Unele probleme privind infractiunea de pruncucidere

Unele probleme privind infractiunea de pruncucidere

Termenul de pruncucidere este propriu legislatiei noastre si defineste o situatie mai restransa decat infractiunea de "infanticid" din legislatiile altor state.

Incriminarea distincta a unei fapte de omor in art.177 pleaca de la admisibilitatea cel putin teoretica a existentei unei stari fizico-psihice deosebite ce poate determina o femeie sa-si ucida copilul. Luand in considerare aceasta posibilitate, legiuitorul a dorit incriminarea sa intr-un articol de lege distinct dar care pana in prezent a constituit punctul de plecare a numeroase controverse in legatura cu starea de tulburare, timpul savarsirii si participatia penala. In plus eficienta practica a acestui articol s-a dovedit a fi extrem de redusa, pana in prezent practica judiciara nesemnaland nici un caz in care reglementarea art.177 sa-si gaseasca pe deplin aplicabilitatea.

Norma de incriminare, asa cum este ea conceputa, foloseste un termen mult prea larg, motiv pentru care in legatura cu acea "stare de tulburare" se pot retine mai multe solutii.

Unii autori considera ca sursa tulburarii se datoreaza exclusiv factorilor endogeni (afectiuni legate de sarcina sau de nastere, afectiuni psihice), fapt pentru care eventualele imprejurari laturalnice procesului fiziologic al nasterii sunt excluse.

Alti autori[1], merg pe premisa ca starea de tulburare poate fi rezultatul unui complex de factori ce coroborati cu factorii de ordin endogen, pot crea cadrul propice uciderii copilului nou-nascut de catre mama sa. (stari de singuratate, marginalizare, situatia economica, lipsa de afectivitate resimtita de catre mama in momentul nasterii sau in timpul nasterii, etc.)

In general , in legislatiile actuale se pot observa patru grupe de criterii pentru aprecierea pedepselor in infanticid:

criteriul situatiei victimei (ca fiind copil ilegitim - in Austria, Germania, Finlanda). In Austria, doar crima produsa prin neglijenta este considerata infanticid, iar pedeapsa este mult atenuata fata de omor, mai ales pentru mamele cu copii ilegitimi fata de cele cu copii legitimi;

criteriul ce deriva din situatia mamei, in special in tarile latine ca Italia, Spania, Portugalia;

criteriul subiectului pedepsit mai bland pentru infanticid fara alte precizari privind motivatia acestei aprecieri in tari ca Franta, Olanda, Bulgaria. Distinctia intre infanticid si omor este un beneficiu personal al subiectului activ care primeste automat circumstante atenuante;

criteriul tulburarii rezultate din nastere si cauzate de nastere, fara specificarea tipului de tulburare, prevazuta in tari ca Cehia, Grecia, Suedia, Danemarca. Islanda si Danemarca retin ca prevedere exhaustiva : "se va aplica o pedeapsa mai blanda daca o mama isi omoara copilul sau in cursul nasterii sau imediat dupa aceea si daca este de presupus ca ea a actionat intr-o stare de disperare, din teama de dezonoare, de pierdere a mintii sau de tulburare rezultata din nastere". Se specifica ca tentativa poate sa nu fie pedepsita. In Grecia, intr-o prevedere mai concisa, de asemenea sunt incluse si tulburarile emotionale cauzate de situatia morala si materiala a mamei".

Indiferent de justificarile si motivatiile aduse de oricare dintre parti, suprema ramane decizia legiuitorului care a considerat ca tulburarea priveste existenta unei stari psiho-fiziologice provocate exclusiv de procesul nasterii. Alte imprejurari, cat si reactia depresiva fata de actul comis, constituie circumstante personale susceptibile sa conduca numai la aplicarea unei pedepse mai blande.[2]

S-a invocat faptul ca uneori solutia juridica e subordonata exclusiv celei medicale. Daca legiuitorul ar fi dorit ca in solutionarea unui anumit caz de pruncucidere sa fie luate in considerare si alte aspecte (cu referire la factorii endogeni) probabil norma de incriminare ar fi imbracat o alta forma.

Ineficienta practica a acestui articol nu rezulta din formularea textului de lege, care din contra, foloseste un termen general ("tulburare"), ci din imposibilitatea stiintelor medicale de a pune un diagnostic complet unei femei care in timpul nasterii sau imediat dupa aceasta este cuprinsa de o stare psihica anormala, ce o pune in situatia limita de a-si ucide copilul.

Elementul mentionat echivaleaza cu o stare limita, cu caractere si cu nuantari neuropsihice dificil de sesizat, foarte aproape de forma normala a tulburarilor pricinuite de nastere.

Dar se intampla, in starile limita sau periferice in care, data fiind complexitatea manifestarilor, sa nu existe posibilitatea stiintifica de a se emite un aviz medical concludent asupra provenientei si intensitatii tulburarilor, nu se poate formula o concluzie certa asupra relatiei dintre manifestarile vadit perturbatoare ale mamei si actul de ucidere. Psihologii nu pot clarifica problema deoarece mama poate fi normala in momentul nasterii dar sa fi prezentat o tulburare psihica tranzitorie cauzata de nastere. Medicii legisti nu pot aprecia "tulburarea" in afara reconstituirii statusului psihic in momentul nasterii, fara examinarea psihiatrica la momentul expertizarii si fara o reconstituire a dinamicii psihopatologice intre cele doua momente (cel al nasterii si cel al expertizei)[3].

In alte cazuri, desi investigatia medicala a fost ampla, medicii se vad in situatia de a nu fi depistat clinic sursa tulburarii dar nici nu se pot pronunta negativ asupra existentei acesteia. Revine astfel rolul instantei de a lua in considerare factorii adiacenti, corespunzatori conditiilor in care mama a nascut si care unite cu potentialitatea starii patologice, ar constitui elemente suficiente pentru retinerea starii de tulburare pricinuita de nastere.

S-a propus astfel ca in dovedirea existentei starii de tulburare sa se suplineasca expertiza medico-legala cu avizul psihologului, prin care sa fie evidentiate nu numai tulburarile psihofiziologice ci si tulburarile de caracter ale faptuitoarei, respectiv daca prezinta forme de impulsivitate ori emotivitate sau alte caracteristici care sa justifice retinerea "starii de tulburare in sensul legii".[4]

Una din conditiile cerute in cazul existentei infractiunii de pruncucidere este ca intentia de a ucide, trebuie sa se fi nascut sub impulsul starii de tulburare psihica consecutiv nasterii, in conditiile unei responsabilitati afectate de aceasta stare.

Se poate intampla insa ca unei intentii premeditate sa i se suprapuna in timpul nasterii un eveniment de natura a provoca acea tulburare ceruta de art.177. In acest caz, simpla relevare a faptului ca inculpata a ascuns sarcina si ca a pregatit o eventuala ucidere a copilului poate inlatura starea de puternica tulburare pricinuita de nastere? Se impune in acest caz avizul unui specialist psiholog, intrucat independent de vointa ei, factorii acumulati succesiv pe parcursul sarcinii pot sa agraveze starea mamei in momentul nasterii.

Imposibilitatea de a se pronunta exact asupra starii psiho-fizice a femeii deriva si din faptul ca, de multe ori, mama este descoperita mai tarziu, iar o examinare, chiar amanuntita, nu ar putea evidentia anumiti indici ce au disparut prin efectul modificarilor organismului.

Cand examinarea medico-legala nu a fost efectuata imediat dupa nastere, in formularea concluziilor sale, medicul legist va tine seama si de imprejurarile de fapt ce rezulta din actele de cercetare penala sau judecatoreasca.

Organul de urmarire penala, date fiind dificultatile in determinarea acestor conditii, efectueaza uneori trimiteri in judecata pentru infractiunea cea mai grava, adica omorul calificat, considerand ca revine apararii sarcina de a dovedi elementele caracteristice infractiunii de pruncucidere.

Controversa existenta in cazul participatiei la infractiunea de pruncucidere deriva tocmai din atribuirea pruncuciderii statutului de infractiune distincta.

Practica judiciara mai veche[5] considera ca faptele participantilor la uciderea copilului nou-nascut se incadreaza in instigare, respectiv complicitate la infractiunea de pruncucidere nu la o alta infractiune, intrucat faptele acestora nu pot fi incadrate distinct de fapta autorului, in deplin consens cu principiul unitatii de infractiune si cu regula dupa care actele participantilor au un caracter dependent cu actele autorului.

Instanta suprema a revenit, statuand ca atat calitatea de mama a subiectului activ cat si starea de tulburare pricinuita de nastere reprezinta circumstante personale care nu se rasfrang asupra participantilor, conform art. 28, alin.1 Cod Penal. Pe cale de consecinta, persoanele care, cu intentie, determina, inlesnesc sau ajuta in orice mod pe mama copilului, care savarseste infractiunea de pruncucidere, vor raspunde pentru instigare la omor calificat sau deosebit de grav, dupa caz, si nu ca participanti la pruncucidere.

Referitor la acel interval de timp cerut de lege in care savarsirea omorului va fi calificata ca pruncucidere, se pune intrebarea daca momentul declansarii starii de tulburare nu poate fi evidentiat si la un timp mai indelungat decat cel al travaliului. Consecintele nefaste ale unei complicatii ar putea sa declanseze fenomene sau tulburari psihice in perioada post-partum, intr-un interval de cateva zile. (infectii, intoxicatii, psiho-traumatisme, anemii).

Definitia incrimineaza numai tulburarile psihice aparute post-partum precoce desi si cele aparute post-partum tardiv sau in perioada de alaptare pot fi de asemenea produse de nastere; asemenea stipulare, existenta si in alte legislatii, "produsa imediat dupa nastere" este vaga si neconcordanta cu tulburarile tardive. Conform definitiei, omorul produs intr-o tulburare aparuta in perioada post-partum tardiv (deci datorat nasterii) se pedepseste pornindu-se de la omor calificat.[6]

Modificarile hormonale, aparute dupa nastere si datorate maternitatii si nasterii dureaza aproximativ 12 luni.

In practica, orice alte imprejurari cat si reactia depresiva fata de actul comis, constituie circumstante personale susceptibile sa conduca numai la aplicarea unei pedepse mai blande.[7]

Orice conduita cu implicatii antisociale este rezultatul unui concurs de cauze, dintre care unele cu o pondere relativ mica in producerea rezultatului socialmente vatamator, fiind etichetate drept conditii. Distinctia dintre conditii si cauze, evidentierea rolului fundamental al cauzei, nu trebuie sa se faca arbitrar, aceasta distinctie rezultand imediat din realitatea practica. Iata de ce minimalizarea unor factori endogeni cu un puternic caracter cauzal-determinant au permis ajungerea in situatia in care calificarea juridica a unui fapt sa depinda aproape in mod unilateral de decizia medicala. Subordonarea solutiei juridice uneia medicale nu ar fi un caz deosebit si nici singular (vezi numarul de zile de ingrijiri medicale pe care medicul le acorda, solutie medicala conditionand practic incadrarea juridica in cazul faptelor de violenta art.180,181, 182).

Cauza este definita ca evenimentul care in aceleasi conditii produce aceleasi efecte. In speta, tulburarile pricinuite de nastere, pe care le-a avut in vedere legiuitorul, sunt numai tulburari de natura psiho-patologica, tulburari anormale, maladive, provocate de diversi factori nocivi. Se pune intrebarea fireasca daca tulburarea evidentiata sub aceasta forma este suficienta in determinarea rezultatului socialmente periculos, si daca da, de ce sub auspiciile starii de tulburare unele mame "refuza" ideea de a-si ucide copilul?

Exista situatii in care valoarea determinanta a cauzelor endogene sa apara precumpanitoare in producerea efectelor dar nu trebuie uitat faptul ca adeseori factori externi actioneaza prin intermediul factorilor interni. In functie de situatia lor determinata raportata la momentul participarii putem evidentia cauze predispozante, cauze favorizante si declansante. Daca tulburarea in sens strict medical constituie cauza declansatoare, fara indoiala factorii exogeni conditioneaza pozitiv capacitatea factorilor interni de reactivitate, constituindu-se in cauze favorizante[8].

Tendinta de a reduce cauzele starii de tulburare la maladia dobandita in timpul nasterii lasa cale libera concluziilor incerte, de probabilitate, echivocului. Astfel, intr-o speta[9] comisia ce a efectuat examenul psihiatric constatand existenta unui traseu iritativ difuz, relevat encefalografic a considerat ca inculpata ar fi putut sa prezinte o stare psihica deosebita, fapta urmand datorita si altor cauze, rezultate din probe, sa fie incadrata drept "prunucidere".

Unii autori sustin ca, de regula, starea psihica a mamei imediat dupa nastere, nu se datoreaza in mod direct unor psihoze provocate de sarcina sau de nastere, ci agravarii unor psihoze preexistente sarcinii. Din acest considerent trebuie sa se tina seama de antecedentele patologice ale mamei (boli avute, crize de spasmofilie), constitutia psiho-somatica, evolutia sarcinii, conditiile in care a avut loc nasterea.[10] In argumentarea acestei solutii ar putea fi utila o evidentiere a principalelor etape pe care le parcurge femeia din momentul crearii produsului de conceptie si pana in momentul in care copilul are o existenta de sine statatoare. Din punct de vedere fizico-afectiv sarcina in sine se transpune in plan existential ca un factor de stres fizic si psihic. Problemele de ordin material, desi nu sunt evidentiate ca premise in aparitia starii de tulburare, constituie un puternic factor de perturbare a echilibrului interior gratie permanentei stari de insecuritate materiala. Lipsa confortului psihic poate conduce la luarea unor decizii cu final neasteptat concretizat in suprimarea propriei vieti (suicid); cu atat mai mult solutia extrema (uciderea) va interveni atunci cand este in joc viata altei persoane.

Situatia se complica in cazul unei sarcini nedorite sau survenite in conditii nefiresti (urmarea unui viol), moment in care factorul stress devine o constanta cu actiune repetitiva in decurs de cateva luni. Privita din alt unghi, sarcina poate fi dublata de o stare de disconfort din partea organismului, determinata de existenta unor afectiuni sau accidente, elemente ce se constituie ca factori de risc pe perioada nasterii.

Fara indoiala, prezenta acestor situatii nu este obligatorie, dar odata evidentiate si coroborate cu procesul nasterii, pot fi sursa unor modificari ale sistemului bio-chimic al organismului ce se traduc prin deviatii comportamentale. Sarcina presupune modificari bio-chimice si hormonale care fac organismul vulnerabil, biologic si psihologic. Ultilmile cercetari demonstreaza ca aceste modificari dureaza pana in a 12-a luna dupa nastere, chiar si in cazurile in care mama nu alapteaza.

Pot aparea in timpul sarcinii tulburari nevrotice sau psihotice. Acestea pot fi tranzitorii la persoana fara tulburari psihice anterioare, episoade acute la cele cu tulburari psihice anterioare, debutul unor tulburari psihice endogene. In ultimile doua situatii nu se poate aprecia cu certitudine daca aceste persoane ar fi comis sau nu o crima in afara statusului de sarcina sau de nastere, dar cert este ca acestea au vulnerabilizat organismul deja bolnav[11].

In ultima instanta, actul uciderii copilului nou-nascut evidentiaza o stare psihica anormala. Nu facem referire la uciderea unui membru al societatii in general, ci la un act contrar celor mai importante instincte primare: perpetuarea speciei si apararea nou-nascutului.

Se constata ca omuciderile impotriva copiilor nou-nascuti sunt mai rare la pacientii cu boli mentale grave: tulburari endogene, demente, oligofrenii, decat pruncuciderea in general. In concluzie, in fata unei crime comisa de catre mama impotriva unui nou-nascut, trebuie sa ne gandim intai la o motivatie patologica[12].

Concluzionand, putem afirma ca revine sarcina stiintelor medicale sa aprofundeze aceasta latura a procesului nasterii, urmand ca dreptul penal, pe baza concluziilor medicale ale specialistilor sa nuanteze si mai mult aplicarea dispozitiilor actuale ale legii.

Tentativa la pruncucidere nu este stipulata prin definitie. Daca printr-o sansa deosebita nou-nascutul nu moare, pedeapsa porneste de la fapta de omor calificat desi mama prezinta o tulburare pricinuita de nastere. In plus, lipsa acesteia poate creea o serie de probleme referitoare la incadrarea juridica a unor fapte. Astfel, fapta invinuitei de a lasa (abandona) copilul nou-nascut in casa scarii unui bloc locuit, in apropierea usilor apartamentelor, cu intentia vadita de a fi descoperit de cineva, nu constituie: nici infractiune de pruncucidere prevazuta de art.174 combinat cu art.175 lit.c si d C.p., intrucat invinuita nu a exercitat acte de violenta asupra victimei, nici infractiunea de punere in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji, prevazuta de art.314 C.p., deoarece nu s-a realizat latura obiectiva a acestei infractiuni[13].

In genere, neincriminarea tentativei porneste de la premisa ca exista infractiuni care, chiar consumate, nu prezinta un pericol social indeajuns de ridicat, pentru a justifica interventia legii penale. In cazul pruncuciderii pericolul social ridica o problematica aparte. Actiunea sau inactiunea se rasfrange asupra unui membru al societatii in imposibilitate fizica si psihica de a se apara. Cu toate ca faptuitorul se afla intr-o stare de tulburare specifica, care-i ingradeste puterea de a reactiona coerent, nu se poate afirma ca gradul de pericol este mai scazut.

Sustinerea neincriminarii pe considerentul faptului ca situatia femeii este una exceptionala iarasi nu-si are un temei solid. Daca din punct de vedere medical s-ar putea admite ideea unei capacitati atenuate, din punctul de vedere al dreptului, cineva nu poate fi decat responsabil sau iresponsabil, jumatati de masura nu exista. O persoana a carei facultati mintale sunt partial alterate, daca are, totusi aptitudinea de a intelege si de a-si manifesta constient dorinta, trebuie considerata integral responsabila, dar starea sanatatii sale va putea fi luata in considerare la individualizarea pedepsei[14].

Conform definitiei, pruncuciderea este o crima impotriva nou-nascutului in care nu responsabilitatea juridica este incriminata, ci un grad mai mic de manifestare a vointei libere. In consecinta, diminuarea discernamantului nu constituie temei in invocarea solutiei de eludare a tentativei.

Codul penal danez si cel islandez specifica faptul ca "tentativa poate sa nu fie pedepsita". Iata deci ca pedepsirea tentativei se constituie ca regula iar nepedepsirea ca exceptie. Modul de abordare a tentativei s-ar traduce atfel:

actele de pregatire-nu pot face obiectul infractiunii de pruncucidere intrucat intentia de a ucide, se manifesta in acest caz, ca intentie spontana, repentina sau impetuasa. In consecinta tentativa este exclusa.

Actul de executare-sub aspect obiectiv, exista acte materiale care prezinta un pericol social iar aceste acte sunt susceptibile sa aduca atingere valorilor sociale ocrotite (urmarea imediata), fiind foarte aproape de momentul producerii rezultatului.[15] Sub aspect subiectiv procesul psihic caracteristic tentativei nu se deosebeste cu nimic de cel care sta la baza infractiunii consumate. Hotararea de a comite infractiunea ramane identica cu ea insasi in continutul oricareia dintre formele sub care se poate infatisa fapta. Atat timp cat legiuitorul a considerat ca diminuarea capacitatii psihice de apreciere a continutului si consecintelor social negative dublata de un self-control nu sunt in masura a justifica nepedepsirea faptuitoarei, de ce ar beneficia tentativa de un regim preferential? Pot exista grade diferite de pericol social dupa cum intentia delictuasa nu s-a realizat printr-o executare dusa pana la capat ori s-a realizat complet, mai putin producerea rezultatului. Tentativa neterminata ar putea fi nepedepsita in masura in care informatiile oferite de medici confirma starea fizico-psihica improprie executarii si implicit imposibilitatea producerii rezultatului vatamator.

Tentativa relativ improprie -nu ar trebui incriminata intrucat insuficienta sau defectuozitatea mijloacelor folosite ar fi consecinta directa a existentei starii psihice maladive a faptuitoarei.

Se sustine ca infractiunile care se comit dintr-o pornire momentana (impetu animo) nu sunt susceptibile de tentativa intrucat in acest caz nu se poate distinge un proces de derulare asupra activitatii infractionale; ele se comit dintr-o pornire momentana de furie, spaima care nu lasa loc unui proces deliberativ; in acest caz rezolutia de a reactiona este aproape reflexa. In cazul pruncuciderii intentia de a ucide se formeaza in momentul nasterii, dar instalarea starii de tulburare se realizeaza gradual cu diferente notabile de la organism la organism (conditionare multipla), astfel incat este greu de acceptat situarea modului de reactie al faptuitoarei pe acelasi plan cu o reactie de moment, imperioasa.

Aprecierea pedepsei s-ar putea stabili gradual astfel :

intr-o prima faza, pedeapsa este mai mica decat cea prevazuta pentru omor calificat;

pedeapsa scade cu implicarea criteriului motivatiei - in functie de aprecierea discernamantului pastrat sau diminuat (lant cauzal indirect sau cu conditionare multipla);

progresiv se diminueaza pedeapsa prin implicarea tulburarilor psihice legate de maternitate, cea mai scazuta fiind in prima parte a perioadei post-partum precoce. In aceste cazuri, cauzalitatea poate fi directa neconditionata, directa/indirecta conditionata pozitiv sau cumulativa cu conditionare multipla.