EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

NOTIUNEA si DETERMINAREA EFECTELOR

Notiune

Definitie Prin efectele a.j.c. se inteleg drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau le stinge un asemenea act.

Efectele a.j.c. constituie tocmai continutul R.j.c. A stabili efectele a.j.c. inseamna a cunoaste continutul, adica clauzele care precizeaza drepturile si obligatiile civile, modificate, nascute sau stinse.

Reglementare

- efectele conventiilor sau contractelor in general (art.969 - 985);

- efectele diferitelor contrcte civile (vanzarea art.1294 - 1404, schimbul art.1405 - 1409, locatiunea art.1410 - 1490 etc.).

Reglementari speciale ale efectelor a.j.c. se gasesc in alte acte normative, izvoare de drept civil:

Legea.114/1996 - contr. inchiriere;

Legea 36/1995  - contr. de asigurare.

Determinarea efectelor a.j.c.

Definitie Prin determinarea efectelor a.j.c. se intelege stabilirea ori fixarea drepturilor subiective si obligatiilor civile pe care le-a generat, modificat ori stins un astfel de act.

Aceasta operatiune, este necesara intrucat nu intotdeauna continutul a.j.c. este evident si clar, datorita unor cauze cum ar fi: neconsemnarea in scris a manifestarii de vointa, gresita exprimare a partilor, folosirea unor cuvinte (termeni) nepotrivite etc.

Se impune in asemenea situatii, determinarea continutului a.j.c. dupa anumite REGULI.

A.    Reguli de determinare a efectelor a.j.c.

Prima regula, este cea a dovedirii actului juridic (negotium).

In aceasta prima faza sunt aplicabile regulile referitoare la proba a.j.c., urmarite mai sus.

Practic, aceasta este faza cea mai importanta, intrucat daca a.j.c. nu exista, nu se pune nici problema lamuririi efectelor sale: idem est non esse et non probari.

Cu toate acestea, existenta actului poate pune problema unor efecte ce nu sunt clare, situatie cand apare necesara o a doua faza.

2) Interpretarea clauzelor actului, care poate avea urmatoarele obiective: calificarea juridica a actului si stabilirea intelesului unei clauze.

a) Calificarea corecta a a.j.c., ce presupune stabilirea continutului sau.

In functie de calificarea sa, a.j.c. poate apare in urmatoarele doua ipostaze:

I) - act numit (tipic) aplicandu-i-se regulile edictate special pentru un asemenea act (contract vanzare-cumparare).

II) - act nenumit (atipic), situatie in care se aplica regulile generale privitoare la contracte sau conventii, iar nu regulile de la actul numit cel mai apropiat, intrucat acesta are un caracter special, derogator.

In acest caz se aplica regula bine cunoscuta specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant (contractul de intretinere).

B. Principalele reguli de interpretare a a.j.c.

Regulile de interpretare sunt continute in codul civil,

Care sunt deci aceste reguli?

Art. 977: Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.

Art. 978: Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul.

Art. 979: Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste cel mai mult cu natura contractului

Art. 980: Dispozitiile indoioase se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul.

Art.981: Clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt exprese intransul.

Intepretarea sistematica este stabilita in art.982 c.civ.: "Toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg".

Regula in dubio pro reo este stabilita de art. 983 c.civ.: "Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga".

(A se vedea si art.984, art.985)

In fine, importanta este regula esentiala statornicita de art. 970 al.2: "Ele (conventiile-s.n.) obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa".

Regulile pentru interpretarea continutului contractelor isi gasesc in sistemul Codului civil roman consacrarea in textele articolelor art 970 si urmatoarele c.civ. Ele constituie un sistem consensualist in care rolul primordial il are vointa reala a partilor si nu modul in care aceasta s-a exteriorizat, asa incat interpretul trebuie sa stabileasca intelesul contractului in functie de ceea ce au reusit sa exprime ele, potrivit priceperii si gradului lor de cultura juridica. In opinia unor distinsi autori, aceste norme "deriva din logica si din ratiune", asa ca ele s-ar impune judecatorilor prin autoritatea lor rationala, chiar daca legiuitorul nu le-a concretizat in texte exprese. De altfel, normele de interpretare fixate de lege nu au un caracter imperativ, ci constituie mai mult "sfaturi" date judecatorilor: acestia pot da unui contract circumstantele cauzei. Rezulta ca intentia partilor nu este aceea ce ar deriva din stricta aplicare a textelor.

In functie de obiectul de reglementare, distingem intre: a) normele de interpretare cu caracter general, care se refera la principiile dirigiuitoare pentru interpretarea oricarui contract, si b) normele cu caracter special ce privesc interpretarea prin specificitatea conventiei analizate.

Regulile generale de interpretare a contractelor

Doua sunt regulile generale pentru interpretarea contractelor, si ele se refera la:

prioritatea vointei reale a partilor;

efectele subintelese ale contractelor.

Analiza fiecareia dintre ele ne prilejuieste urmatoarele precizari:

- Prioritatea vointei reale a partilor

Codul civil roman a preluat din cel francez in materia interpretarii conventiilor principiul stabilirii vointei reale a partilor, precizand in art. 977 ca "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor."

Acest principiu poate induce insa dificultatea de a stabili care a fost adevaratul acord de vointa, pentru ca este posibil ca fiecare dintre partile contractante sa atribuie valori diferite consensului realizat, in functie de propriile-i nevoi sau interese.

Pe de alta parte, analiza severa a tuturor mobilurilor incheierii unui contract ar face practic imposibila determinarea consensului avand in vedere varietatea de interese ce pot determina doua sau mai multe persoane sa contracteze.

In rezolvarea acestor dificultati se porneste de la prezumtia ca forma in care se exteriorizeaza vointa partilor corespunde vointei reale, interne, pana la proba contrara. Asadar, revine partilor ce o invoca, sarcina de a dovedi ca vointa reala este alta decat cea exprimata in cuprinsul conventiei. O asemenea dovada se poate face fie cu elemente intrinseci contractului, fie cu unele de natura extrinseca, precum circumstantele incheierii conventiei, tratativele sau negocierile purtate etc.

Totodata, vointa reala a partilor trebuie circumscrisa anumitor limite, caci nu pot fi luate in consideratiune toate mobilurile ce determina o persoana sa contracteze. O asemenea limita, pe cat de rezonabila pe atat de utila, o constituie cauza actului juridic, care are in vedere doar motivele de ordin subiectiv care prezinta semnificatie juridica.

Deosebirea dintre vointa interna si cea exteriorizata produce consecinte deosebite, dupa cum partile au avut sau nu intentia de a-si exprima adevaratele mobiluri care le-au determinat sa contracteze. Numai in masura in care discordanta este rodul unor imprejurari independente de vointa sau intentiile partilor s-ar pune problema interpretarii cuprinsului unei asemenea conventii. Daca, dimpotriva, partile au mascat cu intentie existenta unui contract exhiband un altul, deja nu se mai pune problema interpretarii ei, a simulatiei: aceasta implica prin definitie doua acte juridice (unul real, adevarat si unul simulat, neadevarat dar aparent), care sunt consecinta a doua manifestari de vointa separate, spre deosebire de interpretarea contractului care priveste un singur acord de vointa, ai carui termeni nu exprima exact in forma ceea ce partile au urmarit in realitate.

Efectele subintelese ale contractului

Cea de a doua regula generala de interpretare se refera la efectele conventiilor. Textul art. 970 al. 2 din C.civ. precizeaza ca "Ele obliga nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa".

O asemenea prevedere trebuie coroborata si cu aceea din art. 981 C.civ. potrivit careia "clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg desi nu sunt exprese intr-insul". Aceasta categorie de efecte se produc independent de vointa partilor, ele avand un caracter subinteles rezultat din vointa legii care a reglementat anumite categorii de contracte, a obiceiului sau chiar a unor reguli, de etica asa cum precizeaza textul.

Regulile speciale de interpretare a contractelor

Urmatoarele reguli de interpretare a clauzelor contractuale au un caracter special:

1. Interpretarea coordonata a clauzelor contractului. Alcatuind un tot unitar, clauzele unui contract nu pot fi izolate de contextul in care se incadreaza. In acest sens, art. 982 C.civ. precizeaza ca "toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act".

2. Interpretarea clauzelor indoielnice sau echivoce.

Sunt indoielnice, acele prevederi ale contractului ce pot fi primitoare de mai multe intelesuri, sunt confuze sau greu de apreciat. Pentru astfel de imprejurari, legiuitorul a stabilit patru reguli de interpretare:

- termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului (art. 979 C.civ.);

- clauzele indoielnice se interpreteaza in intelesul in care ele pot produce un efect, iar nu in acela in care nu ar produce nici unul (art. 978 C.civ.);

- dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul (art.980 C.civ.);

- in cazul indoielii, contractul se interpreteaza in favoarea celui care se obliga (principiul "in dubio pro reo", consacrat de art. 983 din C.civ.).

Alte reguli de interpretare

In afara de regulile aratate si grupate mai sus, codul mai prevede si alte reguli speciale de interpretare, dupa cum urmeaza:

- conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat (art. 984 C.civ.);

- atunci cand intr-un contract partile citeaza un caz ca exemplu pentru a explica obligatia, nu se poate interpreta ca o rasfrangere a efectului obligatiei la acel caz si ca o excludere a cazurilor neexprimate (985 C.civ.).

Principiile efectelor si exceptiile lor

Definitie, reglementare

Definitie Principiile efectelor a.j.c. sunt regulile de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Care sunt asadar principiile ?

A)   - principiul fortei obligatorii - pacta sunt servanda;

B)    - principiul irevocabilitatii;

C)    - principiul relativitatii - res inter alios acta, aliis neque nocen, neque prodesse potest.

Aceste principii sunt reglementate de textele art. 969 si 973 din C.civ.

Analizam mai jos toate principiile si exceptiile lor.

A.     Principiul fortei obligatorii "pacta sunt servanda"

Potrivit art. 969 C.civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Rezulta deci din text, ca forta obligatorie este acea regula a efectelor a.j.c. potrivit careia a.j.c. legal incheiat se impune autorului sau autorilor intocmai ca legea.

Aceasta regula isi gaseste in practica exprimarea potrivit careia "contractul este legea partilor".

Fundamentul principiului fortei obligatorii il reprezinta doua cerinte:

- necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei r.j.c. generate de actele j.c.;

- imperativul moral al respectarii cuvantului dat.

EXCEPTII DE LA REGULA

Exceptiile vizeaza cazurile cand efectele sunt fie mai restranse, fie mai intinse decat au voit partile la incheierea actului, independent de vointa lor.

Cazuri de restrangere - cand a.j.c. inceteaza inainte de termen.

- art.1552 pct. 3 C.civ., contractul de mandat inceteaza prin moartea, interdictia, falimentul ori a mandantului ori a mandatarului.

- art.1439 al. 1C.civ., contractul de locatiune se desfiinteaza cand lucrul a pierit in total sau s-a facut netrebnic spre obisniuta intrebuintare.

2) Cazuri de extindere in ipotezele cand:

- a.j.c. este prelungit prin lege (contract de inchiriere);

- efectele a.j.c. sunt amanate de o cauza ce suspenda executarea unui act cu prestatii succesive.

B. Principiul irevocabilitatii a.j.c.

Irevocabilitatea este prevazuta de art. 969 al. 2 C.civ., potrivit caruia "conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci numai prin acordul partilor".

In ceea ce priveste actul unilateral, legea nu o spune expres, dar precizeaza in terminis exceptiile de la irevocabilitatea actului unilateral.

Asadar, putem defini irevocabilitatea ca fiind regula de drept potrivit careia actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia din parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar, din partea autorului actului.

Irevocabilitatea este in acelasi timp o garantie si o consecinta a principiului fortei obligatorii a a.j.c.

T fiind obligatoriu, nu poate fi revocat consecinta;

T fiind irevocabil este obligatoriu garantia.

EXCEPTII

Sunt exceptii, acele situatii in care actului bilateral i se poate pune capat prin vointa uneia din parti, iar actului unilateral prin vointa autorului lui.

Exceptii ce privesc actele bilaterale

a)     art. 937 - referitor la donatiile intre soti;

b)     art.1436 al.2 - referitor la locatiune - concediu (denuntarea);

c)     art.1552 pct.1 si 2  - referitor la mandat .

d)     incetarea contractului de concesiune.

Exceptii ce privesc actele unilaterale

a)     art. 822 - referitor la revocabilitatea testamentului;

b)     retractarea renuntarii la succesiune (art.701 C.civ.).

C.Principiul relativitatii a.j.c. - res inter alios acta, aliis neque nocere

neque prodesse protest

Potrivit art. 973 C.civ., "Conventiile n-au efect decat intre partile contractante".

Astfel, principiul poate fi definit ca fiind regula potrivit careia actul isi produce efecte numai fata de autorii sau autorul sau, el neputand sa profite sau sa dauneze altor persoane . res inter alios .

Altfel spus, inseamna ca actul juridic civil bilateral da nastere la drepturi si obligatii numai pentru partile lui, iar actul unilateral obliga numai pe autorul sau.

Raportat asadar la cine trebuie analizat principiul relativitatii.

A.j.c. isi produce efecte nu numai cu privire la parti, ci si la alte persoane numite avanzi - cauza.

Avand - cauza este persoana care, desi nu a participat la incheierea a.j.c., totusi, suporta efectele acestuia, datorita legaturii sale juridice cu partile actului.

Trei sunt categoriile de avanzi - cauza:

succesorii universali si succesorii cu titlu universal;

succesorii cu titlu particular;

creditorii chirografari.

1) Succesorii universali si cu titlu universal sunt continuatori ai personalitatii autorului lor.

Calitatea de avanzi - cauza consta in aceea ca actul juridic incheiat de autor isi produce efecte si fata de ei. Acestia, preiau toate drepturile si obligatiile autorului.

2) Succesorii cu titlu particular sunt persoane care dobandesc un anumit drept individual.

Calitatea de avand - cauza se raporteaza la actele anterioare ale autorului, referitor la acelasi bun sau drept.

3) Creditorii chirografori sunt acei creditori care nu au o garantie reala (gaj, ipoteca). Acestia au garantata creanta doar cu un drept de gaj general.

In situatia cand debitorul isi micsoreaza patrimoniul (gajul general al chirograforului) acesta are, in calitate de avand - cauza, deschisa calea actiunii revocatorii sau pauliene (art.975 C.civ.) sau actiunea in declararea simulatiei.

Exceptii de la principiul relativitatii

Constituie exceptie de la principiul relativitatii, cazurile in care a.j.c. ar produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor actului.

Aceste exceptii le regasim in 2 ipostaze: exceptii aparente si exceptii reale.

Exceptii aparente de la principiul relativitatii.

Aceste exceptii sunt numai aparent derogatorii de la principiu, in realitate efectele subordonandu-se exigentelor principiului.

a)     Situatia avanzilor - cauza

- succesorii sunt continuatorii autorilor lor, carora le pot fi asimilati;

- creditorii chirografori nu constituie o exceptie reala deoarece, actul incheiat de debitor nu da nastere el insusi la drepturi, acestea izvorand din vointa legii.

b) Promisiunea faptei altuia (conventia de porte - fort), consta in conventia prin care promitentul se obliga fata de cealalta parte (creditorul promisiuni) sa determine pe o a treia persoana - tert, sa ratifice un act incheiat in absenta sa.

Nu este o exceptie, intrucat ceea ce se promite este fapta proprie a promitentului, de a determina un tert sa faca ceva.

c) Simulatia.

Simulatia este operatiunea juridica in care printr-un act aparent, public, ostensibil dar mincinos, nereal, se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act ascuns, secret, dar adevarat.

Simulatia poate imbraca trei variante:

actul fictiv (actul public e incheiat numai de forma, fiind contrazis de actul secret) Ex.: am vandut casa, dar in realitate am donat-o.

actul deghizat (actul public indica un anumit act, cel secret adevaratul act; spre exemplu, actul public-vanzare, cel secret-donatie).

interpunerea de persoane-prete nom-(numai prin actul secret se determina adevaratele parti, altele decat cele din actul public).

d) Reprezentarea, este a.j. prin care o persoana - reprezentant incheie un a.j.c. in numele si pe seama altei persoane, reprezentat, astfel incat efectele actului se produc direct in persoana reprezentata.

Dupa izvor, reprezentarea este legala si conventionala.

Nu este o exceptie de la principiu, deoarece::

- reprezentatul intra in notiunea de parte a actului juridic (in numele lui .) In cazul reprezentarii conventionale;

- dreptul de a reprezenta este dat de lege, iar nu prin actul altcuiva, fara voia reprezentantului (In cazul reprezentarii legale).

3) Stipulatia pentru altul - este singura exceptie veritabila de la principiul relativitatii.

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealalta parte - promitentul - ca acesta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei a treia persoane - tertul beneficiar.

Dreptul tertului, se naste dintr-o conventie la care nu a luat parte.

renta viagera (art.1642 c.civ.).

donatia cu sarcina (art.828 - 830 c.civ.).