APARATUL DIGESTIV

Sistemul Digestiv

Tubul digestiv

Glandele anexe

Tubul digestiv: cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros

Glandele anexe: glandele salivare vezica biliara, ficatul si pancreasul

STRUCTURA GENERALA

Pe toata lungimea sa, de la faringe pana la canalul anal, structura peretului tubului digestiv este reprezentata de 4 straturi principale, cu mentiunea ca fiecare segment in parte prezinta in plus anumite proprietati caracteristice functiei pe care o indeplineste.

Astfel, de la interior, dinspre lumenul tubului, catre exterior, se disting

mucoasa, ale carei roluri sunt absorbtia si secretia;

submucoasa care contine vase de sange, plexuri nervoase si formatiunile limfoide

musculara care este responsabila de peristaltism, asigurandu-se astfel progresia bolului alimentar

seroasa

STRUCTURA GENERALA

Inervatia aparatului digestiv este asigurata de sistemul nervos vegetativ (autonom); aceasta inervatie regleaza secretia glandulara, vasodilatatia si vasoconstrictia, precum si motilitatea fibrelor musculare netede

fibrele simpatice (adrenergice) diminua secretiile digestive si motilitatea;

fibrele parasimpatice (colinergie) le stimuleaza.

FUNCTII GENERALE

1. Rolul esential al aparatului digestiv este functia digestiva care cuprinde 4 procese:

ingestia alimentelor;

digestia care cuprinde (i) digestia mecanica prin procesul de masticatie si (ii) transformarea chimica a moleculelor mari in molecule mai mici, prin intermediul enzimelor prezente in secretiile digestive;

absorbtia principiilor alimentari in circulatia sanguina si limfatica;

eliminarea deseurilor

FUNCTII GENERALE

2. Functia de aparare a organismului, prin intermediul structurilor limfoide diseminate pe toata lungimea peretelui tubului digestiv, sub forma de

infiltrat limfocitar difuz si

de foliculi limfoizi organizati in amigdalele din cavitatea bucala sau in placile Peyer din ileon si apendice

3. Functia endocrina, prin celulele care secreta hormoni:

izolati si diseminati in peretele tubului digestiv sau

regrupati in insule in pancreasul endocrin.

Cavitatea Bucala

Procesul de digestie incepe in cavitatea bucala.

Rolul cavitatii bucale este dublu: ingestia alimentelor prin intermediul gurii si prepararea alimentelor pentru digestie, cu ajutorul a doua procese concomitente:

maruntirea alimentelor prin masticatie dentara si

amestecarea fragmentelor masticate cu saliva secretata de glandele salivare.

Aceste procese determina transformarea bucatilor alimentare intr-o masa pastoasa, numita bol alimentar.

Deschiderea anterioara se cheama orificiu bucal

Se continua cu orofaringele

SALIVA

Este o secretie apoasa (99% apa) ce contine mucus, saruri minerale (in special saruri de calciu, care duc la formarea tartrului si a placii dentare) si enzime, cea mai importanta fiind amilaza salivara

Saliva are mai multe roluri:

un rol digestiv care consta in lubrefierea alimentelor, care favorizeaza de asemenea masticatia si deglutitia si hidroliza patiala a glucidelor alimentare de catre amilaza salivara care scindeaza amidonul pentru a-l transforma in maltoza;

roluri nedigestive

rol de umidifiere permanenta a mucoasei bucale

rol antiseptic prin intermediul lizozimului, enzima antibacteriana (in special in ceea ce priveste cariile dentare).

Glandele salivare

Secretia de saliva - abundenta (1-1,5 l/zi) - reabsorbita in intregime in intestin

sub controlul SNV:

fibrele PSY secretie abundenta de saliva apoasa;

fibrele SY saliva mai putin abundenta si densa, bogata in mucina;

Esofagul

Leaga faringele de stomac

In spatele traheei

Strabate mediastinul si patrunde prin orificiul diafragmatic in stomac

La intrarea in stomac se afla orificiului cardia

Esofagul are un rol fundamental in procesul de deglutitie:

un rol pasiv in pasajul lichidelor (sub efectul gravitatiei) si

un rol activ in ceea ce priveste alimentele solide, prin intermediul miscarilor peristaltice (undele de contractie ale fibrelor musculare netede ale peretilor esofagieni

DEGLUTITIA

= act reflex care contine un ansamblu de fenomene ce permit pasajul bolului alimentar din cavitatea bucala in cavitatea gastrica.

Deglutitia

Timpul buco-faringian (voluntar) - initiat de plasarea bolului alimentar la nivelul limbii, ridicarea limbii si propulsarea bolului in faringe.

Simultan, respiratia este inhibata, iar glota se inchide pentru a impiedica intrarea bolului alimentar in arborele respirator.

Timpul esofagian (involuntar) incepe prin relaxarea sfincterului esofagian superior.

Bolul alimentar este condus din faringe pana in stomac, trecand prin esofag, prin intermediul undelor peristaltice.

SEI se relaxeaza chiar inainte ca unda peristaltica sa ajunga la el. In momentul in care bolul alimentar ajunge la nivelul cardiei, aceasta se deschide pentru a permite trecerea bolului in stomac.

In starea de repaus, intre mese, inceteaza miscarile peristaltice de la nivelul esofagului.

Acesta este inchis la ambele extremitati, prin contractia celor doua sfinctere esofagiene impiedica refluxul lichidului acid din stomac in esofag, a carei mucoasa nu ar suporta aceasta aciditate (stomacul este in mod natural protejat de aciditatea sucului gastric).

Stomacul

Depozit de hrana

Incepe descompunerea chimica a proteinelor,iar hrana este transformata intr-o pasta numita chim

Se afla in cadranul superior stang al cavitatii peritoneale, aproape ascuns de ficat si diafragm

Cand este gol, stomacul este colapsat si prezinta niste cute mari numite pliuri

Functiile stomacului

Functiile fiziologice ale stomacului:

rol de rezervor, destinat stocarii provizorii (2-3 ore in medie) a alimentelor ingurgitate

rol de uzina chimica, datorita faptului ca secretia gastrica actioneaza asupra alimentelor printr-o serie de transformari fizico-chimice

rol mecanic de malaxor, datorita motricitatii gastrice; astfel, malaxorul gastric transforma alimentele ingerate intr-o pasta lichida, numita chim gastric, in care moleculele alimentare se gasesc in solutie sau in suspensie. Chimul gastric trece in duoden, traversand pilorul, si de aici, in restul intestinului subtire.

STRUCTURA

mucoasa, in contact cu lumenul gastric. Este formata dintr-un strat unic celular sau epiteliul gastric, ce captuseste un tesut conjunctiv - corionul. Epiteliul gastric se invagineaza in corion. Celulele epiteliale sunt responsabile de secretia sucului gastric.

submucoasa: tesut conjunctiv

musculara: tesut muscular - amesteca si propulseaza alimentele in stomac

seroasa: tesut conjunctiv - rol protector

Mucoasa gastrica

Structura mucoasei gastrice cuprinde:

celulele epiteliale mucus

celulele principale pepsinogen care va fi activat in pepsina (principala enzima proteolitica care scindeaza proteinele in polipeptide);

Mucoasa gastrica

celulele parietale secreta:

HCl asigura dezagregarea chimica a alimentelor, pregatindu-le pentru digestia proteica. Ionii de H+ si Cl- sunt secretati separat.

factorul intrinsec GP necesara absorbtiei vit. B12 la nivelul ileonului). Absenta FI, remarcata cel mai adesea in gastrita atrofica (lipsa de celule principale si parietale) antreneaza anemia Biermer , deoarece vitamina B12 este indispensabila in formarea globulelor rosii.

celulele endocrine secretante de hormoni polipeptidici, cu rol primordial in activitatea gastrica.

Mecanisme de aparare

Mucoasa gastrica - protejata impotriva efectului caustic al propriei secretii prin:

o tunica densa de mucus care acopera suprafata gastrica, protejand mucoasa impotriva actiunii HCl si impiedicand autodigestia celulara de catre enzimele digestive ;

epiteliu care secreta ioni de HCO3- care vor difuza la nivelul mucusului, unde vor tampona ionii de H+ (prostaglandinele constituie un important stimulent al acestei secretii alcaline);

prezenta jonctiunilor stranse intre celule, impiedicandu-se astfel penetrarea sucului gastric in peretele gastric;

reinnoirea rapida celulara datorita capacitatii crescute de diviziune a celulelor;

o buna irigatie sanguina a mucoasei (sangele transporta rapid ionii de H+ sau furnizeaza aportul de ioni de HCO3-).

Secretia gastrica

Stomacul prezinta doua tipuri de secretii:

1. Secretia exocrina (produsul de secretie este deversat direct in cavitatea gastrica, unde actioneaza asupra continutului alimentar) sucul gastric

Sucul gastric, este constituit din:

- apa,

- electroliti (clorura de sodiu, bicarbonat de sodiu),

HCl

- pepsina si

- mucus.

Prezinta un pH foarte acid: 1,5-3,5

- aceasta aciditate pregateste chimul alimentar pentru actiunea:

sucuri digestive,

descompune fibrele conjunctive,

pregateste activarea pepsinei si

intervine in motricitatea pilorica si intestinala.

Secretia gastrica

2. Secretia endocrina hormoni care sunt deversati in sange, si prin intermediul sangelui vor actiona asupra organelor tinta.

Principalul hormon gastric este gastrina secretata de celulele G din regiunea antro-pilorica. Deversata in sange, gastrina se fixeaza pe receptorii specifici ai celulelor parietale si stimuleaza secretia de HCl.

In plus, gastrina stimuleaza secretia pancreatica si biliara si favorizeaza motricitatea gastrica si intestinala.

Mecanismele secretiei gastrice

Secretia gastrica se afla sub dependenta neuro-hormonala. Ea contine 3 faze:

Faza cefalica

Faza gastrica

Faza intestinala

Faza cefalica

Este declansata de miros, vaz sau gandul la alimente, de prezenta acestora in cavitatea bucala si de senzatia de foame.

Aceste excitatii provoaca stimularea vagala: acetilcolina eliberata de nervul vag sau de nervii intramurali activeaza secretia acida:

direct, via receptorii M1 muscarinici de pe suprafata celulelor parietale care secreta HCl

indirect, via:

celulele H care secreta histamina. La randul ei, histamina eliberata in sange se fixeaza pe receptorii H2 histaminici de pe suprafata celulelor parietale

celulele G care secreta gastrina. Gastrina se fixeaza pe receptorii de pe membrana celulelor parietale.

Cele doua (histamina si gastrina) stimuleaza astfel secretia acida.

2) Faza gastrica

Este declansata de contactul continutului gastric cu partea inferioara a stomacului (regiunea antro-pilorica).

Aceasta excitatie declanseaza secretia de gastrina

La acest nivel, gastrina provoaca in mod direct dar si indirect (prin amplificarea activitatii vagale) cresterea secretiei sucului gastric.

3) Faza intestinala

Intrarea in duoden a chimului gastric care are un pH scazut, precum si prezenta grasimilor din chim, vor inhiba secretia gastrica prin eliberarea diferitilor hormoni duodenali (ca secretina).

Intestinul Subtire

Un conduct care se  intinde de la nivelul sfincterului piloric pana la nivelul valvei ileocecale

Lungimea: 4-6 m

Cea mai lunga  portiune a TGI

3 subdiviziuni

Duodenul

Jejunul

Ileonul

Duodenul segmentul initial, portiunea fixa a intestinului subtire.

In portiunea sa medie ampula lui Vater, care reprezinta locul unde se deschid canalul coledoc (prin care se varsa bila in duoden) si canalul pancreatic Wirsung (prin care se varsa sucul pancreatic in duoden) la nivelul unui orificiu delimitat de sfincterul Oddi.

Duodenul are o lungime scurta, astfel ca traversarea sa este exterm de rapida, alimentele neavand timpul necesar pentru a fi supuse unor procese chimice importante.

Din contra, la o singura trecere vor declansa secretia hormonala necesara prepararii alimentelor de catre principalele secretii ale glandelor anexe: bila (produsa de ficat) si sucul pancreatic (produsa de pancreas).

Jejuno-ileonul este portiunea mobila pliata in aproximativ 15 anse intestinale in cavitatea abdominala.

Digestia si absorbtia sunt favorizate de amplificarea considerabila a suprafetei de schimb dintre mediul extern si cel intern, datorita:

lungimii considerabile a intestinului subtire pliat in anse intestinale,

prezenta vilozitatilor intestinale care captusesc suprafata interna a intregului intestin (numerosi saci minuscului sub forma unor degete de manusa, avand o grosime de aproximativ 1mm).

Vilozitatile intestinale

Jejuno-ileonul este portiunea lunga a intestinului subtire, traversarea sa este lenta (in 3-4 ore), alimentele pregatite de secretiile pancreatico-biliare avand astfel timpul necesar pentru a fi supuse unor modificari importante (fragmentarea in elemente mai simple) si mai ales procesului de absorbtie intestinala, proces in urma caruia sunt pastrate elementele necesare organsimului.

La nivelul intestinului subtire, asupra chimului gastric actioneaza sucul pancreatic, bila si sucul intestinal, care continua procesele de digestie initiate de saliva si sucul gastric, rezultatul fiind transformarea chimului gastric in chil intestinal:

(i) alimentele sunt degradate in compusi mai mici, astfel ca elementele nutritive sau metabolitii vor putea depasi bariera intestinala si vor trece in circulatia sanguina si limfatica;

(ii) reziduurile nedigerate vor ramane in lumenul intestinal, constituind materiile fecale.

De-a lungul intregului tub digestiv, vom distinge pentru fiecare segment in parte, cele doua actiuni fundamentale ale intestinului:

motricitatea sau peristaltismul, care permite progresia alimentelor si

secretia glandulara, care actioneaza asupra alimentelor pentru a continua procesul de digestie si pentru a extrage substantele utile organismului.

Functii

Secretia glandulara

Digestia intestinala

Absorptia intestinala

Peristaltismul

1) Secretia glandulara este reprezentata astfel:

La nivel duodenal, de 2 hormoni:

secretina care va stimula secretia pancreatica si va inhiba secretia gastrica acida si

colecistokinina-pancreozimina (CCK-PZ): contractia veziculei biliare, eliminandu-se astfel bila in duoden prin intermediul canalului coledoc si stimuleaza secretia pancreatica.

La nivelul jejuno-ileonului, de catre sucul intestinal eliberat de enterocite.

Sucul intestinal contine apa, bicarbonat si mucina, asigurand un pH bazic necesar activarii enzimelor pancreatice.

2) Digestia intestinala cuprinde:

Prima faza la nivelul duodenului - faza intraluminala - in care actioneaza enzimele pancreatice si bila:

zaharurile sunt transformate in dizaharide,

proteinele in peptide mai mici si

lipidele in micelii (complexe de monogliceride sau de acizi grasi cu sarurile biliare).

A doua faza are loc in jejuno-ileon - faza intracelulara - realizata cu ajutorul enzimelor secretate de enterocite: dizaharidazele, peptidazele si lipaza

realizeaza degradarea completa a alimentelor, generand principiile corespunzatoare: monozaharide, aminoacizi si acizi grasi absorbabili.

3) Absorptia intestinala.

Enterocitele, prin intermediul enzimelor pe care le secreta, asigura etapele finale ale digestiei, reprezentand locul de absorbtie al elementelor nutritive, apei, sarurilor minerale si vitaminelor.

Absorbtia elementelor nutritive debuteaza in duoden, insa sediul important este reprezentat de jejuno-ileon (la nivelul caruia exista o suprafata mai mare  de schimburi).

4) Peristaltismul, care asigura progresia chilului intestinal catre colon.

Intestinul Gros

Incadreaza intestinul subtire din 3 parti si se intinde de la nivelul valvei ileocecale pana la canalul anal

Comparativ cu intestinul subtire, diametrul sau este mai mare, dar este mai scurt decat acesta

Functia sa majora este de a absorbi apa de la nivelul resturilor nedigerate de hrana, si de a elimina aceste resturi sub forma de fecale semisolide

Colonul ascendent se afla in portiunea dreapta a cavitatii abdominale si face o curba la dreapta plica colica dreapta , apoi traverseaza cavitatea abdominala formand colonul transvers

Se indoaie la nivelul splinei formand plica colica stanga si coboara in abdomenul stang - colon descendent

In partea inferioara, patrunde in pelvis unde se transforma in colon sigmoid

Colonul sigmoid se uneste cu rectul care se afla chiar in fata sacrului

Canalul anal este ultimul segment al intestinului gros si incepe acolo unde rectul penetreaza muschiul ridicator anal din planseul pelvic

Canalul anal prezinta un sfincter intern involuntar (muschi neted si un sfincter extern voluntar (muschi scheletic).

Procesele de la Nivelul Intestinului Gros

1) Motricitatea functia principala. Exista 2 tipuri de miscari peristaltice:

miscari de amestecare necesare omogenizarii continutul intestinal

miscari de propulsie importante pentru asigurarea progresiei bolului fecal. Materiile fecale ajung astfel in portiunea terminala a colonului si vor fi stocate in canalul sigmoid in intervalul dintre procesele de defecatie.

2) Functia digestiva este mai putin importanta decat cea de la nivelul intestinului subtire. Ea este reprezentata de:

absorptia apei, prin transformarea reziduurilor alimentare lichide de la nivelul intestinului subtire intr-un material semisolid, materii fecale

digestia este asigurata exclusiv de flora intestinala saprofita fiziologica, responsabila de:

degradarea reziduurilor alimentare,

transformarea bilirubinei (pigmentul biliar principal) in stercobilina, pigment care asigura culoarea materiilor fecale si

sinteza anumitor vitamine (vitaminele de grup B, vitamina K, acidul folic).

GLANDELE ANEXE

Ficatul

cea mai mare glanda a corpului

4 lobi - drept, stang, caudat si patrat

Vezica biliara se afla pe suprafata inferioara a lobului drept hepatic.

Datorita pozitiei sale privilegiate in circulatia sanguina - primeste tot sangele ce provine de la diferitele organe ale tractului digestiv prin intermediul venei porte - ficatul constituie sediul metabolic indispensabil vietii.

Structura

Parenchimul hepatic este constituit din unitati microscopice, lobulii hepatici , separati prin spatii conjunctive, spatiile porte

Lobulul hepatic = unitatea histologica a ficatului.

Lobulul hepatic - forma hexagonala in sectiune transversala

hepatocitele, celulele proprii ale ficatului - grupate in lamele concentrice, avand ca punct de plecare centrul lobulului ocupat de vena centrolobulara

capilarele sinusoide - 2 tipuri de celule: celulele endoteliale si macrofagele (numite celulele Küpffer). Capilarele sinusoide asigura circulatia centripeta a sangelui (amestec de sange din artera hepatica si din vena porta), convergand pana la nivelul venei centrolobulare.

canaliculele biliare nu prezinta pereti proprii. Rolul lor este de a vehicula bila intr-o maniera centrifuga, in directia spatiilor porte, pentru a se varsa apoi in canalele biliare.

Lobulul hepatic este sediul circulatiei sanguine si al drenajului continuu si de sens contrar al bilei, indispensabil unei bune functionari a ficatului.

Vascularizatia sanguina

Ficatul are o dubla vascularizatie aferenta:

vascularizatia nutritiva, asigurata de vena porta (75% din sangele aferent) care vehiculeaza spre ficat sangele provenit din tubul digestiv, bogat in substantele nutritive alimentare absorbite 

vascularizatia functionala, reprezentata de artera hepatica (25% din sangele aferent), care furnizeaza oxigenul necesar activitatilor hepatice multiple.

Functii

Ficatul este cea mai mare glanda mixta:

exocrina deverseaza in duoden, prin intermediul cailor biliare o secretie continua, bila.

endocrina deverseaza in sange produsii metabolici pe care ii elaboreaza. 

Bila

Bila paraseste ficatul prin mai multe ducte biliare care se unesc si formeaza in final canalul hepatic comun care merge spre duoden

Acesta se uneste cu canalul cistic care dreneaza vezica biliara, si formeaza impreuna coledocul care se varsa in duoden

Compozitia Bilei

Solutie alcalina de culoare galben-verzuie, care contine saruri biliare pigmenti biliari, colesterol, grasimi neutre, fosfolipide si electroliti

Dintre acestea, doar sarurile biliare si fosfolipidele sunt implicate in procesul de digestie

Sarurile biliare sunt derivate din colesterol, iar functia lor majora este de emulsionare a grasimilor

Pigmentul biliar major este bilirubina

Vezica biliara

Sac muscular cu peretii subtiri, de culoare verde, de marimea unui kiwi, aflat intr-o fosa situata pe fata ventrala a ficatului

Stocheaza bila si o concentreaza prin absorbtia apei si ionilor

Cand peretele muscular se contracta, bila este eliminata in canalul cistic conectat cu coledocul

Metabolismul bilirubinei

Bb provine din Hb eliberata in urma mortii sau distrugerii globulelor rosii la nivelul SRE. Aceasta este BI sau neconjugata care, fiind insolubila in apa, nu poate fi eliminata in urina, astfel ca circula in sange legata de albumina plasmatica, pana ajunge la nivelul hepatocitelor.

La nivel hepatic, BI se va conjuga cu acidul glucuronic, rezultand astfel BD sau conjugata.

Bilirubina directa devine astfel solubila si va putea fi eliminata prin bila.

Bila este deversata in intestin, unde, sub actiunea florei intestinale, bilirubina directa se transforma in urobilinogen.

Cea mai mare parte a urobilinogenului se oxideaza, transformandu-se in stercobilinogen care este eliminat prin intermediul materiilor fecale (pigmentul care confera culoarea materiilor fecale).

Restul de Ubg este reabsorbit la nivelul mucoasei intestinale si trece in sange, de unde, cea mai mare parte revine la ficat constituind circuitul HEH

O mica fractiune din acest urobilinogen restant, care este hidrosolubil, este eliminat prin urina (este pigmentul care confera urinii culoarea caracteristica).