Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Protectia dreptului de autor in reteaua Internet

Protectia dreptului de autor in reteaua Internet


Protectia dreptului de autor in reteaua Internet

Datorita Internet-ului, noi forme si modalitati de distribuire a operelor si-au facut aparitia si datorita tehnologiei digitale, este posibila realizarea de copii per­fecte ale acestor opere. Copierea operelor puse la dispozitie pe Internet este facila, rapida, de buna calitate, iar comunicarea ei este mondiala, nelimitata in spatiu. Pirateria informatica a atins deja pro­portii care atrag grave prejudicii economice pentru detinatorii de drepturi asupra operelor. Totusi, masurile nationale contra pirateriei nu mai sunt suficiente in lupta dusa contra unui asemenea flagel.

Cum una din provocarile esentiale ridicate de societatea informatica consta in construirea unui cadru juridic coerent si echilibrat ce incadreaza schimbarile modelelor economice si socio-culturale in scopul garantarii libertatilor si drepturilor fun­damentale in mediul informatic, iar dreptul de autor este una din piesele importante ale acestui edificiu, dezvoltarea retelei infor­matice conduce la necesitatea protectiei operelor in acest mediu. Aceasta deoarece drepturile autorului sunt serios ame­nintate de noile posibilitati oferite de societatea informatica.



De exemplu, nu se poate ocoli subiectul MP3, inainte ca in­dustria de discuri sa foloseasca acest mediu pentru a se lansa in distributia electronica, alte persoane fac in retea o inepuiza­bila mediatizare, marea majoritate a titlurilor disponibile fiind fisiere pirat. Cel mai bun exemplu este sistemul Napster care a permis utilizatorilor din intreaga lume sa schimbe si sa primeasca muzica in mod gratuit, pentru o lunga perioada de timp. Aceasta revolutie a MP3-urilor nu este decat preludiul schimbarilor radi­cale din magazinele de muzica din Internet, caracterizate in principal printr-o dematerializare progresiva a suportului. Distri­buitorii, producatorii, artistii doresc ei insisi sa investeasca in noul mediu pentru a face cunoscute si pentru a vinde produsele lor. Acest fapt va fi posibil intr-un cadru legislativ care sa cer­tifice redefinirea, in contextul dematerializarii, a unor concepte ca reproducere, distributie, comunicare.

Initiativele, atat tehnice cat si juridice, nu au intarziat sa apara pe plan international.

Creatiile si prestatiile circulante in cadrul noilor tehnologii se gasesc in forma digitala sau numerica. Aceasta implica ca tipurile de opere sau prestatii audio-vizuale, muzicale etc. nu se reduc la un tip de suport specific, film, banda sonora, video, contrar expresiei acestor opere in lumea analogica.

Radiodifuziunea numerica si webcastingul Radiodifuziunea prin intermediul mediului numeric capata doua aspecte:

transpunerea programelor canalelor de radio si televiziune traditionale in format numeric si lansarea lor in retea. Aceasta trecere in format numeric permite diversificarea ofertei de programe cu continut specializat. Acest fapt poate permite auditorului sa efectueze o preselectie si o inregistrare anteprogramata a continutul dorit.

realizarea radiodifuziunii direct in Internet, asa numitul webcasting. Exista canale de radiodifuziune care s-au creat in acest mediu datorita reducerii costurilor traditionale ale difuzarii. Nu sunt necesare decat un site Internet si un program RealAudio care permite difuzarea unei secvente sonore fara intreruperi, simultan cu difuzarea traditionala.

Artistii interpreti si producatorii de fonograme reclama o pro­tectie sporita in cadrul radiodifuziunii numerice. Exista concep­tia conform careia radiodifuziunea este o piata secundara de exploatare a fonogramelor. Ca urmare, muzica este utilizata in radio si televiziune fara ca aceasta utilizare sa concureze cumpararea de discuri in comert, considerata exploatare pri­mara a fonogramelor. Tehnica numerica a radiodifuziunii bul­verseaza ierarhia intre piata primara si cea secundara. Caci nu mai este necesara cumpararea de discuri daca in Internet se gaseste la orice ora orice fel de muzica dorita de utilizator.

lata de ce, artistii interpreti si producatorii de fonograme ple­deaza pentru un drept exclusiv al comunicarii catre public in retea. Dar atat OMPI cat si Uniunea Europeana au refuzat aceasta prerogativa. Toate prestatiile puse licit in circulatie pe Internet pot fi redifuzate sau recomunicate publicului fara ca ar­tistii sa se poata opune. Este o lacuna a textelor legislative care cauzeaza un prejudiciu in exploatarea normala a fonogramelor.

156. Mijloace software de protectie a programelor pentru calculator Mijloacele software folosite pentru protectia programelor pentru calculator impotriva instalarii si, deci, a folosirii neautorizate a lor, utilizeaza chei de siguranta, ce sunt furnizate impreuna cu programul pentru calculator. Cheia, care este unica pentru fiecare copie a programului pentru calcu­lator, este ceruta in momentul procesului de instalare al progra­mului pentru calculator pe sistemul pe care va rula. Protectia este realizata prin faptul ca aplicatia poate fi instalata numai de persoana ce cunoaste cheia de siguranta (detinatoarea licentei).

Programele pentru calculator care au propriile instrumente de gestiune a utilizatorilor, desi mai costisitoare din punct de vedere financiar, au o rata mai ridicata in ceea ce priveste re­zolvarea problemei securitatii accesului. Se permite crearea de categorii de utilizatori ce au competente diferite, de exemplu, se pot crea utilizatori ce au drept exclusiv de executare a progra­mului, utilizatori ce pot executa numai parti ale programului.

Instrumentele de gestiune a drepturilor de acces la programe­le de aplicatie puse la dispozitie de sistemele de operare sunt mai rigide si depind de tipul sistemului de operare, existand chiar sisteme de operare ce nu au implementate astfel de instrumente.

157. Mijloace hardware de protectie a programelor pentru calculator Din punct de vedere hardware, se folosesc mijloacele tehnice ce permit identificarea in mod unic a calculatoarelor prin seriile procesoarelor, seriile placilor de baza sau seriile altor resurse hardware. Programul de instalare veri­fica echipamentul fizic pe care urmeaza a fi instalat programul pentru calculator, realizeaza o preinstalare a aplicatiei si returneaza utilizatorului un cod unic. Acest cod este comunicat produ­catorului ce va transmite utilizatorului o cheie unica de siguranta, cheie ce este ceruta de aplicatie la prima rulare. Protectia in acest caz se realizeaza prin faptul ca programul pentru calculator nu poate fi instalat decat pe un singur calculator individualizat.

Protectia impotriva copierii neautorizate a programelor pen­tru calculator se realizeaza prin metode fizice ce au la baza imposibilitatea echipamentelor de copiere (unitatea de floppy-disk, unitatea de CD-ROM) de a interpreta organizarea (formatarea) suporturilor externe de memorie pe care se gasesc programele pentru calculator. Practic, o anumita portiune din suportul extern este organizat (formatat) dupa o schema ce este cunoscuta numai de programul de instalare.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.