Notiunea de cetatenie

Notiunea de cetatenie

Cetatenia este acea legatura permanenta politica si juridica ce se realizeaza intre un individ persoana fizica si statul pe al carui teritoriu locuieste.

Notiunea de cetatenie are doua acceptiuni : institutie juridica - adica totalitatea regulilor de drept ce au ca obiect de reglementare modul de dobandire si de pierdere a cetateniei ; si conditia juridica - situatie rezultata din raporturile juridice statornicite intre o persoana fizica si stat, exprimand apartenenta acestuia la statul al carui cetatean este. In prima acceptiune, cetatenia constituie o categorie legata de dreptul obiectiv, pe cand in cea de-a doua, ea se axeaza in jurul ideii de subiect de drept, cele doua acceptiuni fiind strans legate intre ele.

Regulile referitoare la cetatenie se inregistreaza in mare masura dreptului constitutional, care prin definitia sa reglementeza raporturile dintre stat si cetatean, prin stabilirea principalelor drepturi, libertati si indatoriri ale acestuia, precum si priu fixarea conditiilor ce trebuie intrunite pentru a fi ales sau desemnat intr-o functie de conducere sau de reprezentare.

Pentru a defini cetatenia trebuie sa pornim de la faptul ca ea are un continut si o finalitate ce se coreleaza cu realitati economice, sociale si culturale concrete intr-o anumita societate. Cetatenia reprezinta expresia relatiilor social-economice, politice si juridice dintre persoanele fizice si statul roman. In doctrina juridica, profesorul Charles Rousseau a dat urmatoarea definitie cetateniei: "Cetatenia este legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. Aceasta legatura se exprima prin totalitatea drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o persoana si statul al carui cetatean este, si mai mult, este o legatura juridica speciala reflectata pe plan intern, pastrata si prelungita oriunde s-ar gasi persoana in statul de origine, in alt stat, pe mare sau cosmos"

In masura in care convenim a numi redarea unor relatii juridice ne intereseaza aspectele subiective (drept subiectiv) si aspectele obiective (drept obiectiv), de aceea spunem ca termenul de cetatenie e folosit in ambele perspective, dar cu inteles diferit. In perspectiva subiectiva, cetatenia exprima calitatea juridica a unei persoane fizice, a unui om, ca atare numit cetatean, de a fi element, membru a unui stat (al unui sistem ierarhic de state, in general al unui organism politic autonom), calitate din care deriva toate celelalte. In perspectiva obiectiva, cetatenia exprima, in mod corespunzator, raportul juridic fundamental dintre individ si stat - statului revenindu-i dreptul si obligatia de a-l face pe individ participant activ la propria sa mentinere si dezvoltare, de a-l cointeresa sa ramina un astfel de participant - asadar raportul juridic fundamental dintre om si societate, raport egal intre stat si fiecare dintre membrii, cetatenii sai.

Aspectul subiectiv nu e apt sa arate natura unei institutii, care trebuie privita in aspectul ei obiectiv.Cat priveste teoriile care au baza aspectul obiectiv si care vor trebui sa aiba in vedere relatia juridica stat-cetatean atat in ce priveste infiintarea si desfiintarea relatiei cat si desfasurarea ei.Era nevoie de o sinteza, propusa de teoria raportului juridic, ce are calitatea de a-i pune in evidenta caracterul bilateral, ''sinalagmatic'' de relatii reciproce intre individ si societate, reprezentata prin stat, fiecare cu drepturi si obligatii specifice ce au calitatea de a pune accentul pe originea complexa a acestei relatii. In aceasta relatie, statul ca putere constituanta, partea care stabileste drepturile si obligatiile fiecarei parti, ceea ce nu inseamna arbitrar. Pe de alta parte, in aceasta relatie, vointa individului nu e de multe ori exprimata, ea insa exista se manifesta continuu prin ceea ce s-a numit plebiscit cotidian; renuntarea la cetatenie e exceptia iar absenta renuntarii dovedeste rolul vointei individului in materie de cetatenie.

Statul e o creatie a omului la un anumit stadiu de civilizatie si cultura, fata de care un om concret se poate situa la un nivel superior sau inferior celui dintai. Statul democrat se prezinta, prin definitie, ca expresie a nivelului mediu al cetatenilor sai.

A fi membru al unui stat inseamna a participa la exercitarea puterii de stat si a beneficia de sistemul sau juridic, drepturi carora le corespund si obligatiile, in sistemul sau juridic, drepturi carora le corespund si obligatiile, in conditiile ordinii de drept, de sustinere si de promovare a acelui stat. Astfel, cetatenia imi apare ca expresie a principiului egalitatii in viata sociala, expresie a realizarilor unei vieti democratice, expresie a luptei impotriva incercarilor de a le diminua si infrange.

Conditia juridica de cetatean e conceputa in perspectiva unei legaturi care nu se rupe prin parasirea teritoriului si a transmiterii ei urmatoarelor generatii, expresie a permanentei, stabilitatii sau continuitatii statului si totodata expresie a realizarilor pe care o viata de stat si specificul unui anumit stat le pot infaptui sau la care pot aspira. Aceste realizari sunt, pe plan international, relative si limitate, cetatenia avand tendinta de a deveni, ca apartenenta la un stat si numai la unul, conditie general obligatorie.

Cetatenia nu e numai expresia dependentei omului de un sistem juridic unic si indestulator, ea poate aparea - in perspectiva - si ca expresie a idealului sau de membru al unei natiuni ce aspira la recunoastere, independenta si suveranitate. Cetatenia implica nu numai un stat, o serie de drepturi cetatenesti, o adeziune de origine, ci si prezenta unei constiinte colective care sa o justifice.

Cetatenia unui stat este, in raport cu strainii aflati pe teritoriul lui, expresia unei conditii de care acestia nu se bucura si catre care aspira.

Caracterul ei reprezinta un model stiintific pe care il propunem si pentru a distinge, in cadrul resortisantei unui sistem juridic dat, cetatenia de supusenie.

Ea implica, asadar,1) o formatiune politica autonoma; 2) un numar de persoane fizice determinate; 3) dreptul acestora de a beneficia de ordinea de drept a celei formatii si de a participa, cat mai direct, la constituirea acestei ordini, la activitatea de stat, cum si obligatia ce corespunde acestui drept, soldul acestora, principal pozitiv, fiind susceptibil de fluctuatii temporare; 4) o constiinta colectiva, o prezumtie de atasament afectiv la creatoare de stat, a fiecarei persoane, constiinta care justifica existenta statului si apartenenta la el, constituirea si mentinerea lui; 5) egalitatea principala a cetatenilor in fata ordini de drept; 6) superioritatea principala a conditiei cetatenilor in raport cu strainii; 7) o corelare intre doua caractere antitetice, asadar cetatenia e si drept, si obligatii, si egalitate, si inegalitate , si necesitate, si aspiratie, si unitate, si pluralitate, dar cu timpul cetatenia a ajuns o institutie independenta, fiind conditionata, ea fiind, totodata si dreptul propriu-zis fundamental din care deriva drepturile numite fundamentale si care tinde a deveni o conditie generala a oamenilor.

Legislatia Romaniei a definit cetatenia romana in doua randuri prin Legea24/1971 si prin Legea 21/1991.