Locul dreptului mediului in sistemul de drept

Locul dreptului mediului in sistemul de drept

1. Consideratii generale

Avand in vedere importanta deosebita economica, politica, sociala si culturala a relatiilor reglementate de normele dreptului mediului[1] si daca luam in considerare obiectul, metoda de reglementare si principiile acestei ramuri, putem afirma fara nici o rezerva, ca dreptul mediului isi are propriul sau statut in marea categorie a dreptului public. In sprijinul acestei concluzii, putem aduce ca argumente faptul ca intreaga activitate de protectie a mediului este realizata de organele si persoanele competente in vederea ocrotirii unui interes public major, care isi pune amprenta si determina caracterul imperativ al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale privind prevenirea, refacerea, protectia si dezvoltarea durabila a mediului inconjurator, precum si faptul ca persoanele fizice si juridice se afla intr-un raport de subordonare fata de autoritatile publice, subordonare care nu se confunda cu cea din dreptul administrativ, pentru ca in raporturile de drept al mediului, scopul acestor persoane, bazat pe interesul propriu al fiecareia, este prevenirea poluarii si imbunatatirea calitatii mediului, in general, ceea ce reprezinta un scop comun ce priveste intreaga societate, pentru a carui rezolvare trebuie sa se actioneze, de catre fiecare participant, prin colaborare si conlucrare.

Ca si ecologia, ca stiinta biologica, dreptul mediului are un caracter interdisciplinar, normele sale utilizand o serie de principii din alte ramuri de drept (drept civil, drept international public, drept administrativ s.a.) in scopul realizarii finalitatii lor de protectie a mediului inconjurator.

2. Sarcinile dreptului mediului

Dreptul mediului este chemat sa creeze cadrul legal, stiintific fundamentat, necesar si indispensabil sarcinilor complexe ale protectiei mediului.

Pentru societatea contemporana, protectia mediului ambiant prezinta o importanta majora.

Intreaga viata pe Terra se bazeaza pe functionarea trecuta si prezenta a sistemului global al ecosferei, alcatuit din lumea vie si din invelisul subtire de aer, apa si scoarta terestra. Viata se traduce prin toate ciclurile in cadrul carora materia trece de la o forma la alta, de la starea vie la starea nevie si invers, intr-o perpetua schimbare si neincetata revenire la formele trecute, la alte niveluri de dezvoltare.

Intre multiplele crize care s-au declansat in a doua jumatate a secolului XX criza ecologica planetara tinde sa devina inamicul numarul I al speciei umane.

Relatia Om-Natura a evoluat disfunctional spre o stare periculoasa pentru sistemul global deoarece actiunile umane brutale asupra factorilor de mediu nu au tinut seama, in general, de legile obiective ale universului ecologic.

Inrautatirea mediului natural al omului pe toate continentele este, dupa cum am aratat, efectul secundar al civilizatiei industriale contemporane, reversul progresului material rezultat, insa, al unui model de dezvoltare autopropulsata, baza pe tehnologii poluante si mari consumatoare de resurse naturale, pentru a satisface cerinte reale sau imaginare ale unei societati care a „uitat” ca traieste pe o planeta finita, cu resurse neregenerabile, limitate si fragile echilibre ecologice.

Azi, omenirea a inceput sa recunoasca din ce in ce mai mult faptul ca problemele mediului sunt inseparabile de cele ale bunastarii si de procesele economice in general.

Pentru ca dezvoltarea durabila sa se poata implementa, trebuie sa se adopte un mod de viata care sa nu prejudicieze sistemele naturale si factorul uman nici in prezent si nici in viitor.

Conducerea si rezolvarea problemelor de mediu implica apelarea la mijloace si instrumente de actiune prin a caror interventie sa se poata modifica comportamentul indivizilor si administratiilor.

Unul dintre aceste mijloace il constituie dreptul in general si dreptul mediului in special.

Sarcina fundamentala a dreptului mediului rezulta din insusi scopul proclamat de Legea protectiei mediului si anume, reglementarea protectiei mediului, ca obiectiv major de interes public.

3. TrAsAturile Si functiile dreptului mediului

Dreptul mediului este un drept de finalitate, contribuind prin normele sale la protectia, conservarea si dezvoltarea mediului, activitati de interes general, ceea ce permite sa penetreze in toate sectoarele dreptului, pentru a le imprima o dimensiune ecologica[2].

Dreptul mediului este, in acelasi timp, si un drept de sinteza cuprinzand institutii, principii, tehnici si metode si din alte ramuri ale dreptului, adaptate specificului obiectului sau de reglementare. Mediul nu poate fi gestionat eficace fara contributia conjugata a unui ansamblu de reglementari.

Pe langa indeplinirea functiilor generale ale dreptului ca element al sistemului social, dreptul mediului indeplineste si o serie de functii specifice in raport cu scopurile principale pe care le urmareste.

Aceste functii sunt: 1. functia de organizare si institutionalizare a actiunii sociale in scopul protectiei si ameliorarii mediului; 2. functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile; 3. functia de protectie, conservare si ameliorare a mediului; 4. functia de promovare a cooperarii internationale in domeniul protectii mediului.