Egiptul si societatii sale

ALTE ASPECTE ALE EGIPTULUI SI ALE SOCIETATII SALE

a) VIATA DE ZI CU ZI

Chiar si astazi, fluviul Nil ramane sufletul Egiptului, peste 95% din populatie fiind fortata, din cauza mediului ostil desertic majoritar, sa traiasca in Delta si Valea Nilului. Vechiul ciclu al inundatiilor Nilului s-a incheiat in 1971, odata cu ridicarea Marelui Baraj de la Assuan, care i-a obligat pe fellaheer (tarani) sa recurga la irigatii si ingrasaminte artificiale;

Asezarea rurala egipteana tipica are intre 500 si 10.000 de locuitori, stabiliti in campii intens cultivate. De obicei casele nu au mai mult de un etaj sau doua si fiecare sat are o moschee, cateva magazine si o cladire guvernamentala. Majoritatea locuitorilor satelor mici lucreaza in agricultura, peisajul este punctat de figurile taranilor imbracati in traditionalul vesmant lung (galabiyya), lucrand pamantul sau ingrijindu-si animalele atat de folositoare: boi, oi si capre;

Incepand cu anii 80 , populatia urbana a crescut continuu ca pondere. Presiunea crescanda asupra terenurilor agricole si dezvoltarea industriei si a sectorului servicii din orase au dus la un exod masiv al egiptenilor de la tara la oras. Cladirile din mediul urban sunt predominant cu doua etaje sau blocuri mai inalte cu apartamente, cu acoperisuri plate si balcoane, construite aproape unele de altele. Densitatea mare a populatiei din orase duce la probleme de trafic, mai ales in Cairo, unde claxoanele si motoarele masinilor produc o harmalaie permanenta;

In Egipt, pe tot teritoriul, familia a ramas cea mai semnificativa unitate a societatii patriarhale. In mod traditional, identitatea sociala a unei persoane este data de statutul sau in cadrul relatiilor de rudenie. Astazi, cazurile in care familiile se imprastie sunt mai frecvente si idealulu unei mari familii care locuieste impreuna este mai putin raspandit. Totusi, legaturile puternice cu rudele prin alianta (bunicii, nepotii si nepoatele restul familiei) creeaza inca o retea puternica ce tine laolalta intreaga comunitate;

b) RELIGIA SI VIATA RELIGIOASA

Crezul religios puternic este la temelia tuturor nivelurilor sociale;

Prin Constitutie, islamismul este religia oficiala si circa 90% din populatie este reprezentata de musulmani suniti (in religia islamica cea mai mare schisma a fost intre cele doua mari curente, iar punctul aei de plecare a fost lupta interna pentru putere, intre descendentii lui Mahomed). Siitii sustineau ca succesorii legali ai profetului Mahomed (imami) pot fi numai descendentii lui de neam, iar califii cei alesi de comunitate sunt conducatori spirituali nelegitimi. Siitii exista in numar mare pe teritoriul Iranului si Irakului, iar sunitii care recunosc califii (care nu descind ca rude ale lui Mahomed) ca si conducatori spirituali populeaza majoritar vestul spatiului din SV Asiei si N Africii, deci si in Egipt. Ambele ramuri ale islamismului au drept carte sfanta Coranul;

Coranul este, in realitate si un indreptar spiritual;

Pentru noi, turistii ocazionali, numeroasele cazinouri, baruri, cluburi de noapte si statiuni de pe litoral pot fi inselatoare, mascand amestecul destul de conservativ de valori treditionale si religioase promovate de egipteni, mai ales in afara litoralului si a oraselor mari. Pariurile si bautul in public sunt dezavuate, iar barbatii poarta rar pantaloni scurti (cu exceptia cazurilor cand merg la plaja). Femeile sunt bine acoperite de haine. In anii 70', pe masura ce femeile au castigat mai multa independenta si au acces mai larg la educatie, parasind in multe cazuri muncile agrare, multe dintre ele au decis sa lepede begah-ul (basmaua). Dar in anii 90', odata cu apelul lansat de islamistii conservatori, femeile au inceput sa se imbrace mai modest, isi acopera capul si poarta haine largi.

c) POLITICA SI ECONOMIE

Dupa abolirea monarhiei in 1952, Masser a dizolvat toate partidele politice, ramanand numai Uniunea Socialista Araba (USA);

Abia in 1977 s-a permis formarea altor partide politice. USA a fost abolit, iar partidul aflat acum la putere(PND - Partidul National Democrat) este urmasul sau direct. Din pacate, sistemul cu un partid dominant (PND) permite unui singur partid mare sa controleze spectrul politic-ideologic, inconjuratde mici partide fara influenta. Acest fapt a limitat posibilitatea unor reforme radicale, dar a permis guvernului sa actioneze intr-o maniera prudenta si lenta;

In ultimii ani datoria nationala s-a diminuat, dar si acum este mare, depasind de doua ori bugetul national;

Agricultura este ramura cea mai importanta a economiei, in care este angrenata o mare parte a fortei de munca. Ea asigura hrana majoritatii populatiei si exporturi importante (mai ales bumbacul). Barajul de la Assuan a marit suprafata arabila cu sute de mii de hectare, furnizand si energia electrica;

Desi incetinita, cresterea demografica, submineaza orice fel de propulsare economica. Alte surse importante de venit sunt: petrolul, gazele naturale, mineritul si, evident, turismul.

Beneficiile invaziei culturale si tehnologice recente sunt "culese", din pacate, doar de elite, datorita prapastiei inca existente dintre bogati si saraci. Vederea turistilor care isi permit un lux dincolo de posibilitatile multor egipteni nu face decat sa inrautateasca resentimentele celor nevoiasi.

d) UN PORTRET AL EGIPTULUI ANTIC

Grandoarea si longevitatea civilizatiei antice egiptene au exercitat dintotdeauna o puternica fascinatie. Egiptologia moderna a debutat odata cu studiul comandat de Napoleon in 1798, iar de atunci s-a dezvoltat rapid (lucrarea "Descrierea Egiptului"); iata cateva momente cheie:

1822 - lingvistul francez Jean-François Champollion descifreaza scrierea hieroglifica - cel mai important moment in dezvoltarea egiptologiei;

1922 - Howard Carter descopera mormantul faraonului Tutankhamon (in Valea Regilor), cand a trebuit sa indeparteze cu grija multe straturi de balsamuri si rasini solidificate din sicriele ce protejau ultimul sicriu din aur masiv. Comorile descoperite aici, in majoritatea lor, se afla expuse la Muzeul de Egiptologie din Cairo;

1960-1971 - construirea barajului de la Assuan si formarea Lacului Nasser amenintau cu scufundarea totala multe temple si morminte din stanca de-a lungul Nilului. Ingrijorarea fata de pierderea acestor comori arheologice a determinat UNESCO sa promoveze o campanie internationala de salvare. Multe monumente au fost demontate si reasamblate la distanta sigura de amplasamentul original. Cele mai mari lucrari s-au efectuat la Marele Templu de la Abu Simbel si la complexul Templului de la Philae;

Tehnologii moderne, precum scanarea TAC, datarea cu carbon, ADN si analiza urmelor, microscopia si endoscopia, contribuie la datarea cu mai mare precizie si intelegerea mai profunda a descoperirilor arheologice. Lucrarile de restaurare si conservare a artefactelor antice se pot executa intr-un mediu strict controlat.

Hieroglifele egiptene, datand din jurul anului 3200 i.Hr., sunt cel mai vechi sistem de scriere cunoscut in lume. Cuvantul "hieroglifa" inseamna "litera sacra sculptata" si se refera la frumoasa scriere pictografica folosita de vechii egipteni pentru a-si exprima credinta religioasa prin gravarea pe aproape orice suprafata convenabila din temple. Desi ilustrative, hieroglifele transmit informatii semantice extrem de complexe: ele puteau fi citite de la stanga la dreapta, de la dreapta la stanga sau de sus in jos. Totusi, scrierea hieroglifelor pe papirus s-a dovedit prea lenta si nepractica pentru uzul cotidian si de-a lungul secolelor s-au dezvoltat alte scrieri, ultimele hieroglife fiind inscriptionate in anul 394 d.Hr. pe Poarta lui Hadrian de la Philae. O stela din granit negru, descoperita in 1799, in campania lui Napoleon, avea sa fie cheia descifrarii acestei scrieri. Continea un text in trei alfabete: hieroglific, demotic si grec. Champollion a reusit, prin comparatie, sa descifreze baza sistemului de scriere folosit pe aceasta stela numita "piatra de la Rosetta". Pe scurt existau trei tipuri de hieroglife:

"fonogramele" - ce transmit sunetele din silabe, ex: in egipteana veche "fiu" se pronunta "sa", reprezentat de un ratoi;

"ideogramele" ilustreaza obiectul sau actiunea, precum soarele la orizont care indica "aparitia";

"determinativele" indica, modifica sau confirma intelesul cuvantului la care sunt atasate: de exemplu trei bare inseamna pluralul. Simbolurile de oameni si animale sunt intotdeauna cu fata spre inceputul textului, indicand directia in care trebuie citit.

Templele si viata religioasa egipteana antica erau primordiale. Pentru vechii egipteni, universul era format din dualitati: arid-fertil, viata-moarte, ordine-haos s.a., tinute in balanta de zeita Maat. Pentru a pastra acest echilibru, ei au construit temple uriase inchinate zeilor. Ele erau asezate in centrul asezarilor si erau dedicate unui anume zeu sau grup de zei. Templul de cult servea drept depozit al puterii divine, pastrat de preotime pentru binele tuturor. Templul era si centru economic si politic, in care munceau o mare parte a comunitatii locate, servea si drept primarie, centru medical si scoala. Un astfel de templu era format din:

Zidul inconjurator;

Intrarea cu traseul procesiunilor, ce trecea pe sub poarta monumentala cu turnuri mari decorate cu reliefuri gigantice ale regilor, alungandu-i pe dusmani;

Curtea centrala cu coloane acoperite;

Salile hipostil cu coloane mari, semanand cu o padure primara, iar pe tavan cu figuratie de stele si cer;

Altarul - era partea esentiala a templului, localizat in strafundul sanctuarului, adapostea statuia zeului templului, caruia aici ii erau aduse ofrandele zilnice ce asigurau bunavointa zeitatii;

Spre exteriorul templului propriu-zis se aflau casele preotilor care erau "servitorii zeului si al zeitei", responsabili de indeplinirea ritualurilor zilnice ce ordonau lucrarea universala. Desi era intermediarul dintre muritori si divinitati, regele isi delega indatoririle marelui preot al templului, care se ocupa de cel mai mare ritual - venerarea zeului in altarul sau. De doua ori pe zi statuia "cultului" era imbaiata si imbracata inainte de a primi ofrandele de mancare si bautura;

Tot spre exteriorul templului era "lacul sacru", folosit de cei are desrveau templul, care se imbaiau in el pentru a asigura puritatea ritualurilor.

In afara templelor "de cult" locale, fiecare rege isi dadea un templu mortuar , unde dupa moartea sa, se puteau aduce ofrande pentru sufletul sau. Marile temple de pe malul vestic al Nilului de la Luxov sunt exemple tipice de astfel de temple.Se remarca magnificul templu al reginei Hatshepsut , o constructie foarte originala.

Mitologie. Religia Egiptului antic era un sistem de credinte extrem de complex , cu un numar mare de zeitati care isi aveau originea in natura. Zeii principali erau: 

Amon - puternica zeitate locala din Teba;

Isis - zeita magiei;

Maat - zeita adevarului si echilibrului universal;

Horus - zeul cu cap de soim identificat cu fiecare faraon;

Nut - zeita cerului;

Osiris - zeul luminii celeilalte;

Ra - forma proeminenta a zeului soare;

Seth - zeul haosului.

Traditii de inmormantare.Vechii egipteni credeau in viata de dupa moarte si au creeat un cult funerar complex , venit sa le asigureexistenta vetsnica.Aceasta implica conservarea corpurilor mortilor prin mumificare pentru ca sufletele sa traiasca in trupurile imbalsamate.Mortilor li se asigura tot ce le era necesar inainte de a fi trimisi spre eternitate printr-un set de ritualuri funerare complexe.Adevarata mumificare a inceput in timpul Dinastiei IV(2613-2500),odata cu dezvoltarea tehnicilor de imbalsamare.Preoti speciali tndepartau intai organele interne ale mortului-lasand doar inima pentru a fi cantarita in viata de dincolo.Trupul era apoi uscat cu saruri de sodiu si infasurat an panze.Uscarea cu saruri de sodiu dura 40 de zile,apoi trupul era umplut cu panza si rumegus era asezat an sicriul din lemn pictat.Pe capul mortului era pusa o masca pentru a ajuta spiritul mortului sa-si recunoasca trupul.Fie ca erau din aur stralucitor,ca a lui Tutankhamon,sau mai comune.La funeralii , rudele aduceau ofrande de mancare si preotii indeplineau ritualuri speciale.Ceremoniile si ritualurile erau menite sa-l protejeze pe mort,

sa-i asigure drumul spre viata de apoi si sa-l ajute in calatorie.Pentru protectie suplimentara,obiecte imagini si texte erau asezate impreuna cu trupul sau folosite pentru decorarea mormantului.

Familia era o importanta fundamentala in societatea ierarhizata a Egiptului antic. Casatoriile dintre tineri erau incurajate in speranta ca vor avea copii care sa perpetueze familia si, fapt important, sa organizeze o inmormantare a celor mai in varsta cum se cuvine. Casatoriile se incheiau, se pare, fara vreo ceremonie religioasa sau civila, ci doar prin mutarea mirilor impreuna. Copilaria era scurta, dupa care tinerii isi asumau raspunderi de adulti. Educatia era mai ales vocationala; majoritatea baietilor uceniceau pe langa tati.

Casele egiptene erau cladite din caramizi de lut ars la soare si nu s-au pastrat si conservat bine. Ele erau aerisite prin ferestre mici si gauri de ventilatie in acoperis.

Femeile se bucurau in Egiptul antic de o pozitie destul inalta, erau egale cu barbatii in fata legii. Puteau sa divorteze si sa se recasatoreasca si, dupa divort, pastrau o parte din proprietati. Ele se ocupau de gospodarie si familie, iar cele mai sarace lucrau alaturi de barbati.

Munca in Egiptul antic. Mare parte din terenul agricol era detinut de rege, temple si bogatasi si era lucrat de majoritatea populatiei, fie direct pentru proprietar, fie in arenda, platind sume mari pentru chirie si taxe. Mestesugarii buni (pietrari, dulgheri, bijutieri) erau ceva mai avuti, multi munceau pentru faraoni, bogatasi si temple. Aproape de varful ierarhiei era elita profesionistilor care guvernau tara - scribii, preotii si oficialii de rang inalt. Taranii erau forta de munca pentru marile constructii la care participa toata plebea.

Nilul asigura pestele si irigatiil, dar crocodilii reprezentau un pericol major. Lactatele erau o parte importanta a alimentatiei, taranii egipteni cresteau bovine, oi, capre si chiar porci.

e) EGIPTUL ISLAMIC

Islamismul a fost intemeiat de Mahomed, un negustor nascut in jurul anului 570 d.Hr. la Mecca. La 40 de ani a inceput sa primeasca revelatiile lumii lui Allah (Dumnezeu), care au fost transcrise in Coran. Predicile sale au fost primite bine la Mecca si, in 622 d.Hr., Mahomed si discipolii sai au plecat la Medina. Aceasta calatorie (hegira) constituie anul zero in calendarul islamic. Inaonte de a muri in 632 d.Hr., Mahomed s-a intors pentru a cuceri Mecca. Armatele islamice au trecut prin provinciile bizantine din Orientul Apropiat si au ajuns in anul 640 in Egipt.

Coranul, cartea sfanta a islamismului, este considerat cuvantul lui Allah. Musulmanii cred ca poate fi pe deplin inteles numai daca este citit in araba. Are 114 capitole, sau sura, care acopera multe subiecte, precum familia, casatoria, probleme sociale si etice.

Coranul este, in realitate, si un indreptar de viata pentru omul obisnuit, o predica bazata pe cumpatare si pe bun-simt. Dispretuirea bogatiei, umilinta, generozitatea sunt mereu recomandate, dar cu conditia sa nu fie exagerate. Nu indeamna spre ascetism, ci doar spre moderatie: "Mancati, beti, insa nu fiti imbuibati". In locul ascetismului, Coranul recomanda activitati folositoare oamenilor, ca ajutorarea saracilor, a vaduvelor si a orfanilor.

Coranul, care, alaturi de Biblie, este cartea cea mai larg citita din cate s-au scris vreodata, este si textul de baza la care s-au facut cele mai multe referiri, in toate domeniile, caci tehnologia, jurisprudenta, educatia, morala, stiinta, sunt considerate de musulmani ca fiind tot atatea aspecte ale unuia si aceluiasi "adevar".

Indatoririle inderogabile ale oricarui musulman sunt cuprinse in celebra invatatura a "celor cinci stalpi" (arkan), stalpii care sustin edificiul islamismului.

Prima regula a cultului musulman este marturisirea de credinta (sahada). Consta in rostirea zilnica - psalmodiata de cinci ori pe zi si de muezin din inaltimea minaretului moscheii a formulei "Allah este singurul Dumnezeu, iar Mohamed este profetul sau". Prin rostirea acestei formule credinciosul devine un om care "se daruieste lui Dumnezeu" (in araba muslim, in limba turca musulman), caci ea implica declaratia de "supunere" (islam), de adeziune la cele 6 dogme: credinta in Allah, in ingeri, in cartile sfinte, in Profet, in Judecate de Apoi si in predestinare.

A doua regula este rugaciunea canonica (salat), rostita de 5 ori pe zi, si numai in limba araba, oricare ar fi limba materna a credinciosului. Este scurta rugaciune cu care se deschide Coranul, cu care incepe slujba religioasa, si care contine elementele fundamentale ale doctrinei islamice. Ea trebuie rostita cu fata indreptata spre orasul sfant Mecca. - Inainte de rugaciune, musulmanul trebuie "sa se purifice", sa faca o ablatiune rituala; daca nu imbaindu-se total ("ablatiunea mare" - gusl), macar "mica ablatiune" (halat) - spalandu-si fata, bratele pana la coate, picioarele, si trecandu-si mainile umede pe crestet.

Al treilea act obligatoriu - elementul esential al credintei islamice - este opera de binefacere, ajutorarea aproapelui; act de solidaritate umana si sociala, asigurand celui ce "daruieste" mantuirea, in timp ce "Zgarcitul care cauta averi" - previne Coranul - "va fi aruncat in focul iadului" (XCII.5-11). Acest act filantropic consta fie intr-un impozit obligatoriu - dania rituala, zakat - fie intr-o contributie voluntara (sadaqa). De fapt, zakat-ul nu este propriu-zis o "milostenie", ci are un sens mai profund: este un gest care face ca solidaritatea credinciosilor sa devina efectiva a "credinciosilor" - adica a celor care stiu sa-si invinga egoismul si avaritia si "un gest care sa le reaminteasca in permanenta ca orice lucru, deci si orice bogatie, ii apartine lui Dumnezeu si ca, deci, individul nu poate dispune de bogatii dupa bunul sau plac, pentru ca fiecare om este un membru al comunitatii". Chiar si cei saraci erau sfatuiti sa platesca un zakat oricat de mic, iar soldatii - o parte din solda lor. Este un act de devotament care le asigura ajutorul lui Allah. Cat priveste contributia voluntara - sadaqa -, contributie care consta in alimente si se impartea nevoiasilor la sfarsitul sarbatorilor Ramadanului - si aceasta a fost considerata de unele scoli juridice musulmane ca obligatorie pentru cei bogati.

A patra indatorire, absolut obligatorie era (si este) postul Ramadanului (siyam). Timp de 30 de zile, de la rasaritul, pana la apusul soarelui, toti adultii musulmani, barbati, femei, de la varsta de 14 ani erau, si sunt obligati sa se abtina de la a lua ceva in gura, sau de a avea raporturi sexuale. (In ultimul timp s-a adaugat si interdictia de a inhala fumul de tutun, si de a administra injectii, in afara situatiilor foarte grave). Se recomanda chiar si abtinerea de a mirosi un parfum (inclusiv o floare!). Daca prin nerespectarea acestor cerinte fusesera obligati sa intrerupa postul, musulmanii erau datori sa recupereze zilele nepostite, imediat dupa terminarea Ramadanului. Credinciosului i se recomanda ca, in acest timp, sa evite certurile, calomniile, barfele si conversatiile indecente; sa aiba o atitudine concilianta in raporturile cu ceilalti, sa faca actiuni caritabile si sa citeasca mereu Coranul. Nu erau obligati sa tina acest post: muribunzii, soldatii in timpul unei campanii militare, batranii, femeile gravide sau cele care alapteaza. In schimb toti acestia vor da pomeni pentru zilele nepostite, ei sau o ruda in locul lor. De asemenea, erau scutiti de acest post bolnavii obligati de medic sa bea sau sa manance; cei care efectuau munci grele si cei care se aflau intr-o calatorie de cel putin doua zile, dar toti acestia trebuiau sa recupereze zilele nepostite. In timpul lunii Ramadanului moscheile erau pline (in marile orase unele erau deschise toata noaptea) iar in localurile publice si in familii, aveau loc petreceri si ospete, bineinteles, dupa apusul soarelui.

In fine, un pelerinaj (hadji), cel putin o data in viata, la Mecca si la locurile sacre din imprejurimi era a cincea obligatie pe care musulmanii de ambele sexe, care aveau posibilitatea materiala sa o faca si daca starea sanatatii o permitea. Pelerinajul era un obicei practicat si de arabii epocii  preislamice, dar Mahomed l-a islamizat, centrandu-l pe sanctuarul Kaaba si pe muntele Arafat (in realitate o colina inalta doar de 30 m). In centrul orasului Mecca se afla "Moscheea sacra" - un spatiu extins de aproximativ 165 m. pe 110 m., inconjurat de o coloana acoperita, datand - in forma sa originara - din sec. al VIII-lea. In aceasta curte interioara se afla: o fantana pentru ablatiunile rituale, o constructie mica numita "casa lui Abraham", patriarhul biblic considerat stramosul comun si al arabilor si al evreilor, iar la mijloc templul Kaaba (in traducere: "cub", "zar")

Templul este o constructie simpla din piatra vulcanica, inalta de 15 m si cu laturile de 12 m si de 10 m. Intr-un colt exterior al cladirii este incastrata faimoasa "piatra neagra" (un aerolit), sparta de secole in trei bucati mari, recompusa si prinsa intr-o montura de argint. In interior, nimic altceva decat o scara si cateva lampadare. Inca din timpul lui Mahomed , Kaaba era acoperita cu o uriasa invelitoare, prelata, a carei culoare varia de la domni unui calif la altul. Azi, invelitoarea este din brocat negru, avand brodate cu fir de aur versete din Coran. In fiecare an invelitoarea este inlocuita cu alta noua, cea veche este taiata in bucati mici, vandute ca relicve pelerinilor, al caror numar depaseste cu mult cifra de un milion in fiecare an.

Ritualurile "marelui pelerinaj" erau (si sunt) multe si complicate, dar stabilite cu precizie si minutiozitate, pana la cele mai mici amanunte. Constau - in linii generale - in urmatoarele: pelerinii vin imbracati in vesmant alb, fara cusatura, fac inconjurul Kaabei de sapte ori, dupa prealabila ablutiune rituala; de fiecare data sarutau "piatra neagra", beau din apa sarata si amara a fantanii din incinta moscheii; apoi se rugau la alte doui locuri sfinte, situate pe doua coline din imediata apropiere.

In zilele urmatoare pelerinii mergeau in satul Mina, la 8 km de Mecca. Seara porneau spre "muntele" Arafat, la 20 km de Mecca, la poalele caruia petreceau noaptea, in corturi sau sub cerul liber, rugandu-se. La intoarcere adunau de aici mai multe pietre, pe care, ajunsi la Mina, le aruncau in "demonii", figurati si intrupati in trei stalpi de piatra. Apoi pelerinii se radeau pe cap (sau doar se tundeau), in timp ce femeile isi taiau, simbolic, o suvita de par. La urma, sacrificau animalele pe care le adusesera cu ei - oi, capre, camile - si se ospatau timp de trei zile, petrecand linistiti cu prietenii, ospat pe care musumanii turci il numeau "marele bairam". In ultima zi se reintorceau la Mecca, pentru a mai face inca o data inconjorul Kaabei.

Semiluna, un simbol recurent al islamismului, are rezonante in calendarul lunar, care ordoneaza viata religioasa islamica.

Majoritatea moscheilor egiptene sunt deschise turistilor in cursul zilei, intre 9:00 - 19:00, cu exceptia orelor de rugaciunesi slujbei de vineri. Se plateste o mica taxa de intrare si bacsis portarului si ingrijitorului pantofilor sau celui care ofera femeilor basmale pentru a-si acoperi capul.

In general o moschee mare este conceputa atat ca fundatie de caritate, cat si ca loc de rugaciune si cuprinde: un spital, o scoala, sali pentru studiul religiei (medresele), un han pentru cazarea calatorilor (caravanseraiul), bucatariile publice, baile turcesti (hamam), fantana pentru spalarea rituala a credinciosilor musulmani, curtea interioara, mausoleul construit pentru fondatorul moscheii, sala de rugaciune (cami).

Cand intram in marile moschei avem senzatia unui spatiu deschis spre inaltimi. Religia islamica interzice reprezentarile umane sau animalice in moschei, deci aici nu vom intalni statui sau picturi figurative. In schimb, detaliile arhitectonice geometrice si abstracte pot atinge perfectiunea. Barbatii si femeile se roaga separasi printr-un paravan; uneori femeilor le este rezervat un balcon.

In marile moschei exista o platforma mai ridicata (müezzin), unde sta muezinul (preotul care anunta ora rugaciunii) cand da raspunsul la rugaciunile imamul (conducatorul moscheii).

O nisa ornamentata in perete, numita mihrab, indica directia spre Mecca si este vizibila aproape din orice punct al salii de rugaciune. In dreapta nisei se afla un amvon foarte inalt, aici sta imamul in timpul predicii de vineri.

Un balcon inchis (logia) unde sultanul se ruga protejat de eventualii asasini.

Chemarea la rugaciune o facea muezinul din balconul minaretului, astazi aceasta este transmisa prin microfoane. Doar moscheile imperiale au mai mult de doua minarete. Rugaciunea se face de cinci ori pe zi, la ore care se schimba in decursul anului in functie de rasaritul soarelui, ele sunt afisate pe usile marilor moschei. Orientativ orele rugaciunii de vara sunt: 7, 13, 16, 18, 20. Atunci cand se roaga musulmanii se aseaza intotdeauna cu fata spre Kaaba, din orasul sfant Mecca, indiferent daca sunt sau nu intr-o moschee, unde mihrabul le indica directia. Ingenuncherea si atingerea pamantului cu capul sunt gesturi de umilinta si respect fata de Allah.

Spalarile rituale (ablutiunile) se fac inainte de rugaciune cand credinciosii musulmani se spala pe cap, pe maini si pe picioare, la fantana din curtea moscheii sau la robinetele instalate pe unul dintre zidurile moscheii.

Turistii ar trebui sa evite vizitele in timpul orelor de rugaciune, mai ales in timpul slujbei de vineri, de la ora 13. Inainte de a intra in sala de rugaciune trebuie sa ne scoatem pantofii si sa ne acoperim umerii si genunchii daca sunt dezgoliti. Barbatii trebuie sa-si scoata palaria, iar femeile sa-si acopere capul cu o esarfa. Nu trebuie sa mancam, nu facem fotografii cu blitul si nu trebuie sa ne apropiem prea mult fata de cei care se roaga. Donatiile (mici) puse in cutia speciala sunt bine venite.

Arhitectura islamica re refera nu numai la moschei, ci si la multe alte cladiri interesante. Stilurile folosite au fost dezvoltate mai ales de primele dinastii islamice si au atins apogeul in timpul perioadei mameluce.