Mutatii in structura populatiei active, dupa anul 1989
1. Fracturare si restructurare sociala:
1.1. Dezagregare sociala.
1.2. Marginalizare/ excluziune sociala:
a) somajul
b) disponibilizari masive
c) pensionare timpurie;
2. Reconfigurarea structurilor populatiei. Integrare si participare la dezvoltarea economiei de piata: recalificare si spirit antreprenorial, segmentul liber- profesionistilor;
mobilitatea profesionala si ocupationala [schimbari in structura ocupationala];
marginalizare si excluziune sociala;
integrare si participare la economia de piata.
Dupa schimbarea regimului politic comunist, produsa prin Revolutia din decembrie 1989, in Romania au avut loc schimbari sociale semnificative care-i determina pe sociologii si analistii acestei problematici sa vorbeasca despre un nou spatiu social sau o noua structura sociala. Dincolo de schimbarile produse la nivel economic si politic, cele mai profunde si dureroase schimbari, in sensul costului social pe care-l implica, sunt cele care afecteaza conditiile de viata, comportamentele si mentalitatile populatiei.
Schimbarile sociale, mult mai complexe, din aceasta perioada, nu pot fi insa evidentiate pe deplin prin indicatorii statistici obisnuiti, cum ar fi produsul intern brut pe cap de locuitor, venitul mediu, ponderea unor clase sau categorii sociale. Sunt necesari indicatori care sa reflecte fenomenele de mobilitate profesionala sau ocupationala, de marginalizare, de precaritate a locului de munca, slabirea legaturilor sociale, insecuritatea inegalitatilor generate de subdezvoltare sau de strategiile de supravietuire . Concomitent sunt necesari indicatori care sa reflecte incercarile populatiei de adaptare si participare la dezvoltarea unei economii de piata in Romania. Pe ansamblu, status-quo-ului din 1989 s-a schimbat prin intensificarea miscarii in spatiul social, prin cresterea mobilitatii sociale si accelerarea participarii la economia de piata.
In acest sens, in analizarea acelor modificari survenite, sunt utilizati trei tipuri de indicatori: ai mobilitatii profesionale si/sau ocupationale; ai marginalizarii sau excluziunii sociale; ai integrarii sau participarii la dezvoltarea economiei de piata. Acesti indicatori masoara procesul de fracturare si restructurare sociala din ultimele decenii, drumurilor parcurse de indivizi in perioada de tranzitie.
Dupa anul Revolutiei, populatia ocupata a pierdut multe certitudini oferite de statutul lor profesional anterior, marcat de paternalismul statului, in care chiar daca mai existau schimbari profesionale ele erau limitate si relativ controlate si, oricum, aveau loc pe fundalul sigurantei pastrarii postului si a unei vieti de pensionar previzibile.
Nu mai incape niciun dubiu cand spunem ca mutatiile profunde care au avut loc in societatea romaneasca ca urmare a instituirii democratiei politice, a schimbarii formelor si raporturilor de proprietate, a abolirii principiilor centraliste si birocratice de comanda in economie, concomitent cu pierderea locurilor de munca si afirmarea spiritulului concurential pe piata au determinat efecte directe si indirecte, asupra resurselor umane in general si a fortei de munca in special. Cele mai semnificative schimbari sociale din ultimele doua decenii sunt legate de forta de munca sau de activitatea profesionala a populatiei. Ca rezultat al schimbarilor in plan profesional structura sociala devine astfel, din punct de vedere al categoriilor sociale, mai putin lizibila.
Reducerea locurilor de munca salariate a avut loc extrem de rapid, in conditiile implementarii, la nivel national, a unei strategii de restructurare si reconstructie a unei economii bazate pe principiile unei economii de piata, in contextul concurential specific tarilor vest - europene. Amintim ca, in ideologia strategiei tranzitiei, privatizarea a fost considerata a reprezenta un mijloc de restructurare si relansare a economiei. Se astepta ca privatizarea, pe langa noile investitii, sa produca o infuzie de principii si modele manageriale mult mai eficiente decat cele ale statului. In subsidiar, se astepta de la privatizare si realizarea rolului de „agent sanitar”, de curatire a zonelor cronic ineficiente ale economiei[2]. Din cauza presiunilor sociale, se presupune ca statul are o capacitate limitata de a curata zoneze bolnave ale economiei, noii patroni privati vor fi mult mai liberi s-o faca. Reputatul sociolog, Catalin Zamfir, face o analiza critica a fenomenului privatizarii si implicatiile acestuia pe piata muncii. Intr-adevar, se astepta ca privatizarea sa produca o restructurare severa, fiind lichidate componentele fara perspectiva si dezvoltate cele viabile. O perioada de stres economic era imposibil de evitat, cu diminuari ale productiei in anumite zone, dar relansarea intreprinderilor privatizate era de natura a compensa in mare masura costurile restructurarii. Insa, mai subliniaza autorul citat, contrar asteptarilor optimiste, eficienta privatizarii s-a dovedit socant de redusa. Intreprinderile private a debutat prin a parazita (de unde denumirea de „intreprinderi- capusa”) intreprinderile de stat. Ele au dezorganizat prin coruptie managementul lor, impingandu-le treptat spre faliment, prin insusirea resurselor de care acestea dispuneau. Contrar proiectului initial ce viza ca intreprinderile de stat sa fie mai intai restructurate si apoi privatizate, multe dintre ele au fost privatizate dupa ce au fost golite de resursele de care dispuneau si dezorganizate. Paradoxal, primul val de privatizare a profitat de vulnerabilitatea ridicata a sectorului privat, inducand in acesta o criza uriasa .
Scaderea economica privita ca inevitabila si chiar pozitiva era de natura a afecta advers standardul de viata al populatiei si intr-adevar restructurarea economica a avut ca efect o adevarata explozie a saraciei. Saracirea a avut in procesul tranzitiei o serie de surse distincte: cresterea somajului – toate intreprinderile de stat erau caracterizate printr-un exces de forta de munca. Curatarea lor de acest exces era o conditie necesara pentru relansarea economica, privatizarea avea sa curete definitiv balansul de salariati. Ulterior s-a adaugat nevoia de redimensionare a multor intreprinderi, multe dintre ele urmand sa fie inchise. Poate cel mai evident proces de restructurare il reprezinta mineritul, unde numarul salariatilor s-a redus dramatic.
Reducerea locurilor de munca salariate a avut loc extrem de rapid, atingand valori greu de conceput initial, de exemplu, daca in 1990, lucrau aproximativ 8,2 milioane, in 2002, totalul oamenilor incadrati pe piata muncii depasea cu putin valoarea de 4,6 milioane. Scaderea numarului de locuri de munca a fost compensata slab de afacerile pe cont propriu si in mod special de o agricultura de subsistenta care, si aceasta, a devenit sensibil mai neproductiv. Pe de alta parte, au scazut in termeni reali salariile medii si, mai accentuat, salariile mici, a crescut polarizarea salariilor, in conditiile in care acestea sunt deja scazute, ducand la cresterea saraciei. In curand, salariile sunt inlocuite cu venituri din economia subterana, cele mai multe dintre acestea mult mai scazute si fara acoperire de asigurare medicala si sociala, producand, in urmatoarele decenii, o generatie de varstnici cu slaba acoperire de asigurari sociale. Beneficiile sociale s-au erodat mult mai rapid decat salariile, o mare masa de persoane (persionari, familii cu copii) au suferit in acest timp un proces de saracire mult mai accentuat in tranzitie.
De la inceput, strategia tranzitiei a rezervat statului un rol limitat in economie, crearea cadrului legal si institutional al economiei de piata si privatizarii cvasitotale a economiei. Pt restructurarea si relansarea economiei s a mizat pe doua mecanisme: introducerea dintr-o data a mecanismelor economice de piata, ca unic reglator si privatizarea completa. Esecul administrarii intreprinderilor de stat a facut ca privatizarea paguboasa sau chiar inchiderea lor sa devina adesea o solutie mai buna decat mentinerea si restructurarea lor. Privatizarea a devenit in mod treptat un mod de a scapa de economia proprietatii de stat, mai degraba decat de a converti intr o economie de piata performanta.
Salariatii reprezentati de sindicate au sustinut, in principiu, programul de privatizare. Procesul propriu-zis de privatizare a fost insa inevitabil supus disputelor sociale. Salariatii cei mai afectati de privatizarile distructive, fata de care guvernul era mai degraba interesat de privatizarea indiferent cum, au exercitat adesea puternice presiuni pentru interventia guvernamentala in procesul de privatizare, inclusiv pentru a reinstala legalitatea si respectarea clauzelor contractelor de privatizare, inclusiv pentru anularea privatizarii clar distructive. Este drept ca, in procesul de negociere cu statul, in pretul de cumparare au intrat si o serie de conditii sociale: nedisponibilizarea salariatilor sau disponibilizarea lor cu compensatii[4].
Multe intreprinderi privatizate au fost distruse nu pentru ca nu mai aveau sanse de relansare, ci pur si simplu deoarece pentru noii patroni distrugerea lor s-a dovedit a fi mult mai rentabila. Catalin Zamfir caracterizeaza procesul de privatizare in modul urmator: „[…] a fost adesea un gropar al intreprinderilor de stat decat un lansator a lor, fiind insotita de o multime de scandaluri. Unele intreprinderi au fost cumparate nu pentru a fi dezvoltate, ci pt a produce venituri imediate, prin dezmembrarea lor si valorificarea anexelor: terenuri, cladiri. Multe dintre investitiile promise prin contractul de privatizare nu au fost realizate. Actorii economici au actionat rational in acord cu mecanismele economiei de piata, orientandu se spre maximizarea profitului in modalitatea cea mai adecvata in contextul economiei noastre: mai frecvent prin dezmembrarea intreprinderilor decat prin dezvoltarea lor[5].”
Economia, in conditiile de astazi, a devenit un sistem de legaturi si procese economico-sociale aflat mereu in schimbare. Piata muncii este tot mai mult asaltata de o serie de factori exogeni si endogeni, care-i schimba tot mai mult specificul, fiind create noi oportunitati, dar si probleme fara precedent. Populatia, si aici este afectata mai ales clasa muncitoreasca a vechiului sistem, se confrunta dupa 1989 cu pericolul disponibilizarii si cu multiplele incertitudini aparute pe piata muncii, generatoare atat de posibilitati sporite de ascensiune profesionala dar si de marginalizare sau de excludere din circuitul activitatilor economice si sociale utile. Au aparut noi profesii si domenii de activitate, in vreme ce ponderea si importanta celor legate de structura ocupationala si distributia activitatilor pe ramuri specifice economiei dinainte de 1989 s-au diminuat.
De fapt, mentioneaza intr-un studiu Dorel Abraham, desi schimbarea vechilor structuri este, in general, lenta, in ultimii 10 ani ai secolului XX si pana in prezent, fosta structura sociala in care domina clasa muncitoare (care forma impreuna cu taranimea si intelectualitatea cunoscutul triunghi stalinist) a fost inlocuita de o stratificare noua in care proportia populatiei ocupate in servicii este in crestere[6]. Aceste schimbari sociale nu au exclus si unele rasturnari valorice prin care anumite profesii care pretind investitii intelectuale mari si-au diminut ponderea si au pierdut din prestigiu.
In literatura de specialitate se vehiculeaza ideea conform careia, dupa 1989, tara noastra se confrunta cu o criza sistemica a ocuparii, criza observata la nivelul: participarii populatiei active (populatia apta de munca – 15–64 ani) la forta de munca, al volumului total al ocuparii fortei de munca, al intensitatii participarii la forta de munca si al ocuparii, reflectata prin ratele de participare/activitate si ratele de ocupare, al echilibrului dintre populatia producatoare de resurse, de venituri si populatia pre si postactiva – rata dependentei economice – mecanismelor de gestionare a ocuparii fortei de munca, al calitatii si cantitatii acesteia si al functionarii ei, al formelor de ocupare (aparitia formelor atipice de ocupare) si influenta acestora asupra capitalului uman, al somajului de lunga durata si al efectelor acestuia asupra anumitor categorii de persoane (in special asupra tinerilor de 15–25 de ani si persoanelor in varsta de 45–50 de ani), al fenomenelor demografice (scaderea natalitatii, imbatranirea populatiei, migratia tinerilor), al calitatii slabe a politicilor sociale de ocupare, formare si dezvoltare umana[7].
Tinand cont de evolutia pietei muncii si a fenomenelor emergente, vom incerca o abordare a pietei muncii din prisma conceptului de excluziune sociala, a factorilor ce pot creste riscul de aparitie a excluziunii sociale de pe piata muncii, precum si crearea unei tipologii a excluziunii ocupationale si identificarea grupurilor de risc. Abordarea are la baza definirea conceptelor (saracie, excluziune sociala, marginalizare) si analiza secundara a datelor privind evolutia pietei muncii din ultimii ani, pe baza indicatorilor statistici ai pietei muncii (AMIGO, recensamantul populatiei si locuintei, Barometrul de Opinie Publica).
Prin prisma tuturor modificarilor survenite pe piata muncii, a fenomenelor emergente pietei muncii si a factorilor exogeni sau endogeni, putem vorbi de fenomenul excluziunii sociale de pe piata muncii, de amploarea saraciei in randul categoriilor de persoane active economic, dar insuficient integrate pe piata.
Pentru a putea vorbi de excluziune de pe piata fortei de munca trebuie sa avem in vedere conceptul de excluziune sociala. „Excluziunea trebuie definita in termeni de incapacitate de integrare a individului sau grupului in unul sau mai multe (sub)sisteme dintre urmatoarele patru:
– sistemul democratic si legal, care presupune integrare civica;
– piata muncii, care promoveaza integrare economica;
– sistemul statului bunastarii, care promoveaza ceea ce poate fi numit
integrare sociala;
– sistemul familiei si comunitatii, care promoveaza integrarea interpersonala[8]”. Excluziunea sociala nu trebuie vazuta ca o inlocuire a termenului de saracie, ci, mai degraba, ca o notiune larga si multidimensionala a saraciei, care considera deprivarea materiala, situatia angajarii si caracterul social asociat (formal si informal) drept componente majore ale dezavantajarii. Aceasta poate fi privita ca o descriere a dezavantajarii individuale ce se manifesta la niveluri reduse de bunastare (dezavantajare economica), precum si incapacitatea de a participa efectiv la viata sociala prin munca, acces la drepturi, la revendicari egale etc. Poate fi privita, totodata, si ca un atribut al societatilor si se manifesta in modele recurente de relatii sociale, in cadrul carora indivizilor si grupurilor le sunt refuzate accesul la bunuri, servicii, activitati si resurse. Excluziunea sociala poate fi abordata si ca o situatie de esec a realizarii depline a unor drepturi ale individului. Plecand de la conceptul de excluziune sociala putem defini conceptul de excluziune de pe piata muncii si/sau excluziune ocupationala ca fiind esecul, respectiv incapacitatea sistemului de a promova integrarea economica a indivizilor/grupurilor, manifestata la nivelul pietei muncii prin reducerea numarului de angajati, ca urmare a disponibilizarilor din economie (avand drept consecinta cresterea ratei somajului inregistrat)[9]. La aceasta trebuie sa adaugam si incapacitatea/esecul individului de a se integra/mentine pe piata muncii si/sau esecul/incapacitatea pietei muncii de a integra/mentine indivizii pe piata. Cauza esecurilor poate fi atribuita costurilor sociale ale reformelor economice. Toti platim, intr-un fel, sau altul costurile reformelor, dar sunt categorii sociale aflate in stare de saracie (extrema sau severa) sau in risc de saracire care nu au un loc de munca sau care muncesc ocazional, nu au surse de venit constante sau au surse de venit destul de mici, sunt exclusi sau se autoexclud de la anumite servicii sociale prin noncontributivitate, au un viitor nesigur si au pierdut si ca imagine, ajungand sa fie etichetati drept „cei carora nu le place munca”, deci „isi merita soarta ”. Daca privim ratele de saracie raportate la categoriile de populatie activa/inactiva, am putea mentine ideea conform careia somajul sau anumite tipuri de ocupare, reprezinta un factor de risc al excluziunii sociale si al saraciei. Acestea inglobeaza fenomene precum: somajul prelungit; conditiile de viata cu venit redus; oferta de munca de calitate slaba; necalificarea anumitor categorii sociale (someri de lunga durata); serviciile de sanatate precare pentru persoanele fara loc de munca; abuzul de droguri si alcool in randul persoanelor fara loc de munca; locuirea in limitele subzistentei, lipsa de locuinta sau conditii precare de locuire; riscul crescut de discriminare rasiala; schimbari pe piata fortei de munca datorate globalizarii si cresterilor rapide ale societatii bazate pe structuri informationale. Opusa somajului, ocuparea ca factor al incluziunii sociale vine ca un segment social care genereaza independenta economica, asigura participarea individului la structurile ocupationale, fiind importanta atat pentru individ, cat si pentru comunitate.
Detinerea unui loc de munca este un determinant important al incluziunii sociale si al
integrarii economice. Un punct important in intelegerea problematicii excluziunii il reprezinta identificarea surselor si factorilor excluziunii sociale de pe piata muncii si a
tipurilor de excluziune sociala de pe piata muncii.
FACTORI AI EXCLUZIUNII DE PE PIATA FORTEI DE MUNCA
Structura si evolutia ocuparii sunt direct influentate de actiunea unui cumul de factori (demografici, economici, educationali, socio-psihologici, factori de politica economico-demografica, sociala, institutionali si culturali etc.), care guverneaza dimensiunea (cantitativa si structurala) ofertei de munca si volumul cererii pe piata. Pentru a intelege cum actioneaza acesti factori asupra pietei muncii, influentand aparitia riscului de excluziune, trebuie sa avem in vedere categoria de factori care actioneaza direct asupra cererii de forta de munca, fie in sensul cresterii, fie in sensul diminuarii acesteia.
Largind mai mult cadrul, factorii excluziunii de pe piata muncii pot fi grupati intr-un model care cuprinde cinci categorii de factori: economici, sociali, educationali, demografici si teritoriali. Fiecarei categorii de factori ii corespund anumite cauze si/sau surse de excluziune si subcategorii de factori.
Intra in categoria factorilor economici ai excluziunii ocupationale o subcategorie larga de factori interdependenti si relevanti pentru modificarile pietei. In ultimii ani, piata muncii s-a confruntat cu diverse fenomene, precum stratificarea populatiei active in diferite categorii, fluxuri ocupationale si aparitia unor zone de interferenta intre ocupare si somaj (de exemplu, munca la negru, munca cu timp redus – partial – voluntar sau/si involuntar). Astfel, au fost frecvente perioadele fluctuante de activitate economica, ca o alternare a perioadelor de ocupare cu perioadele de somaj, fenomene intalnite, de cele mai multe ori, in perioadele de criza economica a firmelor, cand apar formele de somaj tehnic. Venitul scazut acordat in aceasta perioada fata de cel prevazut in contractul de munca il confrunta pe individ cu o criza financiara, crescand gradul lui de risc de excluziune de pe piata muncii si ducand la formele de subocupare si subutilizare a individului in activitate. Fluxurile ocupationale intre inactiv si activ (asa cum arata si schema fluxurilor de populatie intre activ si inactiv) permit identificarea categoriilor vulnerabile: persoanele care si-au pierdut locul de munca prin disparitia locurilor de munca si persoanele disponibilizate. Probabilitatea de a intra in somaj (vulnerabilitatea in fata riscului de somaj) atinge in mod inegal diferite categorii de persoane active. Vulnerabilitatea este crescuta pentru tinerii/persoanele care intra pentru prima data pe piata muncii, pentru persoanele care au o anumita varsta (de exemplu, cei apropiati de varsta de pensionare prefera iesirea de pe piata muncii – pensionare sau retragere de pe piata), persoanele care au un anumit nivel de instruire, calificare.
Totodata, schimbarea raporturilor de proprietate si a ramurilor economice, restructurarile masive care au trimis in somaj un numar mare de persoane (somaj involuntar) au dus la cresterea ponderii anumitor profesii in defavoarea altora. La aceasta se adauga si scaderea productiei corelata cu perioadele fluctuante de ocupare. Restructurarea activitatilor multor intreprinderi a condus la o restrangere a numarului de locuri de munca disponibile. In conditiile in care procesul de creare de noi oportunitati de munca s-a dovedit a fi inconsistent, ne-am confruntat cu excluderea unui numar semnificativ de persoane de pe piata muncii formale. Esecul, de cele mai multe ori repetat, de integrare in sectorul formal a condus la aparitia si dezvoltarea unui sector alternativ, denumit de cele mai multe ori prin sintagmele economie ascunsa, economie subterana etc.
Cresterea sectorului informal a fost determinata de oferta limitata de locuri de munca si de salariile mici din sectorul oficial. Sectorul informal cuprinde „toate activitatile generatoare de venit care nu sunt reglementate de catre stat, in medii sociale in care activitati similare sunt reglementate”3. Piata muncii informale vine ca o nisa pentru salvarea segmentului de populatie saraca, fiind alimentata de scaderea permanenta a nivelului de trai al populatiei, precum si de reducerea salariului real raportat la costul vietii, extinderea fenomenului de cautare a unei surse de venit suplimentare, transformarile structurale ale economiei care au dus la cresterea ocuparii in agricultura de subzistenta (de tip familial), in care predomina forma de auto-ocupare, caracterizata prin nivel redus de productivitate, adancirea procesului de saracire si manifestare a instabilitatii externe, care au creat o amploare a practicilor subterane de castigare a unor venituri.
Activitatile din sectorul informal pot fi distribuite in categorii precum:
1. Activitati nedeclarate specifice strategiilor de supravietuire:
– munca ocazionala/temporara;
– munca la domiciliu;
– activitati caracteristice agriculturii de subzistenta;
– mic comert stradal.
2. Activitati specifice strategiilor neoficiale/ilegale de castig:
– activitati neoficiale in cadrul afacerilor – evaziune fiscala, ca urmare a neplatii impozitelor si taxelor, evitarea si/sau nerespectarea normelor muncii si a reglementarilor guvernamentale si institutionale;
activitati ilegale: coruptia si abuzurile de orice fel.
Estimarea cea mai recenta privind ocuparea informala in Romania a fost facuta de Institutul National de Cercetare Stiintifica in domeniul Muncii si Protectiei Sociale (INCSMPS)4, estimare care situeaza ocuparea in sectorul informal in sens larg (activitati ce se circumscriu sferei de subzistenta si completare a veniturilor, precum si activitatile desfasurate prin eludarea ori sustragerea de la respectarea legii), intre 20 si 27% din forta de munca, respectiv intre 2,4 si 3,1 milioane de persoane[11].
Ponderile mari ale persoanelor din sectorul informal sunt o consecinta a dezechilibrelor dintre venituri si costurile sociale, intrucat reducerea ponderii salariilor in totalul veniturilor disponibile reprezinta principala cale de alimentare a ocuparii in sectorul informal al economiei.
Un alt aspect al pietei muncii informale il constituie piata neagra/piata subterana a fortei de munca, definita ca o piata de munca in cadrul careia se desfasoara un set de actiuni productive si legale, dar care sunt in mod deliberat ascunse controlului autoritatilor publice, in vederea evitarii platii impozitelor pe venit, a taxelor, a contributiilor la asigurarile sociale, a respectarii legislatiei referitoare la salariul minim, numarului maxim de ore de lucru, a conditiilor de munca si, nu in ultimul rand, pentru a evita procedurile administrative. Fenomenul are efecte negative, atat asupra sistemului, cat si asupra individului, deoarece determina scaderea numarului persoanelor ocupate pe piata formala, dar si excluderea indivizilor angrenati in acest sistem de la anumite servicii si facilitati sociale.
Veniturile din economia informala ajuta foarte multe gospodarii sa depaseasca starea de saracie, dar in acelasi timp, insecuritatea veniturilor obtinute si lipsa de stabilitate a asa-zisului loc de munca le pot readuce oricand in aceeasi stare. In acelasi timp, veniturile informale adaugate la veniturile formale determina adancirea inegalitatii veniturilor, generand cresterea valorii coeficientului Gini. Aceasta afirmatie este secondata de ponderea gospodariilor active in sectorul informal, in functie de veniturile obtinute. Avem urmatoarea distributie[12]:
La granita dintre formal si informal sunt formele particulare, atipice de ocupare (timp partial de munca, partajul locului de munca, munca temporara), ca o consecinta a insuficientei locurilor de munca cu timp complet si ca o alternativa la somaj. Lucratorul cu timp partial lucreaza, conform codului muncii, 50% din timpul de lucru al unuia cu timp complet. Reglementarea privind timpul partial de munca al individului il exclude pe acesta, partial, de la accesul la anumite servicii si beneficii. In codul muncii este specificat faptul ca o persoana cu timp partial lucreaza doar 50% din timpul de lucru al unei persoane cu timp complet de munca, restul timpului de 50% este considerat ca nefacand parte din timpul de munca, deci este considerat ca fiind inactiv. Din pacate, in aceasta situatie se afla un numar destul de mare de persoane care devin vulnerabile, ei aflandu-se la granita dintre ocupare si inactivitate (persoanele care lucreaza cu timp partial voluntar) sau intre ocupare si somaj (persoanele care lucreaza cu timp partial involuntar).
Munca temporara constituie o alta sursa de insecuritate si precarizare a situatiei persoanelor active economic, componenta a economiei informale, presupunand desfasurarea unei activitati economice pe o anumita perioada de timp si cu o durata de munca aleatoriu stabilita, in functie de contract. Locurile de munca temporare sunt preponderent ocupate de tineri si persoane cu un nivel de educatie si calificare/specializare scazut sau chiar inexistent, fiind angajati in ocupatii care necesita o slaba calificare, in agricultura sau in cadrul firmelor mici. Vulnerabilitatea persoanelor ocupate temporar rezida in munca subremunerata (exista tendinta ca locurile de munca temporare sa fie platite mai slab decat cele permanente), conditii de munca precare si nesigure, acces scazut la o serie de avantaje suplimentare, din cauza principiului contributivitatii (asigurarile de somaj si pensie, asigurarile medicale sigure, concedii platite, concedii de boala), existenta programelor de munca inflexibile (sarcini de lucru nestimulative, program de munca la sfarsit de saptamana sau/si noaptea). Aceasta forma de angajare, aflata la granita dintre formal si informal, scade veniturile indivizilor si ii descurajeaza sa intre in structurile de ocupare complete, fiind un factor de insecuritate sociala si excluziune. Ca un efect al schimbarilor structurale, piata muncii se confrunta, simultan, si cu schimbari in ceea ce priveste raportul de dependenta economica, exprimat
prin numarul persoanelor neocupate (inactive si in somaj) ce revin la 1 000 de persoane ocupate. Cresterea ratei dependentei economice genereaza efecte negative asupra persoanelor active. In afara de cresterea suportului financiar pentru membrii inactivi din familie, raportul poate duce si la o fiscalitate impovaratoare. Din aceasta perspectiva se adauga si tendinta cresterii ratei populatiei ocupate cu timp partial de lucru sau a persoanelor avand conventie de prestari servicii si/sau contract de colaborare (forma de ocupare temporara). Rata dependentei economice este mult mai mare in urban decat in rural (in anul 2000, rata era de 1,4 in urban fata de 0,7 in rural6). In 2001, conform datelor furnizate de Biroul International al Muncii (BIM), 25,1% someri au pierdut drepturile de somaj sporind rata dependentei economice. In trimestrul I din 2003, raportul de dependenta economica a fost de 1 472,7 persoane la 1 000 de activi, cu un nivel mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1836,7 femei inactive la 1 000 de femei active in rural si pentru mediul urban, 1 544,7‰7). Rata dependentei economice tinde sa creasca tot mai mult din cauza procesului de imbatranire demografica, populatia tanara fiind „obligata” sa alimenteze tot mai mult populatia inactiva. Procesul imbatranirii demografice va avea efecte asupra productivitatii muncii sociale si a asigurarilor sociale, antrenand o serie de dificultati in calculul coeficientului de stabilitate (raportul dintre populatia activa in varsta de 15–39 de ani si populatia activa de 40 de ani si peste) si al raportului de dependenta economica si a fiscalitatii. Datele din Recensamantul Populatiei si Locuintei (RPL), 2002 arata ca raportul activi – inactivi este de 1 449 inactivi la 1 000 de activi (mai mare in randul femeilor: 1 913 femei inactive la 1 000 de active, fata de 1 098 de barbati inactivi la 1 000 activi).
Perioadele de criza sau recesiune economica au efecte negative asupra nivelului veniturilor populatiei, generand fenomenul de disparitate salariala, care poate modifica atat cota de salarizare a populatiei cat si ponderea populatiei salariate. Desi, in ultimii ani, numarul salariatilor s-a inscris pe o panta descendenta, salariatii continua, totusi, sa detina ponderea cea mai insemnata in totalul populatiei ocupate (in trimestrul I din 2003 ponderea salariatilor in populatia activa era de 59,41 % si de 64,7% in populatia ocupata). Salariile constituie si in prezent sursa de venit cea mai importanta pentru o parte semnificativa a populatiei. Mutatiile din sfera economica pot perturba sursa de venit a populatiei, mai ales in acele domenii de activitate ale economiei nationale care se confrunta cu scaderea productiei sau in cele cu activitate neproductiva. Conform datelor statistice privind costul mediu lunar al fortei de munca pe activitati ale economiei nationale, in anul 2000, forta de munca cel mai slab platita era in domeniul hotelier/restaurante (costul mediu lunar net pe un salariat era de 1 381 068 de lei), urmat de salariatii angajati in agricultura, cu 1 532 934 lei. Daca in cazul unei bune parti a angajatilor din hoteluri/restaurante, se poate presupune o rotunjire a veniturilor cu cele provenite din sfera economiei ascunse, salariatii din agricultura constituie un grup potential de exclusi de pe piata muncii, deoarece ei presteaza activitati sezoniere. Trebuie sa avem in vedere si faptul ca in 2003, trimestrul I, ponderea salariatilor din agricultura era de 3,27%, restul fiind angajati in industrie si constructii (45,84%) si servicii (50,90%).
Somajul de lunga durata, ca factor socioeconomic al excluziunii ocupationale, creste si mai mult riscul indivizilor de a fi „refuzati” pe piata muncii. Somajul pe termen lung, definit ca perioada de somaj mai mare de 12 luni, si care cuprinde un procent de 57,68% din totalul somerilor BIM, se manifesta pregnant in randul barbatilor (58,13% someri de peste 12 luni, din totalul somerilor BIM), al persoanelor din mediul urban (61,60%) si al persoanelor din categoria de varsta 35–49 ani (20,41%).
Cresterea duratei somajului poate duce la cronicizarea fenomenului si totodata, la cresterea potentiala a numarului persoanelor descurajate. Persoanele descurajate sunt persoanele care, desi sunt disponibile sa lucreze, nu intreprind nimic pentru a cauta un loc de munca, fiind convinse ca nu se pot incadra pe piata muncii. Ele constituie o categorie defavorizata a pietei fortei de munca, la care se adauga persoanele subocupate. Situatia este si mai alarmanta daca analizam evolutia ponderii persoanelor descurajate in totalul populatiei de 15 ani si peste. Astfel, desi s-a observat o scadere a ratei persoanelor descurajate, de la 2,4% in trimestrul I din 2002 la 1,7% in trimestrul al III-lea din 2002, rata tinde sa creasca tot mai mult, ajungand, in trimestrul I din 2003, la 2,9%. In trimestrul I din 2003, aceasta categorie de persoane inactive (531 000 de persoane) reprezenta 2,9% din totalul populatiei de 15 ani si peste si 3,5% din totalul populatiei in varsta de munca (15–64 ani). Fenomenul comporta un inalt grad de sezonalitate. Ponderea cea mai mare a persoanelor descurajate o reprezinta cele cu domiciliul in mediul urban (50,7%) si cele cuprinse in grupa de varsta 35–49 de ani (33,1%). Mai mult de jumatate din totalul persoanelor descurajate sunt de sex masculin (51,2%). Daca privim motivele principale ale descurajarii persoanelor inactive putem constata ca 58,1% au renuntat la cautarea unui loc de munca din cauza esecului inregistrat pana in prezent, urmat de motivul lipsei locurilor de munca disponibile pentru a-i reintegra (33,7%), sau din lipsa informatiilor legate de gasirea unui loc de munca. Daca raportam descurajarea la nivelul de pregatire profesionala/nivelul de instruire al persoanelor sau la grupa de varsta (in special, cei din categoria 35–49 de ani), putem observa ca 8,2% dintre persoane au renuntat la a mai cauta un loc de munca, resemnandu-se cu starea de fapt si auto-excluzandu-se de pe piata. Analiza factorilor economici a permis identificarea unor tipuri de excluziune ocupationala si atribuirea unor definitii. Astfel, excluziunea economica, ca tip de excluziune ocupationala, poate fi definita ca fiind incapacitate a individului sau a grupului de a se mentine activ pe piata muncii, datorita nivelului scazut al venitului. Evolutiile si modificarile survenite pe piata muncii au efecte asupra nivelului venitului populatiei (surse de venit scazute – indemnizatie de somaj sau salariu minim pe economie), asupra formei de ocupare (stat sau/si privat, formal sau/si informal) si implicit, asupra nivelului de trai al populatiei. Desi s-a incercat o diversificare a activitatilor si o sporire a surselor de venit, acestea nu au avut efectul scontat. Nu au crescut veniturile populatiei, ci mai degraba, s-au amplificat discrepantele din cadrul acestora, a crescut inegalitatea si s-a amplificat fenomenul saraciei. La acestea se adauga si impactul statutului ocupational, marcat de diferente mari intre veniturile obtinute din salarii, din activitati pe cont propriu, din proprietate, din agricultura, din pensii si din indemnizatiile de somaj. Aceste diferentieri pot creste gradul de saracie a diferitelor categorii sociale, in special pentru someri, familii cu un singur venit si tineri care nu au reusit sa se integreze pe piata muncii. Acest tip de excluziune este secondat de excluziunea prin specializare/calificare, care vizeaza acea categorie de persoane necalificate sau slab calificate, care sunt marginalizate pe piata muncii prin venituri scazute si locuri de munca de o calitate slaba. In absenta unei strategii unitare de redresare macroeconomica durabila, exista pericolul stagnarilor economice prin cresterea gradului de saracie si prin aparitia unei rezerve de forta de munca necalificata si nemotivata, care ar putea sa vizeze direct categoriile sociale cele mai afectate de fenomenul marginalizarii: tinerii si somerii. Excluziunea prin timpul de lucru in activitate se refera la categoria de persoane active/persoane active momentan care presteaza o activitate economica, dar sub limita timpului de lucru normal (persoane subocupate, considerate ca fiind locuri de munca artificiale, care oricand pot fi sursa de potentiali someri sau persoane fara loc de munca). Acest lucru este generat de tipul contractului de munca (contract de munca cu timp partial – part-time) sau de activitatea sezoniera (contract de munca temporar). Evolutia pietei muncii si aplicarea unor politici sociale neadecvate specificului pietei muncii si categoriilor de persoane cu risc, in conditiile aderarii la structurile europene si adecvarii acestor politici cerintelor europene, eficienta redusa a guvernarii si capacitatea institutionala redusa in satisfacerea nevoilor si asteptarilor oamenilor, toate acestea au adancit tot mai mult criza ocuparii si au permis aparitia unor noi fenomene economice si sociale (excluziunea sociala, excluziunea ocupationala, excluziunea economica etc.). Ocuparea fortei de munca, asa cum reiese din analiza surselor, a factorilor si tipurilor de excluziune ocupationala, nu reprezinta doar o problema a pietei muncii si a politicilor sociale orientate doar pe segmentul de ocupare, ci este o reflectie a functionarii tuturor pietelor, a factorilor demografici, economici, culturali, sociopsihologici etc. Dezechilibrele survenite pe piata muncii sunt un efect al disfunctionalitatii pe alte segmente colaterale functionarii acesteia – de exemplu, asimetriile si turbulentele economice, educationale, sociale etc. Schimbarile survenite pe piata muncii, schimbarea raporturilor si a cerintelor
pietei muncii, fluctuatiile frecvente pot antrena o serie de modificari in structura ocupationala a individului, crescand tot mai mult riscul acestora de a iesi de pe piata, sau gradul de dificultate de acces/integrare pe piata muncii. De aceea este nevoie de o coordonare si o articulare a tuturor politicilor pentru sustinerea ocuparii fortei de munca, adaptarea politicilor europene la contextul si specificul pietei muncii. Sunt categorii sociale care nu pot sa obtina un nou loc de munca, din cauza nivelului scazut de educatie sau a uzurii abilitatilor si calificarilor, ei fiind pusi in situatia de a nu face fata posturilor oferite. Aceasta este combinata si cu imposibilitatea de adaptare la noi tehnologii, manifestata atat in termenii organizarii muncii cat si in lipsa de oportunitati (fie ca sunt sau nu pe piata muncii) de a-si descoperi si reinnoi abilitatile, de-a lungul perioadei active de viata. Totodata, piata muncii s-a confruntat si cu fenomenul de flexibilizare/ fluidizare a muncii, generat de ciclurile economice, care a dus la forme atipice de angajare: angajarea cu timp partial (cu durata a timpului de munca sub cel normal prevazut legislativ), angajarea temporara (cu timp determinat), munca nesalariala (in asociatii familiale, pe cont propriu) si activitati de voluntariat. Cunoasterea formelor de manifestare a excluziunii sociale de pe piata muncii este utila pentru promovarea politicilor sociale de prevenire si combatere a tuturor formelor de marginalizare sociala si implicit ocupationala, promovarea unor valori si norme incluzive si a unei culturi profesionale.
Piata muncii ar trebuie sa fie orientata spre elaborarea unor principii care sa vizeze incluziunea indivizilor, prin asigurarea unor locuri de munca corespunzatoare, insertia pe piata muncii a categoriei de „noi veniti”, evitarea decapitalizarii capitalului uman si crearea unor actori sociali cu anumite mentalitati si comportamente, adecvate unui model de ocupare de calitate si performanta. Totodata, politica privind piata muncii trebuie sa fie axata pe cresterea flexibilitatii pietei muncii si pe descentralizarea acordurilor colective. In acelasi timp, trebuie flexibilizata si legislatia in domeniul ocuparii si somajului (constrangerile privind angajarea sau concedierea persoanelor). Trebuie insistat pe dezvoltarea unei piete competitive, care sa incurajeze crearea unor sisteme publice si private rezonabile sub aspectul costului, astfel incat oamenii sa poata lua masuri impotriva riscurilor si sa fie promovata echitatea.
[Indicatori semnificativi ai schimbarii in structura ocupationala]
Categoriile ocupationale si profesionale sunt elemente de maxima importanta ale stratificarii sociale. Ele apar si evolueaza in baza diviziunii sociale a muncii implicand mobilitatea diverselor grupuri de populatie in spatiul social, atat pe orizontala – structura pe ramuri – cat si pe verticala, prin schimbarea statusului ocupational si social.
Directiile principale de schimbare manifestate in aproape cele doua decenii de tranzitie in evolutia structurii pe ramuri a economiei nationale (scaderea considerabila a populatiei ocupate in industrie cu 1,1 milioane persoane si cresterea ponderii populatiei ocupate in agricultura de la 27% la circa 40% cu peste 12 puncte procentuale) sugereaza derularea unui proces de restructurare cel putin din punctul de vedere al afectarii populatiei ocupate. Din pacate restructurarea sociala nu s-a desfasurat in sensul unei modernizari a structurii ocupationale specifica capitalismului postindustrial. Mai degraba putem vorbi, opineaza sociologul roman Dorel Abraham, „de conservarea unei structuri de ocupare inregistrata de Romania pana prin anii ’60, concomitent cu extinderea sectorului privat, a activitatilor comerciale, financiar-bancare, de administratie publica si servicii”[13]. Prin urmare, mobilitatea in structura ocuparii releva pentru Romania un proces concomitent de dezindustrializare si reagrarizare a ocuparii in conditiile unei cresteri modeste a sectorului de servicii si a capacitatii sale de a crea locuri de munca pentru populatia eliberata din industrie.
In profil teritorial structura populatiei ocupate pe ramuri si sectoare de activitate este concordanta cu indicele de dezvoltare economico - sociala a regiunilor istorice: regiunile in componenta carora intra majoritar judete cu nivel scazut si foarte scazut de dezvoltare economica (Moldova, Muntenia, Oltenia) au o structura de ocupare caracterizata prin proporti ridicate de populatie ocupata in agricultura si ponderi scazute in servicii. Zonele cu indici de dezvoltare economico-sociala foarte ridicata (Bucuresti, Transilvania) dispun de o structura de ocupare in care sunt predominante serviciile si industria (indeosebi cea prelucratoare). Dobrogea, cu cel mai ridicat coeficient al structurii de ocupare in sfera serviciilor dar si cu valoarea cea mai redusa a acestuia in industrie, are un nivel mediu de dezvoltare economico - sociala. Desi populatia ocupata in sectorul privat a devenit majoritara in Romania incepand cu anul 1995 si a ajuns la o pondere de 62% in 1999, structura sa pe ramuri si sectoare de activitate la nivel national nu intruneste cerintele unei economii de piata moderne, doua treimi din persoanele din sectorul privat desfasurandu- si activitatea in agricultura. Industria si serviciile sunt slab reprezentate de sectorul privat la nivel national, in populatia ocupata. O tendinta favorabila o regasim insa in mediul urban unde ponderea populatiei ocupate in servicii (sector privat) este mai mare de 50%. Structura populatiei ocupate dupa statutul profesional in anii 1991 si 1999, pe total tara si medii rezidentiale are urmatoarea configuratie: Principalele schimbari in structura ocuparii dupa statul profesional rezida in continuarea procesului de reducere a numarului si ponderii salariatilor si sporirea lucratorilor pe cont propriu, a patronilor si a lucratorilor familiali neremunerati. Patronii reprezinta o foarte mica proportie in structura populatiei ocupate (1,0% in 1999) chiar daca numarul lor a crescut de circa 5 ori fata de 1991. 86% dintre acestia isi desfasoara activitatea in orase si 14% in mediul rural. Din cei 125.205 patroni existenti in 1999, 87.029 (70%) desfasurau activitati in comert, 15.203 (12%) in industria prelucratoare, 7.429 (6%) in activitati hoteliere si restaurante si 4.950 (4%) in constructii si transport.
Pe de alta parte, este de remarcat ca numarul lucratorilor pe cont propriu in industria prelucratoare este mai mare in rural decat in urban (31.931 respectiv 24.543) tendinta care – daca ar continua – ar avea efecte benefice atat pentru structura de ocupare din mediul rural cat si in configuratia generala a acesteia la nivel national. Din pacate se pare ca formarea clasei capitalistilor romani a avut loc mai degraba prin rapt din patrimoniul unitatilor de stat, realizat mai ales prin cunoscutul mecanism al firmelor „capusa” decat printr-o acumulare treptata bazata pe investitie, eficienta economica si „spirit capitalist” in sens weberian. Principala modificare structurala la nivelul grupelor majore de ocupatii in perioada analizata este data de cresterea ponderii agricultorilor si reducerea proportiei muncitorilor calificati si necalificati. Ponderile specialistilor cu ocupatii intelectuale si a lucratorilor operativi din servicii si comert nu s-au modificat semnificativ in aceasta perioada dar s-au accentuat discrepantele dintre urban si rural, la aceste grupe de ocupatii.
Hartile schimbarii in structura populatiei active a Romaniei in ultimul deceniu al secolului XX
Structura populatiei active cunoaste schimbari semnificative in perioada 1989-1999, asa cum rezulta din datele sondajelor CURS din noiembrie 1999. Structura populatiei active din 1999 reflecta, de fapt, starea de tranzitie a Romaniei spre o economie de piata si o societate capitalista dezvoltata economic. Se observa ca in timp s-a diminuat drastic ponderea muncitorilor de la 50% in 1989, la 30% in 1999, alte categorii de oameni precum agricultorii cu gospodarie proprie, lucratorul familial neremunerat, somerii si cei fara ocupatie, au sporit semnificativ, determinand o noua structura ocupationala, mai diversificata si aducatorare de noi inegalitati. Clasa saracilor, a celor care nu reusesc sa si asigure strictul necesar este in Romania mult mai mare decat in Occident, iar clasa mijlocie a celor cu un nivel de tai decent e mult mai redusa. Se poate aprecia ca o buna parte din Romania e saraca sau foarte saraca si creeaza astfel baza unei clase inferioare, in termeni de venituri sau consum. Aceasta clasa cuprinde, prin binecunoscutul efect de concentrare, grupuri sociale dezavantajate, excluse social, precum: somerii, o parte dintre muncitorii necalificati/ manuali cu venituri foarte reduse, multi dintre cei care lucreaza pe piata neagra, o parte insemnata dintre rromi, delicventi, promotorii prostitutiei, varstnicii fara pensie sau cu pensii mici (mai ales cei din mediul rural), copiii si adultii strazii, o parte insemnata a familiilor monoparentale, a celor cu multi copii etc.
Mobilitate ocupationala
De fapt ce s-a intamplat cu populatia ocupata a Romaniei in ultimii 10 ani ai secolului XX? Raspunsul este oferit prin procentele primite la intrebarile care urmeaza: Proportia de 28% din populatia ocupata care si-a schimbat locul de munca in perioada analizata sporeste numarul celor antrenati in mobilitatea ocupationala. Ponderea celor afectati de schimbarea ocupatiei si/sau a locului de munca, adica de mobilitatea ocupationala sau socio-ocupationala (daca tinem seama de impactul acestor miscari asupra statusului social) se ridica la peste 40% din totalul populatiei ocupate. Totusi, exista o corelatie slab semnificativa intre cele doua tipuri de schimbari. Aceasta inseamna ca schimbarea ocupatiei nu a fost insotita in majoritatea cazurilor, de schimbarea locului de munca. Chiar am putea spune ca, in mod curios, in esenta, schimbarea ocupatiei nu a fost insotita de schimbarea locului de munca, si nici invers, asa cum s-a afirmat adesea in publicistica din Romania. Este vorba, de fapt, de o mobilitate ocupationala care presupune doar pentru peste o treime (36%) dintre cei afectati, schimbarea atat a domeniului de activitate cat si a locului de munca. Practic avem de-a face cu trei categorii de populatie afectate de mobilitatea socio-ocupationala: circa o treime si-a schimbat in cei zece ani numai ocupatia; o treime care si-a schimbat din punct de vedere profesional doar locul de munca si otreime care si-a schimbat atat ocupatia cat si locul de munca. Desigur ca, pe ansamblu, proportia de peste 40% din populatia ocupata antrenata in mobilitatea socio-ocupationala nu se refera la o categorie sociala omogena si nici nu poate fi caracterizata numai pozitiv sau negativ. O parte a acestei populatii a fost antrenata intr-o mobilitate sociala ascendenta dobandind calificare si status social superior, cel putin din punct de vedere al venitului. O mare parte a fost antrenata intr-o mobilitate descendenta conducand la sporirea celor ocupati in agricultura, in economia subterana etc., cu un status social inferior.
Marginalizare sociala
O categorie aparte de schimbari au fost suportate de catre populatia ocupata afectata de somaj si cea disponibilizata sau care a iesit la pensie mai devreme de varsta normala de pensionare. Categoriile marginalizate sau excluse social sunt rezultatul atat al rupturii profesionale, cat si al dezagregarii si desocializarii prin care trece populatia Romaniei in perioada de tranzitie. Practic, categoriile sociale afectate de schimbarile amintite sunt impuse spre periferia societatii si spre izolare diminuandu-se posibilitatile de a mai juca un rol social important. In lipsa unei organizari interne si a sentimentului de apartenenta la un grup social, marginalizatii nu constituie o forta colectiva si cu atat mai putin un grup sau clasa sociala chiar daca uneori apeleaza la anumite forme de protest, cum s-a intamplat cu o parte a minerilor disponibilizati din Valea Jiului. Pe ansamblu, aceste categorii sunt cuprinse de saracie, de sentimentul inutilitatii si disperarii. Redundanta si marginalizarea sociala sunt mai mult decat o forma a mobilitatii descendente.
Sub presiunea procesului de Reforma economica initiata dupa 1989 aproape 40% din populatia ocupata a suportat, intr-un fel sau altul, costurile sociale ale tranzitiei de acest tip.
Primii ani postsocialisti au insemnat pentru muncitori disponibilizarea in masa, inflatie uriasa, scaderea conditiilor de trai si probabil cel mai important diminuarea statutului lor. Dezacumularile simbolice ale pozitiei muncitorului in cadrul noii economii de criza si in „reformare” sunt insotite si de dezacumulari materiale severe. In diviziunea sociala a muncii, bazata pe ierarhia cunoasterii, muncitorul ocupa in socialism o pozitie subalterna, insa din punct de vedere al ordinii simbolice acesta era actorul cheie al panteonului legitimator, in care ideea de legalitate si avangarda a sistemului ii confereau o pozitie dominanta. Daca pana la sfarsitul anilor 1980 muncitorii au fost „incarantinati in cartierele lor socialiste”, inceputul anilor 1990 si transformarea sistemului economic si al pozitiei lui cadrul relatiei de putere economica le aduce si o marginalizare sociala treptata. Muncitorii, la nivel discusiv ideologic, erau actorii centrali in socialism, chiar daca erau marginalizati de factori economici si functionali in viata orasului socialist. Caderea socialismului si discursul reformist au determinat statutul social si rolul simbolic al muncitorului in fabrici oras si societate (degradare de status suferite in post socialism). Marginalizati social sunt persoanele mai in varsta cu educatie redusa.
Ocuparea fortei de munca si somajul.
In Romania comunista, in ciuda unor forme de somaj nerecunoscut de sistem, se putea vorbea de o ocupare totala a fortei de munca. Dupa 1990 insa, numarul de angajatori a scazut continuu , de la peste 8 milioane la cca 4,5 milioane. Somajul pe termen lung e o realitate destul de raspandita si e cauza saraciei pt un numar mare de familii. Legea somajului (nr 1/ 1991) a introdus masuri de protectie pt someri, dar ele sunt valabile pe perioade relativ reduse, nu si pt somerii de lung termen. Rata oficiala a somajului a oscilat in jurul a 10% din forta de munca, dar somerii de termen lung nu sunt inclusi in statisticile ofiiale. (in 1997, de ex, 47% dintre someri erau someri de peste 24 de luni, conform Raportului National al Dezvoltarii umane din 1998). Desi se lucreaza „la negru”, fenomen negativ in sine, dar si cu consecinte pozitive, e prezent mai ales in zonele cu sector privat important, in special in marile orase. Pt somerii din orasele monoindustriale sau din zonele „defavorizate”, sansele de a si gasi un loc de munca, fie si „la negru” tind catre zero.
Revolutia a gasit in Romania o societate puternic dominata de grupul social al barbatilor, iar dominatia era bine sustinuta ideologic si de politicile sociale. Tranzitia a adus in aceasta ecuatie, de altfel stabil, doua noutati importante. In primul rand, un proces de restructurare economica si sociala, care a redus substantial resursele societatii si a accentua competitia pt ele intre grupurile sociale. Rezultatul final a fost, intre altele, intarirea pozitiei economice a femeilor si cresterea vulnerabilitatii economice sociale a barbatilor. Caci restructurarea economica a lovit tocmai in acele ramuri ale economiei si indusriei care erau dominate de barbati si asigurau dominatia acestora. Cea mai dramatica schimbare a intregii tranzitii economice si sociale a fst schimbarea structurii populatiei ocupate, iar in interiorul acestuia a structurii fortei de munca salariata. Atat numarul de salariat, cat si numarul de muncitori sunt in scadere. Dar in acest proces, femeile cresc ca pondere si importanta, iar barbatii scad. Tot mai multi salariati din Romania sunt femei. Nu din cauza ca tot mai multe femei sunt atrase la munca salariata, ci din cauza ca tot mai multi barbati sunt eliminati din ea. Aceasta „foame” de forta de munca a industrializarii socialiste si a pus serios amprenta asupra pozitiei sociale a femeilor. Romania nu a mai trecut prin faza modern- „patriarhala” a gospodariei, in care veniturile erau asigurate de barbatii salariati, iar femeile se ingrijeau de gospodarie, fiind total dependente economic de barbati. Cu trei sferturi din populatie ocupata in agricultura, iar apoi cu un grad de ocupare a femeilor de varsta activa mai ridicat decat in orice alta tara europeana socialista, femeile din Romania au cunoscut o foarte limitata dependenta de barbati. In masura in care aceasta dependenta exista, ea era mai degraba reciproca. Salariile erau astfel concepute incat gospodaria medie de salariati sa aiba nevoie de doua venituri salariale pt a putea supravietui in conditii normale. Independenta economica a femeilor, reprezentata de venitul salarial si de locuinta, a reprezentat o caracteristica importanta a „zestrei” socialiste cu care grupul social al femeilor a intrat in tranzitie.
Astfel, 19% din totalul populatiei ocupate a Romaniei a fost afectata de somaj. Adica 1 din 4 persoane ocupate au suportat, in perioada 1990 -1999, vicisitudinile somajului. O alta categorie, de circa 9% din populatia ocupata a intrat in categoria celor care au fost disponibilizati sau concediati din diferite motive, principalul fiind acela al restrangerilor de activitate (in urma restructurarii, privatizarii etc.). Aceleasi presiuni economice legate de restructurarea economiei, la care este drept s-au adaugat si o serie de factori individuali legati in special de dorinta schimbarii domiciliului de la oras la sat au determinat iesirea la pensie mai devreme a circa 11% din populatia ocupata. Trebuie precizat insa ca procentele amintite trebuie analizate in context. Pe de alta parte grupurile sau categoriile de populatie amintite sunt practic total distincte, adica procentele se cumuleaza, cu exceptia a 1% din cazuri care au trecut prin toate cele trei forme de marginalizareasau excluziune sociala (somaj, disponibilizare, pensionare timpurie). Daca luam in considerare si schimbarile profesionale atunci, pe ansamblu, doar 0,1% din populatia activa a fost afectata de toate schimbarile amintite (datorate mobilitatii profesionale si pierderii intr-un fel sau altul, a locului de munca). Si tot putini, doar o proportie de 1% din populatia afectata a suportat, cum s-a aratat, atat costurile somajului cat si pierderea locului de munca si pensionarea timpurie. Aceste date arata ca spectrul schimbarilor de mobilitate profesionala si de marginalizare socio-ocupationala (pensionare timpurie, concedieri etc.) a afectat majoritatea populatiei active a Romaniei si anume circa o treime a fost afectata de mobilitatea profesionala sau ocupationala si mai mult de o treime (aproape 40%) de procesul de marginalizare (somaj, disponibilizati, pensionare timpurie). Prin urmare putem spune ca mai putin de o cincime din populatia ocupata a Romaniei a ramas in afara acestor procese de mobilitate profesionala/ocupationala si de marginalizare, intr-o perioada de 10 ani de tranzitie.
Integrare si participare la economia de piata
O alta dimensiune a schimbarilor care au afectat populatia activa a Romaniei este reflectata de implicarea in cursuri de recalificare si in activitati de afaceri proprii. Fortand nitel lucrurile, am putea spune ca astfel de schimbari reflecta ceea ce se cheama spirit anteprenorial. Datele de sondaj arata ca peste 6% din populatia activa a urmat in perioada 1989-1999 cursuri de calificare. De asemenea, 7% din populatia activa a Romaniei a inceput dupa 1989 o afacere proprie. In fapt, este vorba, pe ansamblu, de o pondere de circa 13% din populatie care s-a implicat mai activ in economia de piata fie prin dorinta de a se adapta la noile exigente profesionale aparute, ridicandu-si nivelul pregatirii profesionale, fie printr-un comportament de tip anteprenorial specific oamenilor de afaceri.
Schimbari in profil teritorial
Impactul schimbarilor amintite atat in planul ratei ocupationale si marginalizarii sociale cat si a adaptarii la economia de piata este diferit in plan teritorial. Diferentele sunt semnificative atat pe urban-rural cat si pe provincii istorice. Aceste schimbari produc astfel inegalitati sociale in profil teritorial care, redate cartografic, reflecta proiectia pe sol a schimbarii sociale sau a regionalizarii sociale a Romaniei din ultimul deceniu al secolului XX. Prezentam in continuare principalele date ale schimbarii sociale a structurii populatiei ocupate a Romaniei in profil teritorial, insotite de hartile corespunzatoare si grupate pe cele trei categorii: mobilitate socio-ocupationala, marginalizare sociala si adaptare la economia de piata.
Mobilitatea ocupationala a afectat ca volum, in egala masura, populatia activa rezidenta in mediul urban si rural. Daca ne gandim la conservatorismul mai accentuat al modului de viata rural in raport cu cel urban atunci fenomenul poate parea paradoxal. Daca tinem seama insa ca ruralul a primit o buna parte din forta de munca „disponibilizata” intr-un fel sau altul din urban si care s-a indreptat spre activitatea agricola din rural, atunci situatia nu mai surprinde . In prezent 38% din populatia ocupata se regaseste in rural, o buna parte a acesteia provenind din orase. Doar intensitatea fenomenului de mobilitate ocupationala este mai crescuta in urban, ponderea celor care si-au schimbat ocupatia de cel putin doua ori in ultimii zece ani ai secolului XX fiind de peste 6% din totalul populatiei ocupate din orase, pe cand procentul corespunzator pentru rural este de 4%. Diferenta urban - rural se manifesta mai puternic in cazul schimbarii locului de munca. Astfel, in perioada 1990-1999 aproape o treime din populatia ocupata din urban si-a schimbat locul de munca, pe cand in rural doar 23% din populatia ocupata si-a schimbat loculde munca. Intensitatea mobilitatii oferite de schimbarea locului de munca este, de asemenea, mai mare in urban decat in rural, ponderea celor care si-au schimbat de cel putin 2 ori locul de munca in perioada analizata fiind de 10% in orase, comparativ cu 5% procentul corespunzator pentru rural. Mobilitatea profesionala evaluata prin schimbarea ocupatiei si/sau a locului de munca este diferita insa de la o regiune la alta si de la un judet la altul (vezi harta pe regiuni cu abaterile respective fata de media nationala). Astfel, mobilitatea ocupationala cea mai redusa a fost inregistrata in Dobrogea si Banat, unde indicii de schimbare a ocupatiei cel putin o data in 1990-1999, sunt de 23% si respectiv 25%, iar cele mai afectate regiuni din acest punct de vedere au fost Transilvania cu indici de 29% si Bucurestiul cu 28%. Moldova si Muntenia, regiuni preponderent rurale au fost afectate de aceasta mobilitate, la medie, tocmai din motivele de migrare urban-rurala de care s-a amintit. Intensitatea schimbarii ocupatiei a fost mai mare in Bucuresti, 8% din populatia ocupata de aici schimband de cel putin 2 ori ocupatia in aceasta perioada. In ceea ce priveste schimbarea locului de munca, cel mai putin afectate au fost regiunile Muntenia si Banat (in proportie de 24% din populatia ocupata), pe cand cel mai afectate au fost Transilvania si Bucurestiul, cu indice de 30% pentru Transilvania, si respectiv 36% pentru Bucuresti (vezi harta pe regiuni cu abaterile fata de media nationala). Regiunea Bucuresti se detaseaza clar la acest capitol al schimbarii locului de munca, ceea ce reflecta oportunitatile si dinamismul specifice marelui oras-capitala aflat in semiperiferia sistemului mondial. Intensitatea fenomenului schimbarii locului de munca a fost mai ridicata tot in Bucure sti unde 14% din populatia ocupata si-a schimbat locul de munca de cel putin 2 ori in perioada 1989-1999.
Marginalizarea socio-ocupationala sau excluziunea sociala in profil teritorial. Procesul de excluziune sociala sau de marginalizare socio-ocupationala a afectat in mod diferit localitatile urbane si rurale precum si cele opt regiuni (sapte provincii istorice plus orasul Bucuresti), asa cum rezulta din tabelul 5.
Marginalizarea sociala in perioada 1989- 1999 in raport cu mediul rezidential si pe regiuni.
Procesul de marginalizare sociala calculat prin cei trei indicatori a fost mai accentuat in mediul urban unde a afectat circa 43% din populatia ocupata, fata de mediul rural unde ponderea celor afectati de acest tip de excluziune sociala se ridica la 35%. Procentul de peste o treime marginallizati in mediul rural, in totalul populatiei ocupate in localitatile rurale, este totusi mare daca avem in vedere stabilitatea traditionala a satului. Marginalizarea in acest mediu a fost afectata insa si de schimbarea din mediul industrial – urban care a determinat ca peste 20% din populatia ocupata in agricultura sa provina din fostii navetisti rural-urban sau dintre cei care au migrat din orase la sate in urma pierderii locurilor de munca. Procesul de marginalizare sociala a afectat semnificativ toate zonele, ceva mai puternic, regiunile preponderent urbane cum sunt: Transilvania si Bucurestiul, cu specificul sau de mare eterogenitate, afectat in primul rand de pensionari timpurii si disponibilizari/concedieri, dar si Oltenia, zona de interes a unor aglomerari urbane industriale si cu localitati miniere afectate mai ales de pensionarii timpurii, (la acest ultim indicator ar trebui sa avem in vedere si regiunea Crisana-Maramures care, de asemenea, include multe localitati miniere).
Din punct de vedere al marginalizarii sociale, anumite judete mai urbanizate sau cu zone miniere consistente aduc o contributie semnificativa la situarea regiunilor respective in categoria celor cu valori peste medie din punct de vedere al dramatismului excluziunii sociale (vezi hartile privind marginalizarea sociala prin somaj, disponibilizari/concedieri si pensionare timpurie cu abaterile fata de media nationala). Din punct de vedere al somajului anumite regiuni preponderent rurale cum sunt Moldova, Muntenia si Oltenia „concureaza” cu cele mai urbanizate tocmai pentru ca ele au devenit locul de primire al migrantilor someri, in special dar si al celor disponibilizati in particular. Pensionarea timpurie a afectat mai degraba vestul tarii si Bucurestiul.
Integrare in economia de piata
Asa cum s-a observat peste 13% din populatia ocupata a Romaniei s-a mobilizat, s-a implicat sau a facut ceva efectiv, sub forma cursurilor de calificare (6%) sau a initierii unor afaceri pe cont propriu (7%). Daca la acestia adaugam si pe cei circa 8% care intentioneaza sa se implice in economia de piata, dar nu avut posibilitati pana in prezent, atunci am putea spune ca tot a 5-a persoana de varsta activa tinde spre un comportament anteprenorial. Aceasta nu inseamna insa ca, populatia mobilizata in aceasta directie a obtinut si rezultate pozitive. Desi procentele celor cu comportament de tip anteprenorial sunt asemanatoare cu situatia din Cehia, de exemplu (vezi Karel Capek, Emergin Labor Market and Job prospects in the Czech Republic” in Social Reform in East-Central Europe, eds. Stein Ringen and Claire Wallace, Praga, 1994) efectul asupra conditiilor de viata este mult mai redus in cazul Romaniei. Implicarea populatiei in economia de piata arata ca nivelul acestei implicari sau adaptari la economia de piata variaza atat in functie de mediul urban-rural, cat si in profil regional.
[ Ponderea celor care au devenit someri, au fost disponibilizati/concediati si au fost pensionati timpuriu, in totalul populatiei ocupate-de cautat prin sondaje pe net!]
Comportamentul
anteprenorial este mai intens in mediul urban decat in rural fiind, ca volum de
populatie implicata activ in adaptarea la economia de piata, dublu in orase
decat la sate. Aceasta nu inseamna insa ca populatia urbana este mai orientata
spre capitalism ci doar ca la nivelul oraselor au existat mai multeoportunitati
(resurse umane si economice, mediu de afaceri etc.,etc.) decat in rural.
Agricultorii au continuat din pacate, in lipsa unui sprijin substantial din
partea statului, sa produca, adoptand un comportament economic de tip medieval,
in special in lucrul pamantului. Pe regiuni, comportamentul anteprenorial s-a
manifestat mai puternic, peste medie, in special in Bucuresti si in regiunile
din vestul si centrul tarii (vezi hartile: Integrare in economia de piata prin
comportament anteprenorial si prin cursuri de recalificare, in perioada
1990-1999, pe regiuni cu abateri fata de media nationala). Asa cum rezulta din
datele prezentate, valul schimbarilor in viata sociala a Romaniei, din perioada
1989-
Ne-am propus sa aratam si sa ilustram prin harti de atlas social dimensiunile si structura schimbarilor in cadrul populatiei ocupate a Romaniei. Ramane sa analizam in continuare cauzele si mecanismele prin care se realizeaza schimbarile amintite in structura sociala. Evident ca anumite categorii socio-profesionale au fost afectate de schimbarile amintite mai mult, altele mai putin, in anumite zone transformarile au fost mai intense (in special in Bucuresti si Transilvania), in altele mai reduse. Totusi dimensiunile schimbarilor aratate raman semnificative, ca si costurile sociale pe care le-au determinat. Desigur ca si disparitatile in profil regional au anumite explicatii. In primul rand ca regiunile nu sunt omogene si situatia este relativ diferita la nivelul judetelor si localitatilor pe care acestea le includ. In al doilea rand decalajele care apar nu sunt neaparat legate de cadrul spatial existent desi resursele naturale si infrastructura locala (zonala) au importanta lor, ci mai degraba de factorii si mecanismele care genereaza regionalizarea spatiului social. Diferentele structurii sociale in profil teritorial sunt puternic dependente de specificul socio-ocupational al populatiei implicate, acesta fiind determinat si el, la randul sau, de specificul dezvoltarii economice si sociale a zonelor si localitatilor, de mostenirea culturala locala etc.
In fine populatia ocupata vazuta ca subiect al schimbarii a fost afectata diferit in functie de actorii sociali implicati in acest proces. (vezi tabel: Relatia dintre structura socio-demografica si tipurile de schimbari in structura populatiei ocupate). De pilda, barbatii au fost implicati intr-o proportie mai mare decat femeile in procesul de mobilitate ocupationala si marginalizare prin disponibilizare dar si in participare la mediul de afaceri specific economiei de piata, pe cand femeile au fost tot mai afectate de somaj dar au particpat intr-o proportie mai mare decat barbatii in cursuri de calificare. Tinerii de 18-30 de ani au fost subiectul celor mai multe schimbari. Ei au fost antrenati in proportii superioare altor categorii de varsta (in proportie de peste jumatate dintre ei) in procesul de mobilitate ocupationala (schimbarea ocupatiei si/sau a locului de munca) si cursuri de calificare dar au fost afectati in proportie mai mare si de somaj si disponibilizari. Populatia ocupata din grupa de mijloc (31- 55 de ani) s-a implicat mai mult decat alte categorii de varsta in initierea unor afaceri proprii, iar cei in varsta de 56 ani si peste constituie majoritatea celor care s-au pensionat inainte de termen.
In functie de nivelul de pregatire (educatie) se observa ca cei mai afectati de somaj au fost absolvetii de scoala profesionala. Cei mai implicati in schimbarea ocupatiei si care au urmat cursuri de calificare au fost absolventii de liceu. Absolventii de studii superioare au fost mai afectati de schimbarea locului de munca (37% din categoria respectiva si-au schimbat cel putin o data locul de munca in cei 10 ani) si de intrarea in afaceri (peste 17% din categoria celor cu studii superioare au infiintat cel putin o firma in cei 10 ani). Din punctul de vedere al ocupatiei detinute, categoriile cele mai implicate in schimbari au fost patronii, muncitorii, maistrii-tehnicienii si lucratorii cu studii medii. (Mai putin afectaati au fost agricultorii si casnicele). Desigur ca nu toate categoriile ocupationale amintite au fost atrase in mod egal in schimbarile la care ne referim. Maistrii-tehnicienii au fost mai implicati in mobilitatea ocupationala prin pensionarea timpurie. Patronii in participarea la afaceri, schimbarea locului de munca si a ocupatiei. Muncitorii sunt cei care au suportat intens primele doua tipuri deschimbari: mobilitate ocupationala (in special schimbarea locului de munca) si marginalizare sociala (in special somaj, disponibilizari si pensionare timpurie). Ei au participat mai putin la integrarea in economia de piata prin implicarea in afaceri si urmarea unor cursuri de calificare. Antrenarea in sens pozitiv sau negativ in schimbarile sociale amintite este semnificativ legata de venitul mediu al populatiei respective, marimea venitului fiind cauza sau efect al acestor schimbari. Cei cu venituri sub medie au fost mai afectati de somaj, disponibilizari si pensionare timpurie iar cei cu venituri peste medie au fost mai implicati in schimbarea locului de munca, afaceri si cursuri de calificarePractic, cei mai multi dintre cei cu venituri sub medie dar afectati puternic de valul schimbarilor sunt muncitorii si lucratorii cu studii medii. Ei sunt nu numai targetul schimbarilor ci si categoriile sociale mai putin pregatite pentru asa–zisa reforma economica a guvernelor postdecembriste. De altfel, cei mai afectati de efectul negativ al schimbarilor, somaj, disponibilizari, pensionare timpurie sunt si cei care cred mai mult decat alte categorii ca statul este cel care „trebuie sa asigure tuturor un loc de munca si un trai decent”. Oare nu sunt indreptatiti sa creada acest lucru? Cu toata amploarea lor, schimbarile in structura populatiei ocupate a Romaniei din ultimul deceniu al sec.XX nu sunt rezultatul unei modernizari reale a economiei. Daca tinem seama de specificul acestor schimbari si de categoriile sociale implicate putem observa ca ele sunt mai degraba rezultatul lipsei unui program sau proiect social realist, destinat dezvoltarii tarii dupa 1989. De altfel, investitiile in proiecte de dezvoltare au fost nesemnificative in cei zece ani de postcomunism. In aceste conditii schimbarile apar mai degraba ca rezultat al prelucrarii in mod imitativ a unor mecanisme formale (institutii, legi, politici etc.) de tipul „formelor fara fond” decat a construirii organice a unui „fond” sau continut adecvat . Mai mult, in perioada analizata, in numele unei reforme economice utopice s-au distrus practic si acele elemente ale societatii industriale dinainte de 1989 care mai functionau, mergand de la anumite intreprinderi pana la degradarea infrastructurilor agricole si urbane, a serviciilor de sanatate si invatamant etc., etc. In lipsa programelor concrete de dezvoltare si mai ales a resurselor care sa le puna in opera, populatia ocupata a suportat masurile politice si economice sau, lipsa acestora, printr-un proces de adaptare care a condus mai degraba la schimbari generatoare de subdezvoltare decat la modernizare si dezvoltare.Un exemplu ilustrativ pentru acest fenomen este cel al miscarii populatiei spre rural si agricultura. Aproape 40% din populatia ocupata a Romaniei se regaseste in perioada analizata in agricultura fara ca aceasta concentrare sa aiba la baza un program de investitii pentru dezvoltare, respectiv fara ca aici sa se fi concentrat ceea ce se cheama campul productiv al tarii. Este vorba mai degraba de o ruralizare a ocuparii fortei de munca bazata pe expulzarea unei parti a populatiei ocupate din orase, care in lipsa de alte oportunitati se indreapta spre mediul rural si munca pamantului suportand ceea ce am denumit fenomenul de marginalizare sau excluziune sociala. In lipsa stimulentelor necesare agriculturii din partea statului se ajunge la practicarea unei agriculturi de subzistenta, de tip medieval, in care forta de munca este subutilizata sau vanduta pentru
hrana iar productivitatea muncii ramane extrem de scazuta. Tabloul schimbarilor in structura sociala arata, pe de o parte ca anumite schimbari au condus la marginalizare, izolare sociala sau excluziune sociala accentuand fenomenul de saracie (mobilitate ocupationala descendenta prin disponibilizari, somaj pe termen lung si pensionari timpurii) si, pe de alta parte, de o mobilitate sociala si integrare in economia de piata cu conotatii de modernizare (mobilitate ocupationala ascendenta, initierea unor afaceri, urmarea unor cursuri de calificare). Prin schimbarile amintite si prin altele legate de miscarea elitelor, s-a produs o accentuata polarizare a societatii prin care, la o extrema, sunt o categorie de privilegiati care devin tot mai bogati si la cealalta extrema (clasa de mijloc neextind practic) o categorie de dezavantajati, de saraci care devin tot mai multi. Din pacate cele care domina, cel putin din perspectiva costurilor sociale, sunt acele schimbari care au adus o parte importanta a populatiei in starea de supravietuire, asa cum se intampla in zonele monoindustriale unde saracia devine practic generalizata la nivel comunitar. Rezultatele se vad cu ochiul liber, se extinde patologia sociala sub forma economiei subterane, coruptiei, violentei, saraciei, iar societatea in cadrul careia toate acestea au loc este aceea a subdezvoltarii.
Imbatranirea populatiei influenteaza puternic oferta de forta de munca si eficacitatea acesteia, impunand chiar o alta grila a gestionarii si administrarii sociale. De aceea, ne atentioneaza si Ana Balasa, o serie de masuri (ce regleaza insa pe termen scurt raporturile pe piata muncii) devin necesare acum si in perioada imediat urmatoare, pentru piata muncii, astfel incat sa se aiba in vedere un oarecare echilibru. Aceste masuri privesc si afecteaza mai multe segmente de populatie. Ana Balasa propune urmatoarele: prelungirea vietii active si promovarea unei batraneti active a populatiei, amanarea pensionarii, ce necesita schimbari de atitudine atat din partea lucratorilor varstnici, cat si din partea intreprinzatorilor (privind, de exemplu, reconversia fortei de munca varstnice), favorizarea unei tranzitii intre munca si pensionare, in favoarea unei retrageri progresive, integrarea in activitate a inactivilor (femei, someri) si reducerea pensionarilor pot atenua, temporar, diminuarea fortei de munca. Sistemul de pensionare anticipata s-a dovedit ineficace si foarte costisitor pentru societate. Pensionarea lucratorilor varstnici s-a operat cu pretul unei finantari publice, pe termen lung. De politicile de pensionare anticipata a profitat mai ales sectorul privat, care a restructurat si a redus forta de munca fara sa inlocuiasca lucratorii varstnici cu cei tineri. De aceea, considera autoarea, politicile actuale privind varsta de pensionare trebuie sa fie revazute. O marire a varstei de pensionare are un efect pozitiv asupra cheltuielilor publice si permite mentinerea ofertei de lucru, in deceniile urmatoare si trebuie reconfigurate modalitatile de munca pentru toate grupurile de varsta, in cadrul unei politici globale privind munca, familia, protectia sociala, pensionarea[14].
Schimbarile in agricultura au stat sub semnul unor optiuni care s au dovedit dezastruoase. Reforma agriculturii, bazata pe distrugerea cooperativelor si refacerea dreptului de proprietate a reprezentat, dupa C. Zamfir, o reforma mai degraba primitiva, incapabila sa relanseze agricultura. Totodata, redistribuirea terenurilor exact sub forma initiala a dus la o enorma fragmentare a proprietatii. Inca de la inceput s a stiut ca sistemul va crea confuzii juridice excesive, procese ruinatoare intinse pe lungi perioade de timp, tensiuni si conflicte. Reimproprietarirea , in conditiile lipsei aproape totale de capital, cuplata cu lipsa unei politici clare de suport financiar pt capitalizarea noilor forme cu sanse de dezvoltare, a intarziat relansarea agriculturii. Lipsa de protectie a sistemelor agricole colective mostenite a fost un alt factor distructiv. Exemplul cel mai relevant este cel al sistemelor de irigatii, care au fost abandonate, lasate prada unei jefuiri complete.
Rezultatul ce mai clar al politicii agrare a fost producerea unei agriculturi cu proprietate fragmentata, sever decapitalizata. Multe gospodarii au functionat la nivelul unei agriculturi de subzistenta, a carei singura contributie a fost compensarea saracirii severe a populatiei. Multe persoane care si au pierdut locul de muna au gasit o sursa de supravietuire ntr o agricultura primitiva, incapabila sa devina sursa de autocapitalizare. O asemenea agricultura, lipsita de sanse de dezvoltare, a reprezentat insa un factor de mentinere a saraciei.
Polarizarea transversala a problemelor sociale: concentrarea lor in anumite zone [in special, rurale] si anumite segmente de populatie [in special, varstnicii].
Intentia declarata de uniformizare a nivelului de dezvoltare a zonelor si conditiilor de viata in perioada comunista nu a condus pana la urma la o uniformizare in Romania. Exista mare diferenta intre zonele tarii, intre judetele si localitatile atat in plan economic, cat si in privinta structurii populatiei. Exista o polarizare transversala a problemelor sociale, generata si de structura de populatie si de distributia inegala a pensiilor, venitul de baza pt persoanele varstnice.
Un element esential al diferentelor teritoriale e ponderea populatiei rurale. Aceasta variaza pe judete de la 30% in judete precum Hunedoara, Brasov sau Constanta la peste 60% in mai multe judete din Muntenbia si Moldova.
Ponderea populatiei varstnice [peste 60 de ani] e in mod evident dependenta de ponderea populatiei rurale. Sudul, lipsit de populatie tanara care a migrat spre Bucuresti si, in ultimii ani, spre Occident si caracterizat de o natalitate mai scazuta decat Moldova, de exemplu, atinge ponderi foarte ridicate ale populatiei varstnice, in timp ce estul se mai echilibreaza prin ponderea copiilor care inca reprezinta tot un segment de populatie dependent din punct de vedere economic. Populatia varstnica se concentreaza in anumite zone, in general in localitati rurale aflate la granita dintre judete, care au fost in timp parasite de populatia tanara din cauza lipsei de locuri de munca, a inexistentei sau precaritatii serviciilor de educatie, de sanatate etc.
Pe langa rata mare de saracie in mediul rural, comparativ cu mediul urban si din cauza pensiilor foarte mici ale fostilor agricultori (si mult mai putine ca numar decat in mediul urban) o alta problema se contureaza pentru tinerii care vor deveni viitorii varstnici ai satelor: in majoritate ei nu vor mai avea pensie ca urmare a numarului foarte mic ai celor care contribuie in prezent la sistemul de asigurari de pensie.
In prezent mai putin de o jumatate din populatia activa a Romaniei e asigurata (aproximativ 5 milioane din cele 10,5 milioane) fapt ce va determina probleme pe termen lung. Cei mai multi din cei neasigurati sunt cei din mediul rural care, nefiind salarizati, ar trebui sa-si plateasca singuri contributia la sistem insa din cauza precaritatii veniturilor nu o fac.
Cand vor atinge varsta de pensionare ei vor impovara sistemul de asistenta sociala. Desi populatia rurala din Romania va scadea treptat (mentinandu-se oricum in valoare relativa mult mai numeroasa decat cea din tarile Europei Occidentale). In cateva decenii ea va deveni in majoritate o populatie dependenta de sistemul de protectie sociala.
Dezechilibre actuale si perspective ale sistemului de securitate sociala
In timp ce pensionarii s-au inmultit rapid, numarul de salariati a scazut dramatic dupa 90, generand o mare criza a finantarii fondurilor de pensie si a altor fonduri sociale. In anumite sectoare sunt putini contribuabili la sistemul de pensie (in agricultura de exemplu 2 milioane de persoane ocupate din care doar 2-3% contribuie la sistemul de asigurare). Rata de ocupare este foarte mica la persoane tinere care accepta usor sa lucreze fara carte de munca pentru venituri mai mari pe termen scurt. La ei se adauga segmentul masiv de tineri care lucreaza in Occident in conditii semilegale sau ilegale si nu au asigurare de pensii. In situatie in care isi perpetueaza aceasta pozitie pe piata muncii toti acestia nu vor acumula suficiente contributii pentru a beneficia de pensie sau vor avea contributii pe perioade limitate, deci pensii mici.
Pe fondul scaderii populatiei tinere perspectiva mentinerii unei baze de contributie solida la bugetul de stat si fondurile de asigurari sociale scad vertiginos in conditiile in care ponderea populatiei de copii aflati in familie si scoala in populatia actuala va scadea cu 4 procente, tendinta de crestere a ratei de dependenta intre populatia varstnica si populatia de varsta activa va continua si dupa 2050.
Pana in 2050 tendintele de evolutie a structurii populatiei sunt evident negative, urmand sa asistam la o imbatranire rapida a populatiei, la scaderea natalitatii si la cresterea raportului de dependenta a persoanelor varstnice. De abia dupa 2055 presiunea pe sistemul de pensii de sanatate si de asistenta sociala va incepe sa scada. Pe piata muncii vor intra incepand cu 2007 generatii putin numeroase, iar numarul de salariati nu va creste in eventualitatea unei cresteri economice constante. Ca urmare, recurgerea la imigranti va deveni o necesitate in 5-6 ani cand intrarile de forta de munca tanara vor fi foarte mici si vor fi reduse ponderile studentilor in fiecare cohorta si plecarea tinerilor si asa putini spre slujbele mai bine platite din Occident.
In afara egalizarii situatiei civice, in fata legii si in raporturile cu statul, marea noutate pe care societatea romaneasca a adus o fata de societatea „traditionala”, conturata in perioada interbelica, a fost generalizarea muncii salariate. Industrializarea socialista de tip extensiv, combinata cu proportia foarte mare a populatiei ocupate in agricultrura, a facut ca vreme de patru decenii socialismul sa fie mereu in criza de forta de munca salariata si, in consecinta, in cautarea ei. Socialismul a mentinut libertatea individului de a si alege profesia, dar a introdus si obligatia individului de a munci, existand chiar si o lege care pedepsea „lipsa de ocupatie”, adica neincadrarea in munca a unei persoane apte de munca. Erau scutiti de aceasta obligatie doar dependentii si femeile casnice.
1.2. Integrare si participare la dezvoltarea economiei de piata: recalificare si spirit antreprenorial, segmentul liber- profesionistilor;
Mobilitatea a devenit cotidiana. Piata muncii si mobilitatea ocupationala, pozitionala sunt coexistente. Mobilitatea ocupationala si cea a locului de munca impreuna cu mobilitatea geografica individualizeaza in aceeasi masura in care faciliteaza o permanentra imbogatire a portofoliului de experiente si strategii de viata. Stabilitatea e inlocuita de cautare, rolurile functionale provoaca o perpetua cautare a sensului vietii si a stategiilor de viata.
Mobilitatea ocupationala din perioada tranzitiei a atins proportii structurale, in sensul ca mai multe categorii ocupationale au disparut pt a lasa locul altora noi. O astfel de transformare structurala se asociaza cu disparitia sau cu inlocuirea intreprinderilor industriale ale epocii anterioare, ce corespund societatii industriale clasice, si cu aparitia noilor industrii si servicii ale societatii postindustriale. Mobilitatea ocupationala structurala creeaza noi oportunitati pt indivizi. In locul integrarii prelungite in aceeasi organizatie, a aparut fluxul migratoriu individual si colectiv de la o firma la alta. In locul definirii identitatii prin rolurile ocupationale statornice, a aparut cautarea de roluri pt a se conforma identitatii mereu explorate si bunastarii mereu cautate. Cadrul didactic dintr o comuna poate deveni capsunar in Spania, inginerul silvic din Brasov poate fi taximetrist in Canada.
Estimarile migratiei demografice a fortei romanesti de munca dupa 1990 variaza destul de mult. Dupa unele estimari, s ar fi ajuns in 2005 la cca 1,7 milioane de persoane ce transfera anual 4,3 miliarde de euro.
Niciun alt sector al societatii noastre nu a explodat mai puternic sau la fel ca invatamantul superior. Tindem sa devenim o societate a diplomelorsi a calificarilor universitare. Dupa 1990, numarul universitatilor s a triplat, cel al studentilor la zi sau alte forme de studiu s a cvadrublat. Chiar daca sunt unele indoieli intemeiate privitoare la calitatea diplomelor….scolarizarea a devenit factorul determinant al mobilitatii. Numai ca atunci cand numarul diplomelor se multiplica, se accentueaza si competitia.
Piata muncii a ajuns sa fie scindata intre doua traiectorii: una ce corespunde societatii industriale si se distinge prin standadizare, uniformitate si continuitate si alta care e produsul flexibilitatii mereu surprinzatoare a ocupatiei si muncii in schimbare, ca urmare a aparitiei noilor tehnologii/ industrii. Dintre cele doua, prima este in recesiune, a doua in expansiune.
In perioada tranzitiei, imediat dupa eliminarea regulilor si institutiilor precedente, s a produs o multiplicare a oportunitatilor si o expansiune a rolurilor pe care o persoana le putea asuma in libertate. O stare confuza de scurta durata a fost urmata de o decomprimare a sistemului si de o explozie a oportunitatilor de emigrare, de contestare, de ocupare, de consum etc. una dintre cele mai semnificative este explozia antreprenorialului in toate sectoarele sociale, dublata de contestarea tuturor regulilor organizatiei si ale gestionarii sociale. S au manifestat: un antreprenorial al recuperarii de proprietati nationalizate de regimul comunist, unul de exploatare a proprietatii de stat, unul al initiativelor particulare mai ales in sectoarele redistributiei, unul politic de infiintare de partide si miscari sociale, unul civic de initiere a fundatiilor/ asociatiilor, unul al contestarii publice etc.
2. Reconfigurarea structurilor sociale.[o noua ordine sociala]; Standardul de viata.
MARIA LARIONESCU, IOAN MARGINEAN, GABRIELA
NEAGU, Constituirea clasei mijlocii in Romania, Bucuresti,
Editura Economica, 2006
In Romania, ca si in celelalte tari foste comuniste, reformele si transformarile postcomuniste au generat restructurarea de clasa, proces care s-a desfasurat permanent, inca de la inceputul anilor ’90, concomitent cu criza, restructurarea si privatizarea industriei, agriculturii si serviciilor.
Procesul transformarii structurale a claselor sociale se desfasoara permanent; dar in societatile fara disfunctii majore, fara treceri de la un sistem la altul, de la un regim politic la altul in urma unor conjuncturi interne si internationale speciale, transformarea structurala a claselor sociale este vizibila la intervale mai mari de timp si este rezultatul transformarilor economice, ocupationale, de venituri, transformari inerente in desfasurarea istorica fireasca a societatii. In Romania, amploarea si rapiditatea transformarilor de la sfarsitul anilor ’80 au bulversat, mai intai, structura de clasa formata in perioada comunista. Cercetatorii si-au focalizat preocuparile pe efectele vizibile, imediate ale transformarilor, precum somajul si saracirea unor categorii mari de populatie. Totusi, inca de la inceputul anilor ’90 s-a invocat necesitatea formarii unei clase mijlocii in Romania.
Trebuia insa sa se ajunga la un anumit nivel al transformarilor si al acumularilor de efecte ale transformarilor pentru a fi evidenta necesitatea abordarii explicite de catre cercetatori a noii structuri de clasa. In acest context se situeaza aparitia cartii Constituirea clasei mijlocii in Romania. Cartea abordeaza trei mari probleme:
I. Problema teoretica a definirii claselor sociale, inclusiv a clasei mijlocii, in literatura de specialitate internationala si interna;
II. Formarea si evolutia din perspectiva istorica a clasei mijlocii romanesti, in contextul situarii
spatiului romanesc in ciclul est-european al nasterii si dezvoltarii capitalismului;
III. Clasa mijlocie actuala din Romania, in cadrul resconstructiei sociale post-comuniste.
I. Problema teoretica a definirii claselor sociale in general si a clasei mijlocii este – asa cum se arata explicit – dificila, plina de ambiguitati. Sunt analizate pe larg cele doua contributii majore la definirea clasei sociale, respectiv a lui Karl Max si a lui Max Weber. Punctul de vedere al acestora este completat si de prezentarea altor
puncte de vedere. Problema fundamentala a definirii clasei sociale este criteriul de definire: proprietate, avere, venit, relatii de piata, ocupatie, functie, interese, putere s.a. Din perspectiva criteriilor de definire, un loc special este acordat in carte ocupatiei si educatiei.
Contributiile
romanesti la fundamentarea teoretica a clasei mijlocii pe care
autorii la enumera si le analizeaza sunt: programul
pasoptist, Stefan Zeletin, C. Dobrogeanu-Gherea, proiectul poporanist
si taranist reprezentat, in primul rand, de C. Stere
si V. Madgearu, C. Radulescu-Motru si Scoala
sociologica de
produs disolutia clasei mijlocii, ca urmare a masurilor si reglementarilor legislative initiate de autoritatile comuniste, in conformitate cu programul lor ideologic.
Concluzia autorului este ca „prin restructurare economica si privatizare nu s-au obtinut decat in foarte mica masura elemente care ar fi putut sa potenteze dezvoltarea clasei mijlocii legata de proprietate” (p. 118).
Continuand demersul privitor la renasterea clasei mijlocii in postcomunism, autorul acestei parti a cartii face urmatoarele precizari: spune ca „au fost identificate doua mari fluxuri de acces la clasa mijlocie.
Pe de o parte este vorba de detinerea de catre o persoana (familie) a unor proprietati semnificative, astfel incat acestea sa se poata constitui in mijloace de existenta, daca nu exclusive, cel putin partiale. Pe de alta parte, sunt implicate indeplinirea unor functii importante in sistemul ocupatiilor si carora le corespunde si
un nivel relativ inalt al veniturilor (salarii si alte beneficii)” (p. 120).
Referindu-se la proprietate, autorul afirma ca „abia dupa 1990, prin restabilirea dreptului de proprietate, a reinceput sa se activeze aceasta sursa de constituire a clasei mijlocii, fara a produce insa efecte notabile pana in prezent” (p. 121).
O caracteristica esentiala a regimului comunist o constituia conditionarea bunastarii de munca. Accesul la servicii si beneficii sociale nu constituia un drept social si nu era garantat in virtutea statutului de cetatean, ci era conditionat de statutul de angajat in munca. In regimul socialist, individul era cel responsabil pt propria bunastare, fiind obligat sa munceasca pt ea, dar statul era cel; care avea obligatia de a furniza locuri de munca.[malina voicu, dezvoltare sociala si legitimitatea pol sociale, in „o noua provocare: dezvoltare sociala, coord c. zamfir , L. stoica, ed polirom, iasi, 2006, p ?
Trecerea de la comunism la postcomunism a adus cu sine si cresterea marcanta a inegalitatii sociale, precum si modificarea patternului de inegalitate, cel axat pe privilegii birocratice, specific societatii socialiste fiind inlocuit cu unul bazat pe mecanismele pietei. De asemenea, tranzitia a scos la iveala o problema care exista si in timpul comunismului fara sa fie recunoscua si care s a acutizat pe fondul transformarilor produse in perioada de tranzitie. Este vorba de saracie.
In continuare, se afirma ca „autoidentificarea populatiei cu clasa mijlocie este larg raspandita in tara noastra. O astfel de identificare se face cu precadere pe considerente legate de ocupatii specifice si pregatire scolara inalta…” si aici este principala sursa de alimentare a clasei mijlocii in viitor, intr-o societate a cunoasterii (p. 121). Dintre cele doua surse de recrutare a clasei mijlocii, proprietatea (averea) si ocupatia (munca), ocupatia (munca) are un efect mult mai important decat
prima. „Pana in prezent proprietatea nu s-a structurat (diferentiat) in suficienta masura la nivelul populatiei, chiar daca procesul de privatizare a intrat in etapa finala” (p. 140). Ca urmare „se admite ca din punct de vedere ocupational sunt intrunite elemente importante care sa permita identificarea clasei mijlocii in Romania”. Luand in consideratie criteriile de diferentiere ocupationala, in opinia autorului, clasa mijlocie din Romania este formata, in prezent, din cinci grupe ocupationale: 1) functii
de conducere; 2) specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice; 3) tehnicieni, maistrii si asimilati; 4) functionari administrativi; 5) lucratori operativi in servicii, comert si asimilati. Genereaza insa o oarecare nedumerire urmatoarea afirmatie: „Daca am atasa la clasa mijlocie si muncitorii, si agricultorii inalt calificati, care au cel putin studii liceale, la volumul clasei mijlocii s-ar mai adauga…” (p. 146). Se simte nevoia unei precizari, respectiv daca in opinia autorului, din clasa mijlocie mai fac parte si muncitorii si agricultorii „inalt calificati”. Intr-un alt paragraf autorul spune:
„Probabil ca daca am avea posibilitatea sa adancim analizele si pentru celelalte grupe de ocupatii care si ele alimenteaza intr-o oarecare masura clasa mijlocie (mestesugari, lucratori calificati si agricultori) am constata…” (p. 147).
Analiza compozitiei clasei mijlocii este completata prin referirile la domiciliu, sex, status ocupational, activitati ale economiei nationale; o analiza distincta se face educatiei ca generator al clasei mijlocii, pornind de la ideea ca diploma scolara inseamna, pe langa cunostinte, capacitati si aptitudini, sansa de a accede la diferite niveluri ale ierarhiei sociale. Din perspectiva relatiei educatie – structura
sociala se afirma ca „dintre toate clasele sociale, clasa mijlocie este cea care s-a sprijinit in cea mai mare masura pe capitalul educational pentru ocuparea, mentinerea si transmiterea pozitiilor sociale ale urmasilor sai” (p. 152). Pe aceeasi directie, autorul concluzioneaza: „Date fiind insa particularitatile socio-economice si politice ale Romaniei, dimensiunea cultural-educativa este, cel putin pentru moment,
dominanta la nivelul clasei noastre mijlocii” (p. 153). „Consideram ca rolul capitalului economic in procesul de formare a clasei mijlocii si apoi transmiterea acestuia urmasilor sai, isi va face simtita prezenta in momentul in care noua clasa mijlocie din Romania va creste ca pondere” (p. 168). Fata de consideratiile autorului privind proprietatea (averea) in raport cu clasa mijlocie actuala
din Romania, fac unele comentarii: – Nu se pune problema ca cei care detin capital economic suficient de mare sa constituie
singuri o clasa mijlocie puternica („cei care detin capital economic sunt mult prea putini pentru a se constitui singuri intr-o clasa mijlocie puternica”) (p. 168). In conditiile Romaniei (si nu numai), cei ce detin capital economic pot constitui doar un segment al clasei mijlocii, alaturi de segmentul rezultat din ocupatie si educatie, sau capitalul economic impreuna cu capitalul cultural pot genera un segment
(puternic) al clasei mijlocii. – Stadiul formarii clasei mijlocii si identificarea segmentelor sale nu trebuie (obligatoriu) corelata cu privatizarea si stadiul acesteia, chiar daca intr-adevar privatizarea nu si-a adus o
178 RECENZII 4
contributie semnificativa la formarea clasei mijlocii in postcomunism. Acumularea de proprietate (avere) a urmat propriul drum pentru cei ce au avut capital economic, dar mai ales capital social si oportunitati.
– Chiar daca datele statistice nu demonstreaza acumularea semnificativa de proprietate care sa fundamenteze apartenenta la clasa mijlocie, cercetari calitative in diverse comunitati, grupuri, categorii de populatie pot demonstra existenta si vizibilitatea acumularii de proprietate, precum si dobandirea de deprinderi si mentalitati antreprenoriale si manageriale, chiar daca distribuite inegal in
teritoriu, in functie de zone si tipuri de localitati; in aceasta directie, urmarirea pietei pamantului si a pietei imobiliare poate furniza informatiile necesare.
– In evolutia postcomunista, societatea romaneasca nu poate ocoli proprietatea pentru fundamentarea apartenentei la clasa mijlocie, chiar daca nu mai reface traseul istoric din tarile capitaliste dezvoltate sau din Romania. Iar acumularea si concentrarea de proprietate este un proces in curs de desfasurare in Romania.
In prezentarea cartii nu am enumerat si prezentat toate capitolele si toate problemele analizate.
Pentru cei ce vor sa stie si sa inteleaga subiectul clasei sociale in general, clasa mijlocie in spatiul romanesc, este necesar sa citeasca aceasta carte interesanta si valoroasa, scrisa de doua personalitati recunoscute in domeniu (Maria Larionescu si Ioan Marginean), alaturi de acestia aducandu-si o anumita contributie si doi cercetatori din tanara generatie.
Societatea romaneasca se afla intr-un continuu proces de schimbare sociala. Au fost elaborate si se elaboreaza strategii, planuri de actiune, s-au desfasurat si se desfasoara programe si proiecte de dezvoltare atat nationale, cat si internationale. „Dezvoltarea sociala se refera la orientarea unei tari/regiuni/comunitati/ institutii spre
realizarea unei stari dezirabile, stabilita ca obiectiv, printr-un proces planificat in timp, realizat printr un set de actiuni conjugate” (C. Zamfir, 2006, p. 11).
Programele de dezvoltare sociala s-au dezvoltat atat la nivel international, cat si national, fiind prezente si la nivel regional, sectorial sau local. Catalin Zamfir prezinta cateva elemente importante in geneza paradigmei de dezvoltare sociala: preocuparile de dezvoltare de dupa cel de-al doilea razboi
mondial, vizand, in principal, noile state, programul de dezvoltare comunist, cat si procesul de tranzitie a fostelor tari comuniste catre societati democratice si capitaliste, constituirea Uniunii Europene, ca un caz amplu de dezvoltare sociala.
Cheia procesului de dezvoltare sociala o constituie problema sociala, cheia oricarui proces de schimbare sociala. Tocmai de aceea, Catalin Zamfir pune accent pe nevoia de analiza a problemelor sociale. Autorul sustine importanta identificarii problemelor sociale si a tipologiei acestora, fazele pe care le poate parcurge o problema sociala si, de asemenea, metodele de analiza.
Autorul capitolului evidentiaza care sunt etapele unui proces de dezvoltare sociala.
Identificarea problemei sociale reprezinta punctul de plecare al oricarui proces de dezvoltare sociala.
Aceasta etapa este urmata de mai multe faze pentru a atinge obiectivul final, si anume: gasirea obiectivelor de dezvoltare identificate de constiinta colectiva, formularea solutiilor alternative, dezvoltarea unor strategii de actiune si operationalizarea acestora, implementarea planurilor de actiune, monitorizarea implementarii planului, monitorizarea dinamicii problemei sociale, evaluarea
strategiei si planului de actiune si, bineinteles, reevaluarea problemei sociale si a obiectivelor de dezvoltare.
Maria Larionescu, profesor universitar in cadrul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, in capitolul Controverse asupra dezvoltarii sociale: puncte de vedere in sociologia romaneasca, propune perspectiva istoriei sociologiei romanesti asupra procesului de dezvoltare sociala, in perioada 1848-1948.
Dupa cum arata Catalin Zamfir, dezvoltarea sociala nu a aparut ca orientare in societatile occidentale dezvoltare, ci in tarile confruntate cu crize, cu decalaje de dezvoltare sociala. Este si cazul societatii romanesti inca din a prima jumatate a secolului al XIX-lea, iar gandirea sociala reflecta ideile si solutiile de dezvoltare sociala. In acest context, Maria Larionescu identifica proiectele de
dezvoltare ale
societatii romanesti in perioada 1848-1948: proiectul
pasoptist de modernizare, proiectul neoliberal etatist (Stefan
Zeletin), proiectul neoiobagiei (Constantin Dobrogeanu Gherea), proiectul
poporanist si taranist, precum si proiectul
Scolii Sociologice de
Vladimir Pasti in capitolul Marirea si decaderea capitalistilor romani, abordeaza dezvoltarea sociala in contextul tranzitiei romanesti de la comunism spre democratie si economie de piata.
Analiza autorului se refera la perioada de inceput a politicilor din postcomunism.
Vladimir Pasti plaseaza Romania in contextul tarilor fost comuniste, in contextul proceselor de tranzitie care s-au desfasurat in toate aceste tari si analizeaza nasterea capitalismului si capitalistilor in tara noastra, precum si evolutia lor in aceasta perioada Daniel Arpinte realizeaza in acest capitol o analiza a sistemului de servicii de asistenta sociala, luand in considerare atat sectorul public, cat si pe cel nonguvernamental. In ceea ce priveste sectorul nonguvernamental, autorul identifica cateva puncte vulnerabile: disparitatile regionale si pe medii ale distributiei ONG active, dependenta de finantarile externe, suportul redus de la bugetul de stat sau
local, nivel de profesionalizare redus si mobilitate ridicata a resursei umane, sistemul nefunctional de acreditare/monitorizare/evaluare a furnizorilor de servicii si altele.
Sistemul ocupatiilor si mobilitatea ocupationala a persoanelor in sistem se transforma rapid si in profunzime. Radacinile acestor transformari sunt multiple: industria mostenita din perioada comunista s a dezintegrat intr o mare masura (e.g. platforma industriala Republica din Bucuresti sau orasele monoindustriale, zonele de minerit si de concentrare a vechilor uzine ale industriei grele) deducem ca societatea industriala mostenita din epoca precedenta e in recesiune si lasa loc serviciilor / noilor industrii ale informatiei sau comunicarii.
Fabrica, intreprinderea sau uzina manufacturiera disparuta au fortat numeroase persoane sa se recalifice, sa invete noi ocupatii, sa opteze pt mai multe servicii, sa intre in somaj real/ formal sau in starea de pensionare, toate dublate, atunci cand e posibil, de angajarea informala pe piata muncii.
Alteori, au fost fortati sa emigreze in strainatate pt o munca mai bine platita, dar poate fara nicio legatura cu vechea ocupatie/ calificarea formala.
Restructurarea economica presupune reducerea sigurantei de munca, ceea ce constituie un pret inevitabil pt cresterea eficientei, neglijandu se insa faptul ca somajul este una dintre consecinte.
Restructurarea
economica din Romania a afectat mult agricultura. (ex: dezmembrarea
cooperativelor de stat), industria extractiva(ex: inchiderea minelor de
Raportul Primul studiu european referitor la calitatea vietii: Calitatea vietii
in Bulgaria si Romania a fost realizat de o echipa de cercetatori din Romania si Bulgaria. Raportul a fost coordonat de catre prof. dr. Ioan Marginean si dr. Iuliana Precupetu din cadrul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, Academia Romana. Din aceeasi echipa au mai facut parte Bogdan Voicu si Ana-Maria Preoteasa, de la acelasi institut de cercetare si Vassil Tzanov din Institutul de Economie al 3 Precupetu, Iuliana (2006), Primul studiu european referitor la calitatea vietii: Calitatea vietii in Bulgaria si Romania. Sumar, https://www.eurofound.europa.eu
4 https://www.eurofound.europa.eu
4 COSMINA POP
Academiei Bulgare de Stiinte, Bulgaria. Finantat de Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca, raportul se bazeaza, de asemenea, pe datele Sondajului European privind Calitatea Vietii si se focalizeaza pe aspectele de calitatea vietii din Romania si Bulgaria.
Principalele obiective ale raportului sunt descrierea conditiilor materiale si a bunastarii subiective ale populatiilor din Bulgaria si Romania si identificarea relatiei dintre conditiile de viata obiective si componentele subiective ale calitatii vietii5.
Reprezentantul Fundatiei, Hubert Krieger, a propus pentru dezbatere un set de intrebari ridicate de procesul de integrare a Romaniei in UE. Prezentarile si discutiile au incercat sa raspunda acestor intrebari.
Este integrarea Romaniei in UE, in ceea ce priveste piata fortei de munca si politica sociala, o provocare asemanatoare cu cea a integrarii fostelor tari comuniste, in mai 2004, sau o provocare particulara? Daca reprezinta o provocare particulara, aceasta de datoreaza diferentei ridicate a PIB-ului pe cap de locuitor, sau altor diferente structurale, sociale sau culturale?
Hubert Krieger a evidentiat aspecte specifice Romaniei, cum ar fi migratia „creierelor”, efectele migratiei asupra imbatranirii populatiei, reactii ale statelor membre ale UE privind deschiderea pietei fortei de munca, cresterea pietei informale de munca, calitatea scazuta a muncii, a societatii, a vietii. Foarte importanta este remarca in ceea ce priveste dezvoltarea sociala, faptul ca Romania trebuie sa impace doua modele sociale diferite: „modelul social european” si „modelul liberal de societate promovat de Banca Mondiala”.
Romanii au venituri mult mai mici decat ceilalti cetateni din UE, atat ca produs intern brut pe cap de locuitor, cat si ca venit mediul al gospodariei, ultimul reprezentand mai putin pe o treime din media UE, a aratat Branislav Mikulic. De asemenea, tot el a atras atentia asupra cresterii inegalitatii sociale in interiorul populatiei din Romania si asupra unui nivel ridicat de deprivare.
In ceea ce priveste ocuparea, populatia activa din Romania este sub media UE, cu un numar ridicat de persoane in agricultura, un numar ridicat de ore de lucru, inflexibilitate. Branislav Mikulic a identificat urmatoarele grupuri de risc: somerii, persoanele varstnice, familiile monoparentale, familiile cu un singur membru angajat, familiile numeroase, persoanele cu probleme de sanatate sau cu dizabilitati, persoanele din gospodariile din rural. Tot el a punctat nevoia de strategii in urmatoarele directii: protectia sociala a grupurilor vulnerabile, reducerea inegalitatilor, crearea de locuri de munca, bineinteles si de buna calitate, formarea profesionala, crearea de conditii pentru tineri pentru a avea acces la o 5 Precupetu, Iuliana (2006), Primul studiu european referitor la calitatea vietii: Calitatea vietii in Bulgaria si Romania.
CALITATEA VIETII IN ROMANIA 5
locuinta, o mai mare constientizare a problemelor de mediu (poluarea aerului sau a
apei). In completarea rezultatelor Sondajului European privind Calitatea Vietii prezentate de Branislav Mikulic, vin datele Institutului National de Statistica al Romaniei, evidentiind evolutia Romaniei in perioada 2001–2005.
In perioada 2001–2005, veniturile disponibile ale populatiei au crescut in fiecare an, a aratat Andreea Vasile, director al departamentului Conditii de Viata, din cadrul Institutului National de Statistica. Desi ponderea veniturilor nonmonetare au scazut ca pondere din totalul veniturilor disponibile, acestea continua sa reprezinte o parte importanta, de peste 20%. In ceea ce priveste ocuparea populatiei Romaniei, a ramas relativ constanta in perioada 2002–2005, situandu-se peste 57%, dar cu o pondere ridicata a persoanelor ocupate in agricultura. Rata somajului se situeaza intre 7–8%, dar cu o incidenta crescuta a somajului de lunga
durata.
Datele privind conditiile de viata furnizate de Institutul National de Statistica al Romaniei provin din mai multe cercetari, Ancheta bugetului gospodariei si Ancheta asupra fortei de munca, realizate pe esantioane numeroase de gospodarii (peste 25 000 de gospodarii), reprezentative la nivel national. De asemenea, o alta cercetare o reprezinta Ancheta asupra conditiilor de viata, realizata pe un esantion reprezentativ la nivel national, de 11 000 de gospodarii. Conceptul de conditii de viata, ca si cel de calitatea vietii, este abordat multidimensional. Se refera la standardul de viata al populatiei, luand in calcul urmatoarele aspecte: situatia economica a gospodariei, locuirea si calitatea habitatului, nivelul de educatie si starea de sanatate, conditiile de munca, timp liber, relatiile sociale. Spre deosebire de perspectiva oferita de cercetarea calitatii vietii, cercetarea conditiilor de viata a Institutului National de Statistica utilizeaza, in principal, date obiective.
In cadrul discutiei-panel, Lucian Pop, reprezentantul Bancii Mondiale in Romania, a aratat ca Romania prezinta anumite specificitati, in comparatie cu noile state intrate in UE. Aceste specificitati sunt date de problema populatiei rurale, mai ales de ponderea ridicata a persoanelor ocupate in agricultura, de problema inegalitatii economice si sociale intre regiuni, precum si de riscul cresterii inegalitatii sociale din cauza neacoperirii uniforme a populatiei de catre cresterea economica. Lucian Pop a subliniat ca o posibila bariera pentru Romania este
incluziunea sociala, datorita limitarilor economice si capacitatii institutionale
reduse.
Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, a apreciat ca exista atat similaritati, cat si diferente intre Romania si noile state membre ale UE, acestea din urma fiind date in special de perspectiva migratiei.
Cum poate fi explicat „paradoxul romanesc”? Pe de o parte, un optimism puternic in ceea ce priveste viitorul, niveluri ridicate de satisfactie cu viata si fericire (satisfactie ridicata), iar pe de alta parte, conditii materiale insuficiente,
6 COSMINA POP deprivare ridicata, conditii proaste de locuit, numar ridicat de ore de lucru, acces dificil la serviciile de sanatate (standard de viata redus).
Prin intermediul prezentarilor si al dezbaterilor din seminar, au fost identificate problemele caracteristice Romaniei din punctul de vedere al calitatii vietii. Care este relatia dintre conditiile obiective de viata si perceptiile si evaluarile oamenilor? Exista, sau nu un „paradox romanesc”?
Iuliana Precupetu, din cadrul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, autor al raportului Calitatea vietii in Bulgaria si Romania, a argumentat ca bunastarea subiectiva prezinta un nivel moderat pentru populatia Romaniei. Diferentele in ceea ce priveste indicatorii subiectivi fata de celelalte state membre ale UE reflecta diferentele in ceea ce priveste conditiile de viata. Asadar, nu exista un „paradox romanesc”, adica o neconcordanta intre evaluari si conditii. Iuliana Precupetu a prezentat rezultatele Sondajului European privind Calitatea Vietii in ceea ce priveste indicatorii subiectivi ai calitatii vietii, bunastarea subiectiva, echilibrul
munca – viata de familie, calitatea societatii.
Satisfactia fata de viata se construieste prin raportarea la domeniile vietii: familie, loc de munca, sanatate, educatie, venituri, viata sociala, si este filtrata de experienta, valori, asteptari. Astfel, se pot explica diferentele in satisfactia fata de viata intre Romania si Bulgaria. Daca Bulgaria se afla pe ultimul loc in Europa, Romania se afla mult deasupra, in apropierea noilor state membre. Cea mai ridicata satisfactie privind componentele vietii este cea referitoare la viata de familie, aceasta reprezentand unul dintre putinele puncte de suport din viata oamenilor, iar cea mai scazuta satisfactie este manifestata fata de standardul de viata.
S-a evidentiat un dezechilibru in armonizarea componentelor vietii: munca, viata de familie, viata sociala. Romanii prezinta unul dintre cele mai ridicate niveluri al numarului de ore lucrate la locul de munca de baza, dintre tarile europene, si, de asemenea, un numar ridicat de ore de munca in gospodarie. Oamenii percep dificultati in echilibrarea responsabilitatilor si constrangeri de timp.
„Determinarea calitatii contextului social in care traiesc oamenii completeaza imaginea conditiilor de viata obiective si a bunastarii subiective. Conditiile din diferitele societati influenteaza strategiile de viata ale oamenilor si calitatea vietii lor”6. Populatia din cele doua state in curs de aderare considera ca este fortata sa faca lucruri incorecte pentru a reusi in viata, se simt in afara societatii, considera ca norocul este mai important decat munca si ca viata a devenit prea complicata, intr-o mai mare masura decat populatia statelor membre. Totusi, romanii au o viziune mai pozitiva decat bulgarii asupra vietii. In societatea romaneasca este perceput un nivel ridicat de tensiuni sociale, in special intre grupul saracilor si cel al bogatilor.
6 Idem, p. 10.
CALITATEA VIETII IN ROMANIA 7
Iuliana Precupetu arata ca Romania impartaseste, in multe aspecte ale calitatii vietii, modelul descris de noile tari membre ale UE, ceea ce poate insemna ca experienta europeana de integrare a acestora poate fi utila si in cazul acestei tari.
Dupa cum am mai mentionat, cercetarea calitatii vietii in cadrul Uniunii Europene are rolul de a oferi informatii pentru realizarea de politici sociale. Plecand tocmai de la aceasta idee, Walter Wolf, reprezentantul Comisiei Europene, Departamentul Ocuparea fortei de munca, probleme sociale si sanse egale, a subliniat contributia cercetarii calitatii vietii la promovarea politicilor de integrare sociala. Alaturi de documentele politicii sociale la nivelul UE, de informatiile furnizate de Eurostat, cercetarea calitatii vietii ofera o mai buna intelegere a
situatiei din tarile in curs de aderare, dintr-o perspectiva comparativa. Walter Wolf a evidentiat nevoia de politici sociale in domeniul ocuparii, printr-o analiza asupra ocuparii fortei de munca, prin acordarea unei mai mari atentii persoanelor inactive, situatiei precare a locurilor de munca, populatiei numeroase ocupate in agricultura, muncii informale. De asemenea, reprezentantul Comisiei Europene considera important ca politicile sociale sa fie orientate de aspectele particulare identificate in cazul Romaniei: efectul migratiei asupra
imbatranirii populatiei, economia subterana, accesul slab la serviciile de ingrijire medicala, conditiile precare de locuit, cazurile de saracie extrema.
Una dintre cele mai mari provocari ale cercetarii sociale contemporane este modelarea schimbarii. Acest domeniu al sociologiei, care-i are ca inaintasi pe Comte sau Condorcet, s-a deplasat, treptat, de la un stadiu al marilor teorii normative la studiul empiric al transformarilor pe care le sufera societatea.
Dorel Abraham, Atlasul sociologic al schimbarii sociale din Romania postdecembrista. Studii preliminare, in revista Sociologie Romaneasca, 2000, 1, XXX, p. 16;
Dorel Abraham, Atlasul sociologic al schimbarii sociale din Romania postdecembrista. Studii preliminare, in revista Sociologie Romaneasca, 2000, 1, XXX, p. 17;
Maria Daniela Stan, Excluziunea de pe piata muncii, in Calitatea vietii, XV, nr. 3-4, p. 333–347, Bucuresti, 2004, disponibil online la https://www.revistacalitateavietii.ro/, accesat pe 1.04.2009;
M. Preda in L. Pop (coord.), Dictionar de politici sociale, apud „Excluziunea sociala in Europa:
Contextul politic si cadrul
analitic” (Berghman,
Maria Daniela Stan, Excluziunea de pe piata muncii, in Calitatea vietii, XV, nr. 3-4, p. 333–347, Bucuresti, 2004, disponibil online la https://www.revistacalitateavietii.ro, accesat pe 1.04.2009;
Maria Daniela Stan, Excluziunea de pe piata muncii, in Calitatea vietii, XV, nr. 3-4, p. 333–347, Bucuresti, 2004, disponibil online la https://www.revistacalitateavietii.ro/, accesat pe 1.04.2009;
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
