Elemente de deontologie a evaluarii in contextul cresterii calitatii actului educational

Scoala cu clasele I-VIII ,, I.A.Bassarabescu" Ploiesti

Eseu liber pe tema

ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUARII IN CONTEXTUL CRESTERII CALITATII ACTULUI EDUCATIONAL

In tara noastra, in cele aproape doua decenii care au trecut de la Revolutie, au avut loc numeroase tentative de reformare a invatamantului in vederea cresterii calitatii actului educational, care s-au bucurat de unele consecinte benefice: introducerea manualelor alternative, reformarea programelor scolare, modernizarea metodelor de predare- invatare- evaluare, asigurarea resurselor materiale, imbunatatirea managementului resurselor umane etc. Trebuie sa recunoastem insa ca problemele legate de etica si morala au fost lasate oarecum in umbra, cu toate ca ele constituie resortul secret de care depinde calitatea intregului proces. In timp ce morala poseda o componenta emotionala semnificativa, etica presupune mai multa detasare, oferind oamenilor scolii criterii dupa care sa-si aleaga actiunile. Deontologia reprezinta un ansamblu de reguli dupa care se ghideaza o organizatie profesionala sau o institutie care devine ,, o instanta de elaborare, apreciere si supraveghere a aplicarii acestor reguli" ( D.O.Stefanescu, 2007).

Recentele cursuri de formare, care fac parte din PROGRAMUL NATIONAL DE DEZVOLTARE A COMPETENTELOR DE EVALUARE ALE CADRELOR DIDACTICE DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA, reprezinta un pas inainte pe drumul asezarii pe baze stiintifice si etice moderne a invatamantului, pe care il face Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice si, implicit, al tuturor partenerilor sociali. Personal, apreciez aceasta experienta de formare ca fiind una extrem de folositoare, chiar daca ea reprezinta doar inceputul consistent al conturarii unei noi viziuni in domeniul gandirii si al practicii educationale.

Este bine cunoscut faptul ca societatea romaneasca parcurge cu repeziciune etape inedite, carora sistemul de invatamant le raspunde cu o oarecare inertie, fara sa reuseasca intotdeauna si pe deplin sa cristalizeze o viziune clara si pe termen lung, pe care sa o urmeze toti partenerii si beneficiarii actului educational. De aceea, este evident ca fara o implicare totala si fara o asumare individuala a reformei, starea de lucruri care treneaza de mai multe decenii in invatamantul romanesc va fi imposibil de schimbat.

Ca absolvent al Liceului Pedagogic ,, Spiru C. Haret " din Buzau, promotia 1975, am avut privilegiul de a asimila de timpuriu de la mentorii mei principii psihopedagogice solide si de a exersa, printr-o practica indelungata in domeniu, deprinderi metodice eficiente. Acestor principii

le-am ramas credincios pana astazi si ele mi-au calauzit activitatea de-a lungul timpului, alcatuind fundamentul pe care s-au sedimentat, rand pe rand, noi experiente educationale.

Pot afirma, fara sa gresesc, faptul ca dragostea si respectul fata de profesie si fata de copii, alaturi de o sete neostoita de cunoastere reprezinta cheia indeplinirii cu vocatie a datoriei de dascal. Elev fiind, i-am privit pe profesorii mei ca pe niste fiinte deosebite. Le-am urmarit atitudinea demna,

le-am copiat gesturile controlate, le-am observat greselile poate involuntare, pe care le-am condamnat cu toata intoleranta mea de copil, si mai tarziu am luat o hotarare definitiva: aceea de a deveni eu insumi un dascal perfect: bine informat, iubit de copii, respectat in societate, drept si foarte corect. Un asemenea ideal nu mi se parea atunci de neatins, dar mai tarziu am inteles la ce munca de Sisif m-am angajat. Odata cu trecerea anilor, marturisesc ca acest ideal s-a indepartat tot mai mult, mai ales in conditiile actuale, cand punerea in discutie, cu buna credinta, a oricarei probleme reale de educatie se loveste adesea de zidul impenetrabil al unor mentalitati osificate, iar afirmarea adevarului devine un act de curaj pentru acela care indrazneste sa-l rosteasca. In ciuda tuturor adversitatilor insa, acea caldura a sufletului si acea chemare tainica spre a gasi drumul cel mai scurt catre inima si mintea discipolilor au ramas nestirbite, ca un motor al intregii mele fiinte.

Cand ma aflu in mijlocul copiilor, totul devine minunat: acea sclipire inefabila din ochii lor ma face sa uit de mine insumi, provocandu-ma, in sensul bun al cuvantului, la gasirea celor mai bune cai pentru a le starni interesul si pentru a le inlesni intelegerea notiunilor dificile. Am invatat ca orice lucru, oricat ar fi de complicat, se poate explica foarte simplu. Chiar daca nu am reusit aceasta intotdeauna, am revenit cu alta ocazie cu mult mai mult succes.

Marturisesc faptul ca unul din lucrurile care m-au deranjat cel mai mult ca elev, ca profesor si ca om a fost nedreptatea. Voi relata in continuare un episod al vietii mele de elev, care sper sa nu fie interpretat in mod gresit, dar care are o relevanta deosebita pentru deontologia unui cadru didactic si este inca de actualitate.

In clasele primare, am avut parte de o doamna invatatoare care ii favoriza doar pe unii dintre colegii mei, lucru cu totul de neinteles pentru mintea unui copil. Mi se parea o nedreptate revoltatoare aceasta discriminare. Abia pe la inceputul clasei a IV-a, misterul s-a dezlegat pentru parintii mei, dar eu aveam sa-l aflu mult mai tarziu. Doamna respectiva, folosesc cuvantul

doamna" doar din delicatete, avea obiceiul de a primi diverse atentii din partea parintilor. Astfel, la un moment dat, am simtit o schimbare de atitudine in bine din partea Domniei Sale fata de mine. Imi amintesc foarte bine ca am inceput sa iau note mai bune si, la sfarsitul clasei a IV-a, am reusit performanta de a primi chiar o mentiune, ceea ce m-a bucurat nespus. Am inceput sa capat incredere in capacitatile proprii, iar in clasele urmatoare ale gimnaziului, in anii de liceu si pe timpul facultatii m-am clasat mereu pe locuri fruntase, si chiar pe primul loc.

De aceea, am admirat foarte mult la profesorii mei acordarea corecta a notelor. Uneori am simtit cu amaraciune ca mi s-a facut o nedreptate, ceea ce a starnit in toata fiinta mea sentimentul unei revolte surde, mai ales cand profesorul, de regula, nu admitea discutarea notei. Nici atunci cand mi se dadea un zece nemeritat nu ma simteam prea confortabil si, multa vreme, nu-mi puteam reprima un sentiment inexplicabil de vinovatie. Cunoscand atat de bine efectul devastator pe care il poate avea nedreptatirea prin nota sau printr-o apreciere verbala nemeritata a unui copil, dar si ascendentul moral pe care il declanseaza in sufletul acestuia acordarea corecta a oricarui calificativ sau o vorba de incurajare plasata la momentul oportun, consider ca deontologia evaluarii este domeniul cel mai fierbinte al actului educational.

Pot spune ca acelasi lucru este valabil la orice nivel. Evaluatorul, fie el invatator, profesor sau director, trebuie sa aiba un simt etic deosebit. Este cu totul regretabil faptul ca mai exista si astazi, manageri" scolari aflati in functie de mai multe decenii care si-au creat un sistem clientelar intemeiat mai mult pe obedienta si mai putin pe competenta si care apara cu cerbicie niste ,,valori" de mult expirate. Consider ca reformarea sistemului de invatamant trebuie sa atinga toate componentele, atat pe orizontala, cat si pe verticala. Poate ca ar fi bine ca, la intrarea in sistem, selectia pe criterii de vocatie pedagogica si de aptitudini manageriale intemeiate pe niste convingeri etice solide sa fie mult mai severa. Traumele sufletesti provocate voluntar sau din necunoastere unor constiinte fragile pot fi devastatoare pentru evolutia fiintei umane si ele contorsioneaza uneori in mod iremediabil destine.

Intotdeauna mi s-a parut un lucru minunat si aproape magic sa pot si eu sa acord note elevilor, iar acestea sa fie o oglinda fidela a valorii unei lucrari sau a nivelului intelectual al celui evaluat . Avand in vedere impactul psihic major pe care il are nota asupra fiecarui copil, in raport cu sine insusi, cu colegii si cu parintii si cat de importanta este asezarea societatii romanesti pe niste principii corecte de evaluare, consider ca intreprinderea de fata, initiata de ministerul de resort atinge una dintre problemele cele mai sensibile ale sistemului de invatamant , cu reverberatii adanci in configuratia societatii viitoare.

Se stie ca oamenii sunt fiinte subiective si inegale in timp cu ele insesi si, de aceea, lucrul cel mai dificil in procesul de evaluare il constituie crearea unui context impersonal de exercitare. Unul din dezechilibrele majore care se pot produce si care denatureaza o evaluare obiectiva in scoala rezulta din insasi constituirea unor clase de niveluri valorice antitetice. Acest lucru se practica fie in mod transparent si programatic, fie mascat si nerecunoscut, dar ambele variante sunt incorecte din punct de vedere etic. Cunosc cateva situatii regretabile in care, colegi ai mei au fost nevoiti sa-si mute propriii copii la alta scoala din cauza unor persecutii, chiar in ultima clasa de gimnaziu.

Consider ca profesorul trebuie sa fie o persoana cu totul aparte: sa aiba capacitatea si taria de vointa care sa-i permita o detasare aproape totala de sine insusi. Personal, m-am straduit si cred ca am reusit de cele mai multe ori sa urmez un sfat al unui profesor batran care obisnuia sa spuna:

Necazurile trebuie sa vi le lasati la poarta scolii." Este clar ca elevii nu au nicio vina pentru indispozitia unui profesor dintr-o anumita zi si nu este admis ca evaluarea lor sa se faca prin filtrul deformant al acesteia. In calitate de profesor diriginte mai ales, simteam o suferinta aproape viscerala cand vedeam in catalog, la anumite materii, cate doua sau chiar trei note de la unu la patru, fara sa pot ameliora prea mult relatia profesorului cu elevul respectiv. Eu insumi am evitat sa notez in catalogul clasei un elev pentru alte criterii decat cele pedagogice. Nu mi-as putea ierta daca evaluarea unui elev ar fi perceputa ca un factor de stres, ca o pedeapsa ori ca o nedreptate indreptata impotriva lui. In acest scop, pentru a ma feri de anumite derapaje in evaluare, de mai bine de un deceniu mi-am infiintat un catalog personal in care trec mai ales notele foarte mici, precum si diverse observatii referitoare la evolutia elevului si la modificarea atitudinii acestuia fata de invatatura. In felul acesta, am reusit in cele mai multe cazuri sa-i transform pe copii in aliati si parteneri interesati in propria lor formare. Mi-am dat seama pe deplin de adevarul ca performantele elevilor nu sunt rodul exclusiv al capacitatilor lor intelectuale, ci intr-o foarte mare masura, ele sunt o consecinta directa a factorilor motivationali. Obisnuiesc, de mai multi ani, sa-i evaluez pe elevi prin prisma unor diverse activitati: lucrari scrise, raspunsuri orale, portofolii, lecturi suplimentare etc., fapt care oglindeste mai fidel nivelul intelectual, informational si aptitudinal la care se gaseste un elev privit intr-o configuratie dinamica.

Ca profesor evaluator, m-am confruntat adesea cu efectul halo si cu stereotipiile, dar consider ca am avut taria de a nu distorsiona evaluarea prin prisma unor etichete de genul ,,elev bun"- ,, elev rau". Nu se poate descrie in cuvinte lumina plina de recunostinta din ochii unui copil care are de purtat povara nedreapta a unei etichete nefavorabile si caruia un profesor ii acorda o nota buna atunci cand a invatat. Cand corectez lucrarile elevilor, fac abstractie de numele lor sau chiar le acopar, pentru a nu fi influentat in niciun fel. Efectul negativ al globalizarii evaluarii il pot elimina aproape in totalitate prin discutarea lucrarilor in clasa, in ore special destinate acestui scop. Atunci, elevii isi exprima orice nelamurire in legatura cu acordarea punctajelor pe itemi si subitemi. Pentru a evita orice deficienta in evaluare, notele acordate la lucrari scrise le inregistrez in catalog dupa cateva zile sau o saptamana, iar notele la examinarea orala le anunt si le justific in fata clasei.

O alta primejdie de care sunt constient si pe care am reusit in mare masura sa o evit este extrapolarea unor atitudini docile, ordonate, disciplinate sau active ale unor elevi asupra tuturor performantelor acestora. Pe langa fixitatea evaluarii, atentia profesorului trebuie sa contracareze atat efectul de contrast, cat si eroarea proximitatii. Daca inainte de participarea la prezentul curs de formare aceste riscuri erau depasite oarecum empiric, pe mai departe am devenit mai constient de felul concret in care acestea se manifesta si am capatat o siguranta sporita in ceea ce priveste obiectivitatea evaluarii. Pentru a ajunge la un etalon cat mai fidel si obiectiv, pe langa asigurarea transparentei totale in fata elevilor, va fi necesara pe viitor o mai buna intercomunicare intre profesori in cadrul catedrei de limba si literatura romana.

O alta idee extrem de interesanta care se desprinde din paginile cursului este si ecuatia personala si efectul de similaritate. In aceasta privinta, compatibilizarea evaluatorilor se poate realiza prin asa-numita practica a moderarii: elaborarea in comun si corectarea reciproca a testelor, urmata de corectarea diferentelor de apreciere.

O capcana pe care de asemenea am evitat-o in practica evaluarii este eroarea tendintei centrale si a restrangerii de rang printr-o atenta elaborare a subiectelor si printr-o aplicare riguroasa a baremelor de corectare si notare.

In concluzie, pot afirma cu deplina sinceritate ca actualul curs de formare care urmareste imbunatatirea competentelor de evaluare ale profesorilor, in ceea ce ma priveste a avut un efect practic si real, in sensul in care am capatat mai multa siguranta in demersul evaluativ si cunosc mai bine atat modul de manifestare, cat si masurile eficiente de anihilare a efectelor negative care pot vicia acest proces extrem de important pentru toti factorii implicati.

Pentru Cristea Rodica

ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUARII IN CONTEXTUL CRESTERII CALITATII ACTULUI EDUCATIONAL

In ultimul timp, au fost intreprinse pe plan national mai multe tentative de reformare a invatamantului, in vederea cresterii calitatii actului educational, care au fost urmate de unele consecinte benefice, cum ar fi: introducerea manualelor alternative, restructurarea si descongesti-onarea programelor scolare, modernizarea metodelor de predare- invatare- evaluare, utilizarea calculatorului, imbunatatirea managementului resurselor umane etc.

In anul scolar 2008-2009, MECT a pus in practica o initiativa laudabila, care vine in intampinarea profesorilor tineri mai ales, prin derularea PROGRAMUL NATIONAL DE DEZVOLTARE A COMPETENTELOR DE EVALUARE ALE CADRELOR DIDACTICE DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA. Din punctul meu de vedere, aceste cursuri de formare sunt desebit de utile, intrucat imbina cercetarea recenta in domeniu cu experienta la catedra a unor colegi formatori, intr-un demers fericit, care confera profesorului de limba si literature romana mai multa siguranta si rigoare in exercitarea actului evaluativ. In acest context, abordarea problemelor delicate ale eticii si ale deontologiei evaluarii reprezinta o tentativa pe cat de inedita, pe atat de necesara, cu reverberatii profunde in ceea ce priveste cresterea calitatii actului educational.

In scurta mea experienta la catedra, ca profesor de limba si literatura romana, am putut constata ca nota scolara are implicatii social- morale majore si o incarcatura valorica si afectiva deosebita pentru elevi, parinti, profesori si pentru comunitate, in general. Prin nota acordata elevului, se masoara adesea nu numai performanta pura, de tipul inteligenta, memorie, cunostinte, deprinderi ;

de cele mai multe ori, in actul evaluarii sunt incorporate si componente de ordin moral, trasaturi de vointa si caracter, precum seriozitatea, corectitudinea etc.

O evaluare poate fi corecta sau incorecta din doua puncte de vedere: logic si etic. Exista profesori foarte exigenti care aplica implacabil criteriile stiintifice ale evaluarii si care au constiinta impacata ca si-au facut pe deplin datoria. Eu, personal, am considerat ca nota trecuta in catalog nu trebuie sa fie o expresie unilaterala a unei situatii de moment, ci o rezultanta a efortului, a nivelului si a progresului elevului. Pentru a diminua cat mai mult subiectivismul evaluarii, am incercat sa imi cristalizez o ecuatie personala cat mai fidela realitatii, fundamentata pe masurarea adevarata din punct de vedere logic si stiintific, dar care sa nu ignore dimensiunea etica a actului evaluativ. Imi place sa lucrez cu copiii, ma incanta inocenta, curiozitatea si imaginatia lor si ma bucura sa constat ca isi asuma criteriile pe care le aplica apoi singuri intr-o autoevaluare destul de exacta.

Pe elevii mei i-am privit intotdeauna ca pe niste parteneri cu care colaborez si care inteleg sa lucreze pentru propria lor formare. Ajutandu-i pe cei care asimileaza mai greu notiunile, incurajan-du-i pe cei care dovedesc nesiguranta, i-am stimulat intr-un fel sau altul pe toti elevii, prin crearea unui climat favorabil procesului de predare- invatare- evaluare. De asemenea, am urmarit sa realizez evaluarea elevilor din diverse unghiuri si prin prisma unor activitati variate: raspunsuri orale, lucrari scrise, portofolii, lecturi suplimentare, incercari literare, prezentarea unor experiente personale inedite etc.

O dificultate cu care m-am confruntat in activitatea de evaluare a fost efectul de halo. Recunosc faptul ca uneori am fost influentata in acordarea unei note de impresia generala pe care o produce un anumit elev. De exemplu, daca un elev este foarte slab la invatatura la majoritatea obiectelor de studiu, a existat tentatia de a-i acorda o nota mica, desi prestatia lui la un moment dat a fost buna.

O anumita reactie din partea unui asemenea elev mi-a dat de inteles ca am comis o nedreptate si, din acel moment, am devenit mult mai atenta. Acum, chiar ma bucur sa pot acorda note de 7 sau 8 unor elevi ale caror prestatii anterioare erau la nivelul notelor de 4 si 5. Am remarcat lumina de bucurie din ochii lor si reactia de aprobare a clasei. In mod asemanator, mi-a venit destul de greu sa acord note de 7 sau 6 unor elevi a caror impresie generala era de nota 10. Mi-am dat seama de efectul pervers pe care il poate avea o evaluare intepenita in niste clisee, daca nu reprezinta o oglinda fidela a realitatii dinamice a personalitatii elevilor.

Globalizarea evaluarii este o alta primejdie care distorsioneaza obiectivitatea acesteia. Mi s-a intamplat, de pilda, sa transfer aprecierea pozitiva a unor criterii, cum ar fi: grafia frumoasa, asezarea corecta in pagina , scrierea corecta sau coerenta impecabila, asupra altor cerinte precum creativitatea sau originalitatea. Unii elevi sunt foarte activi la lectii si, pentru acest motiv, pot primi puncte in plus. Acest lucru trebuie facut insa cu masura, deoarece s-ar putea ca asemenea elevi sa nu atinga performante deosebite in cadrul unor lucrari scrise, creandu-li-se astfel reprezentari deformate asupra capacitatilor lor proprii. Pentru corectarea unor eventuale efecte nedorite, ii informez pe elevi in detaliu asupra tuturor baremelor de corectare si notare si le cer sa sesizeze la momentul oportun orice inadvertenta, iar trecerea notelor in catalog o fac numai dupa o temeinica discutare in clasa a testelor sau a tezelor.

Exista unii profesori diriginti care se simt datori sa-i avertizeze pe profesorii care predau la clasele d-lor asupra climatului si a nivelului general al colectivelor de elevi respective si sa faca unele recomandari in privinta notarii. Eu cred ca aceste imixtiuni nu fac decat sa amplifice efectul de halo si stereotipiile cu care profesorul are de luptat. La clasele considerate bune si receptive, intr-adevar, am acordat note mai mari, dar si pretentiile au fost superioare. La clasele asupra carora planeaza o impresie nefavorabila, notele au fost, de regula, mai mici, dar le-am acordat diferentiat, cautand sa evit orice stereotipie sau idee preconceputa. Dupa parcurgerea prezentului curs de formare, am inteles si mai bine care sunt metodele cele mai eficiente pentru a contracara efectele negative ale haloulului si ale stereotipiilor: urmarirea permanenta a evolutiei elevului, asigurarea feed-back-ului permanent, invatamantul formativ si participativ, centrarea pe elev, buna dispersie a rezultatelor etc.

In corectarea testelor si chiar in acordarea notelor la oral am constatat manifestarea deforma-toare a efectului de contrast, ale carui efecte negative am incercat sa le anihilez. Astfel, dupa cateva lucrari foarte slabe, o lucrare de nivel mediu a fost supraevaluata. De asemenea, corectand o alta lucrare de acelasi nivel, am acordat o nota sensibil mai mica, deoarece aceasta a urmat dupa o serie de lucrari foarte bune. Cunoscand riscurile efectului de contrast, incerc sa-i limitez efectele negative prin urmatoarele metode: rearanjarea lucrarilor si recorectarea lor intr-o alta ordine, gruparea lucrarilor pe niveluri si compararea lucrarii celei mai bune cu lucrarea cea mai slaba din grupa superioara, luarea in consideratie a sesizarilor elevilor. Acolo unde observatiile acestora sunt intemeiate, reevaluez lucrarile respective si corectez nota initiala.

O alta sursa de eroare in evaluare o constituie proximitatea itemilor din cadrul aceluiasi test.

Am avut surpriza neplacuta de a constata ca unui elev care a rezolvat foarte bine toti itemii, cu exceptia unuia singur, i-am acordat punctaj maxim si pentru itemul ratat sau rezolvat pe jumatate. Alt elev, care a gresit consecutiv mai multi itemi, a fost depunctat si in cazul unui raspuns corect, ratacit, ce-i drept, printre raspunsurile gresite. Pentru a avea controlul deplin al erorilor de proxi-mitate, acord o mare atentie proiectarii instrumentului de evaluare, iar pentru asigurarea unei fidelitati sporite, includ un numar optim de itemi.

Un aspect extrem de interesant al psihologiei si al deontologiei evaluarii mi s-a parut a fi ecuatia personala a profesorului. Cred ca este foarte important ca evaluatorul sa-si cunoasca tendintele subiective pentru a nu absolutiza stilul sau si a nu ramane impermeabil in fata unor imbunatiri in ceea ce priveste obiectivitatea evaluarii. Este incontestabil faptul ca intotdeauna vor exista diferente intre profesori, iar faptul ca evaluarile sunt incomparabile poate avea atat efecte benefice, cat si consecinte dezastruoase. Din pacate, aceste concluzii se pot trage abia la sfarsit de ciclu, cand rezultatele la examene, teste nationale sau teze cu subiect unic, ridica niste semne de intrebare in privinta obiectivitatii evaluarii unui profesor. De aceea, consider ca in cadrul colectivelor de catedra ar trebui sa fie extinse schimburile de experienta intre profesori, iar proiectarea testelor si corectarea lucrarilor sa fie facute dupa modelul examenelor.

Facand o analiza critica a ecuatiei personale, am putut constata faptul ca la inceputul anului scolar sunt mai exigenta in acordarea notelor, iar spre sfarsitul anului scolar exigenta scade, pentru a evita anumite situatii de corigenta. Aceasta tendinta este, intr-o oarecare masura, de inteles, fiind in firea umana dorinta oricui de a salva situatia in extremis, fara a se urmari acest lucru cu orice pret. De asemenea, am constatat ca sunt mult mai exigenta in acordarea notelor de 9 si 10, dar acord cu multa usurinta nota 5. Pentru mine, nota scolara reprezinta mai mult un mijloc de stimulare a elevilor decat unul de sanctionare. Obisnuiesc sa acord un punct in plus pentru un elev slab care a facut eforturi evidente pentru pregatirea unei anumite teme si, respectiv, diminuez nota elevului cu un punct in situatia in care acesta, in mod repetat nu-si face temele sau are alte preocupari in timpul orelor. Recunosc, de asemenea, faptul ca adesea ii amenint pe elevi cu acordarea unor note mici, dar foarte rar recurg la note de 2 sau 3.

Eroarea de similaritate reprezinta o alta sursa de subiectivism al evaluarii profesorului. De pilda, pentru faptul ca ma consider o persoana ordonata, disciplinata si riguroasa, am tendinta sa ma iau pe mine insami ca reper in evaluarea elevilor. Astfel, exista posibilitatea de a-i favoriza pe aceia care intrunesc aceste calitati si de a-i sanctiona excesiv pe altii mai dezordonati, dar poate mai creativi. Corijarea efectelor negative ale similaritatii se poate realiza prin: standardizarea evaluarilor pe plan national si printr-o moderare inter-evaluatori ( corectarea de catre doi profesori, iar in cazul unor diferente prea mari, interventia celui de-al treilea evaluator). Oricum, fiecare profesor are datoria de a-si ajusta permanent sistemul de evaluare, pentru a-si spori gradul de obiectivitate.

Ca profesor aflat inca la inceput de cariera, am evitat atat eroarea tendintei centrale, cat si a restrangerii de rang printr-o dispersie normala, cu larga amplitudine a calificativelor, acordand adesea si note mici, dar si note maxime, atunci cand acestea oglindeau fidel o realitate obiectiva.

Concluzii

Recentul curs organizat de MECT cu profesorii de limba si literatura romana este o initiativa

benefica, mai ales pentru evaluatorii tineri, care pot cunoaste mai bine factorii de risc si sursele de eroare care denatureaza obiectivitatea unui proces cu un impact social atat de important. Marturisesc ca am capatat mai multa siguranta in proiectarea si administrarea instrumentelor de evaluare si am invatat ca totul este perfectibil. Am inteles ca obiectivitate absoluta nu exista, dar merita a lupta pentru apropierea de acest ideal.

De asemenea, m-am convins de importanta deontologiei evaluarii care cere din partea profesorului o responsabilitate maxima si o atitudine corecta si echidistanta, izvorate dintr-o umanitate adanca, specifica obiectului limba si literatura romana. Aici, mai mult decat in orice alt domeniu al cunoasterii, reusitele individuale sunt mult mai importante decat succesele globale.