Diagnoza modului de organizare a sistemelor teritoriale

Diagnoza modului de organizare a sistemelor teritoriale

In analiza modului de organizare actuala a unui sistem teritorial s-ar putea distinge urmatoarele faze caracteristice, care permit o abordare profunda pe cai mai mult sau mai putin moderne, in functie de capacitatea si viziunea cercetatorului (Fig.55).

I. Delimitarea teritoriala a sistemului. Precizarea intinderii teritoriale si a limitelor reprezinta elementele introductive ale oricarei analize. In raport de spatiul analizat si de specificul functional, sistemul se incadreaza intr-unul din nivelele cele mai uzitate: macro-, mezo- si microscara. Variabilitatea acestor marimi este determinata de ceea ce se considera 'intreg', in toata complexitatea sa.

In toate cazurile cea mai importanta problema este legata de limite. Acestea fie ca sunt neclar exprimate in teritoriu, fie ca au o dinamica foarte rapida reprezinta elementul cheie in analizele ulterioare. In analizele intreprinse, adesea, limitele sunt conventionale, datorita dificultatilor introduse de ariile de interferenta dintre doua sisteme teritoriale.

Cele mai dificile probleme se intalnesc la delimitarea mezosistemelor, atunci cand se incearca individualizarea lor functionala, cele de nivel macro- si micro- fiind relativ facil delimitate.

II. Individualitatea sistemului. Una dintre cele mai importante analize este cea care caracterizeaza sistemul teritorial, evidentiindu-se paricularitatile, specificul fizionomic si energetic al acestuia. Fizionomia de ansamblu a unui sistem teritorial este rezultatul unui anumit mod de ordonare si organizare in timp a materiei si prin aceasta prisma trebuie subliniat caracterul peisagistic dominant al sistemului respectiv. Daca aspectul fizionomic este deseori evident si nu implica decat probleme explicative legate de succesiunea secventelor principale, de mare insemnatate este remarcarea caracterului pe care il imbraca fluxurile energetice, de substanta si informatie. In functie de specificul acestor fluxuri, prin generalizare, putem distinge cateva tipuri morfologice evidente.

a. Caracterul convergent al fluxurilor de substanta si energie. Aceasta configuratie este specifica unui sistem identificat cu o depresiune, cu o zona de influenta a unui centru urban sau cu un spatiu functional axat pe un sistem urban. In primul caz asistam, spre exemplu, pe de o parte la tendintele de drenare a apei spre un colector principal si de transport natural al materiei de pe versanti spre zona centrala a sistemului, iar pe de alta parte de orientarea principalilor curenti de materii prime si bunuri (exploatate in zona alpina, subalpina si a padurilor) spre asezarile situate, de regula, in partea cea mai joasa altitudinal. Gravitatia este fundamentala in orientarea generala a acestor fluxuri.

In functie de dimensiunile fizice ale sistemului teritorial, cat si de elementul polarizator se poate individualiza o concentrare a fluxurilor catre un centru, catre doua sau mai multe centre polarizatoare de diferite ranguri, catre o axa longitudinala sau catre una transversala.

Caracterul convergent este deosebit de pregnant in cazul unei zone de influenta urbana, unde fluxurile de substanta si energie sunt determinate de puterea economica a centrului respectiv, de dotarile sale social-economice si edilitare, de marimea demografica.

Incursiunea istorica (inclusiv cea paleogeografica) in intensitatea si orientarea acestor fluxuri va permite obtinerea unor concluzii privind sensul translatiei acestora si tendinta de deplasare a centrului de greutate.

b. Caracterul divergent al fluxurilor. Acest caracter este usor de remarcat in cazul unui sistem teritorial care se suprapune sau apartine unei arii montane sau unei zone profund rurale. Orientarea fluxurilor este in ambele cazuri divergenta iar structura lor depinde de parametri fizico- si economico-geografici ai sistemului respectiv. Accesibilitatea, diferentierea altitudinala pozitia geografica reprezinta aspecte ce influenteaza mai mult sau mai putin caracterul divergent al acestor fluxuri de materie si energie. Acest tip de orientare a fluxurilor poate fi intalnit si in cazul unei unitati de campie, dar care se caracterizeaza prin inexistenta unui centru polarizator intern, respectiv un teritoriu nepolarizat (sau slab polarizat). Intr-un asemenea cadru, deplasarile de populatie, produsele agricole, alte resurse de materii prime sunt orientate spre ariile limitrofe.

c. Caracterul liniar de propagare a fluxurilor. Acesta este specific unei vai transversale unde, de regula, exista o oarecare dominanta a circulatiei de substanta si energie, determinata de rolul intr-o arie restrictiva sau de functia de legatura ce o indeplineste aceasta intre doua regiuni alaturate. In cadrul unor vai transversale tipice (culoare de vale) exista o oarecare echivalenta intre fluxurile de intrare si de iesire, primele fiind nesmnificativ modificate sub aspect cantitativ sau calitativ. Liniaritatea fluxurilor energetice si de masa ramane dominanta, chiar in cazul unor modificari interne, cauzate de existenta unor centre economice si urbane, mijlocii sau mari, de primirea unor afluenti importanti in sectorul respectiv;

Aceste configuratii sunt usor de conturat la nivel de macro- si mezoscara, fiind utile in stabilirea cadrului general de elaborare a unor modele de organizare actuala a sistemelor teritoriale.

Analizele cele mai semnificative au loc insa pentru evaluarea resurselor mediului si a modului de valorificare a acestora, precum si de individualizare a ariilor (punctelor) critice. Aceste analize sunt diferentiate in raport cu scara spatiala in care se plaseaza sistemul respectiv.

Depistarea ariilor sau punctelor critice. In diagnoza sistemelor teritoriale un loc important trebuie sa-l ocupe individualizarea ariilor sau punctelor critice. Prin acestea intelegem acele zone ale geosistemelor in care dezechilibrul dintre consumul de resurse si resursele disponibile de baza este atat de mare, incat risca sa degradeze intregul sistem teritorial. In unele cazuri starea de degradare a unor componente este vizibila, iar simpla lor cartare este suficienta pentru a sesiza ariile vulnerabile. In cele mai multe cazuri starea critica a unor ansambluri este 'ascunsa', fiind pusa in evidenta numai la realizarea, din cand in cand a unor riscuri.

Deci, aceste arii critice fie ca apar sub forma unor discrepante fizionomice, fie sub forma unor rupturi functionale, au un rol pozitiv sau negativ in evolutia sistemelor teritoriale. Ele impun adoptarea unor masuri prin sistemele de control ale sistemelor respective si inregistrarea lor in memoria acestora.

Depistarea anomaliilor in comportamentul unor elemente si a influentei lor asupra sistemelor este mult mai facila la nivel de microscara. Doar marile dezechilibre sunt evidente la macroscara, insa ele au la origine transformari la nivele inferioare de unde s-au generalizat ulterior.

III. Integrarea sistemului teritorial intr-un ansamblu de rang superior. Orice sistem teritorial functioneaza ca un sistem termodinamic si informational optimal deschis. Acesta se afla in permanente schimburi cu sistemele vecine sau situate la distante mai mari, fiind parte componenta a unui ansamblu situat pe o treapta ierarhica superioara. In acest intreg are functiuni precise, comportandu-se ca un subsistem al intregului.

Analizand raportul dintre fluxurile de intrare si de iesire dintr-un sistem teritorial teoretic, distingem trei situatii (Fig.56):

- sistemul teritorial indeplineste o functie de tranzit, respectiv asigura transferul de substanta si energie dintre doua unitati, intre care se interpune; tipica pentru acest caz este echivalenta dintre fluxurile de intrare si de iesire;

- sistemul are un deficit de substanta si energie, functionarea normala impunand completarea acestuia din alte sisteme teritoriale; in aceasta situatie fluxurile de intrare depasesc cu mult pe cele de iesire. Diferenta cantitativa dintre cele doua categorii se traduce in cresterea biomasei interne, respectiv extinderea terenurilor ocupate cu cladiri, unitati industriale, cresterea numarului de locuitori etc;

- sistemul teritorial are un excedent de substanta si energie, contribuind la buna functionare a altor sisteme; aici fluxurile de iesire depasesc fluxurile de intrare. De aceasta data diferenta dintre fluxuri se concretizeaza in pierderea de biomasa: scaderea numarului de locuitori prin migratii, exportul de materii prime si produse agricole etc.

Analiza etapelor prin care a trecut un sistem teritorial in evolutia sa istorica va releva o alternanta a perioadelor, cand acesta a functionat ca un sistem excedentar sau deficitar, inclusiv consecintele de ordin social-economic ale acestor fluctuatii.

IV. Dinamica sistemului teritorial. Succesiunea perioadelor de echilibru si dezechilibru se datoreste factorilor interni si celor externi. Cei de natura interna sunt o urmare legica a acumularilor cantitative, in timp, care determina modificari fundamentale in structura initiala si implicit dinamica ascendenta sau descendenta a geosistemului respectiv. Schimbarile interne pot avea la origine si fluctuatiile unor componente in evolutia lor normala sau elemente rebele cu comportament ce se abate, probabil temporar, de la traiectoria fireasca. Interventia unor factori externi, care catalizeaza unele reactii si determina acumulari de energie sau informatii in anumite sectoare sau subsisteme, accelereaza dinamica interna a sistemului respectiv. Daca interventia este de intensitate prea mare, in raport cu capacitatea de autoreglare a sistemului, se ajunge la situatii disfunctionale, la o adevarata explozie a structurii acestuia (in anumite situatii).

Pe baza acestor consideratii se pot face analize privind rolul factorilor interni si externi, al fluctuatiilor si perturbatiilor, asupra oricarui tip de sistem teritorial (indiferent de scara). Depistarea mecanismelor de transmitere a schimbarii in structurile sistemului vine in sprijinul cresterii eficientei energetice a acestuia.

In functie de etapele de evolutie a sistemului, se pot sublinia perioadele de 'calm', atunci cand evolutia are loc indeosebi pe baza transformarilor interne, perioadele de 'explozie', cand interventia externa este dura, neselectiva si perioadele cu ritm 'intermediar' cand interventia nu este de intensitate violenta, desi in timp ar putea deveni perturbatoare.

V. Functionalitatea sistemului teritorial. De mare importanta in analiza diagnostica este sublinierea caracteristicilor de functionare a sistemului teritorial. Pentru aceasta, individualizarea principalelor structuri interne, a componentelor si a relatiilor complexe dintre ele este esentiala. Utilizand diferite metode moderne, de abordare cantitativa se individualizeaza relatiile dintre principalele componente, ceea ce implica depistarea componentei sau setului de componente cu rol de polaritate.

Intensitatea legaturilor dintre componente este in functie de deficitul sau excedentul propriu de potential, de caracterul complementar al resurselor sau functiilor unor subsisteme ale spatiului respectiv. Modul de interactiune activ sau mai putin activ dintre componente poate genera noi structuri si, respectiv, conserva pe cele existente. Mentinerea acelorasi elemente ca polarizatoare ale ansamblului de relatii asigura stabilitate in timp structurilor initiale. Cu cat aceasta polaritate este exercitata de mai multe elemente, cu atat functionalitatea intregului sistem teritorial este mai labila, fiind posibile modificari fundamentale ale structurilor primare. Cand gradul de dezorganizare depaseste anumite limite se ajunge, practic, la distrugerea individualitatii sistemului initial. Specificul sistemelor teritoriale marcheaza intr-o prima faza a disfunctionalitatii reactii de fisiune in cadrul lor si de fuziune a partilor cu sistemele limitrofe, iar apoi, in cea de-a doua, o modificare fundamentala a structurii acestora.

Prin analizele corespunzatoare celor cinci pasi metodologici prezentati se dispune de o oglinda fidela realitatii teritoriale, a interconexiunilor dintre componente si structuri, a evolutiei istorice a relatiilor dintre ele. Pe baza acestor rezultate se poate elabora modelul de functionare actuala a sistemului teritorial respectiv, indiferent de pozitia sa pe scara spatiala.