Cetatenia europeana

1. Cetatenia si cetatenia europeana

Notiunea de cetatenie isi gaseste originea in dreptul intern. Potrivit conceptiei propuse de Aristotel, cetateanul se definea prin participarea la functiile judiciare si la cele publice in general. In dreptul pozitiv, cetatenia continua sa desemneze calitatea juridica ce permite unei persoane sa ia parte la viata statului, bucurandu-se de drepturi civice si politice si fiind supusa, in schimb, anumitor obligatii cum ar fi votul obligatoriu sau serviciul militar. Ca regula, cetatenia e recunoscuta de catre stat cetatenilor sai care, ca membri ai Cetatii, participa la guvernarea Cetatii. Dar exista exceptii, ca de exemplu "cetatenia britanica de peste mari" sau cea a Uniunii franceze. Dreptul international recunoaste acest statut privilegiat, conditionat de nationalitate, care presupune, in principal, dreptul de sedere pe teritoriul national, participarea la viata politica (dreptul de a alege si de a fi ales), accesul la functiile publice, dreptul la protectia diplomatica.

Notiunea de cetatenie europeana ar putea sa fie bazata pe aceste drepturi si obligatii corespondente. Ea implica faptul ca cetatenii Uniunii Europene beneficiaza, in aceasta calitate, de aceleasi drepturi care sunt acordate in mod traditional propriilor cetateni in ordinea juridica interna. Aceste drepturi corespund, aproape in totalitate, cu ceea ce in anii 1975-1985 erau "drepturi speciale", rezervate cetatenilor statelor membre ale Comunitatii.

Trebuie retinut inca de pe acum ca structura Uniunii implica exercitarea anumitor drepturi la nivelul Uniunii Europene si exercitarea altora la nivelul statelor membre.

De fapt, tratatele de la Maastricht si Amsterdam, desi se bazeaza pe cele 2 conceptii, consacra un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de notiunea de cetatenie in sens traditional, decat de cea de Europa a cetatenilor.

2Cetatenia europeana si cetatenia nationala

Cetatenia europeana este esentialmente distincta de cea nationala, pe care, conform formularii Tratatului de la Amsterdam, o "completeaza . si n-o inlocuieste" (Tratatul CE, art. 17 nou, alin. 1). Totusi, prin conditiile sale de atribuire ea deriva, ca si cetatenia nationala, din nationalitatea acordata de catre statele membre.

3Protectiile cetateniei europene

Tratatul asupra Uniunii Europene introduce 4 modalitati de protejare a cetateniei europene. Trei erau prevazute in Tratatul de la Maastricht: protectia acordata de catre autoritatile diplomatice si consulare ale statelor membre, dreptul de petitionare si dreptul de a se adresa mediatorului. Tratatul de la Amsterdam a adaugat dreptul de comunicare cu institutiile si anumite organe ale Comunitatilor (TCE art. 21, noul alin. 3).

Aceste protectii sunt de natura foarte diferita. Prima este pusa in aplicare de catre statele membre fata de statele terte sau pe teritoriul acestora. Celelalte trei implica o actiune a institutiilor si organelor Uniunii.

4.Cetatenia europeana

- o noua identitate europeana in contextul Tratatului de instituire a unei Constitutii Europene -

Cetatenia europeana a fost definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat in 1992 la Maastricht, si a reprezentat o inovatie majora a acestui Tratat. Incluzand drepturi, obligatii si participarea la viata politica, cetatenia europeana vizeaza consolidarea imaginii si a identitatii Uniunii Europene si implicarea mai profunda a cetateanului in procesul de integrare europeana.

Articolul 17 al Tratatului de la Maastricht stipuleaza ca este cetatean al Uniunii Europene "orice persoana avand nationalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor in vigoare in statul respectiv". Cetatenia Uniunii Europene vine in completarea cetateniei nationale (ea se suprapune, fara a se substitui, cetateniei nationale), facand posibila exercitarea unora dintre drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul statului membru in care locuieste si nu numai in tara din care provine, asa cum se intampla inainte.

De aici decurg doua concluzii practice: este mai intai necesar ca o persoana sa aiba cetatenia unui stat membru pentru a putea beneficia de cetatenia Uniunii; cetatenia europeana va completa si se va adauga la drepturile conferite de cetatenia statala. O Declaratie anexata Trataului de la Maastricht subliniaza ca 'problema daca o persoana poseda cetatenia unui stat membru va fi determinata numai prin referire la legislatia nationala a statului membru respectiv', Asadar, in ultima instanta ii revine fiecarui stat membru sa indice care persoane sunt cetatenii sai.

Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, intareste protectia drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor. Cetatenia europeana are la baza principiile comune ale statelor membre , incluse in Tratatul de la Amsterdam:

▲ principiul libertatii,

▲ principiul democratiei,

▲ principiul respectarii drepturilor omului si al libertatilor fundamentale,

▲ principiul statului de drept.

si decurge din drepturile fundamentale ale omului si drepturile specifice acordate cetatanului european (drepturi de libera circulatie si drepturi civice), descrise in Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, intareste protectia drepturilor fundamentale, condamna orice forma de discriminare si recunoaste dreptul la informatie si protectia consumatorilor.

Cu privire la dreptul la informatie, in Tratatul de la Amsterdam este specificat ca orice cetatean european si orice persoana fizica sau juridica, avand sediul intr-un stat membru are drept de acces la documentele Parlamentului european, ale Consiliului Uniunii Europene, in limita ratiunilor de interes public sau privat. Informarea cetateanului este considerata o prioritate de catre institutiile europene.

In anul 1998, Comisia europeana a lansat serviciul de informare 'Europe direct', in scopul de a informa cetatenii asupra posibilitatilor si drepturilor care le sunt oferite prin cetatenia europeana.

Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte, precum Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950), Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948), Carta Sociala Europeana (1962) sau Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor (1996).

Uniunea si statele sale membre sunt deci obligate sa respecte aceste valori, organismele care vegheaza la respectarea lor fiind tribunalele nationale si Curtea Europeana de Justitie. Daca un stat membru incalca drepturile fundamentale si valorile democratice in mod flagrant si sistematic, Uniunea poate sa ii impuna sanctiuni politice ori economice Una din conditiile care trebuie indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana este respectarea acestor drepturi fundamentale.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2000, cand a fost proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .

Cetatenia Uniunii Europene ofera drepturi cetatenilor statelor membre si consolideaza protectia intereselor acestora. Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranationale, complementare cetateniei nationale:

1Dreptul la libera circulatie, dreptul la sejur, de stabilire, dreptul la munca si studiu in celelalte state membre ale Uniunii. Legislatia Uniunii stabileste insa numeroase conditii pentru exercitarea acestor drepturi. Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisa decat din ratiuni de securitate si sanatate publica, iar interzicerea trebuie justificata (art.18 al TCE (fost articol 8A));

2.Dreptul de vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul european si la alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv (art.19 al TCE (fost articol 8B));

3.Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat tert (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui alt stat membru, in cazul in care tara din care provine nu are reprezentanta diplomatica ori consulara in statul tert respectiv (art.20 al TCE (fost articol 8C));

4.Dreptul de petitie in fata Parlamentului european (art.21 al TCE (fost articol 8D));

5.Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Avocatul Poporului) pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa din partea institutiilor si organismelor comunitare (atr.21 al TCE (fost articol 8D)).

Comisia europeana, avand rolul de a veghea la respectarea tratatelor (denumita in doctrina 'Gardianul Tratatelor'), supravegheaza aplicarea prevederilor legate de cetatenia europeana si elaboreaza rapoarte periodice asupra progreselor realizate si asupra dificultatilor intalnite .

4.1 Libera circulatie a persoanelor

In dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la Roma (1957), care stabileste 'eliminarea, intre statele membre, a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului' si statueaza faptul ca 'in scopul aplicarii prezentului Tratat, si fara a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse in acesta, este interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate'.

Desi Tratatul de la Roma afirma datoria Comunitatii de a asigura libera circulatie a persoanelor, pana la sfarsitul anilor '80 eforturile depuse in acest sens au reusit sa reglementeze partial aspectele legate de libera circulatie a anumitor categorii de persoane: lucratorii si familiile acestora, furnizorii de servicii si agentii economici. Curtea Europeana de Justitie a jucat un rol extrem de important in consolidarea acestui proces, atat prin semnalarea si eliminarea neclaritatilor, cat si prin semnalarea golurilor legislative.

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatii Europene a fost definita de Actul Unic European (1987) drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai).

Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si

politica referitoare la imigratie (Titlul VI - cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si sub numele de al Treilea Pilon al UE).

Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indifferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie . Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize.

Libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor. Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995).

Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar, dar nici Tratatul de la Roma si nici Tratatul asupra Uniunii Europene nu contin o lista a drepturilor fundamentale.

Obiectivul demersurilor privind respectarea drepturilor omului in Uniune este acela de a asigura protejarea acestor drepturi in proiectarea, aplicarea si interpretarea legislatiei comunitare.

In contextul necesitatii de compatibilitate cu drepturile fundamentale recunoscute si protejate de constitutiile statelor membre, Curtea Europeana de Justitie a recunoscut o serie de drepturi cunoscute ca fiind fundamentale (ex. aspecte ale liberei circulatii: tratamentul egal, nediscriminarea, libertatea de asociere, libertatea de profesare, libertatea comerciala, libertatea industriala, libertatea concurentiala). Toate acestea au facut obiectul unor procese desfasurate in fata

Curtii de Justitie, daraceasta nu a dat o definitie abstracta a scopului protejarii drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, au aparut probleme in distingerea unui drept economic fundamental de altul si in distingerea acestora de "libertatile fundamentale" mentionate explicit in Tratatul de la Roma - libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii si libertatea de stabilire.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce intrun cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind - pentru prima data - in cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat membru. Tot acest articol, in alineatul 3 dispune ca « rezidentii tarilor parti, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene.

Carta cuprinde si importante elemente de supra-nationalitate, in special in legatura cu cetatenia europeana si consecintele sale. Astfel, in spiritul prevederilor Tratatului Uniunii europene, modificat la Amsterdam, se recunoaste dreptul de vot oricarui cetatean al Uniunii si dreptul de a fi ales in cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, in oricare stat membru al Uniunii in aceleasi conditii ca si rezidentii acelui stat. In acelasi timp, toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber in spatial european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.

Libera circulatie a persoanelor este unul dintre obiectivele fundamentale prevazute in dispozitiile Tratatului de la Roma ce trebuie indeplinit in vederea realizarii pietei comune. Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi realizata in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor. Sensul conceptului de libera circulatie a persoanelor a evoluat foarte mult de la momentul aparitiei sale. Primele prevederi legate de acest domeniu considerau individul doar ca agent economic - ca angajat sau furnizor de servicii.

Conceptul initial s-a extins treptat pentru a cuprinde si aspectele legate de notiunea de cetatean al Uniunii, indiferent de orice dimensiune economica sau de diferente legate de nationalitate. Acest lucru se intentioneaza a se aplica si cetatenilor tertelor tari, pentru ca ulterior eliminarii controalelor la frontierele interne sa nu mai fie nevoie sa se verifice nationalitatea.

Baza legala a liberei circulatii a persoanelor este constituita de:

- Articolul 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce stabileste piata interna, acesta incluzand libera circulatie a persoanelor;

- Articolul 18 (8A) din Tratatul de la Roma, ce statueaza dreptul cetatenilor Uniunii de a circula si de a rezida liber pe teritoriul statelor membre;

_- Articolul 61 (73I) din Tratatul de la Roma si urmatoarele, cuprinse sub Titlul IV (IIIA) "Vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor'';

_- Articolul 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.

4.2 Dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European si la alegerile locale in statul de rezidenta

Cetatenii europeni au dreptul sa voteze si sa candideze in alegerile locale in statul de rezidenta. Deoarece autoritatile locale joaca un rol fundamental in dezvoltarea cetateniei europene, fiind cele mai apropiate de cetateni, acest lucru este o realizare majora pentru democratia europeana.
 Cetatenii Uniunii au si dreptul de a participa la alegerile pentru Parlamentul european in statul de rezidenta. Fiecare stat membru hotaraste asupra formulei in care au loc alegerile, dar toate respecta aceleasi principii democratice de baza (varsta de votare de 18 ani, egalitatea intre sexe, votul secret, mandat de cinci ani reinnoibil etc.). Ultimele alegeri europene au avut loc in 2004, iar urmatoarele vor avea loc in 2009. Intre timp, cu ocazia aderarii a doua noi state membre, anul acesta vor avea loc alegeri doar in acestea: in Bulgaria pe 20 mai si in Romania in toamna.

4.3.Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat tert de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui alt stat membru, in cazul in care statul din care provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul tert respectiv.

Daca propriul lor guvern nu are o misiune intr-o tara terta pe care o viziteaza, cetatenii europeni beneficiaza de protectie din partea consulatului sau ambasadei oricarui alt stat membru UE. Aceasta protectie consta in ajutor in cazuri de deces, boala sau accident, arest sau detentie, ajutorarea victimelor delictelor grave etc. Ambasada trebuie sa trateze cetateanul european ca si cum ar fi cetatean al statului pe care il reprezinta; aceasta actioneaza ca un canal de comunicare intre cetatean si statul sau.

III2.4.4.Dreptul de petitionare

Petitia este o cerere prezentata unei institutii politice de catre una sau mai multe persoane in scopul preintampinarii unei presupuse injustitii sau a unei situatii nesatisfacatoare sau pentru a obtine incetarea unei astfel de situatii.

*Originea si sediul materiei

Dreptul de a prezenta petitii Parlamentului este in general recunoscut in statele membre, dar nu este folosit in aceeasi masura. In schimb, dreptul de petitionare s-a afirmat ca o modalitate foarte utila de protejare a drepturilor omului in ordinea internationala . In lipsa oricarei dispozitii din Tratate, acest drept a fost introdus de catre Parlamentul European (la acea vreme Adunarea generala a CECA) prin Regulamentul sau din 1953 dar a fost consacrat de celelalte institutii abia in 1989 .

Tratatul asupra Uniunii Europene nu face decat sa acorde o baza "constitutionala" acestei practici: Tratatul CE art. 8D (noul art. 21) si 138 D (noul art. 194). El intareste pozitia Parlamentului European autorizat sa ceara concursul, atat celorlaltor institutii comunitare, cat si statelor membre. Dar, dreptul de petitionare pastreaza caracteristicile conferite anterior de Parlament iar baza reglementarii este determinata de regulamentul Adunarii.

Comisia de petitii a Parlamentului, creata la 21 ianuarie 1987, joaca un rol major, atat in ce priveste examinarea admisibilitatii, cat si examinarea in fond a petitiei.

*Calitatea de a prezenta o petitie este recunoscuta "oricarui cetatean al Uniunii si oricarei persoane fizice sau juridice, cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru" (art. 138D, noul art. 194 din Tratatul CE).

Cercul petitionarilor nu se limiteaza la cetatenii Uniunii Europene. Dreptul de petitionare nu este, deci, un atribut al cetateniei europene. Aceasta solutie este preferabila, totusi, restrictiei care a existat pentru o vreme, anterior Tratatului de la Maastricht. Parlamentul European si-a rezervat posibilitatea de a examina petitiile adresate de persoane straine Uniunii europene si care nu-si au resedinta intr-un stat membru (Regulamentul, art. 156.9), atunci cand considera oportun, de exemplu atunci cand se refera la libera circulatie a persoanelor sau la protectia drepturilor strainilor.

Din faptul ca dreptul de petitionare este deschis tuturor cetatenilor Comunitatii, Parlamentul a dedus ca acest drept ii revine si unui parlamentar european. Si, fiind vorba de persoane juridice, acelasi drept pare a fi recunoscut colectivitatilor teritoriale dar nu si statelor.

Conform tratatului, subiectul petitiei trebuie sa faca parte din "domeniile de activitate ale Comunitatii" (TCE, art. 138 D, noul art. 194). Parlamentul a largit aceasta formula, referindu-se in regulamentul sau interior (art. 156.5) la "domeniile de activitate ale Uniunii europene", formula ce include si problemele legate de al doilea si al treilea pilon. Iar Comisia petitiilor continua sa interpreteze intr-o maniera larga, declarand admisibile nu numai petitiile al caror subiect priveste tratatele si dreptul derivat, dar si pe cele care poarta asupra unor subiecte pertinente tinand cont de evolutia previzibila a dreptului comunitar sau asupra unor subiecte avand legatura cu actiunea unei institutii sau organ al Uniunii.

Petitiile privind protectia drepturilor omului in interiorul statelor membre - de exemplu, conditia persoanelor - sunt considerate admisibile in general, dar in astfel de cazuri petitionarul va fi informat de pozitia Parlamentului European si va primi sfatul de a se adresa organelor CEDO. Petitiile care poarta asupra unor probleme referitoare la dreptul intern al Statelor membre sunt declarate inadmisibile; litigiul intre un angajat si angajator, condamnarea pentru ascunderea de bunuri furate .

Libera circulatie a persoanelor, a marfurilor, a serviciilor si a capitalurilor, problemele sociale, discriminarea barbati-femei, protectia mediului si a animalelor, armonizarea fiscala sunt subiectele cel mai des abordate de petitionari.

*Subiectul petitiei trebuie sa priveasca direct pe petitionar. Aceasta conditie, creatie a tratatului de la Maastricht, da prilejul unei interpretari largi, in linia practicii anterioare si nu impune petitionarului stabilirea existentei unui interes individual si personal ca urmare a succesului demersului sau, ci pur si simplu faptul ca problema supusa atentiei este obiectul unei preocupari efective.

*Examinarea in fond si posibile solutii date petitiei

Comisia petitiilor are sarcina de a stabili faptele mentionate in petitie. Ea poate proceda la audieri, la anchete la fata locului. Poate transmite petitia pentru informare, aviz sau atribuire altor Comisii ale Parlamentului. Dar cea mai mare parte a petitiilor sunt transmise Comisiei Europene care joaca un rol crucial in rezolvarea problemelor. In schimb, cooperarea se dovedeste mult mai putin satisfacatoare la nivelul Consiliului si a statelor membre.

Solutia data petitiei, daca aceasta este considerata intemeiata, depinde de natura cererii prezentate. Daca petitia releva o violare a dreptului comunitar de catre unul dintre state, Parlamentul poate determina Comisia sa intenteze un recurs in constatare a neindeplinirii obligatiilor (de exemplu discriminarea intre proprii cetateni si cetatenii comunitari cu privire la nivelul taxei de intrare in muzeele grecesti). Daca lipsa este imputabila Comisiei sau Consiliului, Parlamentul poate utiliza puterile recunoscute de tratate fata de aceste institutii, cum ar fi interpelari, vot de rezolutie. El poate incerca si o rezolvare politica a problemei (numirea unui mediator in problema rapirii unor copii de catre tatal lor algerian).

"Plangerea" catre mediator

Introdus prin TUE - art. 8D TCE (noul art. 21) si art. 138E (noul art. 195), acest recurs nejurisdictional a implicat crearea unei noi institutii, mediatorul.