Terminologia anatomica umana

Terminologia anatomica umana reprezinta totalitatea termenilor folositi pentru a descrie regiuni ale corpului omenesc si este unitara in lumea stiintifica mondiala.

La sfarsitul secolului XIX numarul termenilor folositi in "Anatomia omului" era foarte mare, existau multi termeni sinonimi, proveniti de la diferitele scoli de Anatomie, ceea ce facea dificila comunicarea stiintifica internationala. In 1895 la Basel, se produce prima incercare de universalizare a notiunilor folosite in Anatomia umana. Actualii termeni sunt dupa "Nomina Anatomica", document semnat la Paris in 1955 si imbunatatit la numeroase congrese anatomice, cele mai radicale fiind cele din 1998 si recunoscute in editia H. Gray "Human Anatomy" 2005.

Terminologia anatomica umana este diferita de terminologia folosita in zoologie, din mai multe motive. In primul rand teminologia anatomica s-a dezvoltat prin studii autonome de anatomie umana fara corelatii cu studiile de zoologie. Deoarece studiile de zoologie si anatomie umana au fost facute mai inainte de intelegerea procesului evolutiei, corpul uman era privit ca fiind diferit de al celorlalte animale. De asemenea corpul uman spre deosebire de al celorlalte animale tetrapode este biped.

Pozitia anatomica este pozitia corpului cu toate cele patru membre paralele, palmele si privirea orientate in fata. Descrierea corpului omenesc se foloseste referitor la pozitia anatomica deoarece in timpul miscarii parti din corp sau insusi corpul isi poate schimba pozitia, unele repere devenind din superior inferior sau invers.

La corpul omenesc si al altor vertebrate se pot descrie cateva regiuni, puncte, axe, si planuri de simetrie.

Regiunile corpului omenesc

Corpul omenesc se poate imparti in urmatoarele regiuni, folosind puncte de reper de pe suprafata sa:

capul si gatul sunt segmentele situate in extremitatea superioara a corpului,

trunchiul este segmentul corpului subdivizat in torace, abdomen si spate,

membrele sunt doua perechi, superioare si inferioare. La membrele superioare se distinge umarul (regiunea de prindere a membrului de trunchi), bratul (regiunea dintre umar si cot), cotul (articulatia dintre brat si antebrat), antebratul (regiunea dintre cot si incheietura manii), incheietura manii (regiunea dintre antebrat si mana) si mana (regiunea dintre incheietura manii si varful degetelor). La membrele inferioare regiunea de prindere a membrului propriuzis la corp este regiunea inghinala. Urmatoarele regiuni sunt: coapsa (pana la articulatia genunchiului), gamba (regiunea dintre ghenunchi si articulatia labii piciorului) si laba piciorului.

In pozitia anatomica, palmele sunt orientate anterior. In acest fel termenul de anterior poate fi folosit pentru a descrie palma manii, si posterior poate fi folosit cateodata pentru a descrie regiunea dosului manii si a bratului. De obicei termenul de palmar provine de la palma lat.= palma.

Regiunile antebratului se denumesc dupa numele oaselor langa care se gasesc (ex. structurile cel mai apropiate de radius sunt radiale, de ulna, ulnare iar cele dintre ele radioulnare).

Termenul de volar se foloseste atat pentru suprafata mainii cat si a piciorului (plantara).

Cavitatile corpului omenesc

In alcatuirea corpului omenesc sunturmatoarele cavitati (fig.1):

canalul medular bazinul

cavitatea toracala cavitatea abdominala

cavitatea craneeana

Fig. 1 Cavitatile corpului omenesc, schema

craniana care formeaza regiunea posterioara a scheletului cefalic si adaposteste encefalul, este delimitata de oasele cutiei craniene. Craniul contine si cavitati mai mici ca: fosele nazale, orbitele, sau cavitati foarte mici, sinusurile;

toracala sau cusca toracica formata din oase (coaste si vertebre) si muschi (diafragmul). Adaposteste cele mai importante organe ale corpului inima si plamanii. Mediastinul este regiunea mediana a cavitatii toracice, subdivizat in

o      mediastinul superior (delimitat anterior de manubriul sternal si posterior de primele patru vertebre toracale),

o      inferior (anterior intre fata posterioara a sternului si fata anterioara a pleurei, mijlociu intre regiunea prepericardica si pretraheala si posterior de la vertebra a cincea toracala pana la a doua lombara),

abdominala cea mai mare cavitate, intinsa de la diafragm la bazin. Regiunea anterioara este de natura musculara iar cea posterioara de natura osoasa. Adaposteste cea mai mare parte a tractului digestiv, aparatul urinar si genital. Ea se poate subdivide in epigastru, mezograstru si hipogastru (median), hipocondru, lateral si inghinal (lateral dreapta si stanga)  (fig.2).

hipocondru stang mezogastru lateral stanga hipogastru inghinal stanga

epigastru hipocondru drept lateral dreapta inghinal dreapta

Fig.2 Regiunile cavitatii abdominale

Suprafete, puncte si linii de reper

Pentru a localiza anumite regiuni interne sau externe, se folosesc repere de pe suprafata corpului care pot fi usor detectate sub piele si intre ele se pot trasa linii imaginare.

Linia medioaxilara este linia care coboara vertical pe suprafata corpului trecand prin varful axilei (subtiorii). Paralele sunt linia axilara anterioara, care trece prin cuta axilara anterioara si linia axilara posterioara care trece prin cuta axilara posterioara.

Linia medioclaviculara este linia care coboara vertical pe suprafata corpului prin mijlocul claviculei.

Linia mediopupilara coboara vertical pe suprafata corpului prin mijlocul pupilei cand aceasta este indreptata inainte.

Punctul medial inghinal este situat la mijlocul distantei dintre spina iliaca si simfiza pubiana. In legatura cu el se descrie punctul ligamentului inghinal, situat la jumatatea distantei dintre spina iliaca superioara si tuberculul pubian.

Directii si axe

Doua puncte opuse pot descrie intre ele un ax. Vom descrie mai jos situatia la un vertebrat patruped si la unul biped, considerand puncte importante de pe suprafata corpului.

Anterior-posterior. La un vertebrat patruped extremitatile sunt varful nasului si respectiv, al cozii. Anatomic nasul este anterior (ante lat.=inainte, sau rostral, rostrum lat.= cioc, cranial, kranion gr. =cutie craniana sau cephalic, kephale gr.=cap). Cel mai uzitat termen este de anterior. Punctul opus, este posterior sau caudal (caudum lat. coada). Intre cele doua puncte se descrie axul antero/posterior. Sinonime mai putin folosite sunt rostro/caudal sau cefalo/caudal.

Superior-inferior. La om regiunile care se disting cel mai bine sunt capul si labele picioarelor. Capul este situat superior (superior lat.= deasupra) iar labele picioarelor inferior (inferior lat. =dedesubt). Prin unirea celor doua puncte se formeaza axul supero/inferior. Alte notiuni sinonime utilizate pentru a localiza regiunea capului sunt: cranial (cephalic sau rostral), iar pentru regiunea labelor picioarelor, caudal.

La om termenul de anterior defineste regiunea frontala, de unde denumirea de frontal si este sinonima cu ventralul altor vertebrate patrupede. La fel posterior ca notiune medicala, desemneaza regiunea spatelui si este sinonim cu dorsal. Axul antero/posterior uneste regiunea frontala cu regiunea dorsala. Termenii de anterior si posterior pot fi folositi si in sens relativ (ex.ochii sunt posterior nasului, dar anteriori regiunii posterioare a capului).

Dreapta, stanga si medial. Organismul omenesc este inclus in grupa Bilateralia, ceea inseamna ca are o simetrie dreapta/stanga. Intre partea dreapta si stanga se stabileste axul dreapta/stanga sau dextro/sinistro (dextro lat. =dreapta si sinister lat. =stanga). In practica si mai ales in literatura de limba engleza se foloseste termenul de vernacular.

Axul dreapta/stanga este perpendicular pe celelalte doua. In legatura cu acest ax un organ poate fi situat lateral (lateralis lat. =la o parte sau de partea) dreapta sau stanga. Opus acestui termen se foloseste termenul medial (medius lat.= in mijloc) care defineste un loc situat in mijlocul organismului.

Mai uzitat este denumirea de ax medio/lateral. Termenul se foloseste pentru a descrie pozitia in lungul axului dreapta/stanga, pentru a evita confuzia cu termenii superficial si profound.

Termenul proximal (proximus lat. =cel mai apropiat) este folosit de exemplu, pentru a descrie locul in care membrele se prind la corp si distal (distare lat.=cel mai departat) pentru a descrie regiunea cea mai departata. Prin unirea celor doua puncte se formeaza axul proximo/distal, folosit pentru a descrie pozitia unor organe in lungul sau.

Raportat la cele trei axe descrise pentru animalele cu simetrie bilaterala, se folosesc urmatoarele notiuni:

ipsilateral (ipse lat.= la fel, pe aceeasi parte).. ca si alte structuri ex. bratul drept este ipsilateral cu piciorul drept,

contralateral (contra lat.= impotriva, pe partea opusa).. unei structuri descrise ex. bratul stang este colateral bratului drept,

- superficial (superficialis lat.= la suprafata, langa suprafata externa) a organismului, ex. pielea este superficiala stratului muscular. Opus se foloseste termenul profund sau visceral.

- profund (profundus lat.= defineste un organ situat in interiorul organismului), mult distantat de suprafata,

- visceral (viscus lat.,= carne, organ intern), defineste un organ situat in cavitatea corpului, ex. stomacul este visceral, situat in cavitatea abdominala.

Planuri de simetrie

Planurile de simetrie sunt suprafete imaginare care strabat corpul omenesc si folosesc la pozitionarea organelor, efectuarea unor sectiuni, descrierea unor sisteme, etc.. Principalele plane de simetrie sunt

• sagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat in axul longitudinal al corpului, care trece prin ombilic. Prin intersectarea cu suprafata corpului determina pe acesta linia mediana anterioara si posterioara, care separa regiunea dreapta de cea stanga (fig.3);
• paramediane (parasagitale) - toate planurile paralele cu cel mediosagital, dispuse spre dreapta sau stanga acestuia (fig.4);
• transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal (fig.4),
• frontale (coronal)- toate planurile verticale, paralele cu fruntea, separa regiunea anterioara de cea posterioara, fruntea de spate (fig.3);

b

a

Fig. 3 Planurile de simetrie sagital (a) si frontal (b)

Fig.4 Planurile de simetrie sagital (albastru), parasagital (galben) si transversal (maro)

Miscarile corpului omenesc si ale regiunilor sale

Miscarile corpului si ale diferitelor segmente, au loc cand muschii se contracta si actioneaza asupra oaselor (fig. 5).

Fig.5 Miscarile segmentelor corpului omenesc, schema.

Tipul de miscare realizat de un anumit segment, este in functie de structura articulatiei implicata (uniaxiala, biaxiala sau multiaxiala) si de dispozitia muschilor fata de articulatie.

Se pot defini cateva grupe de miscare

1. generale

- flexia este o miscare in plan sagital, care produce scurtarea unghiului articulatiei si micsoreaza distanta dintre oasele care formeaza articulatia (ex. gamba pe coapsa, antebratul pe brat etc.),

- extensia este reversul miscarii de flexie, se realizeaza tot in plan sagital, mareste unghiul articulatiei si distanta dintre oasele care o formeaza. Daca extensia este mai mare decat 180° miscarea se numeste hiperextensie,

- abductia este miscarea realizata lateral fata de planul median (ex. membrul superior fata de corp) sau miscarea degetelor cand le departam de planul medial al mainii,

- aAdductia este miscarea opusa abductiei prin care membrul sau degetele sunt aduse spre planul medial al corpului sau al mainii,

- rotatia este miscarea osului in jurul propriului ax fara miscarea laterala sau mediala. Poate fi rotatia interna sau mediala a umarului sau soldului, care aduce segmentele membrului superior sau inferior spre planul medial, sau rotatia externa, care este opusul si aduce membrul spre exteriorul planului medial,

- ridicarea unui segment este miscarea segmentului spre superior, coborarea este miscarea opusa spre inferior.

2. speciale ale membrelor superioare si inferioare

- pronatia este miscarea manii cu fata palmara spre posterior. La sfarsitul miscarii radiusul si ulna se dispun in X,

- supinatia este miscarea opusa pronatiei, prin care mana este adusa cu palma spre anterior.