Varsta subiectilor de drept penal. Fazele generale ale varstei

Varsta subiectilor de drept penal. Fazele generale ale varstei

In stiinta dreptului penal minoritatea face parte din sfera mai larga a problemei varstei persoanelor in cadrul reglementarii legii penale.

Cercetarea insusirilor psihice ale persoanei arata ca nimeni nu este apt dintr-o data, adica la scurt timp dupa nastere, sa inteleaga faptele pe care le comite, si ca a aplica o sanctiune penala unui copil este un fel de a ne intoarce in timp, la inceputurile primitive ale legii in general. Experienta de viata a oamenilor, confirmata de rezultatele cercetarii stiintifice dovedeste sa mintea omului se maturizeaza treptat, ca reprezentarile sale despre bine si rau, legal sau nelegal, se fixeaza numai in conditiile vietii sociale si intr-o perioada mai indelungata de timp. Neputand sa inteleaga totul de la inceput, copilul adopta, imita modelele pe care le vede in jurul sau si acestea il vor influenta multa vreme pana cand va fi capabil sa-si aleaga singur calea, sa judece singur[1].

Dreptul penal, proclamand umanismul, ca fiind unul din principiile fundamentale, atribuie, pe baza acestuia, un continut nou si o deosebita importanta problemei varstei persoanelor in reglementarea diferitelor institutii de drept penal.

Codul penal ia in considerare varsta, in primul rand, in raport cu persoanele care vor savarsi fapte prevazute de legea penala (subiecti activi), atat in cadrul normelor privitoare la stabilirea existentei sau inexistentei raspunderii penale (art. 50 C. pen.) cat si in acela al normelor privitoare la tratamentul sanctiunilor si la individualizarea sanctiunilor de drept penal (art. 54, alin. 2; art. 60, alin. 4, art. 106 - 110 si altele). De asemenea, Codul penal tine seama de elementul varsta si in ceea ce priveste victimele faptelor ilicite prevazute de legea penala (subiecti pasivi). Exista situatii cand varsta acestora este conditia esentiala pentru existenta infractiunii (art. 198, 199, 202, 306, 307, 314), alteori este fie o cauza de agravare a pedepsei (art. 197 alin. 2, lit. a; 200 alin. 2; 201 alin. 2; 329 alin. 2), fie de atenuare (art. 177)[2].

Nu este neaparat necesara mentionarea varstei in legatura cu vreuna din normele penale care privesc direct sau indirect aplicarea sau individualizarea sanctiunilor de drept penal. Se va avea, totusi, in vedere atat varsta faptuitorului, cat si a victimei, acestea putand fi retinute - cand este cazul - ca o imprejurare personala de natura sa serveasca la stabilirea gradului de pericol social al faptei sau al faptuitorului.

Mentionarea varstei nu prezinta importanta numai atunci cand se incearca individualizarea unei fapte, a faptuitorului sau a sanctiunii sau sanctiunilor ce ar trebui aplicate, dar relevarea ei prezinta importanta si in realizarea statisticilor sau evidentelor cu privire la starea infractionala. Sublinierea varstei in cadrul statisticilor duce la o mai buna cunoastere a fenomenului infractional ducand la o orientare adecvata a atitudinii organelor judiciare in activitatea de aplicare a sanctiunilor penale si de realizare a scopurilor legii penale.

Varsta, din punct de vedere penal, nu e privita numai la modul concret, strict legat de un anumit numar de ani, ci si ca o etapa, faza generala in evolutia unui individ. Astfel, privita in generalitatea sa, viata celor mai multe persoane parcurge, in masura in care realitatea o permite, patru faze (etape) si anume: copilaria, adolescenta, maturitatea, batranetea, in desfasurarea carora se produc transformari in personalitatea bio-psihica a fiecarui om.

Daca in criminologie s-au adoptat aceste etape sub denumirile mai sus mentionate, in dreptul penal s-a adoptat terminologia mai simpla din dreptul privat, care imparte persoanele in minore si majore[3].

Minoritatea faptuitorului este o cauza personala de inlaturare a caracterului penal al faptei si deci nu produce efecte decat fata de minorul aflat in aceasta stare. De asemenea, ea nu inlatura raspunderea civila a persoanelor care aveau in ingrijirea sau paza lor pe minor, daca se retine o culpa in sarcina acestora. Raspunderea civila este exclusa insa in cazul in care se constata, existenta in favoarea minorului, a altor cauze care inlatura raspunderea civila (ex.: legitima aparare, constrangerea).