Celomul si organele corpului omenesc

CELOMUL SI ORGANELE CORPULUI OMENESC

Notiunea de celom provine de la cuvantul coelom gr.= cavitate. In dezvoltarea embrionara exista un celom extraembrionar (in afara corpului embrionului) si un celom intraembrionar (in corpul embrionului).

Celomul extraembrionar se dezvolta in mezodermul extraembrionar al blastocistului de 10 zile, sub forma de spatii mici, care se unesc in cavitatea celomica extraembrionara. Cavitatea este umpluta cu lichid si inconjoara amnionul si sacul vitelin, cu exceptia cordonului ombilical. Pe masura formarii celomului extraembrionar, sacul vitelin se micsoreaza si se formeaza un sac vitelin secundar (plin cu lichid fara vitelus) de catre celule migrate din hipoblast.

Celomul intraembrionar apare ca spatii mici in mezodermul lateral si cardiogen. Spatiile se unesc si formeaza o cavitate in forma de potcoava, celomul intraembrionar. Acesta divide mezodermul lateral in doua straturi: parietal care se continua cu mezodermul extraembrionar care acopera amnionul si visceral continuat cu mezodermul care acopera sacul vitelin. Mezodermul somatic formeaza somatopleura iar mezodermul visceral splanhnopleura.

In timpul celei de a doua saptamani, celomul intraembrionar este impartit in trei cavitati: pericardica, doua canale pericardioperitoneale si peritoneala.

Prin formarea cutelor capului, inima si cavitatea pericardica sunt redispuse ventrocaudal, anterior intestinului. Ca rezultat, cavitatea pericardica se deschide dorsal in canalele pericardiopleurale, pe fiecare parte a intestinului. Din fiecare canal, se va diviza cavitatea pericardica din canalul pericardiopleural si pleurala din cavitatea peritoneala. Separarea cavitatilor se face prin dezvoltarea membranelor pleuropericardica si pluroperitoneala.

Organele sau viscerele (visceros gr.=organ) sunt grupari de tesuturi diferite, care indeplinesc una sau mai multe functii, si au vascularizatie si inervatie proprii.

Organele se pot clasifica dupa:

A.    duritate: organe tari (oasele) si organe moi (ficatul, plamanii, splina etc.);

B.    forma: organe in forma de con (inima, plamanii), cilindrice (oasele lungi, vasele de sange), boaba de fasola (rinichii);

C. structura: cavitare (inima, stomac, trahee) si parenchimatoase (ficat, plaman, splina).

Organele cavitare au un perete format din mai multe tunici, care delimiteaza un lumen sau cavitate.

Structura generala a tunicilor este formata dintr-o mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa este formata dintr-un epiteliu, un corion (tesut conjunctiv) si adesea o musculara a mucoasei. Submucoasa are un corion bogat in vase de sange si nervi. Musculara contine fibre musculare netede dispuse in mai multe straturi cu diapozitie diferita (circular sau longitudinal). Seroasa sau adventicea este formata din tesut conjunctiv lax, care prinde organul de structurile din jur si ii asigura mobilitatea. Este o cale prin care vasele de sange, limfatice si nervii ajung la organ.

Organele parenchimatoase sunt organele la care structura are lumene foarte mici, parenchimul este elementul care predomina.

Structura organelor parenchimatoase este asemanatoare in planul general.Un organ parenchimatos este format dintr-o capsula, parenchim si stroma.

Capsula delimiteaza organul si este formata din tesut conjunctiv dens semiordonat (testicul, pancreas, tiroida), tesut conjunctiv fibros (ficat) sau un strat foarte subtire de tesut conjunctiv lax (plamani si paratiroide) vase de sange, limfatice si nervi. In structura capsulei se pot gasi si fibre musculare netede. Din capsula se pot desprinde septe sau travee, pereti care delimiteaza in organ regiuni mai mari sau mai mici (lobii si lobulii ficatului, lobii plamanilor).

Sub capsula se gaseste structura organului formata din parenchim, partea care indeplineste functiile principale ale organului si stroma partea care asigura hranirea si inervarea organului.

Locul prin care vasele de sange, limfatice si nervii intra sau parasesc organul se numeste hil (pulmonar, ovarian, al ficatului, etc.). Organele tari (oasele) au gauri nutritive prin care vasele de sange, limfaticele si nervii patrund in organ.

Membrane Sub aceasta denumire se gasesc elemente care formeaza o parte din corpul omenesc. Dupa structura lor membranele pot fi: epiteliale sau fibroase.

A. Membrane epiteliale pot fi: seroase si mucoase.

1. Membranele seroase sunt formate din celule care secreta un lichid seros. Seroasele captusesc sau acopera cavitati (pleurala, pericardica si peritoneala).

Originea embrionara a membranelor seroase este in mezodermul lateral.

In structura membranei seroase exista un epiteliu (mezoteliu) format dintr-un singur strat de celule, avascular care produce lichidul seros. Subiacent se gaseste tesut conjunctiv, care contine vase de sange si nervi.

Pleura este un invelis cu peretii dubli, dispus in jurul plamanilor. Foita pleurala adera de suprafata plamanilor, a vaselor de sange, nervilor si bronhiilor, iar foita parietala de peretele cavitatii toracale. Intre ele exista cavitatea pleurala, plina cu lichidul pleural.

Lichidul pleural este de natura seroasa si este produs de pleura. In conditii normale, lichidul produs continuu din vasele circulatiei parietale (artere intercostale) este resorbit in sistemul limfatic.

Rolul pleurei si a lichidului pleural este de a inlesni miscarile din timpul respiratiei.

Pericardul este o formatiune saciforma, cu peretii dubli, care contine inima si regiunea bazala a vaselor mari de sange.

Structura pericardului este formata din doua straturi pericardice: fibros si seros.

La randul sau pericardul seros este format din doua zone: parietala care adera la pericardul fibros si viscerala, o componenta a epicardului. Intre straturile visceral si parietal exista cavitatea pericardica plina cu lichidul pericardic.

Peritoneul (peri gr.=imprejur; teoeo gr.=a tapisa) este membrana care acopera majoritatea organelor cavitatii abdominale si pelviene (organe intraperitoneale) si captuseste aceste cavitati. Este o formatiune cu peretii dubli, foita parietala care adera la peretele cavitatii si foita viscerala care adera la suprafata organelor ("sac pleural"), acestea fiind continue. Intre ei se gaseste cavitatea pleurala plina cu lichid seros. La barbat cavitatea peritoneala este complet inchisa, la femeie prin orificiul abdominal al tubelor uterine comunica cu tubele, iar prin intermediul acestora cu uterul, cu vaginul si cu exteriorul. Intre peretii cavitatilor abdominla si pleurala si foita parietala a peritoneului se gaseste un spatiu numit extraperitoneal care contine tesut conjunctiv lax si adipos (fascia subperitoneala) si o serie de organe care nu sunt invelite de peritoneu, numite extraperitoneale. In raport cu situarea lor fata de cavitatea peritoneala pot fi: retroperitoneale (rinichii), periperitoneale (uracul) si subperitoneale (formatiuni din spatiul pelvisubperiperitoneal).

Structura fiecarei foite peritoneale este formata din doua straturi: mezoteliu si un strat subtire de tesut conjunctiv.

Peritoneul formeaza mai multe prelungiri:

plicele prelungiri mici determinate de vase de sange mici sau alte conducte;

ligamentele leaga doua organe intre ele sau un organ de peretele cavitatii;

mezourile leaga organe ale tubului digestiv de peretii cavitatii.

Peritoneul este divizat in doua mari regiuni: marele sac (cavitatea generala a bdomenului) si micul sac (bursa omentala) cu doua subregiuni (micul si marele oment).

2. Membranele mucoase acopera sau captusesc, de obicei organele cu origine endodermica si au rol in absorbtie sau secretie. Majoritatea lor au o secretie vascoasa (mucus), produsa de glandele uni sau pluricelulare din structura.

In structura membranelor mucoase se observa un epiteliu, tesut conjunctiv (lamina propria) si tesut muscular neted (musculara mucoasei). Exemple de membrane mucoase sinovia, duramater, mucoasa bucala, olfactiva, uterina etc.

Aceste mucoase sunt descrise la sistemele din care fac parte.

B. Membranele fibroase au in structura lor fibre de colagen (ex. membrana bazilara din urechea interna).

Lichidele corpului sunt produse de corp si pot fi eliminate in afara corpului (sangele, bila, cerumenul, lichidul interstitial, mucus, laptele matern, limfa, lichidul pleural, sebumul, urina etc.) sau raman in spatiul intern al organismului (lichidul sinovial si cerebrospinal, intracelular, umorile apoasa si vitrosa).

Lichidele din spatiul intern au in compozitia lor proteine care sunt responsabile de distribuirea ionilor de o parte sau alta a membranei celulare.

Lichidele corpului au functii de nutritie, protectie, excretie, etc. Pot fi locul de inmultire si raspandire in corp al unor vectori de boala.