MODIFICARI ALE MEDIULUI IN ZONA METROPOLITANA BUCURESTI

MODIFICARI ALE MEDIULUI IN ZONA METROPOLITANA BUCURESTI

In categoria modificarilor de mediu intra in primul rand canalizarile efectuate pe Arges, Dambovita, precum si amenajarile din lungul Colentinei.

Intre anii 1985- 1989 s-a construit in cursul inferior al Argesului barajul de la Mihailesti, ca parte componenta a Canalului Bucuresti - Dunare, albia fiind amenajata pana la Oltenita in proportie de 60 - 70% sub forma unui canal cu cinci biefuri (O. Cocos, 1999). Canalul Bucuresti - Dunare s-a dorit a fi o legatura intre Capitala si Dunare, cu o lungime de 73 de kilometri, care ar fi putut sa asigure legatura navigabila intre Romania si tarile nordice.

Printre sistemele hidrotehnice principale se remarca sistemul Arcuda - Brezoaele - Dambovita reprezentand principalul sistem de alimentare cu apa a Capitalei. Un alt sistem este Ogrezeni-Rosu cu preluare de apa din Arges pentru alimentarea cu apa industriala a Bucurestiului.

Proiectul a fost abanadonat imediat dupa Revolutie, functionale ramanand doar lacul de acumulare si microhidrocentrala de la Mihailesti iar pe cursul Argesului ramanand doar urme ale acestei modificari de mediu, in cea mai mare parte napadite de vegetatie.

Fig. 9  Lucrari abandonate in cadrul Canalului Bucuresti - Dunare

Amenajarea cursului Dambovitei a fost un proces anevoios si indelungat, care a urmarit sa pastreze pe cat posibil functiile pe care raul le-a capatat odata cu dezvoltarea de ansablu a Bucurestiului. Si in prezent reprezinta principala sursa de alimentare cu apa a capitalei, colectorul apelor menajere si industriale, element al sistematizarii urbane si loc de agrement.

Istoricul amenajarilor. In anul 1774, ca urmare a inundatiilor catastrofale povocate de revarsarea Dambovitei, domnitorul Alexandru Ipsilanti porunceste sa se construiasca un canal de derivatie care sa abata in caz de nevoie apele raului Sabar, prin afluentul sau Ciorogarla. Canalul cu o lungime de circa 8 km, incepea in dreptul localitatii Lunguletu (unde s-a construit si un stavilar de lemn), se orienta apoi catre Brezoaiele, de unde isi schimba directia spre sud, pana debusa in paraul Ciorogarla. Pe aici se dirijau cantitatile de apa care ar fi putut pune in pericol zonele joase situate de o parte si de alta a raului, in timp ce vechea albie a Dambovitei continua sa transporte doar debitele necesare pentru nevoile orasului.

Ulterior pe acest canal, in apropiere de Brezoialele, s-a contruit un stavilar de priza care asigura descarcarea spre inspre Ciorogarla a unui debit de maxim de 300 mc/s. Tot aici s-a construit si un apeduct prin care se dirija catre statia de tratare a apei de la Arcuda un debit de 8 mc/s. Odata cu realizarea acestor lucrari, stavilrul de la Lunguletu este dezafectat, iar Dambovita isi modifica traseul de-a lungul canalului de derivatie dintre Lunguletu si Brezoaiele si mai departe de-a lungul canalului sapat pana la Arcuda. De aici revine la vechea sa albie, care a fost canalizata pana la confluenta cu Ilfovul. Canalul de ape mari de la sud de Brezoaiele a primit denumirea de Ciorogarla.

In interiorul orasului au fost efectuate lucrari de largire a albiei in 1865, iar in intervalele 1868 - 1870 si 1880 - 1886 se realizeaza canalizarea Dambovitei de la Grozavesti pana in aval de Vitan. Intre 1880-1882 a inceput si rectificarea cursului Dambovitei in Bucuresti si chiar in avale. Ulterior (1898 - 1900), albia canalizata se prelungeste amonte pana la Ciurel, pentru a se evita repetarea inundarii cartierelor Grozavesti si Caramidari.

Conomitent cu lucrarile de alimentare cu apa si amenajare a albiei s-au executat si lucrarile de baza ale sistemului de canalizare urbana reprezentate de cele doua canale colectoare generale amplasate pe splaiuri (A_o pe malul drept si B_o pe malul stang).

Amenajarea albiei Dambovitei s-a facut pe un traseu geometrizat, care taia numeroasele meandre ale raului. Totusi, s-a urmarit ca panta rezultata sa nu fie prea mare, fapt care a dus in mod paradoxal la scaderea capacitatii de transport a albiei din amonte spre aval (Solacolu, 1988 citat de Cocos, 1998).

In perioada 1985 - 1989 s-au proiectat si executat in cadrul proiectului "Amenajarea complexa a raului Dambovita in Bucuresti" urmatoarele lucrari hidrotehnice: acumularea Lacul Morii, amenajarea raului Dambovita - cuva de ape curate, realizarea casetei de ape uzate. Lucrarile de amenajare au avut in vedere cateva obiective importante (Solacolu, 1988 citat de Cocos, 1998), si anume: regularizarea debitelor pentru asigurarea cantitatilor de apa necesare orasului, apararea Capitalei impotriva inundatiilor, asigurarea conditiilor de agrement pentru populatie, evacuarea rapida a apelor din precipitatii si a efluentilor menajeri si industriali.

Areale cu mediu critic in Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti

Populatia concentrata in orasele mari exercita o presiune accentuata asupra mediului din arealele apropiate prin tendinta de extindere a perimetrelor rezidentiale, prin consumul de resurse din spatiul metropolitan si prin atragerea si migrarea accentuata a populatiei spre metropola. Aceasta presiune determina o transformare radicala a cuverturii terestre si a utilizarii terenurilor, impactul asupra mediului fiind diferentiat in functie de distanta fata de metropola si de anumite axe de concentrare ale activitatilor umane. In ansamblu, procesul de expansiune urbana este insotit de fragmentarea si de diversificarea utilizarii terenurilor precum si de o presiune accentuata asupra resurselor de apa, asupra terenurilor agricole si asupra biodiversitatii (Balteanu, Grigorescu, 2006).

Evaluarea starii mediului in cazul arealelor cu mediu critic trebuie sa tina cont de cele doua perspective - cea geocentrica si cea antropocentrica - care vizeaza factorii fizico-geografici respectiv social-economici. Asadar, analiza nivelului de afectare a mediului fizic precum si a celui social-economic, se poate realiza in urma identificarii riscurilor care afecteaza regiunea analizata si apoi identificarea arealeor vulnerabile la acele riscuri.

Riscuri geologice Din punct de vedere structural, Zona Metropolitana a municipiului Bucuresti pana la nivelul localitatii Chitila, corespunde Platformei Moesice, iar nordul acesteia se suprapune pe flancul epiplatformic al Avanfosei Carpatice.

Problemele pe care le pune terenul de fundare in conditii de cutremur sunt greu de controlat sau ameliorat. Se stie faptul ca depozitele eoliene, umpluturile recente si alte depozite pseudocoerente (precum aluviunile fine), aflate uneori in stare saturata, sunt cele mai nefavorabile pentru amplasarea constructiilor. Cladirile amplasate in apropierea faliilor sunt expuse celui mai mare risc, deoarece nici un fel de masuri constructive nu pot contracara efectele deplasarii faliilor (chiar daca acestea sunt de ordinul centimetrilor sau milimetrilor) si nici ale vibratiilor, a caror intensitate va fi mult mai mare in apropierea faliilor.

Fig. 18 Schita seismica a Zonei Metropolitane a Municipiului Bucuresti (Polonic, 2000)

Atat flexura Chitila, cat si alte structuri disjunctive orientate V-E in subasmentul Platformei Moesice joaca un rol important in dirijarea energiei seismice din focarele vrancene. Alaturi de acestea, o semnificatie particulara o au faliile orientate perpendicular, NV-SE, precum si cele orientate in lungul sensului de propagare a energiei seismice, de la NE la SV. Din categoria structurilor disjunctive perpendiculare pe sensul de propagare a undelor seismice, o pozitie  aparte o are Falia Intramoesica. Aceasta falie crustala, dispusa aproximativ in lungul vaii Mostistea, are o cadere a compartimentului nord-estic de circa 600 m (la nivelul formatiunilor neogene).

Pana in present, rolul faliilor in dispersia sau concentrarea energiei seismice la suprafata Ariei Metropolitane nu este studiat. Ceea ce se poate deduce in urma masuratorilor geodezice, este ca sensul si rata miscarilor crustale sunt diferite in arealul ce il analizam.

La stabilirea nivelului de protectie seismica se tine seama de harta de zonare, elaborata pe baza istoriei seismice si a cercetarilor de geologie regionala; pentru a reliefa acest lucru pentru Aria Metropolitana a Municipiului Bucuresti, harta ce trebuie sa cuprinda teritoriul intregii tari, pentru a reprezinta spatial distributia intensitatii seismice. Cercetarile moderne vizand reducerea efectelor cutremurelor pornesc de la evaluarea hazardului si riscului seismic.

Riscul geomorfologic si pedologic

Factorii si conditiile care favorizeaza si impun ritmul unor procese geomorfologice sunt (Gr.Posea, Stefanescu Ioana, 1984):

Grosimea stratului de loess (3-15 m pe campuri);

• Adancimea fragmentarii de 1-15 m, crescanda in josul vailor;
• Densitatea fragmentarii intre 0-2,5 km/km², fiind mai ridicata de o parte si de alta a vailor alohtone:
• Pantele reduse ale campurilor , unele intre 0-2⁰, rar apropiindu-se de 3 ⁰;
• Panta malurilor si versantilor vailor si vaiugilor, cu valori dominante de 7-15⁰, dar pe alocuri depasind chiar 45⁰, dupa cum uneori au doar 3-7⁰;
• Lungimea scurta a versantilor de pana la 250 m la vaile autohtone si 2000 m la vaile alohtone, mai lungi fiind versantii cu orientare sudica;
• Panta redusa a albiilor si aluviunile aduse din Carpati si Subcarpati;
• Oscilatiile climatului, mai ales precipitatiile;
• Modul de utilizare a terenurilor si alte interventii antropice.

Pe campurile interfluviale aflate de o parte si alta a Dambovitei, se impun procesele legate de prezenta loessului in orizonturi relativ groase (peste 10 m)

Tasarea reprezinta procesul principal in Campia Vlasiei, Campia Mostistei, Campia Burnasului. Ea se manifesta prin formarea de excavatii de tipul crovurilor si padinilor, avand adancimi cuprinse intre 0,5 si 3 m dar cele mai multe dintre acestea au intre 0,70 si 1,20 m. Suprafata lor oscileaza intre 0,25 si 30 ha. Padinile depasesc frecvent 10 ha. Crovurile reprezinta principala forma negativa de relief rezultata in urma tasarii. De aceea, densitatea crovurilor pe km² poate fi un indice geomorfologic important. (M Botzan si colb.,1959, citati de Posea, Popescu, Ielenicz, 1974)

In lunci si albii sunt prezente aluvionarea, eroziunea de mal si procesele biogene.

Procesele de albie si de lunca sunt diferite net de la vaile autohtone la vaile alohtone. In general  vaile mari (Dambovita, Arges) prezinta procese puternice de aluvionare a albiilor minore si procese de eroziune diferentiala a malurilor.

Aluvionarile se remarca prin ridicarea nivelului albiilor si al luncilor cu pana la 4-7m fata de talpa initiala a talvegurilor. Aluvionarea este indicata de bancurile de nisip, de ostroave si renii, care adesea dispar si reapar pe acelasi loc, sau se deplaseaza in aval.  Eroziunea de mal se manifesta prin crearea buclelor de meandre (Dambovita si Arges). Odata cu eroziunea de mal se pot produce si procese gravitationale, cum sunt: surpari ale unor maluri de loess sau alunecari.

La vaile locale si la vaiugi, procesul principal il constituie acumularea biogena si cea de tip coluvial. Se poate ajunge astfel, la colmatarea lenta a lacurilor si limanurilor. De exemplu, cu peste 100 ani in urma, Lacul Caldarusani avansa cu circa 12 km pe Cociovaliste, cu 9 km pe Vlasia, iar Lacul Snagov era mai lung cu 2 km (Posea, 1984).

Riscul hidrogeologic

Acumularile de apa subterana nu au o distributie uniforma intrucat s-au format in perioade diferite, intr-un anume context litologic, tectonic si hidrologic. Cea mai mare parte a acestor acumulari de apa potabila sunt cantonate in roci de varsta cuaternara (din Pleistocenul inferior pana in Holocenul superior), fiind rezultatul actiunii de inmagazinare a apei din precipitatii si a unei parti a apei din paraie si rauri in roci cu porozitate intermediara. Printre aceste acumulari se numara cele cantonate in conurile aluviale ale raurilor carpatice, cele din sectoarele de lunca sau terase ale marilor rauri, precum si cele din Stratele de Candesti, Stratele de Fratesti, etc.

Beneficind de aceste resurse de apa subterana, numeroasele unitati economice si de gospodarire a apelor au dus la o exploatare intensa a formatiunilor acvifere prin intermediul forajelor si a drenurilor in concordanta cu dezvoltarea hidroedilitara si industriala a diferitelor spatii. In frecvente cazuri, in Romania, debitele prelevate prin captari au depasit posibilitatile intrinseci ale formatiunii acvifere de a-si reface resursa dinamica. Una dintre cele mai exploatate formatiuni acvifere este cea cantonata in Stratele de Fratesti.

Astfel, prin supraexploatarea acviferului cantonat de Stratele de Fratesti in orasul Bucuresti, acesta a trecut de la regimul "sub presiune" la cel de acvifer "cu nivel liber". In noile conditii hidrodinamice, acviferul alimenteaza sudul orasului Bucuresti, din freaticul cantonat in aluviunile riurilor Arges si Sabar. Odata cu aceasta alimentare, la nivelul acestui acvifer cu importanta strategica pentru capitala tarii, s-a identificat o poluare cu amoniu si azotit (venita din rauri de la suprafata).

Un alt risc al resurselor de apa in Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti este cel de natura interna. Pe fracturile V-E, in general de tip gravitational si cu deschidere hidrogeologica, fluidele din profunzime (asociat genetic zacamintelor de hidrocarburi din rocile miocene) difuzeaza spre Acviferul din Stratele de Fratesti, "poluandu-l" cu acizi naftenici, fenoli, hidrocarburi etc., in partea sudica a arealului analizat.

Marea dezvoltare a industriei, fara a avea o strategie capabila de a asigura o mai buna corelatie cu nevoile de protectie a mediului inconjurator, a condus la amplasarea necorespunzatoare a anumitor obiective poluante avand ca rezultat compromiterea totala sau partiala a anumitor acumulari, alterarea calitatii apei, avand in cea mai multe cazuri un caracter ireversibil.

Agricultura si in special agricultura moderna care a impus utilizarea unor cantitati uriase de ingrasaminte azotoase, pesticide etc, dezvoltarea unor sisteme de irigatii fara a tine cont de influenta negativa a acestora asupra pazelor freatice de profunzime medie, au generat situatii in care panza freatica a devenit nepotabila. Aceasta situatie este o caracteristica a Campiei Romane in general si Zonei Metropolitane in special. In cazul din urma, acviferele de la mica adancime au fost dignosticate ca nepotabile de la primele studii privitoare la orasul Bucuresti (Draghiceanu, 1895).

Riscul climatic

Prin pozitia sa in cadrul Campiei Romane, Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti, reflecta in cea mai mare parte particularitatile de mediu ale acestei unitati de relief fiind situata intr-un climat temperat continental cu usoare nuante excesive. Ca urmare aceasta este expusa unor riscuri climatice cu impact major asupra mediului.

Dintre principalele categorii de riscuri climatice, Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti manifesta o vulnerabilitate mai mare la riscurile termice, pluviale si la cele mixte.

Conditiile genetice necesare producerii riscurilor termice sunt determinate in principal de circulatia generala a atmosferei, de radiatia solara si de suprafata activa subiacenta.

In semestrul rece al anului acestea sunt favorizate de advectiile de aer rece si uscat apartinand Anticiclonilor Groenlandez, Scandinav si Est-European care genereaza scaderi mari de temperatura. In functie de frecventa si intensitatea acestora se produc valuri de frig cu durate variabile de timp iar cand acestea se produc la inceputul toamnei sau la sfarsitul primaverii efectele lor sunt cu atat mai distrugatoare.

In semestrul cald al anului, advectiile de aer cald maritim tropical continentalizat ulterior sau aer continental tropical generat de anticiclonii continentali dezvoltati in nordul Africii, in sud-estul Europei, in Asia de sud-vest etc., determina incalziri masive si perioade de uscaciune, cu atat mai accentuate cu cat frecventa si intensitatea lor este mai mare.

Riscurile pluviale sunt generate de activitatea ciclonilor oceanici dezvoltati la periferia anticiclonului Azoric, de ciclonii mediteraneeni cu evolutie normala sau retrograda precum si de formatiunile ciclonale de tip cut-off. Aceste riscuri pot avea loc tot timpul anului.

Riscurile mixte sunt determinate de actiunea combinata a unuia sau mai multor elemente climatice in situatii sinoptice favorabile si influentate de particularitatile suprafetei active subiacente.

Principalele fenomene de risc termic, pluvial si mixt pot fi grupate dupa momentul producerii in: fenomene climatice de risc din semestrul rece al anului si fenomene climatice de risc din semestrul cald al anului. Dintre acestea cele cu impact major asupra mediului in Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti sunt:

Fenomenele climatice de risc din semestrul rece, reprezinta abaterile termice negative de la starea normala cauzata de: pozitia centrilor barici fata de arealul de interes, frecventa si intensitatea proceselor de racire si viteza de deplasare a tipurilor de mase de aer. Aceste conditii genetice sunt amplificate sau diminuate de caracteristicile suprafetei subiacente. Principalele riscuri climatice din semestrul rece al anului resimtite in Aria Metropolitana a Municipiului Bucuresti sunt:

Valurile de frig polar sau arctic

Valurile de caldura din timpul iernii care provoaca inundatii

Viscolul

Stratul de zapada

Inghetul si bruma

Poleiul

Depuneri de gheata pe conductori aerieni

Datorita infrastructurii tehnico-edilitare dezvoltate, cu precadere in arealele urbane, efectele acestor riscuri climatice sunt mult diminuate.

Directia de deplasare a maselor de aer fata de pozitia centrilor barici dominanti in semestrul rece al anului, precum si frecventa si intensitatea unor procese de racire masiva a valurilor de aer geroase si uscate conduc la patrunderea valurilor de frig. Aprecierea intensitatii acestora (Bogdan, Niculescu, 1999) se face dupa:

valorile medii lunare ale temperaturii aerului: racirea se considera intensa daca temperatura medie lunara este ≤ -10 ⁰C;

valorile temperaturii minime a aerului: racirea se considera intensa daca temperatura minima este ≤ -30 ⁰C.

De regula, aceste valuri de frig reprezinta perturbatii neperiodice favorizate de producerea lor intamplatoare, de intensitatea diferita a proceselor de racire precum si de durata de manifestare. Aceste singularitati termice se manifesta cel mai frecvent prin temperaturile minime absolute ale caror valori evidentiaza anumite secvente temporale cu manifestare pe suprafete mai mult sau mai putin extinse care pot fi redate prin harta repartitiei teritoriale a temperaturilor minime absolute (Fig. 24).

Zona Metropolitana a Municipiului Bucuresti se incadreaza in exclusivitate in arealul valoric cuprins intre - 30 -35 ⁰C care, cu toate ca genereaza un risc climatic major, nu a ridicat pana in prezent probleme deosebite asupra mediului si a organismului uman (tab. nr.2. ).