Specificitati ale conditiilor de validitate in cazul contractelor informatice

Specificitati ale conditiilor de validitate in cazul contractelor informatice

A. Preliminarii

Consideratii introductive Art. 948 C. civ. enumera con­ditiile esentiale pentru validitatea unui contract:

capacitatea de a contracta;

consimtamantul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

cauza licita.

Aceste elemente de structura sunt obligatorii pentru toate contractele.

Atunci cand una dintre parti este o persoana juridica, in ceea ce priveste conditiile esentiale pentru validitatea actelor juridice, se va tine seama de principiul specialitatii capacitatii de folo­sinta, principiu potrivit caruia persoana juridica poate intra in ra­porturi juridice si, deci, poate dobandi drepturi si asuma obli­gatii, numai daca acestea corespund scopului pentru care a fost infiintat. Contractele realizate cu incalcarea acestui principiu sunt nule.

Conditiile de validitate trebuie apreciate in momentul formarii contractului, instanta putand tine cont si de elementele poste­rioare pentru a stabili existenta lor in acel moment.

B. Capacitatea de a contracta

45. Scurta prezentare. Capacitatea de a contracta este con­ditia esentiala si de fond al carei continut este dat de aptitudinea subiectului de drept civil de a dobandi drepturi si de a asuma obligatii civile pe calea incheierii contractelor.

Art. 949 C. civ. stipuleaza faptul ca "poate contracta orice persoana ce nu este declarata incapabila de lege', iar conform art. 950, sunt incapabili de a contracta: minorii, interzisii si "in genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte'. Aceste exceptii se refera numai la capacitatea de exercitiu, adica la aptitudinea de a incheia acte juridice fara a avea nevoie de reprezentare sau de asistarea ocrotitorului legal.

Regula sau principiul in aceasta materie este capacitatea de a incheia contracte, incapacitatea constituind exceptia.

In principiu, validitatea contractului este conditionata de exis­tenta capacitatii partilor in momentul formarii actului.

In legatura cu regula capacitatii, se impun doua precizari. In primul rand, nu trebuie confundata capacitatea cu discernaman­tul, intrucat capacitatea apare ca fiind o stare de drept (de jure) pe cand discernamantul constituie o stare de fapt (de facto) capacitatea izvoraste numai din lege, pe cand discernamantul este de natura psihologica.

In al doilea rand, pentru persoanele juridice, regula capaci­tatii de a incheia acte juridice civile este subordonata principiu­lui specialitatii, consacrat de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 si de art. 9 din Legea nr. 29/1924.

C. Consimtamantul

46. Notiune. Prin consimtamant se intelege manifestarea hotararii de a incheia un act juridic , adica acel element esential al carui continut este dat de exprimarea valabila a vointei par­tilor, in parte si impreuna, la incheierea contractului.

Pentru a dobandi valoare juridica, deci pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa emane de la o persoana cu discernamant, conditie ce impune, atat ca persoana sa fie capabila, cu capacitate de exercitiu deplina (sa fie majora si sa nu fie interzisa judecatoresc), cat si ca persoana sa nu fi pierdut capacitatea datorita unor tulburari vremelnice ale mintii (betie, hip­noza, somnambulism, manie excesiva);

sa fie facut cu intentia de a produce efecte juridice, auto­rul asumandu-si un angajament juridic;

sa fie exteriorizat, adica sa fie facut cunoscut si catre altii, intrucat numai astfel se poate uni cu o alta vointa;

sa nu fie alterat de vreun viciu adica sa fie deplin con­stient si liber.

Viciile de consimtamant. Viciile de consimtamant sunt socotite ca fiind acele imprejurari care afecteaza caracterul constient, liber si clar al vointei de a incheia un act juridic.

Viciile de consimtamant nu impiedica formarea actului juridic deosebindu-se in acest sens de absenta vointei. In cazul unui viciu, exista o manifestare de vointa, dar aceasta este viciata; ea nu s-a putut manifesta deplin liber sau deplin constient. Ca ur­mare, legea permite partii a carei vointa a fost viciata sa ceara anularea actului juridic, respectiv printr-o actiune in nulitate.

Eroarea

Scurta prezentare. Eroarea se defineste ca fiind falsa reprezentare a realitatii in mintea unei parti, la incheierea unui act juridic.

Intr-o alta definitie se arata ca eroarea reprezinta ideea gre­sita asupra unui lucru sau, cu alte cuvinte, credinta in existenta unei calitati sau a unui fapt, relativ la un act juridic, calitate sau fapt care nu exista in realitate.

Dispozitiile art. 954 C. civ. prevad ca "eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conven­tiei. Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia.'

Jurisprudenta a stabilit ca prin substanta se intelege orice calitate esentiala a obiectului conventiei pe care partile au avut-o in vedere, in principal in momentul contractarii si in a carei lipsa, daca ar fi fost cunoscuta, ele nu ar fi contractat.

Fiind o stare de fapt, eroarea presupune o examinare atenta din partea instantelor de judecata, care vor stabili daca contrac­tantul ar fi putut descoperi sau prevedea eroarea celeilalte parti.

49. Specificitate in contractele informatice. Incapacitatea unui sistem informatic de a indeplini o sarcina pentru care a fost destinat nu este suficienta pentru a caracteriza eroarea utiliza­torului asupra calitatii substantiale a obiectului contractului.

Ca si in cazul viciilor ascunse, dificultatea pentru utilizator revine la a stabili ca obiectul contractului nu este apt sa reali­zeze obiectivul urmarit. Inaptitudinea obiectului de a realiza sco­pul urmarit trebuie sa fie inerenta acestui obiect si nu sa rezulte din situatia personala a victimei erorii, in schimb calitatile obiectului sunt apreciate in functie de scopul urmarit.

Dolul

50. Scurta prezentare. Lato sensu, prin dol se intelege orice manopera savarsita de o persoana cu scopul de a insela increderea cocontractantului determinandu-l astfel pe acesta sa incheie un act juridic. Stricto sensu, dolul constituie un viciu de consimtamant si consta intr-o eroare provocata intentionat de catre cocontractant sau de catre un tert in cazul actelor unila­terale, eroare datorita careia victima isi da consimtamantul la incheierea actului.

Conform art. 962 C. civ., dolul este o cauza de nulitate cand mijloacele viclene intrebuintate de una din parti sunt astfel incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.

Pentru a fi viciu de consimtamant, dolul trebuie sa indepli­neasca cumulativ urmatoarele conditii:

- dolul trebuie sa fie determinant pentru incheierea con­tractului adica sa cada asupra unor elemente hotaratoare pentru incheierea contractului si sa priveasca obiectul, persoana sau orice element care ar putea conduce la incheierea contractului;

dolul trebuie sa provina de la cealalta parte, el nu trebuie sa fie comun.

Dolul-viciu de consimtamant atrage sanctionarea contrac­tului cu nulitatea relativa, la cererea celui inselat.

51. Specificitate in contractele informatice. Deciziile rela­tive la dol, in contractele informatice, contribuie la precizarea elementului material ce constituie viciul: existenta manevrelor rezultate din tacerea furnizorului, caci dolul presupune existenta unui element psihologic: intentia de a insela. Dolul poate fi constituit si prin tacerea unei parti cu scopul de a ascunde co­contractantului un fapt care, daca ar fi fost cunoscut de acesta, l-ar fi oprit sa contracteze.

Intr-un caz prezentat Curtii din Paris , un furnizor s-a angajat asupra specificatiilor unui caiet de sarcini a carui respectare n-a fost contestata. in caietul de sarcini nu era nici o restrictie privi­toare la timpul de colectare al datelor. Furnizorul a afirmat ca obligatia sa de livrare a fost respectata, deoarece a fost con­forma cu comanda. Dar timpul de colectare al datelor era de 3 ori mai mare decat timpul de prelucrare, ceea ce se traducea prin rezultate inconciliabile cu cele cu care utilizatorul era in drept sa le astepte de la un sistem informatic. Utilizatorul a pretins ca furnizorul a ascuns voluntar restrictiile privitoare la timpul de colectare. in realitate, furnizorul s-a marginit la a avea cunostinta de eroarea utilizatorului fara a-i arata ca se inseala si sustinand ca in absenta manevrelor frauduloase dolul nu poate fi admis. La aceste fapte, Curtea a raspuns: "societatea furni­zoare trebuia sa furnizeze societatii utilizatoare elementele de apreciere de care depindea consimtamantul acesteia', iar "so­cietatea furnizoare a preferat sa treaca sub tacere inconve­nientul major al solutiei propuse'. Saturatia inevitabila a muncii operatorului a fost disimulata societatii utilizatoare care, daca ar fi cunoscut-o, ar fi fost in situatia de a nu contracta, deoarece scopul informatizarii era tocmai reducerea importantei muncii manuale. Tacerea societatii furnizoare a fost suficienta pentru a justifica nulitatea vanzarii.

In multe cazuri, utilizatorii reproseaza furnizorilor ca-i inseala deliberat, recomandandu-le sau propunandu-le materiale care se adeveresc a fi total sau partial inexploatabile.

In fapt, la originea dolului trebuie sa existe un element in­tentional: intentia de a induce in eroare. Nu se poate presupu­ne ca recomandarile si sfaturile pentru a contracta conduc la un contract inadaptat, manevrele frauduloase nefiind stabilite doar pentru atat. Trebuie stabilita neaparat si intentia de inse­lare a furnizorului.

In cazurile in care tacerea este retinuta ca dolosiva, juris-prudenta pune accent pe intentia de inselaciune care rezulta din cunoasterea informatiilor si din importanta acestora pentru con­simtamantul cocontractantului.

3. Violenta

52. Scurta prezentare. Violenta se defineste ca viciul de consimtamant ce rezulta din constrangerea nelegitima, fizica sau morala exercitata asupra unei persoane in scopul de a o de­termina sa incheie un contract pe care altfel nu l-ar fi incheiat. Violenta isi gaseste reglementarea in art. 955-958 C. civ.

Daca in cazul erorii sau al dolului victima viciului de consim­tamant nu constientizeaza faptul ca vointa sa se manifesta in mod defectuos, in cazul violentei victima este constienta ca nu ar trebui sa incheie actul juridic, dar prefera sa o faca pentru a nu i se pricinui un rau.

Se cer a fi intrunite urmatoarele conditii pentru a fi in pre­zenta violentei-viciu de consimtamant:

violenta trebuie sa fie determinanta la incheierea contrac­tului, in sensul ca temerea produsa sa fie suficient de puternica pentru a determina victima sa incheie contrac­tul si sa se fi produs un rau patrimonial, fizic sau moral;

violenta sa fie injusta adica nelegitima, ilicita.

Sanctiunea violentei-viciu de consimtamant este nulitatea re­lativa si proba poate fi administrata prin toate mijloacele admise de lege.

Datorita naturii juridice duble, atat de viciu de consimta­mant cat si de fapta ilicita, violenta poate constitui temei pentru doua actiuni, atat pentru anularea actului juridic, cat si pentru despagubiri.

53. Specificitate in contractele informatice. Se observa in ultimi ani folosirea violentei ca viciu de consimtamant in cazurile in care o parte contractanta se afla in situatia de a determina cealalta parte sa accepte conditiile contractuale, oricat de one­roase ar fi.

Se intalnesc si in domeniul contractelor informatice astfel de cazuri ce releva starea de dependenta economica sau tehno­logica. Cu toate ca dependenta tehnica nu este acceptata in unanimitate, nu se poate face abstractie de ea, urmand a fi apli­cata in functie de speta. Astfel, probleme de compatibilitate cu un sistem informatic, de portabilitate, de adaptare a elementelor componente ale unui sistem pot sa nu lase nici o alternativa economica.

Imposibilitatea transpunerii programelor pe alte materiale decat cele din gama furnizorului impune realegerea acestuia din urma in caz de reinnoire a contractului.

Se pune intrebarea daca constrangerile directe sau indirecte nu viciaza consimtamantul partii care este in necesitate de a contracta.

In realitate, trebuie facuta distinctie intre constrangerea teh­nica, rezultat al fenomenelor exterioare interventiei directe a par­tilor (de exemplu, incetarea producerii unei componente tehnice fiind perimata moral) si constrangerea intretinuta, organizata nelegitim de catre o parte. Daca in primul caz, in virtutea carac­terului sau de eveniment constrangerea este impusa si nu poate caracteriza violenta, in cel de-al doilea, scopul urmarit de auto­rul constrangerii este luat direct in calcul pentru calificarea nelegitimitatii violentei.

4. Leziunea

Scurta prezentare. In conceptie obiectiva, leziunea este acel viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii , adica paguba materiala
pe care o sufera una din partile contractante datorita disproportiei vadite dintre valoarea prestatiilor din momentul incheierii contractului.

In conceptie subiectiva, leziunea consta in paguba ce se produce atunci cand prestatiile la care se obliga partile unui act juridic civil nu se gasesc intr-un raport permis de echivalenta, existand, deci, o disproportie vadita intre prestatia la care se obliga o parte si prestatia la care se obliga cealalta parte.

Leziunea are un domeniu restrans de aplicare, atat din punct de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauza de anu­lare, cat si din acela al actelor juridice carora li se poate aplica.

Specificitate in contractele informatice. Avand un domeniu restrans de aplicare, atat din punct de vedere al persoanelor care o pot invoca drept cauza de anulare, cat si din acela al actelor juridice carora li se poate aplica, nu se cunosc leziuni aplicabile contractelor informatice.

D. Obiectul contractului

Notiune. Obiectul contractului consta in conduita partilor stabilita prin acel act juridic civil, respectiv actiunea ori inactiunea la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute.

Definitia are in vedere prestatiile la care partile se obliga, precum si bunurile la care se refera conduita partilor

Conditii. Conditiile de validitate ale obiectului contractului sunt:

Obiectul trebuie sa existe. Cerinta existentei obiectului se refera, indeosebi, la existenta lucrului sau bunului la care face referire prestatia. Daca bunul a existat, dar nu mai exista la data incheierii contractului, conditia nu este indeplinita si deci contractul nu va fi valabil. Prin   exceptie de la regula potrivit careia obiectul trebuie sa existe in momentul incheierii contractului, art. 965 alin. 1 C. civ. dispune ca "lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei'. Ca urmare, un bun viitor care inca nu exista poate forma obiect valabil al unui contract.

Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil. Conditia se refera la bunuri, ca obiect derivat al   contractului, fiind prevazuta in mod expres in art. 963 C. civ., potrivit caruia "numai lucrurile ce sunt in circuitul civil pot fi obiectul unui contract' si reluata de art. 1310 din acelasi cod conform caruia "toate lucrurile care sunt in comert pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta'. Asadar, lucrurile cu privire la care legea stabileste ca nu sunt in circuitul civil nu pot forma obiect al unui contract valabil.

Obiectul sa fie determinat sau determinabil. Contractul tre­buie sa precizeze toate elementele in functie de care urmeaza sa se individualizeze obiectul. Neindeplinirea acestei conditii echivaleaza, practic, cu lipsa obiectului si atrage nulitatea con­tractului. Conditia este prevazuta atat de art. 948 pct. 3 C. civ., care vorbeste despre "un obiect determinat', ca o conditie esen­tiala pentru validitatea unei conventii, cat si de art. 964 C. civ. care dispune ca "obligatia trebuie sa aiba ca obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa'. Atunci cand obiectul contractului il constituie un bun individual determinat (res certa), conditia de valabilitate este indeplinita. Atunci cand vorbim insa de bunuri determinate generic (res genera), conditia este in­deplinita fie prin stabilirea precisa a cantitatii, calitatii sau valorii (obiect determinat), fie prin stabilirea numai a unor criterii de determinare ce se vor utiliza in momentul executarii contractului (obiect determinabil).

Obiectul sa fie posibil. Intrucat nimeni nu se poate obliga la imposibil - ad impossibilum nulla obligatio, obiectul trebuie sa fie posibil. Se are in vedere imposibilitatea absoluta, obiec­tiva, de neinvins pentru orice persoana si nu imposibilitatea relativa, subiectiva, datorata incapacitatii ori nedibaciei perso­nale a debitorului.

Obiectul sa fie licit si moral. Aceasta conditie rezulta din dispozitiile art. 5 C. civ., conform carora "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri'. Rezulta, deci, ca partile contractului trebuie sa-si stabileasca o conduita care sa fie in concordanta, atat cu legea, cat si cu regulile de convietuire sociala. Nerespectarea acestei conditii atrage sanctiunea nuli­tatii absolute a actului juridic.

E. Cauza

58. Notiune. Cauza este acea conditie esentiala necesara pentru validitatea oricarui contract, ce consta in scopul urmarit de parti la incheierea actului.'

59. Elemente. Din analiza procesului de formare a vointei juridice rezulta ca acesta se bazeaza pe doua elemente, si anume interventia motivului determinant (cauza contractului) si hotararea de a incheia contractul (consimtamantul). Se deduce, deci, ca scopul sau cauza contractului este elementul specific fiecarei manifestari de vointa in parte, ceea ce inseamna ca, intr-un contract, obligatia fiecarei parti are o cauza proprie, fara a exista o cauza comuna contractului.

Conditii. Pentru a fi valabila cauza trebuie sa indepli­neasca urmatoarele conditii:

trebuie sa existe, caci obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect (art. 966 C. civ.).

trebuie sa fie reala. Cauza este falsa daca exista eroare asupra unuia sau mai multor elemente considerate a fi motivul determinant al consimtamantului.

trebuie sa fie licita, neprohibita de lege (art. 968 C. civ.).

trebuie sa fie morala, conforma bunelor moravuri si ordinii publice (art. 5 si art. 968 C. civ.).

F. Negocierea contractelor

Dezvoltari. Negocierea contractului constituie un proces complex care se desfasoara in momentele decisive ale formarii contractului, implicand participarea activa, fizica si intelectuala a negociatorului. Negocierea este o activitate complexa intreprinsa prin excelenta de comercianti, persoane fizice si societati comerciale, in scopul obtinerii unor rezultate reciproc avantajoase in procesul derularii raporturilor contractuale.

Negocierea nu este o etapa necesara in formarea unui con­tract. Ea poate fi absenta, fie din lipsa oricarei justificari, fie din interzicerea ei de catre una din parti. De asemenea, negocierea poate fi prezenta fie deoarece partile isi asuma obligatia de a negocia, fie pentru ca este impusa de lege.

Sunt considerate ca etape ale negocierii contractuale: de­mersurile precontractuale, scrisorile de intentii, determinarea conditiilor generale ale contractului si promisiunea unilaterala de a contracta.

In cadrul demersurilor precontractuale este necesara o infor­mare prealabila care implica prospectarea pietii, cunoasterea conjuncturii economice, investigarea oportunitatilor unor tran­zactii astfel incat sa se opteze pentru operatia cea mai favora­bila. Pregatirea dosarelor tehnice, comerciale, financiare si juri­dice este necesara in scopul stabilirii modalitatilor de negociere si lansarii dialogului contractual.

Scrisorile de intentii sunt documente schimbate de potentialii parteneri in timpul dialogului. Ele nu au un statut juridic precis in sistemele de drept nationale sau in conventiile internationale. Se pot remite si scrisori de intentie ce contin angajamente juridice ferme cu privire la aspectele particulare, de exemplu, angajamen­tul de a nu divulga informatii, de a nu purta negocieri paralele.

Promisiunea unilaterala de a contracta intervine in conditiile in care una dintre parti isi asuma obligatia de a incheia in viitor un contract, obiectul fiind o prestatie de a face.

Obiectul negocierii il constituie clauzele contractului care se va incheia si obligatiile pe care si le va asuma fiecare parte semnatara.

Negociatorii pot stabili unele aspecte prealabile negocierii si anume

daca se are in vedere incheierea unui contract, a unui acord de principiu, a unei promisiuni unilaterale de a contracta sau a unui acord pentru angajamente decontractualizate;

daca exista risc de raspundere pentru neexecutarea obli­gatiei de a negocia;

mijloacele utilizate pentru informarea asupra partenerului;

normele legale care vor determina efectele contractului;

ce obligatii opereaza in cadrul contractului.

De asemenea, pot fi stabilite aspecte privind negocierea si incheierea contractului:

modul de exprimare al consimtamantului partilor;

determinarea precisa a obiectului obligatiilor asumate;

absenta cauzelor ilicite si imorale;

redactarea in termeni corecti, simpli si fara echivoc a clauzelor contractului;

utilizarea completa a posibilitatilor de inserare a clauzelor care garanteaza executarea obligatiilor asumate; clauza privind modalitatile care afecteaza obligatiile: termene, conditii suspensive sau rezolutorii; clauze de renegociere sau de indexare; clauze privind notificarile, discre­tia, non-concurenta, cesiunea drepturilor sau obligatiilor; plata; scadenta; locul executarii; garantiile executarii; pe­nalitati; clauze de reziliere unilaterala etc.

Aspecte privind obligatiile partilor in timpul negocierii contractelor informatice

Obligatia de a negocia. Obligatia de a negocia este o obligatie juridica ce nu se confunda cu obligatia de a incheia contractul sau cu posibilitatea uneia dintre parti de a imputa celeilalte neacceptarea ofertei in conditiile in care s-a efectuat.

in cadrul negocierii, ambele parti, furnizori si clienti, suporta obligatii.

Obligatia de consultare. Obligatiile multiple ale furnizorului sunt, de obicei, rezumate intr-o obligatie simpla de consultare. Aceasta denumire ascunde, in realitate, 4 laturi:

Obligatia de a se informa. Furnizorul trebuie sa colecteze in­formatiile necesare pentru intelegerea nevoilor clientului. El tre­buie sa aiba o viziune clara a nevoilor clientului si, pentru aceasta, trebuie sa puna intrebari, sa solicite precizari etc.

Obligatia de a informa. Furnizorul trebuie sa exprime, intr-o maniera completa, obiectivele, caracteristicile serviciului sau produsului pe care-l propune, in lumina nevoilor clientului. Obiectivul ideal este acela ca furnizorul sa-si puna in valoare produsul fara a insista prea mult asupra calitatilor acestuia si fara a evita defectele. Furnizorul nu trebuie sa pledeze contra bunurilor sau serviciilor sale, dar nu poate nici sa ascunda si nici sa deformeze informatiile pe care le cunoaste sau pe care ar trebui sa le cunoasca. De exemplu, furnizorul trebuie sa spe­cifice daca un program pentru calculator este compatibil cu sis­temul de operare.

Obligatia de a sfatui. Furnizorul are datoria sa sfatuiasca clientul de-a lungul intregului proces decizional, ghidandu-l spre o solutie care raspunde problemei pentru care a fost consultat. Se poate spune ca, in general, furnizorul nu poate sa se limiteze la informatiile despre continutul contractului, ci trebuie sa suporte obligatia de indreptare a oportunitatilor contractului. S-a decis astfel in cazul contractarii unor materiale sau servicii informatice in care furnizorul stia ca desi lucrul pe care il livreaza corespunde normelor indicate, el nu corespunde nevoi­lor clientului si, totusi, nu a atras atentia acestuia. Furnizorul tre­buie sa efectueze un studiu pentru cunoasterea nevoilor reale ale clientului caci, altfel, el va fi in culpa, atat in cazul in care a propus un sistem informatic prea puternic si inutil de scump, cat si in cazul in care sistemul s-a dovedit insuficient.

Obligatia de a pune in garda. Furnizorul trebuie sa prezinte clientului riscurile si consecintele deciziilor luate, ca o conditie a concretizarii primelor trei obligatii. In problemele legate de informatizarea unei intreprinderi, dificultatile inerente adop­tarii procedeelor informatice nu fac obiectul punerii in garda de catre furnizor, deoarece ele sunt prezumate a fi cunoscute de toti utilizatorii.

Desi se poate spune ca furnizorul suporta, in cadrul nego­cierilor, obligatia de a furniza o solutie adecvata, de a pune la dispozitie ansamblul informatic apt pentru cerintele utilizatorului, vanzatorul nu va raspunde, intr-o faza ulterioara, pentru faptul ca ansamblul informatic nu corespunde complet nevoilor cum­paratorului. Aceasta deoarece obligatia de a furniza solutia adecvata nu impune furnizarea solutiei ideale, ci a uneia care sa raspunda cerintelor minime ale cumparatorului.

De asemenea, aceasta obligatie nu transforma furnizorul intr-un audit informatic, in virtutea faptului ca furnizorul are ca obiectiv incheierea unei tranzactii care sa-i aduca un beneficiu, si nu realizarea unui studiu obiectiv in cursul caruia sa afle ca un concurent ofera o solutie mai buna sau poate echivalenta cu a lui, dar mai putin onesta. Cu atat mai mult, el nu are obligatia de a recomanda vanzatorului incheierea contractului cu concu­rentul lui.