatii, semnaleaza neglijenta, abuzurile, actele de coruptie si multe cazuri in care se incalca legea, contribuind la determinarea celor in drept sa ia masuri.

Responsabilii de relatiile cu presa nu trebuie sa se astepte sa fie prieteni sau dusmani cu jurnalistii. Este bine ca ziaristii sa se plaseze intr-o postura neutra, de observare atenta si corecta a actiunilor si planurilor institutiilor din administratia publica. In conditiile democratiei, presa si guvernul nu pot fi parteneri; sunt adversari naturali, cu functii diferite. Fiecare trebuie sa respecte rolul celuilalt si sa recunoasca inevitabilitatea conflictului intre cele doua parti. Oficialii incearca, de obicei, sa prezinte varianta lor asupra evenimentelor sau sa evite publicitatea in alte cazuri, iar jurnalistii cauta cu obstinatie greselile si preseaza in directia transmiterii informatiei. Relatia se bazeaza insa pe reciprocitate: jurnalistii au nevoie de comunicatori in institutiile publice pentru a fi ajutati sa inteleaga planurile si actiunile guvernului; purtatorii de cuvant au nevoie de jurnalisti pentru a transmite publicului informatii despre actiunile si planurile institutiilor administratiei publice. Este contraindicat ca purtatorii de cuvant sa se opuna unei stiri. Ei nu au dreptul de a decide ce e bine sau nu sa fie cunoscut de public. Sarcina lor este doar aceea de a oferi material de stiri tuturor jurnalistilor.

Unii oficiali sunt surprinsi daca, in timpul conferintelor de presa, ziaristii pun intrebari care nu erau pe agenda intalnirii. Este o practica obisnuita peste tot in lume. Jurnalistii nu au acces la informatiile din culise, drept care, atunci cand au posibilitatea, pun intrebari, fie ca subiectele respective se regasesc sau nu pe ordinea de zi.

Studii de caz privind relatia guvern-presa pe plan international:[17]

ITALIA

Departamentul de comunicare al guvernului are urmatoarele atributii:

- redactarea tuturor comunicatelor de presa ale executivului;

- analiza si documentare pe situatii si probleme de interes particular;

- conceperea si implementarea unor strategii de comunicare promovate de guvern pe suport scris, vizual si electronic;

- organizarea conferintelor de presa;

- redactarea unor newslettere saptamanale cu informatii asupra activitatii guvernului, trimise direct si gratuit mass-media.

MAREA BRITANIE

Serviciul de informatii si comunicatii al guvernului britanic are trei obiective strategice:

- explicarea politicilor si actiunilor ministrilor si departamentelor lor;

- responsabilizarea cetatenilor in a-si exercita drepturile si obligatiile;

- sa asigure si sa dovedeasca faptul ca banii contribuabililor sunt folositi corect, fara risipa.

Majoritatea membrilor Serviciului de informatii si comunicatii lucreaza in ministerele si departamentele guvernului. Activitatea lor se adapteaza organizatiei respective. In atributiile lor intra:

- crearea si mentinerea unui bun nivel de informare la nivelul opiniei publice despre activitatea respectivului minister/departament;

- folosirea tuturor metodelor de publicitate pentru a ajuta la atingerea obiectivelor organizatiei;

- consultanta acordata la elaborarea reactiei respectivei organizatii la semnalele venite din partea presei si a opiniei publice.

FRANTA

Guvernul francez isi organizeaza comunicarea cu societatea civila prin Serviciul de Informare al Guvernului (SIG), care are patru sarcini de baza:

- analiza evolutiei opiniei publice si a continutului informatiei publicate in mass-media;

- difuzarea de informatii utile asupra activitatii guvernamentale; destinatarii acestei informatii sunt alesii din parlament, presa si publicul;

- initierea unor actiuni de informare interministeriala in privinta unor chestiuni de interes general;

- asigurarea unei asistente tehnice destinate tuturor institutiilor administratiei publice si coordonarea politicilor lor de comunicare.

GERMANIA

Guvernul Federal German comunica prin intermediul unei institutii de traditie, Oficiul Federal de Presa (OFP), creat inca din 1949. Seful OFP coordoneaza aceasta activitate, fiind, in acelasi timp, purtatorul de cuvant al guvernului. Atributiile de baza sunt:

- coordonarea tuturor activitatilor de relatii publice si asigurarea suportului tehnic pentru actiuni de mediatizare. Aceasta include productia de filme despre activitatea guvernului, gestionarea site-ului internet, administrarea vizitelor oficiale si crearea de evenimente de mare impact, organizate in numele guvernului.

- in cadrul OFP, Directia Informare efectueaza analize ale presei germane si internationale, pe care le ordoneaza intr-o baza de informare, accesibila atat echipei guvernamentale, cat si presedintelui federal sau membrilor Bundestagului.

- Directia Afaceri Interne (in cadrul OFP) se ocupa cu analize interne si conceperea materialelor care urmeaza sa fie puse la dispozitia presei. Aici se decid marile teme pe care guvernul le lanseaza in dezbaterea publica.