Capacitatea penala

Capacitatea penala

Privita ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, minoritatea faptuitorului este starea in care se gaseste faptuitorul minor care in momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala, nu implinise varsta minima necesara, potrivit legii, pentru ca minorul sa poata raspunde penal. Pentru ca o persoana sa poata fi subiect activ al infractiunii, una din conditii este capacitatea persoanei de a-si da seama de caracterul si semnificatia sociala a actelor sale de conduita si de a-si dirija in mod liber vointa in raport cu aceste acte. S-a aratat ca acele insusiri care caracterizeaza capacitatea psihica a persoanei nu exista din momentul nasterii, ci se formeaza in mod treptat, odata cu dezvoltarea psiho-fizica a persoanei. Exista deci o etapa in dezvoltarea persoanei in care aceasta nu are capacitatea psiho-fizica caracteristica responsabilitatii, iar legislatiile in vigoare prevad o limita sub care minorul nu raspunde penal pentru fapta savarsita, fiind presupus ca lipsit de capacitate penala[1].

Capacitatea penala poate fi, deci, considerata ca fiind aptitudinea de a se manifesta in mod constient dand posibilitatea organelor in drept (instantele de judecata) de a aplica pedepse.

O persoana care este apta sa inteleaga valoarea lucrurilor si sa-si dirijeze in mod constient vointa, va fi o persoana capabila din punct de vedere penal, deoarece si-a putut da seama de caracterul ilicit al faptei savarsite si va putea simti, de asemenea, rolul functional al pedepsei[2].

Capacitatea penala nu este inlaturata de simpla prezenta a unei anomalii sau a unei stari patologice cata vreme acestea nu ating un grad de anormalitate de natura sa excluda existenta aptitudinii de a intelege si de a-si controla vointa[3].

Persoanele avand capacitate penala sunt supuse masurilor represive sau pedepselor pe baza vinovatiei lor si pot, eventual, sa fie supusi masurilor preventive sau de siguranta, atunci cand alaturi de vinovatie s-ar constata si o stare de periculozitate[4].

Exista posibilitatea ca, in mod contrar celor afirmate anterior, starea bio-psiho-fizica a omului sa fie afectata temporar sau permanent si astfel, aptitudinea de a intelege valoarea lucrurilor si de a-si controla vointa sa fie inlaturata. in astfel de situatii se spune ca subiectul prezinta incapacitate penala, fiind lipsit de factorul volitiv al unei personalitati normale. Astfel, incapabilul nu poate sesiza caracterul ilicit al faptelor sale si cu atat mai putin nu va putea constientiza valoarea si scopul pedepsei ce ar trebui sa se aplice in mod normal.

Asadar, in mod firesc, in reglementarea raspunderii penale in privinta minorilor apare necesitatea de a se face distinctie intre minorii care au capacitate penala si pot fi facuti raspunzatori penal pentru faptele savarsite de ei si minorii care nu au capacitate penala si nu raspund penal pentru faptele prevazute de legea penala pe care le-ar savarsi. Astfel, in cazul categoriei minorilor care nu raspund penal sunt incluse doua subcategorii si anume:

una a minorilor care nu au capacitatea penala, fiind lipsiti in mod absolut de aceasta si

aceea a minorilor a caror incapacitate penala este presupusa ca fiind relativa[5].

Din prima subcategorie fac parte, in conformitate cu prevederile C. pen. (art. 99), toti minorii care nu au implinit inca varsta de 14 ani. Acesti minori nu pot fi subiecti activi ai unor fapte penale. Faptele prevazute de legea penala pe care ei le-ar savarsi nu au caracter penal, nu constituie infractiuni si nu atrag, deci, raspunderea penala. Pentru existenta acestei subcategorii este suficient sa fie indeplinita conditia limitei de varsta.

Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani beneficiaza de o prezumtie legala absoluta de incapacitate penala. insa aceasta prezumtie nu poate fi inlaturata prin probe contrarii, chiar daca s-ar putea intampla ca minorul respectiv sa fie inzestrat cu calitati exceptionale si sa prezinte o reala precocitate pentru varsta sa.

Din a doua subcategorie de minori care nu raspund penal fac parte minorii care au implinit varsta de 14 ani, dar nu au atins-o pe cea de 16 ani, daca in privinta lor nu s-a facut dovada ca ar fi savarsit fapta cu discernamant[6].

Masurile de educare nu pot fi luate in sfera de aplicare a legii penale, fiindca acesti minori nu sunt subiecti de drept penal. Ei nu raspund penal de faptele lor, care, desi sunt prevazute de legea penala, nu sunt totusi infractiuni pentru ei. Potrivit dispozitiilor legii speciale privind ocrotirea minorilor, masurile se iau, insa, pe cale administrativa.

Si in cazul minorilor care raspund penal sunt intalnite doua subcategorii:

una care cuprinde minorii considerati a avea in mod absolut capacitate penala si

a doua care cuprinde minorii a caror capacitate este relativa.

Din categoria minorilor care sunt considerati ca au in mod absolut capacitate penala fac parte minorii care au implinit varsta de  16 ani (adolescentii). Pentru existenta acestei categorii este suficient sa fie indeplinita conditia privitoare le limita de varsta .