Notiune si caractere juridice

NOTIUNE SI CARACTERE JURIDICE

SECTIUNEA 1

NOTIUNEA CONTRACTULUI DE MANDAT

Art. 1532 C. civ. defineste mandatul ca fiind un contract prin care o persoana, numita mandatar, se obliga, fara plata, sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numita mandant, care ii da aceasta imputernicire si pe care il reprezinta[1].

Trebuie mentionat ca raporturi juridice specifice mandatului se pot crea nu numai in temeiul unui contract, ci si in temeiul legii in cazuri anume prevazute. In masura in care prin norme speciale nu se prevede altfel, regulile mandatului sunt aplicabile - ca drept comun in materie de reprezentare - si in aceste cazuri expres prevazute de lege .

Astfel, articolul 35 alin. 2 din Codul familiei prezuma existenta unui mandat tacit reciproc intre soti in cazul in care atributele legate de administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor mobile comune sunt exercitate doar de unul dintre acestia. Articolul 155 alin. 1 din Codul familiei prevede ca in cazul instituirii unei curatele se aplica regulile de la mandat .

Articolul 36 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice si persoanele juridice prevede ca raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut.

SECTIUNEA 2

CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE MANDAT

§ 1. Mandatul este un contract, in principiu, cu titlu gratuit,

In acest sens, potrivit art. 1532 C. civ., mandatarul se obliga, "fara plata", a face ceva pe seama mandantului. Aceasta prevedere da impresia ca gratuitatea este de esenta mandatului. Insa, potrivit art. 1534 C. civ., "mandatul este fara plata cand nu s-a stipulat contrariul". Asadar, de vreme ce legea permite sa se stipuleze retribuirea mandatarului, este corect sa spunem ca mandatul civil este numai prezumat a fi gratuit, iar caracterul gratuit este numai de natura, iar nu de esenta acestui contract.

Prezumtia de gratuitate nu opereaza daca mandatarul este un profesionist, cuantumul remuneratiei urmand a fi stabilit - in lipsa de stipulatie si criterii legale - de catre instanta, avand in vedere natura si volumul serviciilor prestate .

Asadar, in cazul mandatului conferit unei persoane in cadrul si in limitele profesiunii sale, caracterul oneros al contractului este subinteles, gratuitatea urmand a fi stipulata expres si nu se prezuma chiar daca mandatul este tacit[5].

Si mandatul incheiat intre persoane juridice - chiar daca nu este un mandat comercial, neavand ca obiect o afacere comerciala - este, in principiu, cu titlu oneros, desi guvernat de regulile prevazute in C. civ. .

Daca remunerarea mandatului este o ipoteza ce apare ca derogatorie in dreptul civil, in schimb, in dreptul comercial este unica admisibila. Mandatul comercial este presupus a fi remunerat (art. 374 alin. 2 C. com.). De aici rezulta ca in materie comerciala mandatul este, prin natura lui, remunerat, eventuala gratuitate trebuind sa fie dovedita de catre mandant.

§ 2. Mandatul este un contract, in principiu, consensual. Insa, actul juridic la care participa mandatarul in numele mandantului urmeaza sa fie incheiat in forma solemna, mandatul trebuie sa indeplineasca si el aceleasi cerinte de forma[7].

Atunci cand nu este remunerat, mandatul este un contract unilateral, in sensul art. 944 C. civ. Intr-adevar, in aceasta ipoteza mandatarul este singura parte din contract care isi asuma obligatiile. El se obliga sa execute insarcinarile primite de la mandant si sa-i dea socoteala de gestiunea sa.

Mandatul este, insa, un contract sinalagmatic in cazul in care este remunerat, precum si in materie comerciala (art. 347 alin. 2 C. com.) intrucat partile se obliga reciproc inca de la incheierea lui. El da nastere la drepturi si obligatii reciproce, interdependente.

La incheierea contractului de mandat, persoana contractanta are o insemnatate esentiala, ceea ce inseamna ca mandatul se incheie intuitu personae. Partile se cunosc si au, reciproc, incredere una in cealalta[8]; mandatul pretuieste capacitatea profesionala si onestitatea mandatarului, iar mandatarul se lasa, adesea, calauzit de motive personale, de incredere, de dorinta de a ajuta tocmai persoana determinata a mandantului.

Aceasta atrage consecinte importante in ceea ce priveste facultatea mandatarului de a fi substituit printr-o alta persoana, precum si in ceea ce priveste incetarea mandatului.

"Caracterul esential al contractului de mandat este ca el poarta asupra obligatiei mandatarului de a indeplini un act juridic in numele si pe seama mandantului" , cu consecinta ca efectele acestui act se produc, in mod direct si nemijlocit, in persoana si patrimoniul mandantului.

Cu alte cuvinte, mandatarul este un reprezentant al mandantului, iar contractul de mandat constituie exemplul tipic de reprezentare conventionala .

Pentru ca mandatul cu reprezentare sa-si produca efectele care ii sunt specifice, mandatarul trebuie sa-si exprime clar intentia de a incheia actul juridic in numele si pe seama mandantului. El trebuie sa-si exteriorizeze fara echivoc aceasta intentie, pentru ca persoana interesata in savarsirea actului sa aiba constiinta limpede ca trateaza cu un reprezentant, iar nu cu insasi partea direct interesata. Daca mandatarul nu procedeaza astfel, el devine parte in act si isi asuma personal obligatiile, fara sa poata angaja in vreun fel pe mandant.

La randul sau, tertul contractant trebuie sa lucreze si el cu intentia ca actul pe care il incheie sa-si produca efectele in persoana si patrimoniul mandantului. Cu alte cuvinte, consecintele juridice ale reprezentarii trebuie sa fie rezultatul vointei comune in acest sens a mandatarului si a tertului contractant[11].

Dar, pe langa intentia comuna de a accepta reprezentarea, care trebuie sa fie intrunita in persoana mandatarului si a tertului, conditia premisa a reprezentarii prin mandat este manifestarea de vointa, in acest sens, a mandantului, respectiv imputernicirea de a savarsi actul juridic.

Prin acest element, mandatul se deosebeste de gestiunea de afaceri care si ea poate sa produca reprezentarea unei parti de catre cealalta, in masura in care a fost recunoscuta ca utila sau geratul a ratificat-o; insa, in cazul gestiunii intereselor altuia, cel reprezentat nu are cunostinta de actul sau de actele juridice savarsite in numele si pe socoteala sa, si nici nu a dat imputernicire pentru asemenea acte.

Asadar, mandatul apare ca un caz de reprezentare voluntara, spre deosebire de reprezentarea obligatorie sau necesara, care se produce independent de vointa reprezentatului (gestiune de afaceri utila, reprezentare legala, reprezentare judiciara).

Din cele de mai sus rezulta ca mandatul este numai una dintre institutiile in care Codul civil face aplicarea principiilor reprezentarii.

"Reprezentarea si mandatul nu pot fi identificate, pentru ca exista reprezentare fara mandat, precum si mandat fara reprezentare" cum vom vedea mai jos. In legatura cu acest caracter juridic, poate sa prezinte interes si o delimitare a contractului de mandat in raport cu stipulatia pentru altul .

Conform contractului incheiat in favoarea unei terte persoane, atat persoana care a incheiat contractul cu debitorul (stipulantul), cat si terta persoana (beneficiarul stipulatiei) pot cere executarea lui, daca nu s-a prevazut altfel prin contract.

Spre deosebire de mandatul de reprezentare, conventia in favoarea unei terte persoane nu se incheie in numele acesteia din urma, ci in numele stipulantului, adica al creditorului care a incheiat conventia. Potrivit unei asemenea conventii, drepturile izvorate din ea se dobandesc nu numai de persoana in favoarea careia conventia a fost incheiata (beneficiarul), dar si de autorul stipulatiei, creditorul stipulant.

In cazul mandatului, dimpotriva, mandatarul actioneaza in numele mandantului, iar el insusi nu dobandeste nici un fel de drepturi si nu-si asuma nici o obligatie fata de persoana cu care contracteaza.