Urbanismul modern, Amenajarea teritoriului

Urbanismul modern, dupa cum este definit in literatura de specialitate, ofera imaginea

unei arte si a unei stiinte puse in slujba locuitorilor asezarilor, fie ca este vorba de comune, deorase sau de metropole.

Amenajarea teritoriului – notiune mai vasta si mai complexa, integratoare a conceptului

de urbanism, constituie unul dintre principalele instrumente de investigare si cunoastere, de

previziune si planificare, de edificare si permanenta readaptare a mediului uman, a cadrului

material creat de societate si indispensabil existentei sale.

De cele mai multe ori considerate in alaturarea lor (si, de cele mai multe ori cu referire

doar la urbanism), sintagmele prezinta si problematizeaza preocupari din ce in ce mai serioase si

de mare actualitate prin imperativitatea cu care se cer solutionate de catre specialistii din

cvasitotalitatea domeniilor vietii sociale, carora sunt chemati sa li se alature – prin actiuni si

atitudini corespunzatoare – oamenii de pretutindeni.

Societatea contemporana este si martora si cauza unui fenomen extrem de periculos:

mediul uman tinde sa devina un mediu antiuman. Exploatarea intensiva a naturii si extinderea

mediului artificial tind sa “sufoce” mediul natural si sa caracterizeze cadrul material al societatii.

Omul – in masura in care poate fi inventiv si constructiv – poate si distruge ceea ce a creat, din

cauza incapacitatii sale de a intelege fenomenele in complexitatea si globalitatea lor : pentru a-si

satisface rapid niste interese meschine este in stare sa compromita confortul si securitatea

generatiilor viitoare.

Termenul de “mediu uman” este unul relativ nou (adoptat la Congresul al IX-lea al

Uniunii Internationale a Arhitectilor, Praga, 1967), el exprimand acordul universal privind

necesitatea obiectiva de integrare a celor doua medii aparent contradictorii - mediul natural si

mediul artificial (creat de om) – precum si idea de inlaturare a cauzelor care provoaca raporturi

de neconcordanta cu efecte autodistructive pentru societatea umana.1

Extinderea artificializarii accentuate si haotice a mediului are ca si cauze:

• aglomerarea excesiva a industriilor perturbatoare ale mediului ambiant;

• concentrari uriase – ca numar si densitate – ale populatiei in formatiuni urbane

care depasesc scara umana;

• dezvoltarea haotica a retelelor de comunicatii si de transport care utilizeaza o

suprafata excesiva de teren ;

• lipsa de control a unui trafic excesiv de intensificat;

• ocuparea dezordonata si extensiva a zonelor periurbane si rurale;

• distrugerea terenurilor agricole fertile;

• degradarea masivelor forestiere;

• poluarea atmosferei si a apelor;

• imposibilitatea rezolvarii corespunzatoare a evacuarii, refolosirii, depozitarii si

distrugerii deseurilor.

Toti acesti factori, vis-a-vis de care se manifesta, nu rareori, dezinteres, sunt subapreciati

sau sunt abordati de o maniera rutiniera si iresponsabila, redusa la aplicarea unor masuri limitate

numai la situatiile in care apar crize, pot afecta atat colectivitatile contemporane, cat si pe cele

viitoare.

Atributul „durabil” a fost promovat pentru prima data, pe plan mondial (in contextul

protectiei mediului), in documentele prezentate la Conferinta Internationala de la Rio din anul

1992 (regasindu-se in binecunoscuta „Agenda 21”). In fieful „liberalismului economic si

financiar” din Chicago, la Congresul UIA din 1995, a fost lansat si in mediul arhitectural si

urbanistic conceptul de „dezvoltare durabila” (dupa ce, in 1987, fusese publicat „Raportul

Brundland”), o dezvoltare menita sa creeze structuri stabile, coerente, limitate spatial. Acest

concept readuce in atentie caracteristici care pot transforma „aglomeratia” intr-un „complex de

asezari” distincte, locuibile si eliberate, partial, de stress.

Un fapt deosebit de important, dar extrem de putin cunoscut, este acela ca un arhitect

roman – G. M. Cantacuzino – a realizat o opera de precursor prin utilizarea termenului

„durabil” in domeniul arhitecturii si constructiei inca din 1947 ! Atributul „durabil” traverseaza

cartea acestuia, intitulata „Despre o estetica a reconstructiei”2, de la un capat la altul, impunand

constructiei (locuintei, mai ales) sa fie durabila, sa treaca peste modelele arhitecturale si

fanteziile speculei3. In conceptia arhitectului roman durabilul exclude lenea, anemia sensibilitatii,

derizoriul, meschinul, refuzul artei si anticultura, nepasarea autoritatilor, promovand – insa – cu

autoritate, o legislatia chibzuita, o vointa „nesovaielnica” si „generozitate intelegatoare a

nevoilor natiunii”, dar si echilibrul dintre disciplinele clasice, temele moderne si formele subtile

si sensibile, dar „fara a intoarce spatele traditiei”, sustinand dezvoltarea „fireasca” a Romaniei.

CHESTIONAR DE EVALUARE

1. Ce este “mediul uman”?

2. Care sunt cauzele artificializarii exagerate a mediului?

3. Stabiliti relatia dintre amenajarea teritoriului si urbanism.