Migratiile pestilor si importanta lor in pescuitul comercial

Migratiile pestilor si importanta lor in pescuitul comercial

Migratiile sunt definite ca fiind deplasarile pe care le efectueaza unele specii de pesti, cu regularitate si periodicitate, sub influenta factorilor interni si mediali si care urmaresc trasee mai mult sau mai putin stabile intre doua regiuni geografice ce reprezinta biotopuri specifice unor anumite momente din viata speciei. Exista insa specii, mai ales cele pelagice, la care majoritatea, daca nu chiar totalitatea indivizilor, executa deplasari lungi cu caracter ciclic si periodic. Aceste deplasari sunt strans legate atat de ciclul vital al pestilor (perioada de reproducere, de hranire si de repaus), cat si de modificarile ciclice ale conditiilor fizico-chimice ale mediului (Nikolski G.V, 1962; Northcote T G, 1978).

Una dintre caracteristicile bazinului pontic consta in aceea ca majoritatea speciilor de pesti pelagici/demersali de interes economic ocupa areale de repartitie largi, situate practic in zonele economice exclusive ale tuturor statelor riverane. In acest context, acvatoriul marin romanesc ocupa un loc important, recunoscut pentru rolul sau in hranirea si reproducerea principalelor specii de pesti.

Migratiile sunt deplasari in masa ale pestilor, dintr-un habitat in altul, avand o semnificatie adaptiva, asigurand conditii favorabile reproducerii si existentei speciei. Instinctul de migratie este o consecinta a evolutiei si adaptarii in timp a animalului la conditiile de mediu in continua miscare, transformarile din viata speciei fiind transmise din generatie in generatie.

Migratiile sunt legate de functii importante din viata pestelui: hranirea – migratia de cautare a hranei; reproducerea – migratia catre locurile de reproducere, precum si migratia inspre si dinspre locurile de iernare.

Durata migratiei este legata atat de situatia fiziologica a pestilor, cat si de conditiile de mediu. Migratia exemplarelor adulte este active, pestele invingand rezistenta apei; stadiile pelagice – icre, larve, avand o migratie pasiva, fiind antrenate de curent.

Sprot Sprattus sprattus Linnaeus 1758

Sprotul, specie pelagica de card care prefera apele reci, nu executa migratii lungi, ci doar deplasari intre coasta si larg in anumite perioade ale anului sau intre orizonturile de suprafata si cele de adancime. Deplasarile sprotului sunt determinate in principal de temperatura apei, avand loc in trei perioade principale ale anului: toamna-iarna-primavara.

In Marea Neagra, in perioada rece a anului sprotul se retrage in zonele din largul marii, la adancimi de 80-100 m iar odata cu incalzirea apei din perioada aprilie-mai (primavara), sprotul, in cantitati exploatabile, se apropie de zona litorala si spre nord, dupa care odata cu incalzirea apei se retrage spre larg, la adancimi in care apa are temperaturi de 15-17°C (se apropie de coasta in lunile calduroase doar cand dinspre larg apar curenti de apa rece). In partea nord vestica a Marii Negre, sprotul se apropie de zona litorala la inceputul lunii aprilie si se mentine pana in luna noiembrie (Aslanova N E, 1954, Radu, 1997, Maximov, 2004) (Fig. 5.23 si 5.24).

Tineretul este raspandit in straturile de apa calda pe suprafata marii iar adultii raman, in general, sub termoclina, patrunzand deasupra ei doar primavara si toamna. Reproducerea are loc tot timpul anului cu o intensitate maxima in perioada noiembrie- martie (Maximov, Radu, 2004).

Sprotul executa migratii diurne, atat larvele, puietul si adultii se mentin pe timpul zilei in straturile de deasupra fundurilor iar pe timpul noptii se ridica in straturile de apa de suprafata.

O caracteristica  biologica a sprotului din Marea Neagra este izolarea de coasta, determinata

de regimul termic al marii si mai ales de raspandirea planctonului. Atat vara cat si iarna sprotul

pontic efectueaza migratii diurne, considerate migratii de hranire, legate de deplasarile zoo-planctonului (Calanus helgolandicus, Pseudocalanus elongatus si Sagitta euxina) cu care se hraneste.

Calcan Psetta maxima maeotica (Pallas, 1811)

Specie marina demersala, proprie fundurilor moi. Puietul si tineretul se intalneste in vecinatatea tarmului, pe funduri nisipoase iar pe masura ce cresc se retrag la adancimi mai mari. Adultii se intalnesc iarna la adancimi de 60-70 m, in zona faciesului faseolinoid. Primavara (martie-aprilie) se apropie de tarm, pana la o adancime de 18-30 m (limita inferioara a faciesului cu Corbulomya), dar nu peste tot, ci doar in anumite locuri, unde se aglomereaza in cantitati mari pentru reproducere. Se reproduce de-a lungul intregului litoral al Marii Negre (temperaturi 8-12°C si salinitate 16,29-19,3‰), de la sfrasitul lunii martie pana in iulie, la o mica distanta de tarm, la adancimi de pana la 50 m (Fig. 5.25). Dupa reproducere, se imprastie pe toata suprafata platformei continentale romanesti si se retrage din nou in zona de larg, la adancimi de peste 60-70 m. Exemplarele tinere sunt foarte euriterme (traiesc vara la temperaturi de pana la 26sC, iar iarna la 0-1sC) si eurihaline, suportand ape indulcite pana la 6‰. Adultii sunt mult mai sensibili la modificarile conditiilor de mediu.

Fig. 5.25. Rutele de migratie, sectoarele de hranire si iernat a

calcanului (Psetta maxima maeotica P ), in zona platoului continental al Marii Negre

(dupa Maximov, 2003)

Hamsie – Engraulis encrasicolus

Specie pelagica de card este raspandita in intreg acvatoriul Marii Negre. Ierneaza in carduri mari, dense, la coastele Anatoliei, Crimeei si Caucazului la adancimi de 20-80 m. La inceputul lunii aprilie migreaza spre partea de nord, pe coasta de vest si de est, unde se hraneste intens. Migratia de intoarce incepe in octombrie si urmareste acelasi traseu (Fig. 5.26). Reproducerea are loc din luna mai pana in luna august, cu intensitate maxima in perioada iunie - iulie. Icrele si larvele sunt pelagice. In aceasta perioada hamsia este dispersata in intregul acvatoriu al Marii Negre, cu deosebire in jumatatea nordica a marii

Hamsia, una dintre speciile de pesti cei mai importanti, in pescuitul industrial, joaca si un rol esential in circuitul general al substantelor organice din Marea Neagra, intru-cat fiind un consumator principal al planctonului, la randul sau serveste ca obiect principal de hrana pentru alte specii precum stavridul, bacaliarul, delfinii, etc.

Bacaliar Merlangius merlangus euxinus (Nordmann, 1840)

Specie demersala de apa rece, raspandita pe platforma continentala a Marii Negre, de la 10 la 130 m. In perioada rece a anului (primavara si toamna) se intalneste in apropierea tarmului, iar in cea calda (vara) se retrage spre in larg si se apropie de coasta odata cu contracurentii de apa rece (Fig. 5.27).

Reproducerea are loc aproape tot timpul anului, dar intensitatea maxima este in lunile noiembrie-martie. In ianuarie-aprilie, icrele si larvele se intalnesc in orizonturile superficiale ale apei, iar in restul anului la adancimi de circa de 40 m.

Fig. 5.27. Distributia speciei bacaliar (Merlangius merlangus euxinus N.)

la litoralul romanesc al Marii Negre (dupa Maximov, 2003)

Bacaliarul nu prezinta o valoare industriala deosebita, dar este o importanta veriga intermediara a lantului trofic. Rolul lui in procesele biologice ale Marii Negre este deosebit de important in sensul ca face legatura intre vietuitoarele pelagice si cele care populeaza zona din apropierea fundului. Acest rol este determinat si de faptul ca specia se hraneste indeosebi cu vietuitoare pelagice si este la randul sau consumat de rapitorii care populeaza zona din apropierea fundului

Stavridul – Trachurus mediterraneus ponticus Aleev, 1956

Stavridul este un peste marin, pelagic, de card, cu un accentuat grad de termofilie. Raspandit in Marea Neagra, Marea de Azov (afara de partile sale dulci), Marea Marmara (mai ales iarna) si de asemenea in Atlanticul de Est. Pe litoralul Marii Negre este raspandit mai ales in partea nordica, ierneaza in zona de est si de sud a Marii Negre la adancimi de 80-100 m (Fig. 5.28). Primavara paraseste locurile de iernat si se indreapta catre zona pentru hranire. In cursul verii cardurile de stavrid executa migratii neregulate dinspre larg spre tarm si invers in functie de temperatura apei, vant, salinitate. Cardurile se mentin in orizonturile superioare ale apei, pana la adancimea de 25 m.

Maturitatea sexuala este atinsa de mascul la varsta de 1 an iar de femele la 1-2 ani

Aparitia stavridului la litoralul romanesc este strans legata de incalzirea apei pana la 14⁰C, care are loc de regula in ultima decada a lunii mai. De asemenea, salinitatea de 12-16‰ si vanturile din sectorul sudic sunt factori care favorizeaza apropierea cardurilor de litoralul nostru. Stavridul ramane in fata litoralului nostru pana in luna octombrie. In aceasta perioada, cardurile de stavrid executa deplasari de-a lungul litoralului si intre larg si coasta, in functie de variatiile de mediu. Astfel, in timpul zilei stavridul se grupeaza sub forma de carduri mici, concentrate in apropierea fundului sau in masa apei, pana la inaltimi de 10m, pe timpul noptii acestea se disperseaza, manifestand o accentuata tendinta de ridicare in masa apei

Intensitatea migratiei stavridului la litoralul romanesc este diferita de la an la an si depinde in buna parte de conditiile anului respectiv. Primavara apar exemplarele mai mici de 2-3 ani. In luna august apar la tarm puii de stavrid in lungime de 3-5 cm, care se mentin pana in luna octombrie cand ajung sa atinga 10 cm. Hrana consta indeosebi din pesti (hamsie, aterina, barbun, sprot) si crustacei (creveti si misidacee). Se consuma proaspat, refrigerat, congelat, sarat, uscat, afumat, marinat, in conserve. Pescuitul se realizeaza cu unelte de tip traul, talian, taparina, etc.

Fig. 5.28. Distributia speciei stavrid (Trachurus mediterraneus ponticus)

la litoralul romanesc al Marii Negre (Radu, 2005)

Rechin Squalus acanthias (Linnaeus, 1758)

Specie marina batipelagica, solitara, care se grupeaza numai in perioada reproducerii. Se apropie de tarm la inceputul primaverii (martie-aprilie) pana la sfarsitul lui noiembrie. Il gasim de obicei intre 50-70 m, in zona mitiloido-faseolinoida (Fig. 5.29). Este o specie vivipara sau mai bine zis, ovovivipera (ouale se dezvolta intr-o dilatatie a canalului Wolf, pana la formarea completa a puiului). Se imperecheaza la sfarsitul lunii februarie, la adancimi de 55-90 m, pui masurand circa 25-30 cm, expulzarea avand loc in octombrie-noiembrie.

Fig. 5.29. Rutele de migratie, sectoarele de hranire si iernat a

rechinului (Squalus acanthias L.), in zona platoului continental al Marii Negre

(dupa Maximov, 2000, 2003)

Scrumbia de Dunare – Alosa pontica (Eichwald, 1838)

In ciclul sau vital de viata, scrumbia de Dunare, executa o migratie de reproducere de la sud la nord, de-a lungul litoralului bulgaresc si romanesc, pana la gurile Dunarii, dupa care patrunde pe fluviul Dunarea, pana la 1000 km (Loeonte Th si al, 1957), in prezent ajungand pana la Portile de Fier II, circa 863,5 Km (Navodaru I, 1997). Desfasurarea spatio-temporala a migratiei scrumbiei de Dunare depinde de o serie de factori hidrometeorologici: vanturile, debitul si viteza curentului, nivelul, temperatura si turbiditatea apei de la gurile Dunarii si a Dunarii inferioare, (Pavlov P.I, 1953; Busnita Th si al, 1959; Cautis I, Iliescu M, 1970; Navodaru I. si al, 1997).

Inceputul migratiei este legat de atingerea unui anumit stadiu de maturare a produselor sexuale si de manifestarea unor activitati hormonale, care modifica reactia pestilor la factorii externi.

Migratia scrumbiei de Dunare este o migratie de reproducere anadroma, contranatanta (inoata impotriva curentului), avand loc primavara, odata cu incalzirea generala a apelor fluviului si a marii si se dezfasoara dupa un model general cu unele variatii anuale, datorate conditiilor hidrometeorologice specifice fiecarui an. Migratia incepe cel mai devreme la sfarsitul lunii februarie, inceputul lunii martie si are loc la temperaturi ale apei de 3,0°-7.5°C (Pavlov P.I, 1953; Navodaru I, 1997, Radu, Maximov, 2000)(Fig. 5.30, 5.31).

Varful migratiei scrumbiei de Dunare are loc cel mai adesea in doua decada a lunii aprilie, prima decada a lunii mai, la o temperatura a apei de 9-17°C, mai mica decat pentru scrumbia americana care migreaza in raul Connecticut, la 19.5°C (Leggett W.C and Whitney R.R, 1978) si apropiata de a speciei Alosa fallax, care migreaza in raul Severn, la o temperatura de 10.5-12.2°C (Aprahamian M. W, 1988). Sfarsitul migratiei scrumbiei de Dunare are loc in lunile iunie-iulie, mai frecvent in a doua jumatate a lunii iulie, la o temperatura a apei de de 22,8-26,0°C. Durata migratiei scrumbiei de Dunare este apreciata la circa 100-150 de zile (Navodaru I, 1997).

Barbun - Mullus barbatus ponticus

Specie marina bentonica, traieste in carduri mici, deasupra fundurilor nisipoase. Vara sta la adancimi, apropiindu-se de tarm cu ajutorul curentilor reci. Primavara migreaza catre tarm, cand temperatura apei atinge 7-8°C, iar vara cand temperaturile apei ating 15-16°C, barbunul se retrage la adancimi (Fig. 5.32). Reproducerea are loc in intervalul iunie-septembrie, la temperaturi ale apei de 9-23°C.

Lufar - Pomatomus saltatrix

Secie cosmopolita, frecventa in apele calde ale oceanelor Atlantic, Pacific, Indian si marile adiacente. Specie comuna in Marea Mediterana si Marea Neagra.

Lufarul intreprinde migratii determinate de temperatura, apropiindu-se de tarm incepand din luna mai, la temperaturi ale apei de 15-16°C. Adultii si indeosebi puietul se intalnesc in vecinatatea malului la temperatura de 20-26°C. Din luna octombrie se retrage spre adanc si dupa ultimile studii ale cercetatorilor rusi, bulgari si romani spre sectoarele sudice ale Marii Negre (Fig. 5.33).

Fig. 5.33 Rutele de migratie, sectoarele de hranire si iernat ale

lufarului (Pomatomus saltatrix L.), in zona platoului continental al Marii Negre

(dupa Radu Gh., 2000)

Reproducerea are loc in intervalul iunie-august, la temperaturi ale apei de 20-25°C.

In perioada de hranire intense, din iulie pana in octombrie, puietul de lufar se distribuie in tot acvatoriul Marii Negre. In apele romanesti, puietul de   lufar a fost semnalat in sectoarele nordice (Cap Midia – Sulina), atat in apele costiere cat si in largul marii (Fig. 5.31).

Cea mai mare parte a exemplarelor de o vara de deplaseaza pentru iernat in Marea Marmara, restul, o parte foarte mica, ramane pentru iernat in sudul Marii Negre.

Chefal - Mugil cephalus

Chefalul are o raspandire larga in zonele calde si temperate ale celor trei bazine oceanice si marile adiacente. In Marea Neagra se gaseste la tarmul Crimeei si Caucazului, Turciei, Bulgariei si Romaniei, de la Razelm la Mangalia (Fig. 5.32).

Reproducerea are loc de la sfarsitul lunii mai pana in prima parte a lunii octombrie, maximul fenomenului realizandu-se in intervalul iunie - august (Fig. 5.34). Depunerea pontei are loc in apropierea tarmului, la temperaturi ale apei cuprinse intre 16,5-24,9°C.

Rizeafca - Alosa caspia nordmanni

Specie eurihalina, ierneaza in mare. La inceputul primaverii (luna martie) migreaza catre zona litorala, in carduri mixte (nu formeaza carduri pure) cu celelalte specii inrudite, la temperatura apei de 6 C. Stationeaza o perioada in fata gurilor Dunarii, dupa care o parte a exemplarelor urca pe fluviu, dar in cantitati mici pentru hranire si reproducere, altele patrund in complexul lagunar Razelm dar cea mai mare parte ramane probabil de-a lungul litoralului din apropierea Dunarii. Migratia inversa spre zonele de larg, are loc mult mai tarziu decat la celelalte clupeide, ea avand loc in lunile august-septembrie iar din Complexul lagunar Razelm, in octombrie-noiembrie.

Gingirica - Clupeonella cultriventris

Specie pelagica eurihalina executa migratii scurte din mare in apele salmastre si dulci din zona gurilor Dunarii si complexul lagunar Razelm-Sinoe. Aceste migratii au lor mai ales primavara cand gingirica intra in vederea hranirii si reproducerii in lacurile litorale si zonele salmastre ale Dunarii. Toamna are loc migratia inversa dinspre apele dulci catre cele marine.

Referitor la caile de migratie ale principalelor specii de pesti din sectorul romanesc al Marii Negre se pot spune urmatoarele:

Majoritatatea speciilor de pesti executa deplasari, in general cu caracter de periodicitate, fiind in stransa legatura cu situatia fiziologica a pestilor si conditiile de mediu;

Dupa scopul deplasarilor, migratiile pot fi: migratii de reproducere, de hranire si de iernat;

Migratia exemplarelor adulte este activa, acestea avand capacitatea de a invinge rezistenta apei in timp ce stadiile pelagice – icrele si larvele, au o migratie pasiva, fiind antrenate de curent;

Hamsia – specie pelagica, costiera, eurihalina, efectueaza in sectorul romanesc al Marii Negre, migratii neregulate de la larg spre coasta si invers, in functie de conditiile de temperatura;

Stavridul – specie marina pelagica, termofila, migratoare. La litoralul romanesc stavridul isi face aparitia atunci cand temperatura apei ajunge la minim 14⁰C. Intensitatea migratiei stavridului la litoralul romanesc este diferita de la an la an si depinde in buna parte de conditiile de mediu din anul respectiv;

Lufarul – specie pelagica, intalnita cu predilectie in zonele situate deasupra platoului continental. In Marea Neagra, migratiile sunt determinate de temperatura, primele aparitii sunt semnalate de obicei incepand cu luna mai cand temperatura apei ajunge la 15⁰C;

Chefalii - specii marine eurohaline cu o larga raspandire in zonele calde si temperate ale celor trei bazine oceanice si marile invecinate. In Marea Neagra se gasesc de la tarmul Crimei si Caucazului, Turciei, Bulgariei si Romaniei, de la Razelm la Mangalia;

Scrumbia de Dunare – specie marina pelagica, anadroma, se grupeaza in carduri atunci cand efectueaza migratii. Ierneaza dispersat la coastele Crimeei, Bulgariei si Turciei, la adancimi de peste 40 m;

Sturionii - specii migratoare, anadrome, care traiesc in mare iar pentru reproducere patrund in fluvii, fiind orientati de curentul de apa dulce al fluviului pe care-l sesizeaza in aceasta stare de sensibilitate, de la distante considerabile. Totodata s-a constatat ca sturionii din zona marina romaneasca patrund in Dunare diferentiat functie, de temperatura apei;

Barbunul Specie marina bentonica, termofila (prefera apele reci), este intalnita in lungul litoralului Marii Negre si de Azov, unde traieste in carduri mici deasupra fundurilor nisipoase. Vara sta la adancime, apropiindu-se de tarm cu ajutorul curentilor reci (10 -15⁰C). Primavara apare la tarm la o temperatura de 7 – 8⁰C; cand temperatura apei ajunge la 15 -16⁰C, barbunii se retrag in larg;

Bacaliarul - specie demersala de apa rece, raspandita pe platforma continentala a Marii Negre, de la 10 la 130 m. Reproducerea are loc aproape tot timpul anului, dar intensitatea maxima este in lunile noiembrie – martie. In ianuarie – aprilie, icrele si larvele se intalnesc in orizonturile superficiale ale apei, iar in restul anului la adancimi de circa de 40 m;

Rechinul - specie marina batipelagica, solitara, raspandita in apele temperate. Formeaza aglomerari numai in perioada reproducerii. Se apropie de tarm la inceputul primaverii (martie-aprilie) pana la sfarsitul lui noiembrie. Prefera apele cu temperaturi de 7 – 15⁰C. De obicei este intalnit pe adancimi de 50-70 m, in zona mitiloido-faseolinoida.

In baza informatiilor privind perioadele si cailor de migratie si mai ales cunoasterea cauzelor care le determina, respectiv corelarea acestora cu particularitatile de viata ale fiecarei specii de pesti, prezinta atat interes biologic cat si o mare importanta practica pentru prognozarea cu aproximatie a perioadei de aparitie a bancurilor de pesti migratori, inceperea opertiunilor de instalare a uneltelor de pescuit si implicit demararea pescuitului propriu-zis.