CARPATII ORIENTALI

MORFOLOGIE

Carpatii Orientali se desfasoara intre granita de nord a tarii, valea Prahovei, Podisul Sucevei, Campia Banato - Crisana, Dealurile Banato - Crisane si Depresiunea Transilvaniei, insumand o suprafata de 33 257 km2. Acesti munti se remarca printr-o serie de trasaturi morfologice proprii :

­paralelismul culmilor si al culoarelor de vale, evolutia lor in cadrul geosinclinalului carpatic, complicat prin eruptiile vulcanice din vest, sistemele de eroziune cu tot mecanismul lor, conditionat de marile oscilatii climatice, constituie elemente de diversificare a peisajului;

masivitatea mai accentuata a lanturilor montane pe directia est - vest, conjugata cu scaderea altimetrica, in acelasi sens, influenteaza particularizarea fenomenelor climatice, reflectate la randul lor in celelalte componente;

desfasurarea pe circa 3 grade latitudine a Carpatilor Orientali influenta celor doua fatade, estica si vestica, alaturi de paralelimul culmilor si vailor explica o serie de particularitati pedofitogeografice;

prezenta culoarelor de vale si a depresiunilor mari cu o dispozitie longitudinala si transversala fata de axa montana ce conditioneaza aparitia arealelor de discontinuitate in peisaj. Arealele de discontinuitate sunt mai clar exprimate pe directia vest - est, fiind in acelasi timp fasii de demarcatie intre grupe montane diferite;

GEOLOGIE

Carpatii Orientali, ca unitate geologica structurala a teritoriului tarii noastre, se individualizeaza prin :

zona lantului vulcanic Gutai - Calimani - Harghita ce se intinde din   Maramures spre sud - vest si include Muntii Oas, Gutai, Tibles, Bargau, Calimani pana la valea Muresului, apoi la sud de aceasta Muntii Gurghiu si Harghita;

zona formatiunilor de flis, la estul zonei anterioare, incepand de la nord spre sud cu Obcina Mare, Obcina Feradaului, Muntii Stanisoarei pana la valea Bistricioarei, apoi Muntii Ceahlau pana la valea Bicazului, Muntii Tarcau pana la valea Trotusului iar paralel cu acestia Muntii Tazlaului, de la valea Trotusului spre sud , Muntii Ciucului urmati de Muntii Bodoc si Baraolt iar mai spre est Muntii Oituzului urmati spre sud de Muntii Vrancei si mai spre sud dupa Depresiunea Barsei, Muntii Baiului si Muntii Ciucas - Zaganul;

zona de raspandire a formatiunilor de molasa, care cuprinde zona subcarpatica, cu aspect colinar, mai ingusta in partea de nord si atingand maximum in valea Buzaului, cu principalele culmi : Plesu din zona Tg. Neamt, culmea Pietricica de la vest de Bacau, Magura Odobestilor, etc.

Nascuti si evoluand in ansamblul structural al orogenului carpatic, Carpatii Orientali prezinta trasaturi comune cu acesta insa au si unele caractere structurale proprii care le confera o individualitate cum ar fi, de pilda, marea dezvoltare a vulcanitelor neogene, dezvoltarea mare a formatiunilor de flis.

Carpatii Orientali s-au nascut dintr-o mare marginala sau bazin retroarc care a aparut la marginea sud - vestica a continentului euro - asiatic, in timpul Jurasicului. Bresa creata, devenita bazin de sedimentare, a cunoscut o perioada de expansiune, dupa care, spre sfarsitul Jurasicului si in continuare in cretacic, a fost supusa unei compresiuni cand blocurile s-au miscat apropiindu-se intre ele. Drept consecinta s-au format faciesuri sinorogene si in final s-a format prima generatie de structuri alcatuind dacidele. În urma acestor evenimente, bazinul de sedimentare a migrat spre vorland (zona de platforma) si au continuat sa se acumuleze depozite de flis, in timpul paleogenului. În Miocenul inferior a luat nastere o a doua generatie de structuri, moldavidele, iar faza moldavica din Sarmatianul inferior reprezinta etapa definitorie in structogeneza carpatilor Orientali; in urma acesteia, formatiunile de molasa au incalecat peste unitatile de vorland, individualizandu-se ultima unitate structurala, unitatea pericarpatica.

Dupa ridicarea Carpatilor Orientali, ca faza finala, s-a produs scufundarea unor arii restranse, luand astfel nastere depresiunile posttectonice intramontane. În acelasi timp, la marginea interna a catenei muntoase s-a pus in loc o imensa masa de vulcanite de compozitie intermediara, predominant andezitica, ca urmare a unui vulcanism subsecvent, consecinta a unui proces de subductie secundara, in faza de inchidere definitiva a bazinului retroarc (in teoria placilor se presupune ca la subductia unei placi sub alta, placa subdusa intra odata cu cresterea adancimii intr-un proces de topire pana la faza de magma a materialului din placa, urmand o ascensiune a acesteia pe sisteme de fracturi, proces ce are ca rezultat formarea unor arcuri vulcanice odata cu iesirea magmei la suprafata; in acelasi timp partea superficiala din placa compusa in special din sedimente intra intr-un proces de acumulare prin incretire in zona contactului dintre placi formandu-se astfel masivele orogenice de incretire).

Evolutia in timp si spatiu a Carpatilor Orientali se reflecta fidel in structura actuala, distingandu-se zone si respectiv unitati structurale cu caractere tectonice si litofaciale proprii, dispuse longitudinal, fiind cu atat mai tinere cu cat ocupa o pozitie mai estica. Astfel, in stricta corelare cu etapele evolutive mentionate, in Carpatii Orientali se deosebesc urmatoarele zone si unitati structurale :

zona cristalino - mezozoica sau unitatea central - carpatica cu pozitie intern centrala;

zona flisului carpatic, situata la est de precedenta si mai departe spre nord - vest, cu mai multe unitati structurale;

zona de molasa sau unitatea pericarpatica, cu pozitia cea mai estica;

zona vulcanitelor neogene ;

Zona cristalino-mezozoica include masivele cristaline prealpine cu invelisul lor sedimentar predominant calcaros, de varsta triasica si jurasica. Acest invelis s-a format pe un substrat stabilizat format din fragmente din partea dezmembrata a continentului euroasiatic, care a jucat rolul de arc insular si care inainte de a se detasa de blocul mama forma marginea sudica a acestuia, acoperita de apele Marii Thetys.

În compartimentul nordic deosebim sisturi cristaline prehercinice si hercinice, invelisul sedimentar alcatuit din depozite triasice, jurasice si cretacic inferioare si invelisul posttectonic apartinand Cretacicului superior si Paleogenului.

În cadrul sisturilor cristaline prehercinice si hercinice se deosebesc mai multe entitati litostratigrafice descrise drept serii sau mai precis, complexe litologice cum ar fi: Seria de Haghimas - Rarau - Bretila, considerata cea mai veche, cu gnaise oculare, micasisturi; Seria de Rebra - Barnar mai slab metamorfozata cu micasisturi, calcare si dolomite cristaline, sisturi cuartifere, cloritoase; Seria de Tulghes cu sisturi grafitoase, cloritoase, calcare si dolomite cristaline, sisturi cristaline, structurata in trei complexe, cuartitic - grafitos (cu acumulari de mangan la Iacobeni, Ciocanesti, Dadu), mediu, cu mangan si superior cu sulfuri complexe (cu acumulari de sulfuri complexe la Fundu Moldovei, Lesu Ursului), posibil de varsta cambriana.

În domeniul sisturilor cristaline hercinice remarcam Seria de Damuc cu sisturi muscovito - sericito - grafitoase; Seria de Repedea din Muntii Maramuresului, Rodnei si Bistritei, cu complexul vulcanogen bazal, vulcanogen mediu si vulcanogen superior, cu sisturi sericito - cloritoase, metatufite bazice si acide, calcare si dolomite cristaline, de varsta Ordovician - Carbonifera atestata de continutul microfloristic si faunistic.

Ca o entitate aparte in cadrul zonei apare masivul alcalin de la Ditrau, care prin particularitatile sale petrografice si mineralogice (prezenta feldspatoizilor, a mineralelor cu pamanturi rare, existenta rocilor foidice - roci predominant leucocrate bogate in nefelin si sodalit, prezenta dioritelor si ultramafitelor) are un caracter de exceptie intre corpurile magmatice din tara noastra si din Europa, avand o varsta jurasica dupa determinarile radiogene (150 m.a.).

În cadrul invelisului sedimentar preaustric deosebim doua suite (faciesuri distincte) de varsta Triasic - Cretacica: suita bucovinica, transgresiva si discordanta peste substratul cristalin, compusa din conglomerate, gresii, dolomite stratificate, calcare detritice si calcare grezoase, marnocalcare si calcare oolitice si suita transilvana sub forma unor panze si petice de acoperire, compusa din conglomerate grezoase, calcare recifale, depozite de flis si curgeri de roci bazice (Rarau, Haghimas), calcare in placi, calcare negre bituminoase, gresii calcaroase si marnocalcare.

Învelisul posttectonic este constituit din depozite acumulate pe fundul marii ce a acoperit zona cristalino - mezozoica pana la sfarsitul Paleogenului, constituite din conglomerate si gresii (Tibau, Glodu), marne, gresii si conglomerate (Maramures, Muntii Bargaului).

TECTONICA

Aranjamentul tectonic al compartimentului nordic este rezultatul miscarilor austrice. În timpul acestora, intregul compartiment nordic a fost impins peste marginea vestica a zonei flisului, luand nastere astfel ceea ce V. Uhlig a denumit panza bucovinica. Fruntea panzei bucovinice, denumita linia sau falia central carpatica, se urmareste de la ganita de nord a tarii spre sud, trece prin localitatea Breaza, pe la Campulung - Moldovenesc, pe la est de localitatea Brosteni, prin localitatea Damuc si ajunge in Depresiunea Ciuc.

Odata cu impingerea intregului compartiment nordic peste zona flisului, s-au produs fracturi si deranjamente majore si in cuprinsul compartimentului, incat diverse volume din masa cristalinului au fost dislocate si impinse unele peste altele, dand nastere la suprapuneri tectonice de amploare, dintre care unele pot fi interpretete ca panze tectonice in cuprinsul panzei bucovinice.

I. Bercia, H. Kräutner si M. Muresan au emis modele in care tectonica compartimentului nordic al zonei cristalino - mezozoice ar prezenta o complicatie extrema, fiind vorba de mai multe sisteme de panze suprapuse.

Pe langa suprapunerile tectonice care au condus la aranjamentul actual in panze al cristalinului, miscarile austrice au provocat si o desprindere a invelisului sedimentar de tip transilvan de pe suportul sau cristalin si alunecarea acestuia peste sedimentarul de tip bucovinic, situat mai spre est, dand nastere unei panze de decolare (de cuvertura), cunoscuta sub numele de panza transilvana (ex : panza de Haghimas).

Zona flisului carpatic include depozite ce au luat nastere pe o arie geosinclinala, in timp ce aceasta era supusa miscarilor tectonice. Sunt depozite predominant detritice si le este propriu fenomenul de ritmicitate, adica pe grosimi de sute de metrii se repeta o suita de trei - patru termeni care alcatuiesc un ritm (de exemplu, microconglomerat, gresie, argila, marna). Formatiunile de flis se mai caracterizeaza prin prezenta hieroglifelor (proeminente pe fata inferioara a primului termen al ritmului).

Zona flisului se intinde de la granita de nord a tarii pana la valea Dambovitei. Spre vest vine in contact cu zona cristalino - mezozoica iar spre est este marginita de unitatea pericarpatica.

Marea in care s-a format flisul a dainuit de la sfarsitul Jurasicului pana la sfarsitul Paleogenului, extinderea maxima avand-o in Cretacic. Se deosebesc flisul intern, de la linia central carpatica pana la linia de Teleajen sau linia interna, flisul extern spre est pana la linia pericarpatica si subzona klipelor si a flisului transcarpatic. Flisul intern este constituit din depozite predominant detritice de varsta Jurasica si Cretacica. Unitatile componente au fost denumite panze, cum ar fi panza de Ceahlau cu strate de Sinaia (microconglomerate, gresii calcaroase, marnocalcare, argile), strate de Comarnic (gresii, calcare), stratele de Ceahlau - Zaganu (gresii, marne, calcare organogene), strate cu auceline (marnocalcare cu Aucelina gryphaeoides), strate de teliu (marne nisipoase si gresii cu fosile cenomaniene) si strate de Valea Dobarlaului (marne cenusii si rosii, marnocalcare cu fosile de varsta turonian - coniacian), Panza de Teleajen cu strate de Palanca (sisturi argiloase, gresii calcaroase), conglomerate de Cotumba - Tataru, (gresii si conglomerate ) cu intercalatii de sisturi argiloase negre, de varsta albiana - aptiana.

Flisul extern este compus mai mult din depozite fine pelitice cu o culoare predominant neagra, de varsta cretacica si paleogena, structurat de la est spre vest in panzele de Audia (sisturi negre, gresii glauconitice, sferosiderite, argile rosii si verzi, tufite, marne si marnocalcare), panza de Tarcau (sisturi negre, sisturi argiloase, gresii calcaroase, marnocalcare, sisturi bituminoase), panza de Vrancea (sisturi negre, bituminoase, conglomerate, gresii de Kliwa, marne si argile cu blocuri).

Flisul transcarpatic se dezvolta mai mult in Maramures, si reprezinta depozite de calcar, argile, radiolarite, marne, conglomerate grezoase sariate peste invelisul tectonic al zonei cristalino - mezozoice, in cele mai multe cazuri ramase ca petece de acoperire (klipe).

Tectonica zonei de flis este caracterizata prin numeroase panze de sariaj, incalecari succesive de la vest spre est, ferestre tectonice si klipe de acoperire, toate acestea datorita stressului lateral determinat de subductia placii euroasiatice sub placa central -europeana, respectiv in cazul nostru placa rusa si placa transilvana.

Unitatea pericarpatica localizata la est de zona flisului, este cea mai tanara unitate structurala a Carpatilor Orientali. Formatiunile unitatii pericarpatice imbraca facies de molasa (prin depozite in facies de molasa se intelege ansamblul de depozite care au luat nastere in ultimul sant al ariei geosinclinale - avantfosa, cand geosinclinalul in cea mai mare parte devine o catena muntoasa in curs de ridicare, materialul molasei provenind in cea mai mare parte din erodarea catenei muntoase din vecinatate). Se caracterizeaza printr-o mare varietate litologica si stratificatie haotica, cu gresii, marne, nisipuri, argile, carbuni, masive de sare, etc. Ca varsta, unitatea pericarpatica este datata in Miocen si Pliocen. Tectonic, unitatea pericarpatica este incalecata dinspre vest de formatiunile flisului extern, astfel incat formatiunile miocene apar peste cele sarmatiene ale platformei Moldovenesti.

Zona vulcanitelor neogene se dezvolta in partea interna a Carpatilor Orientali, in lantul vulcanic Harghita - Calimani - Gutai. Acesta a luat nastere in urma unei activitati vulcanice care s-a desfasurat intermitent, incepand din Badenian pana in Cuaternarul inferior. Dupa incetarea activitatii vulcanice, eroziunea a indepartat o buna parte din edificiul vulcanic. Dupa modul cum s-au conservat corpurile vulcanice, dar mai ales dupa cum a evoluat vulcanismul in cuprinsul lantului eruptiv se disting trei sectoare cu particularitati bine marcate, si anume: sectorul sudic Calimani - Harghita, sectorul median Bargau - Rodna - Tibles, sectorul nordic Gutai - Oas.

Sectorul Calimani - Harghita.

În edificiul vulcanic din acest sector se disting doua entitati structurale, care corespund la doua etape diferite ale activitatilor vulcanice. Prima entitate, inferioara, este reprezentata printr-o masa imensa de material vulcanic si sedimentogen rezultat de pe urma activitatii vulcanice predominant exploziva, combinata cu procese de natura exogena. Suita vulcanogen - sedimentogena incepe printr-un nivel de cinerite cu intercalatii de roci efuzive (andezite bazaltoide) ; acesta este urmat de un al doilea nivel format din material predominant epiclastic (conglomerate, gresii, tufuri, etc.) depus subacvatic; ultimul nivel este constituit din depozite grosiere (brecii, conglomerate) de natura diferita, la care se adauga curgeri de lava. Formatiunea vulcanogen - sedimentara are o raspandire larga in sectorul sudic si constituie infastructuira edificiului vulcanic.

A doua entitate structurala sau suprastructura vulcanica este constituita din curgeri de lave in alternanta cu piroclastite, imprimand suprastructurii vulcanice caracterul de stratovulcan.

Cele mai vechi roci din suita curgerilor de lave din sectorul Calimani - Harghita se socotesc a fi dacitele de Dragoiasa din partea estica a Muntilor Calimani; urmeaza andezite amfibolice si piroxenice; andezite cu piroxeni si hornblenda; ca ultimele veniri se socotesc a fi andezitele bazaltoide. Subordonat, in Muntii Harghita se intalnesc si andezite cuartifere si andezite cu biotit si cuart. Curgerile de lava acopera suprafete intinse, cea mai larga raspandire la zi avand-o andezitele piroxenice care acopera o buna parte din curgerile mai vechi.

Elementele vulcanologice nu au fost prea mult afectate de eroziune. Printre cele mai importante sunt :

caldera Calimani, deschisa spre nord de raul Neagra; are un diametru de 10 km, iar in interiorul ei se gaseste craterul Cerbuc din a doua generatie.

caldera Fancel - Lapusna, aparatele Seaca - Tataru, Sumuleu si Ciumani - Fierastraie se gasesc in Muntii Gurghiului;

aparatele vulcanice Madaras, Harghita Ciceului, Sf. Ana se gasesc in Muntii Harghita ;

În sectorul sudic al vulcanitelor se intalnesc si doua aparitii de bazalte, la Racos (in Muntii Persani) si la Toplita (in Muntii Gurghiului), cu o compozitie sensibil diferita de a celorlalte produse vulcanice neogene.