Substante - aer, foc, apa

SUBSTANTE

APA

Apa, substantiv feminin (o apa, doua ape, atunci cand nu este folosit defectiv de plural), lichid inodor, insipid si incolor, de cele mai multe ori, sau usor albastrui sau chiar verzui in straturi groase. Apa este o substanta absolut indispensabila vietii, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solventi. Apa este un compus chimic al hidrogenului si al oxigenului, avand formula chimica bruta H₂O (vedeti Apa (molecula)). Apa este una din substantele cele mai raspandite pe planeta Pamant, formand unul din invelisurile acesteia, hidrosfera.

In diferite limbi, cuvantul apa este echivalent cu aqua in latina, acqua in italiana, agua in spaniola, aigua in catalona, Wasser in germana, water inengleza si neerlandeza, vand in daneza, ur in basca, s.a.m.d..

Pe Pamant, apa exista in multe forme, in cele mai variate locuri. Sub forma de apa sarata excalotele polare, ghetari, aisberguri, zapada, dar si ca precipitatii solide, sau ninsoare. Sub forma de apa dulce lichida, apa se gaseste in ape curgatoare, statatoare, precipitatii lichide, ploi, si ape freatice sau subterane. In atmosfera, apa se gaseste sub forma gazoasa alcatuindnorii sau fin difuzata in aer determinand umiditatea acesteia. Considerand intreaga planeta, apa se gaseste continuu in miscare si transformare,evaporarea si condensarea, respectiv solidificarea si topirea alternand mereu. Aceasta perpetua miscare a apei se numeste ciclul apei si constituie obiectul de studiu al meteorologiei si al hidrologiei.ista in oceane si mari. Sub forma de apa dulce in staresolida, apa se gaseste in

Apa care este potrivita consumului uman se numeste apa potabila. Conform standardului din tara noastra, pentru ca apa sa fie potabila sestonul nu trebuie sa depaseasca 1ml/m³. Pe masura cresterii populatiei umane, de-a lungul timpului, si a folosirii intensive si extensive a resurselor de apa susceptibile de a furniza apa potabila, problema apei utilizabile a devenit o problema vitala a omenirii

Apa se gaseseste sub diverse forme in natura: vapori de apa si nori in atmosfera, valuri si aisberguri in oceane, ghetari la latitudini mici saualtitudini mari, acvifere sub pamant, rauri sau lacuri. Circuitul apei in natura este fenomenul prin care apa este transferata dintr-o forma intr-alta, prin evaporare, precipitatii si scurgeri de suprafata.

Datorita importantei pe care o are (in agricultura, dar si pentru omenire in general), apei i s-au dat diverse nume in functie de formele pe care le ia. Ploaia e cunoscuta in majoritatea tarilor, pe cand alte forme sunt mai putin intalnite, si pot fi surprinzatoare cand sunt vazute prima data. Exemple sunt: grindina, zapada, ceata, roua sau chiciura. Un fenomen conex este curcubeul, intalnit atunci cand lumina se refractaprin particulele de apa din atmosfera.

Apa de la suprafata globului joaca roluri importante in evolutia umana; raurile si irigatiile asigura aportul de apa pentru agricultura, sunt suport pentru transportul maritim sau fluvial, fie comercial sau de agrement. O apa cu insuficienti nutrienti se numeste oligotrofa. Scurgerea apei pe suprafata terestra este mecanismul prin care eroziunea sculpteaza mediul natural, duce la crearea vailor si deltelor cu suprafete fertile favorabile dezvoltarii de centre umane. De asemenea, apa se infiltreaza in sol, ajungand in panza de apa freatica. Aceasta apa freaticaajunge din nou la suprafata sub forma izvoarelor, sau a izvoarelor termale si gheizerilor. Apa freatica este de asemenea extrasa artificial prin puturi si fantani. Deoarece apa poate contine numeroase substante diferite, poate avea gusturi sau mirosuri foarte diferite. De fapt, oamenii si alte animale si-au format simturile pentru a putea evalua calitatea apei: de obicei, animalele evita apa cu gust sarat (apa de mare) sau putredde mlastina preferand apa unui izvor montan sau apa freatica.

FOCUL

Focul reprezinta oxidarea unui material combustibil, in urma careia rezulta caldura, lumina, dar si diferiti produsi de reactie, precumdioxidul de carbon si apa.^[1] Daca temperatura ajunge la un nivel destul de ridicat, gazele se pot ioniza pentru a produce plasma. In functie de substantele aprinse si de impuritatile din mediu, culoarea flacarii si intensitatea focului poate varia. Focul, in forma sa cea mai comuna, poate rezulta intr-un incendiu, ce are potentialul de a cauza rani fizice prin ardere.

Un foc de proportii mari scapat de sub control este numit incendiu, parjol si care este stins cu ajutorul pompierilor.

Descoperirea in urma cu cca. 300 000 de ani in urma si folosirea controlata a focului a fost una dintre descoperirile importante din istoria  omului.

AERUL

In compozitia chimica a aerului, se remarca doua categorii de elemente: unele care se afla in mod constant si altele care se gasesc numai in mod accidental. Elementele constante ale aerului, oxigen (20,95%), bioxid de carbon (0,03%), si azot (78,09%), se gasesc in proportii aproape fixe, pe cand ozonul (1-2 mg la 100 m3), vaporii de apa, gazele rare (heliu, argon, neon, xenon etc.), amoniacul, oxidul de carbon (1-15 mg la m3) se gasesc in proportii variabile.

La acestea se adauga fumul si particulele fine de praf, care au efecte iritative, traumatice ale mucoasei tractului respirator, putand oficia in acelasi timp rolul de vehiculant al diversilor germeni patogeni. Omul poate supravietui cateva saptamani fara hrana, cateva zile fara apa, insa numai cateva minute fara aer.

Aerul este esential pentru viata. Cinci minute fara aer provoaca leziuni ireversibile la nivelul celulelor nervoase, cu consecinte grave asupra sanatatii, amenintand viata. De ce aerul este atat de important ? Pentru ca el contine oxigen. Cand inspiram aerul in plamani, oxigenul este transferat in globulele rosii ale sangelui, care il vor duce mai departe la toate celulele organismului.

La nivelul acestora, au loc reactii chimice vitale. In urma lor, rezulta bioxid de carbon, pe care tot globulele rosii il transporta la plamani, care-l vor da afara din corp prin expiratie, caci este un produs rezidual. Zilnic, prin plamanii nostri trec 10.000 de litri de aer.

Aerul contine, pe langa oxigen si hidrogen, azot si, uneori, elemente nocive datorita poluarii atmosferei pamantului nostru. Aerul, care patrunde pe caile respiratorii (nas, gura, trahee, bronhii, bronhiole), este filtrat, umezit si incalzit la temperatura corpului.

In final, el ajunge in cele mai mici camarute ale plamanilor, numite alveole, care sunt tapetate cu o retea de vase de sange foarte mici, numite capilare. La nivelul acestor capilare se realizeaza schimbul de gaze - oxigen si bioxid de carbon. Acest schimb se realizeaza rapid; in aprox. un minut, tot sangele trece prin plamani. Aerul contine si praf. Nasul poate filtra acest praf, de aceea este bine sa respiram pe nas si sa-l ferim de infectii. Este foarte importanta calitatea aerului pe care-l respiram.

Cel mai bun aer se afla in apropierea zonelor verzi, a padurilor, langa mari si oceane. Acest aer contine din abundenta oxigen si ioni negativi. Oxigenul se poate obtine numai prin respiratie. Este bine sa ne ajutam respiratia intr-o postura (pozitia corpului) corecta: umerii pe spate, pieptul in fata, spatele drept; prin imbracaminte lejera, prin respiratie diafragmatica (sa punem la lucru diafragma, muschiul abdominal in respiratie) si cat mai multa miscare fizica.

Dusmanul modern cel mai aprig al aerului din incaperi este fumul de tutun. Este periculos atat fumatul activ, cat si contaminarea celor nefumatori din jurul nostru. Ozonul, gaz albastrui cu miros intepator, exercita influente benefice asupra organismului omenesc.

Concentratia acestui gaz in atmosfera variaza cu altitudinea, in zonele muntoase gasindu-se mari cantitati de ozon, in comparatie cu zonele de ses. Concentratia maxima a ozonului se afla la aproximativ 30-35 km, unde alcatuieste ozonosfera, un adevarat filtru protector al pamantului. Aerul bogat in ozon, din zona muntoasa, exercita un efect stimulant asupra organismului, crescandu-i rezistenta la frig si la actiunea substantelor toxice, si avand efecte oxidative si bactericide, argumente ce pledeaza pentru cura de aer din zona alpina in tratarea diverselor afectiuni ale aparatului respirator, cardio-vascular si nervos.

In natura, aerul se ionizeaza sub actiunea radiatiilor cosmice, a radioactivitatii din sol, a descarcarilor electrice din atmosfera, sub influenta carora moleculele diferitelor substante din aer devin ioni negativi sau pozitivi. Efectul benefic al ionilor negativi asupra organismului rezida in facilitarea procesului de hematoza la nivelul membranei alveolo-capilare, in influenta favorabila exercitata asupra metabolismului celulei nervoase facilitand somnul si relaxarea, contribuind astfel la recuperarea si consolidarea sanatatii fizice si psihice.

In contextul civilizatiei moderne de astazi, omul petrece mai mult de jumatate din viata in spatii inchise, iar mijloacele si caile de acces ale aerului spre aceste spatii altereaza mult din proprietatile terapeutice ale aerului proaspat.

In contextul vietii trepidante, goniti de criza de timp, uitam ca pentru a ne pastra o sanatate viguroasa nu este suficient doar sa respiram, ci este necesar sa afectam 10-15 minute de cateva ori pe zi unei gimnastice respiratorii sistematice, ampla, profunda, intr-un mediu cat mai putin poluat. Cura de aer se poate practica fie in repaus, stand intr-un mediu natural, respirand profund, fie efectuand complexe de exercitii fizice simple destinate atat tonifierii musculare implicate in respiratie, cat si a musculaturii corpului in general.