SANCTIUNI PENALE ALTERNATIVE LA PEDEAPSA INCHISORII

SANCTIUNI PENALE ALTERNATIVE LA PEDEAPSA INCHISORII

REZUMAT

Sanctiunile penale alternative la privatiunea de libertate au aparut ca rezultat al unei indelungate si dureroase evolutii a sistemului sanctionator penal, a evolutiei in sensul continuei umanizari a pedepsei. In contextul evolutiei conceptiilor de politica penala si al progreselor inregistrate in criminologie, penologie si sociologie s-au conturat etape de cautari si experimentari ale unor forme si modalitati de substituire a executarii pedepselor privative de libertate, ajungandu-se, cu precizarile necesare, la un adevarat sistem de sanctiuni penale alternative la privatiunea de libertate.

Aparitia si evolutia sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt legate organic de aparitia si evolutia sistemului probatiunii si a serviciilor de probatiune, deoarece, oricare ar fi sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii, acestea nu pot functiona si nu-si pot atinge scopul decat sub supravegherea, asistenta si controlul personalului specializat din cadrul serviciilor de probatiune.

Actualitatea temei investigate este justificata atat de umanizarea si personalizarea pedepsei, de mutatiile intervenite in filozofia sistemelor penale, care au stat la originea politicilor si masurilor legislative de penalizare, a integrarii tuturor actorilor sociali - victima, infractor, comunitate - in solutionarea conflictului generat de savarsirea infractiunii, cat si de dezbaterile si cautarile declansate de adoptarea unui nou cod penal roman, care trebuie sa tina seama de tendintele europene si mondiale in materie penala.

Cercetarea a avut ca scop demonstrarea necesitatii obiective si a utilitatii incontestabile, sub aspectul politicii penale, a unui sistem de sanctiuni penale neprivative de libertate, alternative la pedeapsa inchisorii.

Pornind de la analiza critica a sistemului sanctionator penal si a sistemelor de executare a pedepselor privative de libertate, evidentiind efectele negative ale pedepselor privative de libertate in contrast cu avantajele pe care le prezinta sanctiunile penale alternative, in baza consultarii lucrarilor stiintifice din literatura de specialitate romana si universala, a documentelor ONU si ale Consiliului Europei, precum si a legislatiilor penale europene care au impulsionat aplicarea acestor sanctiuni penale alternative, am definit, caracterizat si argumentat necesitatea promovarii sanctiunilor penale alternative si rolul serviciilor de probatiune in realizarea lor.

Teza este o monografie care abordeaza o tema care nu a mai fost tratata in literatura noastra de specialitate si care si-a propus sa contribuie la elaborarea legislatiei penale din tara noastra.

Raportat la lucrarile stiintifice consultate, publicate in Europa si SUA, teza abordeaza intr-o perspectiva noua, unitara, atat sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii cat si serviciile de probatiune, argumentata de legatura organica dintre acestea.

Caracterizand genul proxim al sanctiunilor penale si reliefand diferenta specifica a sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii, ca element de noutate, am definit sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii, prezentand caracteristicile acestora si am analizat regulile din Recomandarea R(92)16 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei referitoare la Regulamentul European privind sanctiunile si masurile comunitare.

Dintr-o perspectiva noua, conturata in urma cercetarii efectuate, am combatut teoriile care au sustinut ca aplicarea combinata a sanctiunilor penale alternative contravine flagrant principiului "ne bis in idem", sustinand ca este posibila o asociere a sanctiunilor privative de libertate, acest aspect fiind un exercitiu de vointa politica a legislativului; in acest sens am adus ca argument reglementari din legislatia unor tari europene.

Teza sustine ca sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt o categorie de sanctiuni penale distincte, cu trasaturi specifice, pledand ca acestea sa devina independente si autonome in cadrul sistemelor de pedepse, supunandu-se unor reguli proprii si specifice.

In sprijinul tezei invoc Regulile de la Tokyo, Reguli si Standarde Minime ale natiunilor unite cu privire la masurile neprivative de libertate adoptate de catre al VIII -lea Congres al Natiunilor Unite, care a reprezentat cadrul normativ juridic international al reglementarii sanctiunilor si masurilor neprivative de libertate, precum si Recomandarea R92(16) a Comitetului de Ministrii a statelor membre ale Consiliului Europei, care constituie Regulamentul European privind sanctiunile si masurile comunitare.

Intrucat cercetarea temei privitoare la sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii presupune o viziune de ansamblu asupra pedepsei si sistemelor sanctionatoare penale existente in istoria dreptului penal, cu avantajele si neajunsurile acestora, asupra genezei si evolutiei sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii, am examinat intreaga problematica pe care o implica tema abordata, in cadrul a patru capitole si anume: capitolul I intitulat "Conceptul si necesitatea pedepsei ca mijloc de combatere a criminalitatii si evolutia sistemelor de pedepse. Definitia sanctiunilor penale alternative"; capitolul II intitulat "Institutia probatiunii si serviciile de probatiune, mijloc de realizare a sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii"; capitulul III intitulat "Sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal contemporan" si capitolul IV cu titlu "Sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal roman".

Capitolul I debuteaza cu definitia si necesitatea pedepsei ca mijloc de combatere a criminalitatii, fiind urmata de prezentarea scopului si functiile pedepsei, pentru a construi argumentele care sa justifice denumirea de sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii, concluzionand ca si acestea au acelasi scop si functii, in principal, ca pedeapsa.

Intr-o sectiune separata sunt examinate sistemele de pedepse si evolutia sistemelor de pedepse, evidentiind rolul marchizului Cezare Beccaria Bonesana, care a cerut abolirea pedepsei cu moartea si desfiintarea torturii, pledand pentru certitudinea, personalizarea, imblanzirea, egalitatea si proportionalitatea pedepselor, precum si criticile aduse scolii clasice a dreptului penal de Cezare Lambroso, Erico Ferri si Raffaele Garofalo, care au sustinut introducerea substituentilor penali (condamnarea conditionata sau suspendarea executarii sentintei), reusind sa impuna noi tipuri de sanctiuni.

O alta faza analizata este cea a aparitiei probatiunii in sistemul anglo-saxon, prin actiunea unui cizmar filantrop din Boston, Jhon Augustus, care in perioada 1841-1859 a fost garantul bunei conduite a 1800 de delincventi, mai ales vagabonzi si betivi, si suspendarea franco-belgiana a executarii pedepsei.

Sub influenta noilor curente criminologice si juridico-penale, in special sub teoria apararii sociale, a fost perfectionat procesul de individualizare a pedepsei, iar incepand cu 1980-1990 in SUA si-au facut aparitia pedepsele intermediare, dintre care pot fi evidentiate supravegherea intensiva, arestul la domiciliu, serviciul in folosul comunitatii, detentia pe timp de noapte sau zi.

Tendinta de baza a dezvoltarii stiintelor juridico-penale si procesual-penale ale perioadei contemporane a devenit cautarea unor modalitatii optime de solutionare a conflictelor care apar in legatura cu savarsirea infractiunilor de gravitate redusa, fapt evidentiat si de recomandarile ONU si Consiliului Europei de largire a aplicarii sanctiunilor alternative detentiunii.

O sectiune distincta este critica regimurilor de detentie, examinand fenomenele umane din penitenciare si starea penitenciarelor, concluzionand ca eliminarea omului din societate impune costuri mari (in 2005 o luna de detentie costand peste 10 milioane ROL), precum si traume greu de remediat.

Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii prezinta insusirile generale ale sanctiunilor penale, dar si unele trasaturi specifice. Se precizeaza ca ele sunt, ca si pedepsele, o consecinta inevitabila a raspunderii penale, se supun principiului legalitatii, au o durata determinata, trebuie sa fie proportionale cu infractiunea savarsita, adaptate personalitatii infractorului, inclusiv antecedentelor penale ale acestuia, nu trebuie sa incalce drepturile si libertatile lui fundamentale, sa fie consimtite de infractor, iar acesta trebuie sa aiba sentimentul responsabilitatii fata de victimele infractiunii si sa dovedeasca faptul ca mentinerea lui in libertate este eficienta. S-a optat pentru denumirea de "sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii", cu motivarea ca acestea au ca temei savarsirea unei infractiuni, functioneaza ca mijloc de restabilire a ordinii de drept incalcate, sunt prevazute de legea penala si reprezinta o alternativa la detentia in penitenciar ( p.65).

In aceasta perspectiva, sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt definite ca substituenti ai pedepsei inchisorii, luati de instanta de judecata cu ocazia aplicarii unor sanctiuni, cu consimtamantul infractorului, avand ca scop mentinerea acestuia in libertate (comunitate), prin limitarea unor drepturi si libertati, in paralel cu exercitarea unui control din partea unor servicii de specialitate. In concordanta cu aceasta definitie, s-a considerat ca principale sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii: probatiunea, amenda, munca in folosul comunitatii, suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice si suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere cu obligatia condamnatului de a presta o munca in folosul comunitatii, amanarea aplicarii pedepsei pentru persona fizica, semidetentia (de tip italian sau francez) si detentiunea la sfarsit de saptamana (modelul portughez si spaniol).

Capitolul al II-lea al tezei, consacrat institutiei probatiunii si serviciilor de probatiune, ca mijloc de realizare a sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii, trateaza intr-o prima sectiune, probleme privind notiunea de probatiune, aparitia si evolutia institutiei probatiunii. In ce priveste notiunea de probatiune, se observa ca, in literatura de specialitate, nu exista un concept unitar, asupra acestei sanctiuni alternative. In sistemul de common law unde probatiunea (probation system) a aparut pentru prima data, aceasta este definita ca ansamblu de masuri de supraveghere si de asistare a unei persoane care a savarsit o infractiune si care, prin hotararea instantei de judecata, dar cu consimtamantul ei, este supusa supravegherii unor agenti de probatiune (probation officers), pe o perioada determinata de timp, spre a vedea daca, in acest interval, va avea o buna purtare. In functie de conduita probationarului, evaluata de consilierul de probatiune, instanta urmeaza ca, la capatul perioadei de proba, sa pronunte hotararea de condamnare sau sa renunte la aceasta. Sunt insa cazuri in care judecatorul hotaraste condamnarea infractorului la o pedeapsa cu inchisoarea, dispunand totodata suspendarea executarii pedepsei si plasarea condamnatului sub probatiune pe termenul de proba prevazut de lege, intre 6 luni si 3 ani, executarea sau neexecutarea pedepsei depinzand astfel de conduita condamnatului pe durata termenului de incercare.

Sub ambele sale forme, probatiunea apare ca o pedeapsa de sine statatoare, prin care se urmareste controlul asupra fenomenului infractional, reabilitarea infractorilor si reintegrarea lor in comunitate. Sub diferite forme sau variante, probatiunea este astazi una dintre cele mai raspandite si mai utile sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii, iar extinderea ei in toate sistemele de drept penal, in special dupa 1980 a generat, cum era de asteptat, variatii semnificative, atat la nivelul reglementarilor juridice, cat si al practicii efective a reintegrarii si supravegherii comunitare, ca urmare in special a conditiilor socio-culturale si politico-juridice diferite, la nivelul carora s-a implementat aceasta sanctiune comunitara. In ciuda acestor diferentieri, probatiunea pastreaza cel putin doua trasaturi care tradeaza originea ei comunitara: a) probatiunea ca activitate constructiva de reintegrare a infractorului in comunitate si b) probatiunea ca atitudine de iertare simbolica din partea comunitatii. In esenta, probatiune oriunde ar functiona, este considerata ca fiind, in acelasi timp, o forma de interventie si de sprijin, avand originea in common low, si o modalitate de protejare a drepturilor si libertatilor civile ale infractorilor (p.78). Pentru mai buna cunoastere si intelegere a existentei probatiunii, in teza sunt examinate, in continuare, perspectiva istorica si conditiile de acordare a probatiunii in Marea Britanie si in S.U.A.

In cea de-a doua sectiune a capitolului al II-lea sunt examinate serviciile de probatiune, structura si functiile acestora in diferite sisteme de drept. Serviciile de probatiune au fost organizate cu o dubla finalitate, consilierii de probatiune urmand sa fie, in acelasi timp, un fel de politie personala si lucratori sociali. Pe langa faptul ca sunt organe anexe ale justitiei, efectuand investigatii presententiale si rapoarte, consilierii de probatiune supravegheaza pe cel supus probatiunii, tinandu-l in afara infractionalitatii si asigurandu-i un tratament adecvat si alte servicii de asistenta. Scopul urmarit este nu numai acela ca infractorul sa se abtina de la savarsirea din nou a unei infractiuni, dar si de a determina la acesta o comportare morala acceptabila. In scopul cunoasterii modului de organizare si functionare al serviciilor de probatiune in diferite sisteme de drept penal, au fost trecute in revista sistemele existente in Marea Britanie, S.U.A., Irlanda, Luxemburg, Spania, Norvegia si Finlanda. Cu privire la fiecare dintre aceste sisteme, se arata modul de organizare, structura administrativa si a personalului, competentele si organizarea activitatii serviciilor de probatiune.

Depasind cadrul strict al probatiunii, se analizeaza, in capitolul al III-lea al tezei, problemele privind sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii in general, in dreptul penal contemporan. Aparitia si concretizarea ideilor privitoare la sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii au fost precedate de unele mutatii semnificative in conceptiile cu privire la fenomenul infractional si la eficienta luptei impotriva acestuia in societatea de astazi. Tinand seama de progresele realizate in lupta cu diferite forme grave ale criminalitatii, dar si de unele limite si deficiente constatate in combaterea criminalitatii ca fenomen de masa si pornind de la aceasta realitate, s-a ajuns la noi conceptii si viziuni cu privire la combaterea fenomenului infractional cu ajutorul pedepsei. Una dintre aceste conceptii este aceea cu privire la justitia restaurativa, conceputa ca un nou model de prevenire si control al criminalitatii. In aceasta conceptie, in solutionarea conflictului creat prin savarsirea infractiunii, activitatea restaurativa se centreaza pe prejudiciul cauzat prin infractiune, acordandu-se un interes egal victimei si infractorului, acestia urmand sa fie in egala masura implicati in infaptuirea actului de justitie si sa se acorde sprijin victimelor prin repararea prejudiciului cauzat acestora, in masura si in modalitatea dorita de aceasta. In acelasi timp si infractorul trebuie ajutat sa inteleaga, sa accepte si sa-si indeplineasca obligatiile fata de victima si fata de comunitate. In realizarea justitiei restaurative, comunitatea este factorul esential, care incurajeaza colaborarea partilor, reabilitarea victimei, reintegrarea infractorilor. Justitia restaurativa arata respect fata de toate partile implicate: victima, infractor, comunitate. Desi se dovedeste eficienta numai in cazul infractiunilor de mai mica gravitate, justitia restaurativa contribuie la umanizarea si personalizarea pedepsei, cu precadere in cazul infractorilor minori, dar nu numai. In teza sunt prezentate supozitiile paradigmei traditionale represive si paradigmei restitutive,sintetizate in tabelul de mai jos (la fila 79 din teza)

Opinia sustinuta in teza este ca dezvoltarea justitiei restaurative trebuie sa se realizeze la doua niveluri: la nivelul micro-structural, al relatiilor interpersonale, unde justitia restaurativa incearca sa inlature consecintele negative ale infractiunii, urmarindu-se obtinerea de rezultate satisfacatoare pentru victima, liniste pentru comunitate si temeiuri resocializate pentru infractori, si la nivel macro-structural, unde justitia restaurativa vizeaza structuri institutionalizate specifice, care infaptuiesc justitia prin acte restaurative (p.111-112). Se retine concluzia ca justitia restaurativa, care implica o justitie de comunitate raportata la interesele acesteia, este favorabila introducerii sanctiunilor comunitare ca substituenti ai pedepsei inchisorii.

Aceeasi concluzie este desprinsa si din analiza documentelor O.N.U. si ale altor organisme internationale cu privire la sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii si cu privire la masurile comunitare, analiza intreprinsa in cadrul sectiunii a II- a capitolului al III-lea al tezei. La inceputul sectiunii

s-a subliniat rolul deosebit al dreptului international cu privire la drepturile omului, in reglementarea masurilor neprivative de libertate in legislatiile penale nationale, subliniind ca, indiferent de particularitatile existente in legislatiile si practicile nationale ale probatiunii, respectarea principiilor, normelor si valorilor drepturilor omului este obligatorie atat in relatiile cu infractorul, cat si in relatiile cu victima si cu comunitatea. In teza sunt invocate dispozitiile cuprinse in Declaratia universala a drepturilor omului din 1948 si in Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 1966, privitoare la norme, valori si principii legate direct sau indirect de sanctiunile penale neprivative de libertate. Tot la nivelul O.N.U., sunt evocate regulile si recomandarile adoptate in diferitele Congrese ale Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul infractorilor, aprobate apoi in Adunarea Generala a O.N.U., cum sunt Regulile si standardele minime ale administratiei justitiei juvenile, cunoscute sub numele de Regulile de la Beijing, aprobate in 1985, care stau la baza tratamentului comunitar, non-custodial pentru minori, constituind totodata un ghid pentru prevenirea delincventei juvenile. De asemenea, sunt invocate Regulile si standardele minime pentru masurile neprivative de libertate, adoptate la Congresul al VIII-lea al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentului infractional, aprobate in Adunarea Generala a O.N.U in 1990 si cunoscute sub denumirea de Regulile de la Tokyo. Aceste reguli privesc sanctiunile si masurile neprivative de libertate, implementarea si administrarea masurilor comunitare, standardele de pregatire a personalului abilitat sa lucreze in acest domeniu, politicile de implementare a acestor sanctiuni, cooperarea infractionala in materia prevenirii criminalitatii si tratamentul infractorilor. In fine, este evocat Ghidul O.N.U. cu privire la delincventa juvenila, aprobat in Adunarea Generala a O.N.U. in 1990 si cunoscut sub numele de Ghidul de la Riyadh.

Referindu-se la sanctiunile neprivative de libertate in sistemul european al drepturilor omului, teza analizeaza Recomandarea nr. (92)16 din 19 octombrie 1992 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei referitoare la Regulile europene cu privire la sanctiunile si masurile comunitare, elaborate pe baza Conventiei pentru apararea drepturilor omului si-a libertatilor fundamentale adoptata de Consiliul Europei in 1950,retinandu-se ca regulile europene au avut un triplu scop: sa stabileasca standardele dupa care legislatiile nationale sa reglementeze sanctiunile comunitare neprivative de libertate, sa realizeze un sistem de garantii impotriva incalcarii drepturilor omului pentru infractorii supusi unor asemenea sanctiuni si sa creeze un ansamblu de reguli necesare celor care sunt raspunzatori de implementarea si administrarea acestor masuri. Obiectivele si scopurile urmarite de Consiliul Europei prin regulile mentionate sunt exprimate in Recomandarea nr. (92)17 adoptata in aceeasi zi si in care se arata ca sanctiunile privative de libertate vor fi considerate ca masuri de ultima instanta, la care se recurge numai in acele cazuri in care orice alta pedeapsa este in mod evident neadecvata. In scopul promovarii sanctiunilor si masurile comunitare, instanta va pronunta o sanctiune sau o masura comunitara in locul pedepsei privative de libertate pentru anumite infractiuni. Recomandarea precizeaza ca sanctiunile neprivative de libertate trebuie intelese ca adevarate pedepse, atat de catre legiuitor, cat si de catre opinia publica, aceasta din urma fiind chemata sa sprijine si sa participe la implementarea lor.

Sanctiunile comunitare au ca trasaturi comune faptul ca mentin pe infractor in comunitate, ca impun anumite restrangeri ale libertatii acestuia si ca sunt implementate si administrate de agentii specializate ( p.133-134). In legatura cu principiile si directiile pentru orientarea politicilor de cercetare a sanctiunilor neprivative de libertate, cel de al X - lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul infractorilor, care a avut loc la Viena in anul 2000, a reiterat necesitatea promovarii alternativelor la incarcerare, a politicilor si procedurilor justitiei restaurative, cu respectarea deplina a drepturilor, nevoilor si intereselor victimei, ale infractorului si ale comunitatii. In sistemul european un rol esential in realizarea cooperarii in domeniul prevenirii si controlului fenomenului infractional revine Consiliului Europei si Conferintei Europene permanente asupra probatiunii, infiintata in 1981.

Sectiunea a III - a din acest capitol este consacrata prezentarii si analizei recomandarilor europene cu privire la sanctiunile si masurile comunitare cuprinse in Recomandarea nr. R/92/16 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei referitor la Regulamentul european privind sanctiunile si masurile comunitare. Dupa o privire de ansamblu asupra Regulamentului, se face o prezentare a celor 90 de reguli pe care acesta le contine si care se refera la cadrul juridic al sanctiunilor si masurilor comunitare, la garantiile judiciare si la caile de atac, la respectarea drepturilor omului si a liberalitatilor fundamentale, la cooperarea si consimtamantul infractorului in implementarea sanctiunilor si masurile comunitare, la implicarea si participarea comunitatii, la conditiile de executare a sanctiunilor si a masurilor si altele. Fiecare regula este insotita de un comentariu in care se explica esenta acesteia si problemele pe care le ridica. Pe langa acestea, se fac referiri la continutul Recomandarii nr. 22 din 2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei privind imbunatatirea implementarii regulilor europene ale sanctiunilor si masurilor comunitare.

S-a reliefat ca intr-o perioada in care asistam in Europa la libera circulatie a bunurilor si persoanelor se impune mai mult ca oricand folosirea unor reguli juridice omogene, iar executarea sanctiunilor si masurilor comunitare trebuie sa contribuie la consolidarea cooperarii internationale din sfera penalului.

In ultima sectiune a capitolului al III-lea, se face o trece in revista a cadrului sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal contemporan. Sunt mentinute in acest context probatiunea anglo -americana si condamnarea cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei , arestul la domiciliu, monitorizarea electronica si semidetentiunea. O atentie speciala este acordata muncii in folosul comunitatii . Dupa unele referiri la conceptul de munca in folosul comunitatii, la aparitia si evolutia acestui concept, la obiectivele principale ale muncii in folosul comunitatii si la argumentele pro si contra acestei sanctiuni, se analizeaza aceasta sanctiune in unele state europene precum Marea Britanie, Franta, Cehia, Suedia, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Scotia Spania. In fine, este examinata, in acelasi cadru al masurilor comunitare, si medierea, in special medierea victima - infractor, ca mod de solutionare a conflictului de drept penal, prin intalnirea partilor in prezenta unui mediator desemnat special de catre organizatii si autoritati cu activitate specializata in acest sens. Ca principala forma a justitiei restaurative, medierea este tot mai mult utilizata atat in diferitele etape ale procesului penal, existand o mare diversitate si in tipul de relatii pe care serviciile de mediere le au cu sistemele de justitie penala. Se arata, in acest sens, ca prin Recomandarea nr. 22 /2000 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei cu privire la imbunatatirea implementarii regulilor europene pentru sanctiuni si masuri comunitare, se recomanda statelor membre sa creeze cadrul necesar pentru implementarea in propria legislatie a medierii victima - infractor, in vederea promovarii masurilor si sanctiunilor non-custodiale (p.257).

Ultimul capitol al tezei de doctorat este intitulat "Sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii in dreptul penal roman", subliniindu-se ca, in Codul penal roman in vigoare, sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt reglementate, in principal, ca mijloace de individualizare a pedepsei, cum sunt suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere si executarea pedepsei la locul de munca, aceasta din urma cu o aplicare din ce in ce mai redusa; singura pedeapsa neprivativa de libertate, prevazuta ca alternativa la pedeapsa inchisorii fiind amenda. In ce priveste perspectiva de evolutie a sistemului, reglementarile prevazute de noul Cod penal din 2004 care, desi nu a intrat in vigoare, reflecta cu claritate tendintele politicii legislative a domeniului examinat. Sub acest aspect, in teza se mentioneaza ca legiuitorul noului Cod penal, pe langa amenda ca alternativa la pedeapsa inchisorii, a introdus pedeapsa muncii in folosul comunitatii, ca o alternativa la pedeapsa inchisorii. Totodata a introdus si o noua varianta a suspendarii pedepsei sub supraveghere, caracterizata prin obligatia condamnatului de a presta o munca in folosul comunitatii si au fost introduse noi mijloace de evitare a pedepsei inchisorii, cum sunt renuntarea la pedeapsa inchisorii si amanarea conditionata a aplicarii pedepsei. De aici rezulta ca in dreptul penal roman sistemul de sanctiuni penale alternative la pedeapsa inchisorii este in curs de formare, urmand sa fie definitivat odata cu intrarea in vigoare a noii legislatii penale.

Acest sistem este examinat in sectiunea a II-a a ultimului capitol, fara deosebire dupa cum componentele acestuia sunt prevazute in codul penal in vigoare sau in noul Cod penal. Este astfel analizata, in primul rand, suspendarea conditionata a executarii pedepsei, cu referiri la originea si evolutia institutiei, la conditiile ei de aplicare si executare si la problemele teoretice si practice la care acestea dau nastere. De asemenea, este examinata suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, cu problemele teoretice si practice specifice si, alaturi de ea, este prezentata, pe baza dispozitiilor corespunzatoare din noul Cod penal, suspendarea executarii sub supraveghere cu obligatia condamnatului de a presta o munca in folosul comunitatii. Relevand existenta unor contradictii in reglementarea acestei masuri,se propune, alaturi de alti autori, modificarea conditiilor de luare a masurii in discutie, incluzandu-se acordul condamnatului de a presta munca in folosul comunitatii (p.301). In acelasi cadru, sunt examinate amanarea conditionata a aplicarii pedepsei inchisorii si munca in folosul comunitatii, institutii introduse pentru prima data prin dispozitiile noului Cod penal. In ultimul rand, este examinata amenda ca sanctiune penala alternativa la pedeapsa inchisorii, prevazuta si in noul Cod penal, subliniindu-se noutatile aduse de noua reglementare prin folosirea sistemului zilelor amenda, care permite judecatorului o dubla personalizare a pedepsei, o data prin stabilirea numarului zilelor amenda si a doua oara prin stabilirea cuantumului sumei ce urmeaza sa fie platita pentru o zi amenda. De asemenea, in cazul sustragerii cu rea-credinta de la plata amenzii, noul Cod penal prevede si posibilitatea inlocuirii amenzii cu munca in folosul comunitatii, in cazul in care condamnatul isi da acordul pentru aceasta .

In ultima sectiune din capitolul final al tezei, sunt analizate serviciile de probatiune in dreptul penal roman, pe baza reglementarilor in vigoare cuprinse in Ordonanta Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea si functionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate, aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 192/2002, precum si in Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probatiune. Sunt prezentate, in acest sens, principiile generale ale activitatii de probatiune, activitatea serviciilor de probatiune raportata la competenta teritoriala a acestora si la referatele de evaluare, supraveghere in comunitate, asistenta si consilierea. Se evidentiaza, in acest fel, rolul serviciilor de probatiune in realizarea sanctiunilor neprivative de libertate, ca substituenti ai pedepsei inchisorii, cum sunt suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, in cele doua modalitati examinate, amanarea conditionata a aplicarii pedepsei, executarea muncii in folosul comunitatii si, in general, in supravegherea executarii sanctiunilor neprivative de libertate, inclusiv a executarii muncii educative a libertatii supravegheate.

Privind conditiile numirii in functia de consilier de probatiune, acesta sunt la nivel european, cerandu-se ca persoana sa fie licentiata in asistenta sociala, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept.

Prin modificarile codului de procedura penala au fost introduse dispozitii care contin elemente specifice probatiunii si monitorizarii electronice, in cadrul masurilor preventive, respectiv a obligarii de a nu parasi localitatea si a liberarii provizorii, dar in mod gresit nu sunt implicate in aceste actiuni serviciile de probatiune.

In concluzia finala se rezuma urmatoarele:

Sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii reprezinta un remediu pentru eliminarea consecintelor negative ale detentiei si o consecinta a evolutiei si umanizarii pedepselor.

Ca efect al globalizarii, sursele de reglementare juridica internationala, precum si reglementarile uniunii europene au reprezentat un serios impuls in afirmarea si implementarea sanctiunilor penele alternative la pedeapsa inchisorii si a masurilor comunitare.

Avantajele de natura economica si sociala ale sanctiunilor penale alternative explica in mare masura necesitatea aplicarii lor, concomitent cu diversificarea acestor sanctiuni pentru a raspunde mai eficient individualizarii in functie de persoana infractorului, precum si necesitatii apararii societatii.

In urma cercetarii efectuate rezulta ca sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii sunt substituenti legali, luati de instanta cu ocazia aplicarii pedepsei,cu acordul infractorului, avand ca scop mentinerea acestuia in comunitate, limitarea drepturilor si libertatilor proportional cu necesitatea apararii sociale si supunerea acestuia unui control si supravegheri din partea unor agentii specializate.

Din evolutia sanctiunilor penale alternative din ultimul secol rezulta ca acestea au debutat ca masuri comunitare, iar ulterior au devenit sanctiuni penale autonome si independente. Remarcam faptul ca pentru a le afirma ca adevarate sanctiuni penale si pentru a le da o mai mare eficienta legislatiile existente in Europa si in SUA au permis combinarea acestor sanctiuni, derogandu-se de la principiul "non bis in idem". De asemenea sanctiunile penale alternative la pedeapsa inchisorii permit imbinarea mentinerii infractorului in comunitate cu plasarea temporala a acestuia in detentie, urmarindu-se ca acesta sa desfasoare o activitate sociala utila si sa existe o represiune din partea societatii pentru fapta penala comisa. Mentionam ca aceste sanctiuni care combina mentinerea infractorului in comunitate cu executarea partiala a pedepsei in detentie, nu se confunda cu regimurile de detentie deschise care au ca scop readaptarea persoanei condamnate la integrarea in societate, ele fiind sanctiuni penale autonome aplicate de instanta in procesul individualizarii pedepsei si nu ulterior in procesul individualizarii executionale.

Un rol important in executarea sanctiunilor penale alternative revine serviciilor de probatiune, care isi desfasoara activitatea in toate fazele procesului penal. In majoritatea tarilor personalul din serviciul de probatiune are o inalta calificare, fiind alcatuit din absolventi ai facultatilor de psihologie, sociologie, drept sau asistenta sociala, de masterate in domeniile enuntate anterior, si supusi, ulterior, unor forme de pregatire specifica.

In ceea ce priveste organizarea, functionarea si atributiile serviciilor de probatiune din Romania, remarcam faptul ca acestea sunt raliate, din punct de vedere legislativ la normele europene in domeniu, urmand a fi alocate si fondurile necesare sustinerii materiale a activitatii serviciilor de probatiune.

Referitor la sanctiunile penale alternative existente in dreptul penal roman, acestea sunt limitate la amenda, suspendarea conditionata a executarii pedepsei si suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, iar in noul cod penal au fost introduse ca sanctiuni penale alternative munca in folosul comunitatii, suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere cu obligatia condamnatului de a efectua o munca in folosul comunitatii.

Apreciem ca se impune diversificarea sanctiunilor penale alternative la pedeapsa inchisorii existente si introducerea ca pedepse autonome, dar cu o reglementare distincta intr-o sectiune din cadrul capitolului referitor la pedepse, a probatiunii, muncii in folosul comunitatii, detentiunii la sfarsit de saptamana, a semidetentiei, a arestului la domiciliu si a monitorizarii electronice.

Doctorand,