Relatiile publice la nivel guvernamental

Relatiile publice la nivel guvernamental

Publicul tinta al relatiilor publice guvernamentale este format din grupuri interne si externe vaste si diverse: angajati si persoane cu functii de conducere din sfera legislativa, executiva si judiciara, lideri ai partidelor politice, oameni de afaceri, grupuri de interes profesionale, jurnalisti, populatia etc.

Stilul personal de comunicare al liderilor politici isi pune intens amprenta asupra activitatilor de relatii publice ale guvernului. O schimbare la nivel ministerial poate avea un impact puternic asupra felului in care guvernul comunica cu publicurile sale.

Cei care se ocupa de relatiile publice guvernamentale se confrunta cu niste constrangeri unice de ordin legal, politic si cultural.

Descrierea activitatii de relatii publice in structurile guvernamentale variaza foarte mult. Unele persoane care sunt numite "functionari ce se ocupa de informarea publicului" (public information officers) sunt, in realitate, specialisti in informare publica (publicity), in timp ce altii, sub exact aceeasi denumire, pot avea toate responsabilitatile unui vicepresedinte de relatii publice din cadrul unei corporatii .

In Statele Unite ale Americii, desi guvernul federal nu are voie sa denumeasca activitatile

de relatii publice cu acest nume, practicienii de PR sunt angajati sub o varietate de alte denumiri: functionari care se ocupa de informarea publicului ("public information officers"), functionari care se ocupa de afaceri publice (public affairs officers), asistent sau ajutor departamental.

Sintagma "afaceri publice" este de asemenea folosita de institutii pentru a desemna aria de activitate a angajatilor care lucreaza cu structurile guvernamentale.

In structura guvernelor din fiecare tara exista unul sau mai multe ministere angajate in comunicarea cu alte natiuni. Inaltii functionari publici din cadrul ministerelor aloca sume importante pentru activitatea de lobby in vederea obtinerii, de exemplu, a unei legislatii favorabile pentru produsele unei tari sau pentru atragerea turistilor straini.

Sursa: S. Miculescu - Relatii publice internationale in contextul globalizarii, Editura SNSPA, Bucuresti, 2001, p. 50

Cadourile, distractiile, ospitalitatea si chefurile sunt practici vechi, utilizate adesea de guvernele straine ori de firmele de relatii publice sau lobby care le reprezinta. Pe plan international, "rotile" guvernului sunt "unse" de nenumarate receptii si petreceri, de cocktailuri, in capitale din intreaga lume, si, in general, nu exista probleme de etica pentru cei care participa la ele (jurnalisti, ambasadori, consilieri guvernamentali si ai presedintelui, reprezentanti ai administratiei publice etc.)

In anii `80, din ce in ce mai numeroase guverne sau departamente guvernamentale au inceput sa foloseasca relatiile publice pentru a-si face cunoscut mesajele. Unele departamente, precum cel de turism sau dezvoltare industriala, facusera acest lucru de multi ani.

Servicii de informare subordonate relatiilor publice guvernamentale isi asuma rolul de a instiinta diferite categorii de public despre informatiile si serviciile guvernamentale disponibile, astfel incat cetatenii sa le poata folosi. Zilnic, departamentul de relatii cu publicul ofera informatii si raspunde la intrebarile puse de catre cetateni sau de catre jurnalisti despre: invatamant, drepturi civice, sanatate publica, siguranta publica, transport public, comert, agricultura etc.

Construirea si protejarea unei imagini institutionale pozitive este, de asemenea, un obiectiv important al PR, asociindu-se cu preocuparile de a informa si de a influenta publicul pe termen lung si scurt in sensul sprijinirii unui minister sau a unui departament ministerial. Deseori, apar insa controverse si nemultumiri atunci cand oficialii guvernamentali incearca sa "vanda" o astfel de imagine pozitiva, iar principala acuzatie adusa acestei activitati de relatii publice este ca ar fi propaganda care cheltuieste banii contribuabililor.

Conceptul de «diplomatie publica», larg vehiculat in domeniul la care de referim, subliniaza importanta relatiei dintre institutiile publice si cetateni, precum si a accesului acestora din urma la informatiile publice. In acest context, remarcam globalizarea problemelor care transcend granitele si importanta relatiei cu cetatenii dincolo de coridoarele guvernului.

Practicianul de diplomatie publica interactioneaza cu categorii largi de public: jurnalisti, guvernanti, functionari publici, membri ai lumii academice sau alte tipuri de lideri in formarea opiniei publice.

Formele si elementele esentiale ale diplomatiei publice constau in 

activitatile publice si de presa ale presedintelui si ale principalilor demnitari;

manifestarile culturale si activitatea de diseminare de informatii desfasurata de ambasade din strainatate;

schimburile de experienta in toate domeniile;

difuzarea unor programe de radio si televiziune in strainatate;

activitati sponsorizate si realizate de guvern;

activitati sponsorizate si realizate de organizatii neguvernamentale;

sondaje de opinie realizate asupra publicului din strainatate.

Toate guvernele folosesc din ce in ce mai intens relatiile publice, si asta se intampla mai ales in cazul guvernelor din Europa de Est. Tarile in curs de dezvoltare (dintre care unele sunt democratii) se confrunta, de asemenea, frecvent cu o nevoie acuta de relatii publice. Se poate crea, de exemplu, daca nu se intervine si pe calea informarii publice eficiente, o prapastie considerabila intre asteptarile cetatenilor si beneficiile reale pe care le poate oferi un guvern care este implicat in construirea infrastructurii. Exista, in general, o nevoie presanta pentru dezvoltarea unei intelegeri realiste intre cetateni si guvern.

Integrate firesc procesului democratic, rolul relatiilor publice a fost uneori inteles gresit, chiar si de guvernul SUA, desi se stie foarte bine ca orice democratie este dependenta de aprobarea cetatenilor ei. Relatiile publice presupun distribuirea informatiei in interiorul forumului public, pentru a contribui la formarea opiniei publice. Posibilitatea de feedback constituie, pe de alta parte, un alt lucru implicit pentru procesul democratic. Insa, pentru ca aceasta ramane o problema chiar si in SUA, grupurile de interese speciale tind sa umple golul. Identificarea metodelor de a raspunde la actiunile guvernamentale este si mai dificila in cazul tarilor in curs de dezvoltare, care au, in mod traditional, un sistem de comunicare mai accentuat ierarhizat. Daca guvernele si cetatenii lor ar gasi modalitati de a comunica mai bine, rezultatul ar fi un nivel mai ridicat al stabilitatii politice si economice. Relatiile publice pot facilita dezvoltarea unor legaturi de acest tip in cazul statelor in curs de democratizare si in curs de dezvoltare, insa specialistii in domeniul relatiilor publice trebuie sa fie bine instruiti pentru a intelege culturile diferite si pentru a comunica bine cu ele .

O strategie de comunicare guvernamentala poate include urmatoarele etape[7]:

1. Identificarea si concentrarea atentiei asupra celei mai importante probleme. Daca un lider guvernamental incearca sa prezinte mai mult de un subiect major la stirile televizate de seara, impactul pe care acestea le au asupra opiniei publice va fi mai mic decat daca ar fi prezentat o singura problema. Tactica "unei singure probleme" nu este usor de folosit, pentru ca vor exista mereu o multime de subiecte "arzatoare" si alti factori politici puternici, care vor incerca sa atraga atentia asupra problemei care ii "arde" pe ei cel mai tare.

Este recomandat sa evitati mesajele amestecate !

2. Formularea unui plan coerent de comunicare. Toti actorii guvernamentali principali trebuie sa cunoasca si sa fie de acord cu planul. Principalul avantaj al unui astfel de plan este ca intregul guvern "canta dupa aceeasi partitura". Planul de comunicare trebuie sa cuprinda temele care vor fi abordate si tacticile care vor fi folosite, astfel incat sa se evite acuzatia ca se vorbeste pe mai multe voci.

3. Implementarea planului de comunicare. Guvernele straine se sprijina tot mai mult pe firmele de relatii publice americane si britanice, atat pentru contractele guvernamentale, cat si in ceea ce priveste relatiile cu mass-media.

Unii specialisti din mass-media considera insa ca firmele de relatii publice nu sunt utile si ca aceleasi activitati le-ar fi putut desfasura ambasadele tarilor respective. Altii apreciaza ca ambasadele sunt mai putin abile in domeniul relatiilor cu mass-media. In mod aparent, singurii specialisti in relatii publice eficienti sunt cei pe care mass-media ii accepta ca surse credibile. Atunci cand propriile lor contacte cu mass-media nu au dat rezultate, statele au recurs adesea la ajutorul publicitatii .

Liderii guvernamentali si purtatorii lor de cuvant care duc o activitate de relatii publice de succes respecta cateva principii in relatia cu reprezentantii mijloacelor de comunicare in masa:

faceti-va timp sa va intalniti cu oameni de presa in mod regulat, chiar daca este riscant sa vorbesti cu un reporter;

cunoasterea reporterilor va va permite sa stiti in care sa aveti incredere si pe care sa-i evitati;

folositi intalnirile cu reprezentantii presei drept ocazie de a-l intervieva chiar dumneavoastra pe reporter - va fi o buna oportunitate sa faceti rost de un feedback de calitate despre situatia prezenta de la oameni cu experienta si o multime de relatii; arta este sa-i faceti sa vorbeasca;

trebuie sa va faceti temele inainte de fiecare interviu; foarte folositoare sunt exercitiile in care specialistul in relatii publice joaca rolul reporterului si va pune cele mai incomode intrebari, indepartand astfel riscul ca reporterul sa va prinda pe picior gresit;

daca dumneavoastra nu vorbiti, le dati posibilitatea adversarilor sa umple golul de informatie;

este mai bine sa faceti cunoscute vestile proaste mai devreme decat mai tarziu;

exista situatii in care guvernarea trebuie sa recunoasca public o greseala si sa treaca apoi la repararea ei;

niciodata sa nu mintiti presa; la intrebarile foarte sensibile nu trebuie sa dati mereu un raspuns complet.