STRUCTURA POPULATIEI PE MEDII

STRUCTURA POPULATIEI PE MEDII este un indicator socio-economic deosebit de important, care reflecta gradul de dezvoltare economico-sociala. Asezarile umane se grupeaza in diferite categorii, la baza carora stau o serie de criterii calitative si cantitative. Dintre acestea, cele mai importante sunt criteriile administrative, care vizeaza atat aspectele cantitative, cat si calitative. Pe baza acestor criterii, asezarile se grupeaza in general in mediile rural si urban, in consecinta si populatia se grupeaza in populatia rurala si populatia urbana.

Ruralul - semnifica preponderenta activitatilor agricole; exprima cadrul si modul de viata al populatiei - populatia rurala.

Urbanul - reflecta cadrul si modul de viata al populatiei care traieste in asezari ce ofera un confort social ridicat, diferentiat si specific locuitorilor sai sub aspectul muncii, cazarii, deservirii, echiparii tehnice si recreerii - populatie urbana.

Structura populatiei pe medii se exprima in raporturile cifrice dintre numarul populatiei urbane si rurale existente la o anumita data. Ponderea populatiei urbane a crescut in ultima jumatate a secolului de la 29,4% (1950) la 50% (2008).

Pe regiuni geografice:

Ponderile cele mai ridicate ale populatiei urbane erau detinute la inceputul anului 2009 de catre:

• America de S (81%)
• America de N (79%)
• Europa (71%), Oceania(67%, datorita Australiei, 83%).

In 2002:

• Europa (74%)
• America de Nord (76%)
• Oceania (70% - datorita Australiei 85%, celelalte regiuni inregistrand ponderi mult mai scazute, la jumatate sau chiar 21% - Melanezia)
• America Latina (74%).

Ponderile cele mai scazute ale populatiei urbane

Africa (38%)

Asia( 43%).

Asia (35%)

Africa (36%) T o urbanizare inegala: in anul 2002, ¾ din populatia statelor dezvoltate traia in mediul urban, in timp ce in tarile subdezvoltate - 23%.

Fata de 1975 se constata o diminuare a discrepantelor.

Si in perspectiva (2015) disparitatile se vor mentine

tarile dezvoltate - ponderea populatiei urbane - 81,6%;

tarile in curs de dezvoltare

tarile subdezvoltate

1. ETAPELE SI TIPURILE DE CRESTERE URBANA

In perioada 1800-2007, populatia Terrei a crescut de peste 6 ori; in acelasi interval, populatia urbana a crescut de 55 de ori. Cresterea nu a fost egala nici in spatiu si nici in timp. Initial, populatia urbana s-a dublat la un interval de un secol (1800-1900), ulterior din 25 in 25 de ani. Decalajele dintre ratele de crestere ale populatiei totale si urbane s-au accentuat in ultima jumatate de secol: ritmul mediu de crestere a populatiei totale este de aprox. 1,5% iar al populatiei urbane de 3%.

Diferentierile de ritmuri de crestere au modificat raportul dintre populatia urbana si populatia rurala. Au fost necesari 100 de ani pentru ca populatia urbana a Globului sa atinga 10% (1800-1900) si tot 100 de ani pentru ca ea sa ajunga la aprox. 50%. Daca secolul XIX a reprezentat un secol de crestere umana lenta, secolul XX, si in special ultimul sfert de veac, s-a distins ca un secol de crestere rapida. In decursul acestuia, ratele de crestere s-au accentuat, delimitand prima jumatate de secol de cea de-a doua.

In cadrul acestor etape, continentele si tarile au evoluat diferentiat, conturand tipuri de crestere urbana diferite.

Tarile subsahariene, tarile arabe si ale Asiei de Est si Sud-Est au conturat tipul de crestere urbana intensa in care populatia urbana a crescut de la 50% cu 100% in ultimii 25 de ani: Asia de Est de la 18,8% la 45%, tarile arabe de la 42% la 67%. Aceasta tendinta se va mentine si in viitor.

Tipul de crestere moderat - caracteristic tarilor din Asia de Sud, America Latina, Europei Estice. Desi diferentiate prin ponderile populatiei urbane (30% in Asia de Sud, 77% in America Latina, 74% in Europa de Est) aceste tari au inregistrat ritmuri similare de crestere a populatiei urbane. Tendinta de crestere se va mentine si in viitor, cu exceptia Americii de Sud care va inregistra tendinte de incetinire.

Tipul de crestere lenta a populatiei urbane - tarile Americii de Nord si Europei de Vest. Ratele de crestere s-au redus dupa 1975, dinamica accentuata fiind inregistrata inaintea acestui moment. In perioada 1975-2007 populatia urbana a crescut cu 5.9%, de la 74,9% la 81%. Aceeasi situatie contrastanta o intalnim si la nivel de state.

Ponderile cele mai ridicate ale populatiei urbane s-au inregistrat in Monaco, Bermude, Singapore (100%), Gibraltar. Peste 90%: Hong-Kong (95%), Macao (99%), Bahrein, Israel, Islanda, Andorra, Kuwait, San Marino, Belgia, Luxembourg, Uruguay. Ponderile cele mai scazute: Bhutan (6%), Burundi si Timorul de Est (8%), Rwanda (6%).

MIRAJUL ORASULUI

2.1. Factori atractivi si repulsivi

De la inceputul aparitiei sale pe pamant, omul si-a cautat adapost si hrana si bineinteles o vatra sau un camin. Nu e popor pe pamant, constata Iulius Lips in a sa celebra lucrare "Obarsia lucrurilor"[21], "pentru care sa nu fie o fericire binefacerile caminului, oricat de modest ar fi acesta" ⁶. Cuvantul acasa constata acelasi autor, este rostit cu evlavie in toate limbile pamantului el semnifica locul de adapost, culcusul langa vatra cea calda, caminul fiind considerat ca o mare binefacere a omului pe acest pamant. De la salasurile primitive, dupa milenii de peregrinari si asteptari, s-a ajuns la forme stabile de locuit (habitate) la inceput satul si ceva mai tarziu orasul si mai recent marile aglomeratii urbane. In perioada postbelica, in conditiile noilor modele de dezvoltare, a procesului rapid de industrializare, s-au produs adanci prefaceri in dimensiunea si comportamentul formelor de habitat in favoarea asezarilor urbane. Ritmul rapid de industrializare si urbanizare, mirajul orasului, au dus pretutindeni in lume la o adevarata rascolire a lumii rurale, ducand pe alocuri chiar la pustiirea satelor, in entuziasmul general, unii sociologi si economisti, prin extrapolari mecanice ale cresterii mediului urban, s-au si grabit sa anunte disparitia satului, a prohodului acestuia, ca urmare a procesului de generalizare a mediului urban.

Evolutia lumii contemporane din ultimele decenii a dovedit ca n-a fost sa fie asa, si ca noi echilibre de pe alte pozitii se stabilesc intre cele doua componente fundamentale ale asezarilor umane si ca satul, desi sufera transformari adanci, acesta nu va putea sa dispara in urban.

Industrializarea rapida si inegala a tarilor, au produs mai intai modificari profunde in structurile economice, modificari in cadrul sectoarelor din economie, in primul rand intre industrie, agricultura, servicii. Acestea la randul lor au dus Ia prefaceri profunde in ceea ce priveste modelul de distributie a resurselor umane pe cele doua medii de viata sociala, urban si rural, in favoarea celui dintai. Astfel, tipologiile de urbanizare s-au format in stransa legatura cu tipurile de localitati rurale si ambele purtand amprenta dezvoltarii economice generale potrivit conditiilor sociale, geografice, istorice si politice specifice diferitelor zone ale lumii contemporane.

Se poate spune, fara teama de a gresi, ca "orasul este o mare cucerire a geniului uman, de unde si rolul civilizator al acestuia pe diferite trepte de urcus ale civilizatiei" . Urbanizarea, dezvoltarea oraselor, nu se poate spune ca nu au stimulat civilizatia contemporana prin rolul important al orasului, ca centru al stiintei si culturii si al deciziilor, al initiativei si inovatiei, al progresului tehnic, social si cultural, in acest sens orasul a dobandit noi functii sub aspect economic, social, cultural, politic, edilitar si al conditiilor de viata. Este adevarat ca prin extinderea urbanizarii se asteapta ca si mediul rural sa capete alte semnificatii prin instalarea elementelor civilizatiei specifice cu caracter urban. Dar nu pretindem a fost sa fie asa. Explozia urbana, cu ritmul ei spectaculos si euforic, a pus sub semnul intrebarii viitorul asezarilor umane si au creat noi tipologii, noi structuri de habitat: urban, periurban, semiurban si rural, cu adanci semnificatii si implicatii sociale, economice, politice si ecologice. Astazi, examinand orasul in toata complexitatea sa, se poate spune ca virtutile sale sunt si pacatele sale si ca se impune o noua regandire a acestuia.

2.2. Cresterea populatiei urbane

Dorim sa retinem atentia cititorului ca in ceea ce priveste delimitarea mediului urban de cel rural, mai ales atunci cand se fac comparatii internationale, datele statistice trebuie interpretate cu multa prudenta, datorita metodologiilor nationale diferite. Vom releva faptul ca pentru delimitarea mediului urban, in unele tari se ia in calcul numarul populatiei localitatilor respective (mai mult de 200 locuitori in Danemarca), sau densitatea pe unitatea de suprafata (cel putin l O persoane pe acru in Marea Britanic), in Suedia se folosesc criterii combinate, cum ar fi numarul populatiei (cu cel putin 200 de locuitori) si distanta dintre case (sa nu fie mai mare de 200 m), in Franta de pilda, se folosesc criterii economice, o localitate se considera oras daca are o populatie mai mare de 2000 de locuitori, iar populatia ocupata in agricultura nu depaseste 20% din populatia activa, in Programul Natiunilor Unite pentru recensamantul mondial al populatiei, varianta pentru Europa, in vederea asigurarii comparatiilor internationale, se prevede a se include in populatia urbana localitatile cu peste 10000 locuitori, iar cele cu populatie intre 2000-9999 sa se cuprinda in populatia semiurbana. Aceste diferente de metodologie dintre tari nu modifica fondul problemelor pe care le examinam.

Examinat in dinamica se poate afirma ca procesul de urbanizare a societatii omenesti a parcurs mai multe faze: a) faza de preindustrializare si b) faza de industrializare, c) faza actuala. Odata cu revolutia industriala, procesul de industrializare, in multe tari ale lumii a cunoscut o faza cu totul noua. Importante modificari in ceea ce priveste modul de productie, conditiile de viata, regimurile politice, au condus in tot acest rastimp la o evolutie am putea spune haotica a acestui proces. Ca produs al dezvoltarii, al gradului de civilizatie generala, urbanizarea a inceput sa se accentueze inca din secolul al XlX-lea, parcurgand etape de dezvoltare continua, cu ritmuri mai vii sau mai domole, in functie de dezvoltarea industriei si progresul economic general. Vom consemna faptul ca intr-un secol si jumatate (1800-1950), in timp ce populatia planetei a crescut de 2,7 ori, populatia oraselor a sporit de 29 de ori, iar cea a satelor numai de 2 ori, aceasta din urma fiind in continua scadere relativa si chiar absoluta.

In perioada 1950-2005 si previziunile pentru 2025, raportul dintre populatia urbana si rurala a evoluat dupa cum urmeaza:

Tabelul 35. Evolutia populatiei urbane si rurale la nivel mondial

Sursa:Etat de la population mondiale, 2007, PRB

La sfarsitul anului 2005, din totalul populatiei mondiale de 6.6 miliarde de locuitori, 3.1 miliarde traiau la orase si 3,5 miliarde locuiau la sate.

Modificari s-au produs in formele de habitat pe zone geografice si pe categorii de tari dupa nivelul de dezvoltare, sub influenta factorilor economici, sociali si politici, cu implicatii adanci si pe multiple planuri.

Tabelul 36. Populatia urbana si rurala pe continente

Examinarea procesului de urbanizare in ultimele decenii ne prilejuiesc cateva constatari: 1) procesul de urbanizare s-a mentinut ridicat, ritmul mediu anual de crestere fiind dublu fata de cel al populatiei rurale (2,7% respectiv 1,3%); 2) ritmurile cele mai rapide de urbanizare s-au inregistrat in Africa, Asia si America de Sud; 3) in aceeasi perioada desi populatia rurala a scazut relativ ca pondere in Africa, Asia, America de Nord si Centrala, Oceania, a crescut numericeste datorita indicelui ridicat al natalitatii populatiei care traieste la sate; 4) in America de Sud, Europa si fosta U.R.S.S., datorita procesului intens de migratie, populatia rurala s-a redus atat ca pondere cat si in cifre absolute.

In intervalul 1990 - 2005, rata urbanizarii, desi ridicata, s-a mai diminuat, marcand totusi un ritm de 2,5% in intervalul amintit fata de 0,8% pentru rural. Pe continente acesta a inregistrat ritmuri diferit. Aceste ritmuri diferentiate au condus la unele modificari in ceea ce priveste distributia populatiei mondiale pe forme de habitat, mentinandu-se insa unele diferentieri pe continente, dar care nu sunt exclusiv legate de nivelul de dezvoltare si industrializare. Astfel, in fruntea continentelor dupa cota de urbanizare, se situeaza America de Sud cu 81%, care nu poate fi considerat continentul cu tarile cele mai industrializate. Urmeaza America de Nord si Centrala cu 74,5%, Europa si Oceania cu 73%, Africa 39,7%, Asia 39%.

2.3. Explozia urbana

Societatea omeneasca in perioada postbelica s-a aflat intr-un proces complex de tranzitie masiva a populatiei de la sate la orase, precum n-a mai fost in vreo alta perioada a istoriei sale. Acest proces de urbanizare pare sa fi atins limite de saturatie, in principal in tarile industrializate, dar ritmul de crestere a populatiei urbane pe mapamond, se mentine inca ridicat (2,5% fiind ritmul mediu de crestere in perioada 1990-2005). Aceasta se explica prin discrepantele considerabile dintre cele doua medii de habitat si aspiratia populatiei rurale la venituri mai mari, protectie sanitara si sociala, realizarea sanselor, accesul la invatamant si informatie, calitatea vietii, atractia catre diversitate, creativitate, inovatie, etc.

Un fenomen specific care se accentueaza tot mai mult in societatea contemporana consta nu numai in extinderea spatiului social al urbanizarii, ci tot mai pregnant se accentueaza procesul de concentrare urbana, cu multiple implicatii economice, sociale, ecologice, conditii de viata, etc. Este vorba asadar de o atractie fara precedent a populatiei catre orasele mari si foarte mari. Pentru caracterizarea acestor uriase aglomeratii, orasele respective au capatat si noi denumiri cum ar fi polis, dinapolis, metropolis, megalapolis, etc. in anul 1900 de exemplu, existau in lume circa 50 de orase cu peste 100.000 de locuitori, iar in prezent numarul acestora se ridica la peste 1500.

O tendinta care s-a accentuat este si aceea a concentrarii populatiei in orase foarte mari, de peste 1.000.000 de locuitori, in anul 1950 de pilda erau 191 de orase cu o populatie de peste un milion de locuitori, in 1990 numarul acestora s-a ridicat la 682, urmand sa ajunga potrivit prognozelor la 1965, in anul 2015. Se constata o puternica deplasare a concentrarii urbane pe continente si care nu este in mod obligatoriu legata de dezvoltare sau de industrializare.

Tabelul 37. Populatia in orasele cu peste un milion de locuitori pe regiuni in anii 1950, 1970,1990 si 2015

Sursa. UNDP, World Urbanisation Propects, The 2005 Revision, 2007

Fig. nr. 79

In anul 1990[23] erau 273 orase milionare, in anul 1995 - 327, in prezent 439 (conform ultimelor statistici disponibile) iar pentru 2015 se estimeaza 463 de orase milionare. Din cele aproape 34.000 de orase existente pe glob, 4.041 sunt orase cu peste 100.000 de locuitori. Pe continente, numarul acestora este distribuit astfel: Asia - 1.947, Africa - 315, America de Nord si Centrala - 438, America de Sud - 395, Europa - 919 si Oceania - 27. Densitatea pe continente a acestor orase inregistreaza urmatoarele valori, in ordine descrescatoare (nr. orase / 1000 km²): Europa (fara Rusia) - 0,0727, Asia - 0,0437, America de Sud - 0,0216, America de Nord - 0,0179, Africa - 0,0103, Oceania - 0,0030 si Rusia - 0,0094. Tara cu cele mai multe orase este China - 658 orase peste 100.000 de locuitori, dintre care 159 peste 1 milion de locuitori . Principala explicatie este ritmul de crestere al populatiei urbane de 3% anual in ultimele decenii, in timp ce numarul total al populatiei crestea, in aceeasi perioada, cu numai 1,9% pe an.

Sursa: Baltalunga A.A., Geografia asezarilor, 2008

fig. nr. 80

Pentru intervalul 2000 - 2005, in regiunile dezvoltate rata de crestere a populatiei urbane a fost de 0,5%, iar, iar a populatiei totale de 0,3%. In regiunile in dezvoltare rata de crestere a populatiei urbane a fost de 2,8% iar a populatiei totale de 1,4%. Pentru regiunile mai putin dezvoltate rata de crestere a populatiei urbane s-a situat la valoarea de 4,3%, in timp ce populatia totala a crescut in medie cu 2,4%. Rezulta o medie la nivel mondial de 2,1% anual pentru populatia urbana si 1,2% pe an pentru numarul total al populatiei.

Sursa: Baltalunga A.A., Geografia asezarilor, 2008

fig. nr. 81

2. Jumatate din populatia mondiala in orase

2009 - 3,4 miliarde persoane traiesc in zonele urbane, ceea ce reprezinta 50% din populatia mondiala; dintre acestia, ¾ traiesc in 25 de state. China, India si SUA detineau 35% din pop. urbana.

cresterea va continua pana in 2018- 2019, la 3,5 mld pop. urbana, dupa care va scadea la 2,8 mld. pers. in 2050.

cresterea demografica va fi absorbita mai ales de zonele urbane ale regiunilor in curs de dezvoltare, ale caror populatii rurale nu vor creste decat foarte lent

in 2009, numarul orasenilor (populatiei urbane) l-a depasit pe cel al populatiei rurale, pentru prima data in istorie;

Intre 2007-2025, pop. urbana va creste cu 1,3 mld pers., din care in China cu 261 mil., in India cu 198 mil ( 35% din totalul cresterii mondiale)

9 state vor contribui cu 29% la cresterea pop. urbane (26 - 62 mil. loc.: Congo si Nigeria in Africa, Bangladesh, Indonezia, Pakistan si Philiphine in Asia, Brazilia si Mexic in Am. Latina si SUA).

intre 2025 si 2050 pop. urbana va creste cu 1,8 mld. pers, din care India - 377 mil. si China cu 205 mil. Impreuna, cele 2 state vor detine 32% din cresterea mondiala. In 2050, China va avea 1mld. pop. urbana iar India 900 mil.

, tarile Eu de E vor inregistrascaderi semnificative; Rusia va pierde peste 8 mil pers, Ukraina 3 mil; aceiasi situatie si in tarile dezvoltate: Japan (isi va reduce pop. urbana cu 4 mil., Korea 4 mil., Rusia 7 mil, Ukraina 4 mil.

rapiditatea cresterii oraselor in ritmul actual pune la grea incercare capacitatea guvernelor nationale si a autoritatilor locale pentru furnizarea chiar si a celor mai elementare servicii precum: apa, electricitatea si evacuarea deseurilor

mediul, resursele naturale, coeziunea sociala si drepturile omului sunt in pericol;

in unele tari in curs de dezvoltare, mai ales in Africa, aceasta crestere reflecta mai degraba o criza rurala decat o dezvoltare a oraselor;

orasele accelereaza de asemenea transformarea sociala, deschizand noi cai dezvoltarii umane, mai ales pentru femei;

orasele faciliteaza femeilor acces crescut la studii, la servicii de sanatate in materie de reproducere, deci la planificare familiala si sanatate sexuala, oferind locuri de munca corect retribuite.

Un alt fenomen care se inregistreaza cu pregnanta in ultimul sfert de veac este absorbtia deosebita a populatiei de catre unele aglomerari urbane in dauna restului sistemului urban (ex.: Nouakchott - Mauritania - 75%, Erevan - Armenia - 53%, Dakar - Senegal, Baku - Azerbaidjan, Moravia - Liberia. De aici tendinte de hipertrofie urbana, de aparitie si raspandire a mirajului "falsului oras".

3. Tendintele urbanizarii

America Latina si Caraibele au in prezent o rata mare de urbanizare care va creste in viitor, precum Europa si America de Nord;

Asia si Africa sunt considerabil mai putin urbanizate in prezent, dar ratele rapide de urbanizare sunt asteptate;

proportia persoanelor care traiesc in jurul marilor aglomerari urbane (10 milioane de locuitori sau mai mult) este inca scazuta si va ajunge de la 4,3% din populatia mondiala in 2000 la 5,2% in 2030;

in intervalul 2007 - 2050, numarul populatiei din aglomeratiile urbane va creste de la 3,4 mil. loc. la 6,4 mil. prsoane

orasele mai mari de 1 milion locuitori concentreaza o mare proportie a populatiei, 28,5% in 2000 si conform estimarilor 30,6% in 2030;

Tokyo este cea mai mare aglomerare urbana a lumii, cu 35,7 milioane locuitori si isi va pastra prima pozitie, chiar si fara cresterea numarului locuitorilor sai (27,9% din totalul pop. japoniei si 42,1% sin totalul pop. urbane); detine locul 1 din 1975

ea este urmata, in ordine descrescatoare New York - Philadelphia (29,9 mil), Mexico City (21mil.), Seul (19,8), Sao Paolo (18,5 mil.).

Orase propriu - zise:

o      Shanghai - 14,35 loc.

o      Mombay - 11, 92 loc.

o      Beijing - 11,51 loc.

o      Seul - 9,9 loc.

o      Delhi - 9, 82 loc.

Dintre orasele tarilor dezvoltate, primul este NY - pe locul 10 - 8,01 mil

AGLOMERATII URBANE  ORASE PROPRIU-ZISE

(milioane locuitori)

- Tokyo - 35,7 - Shanghai - 14,35

- New York-Philadelphia - 29,9 - Mumbay - 11,92

- Ciudat de Mexico - 21,0 - Beijing - 11,51

- Seul - 19,8 - Seul - 9,90

- Sao Paolo - 18,5 - Delhi - 9,82

- Osaka-Kobe-Kyoto - 17,6 - Sao Paolo - 9,58

- Jakarta   - 17,4 - Karachi - 9,34

- Delhi - 16,7 - Ciudat de Mexico - 8,60

- Mumbay - 16,7 - Jakarta - 8,40

- Los Angeles - 16,6 - New-York - 8,01

4. ORASELE MILIONARE

In anul 2008, la nivel mondial existau 439 orase milionare (peste 1 milion locuitori) din care:

382 orase intre 1 - 5 mil. loc. (524 in 2025)

30 orase intre 5 - 10 mil. loc. (48 in 2050)

19 peste 10 mil. loc. si 27 in 2025;

4041 orase peste 100.000loc.

orase intre 500.000 - 1 million loc.(in 2007) si 551 in 2025).

Tara cu cele mai multe orase din lume - China - 658 orase peste 100 mii loc. si 159 orase peste 1 mil. loc. (fara Macao si HK).

Cele mai mari suprafete

ORASE: Londra - 1578 kmp. LA - 1215 kmp ( Bucuresti - 232 kmp)

AGLOMERATII: LA - 87.972 kmp, NY - 97. 082 kmp

DISTRIBUTIA POPULATIEI URBANE PE REGIUNI GEOGRAFICE

% mega- orase:

America Latina si Caraibe - 14%

America de Nord - 11%

Asia 10 %

In contrast

58 % din popultia urbana a Africii traieste in orase sub 1 mil loc.

68% din popultia urbana a Europei traieste in orase sub 1 mil loc

REPARTITIA MEGAORASELOR PE CONTINENTE:

Asia -11

Latin America - 4;

America de N - 2;

Africa si Europe cate 1

Dintre cele 19 megaorase:

7 au avut o crestere de 1% pe an in perioada 2005-2010

3 de 2%: Dhaka ( Bangladesh - 3,3%), Delhi in India (2.5 %) si Karachi in Pakistan (2.4 %).

Cele mai multe → tari in curs de dezvoltare (14), doar 4 tari dezvoltate: 2 (SUA), 2 (Japonia).

In general - inregistreaza o scadere a ritmurilor de crestere cu doua exceptii: Beijing si Shanghai, care inregistreaza o crestere

Pentru viitorul relativ apropiat se prevad schimbari in acest clasament, in sensul ca vor intra noi orase, cum ar fi Lagos (Nigeria) iar altele vor parasi clasamentul - in special cele din statele dezvoltate. In 2015 - primele 3 aglomerari urbane ale lumii se estimeaza ca vor fi Tokyo (28 mil. loc.), Bombay (26 mil. loc.) si Lagos (24 mil. loc.). New York va cobori pe locul 9, Cairo va intra in categoria megaoraselor (peste 14 milioane loc.), Los Angeles, va cobori de pe locul 7 pe 15. Rezulta ca va continua sa creasca populatia oraselor tarilor in curs de dezvoltare.

3. POPULATIA RURALA

3.1. Restrangerea lumii rurale. Lumea rurala - o lume uitata

La inceput a fost salasul si apoi satul ca spatiu de convietuire a colectivitatilor umane, apoi prin extinderea procesului de industrializare, satul a inceput sa cedeze treptat locul orasului, creandu-se noi echilibre a formelor de convietuire sociala, in perioada postbelica, in conditiile noilor modele de dezvoltare, s-au produs profunde modificari in structura formelor de habitat, in defavoarea asezarilor rurale. Ritmul rapid de industrializare, crearea de noi locuri de munca la orase, presiunea demografica, a dus la o adevarata rascolire a lumii rurale, a ingustarii ponderii acesteia in totalul populatiei, a pustiirii si saracirii satelor, in multe zone ale globului, in jurul satului s-a asternut un adevarat complot al tacerii, intr-o perioada de 45 de ani populatia rurala a scazut ca pondere de la 71,7% in 1950, la 51,8% in 2005. Aceasta pondere fiind diferentiata pe continente. 

Tabelul 3 Ponderea populatiei rurale in 2005

In perioada 1990-2005, populatia rurala din Africa, Asia, America de Nord si Centrala, Oceania, desi a scazut ca pondere, a crescut in cifre absolute datorita natalitatii mult mai ridicate ale populatiei care traieste la sate, rata de crestere fiind de 0,8% anual, cu distorsiuni de 2,0% in Africa si 1,7% in Oceania si scadere absoluta in Europa (-1,0%) si America de Sud (-0,8%).

3.2. Implicatiile dezruralizarii

Reducerea ponderii populatiei rurale este fara indoiala un proces pozitiv, de asezare a populatiei pe noile medii de viata sociala. Dar ritmul rapid in care acest fenomen se desfasoara, incapacitatea de control a societatii asupra acestui exod, ca si lipsa posibilitatii de absorbtie a disponibilului de forta de munca ce se elibereaza din agricultura, au produs complicatii ce sunt de ordin multiplu, pe care le vom enumera pe scurt in continuare. Sub aspect demografic, acest exod afecteaza structura pe grupe de varsta si sexe, comportamentul demografic, curba casatoriilor, instabilitatea familiei, accentuarea procesului de imbatranire demografica si reducerea fertilitatii feminine. Consecintele serioase si implicatiile adanci se reasim si in domeniul economic, fiind vorba de numarul si calitatea fortei de munca ramasa la sate. Ceea ce adanceste procesul de imbatranire demografica, golirea satelor de contingentele tinere, procesul de feminizare a agriculturii, in multe state, aceste probleme fiind scapate de sub control, s-au produs grave dezechilibre in lumea rurala, in structura pe grupe de varste si sexe a populatiei agricole.

Din punct de vedere cultural, al stocului de invatamant este vorba de reducerea numarului de intelectuali la sate, dificultati in pregatirea noilor contingente scolare, riscul necuprinderii tineretului in scoli si a ingrosarii contingentelor analfabete. Se instaleaza noi tipologii si noi raporturi ale populatiei pe grupe mari de varste cum ar fi cea dintre populatia care lucreaza si cea inactiva, intre indicii de dependenta demografica, ai activitatii generale si ai gradului de ocupare a fortei de munca. Exista o serioasa ramanere sub aspectul stocului de invatamant, sanatate, ridicarea edilitara a satelor, ceea ce pune in alti termeni, populatia rurala in conditii de inferioritate fata de cea de la orase, generand in continuare o presiune demografica si sociala.

3.3. Politici de reglare

Costul ridicat al dezruralizarii in limite rationale, nu inseamna evident estomparea acestui proces de reajustare a formelor de habitat, ci mai degraba adoptarea unor politici flexibile de dezvoltare economica si sociala, care sa conduca la optimizarea dimensiunii migratiei, pentru evitarea cresterii somajului urban si mentinerea echilibrelor demografice si demoeconomice pe grupe de varste. De buna seama ca problema principala ramane cea a dezvoltarii, a distributiei rationale si echitabile a fortelor de productie pe teritoriu, articularea expansiunii industriale, valorificarea resurselor umane si naturale, pornind de la eficienta complexa de larga perspectiva, care sa integreze multiplele laturi ale activitatii economice, sociale, demografice, politice, culturale, ecologice etc. Pe fondul general al dezvoltarii economice, unul din principiile fundamentale a respectarii drepturilor omului este si estomparea tensiunilor si presiunilor demografice sat-oras, ceea ce impune o remodelare a celor doua medii de viata sociala, rural-urban, crearea conditiilor necesare de apropiere a satului de oras, prin continua ridicare economica, sociala, culturala si edilitara a acestuia.

Astazi se recunoaste ca amploarea si diversitatea cu care se confrunta zonele rurale pun in fata societatii, a factorilor guvernamentali, dificultati evidente de natura sectoriala. Fragmentarea diferitelor probleme, fara o abordare sistemica, fara analiza intregului complex de masuri, a facut sa esueze o serie de initiative, indreptate catre sate. Se recunoaste in prezent ca a fost subestimata complexitatea problemelor vietii rurale, interdependentele care exista intre cele doua forme de habitat, conexiunile dintre politicile economice si actiunile practice. Ca urmare, ritmul rapid al mutatiilor economice si sociale si nesupravegherea indestulatoare a acestora, mentin in continuare satul intr-o profunda criza. Comunitatile satesti, mai ales in tarile in dezvoltare, fiind pustiite de micile industrii rurale, de activitatile industriale casnice, se afla intr-un proces de bulversare, golite de resursele umane tinere, acestea adancind si mai mult problema de imbatranire demografica si demoeconomica, in conditiile crizei locurilor de munca si a prezentei unui somaj manifest si latent.

In aceste conditii complexe si contradictorii, pretutindeni in lume, sub diferite forme se pune problema unei noi abordari a satului, a reconsiderarii lumii rurale, a dezvoltarii economiei locale. Aceasta trebuie sa porneasca de la o analiza critica a evolutiei de pana acum si sa permita elaborarea de noi concepte ale dezvoltarii rurale durabile, si sa aiba ca obiective infiintarea de intreprinderi mici si mijlocii diversificate, crearea de noi forme de parteneriat intre puterea publica si sectorul privat, pentru valorificarea resurselor umane si naturale disponibile. Astazi se considera ca nici un model economic nu mai poate fi conceput fara luarea in calcul a unei economii rurale, capabila sa produca bogatie si sa intretina dinamismul si facultatea de adaptare a sistemului economic, ca o conditie necesara dezvoltarii lumii contemporane.

Care sunt directiile principale ale acestui proces, ce perspective se deschid in anii ce vin, care este costul urbanizarii si al dezruralizarii pentru mentinerea echilibrelor sociale si a celor privind mediul de viata a populatiei, a echilibrului ecologic?

Din analiza evolutiei procesului de urbanizare de pana acum, unele raspunsuri mai importante s-ar putea desprinde din cele ce urmeaza:

Extinderea rationala a urbanizarii, prin optimizarea fluxurilor sat-oras si crearea de locuri de munca disponibile la orase, acolo unde acestea se justifica economic, social si ecologic;

Estomparea proceselor de supraaglomerare urbana si descongestionarea oraselor prea mari, limitarea populatiei acestora prin masuri administrative si economice;

Extinderea localitatilor semiurbane, prin impletirea activitatii din sectoarele industriale si de servicii cu cele agricole, ca treapta intermediara de formare si dezvoltare a mediului citadin;

Reconsiderarea mediului rural, prin constituirea de obiective industriale mici si mijlocii la sate, implantarea unor elemente de urbanizare in mediul rural, lichidarea discrepantelor dintre sat si oras, crearea de obiective social-culturale;

Reducerea costurilor dezruralizarii si a urbanizarii fortate si reducerea gradului de poluare a oraselor a elementelor de entropie sociala (crime, jafuri, violuri etc.).

Un alt fenomen care se inregistreaza cu pregnanta in ultimul sfert de veac este absorbtia deosebita a populatiei de catre unele aglomerari urbane in dauna restului sistemului urban (ex.: Nouakchott - Mauritania - 75%, Erevan - Armenia - 53%, Dakar - Senegal, Baku - Azerbaidjan, Moravia - Liberia. De aici tendinte de hipertrofie urbana, de aparitie si raspandire a mirajului "falsului oras".