Raportul juridic civil

Raportul juridic civil

Raportul juridic civil este o relatie sociala-patrimoniala (de proprietate, de obligatii etc) si nepatrimoniala (stare civila, capacitate etc) reglementata de norma de drept civil.

A. Subiectele de drept civil.

Persoana fizica este subiectul individual de drept adica omul ca membru al societatii caruia legea ii recunoaste calitatea de titular de drepturi si obligatii civile (Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice).

Persoana juridica este colectivul de oameni care intrunind conditiile cerute de lege este titular de drepturi subiective si obligatii civile desi nu este o fiinta psihofizica cum este persoana fizica, totusi este o fiinta sociala.

Ca atare, subiectul de drept civil este acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoane fizice si persoane juridice in calitate de titulari de drepturi subiective si de obligatii civile.

Sunt persoane fizice:

- minorii sub 14 ani sunt lipsiti de capacitate de exercitiu;

- minorii intre 14-18 ani au capacitate de exercitiu restansa;

- majorii care au varsta de 18 ani au deplina capacitate de exercitiu.

Sunt persoane juridice:

- particulare ori private;

- organizatii cooperatiste sau obstesti;

- mixte;

- de stat.

Dupa criteriul cetateniei distingem persoane fizice de cetatenie romana si persoane fizice care sunt cetateni straini incluzandu-se in aceasta categorie si persoanele fara cetatenie-apatrizii- si pe cei cu dubla cetatenie (in care nici una nu este romana).

Dupa criteriul nationalitatii persoanele juridice pot fi de nationalitate romana (in principiu cele care au sediul pe teritoriul Romaniei) si de alta nationalitate, straina.

Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil.

In mod obisnuit, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane. Cu toate acestea sunt raporturi juridice civile care se stabilesc intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive. Exemplificam: proprietate comuna cand exista mai multi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri.Proprietate comuna se manifesta in una din cele trei forme:indiviziunea (mai multe persoane detin in proprietate o masa de bunuri avand calitatea de coindivizar fiecare detine o cota ideala de drept cum este cazul mostenitorilor care succed defunctului), devalmasia (sotii detin bunurile comune dobandite in timpul casatoriei), coproprietatea (mai multe persoane detin in proprietate un bun ori cateva bunuri, determinate, fiecare avand calitatea de coproprietar, fiecare isi cunoaste cota ideala, de drept (1/2,1/4, etc.), dar nu are o parte determinata din bunul respectiv privit in materialitatea lui, astfel ca dreptul sau se intalneste cu al celorlalti in orice particica a bunului.

Pluralitatea activa inceteaza in aceste trei situatii prin impartire sau partaj.

In raporturile nepatrimoniale de ex.in creatia intelectuala, pluralitatea se infatiseaza sub forma de coautorat (opera comuna creata de mai multe persoane cu contributie determinata sau nedeterminata).

In raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi activa cand exista mai multi creditori, pasiva cand exista mai multi debitori si mixta cand exista mai multi creditori si mai multi debitori.

Capacitatea civila a subiectelor.

Capacitatea civila este expresia care desemneaza aptitudinea generala de a fi titular de drepturi si obligatii si presupune existenta a doua elemente fundamentale si anume capcitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea civila este reglementata prin prevederile Decretului nr.31/1954, dar ea trebuie analizata dupa cum persoana este fizica sau juridica

Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice conform art. 5, alin.2 din Decretul nr.31/54 este aptitudinea generala si abstracta a omului de a avea drepturi si obligatii civile. Capacitatea civila de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza odata cu moartea aceteia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptatiune insa numai daca el se naste viu.

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile (art.5, alin.3 din Decretul nr.31/54).

Nu au capacitate de exercitiu:

a) minorul care nu a implinit varsta de 16 ani;

b) persoana pusa sub interdictie.

Pentru cei ce nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se fac de reprezentantii lor legali. Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restransa iar actele se incheie de catre acesta cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui. Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora, respectiv de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta capacitate deplina de exercitiu.

Capacitatea civila a persoanei juridice.

Capacitatea de folosinta este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile.Potrivit art.33 din Decretul nr.31/54 aceasta capacitate se dobandeste de la data inregistrarii sau de la o alta data dupa distinctiile facute de norma juridica. Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea de a exercita drepturi civile si de a-si indeplini obligatii civile prin incheierea de acte juridice de catre organele sale de conducere. Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice facute de organele persoanelor juridice in limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insusi (art.35, alin.1 si 2 din Decretul nr.31/54).

B) Continutul raportului juridic civil.

Un alt element structural al raportului juridic civil este continutul acestuia format din totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor pe care le au partile lui. Drepturile subiective civile formeaza latura activa a continutului raportului juridic civil iar obligatiile civile alcatuiesc latura pasiva a lui.

Drepturile subiective.

Dreptul subiectiv este puterea sau prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv persoanei fizice sau persoanei juridice (denumite titulare ale dreptului) in calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic de a pretinde subiectelor pasive sa dea ori sa faca sau sa nu faca ceva sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni folosind la nevoie forta de constrangere a statului.

Drepturile subiective se pot clasifica dupa mai multe criterii:

a) in functie de opozabilitatea lor distingem drepturi subiective absolute si relative.Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil in temeiul caruia titularul sau, determinat, are posibiliatea sa-l execute singur, celelalte persoane avand obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale.

Dreptul absolut se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

- are cunoscut numai titularul sau celelalte persoane ca subiecte pasive sunt nedeterminate;

- obligatia subiectelor pasive este generala si negativa de a nu face nimic de natura sa impiedice titularii de drepturi sa-l exercite;

- este opozabil tuturor, respectiv tuturor subiectelor de drept civil le revine obligatia de a nu-l incalca.
Dreptul relativ este acel drept subiectiv in temeiul caruia subiectul activ determinat (creditorul) are posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv determinat (debitorul) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Caractere specifice dreptului relativ:

- subiectul activ si pasiv sunt determinate din momentul stabilirii raportului juridic;

- obligatia subiectului pasiv este de a da, de a face sau de a nu face ceva;

- este opozabil numai fata de subiectul pasiv determinat.

b) in functie de natura continutului lor drepturile subiective civile se impart in patrimoniale si nepatrimoniale. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat banesc, pecuniar.Sunt patrimoniale drepturile reale si drepturile de creanta.

Dreptul real -jus in re- este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva.

Dreptul de creanta -jus ad personam- este acel drept patrimonaial in temeiul caruia subiectul activ numit creditor poate pretinde subiectului pasiv numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Asemanari dintre dreptul real si dreptul de creanta:

- ambele sunt patrimoniale;

- ambele au titulari cunoscuti ca subiecte active.

Deosebiri dintre drepturile reale si drepturile de creanta:

- in cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv fiind nedeterminat, in cazul drepturilor de creanta este cunoscut subiectul pasiv care este debitor;

- in cazul dreptului real, subiectulului pasiv ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic care sa aduca atingere dreptului real in cazul drepturilor de creanta subiectul pasiv trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva;

- drepturile reale sunt limitate, drepturile de creanta sunt nelimitate;

- drepturile reale se bucura de dreptul de urmarire ce consta in posibilitatea titularului dreptului real de a urmari bunul in mainile oricarui s-ar gasi si dreptul de preferinta ce consta in posibilitatea titularului dreptului real de a-si realiza dreptul sau cu intaietate ori preferinta. Dreptul de creanta nu se bucura de aceste doua prerogative.

- in cazul drepturilor reale actiunea in justitie se intenteaza la instanta locului unde este situat bunul si actiunea se numeste reala deoarece prin ea se urmareste bunul si nu persoana.In cazul drepturilor de creanta actiunea se intenteaza la instanta domiciliului debitorului.

Drepturile reale sunt principale si accesorii.

Dreptul real principal este acel drept subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare.Sunt drepturi reale principale dreptul de proprietate, dezmembramintele dreptului de proprietate, drepturile reale reglementate de alte acte normative care vizeaza dreptul de folosinta al institutiilor de stat si de concesiune al cetatenilor etc.

Dreptul real accesoriu este acel drept subiectiv civil a carui soarta jurdica depinde de existenta altui drept subiectiv civil cu rol de drept principal.Sunt drepturi reale accesorii dreptul de ipoteca, de gaj, privilegiile, dreptul de retentie.

Drepturile nepatrimoniale sunt numai principale si in functie de gradul de certitudine conferit titularilor drepturilor civile se impart in pure si simple si drepturi afectate de modalitati.

Dreptul civil pur si simplu este dreptul ce se naste in cadrul unui raport juridc civil si confera certitudine titularului sau intrucat existenta si exercitarea lui nu depinde de o imprejurare viitoare.

Dreptul civil afectat de modalitati este acel drept subiectiv a carui existenta si exercitare depinde de o imprejurare viitoare certa ori incerta.

Obligatia civila.

Obligatia civila este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumita conduita corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face sau a nu face ceva si care la nevoie poate fi imputata prin forta coercitiva a statului.

Obligatiile civile se clasifica

a) in raport de obiectul lor in

- obligatii de a da, a face sau a nu face."A da" inseamna a transfera sau a constitui un drept real (dreptul de proprietate). "A face" inseamna o actiune in favoarea subiectului activ, o prestatie pozitiva de orice natura (efectuarea unei lucrari, predarea unui bun)."A nu face" inseamna obligarea subiectului pasiv de a se abtine de a nu face ceva care sa afecteze exercitiul unui drept absolut sau sa se abtina de a nu face ceva ce ar fi putut face daca debitorul nu l-ar fi obligat la abtinere.

- obligatii pozitive, a da, a face, si negative, a nu face;

- obligatiile sunt de rezultat si de diligenta. Obligatiile de rezultat sunt acele obligatii care constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat. Obligatiile de diligenta il indatoreaza pe debitor de a depune eforturi, de a starui cu buna credinta pentru a atinge un anumit rezultat fara a fi obligat sa indeplineasca insusi rezultatul respectiv.

b) in raport de gradul de opozabilitate obligatiile civile se impart in:

- obligatii obisnuite reprezentand obligatia ce revine debitorului fata de care s-a nascut;

- obligatii opozabile tertilor reprezentand acea obligatie care este strans legata de bun, astfel incat creditorul nu-si poate realiza dreptul decat cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun care si el este tinut sa indeplineasca o obligatie ce a luat nastere anterior dobandirii drepturilor fara participarea sa. (Locatorul vinde lucrul inchiriat sau dat in arenda, iar cumparatorul este dator sa respecte locatiunea incheiata inaintea vanzarii de fostul proprietar conform art.1441 Cod civil).

- obligatia reala este indatorirea ce revine potrivit legii detinatorului unui bun in considerarea importantei deosebite a acelui bun pentru societate. Ex.obligatia titularului dreptului de proprietate asupra terenului agricol de a-l cultiva.

c) in raport de sanctiune obligatiile sunt:

-obligatii perfecte a caror executare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor prin forta de constrangere a statului pentru a obtine un titlu executoriu impotriva debitorului;

- obligatii imperfecte (naturale) obligatii care nu pot fi executate pe cale silita, dar odata executate de buna voie de catre debitor nu este permisa restituirea ei.

C. Obiectul raportului juridic civil

Obiectul raportului juridic civil desemneaza actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea la care este tinut subiectul pasiv deci este format din conduita partilor.