Geomorfologia - stiinta geografica

GEOMORFOLOGIA - stiinta geografica

Probleme:

Definitia si obiect de studiu.

Diviziunile Geomorfologiei si principalele directii in studiul reliefului; legaturi cu alte stiinte si locul ei in cadrul Geografiei.

Etapele necesare studierii reliefului.

Principii si metode de cercetare.

Tipuri de energie cu importanta pentru relief.

Agenti si procese morfogenetice.

Legile care actioneaza in sfera reliefului.

1. Definitia si obiectul de studiu:

Geomorfologia este stiinta geografica al carui obiect de studiu este relieful, component de baza al invelisului geografic.

Relieful reprezinta ansamblul formelor pozitive si negative care se insumeaza in alcatuirea suprafetei uscatului si a fundului bazinelor oceanice si marine. Formele de relief au dimensiuni diferite si au rezultat prin actiunea agentilor endogeni (interni, se manifesta in scoarta sau de la contactul acesteia cu mantaua Pamantului) si exogeni (externi, ce provin din alte medii - apa, aer, viata, societatea umana) situatie care spatial le impun prin configuratia scoartei. De aici ideea unora ca "relieful este" fata exterioara a litosferei (scoartei) sau fata (interfata) de la contactul aerului, apei, vietuitoarelor, societatii umane cu scoarta. In realitate aceasta "fata" nu constituie decat o componenta a reliefului, o reflectare exterioara a sistemului respectiv.

Denumirea care a fost data de catre K.F. Neumann (1854 rezulta din asocierea a trei termeni - geo(gi) - pamant, morphi = morfologie, (sens de fizionomia suprafetei terestre), logos (vorbire, stiinta). Ea s-a impus la finele sec. XIX inlocuind alti termeni folositi in paralel (morfologie, orografie, relief du sol etc.) si al caror continut implica mai mult descrierea reliefului1⁾. Sensul complex al termenului s-a intregit treptat in sec. XX mai intai prin cunoasterea in amanuntime a reliefului; prin identificarea si intelegerea ansamblului de relatii dintre elementele reliefului dar si a celor care exista intre acesta si celelalte componente naturale si antropice ale mediului geografic, inclusiv a sistemului de ierarhizare genetico-evolutiv si spatial -temporar, a determinat extinderea si independenta obiectului de studiu al Geomorfologiei.

Dezvoltarea si afirmarea Geomorfologiei s-a realizat in doua domenii stiintifice diferite dar vecine. In S.U.A s-a impus in cadrul Geologiei inca de la finele sec. XIX, studiul reliefului fiind necesar (din motive pragmatice) pentru corelatii cu structura geologica si pentru interpretari evolutive pe cand in multe scoli europene (Franta, Rusia, Germania, Romania etc.) s-a detasat ca ramura distincta a Geografiei, relieful fiind considerat un component de baza al mediului geografic.

Descrierea reliefului unor regiuni limitate s-a realizat inca din antichitate (Aristotel, Herodot, Strabo etc.) de atunci pastrandu-se aprecieri si schite de harta referitoare la vai, portiuni de litoral, delte, munti etc. Ele s-au amplificat in Evul Mediu pe masura descoperirii de noi spatii geografice (sec XV - XVIII) sau a incercarii de a explica stiintific unele procese naturale (cutremure, eruptii vulcanice, inundatii etc.). Din sec. XVIII noi directii impulsioneaza studierea mai atenta a vailor, spatiului montan si de podis - si anume realizarea de harti detaliate necesare campaniilor militare, valorificarii potentialului hidroenergetic din Alpi (Europa), cunoasterii resurselor de subsol (S.U.A., Rusia) etc. Catre finele sec. XIX si in primele decenii ale sec. XX se accelereaza procesul de cunoastere a reliefului si prin prisma genezei si evolutiei elementelor sale, dar si a identificarii relatiilor cu celelalte componente de mediu. Toate acestea conduc la definirea tot mai exacta a diverselor notiuni, concepte, teorii, privind geneza, evolutia si cronologia reliefului la scari diferite etc. Acum se impun in S.U.A. lucrarile lui J.W.Powell (importanta nivelului de baza in evolutia reliefului), G.K. Gilbert (raportul dintre actiunea agentilor externi si roca; teoria echilibrului dinamic), W.M. Davis (teoria ciclului de eroziune, introducerea blocdiagramei ca metoda complexa de reprezentare a reliefului in raport cu structura si alcatuirea sa geologica), D. Johnson (in morfologie litorala) etc. In Europa un loc aparte, l-au avut studiile lui A.Penck , F.Richthofen, Emm de Martonne si W.Penck P.Kropotkin, V.Docuceaer, contributiile acestora fiind deosebit de insemnate in studiul reliefului glaciar si fluviatil al loessului, in teoria evolutiei generale a reliefului etc.

Acumularea unui important fond de informatii geografice rezultat din studii detaliate si comparate in regiuni diverse de pe Glob a condus in a doua parte a secolului XX la identificarea si impunerea a numeroase directii in Geomorfologie, unele devenind subramuri distincte ale acesteia (Geomorfologia climatica - vizand reliefurile glaciare, periglaciare, desertice, cele din regiunile calde si umede etc.; Geomorfologie structurala cu tipuri de relief diferentiate pe categorii de roci si structuri geologice; Geomorfologie litorala; Geomorfologie matematica; Geomorfologie dinamica cu accent pe procesele de albie si versant etc.). Evolutia gandirii geografice si dezvoltarea tehnologiei au facilitat trecerea de la studiul clasic al hartilor topografice la interpretarea fotogramelor, a imaginilor satelitare, la crearea de modele experimentale la scari diferite, la cunoasterea detaliata a reliefului fundului bazinelor oceanice, la stabilirea de relatii matematice si programe pe calculator care vizeaza geneza si evolutia diferitelor componente ale reliefului, la comparatii ale reliefului terestru cu cel de pe alte corpuri ceresti (indeosebi Luna, Marte, Venus) etc. Fondul teoretic traditional este imbogatit cu concepte si teorii noi care sunt tot mai mult legate de activitatile practice. Daca in evolutia de ansamblu a reliefului un loc foarte insemnat l-a avut conceptia tectonicii placilor in cea a studiilor locale, regionale s-au impus relatiile ce-au derivat din analizele bazinelor hidrografice in conceptia Horton - Strahler.

Un loc aparte in dezvoltarea geomorfologiei au avut-o mai intai sintezele regionale si teoretice consemnate in diverse lucrari aparute in aproape toate tarile dezvoltate, apoi revistele de geomorfologie cu o larga circulatie (Zeitschr rift für Geomorphology), Annales de Geographie, Catena, Earth Surface Processes, Biuletin Periglacijalni, etc.

La congresele Uniunii Internationale de Geografie exista sectiuni distincte pe diferite domenii geomorfologice. Mai mult, de cateva decenii fiinteaza "Asociatia internationala a geomorfologilor" cu filiale in majoritatea statelor dezvoltate. Ea include specialisti in studiul reliefului ce provin din randul geografilor si geologilor si a patronat numeroase intruniri generale si regionale de geomorfologie.

S-au impus personalitati care au adus contributii deosebite in dezvoltarea geomorfologiei atat pe plan teoretic cat si practic (J.Tricart, A.Cailleux, J.Dresch, K.Troll, L. Hamelin, I. Dylik, S.A. Schumm, R.J. Chealey, I.P. Mesceriakov, I.P. Gherasimov, D.W. Torbury, L.King, A. Scheidegger, J. Büdel, A.Pissart etc.

In Romania primele informatii privind relieful litoralului apartin antichitatii (Herodot) dar cele mai insemnate sunt legate de D.Cantemir (Descriptio Moldavie), harta Stolnicului Cantacuzino. Finele sec. XIX si inceputul sec. XX constituie o etapa in care se pun bazele studiilor Societatii de Geografie (1875), a departamentelor de Geografie (1900 si 1903) din cadrul Universitatilor din Bucuresti si Iasi, a Institutului Geologic, iar pe de alta, de mai multe personalitati straine Emm. de Martonne, L. Sawicki, I.Cvijic) si romane (S.Mehedinti, I.Popescu Voitesti, L.Mrazec, Gh. Munteanu-Murgoci, G.Valsan, I.Bratescu, Al.Dimitrescu Aldem, M. David s.a.) care fie ca au realizat studii de amanunt asupra reliefului (in primul rand teze de doctorat), fie ca in diverse lucrari au acordat importanta unor probleme de geomorfologie.

Exista o puternica influenta a scolilor geografice din Franta si Germania, iar problemele principale a caror abordare s-a bazat pe observatii si cartari detaliate pe teren au fost: glaciatiunea in diferite masive carpatice, suprafetele de nivelare din Carpati, terasele raurilor, formarea si evolutia retelei hidrografice in sectoarele de defilee, geneza si evolutia Deltei Dunarii si a litoralului romanesc etc.

Pana in 1950 studiul reliefului ramane principala preocupare a geografilor contributii notabile fiind la nivel regional prin tezele de doctorat (V.Mihailescu, N.Popp, N.Al.Radulescu, M.David, V.Tufescu, P.Cotet etc.) si unele sinteze la nivelul Romaniei (cursurile de geografie sau morfologie).

In a doua parte a sec. XX cercetarea in geomorfologie cuprinde treptat aproape toate laturile acestei stiinte, un rol esential avandu-l pe de-o parte catedrele de specialitate de la facultatile de Geografie din Bucuresti, Iasi, Cluj - Napoca unde s-au conturat scoli in acest profil, iar pe de alta colectivul de geografi fizicieni de la Institutul de Geografie. Au rezultat un volum insemnat de articole si carti cu caracter regional sau general, cursuri universitare, monografii si tratate, teze de doctorat, participari la simpozioane si congrese, unele fiind organizate in Romania etc. S-au impus cateva directii - analiza complexa genetico-evolutiva la nivelul unor unitati geografice, morfodinamica actuala cu accent pe procesele de versant, elaborarea de legende si harti geomorfologice, analize morfostructurale si morfolitologice, morfologie litorala etc. Intre lucrarile de sinteza se impun Relieful Romaniei (1974), Geografia Romaniei (1983-1992), Enciclopedia Romaniei (1984) iar dintre personalitatile cu reale contributii in geomorfologie relevante sunt Gr.Posea, Valeria Velcea, Ilie I., N.Popescu, M.Grigore, M.Ielenicz, I. Marin, E.Vespremeanu la Universitatea din Bucuresti, T.Morariu, I.Mac, V.Garbacea, I.Berindei, Al.Savu la Universitatea din Cluj Napoca, C.Martiniuc, V.Bacauanu, I.Donisa, I.Ichim, C.Brandus, C. Rusu la Universitatea din Iasi; Gh.Niculescu, L.Badea, D.Balteanu, V. Sencu la Institutul de Geografie etc. Exista din 1990 "Asociatia geomorfologilor din Romania" afiliata la cea internationala, o sectie de Geomorfologie in cadrul Societatii de Geografie din Romania, au fost organizate peste 20 de simpozioane nationale de geomorfologie si doua reuniuni internationale.

Largirea campului cunoasterii reliefului pe intreaga suprafata a Pamantului dar si sub aspectul raporturilor cu agentii si procesele ce l-au creat, a legaturilor cu ceilalti componenti ai mediului si cu activitatile tot mai diversificate ale omului au condus firesc pe de-o parte la amplificarea directiilor prin care specialistii (geomorfologii) il studiaza iar pe de alta la evidentierea ramurilor si subramurilor acestei stiinte.

In functie de caracteristicile reliefului, gradul de dezvoltare economica si nevoile practice cerute de acesta, de traditia in cercetarea geomorfologica s-au impus in scolile geomorfologice directii diferite (evolutionista, dinamica de versant si de albie, morfostructura, analizele regionale, geomorfologia matematica etc.).

In baza tuturor realizarilor se poate da o definitie mult mai completa.

Geomorfologia prezinta fizionomia, caracteristicile fizice, alcatuirea, geneza, evolutia, varsta, formelor de relief; mai mult le stabileste locul (ierarhizarea) in sistemul geomorfologic; prin cunoastere teritoriala permite diferentieri regionale iar prin sinteza conduce la definirea de modele de rang diferit (tipuri si subtipuri).

Deci, relieful care constituie subiectul Geomorfologiei trebuie privit ca un sistem complex ce cuprinde componente (forme de relief) diferite ca marime, geneza si evolutie care sunt intr-o stransa inlantuire cauzala.

Formele de relief , constituie sisteme ale scoartei terestre care se reflecta in contururi ale fetei sale exterioare. Ca urmare, ele au dimensiuni (de la Pamantul in intregime, pana la forme de cativa centimetri) si infatisari diferite rezultat al unei geneze si evolutii deosebite. Comun au insa pe de o parte, doua categorii de elemente unele la exterior (suprafetele si liniile care rezulta din imbinarea lor) si altele la interior (alcatuirea petrografica, structurala) iar pe de alta parte o anumita adancime pana la care se face simtita actiunea agentului ce le genereaza.

Suprafetele pot fi ca infatisare, convexe, concave, drepte, complexe, avand inclinari variabile. Aceste caracteristici sufera permanent modificari mai mult sau mai putin importante in functie de actiunea agentilor externi si in mai mica masura interni (la scara timpului geologic acestea pot deveni insemnate).

Liniile pot fi drepte, curbe sau zig-zag, uneori cu desfasurare transata iar alteori evazata; aceste caracteristici depind de stadiul de evolutie al formei de relief, de procesele care se inregistreaza pe suprafetele ei.

Formele de relief, indiferent de marime in raport cu un plan orizontal, sunt pozitive (deasupra acesteia, ex. un deal, munte, movila etc. si negative (sub acest plan, ex. o depresiune, valea, crovul etc.), (fig.1)

Elementele interne sunt dependente de dimensiunile formei si de agentul principal care o genereaza (depozitele si roca in loc pentru microforme, diverse strate de roci si structuri din adanc pentru formele de relief mai mari). Adancimea este conditionata pe de o parte de puterea de penetrare a agentilor externi (de la cativa milimetri la mai multe sute de metri), iar pe de alta parte de intensitatea si spatiul pe care se propaga influenta agentului tectonic (de la cateva sute la mii de metri).

Cunoasterea formelor de relief implica frecvent nu numai infatisarea dar si o serie de caracteristici cantitative rezultate din masuratori. Se apreciaza intre altele inaltimea, adancimea, gradul de imbucatatire in plan orizontal si vertical, inclinarea suprafetelor ce compun forma de relief, expunerea acestora in raport cu punctele cardinale etc. (fig. 1).

Orice forma de relief este rezultatul actiunii unor agenti de natura interna sau externa. Acestia reprezinta factori ce dispun de energie (in principal tectonica din interior si solara din exterior) pe care o intrebuinteaza in manifestarea diverselor procese cu caracter chimic (ex. oxidarea), fizico-chimic (ex. dizolvarea), mecanic (ex. eroziunea), gravitational, tectonic (ridicari, coborari) etc.

Din momentul inceperii manifestarii actiunii agentilor se inregistreaza individualizarea formelor care in timp vor cunoaste o evolutie specifica relevata prin marimi, infatisari deosebite, prin raporturi variabile cu alte forme, agenti, procese. Evolutiile formelor de relief au durata deosebita (ex. nasterea unor munti se face in zeci sau sute de milioane de ani pe cand a unei alunecari de teren in cateva zile, luni de zile) insa indiferent de marimea in timp in cadrul lor pot fi separate etape, faze, momente toate diferentiate pe o scara cronologica (fig. 2).

Formele de relief in functie de diferite criterii (agenti, geneza, procese, varsta, marime etc.) se pot grupa si aseza pe diferite trepte de importanta care alcatuiesc un sistem ierarhic piramidal plecand de la Pamant componentul cu complexitatea cea mai mare si ajungand la puzderia de microforme create de agentii externi. Elementele caracteristice diferitelor grupari de forme de relief stau la baza separarii tipurilor de relief (ex. relief glaciar, relief fluviatil, relief vulcanic etc.).

Urmarirea distributiei formelor de relief in spatiu conduce la separarea de unitati (ex. munti, dealuri, campii) in care relieful are un anumit specific rezultat mai ales din geneza, evolutia si trasaturile cantitative ale sale (regionare). De exemplu Carpatii Meridionali (ordinul I) se impart in patru grupe (ordinul II) cu mai multe masive. Masivul Bucegi (ordinul III) este alcatuit din mai multi munti (ex. Costila, Caraiman, Jepii Mari, Jepii Mici, Furnica etc.) si vai principale (Ialomitei, Cerbului, Jepi etc.) ce apartin ordinului IV. La fiecare se separa platouri, versanti, varfuri etc. (ordinul V) etc.

2. Relieful - sistem al mediului geografic.

Mediul geografic este o parte a mediului terestru ce include sase componente - relieful, apele, aerul, vietuitoarele, solul si omul cu activitatile sale, fiecare avand o desfasurare globala de unde si apelativul de "sfere" cu sens de invelisuri terestre. Fiecare dintre acestea constituie un sistem bine definit spatial si cu o evolutie specifica. In acelasi timp ele se afla in stranse legaturi a caror complexitate s-a accentuat in timp datorita contactelor directe, intrepatrunderii si interconditionarilor. Aceasta situatie a generat individualizarea mediului geografic care constituie unul din cele mai complexe si dinamice sisteme terestre.

Relieful reprezinta pe de-o parte baza acestui macrosistem pe el aflandu-se toate celelalte. In al doilea rand prin intermediul sau se stabilesc legaturile cu invelisurile interne terestre ce nu apartin mediul geografic (fig. 3)

Relieful ca sistem este alcatuit dintr-o infinitate de elemente (forme de relief) cu dimensiuni, geneza, evolutie si varsta diferite fiecare din ele reprezentand sisteme secundare care se inscriu ierarhic in cadrul acestuia. In componenta formelor de relief intra mai intai un depozit alcatuit din materiale provenite prin macinarea in loc a rocilor supuse actiunii proceselor de dezagregare, alterare, precipitare, pedogeneza etc. sau prin acumularea produselor transparente de diferiti agenti (vant, apa din precipitatii, rauri, apa marii, vietuitoare, ghetari etc.). Ele au grosime diferita (de la 0,5 - 2 m in prima situatie la mai multi zeci si sute de metri in cea de a doua), compozitie variabila (de la prafuri la blocuri sub 1,5 m in diametru) si grad de cimentare deosebit. Sub acest depozit urmeaza rocile variabile ca origine, alcatuire chimica si fizica, dispozitie structurala. Acestea in functie de proprietatile lor au pe de o parte un grad de favorabilitate pentru anumite procese de modelare (sarea si calcarul pentru dizolvare, argila pentru alunecari etc.), iar pe de alta parte o reactie diferita la diversele procese in functie de conditiile de mediu (granitul este alterat in climatul cald si umed, dar devine rezistent si casant in climatul rece, periglaciar). In functie de geneza si evolutie, formele de relief au in componenta roci pe grosimi variabile (de la cativa metri la un torent, la mii de metri in cazul unui lant muntos, vulcan etc.) si cu proprietati deosebite ceea ce favorizeaza o desfasurare diferentiata a atacului agentilor de la un tip de roca la alta.

Deci spatial, orice forma de relief este delimitata de doua suprafete. Una se afla la exterior ce este usor de urmarit, ea suferind si cea mai rapida evolutie fiind supusa continuu atacului agentilor exogeni. Din pacate multi geografi limiteaza la aceasta relieful. Cea de a doua suprafata se afla in scoarta la o adancime coroborata cu punctele extreme de unde sau pana unde se manifesta actiunea agentilor si proceselor ce genereaza acea forma de relief. In cazul celor a caror geneza este dictata de miscarile tectonice adancimile sunt mari ajungand uneori pana la baza scoartei. Opus acesteia sunt microformele impuse de procesele agentilor externi a caror actiune se propaga pe adancimi reduse in acest fel ea constituind o suprafata limita de manifestare a lor. Pozitia celor doua suprafete (exterioara si interioara) nu este fixa ele suferind modificari in timp. Departarea dintre acestea variaza in functie de dinamica celei exterioare (ex. pe un versant favorabil producerii de alunecari distanta intre suprafata exterioara si stratul de argila ce poate asigura desfasurarea procesului este de 4 m. Dupa producerea alunecarii si ulterior prin reluarea deplasarii aceasta marime va fi extrem de diferita de la un sector la altul.

Relieful constituie un sistem deschis intrucat permanent intre el si sistemele cu care intra in contact (apa, aer, vietuitoare etc.) se inregistreaza schimburi de materie si energie la scara redusa variabila. Raurile iau produsele dezagregate, alterate dar capata o anumita forta de eroziune in functie si de marimea pantelor reliefului pe care se dezvolta. Plantele isi extrag elementele necesare vietuirii din sol, depozit, din fisurile rocilor. Omul prin cariere, mine (sectionate in munti) preia combustibili si minereuri. De asemenea valorifica turistic anumite forme de relief: glaciar, carstic (pesterile) etc. Prin cumularea acestor actiuni ale agentilor ce apartin altor geosfere se ajunge la transferuri continui de materie ce apartine reliefului concomitent cu realizarea de cresteri sau descresteri ale valorii energiei consumate (raurile in sectoarele cu panta mare dispun de energie pe care o folosesc in procesul de eroziune pe cand in cele cu panta redusa o pierd treptat ceea ce conduce la stimularea acumularii materialelor transportate). Prin vulcanism lava, cenusa, gazele aflate in adancurile scoartei sunt aduse la suprafata unde prin acumulare creeaza forme de relief noi (vulcani si platouri vulcanice). Manifestarea diferentiala a energiilor tectonice din scoarta poate produce ridicari sau coborari lente ale unor compartimente ale scoartei dand nastere la masive muntoase sau depresiuni etc. Erodarea de catre agentii externi a caror lanturi de munti in sute de milioane de ani duce la micsorarea regionala a presiunii pe care o exercita blocul continental asupra mantalei Pamantului. Acumularile de sedimente de sute si mii de metri grosime in bazinele marine sau lacustre accentueaza presiunea asupra scoartei de dedesubt ceea ce conduce la lasarea ei (subsidenta).

Relieful este un sistem unitar caracteristica exprimata in suita de transformari pe care componentele sale le sufera permanent indiferent de marime. Spre exemplu, miscarile tectonice ridica o regiune cu mai multe sute de metri inaltime situatie care este insotita de modificari ale marimii pantelor, de cresterea puterii de eroziune a raurilor, de evacuarea de catre acestea a unei cantitati insemnate de materiale, de umplere cu sedimente a unor depresiuni, de crearea deltelor etc. Deci, un lant intreg de procese insotit la scara regionala de transformari ale reliefului initial. De asemenea, construirea unii baraj pe-o vale conduce la formarea unui lac in spatele acestuia, la disparitia proceselor fluviatile in sectorul de albie in care exista lacul, la dezvoltarea proceselor de sedimentare a materialelor provenite de pe versanti, la individualizarea unor conuri si delte lacustre la coada lacului etc.

Relieful este un sistem dinamic, caracteristica determinata de raporturile cu invelisurile limitrofe in care se afla locurile de concentrarea a surselor energetice principale care mai intai impun diferite modalitati de manifestare a agentilor interni si externi. Astfel miscarea materiei topite in astenosfera, in rifturi si in zonele de subductie conduce la deplasarea placilor, mezoplacilor si microplacilor tectonice si prin aceasta genereaza forme de relief precum blocurile continentale, lanturile de munti, bazinele oceanice etc. In aceeasi masura eruptiile lavelor din pungile magmatice aflate in scoarta formeaza platouri vulcanice si vulcani. Pe aceste forme cu dimensiuni mari, agentii exogeni (apele curgatoare, vantul, ghetarii, omul etc.) prin procese de eroziune, transport, acumulare determina modificarea continua a suprafetei exterioare a lor producand atenuarea neregularitatilor (erodarea inaltimilor si umplerea depresiunilor), dar mai ales crearea unei multimi de forme cu dimensiuni variabile. Al doilea aspect dinamic rezulta din faptul ca orice forma creata, indiferent de marime, sufera in timp modificari cantitative si calitative care conduc la transformarea ei. Astfel un lant de munti, in sute de milioane de ani, poate fi transformat intr-un podis (Podisul Casimcea) sau campie de eroziune (peneplena); treptele unei alunecari pot fi nivelate in conditii naturale in mai multi zeci de ani, iar prin interventia omului in cateva zile; o ravena evolueaza intr-un torent si acesta intr-o vale cu regim de scurgere permanenta in mai multi zeci de ani etc.; o campie piemontana la marginea unor munti poate fi inaltata prin ridicarea acestora si transformata intr-un podis (Podisul Getic), iar prin fragmentarea acestuia in sute de mii de ani se ajunge la o campie de eroziune; forma generala a unui versant drept se modifica in timp datorita actiunii proceselor care se produc pe acesta (eroziuni, deplasari in masa la partea superioara si acumulari la baza) devenind concava, concav-convexa, complexa etc.

Orice situatie surprinsa in evolutia unei forme de relief reflecta anumite raporturi dinamice care se stabilesc intre agentii si procesele care le sunt specifice. Astfel de cazuri pot fi urmarite la scara mare in raportul dintre actiunea agentilor interni si externi. Astfel ridicarea neotectonica a unei regiuni determina modificarea pantelor generale, stimularea eroziunii si fragmentarii realizata de catre rauri dar si acumulari bogate de materiale in regiunile joase aflate intr-un proces general de lasare. Oprirea ridicarii va facilita tendinta de echilibru dinamic in sensul ca pantele generale ale raurilor se vor micsora, eroziunea pe verticala va fi tot mai scazuta cedand locul eroziunii laterale, vaile se vor largi in conditiile in care si procesele ce au loc pe versanti vor determina micsorarea inclinarii acestora. O noua faza de inaltare neotectonica a regiunii va intrerupe sensul general al acestei evolutii impunand reluarea fragmentarii prin adancirea raurilor s.a.m.d.

Modificarile globale de natura climatica provoaca schimburi radicale in rolul pe care il ocupa in modelarea unei regiuni agentii externi si procesele lor. In Carpati in prima parte a pleistocenului in conditiile unui climat temperat a precumpanit modelarea fluviatila, pentru ca in pleistocenul superior odata cu modificarea generala a climatului care a devenit rece favorabil instalarii ghetarilor evolutia regiunii inalte sa fie dominata de actiunea acestora in timp ce la baza muntilor precumpaneau procesele periglaciare.

Deci, datorita caracterului dinamic orice forma de relief reflecta prin trasaturile sale un anumit moment (faza) de evolutie, iar prin coroborarea unei multimi de situatii se poate realiza intreg sirul de transformari de la stadiul incipient pana la cel al disparitiei. Acest lucru are un rol esential in stabilirea etapelor de evolutie prin care trece un relief si in precizarea pe baza formelor identificate a stadiului in care se afla.

Relieful este un sistem complex ierarhizat, caracteristica determinata de pozitia acestui invelis fata de locul si directiile de actiune ale agentilor care creeaza multitudinea de forme ce au dimensiuni si evolutii variate.

Cea mai mare forma de relief este Globul terestru rezultat al concentrarii in miliarde de ani a materiei cosmice. Urmeaza continentele si bazinele oceanice, lanturile de munti, dealurile, treptele din oceane si mari generate dominant de fortele tectonice in zeci si sute de milioane de ani. Acestea sunt formele cele mai extinse, dar si cu evolutia cea mai complexa si mai lunga in timp. Pe uscat se adauga o multime de alte forme de relief care au rezultat indeosebi prin actiunea agentilor externi (fluviatile - vale, terase, lunci, albii, grinduri, popine, maluri, conuri aluviale, ostroave etc.; eoliene - campuri de nisip, dune, hamade, blocuri etc.; glaciare - circuri, vai, umeri, praguri, striuri, morene frontale, laterale, de fund etc.; antropice - diguri, halde, cariere, canale, movile etc.; periglaciare - poligoane de pietre, grohotisuri, hidrolacoliti, pingo etc.; meteorizare - blocuri dezagregate, scoarte de alterare etc.), a gravitatiei (alunecari de teren, curgeri, forme de sufoziune, tasare etc.). Ele au dimensiuni variabile si se inscriu pe mai multe trepte ierarhice. De exemplu intr-un lant muntos exista munti care sunt fragmentati de vai care sunt alcatuite din versanti, terase, lunca, albie minora, pe versanti au rezultat alunecari de teren care au valuri, trepte, microdepresiuni etc. Asezarea tuturor formelor de relief intr-o schema impune necesitatea stabilirii unor criterii de ierarhizare. Cele mai importante sunt - factorii genetici (agenti - procese - stadiul de evolutie), fizionomia si dimensiunile, varsta etc. Gruparea pe orice treapta implica identificarea tipurilor de forme de relief (fluviatil, glaciar, eolian etc.) si nu diversele forme intalnite pe Pamant, acestea din urma putand fi folosite pentru exemplificari (ergurile din Sahara, ghetarul Aletsh etc.).

3. Diviziunile Geomorfologiei si principalele directii in studiul reliefului.

Dezvoltarea acestei stiinte in secolul XX a condus la diferentierea treptata a mai multor ramuri si subramuri (fig. 4) care pot fi grupate dupa cateva criterii:

Marimea formelor de relief analizate:

Geomorfologie planetara (Pamantul ca intreg, celelalte planete ca forme majore)

Geomorfologie regionala (portiuni mai mari sau mai mici ale reliefului cu un anumit specific; la sacra globala se urmaresc marile unitati de relief terestru), (Geomorfologia bazinelor oceanice, Geomorfologia continentelor etc.) iar la scara locala, zonala cunoasterea formelor de relief rezultate in functie de gruparea agentilor si proceselor in functie de conditiile de mediu, indeosebi climatice; ex. Geomorfologia regiunilor desertice, glaciare, periglaciare, subtropicale etc.)

Modul de analiza a reliefului

Geomorfografia (descrierea geomorfologica; fizionomia principalelor componente: sisteme morfohidrografice ).

Geomorfometria (analiza cantitativa a reliefului; date hipsometrice, grad de fragmentare, energie de relief, pante, studiul segmentelor de vai si interfluvii etc.).

Geomorfologia genetica (cunoasterea agentilor si proceselor morfogenetice precum si a formele de relief rezultate). Aceasta cuprinde:

Geomorfologie tectono-structurala (studiaza relieful creat de factorii interni, indeosebi miscarile tectonice; include analiza macroformelor Geomorfologia regiunilor de platforma; Geomorfologia regiunilor de orogen; dar la scara regionala se urmaresc in detaliu raporturile dintre structura si alcatuirea geologica actiunea diferentiata a agentilor externi pe acestea si relieful specific creat).

Geomorfologie sculpturala (erozivo-acumulativa; studiaza relieful creat dominant de catre agentii externi); in cadrul ei separandu-se geomorfologia fluviatila adica a formelor de relief create de apele curgatoare (numita de W.M. Davis Geomorfologia normala intrucat apa curgatoare este prezenta si constituie un factor activ in orice regiune geografica, Geomorfologie glaciara, Geomorfologie periglaciara, Geomorfologia dinamica etc.

- Geomorfologia teoretica (generala) - studierea complexa a tipurilor de relief, a conceptelor, legilor, principiilor etc.

- Paleogeomorfologia - reconstituirea genezei si evolutiei reliefului dintr-o anumita regiune.

Geomorfologia enviromentala care implica rezultatele relatiilor dintre activitatile antropice si procesele morfologice impuse de diversi agenti naturali atat in spatii restranse si pe durata limitata cat si la nivelul continental, planetar si in timp indelungat. Deci relieful, agentii si procesele reliefogene in spatiile apntropicem sau diferite grade de antropizare

Directiile in studiul reliefului. Au impus cate un domeniu distinct al Geomorfologiei.

Analiza morfografica - descrierea fizionomiei principalelor forme de relief (interfluvii, vai, versanti etc), indiferent de geneza si evolutia lor (se intocmesc profile si harta morfografica, etc.)

Analiza morfometrica - interpretarea valorilor rezultate din masuratori si calcule efectuate direct pe hartile topografice (inaltimi, distante) sau pe diferite harti intocmite pe baze topografice la scari deosebite; acestea au referire stricta la anumiti indicatori morfometrici (pante, fragmentarea orizontala, energia de relief, ierarhizarea sistemelor de vai si de interfluvii, expozitia versantilor etc.; pentru fiecare se realizeaza harti si diagrame).

Analiza morfogenetica sau morfosculpturala - cunoasterea genezei si evolutiei treptelor de relief sunt reprezentate pe harti geomorfologice generale; suprafete de nivelare, nivele de eroziune, piemonturi, terase, lunci etc.)

Analiza morfodinamica - se stabileste mai intai potentialul suprafetelor ce compun relieful pentru anumite tipuri de procese de modelare (potential morfodinamic, risc morfodinamic), apoi agentii si procesele care le afecteaza, consecintele asupra utilizarii terenurilor si perspectiva evolutiei lor (morfodinamica actuala); se realizeaza harta proceselor actuale, schite de harta si profile pentru forme reprezentative.

Analiza morfocronologica - stabilirea etapelor, fazelor prin care a trecut evolutia reliefului unei regiuni precum si a varstei acestora; se intocmesc diagrame geocronologice;

Analiza morfostructurala - raportul dintre caracteristicile structurii geologice in functie de care se produce modul de actiune al agentilor externi si formele de relief rezultate (ex. cueste, horsturi, grabene, etc.); se realizeaza harti, profile.

Analiza morfolitologica - raportul dintre caracteristicile fizice si chimice ale rocilor ce intra in alcatuirea unei regiuni si modul de actiune al agentilor externi in functie de care au rezultat forme de relief specifice (pesteri, chei, crovuri etc.); se intocmesc harta morfolitologica, schite de harta, profile.

Regionarea - separarea in cadrul unui teritoriu a unor unitati de relief in care exista o anumita omogenitate sub raportul formelor, sistemului de relatii evolutive, dinamice, functionale si care reflecta peisaje specifice; se intocmeste harta regionarii geomorfologice.

Verificari

Care sunt subunitatile principale ale Geomorfologiei?

Interpretati hartile morfometrice intocmite prin diferite metode la lucrarile practice.

Se consulta in dictionarul fizico-geografic termenii: harta, profil, diagrame, panta, adancimea fragmentarii, densitatea fragmentarii si alte notiuni indicate la studiul reliefului.

Legaturile Geomorfologiei cu alte stiinte si locul ei in cadrul Geografiei.

Relieful - obiectul de studiu al acestei stiinte, prin pozitia in cadrul sistemului geosferelor terestre de suport pentru Hidrosfera, Atmosfera, Bio-pedosfera, Sociosfera dar si de limita superioara a celor care alcatuiesc corpul solid al Terrei concentreaza o multitudine de legaturi cu acestea ce au insemnatate generala, regionala, locala. Unele implica raporturi directe intre relief si elemente ale celorlalte componente dar exista si relatii intre elementele de la exteriorul si din interiorul Pamantului care se realizeaza prin intermediul reliefului. In toate aceste medii isi afla obiectul de studii numeroase stiinte ale naturii si ca urmare o parte din sfera relatiilor se transpune la nivelul lor. Se adauga legaturi cu domenii abstracte in special din noosfera (fig. 4).

Baza teoretica in alcatuirea careia intra legi de baza ale evolutiei naturii, societatii dar si legi specifice Geografiei si Geomorfologiei la care se adauga diverse categorii si principii necesare operarii, intelegerii sistemului de relatii este realizata prin legaturile cu Filosofia si Sociologia; de la acestea preia elemente fundamentale, iar ea ofera pe de o parte campul aplicarii lor dar si noi informatii date, concepte proprii.

Cele mai insemnate legaturi le realizeaza cu stiintele de contact.

De la Geologie preia informatii referitoare la alcatuirea petrografica si structurala a scoartei care intra in componenta oricarei forme de relief, date privind miscarile tectonice, vulcanismul, seismicitatea, evolutia vietii in functie de care se pot stabili coordonatele modificarilor climatice, diverse notiuni si harti specifice privind structura si tectonica Pamantului sau scara stratigrafica, rezultatele aplicarii unor metode (analizele stratigrafico-paleontologica si sporopolinica) a caror interpretare este necesara pentru evolutii paleogeomorfologice etc. La randul ei Geomorfologia da Geologiei - un bogat fond de informatii referitoare la reflectarea influentei elementelor de natura geologica in configuratia si dinamica formelor de relief; metode si forme de reprezentare (blocdiagrama, schita panoramica, profilul geomorfologic, harti specifice), evolutia paleogeomorfologica etc. Acestea au fost motivele care au facilitat dezvoltarea Geomorfologiei in unele tari (S.U.A) pe langa Geologie, la inceputurile sale ea fiind considerata ca o metoda a acestei stiinte.

Legaturile cu Hidrologia sunt impuse de faptul ca marea majoritate a formelor de relief create de agentii externi sunt rezultatul actiunii apei sub diferite modalitati de actiune- ape curgatoare, apa marii in fasiile litorale, circulatia apei subterane, ghetarii, zapada etc. Geomorfologiei ii sunt necesare date privind modurile in care se realizeaza scurgerea apei, deplasarea ghetarilor, valurilor, curentilor etc. si legat de acestea mecanismelor actiunii lor asupra suprafetelor si rocilor cu care sunt in contact. In schimb ea ofera Hidrologiei tot ansamblul de informatii consemnat in forme de relief aflate in stadii diferite de evolutie care reflecta specificul actiunii apei in concordanta cu conditiile in care s-a manifestat ca agent modelator.

Relatii stranse are cu Climatologia si Meteorologia. Actiunea agentilor externi este diferita pe zone si etaje climatice, intrucat dinamica si locul lor in mecanismele modelarii sunt conditionate de regimul precipitatiilor, de variatiile de temperatura si umiditate, de frecventa si viteza vanturilor, de marimea radiatiei solare inregistrate etc. Studiul reliefului da climatologiei baza explicarii diferentierilor regionale, topo si microclimatice, a dezvoltarii sistemelor de circulatie a maselor de aer in raport cu ariile regionale sau locale de maxima si minima presiune si de barierele create de lanturile de munti.

De asemenea, caracteristicile reliefului influenteaza in mare masura distributia regionala si pe verticala a asociatiilor vegetale iar intelegerea rolului vietuitoarelor in sistemele mediului geografic prezinta insemnatate pentru urmarirea locului pe care procesele biotice il au in geneza si evolutia unor forme de relief. Un loc distinct il au diferentele in tipul de procese morfologice si in intensitatea manifestarii lor care se produc pe suprafetele reliefului cu caracteristici apropiate dar care au haina vegetala deosebita (evidente sunt intre cele cu padure in raport cu acelea lipsite de patura vegetala protectoare).

Legaturi are Geomorfologia cu Pedologia, solul reprezentand patura tampon care se formeaza pe suprafetele ce alcatuiesc formele de relief la contactul cu vegetatia si aerul. Caracteristicile acestuia sunt si in functie de panta, fragmentare, altitudine si expunerea suprafetelor care il compun. La randul lor solurile prin alcatuire, grosime si proprietati conditioneaza intensitatea unor procese geomorfologice (pluviodenudarea, siroirea, alunecarile superficiale etc.). Mai mult, studiul paleosolurilor (indeosebi cele din pleistocenul superior-holocen) ce alterneaza cu loessuri si depozite loessoide permite descifrarea sistemului alternantelor conditiilor de clima si haina vegetala in care s-a produs modelarea reliefului in anumite intervale de timp.

Un loc distinct il are pentru morfodinamica actuala stabilirea reala a raporturilor reliefului cu activitatile antropice. Dezvoltarea asezarilor si un mod optim de folosinta a terenurilor trebuie sa tina cont de caracteristicile reliefului (altitudine, fragmentare, pante, expunerea versantilor etc.) dupa cum antropizarea fortata a anumitor spatii poate conduce la ruperea echilibrelor naturale si la declansarea unor procese distrugatoare (eroziuni, prabusiri, alunecari, torenti etc.). Omul prin actiunile sale poate constient crea sau inlatura forme de relief (diguri, canale, astuparea unor microdepresiuni, diminuarea pantelor, crearea de terasete pe versanti etc.) dar indirect poate stimula procese geomorfologice si conduce la stari de dezechilibrare; de aici necesitatea intelegerii acestor raporturi si a actiona astfel incat dezvoltarea societatii sa nu impieteze mediul in care traim inclusiv relieful lui pe care acesta se afla.

Cunoasterea mecanismelor proceselor geomorfologice reclama relatii de natura chimica si fizica; intre acestea sunt alterarea chimica, dezagregarea, gelivatia, crioturbatia etc.

Intelegerea realizarii planetei Pamant, a formei generale a acestuia, a locului ei in familia sistemului solar, dar si a explicarii unor forme de relief aparte (craterele meteoritice) sau a proceselor rezultate in urma producerii fluxului si refluxului, a interpretarii cauzelor glaciatiunilor etc., implica cunostinte oferite de Astronomie.

Reprezentarile grafice ale rezultatelor analizelor morfometrice ca si realizarea unor programe pe calculator cer relatii matematice.

Deci, dezvoltarea Geomorfologiei s-a realizat concomitent cu identificarea si largirea relatiilor cu multe stiinte limitrofe sau destul de departate. Toate acestea au condus in timp la trei tendinte legat de pozitia ei in ansamblul stiintelor.

Prima, prezenta in scoala geomorfologica americana, o include ca subramura a Geologiei. Se au in vedere aparitia si dezvoltarea ei pe langa aceasta stiinta si volumul important de date geologice care sunt folosite in studiul reliefului.

Cea de a doua apartine scolilor geografice europene (indeosebi in Germania, Rusia si Franta) unde Geomorfologia este considerata o stiinta geografica, relieful fiind un component al mediului geografic, baza (suportul) celorlalte cu care se afla in stransa interdependenta. (fig. 5).

Prin pozitia intre Geologie si Geografie, ea asigurand legatura dintre ele, s-a nascut si ideea ca ar reprezenta o stiinta de tranzitie, ce a evoluat la inceput bazandu-se pe amandoua dar care a cunoscut o dezvoltare deosebita fiind in prezent independenta. Aceste conceptii se regasesc in programele de pregatire ale marilor universitati, in structura sectiilor de cercetari stiintifice ale Institutelor geografice sau geologice si in sectiunile Congreselor de Geografie, Geologie dar in ultimele decenii si ale Asociatiei internationale de Geomorfologie. Aceasta din urma include geomorfologi care provin din ambele directii.

Verificari:

In ce constau legaturile Geomorfologiei cu stiintele geografice?

Care sunt principalele elemente care sunt preluate de Geomorfologie de la stiintele geologice?

De ce geomorfologia este o stiinta geografica?

Consultati si insusiti din Dictionarul fizico-geografic notiunile - noosfera, activitati antropice, legi.

Etapele necesare studierii reliefului unei regiuni.

Relieful unei regiuni, indiferent de marimea acesteia, prin alcatuire, structura, geneza, evolutie si dinamica reprezinta un sistem complex a carui cunoastere necesita investigatii amanuntite care se desfasoara intr-o anumita succesiune. In acest proces de cunoastere se pot separa in functie de modalitatile in care acestea se realizeaza trei etape distincte.

Etapa studiului preliminar Implica doua categorii de actiuni. Mai intai extragerea intregului volum de informatii referitoare la relieful regiunii din lucrarile bibliografice dar si a valorilor unor parametri necesari interpretarilor morfodinamice (ex. anumite date privind temperatura, precipitatiile, regimul eolian, regimul scurgerii raurilor, activitatile antropice etc.). In al doilea rand se includ actiuni de cunoastere a caracteristicilor generale ale reliefului care pot fi stabilite pe baza analizei hartilor topografice dar si a numeroase harti morfometrice (Harta pantelor, Harta adancimii fragmentarii, Harta energiei de relief, Harta hipsometrica, Harti ale ierarhizarii retelei de vai si de interfluvii, Harta altitudinilor medii etc.), morfografice, a diferitelor profile geomorfologice, a hartilor geologice la scara cat mai mare si a unor reprezentari sub forma de blocdiagrame etc.

Etapa studiului pe teren Concentreaza operatii care se desfasoara

- stationar cu inregistrari permanente pe durata lunga in puncte caracteristice;

- itinerant adica deplasari pe trasee care strabat regiunea pe directii diferite ceea ce favorizeaza realizarea de observatii multiple, masuratori, cartari, recoltarea de probe intocmirea de schite de harta, profile etc. in mai multe locuri (ex. - observarea si masurarea evolutiei rapei, valurilor si treptelor unei alunecari de teren); atentia se concentreaza pe depistarea si prezentarea treptelor de relief (suprafete si nivele de eroziune, terase, albia majora), pe aprecierea, cartarea si stabilirea importantei proceselor actuale in evolutia versantilor si a albiilor raurilor, in evidentierea rolului pe care il au rocile si structura geologica in impunerea anumitor forme de relief etc.

Etapa finalizarii studiului Se bazeaza pe analiza si interpretarea volumului de date obtinute in cele doua etape; se intocmesc materiale cartografice de sinteza (harti geomorfologice generale sau care includ anumite elemente ale reliefului, schite de harta la scari mari, profile, diagrame pentru probele luate de pe teren si care au fost analizate in laborator etc.).

Etapa se incheie in momentul in care s-a realizat studiul (lucrarea) asupra reliefului regiunii. Ea este intocmita urmarind un plan care in general cuprinde mai multe sectiuni.

Pozitia geografica si limitele regiunii analizate

Cunoasterea reliefului in literatura de specialitate

Caracteristici geologice generale (elemente de natura petrografica, structurala, tectonica etc.).

Analiza morfografica si morfometrica

Treptele de relief (desfasurare, caracteristici, geneza, evolutie, varsta)

Forme de relief petrografic, structural sau de alta natura

Procesele de modelare actuale (potentialul terenului pentru o anumita dinamica; procesele de versant si de albie; consecinte)

Evolutia generala a reliefului

Regionare.

Lucrarea este ilustrata prin harti (la fiecare problema), profile, diagrame, blocdiagrame, schite panoramice, fotografii.

Principii si metode folosite in Geomorfologie:

Principiile sunt teze, idei de baza care reflecta conditionari intre elementele unui sistem, realitati in natura, societate; stau la baza teoriilor, legilor si apartin de regula filosofiei. Dintre numeroasele principii cateva au o insemnatate distincta in procesul intelegerii realitatilor geomorfologice. Intre acestea sunt:

principiul cauzalitatii in sensul ca nimic nu poate avea loc fara o cauza. Ca principiu a fost a fost elaborat de Leibnitz (sec. XVII) si aprofundat pentru domeniul natural de Al.von Humboldt. Aplicare acestuia in Geomorfologie ar insemna ca orice forma de relief sau mecanism geomorfologic nu poate fi inteles daca nu-i sunt cunoscute cauzale care le-au determinat. Spre exemplu - o alunecare de teren nu poate fi priceputa daca nu se cunosc cauzele potentiale (panta mare, strat de argila deasupra careia se afla strate permeabile, lipsa unei vegetatii bogate cu rol stabilizator pentru versant etc.) si cauzele declansatoare (precipitatii importante, cutremure, sectionarea versantului pe cale antropica sau prin adancirea unor paraie etc.).

principiul comparatiei sustinut de Al.von Humbold

vizeaza cunoasterea realitatii prin confruntarea elementelor din aceeasi familie. Pentru relief comparatia are un rol esential pe de o parte pentru ca duce la identificarea elementelor comune pentru procesele si formele dintr-o grupare, situatie care favorizeaza generalizarile, iar pe de alta parte permite separarea celor particulare ce personalizeaza o forma sau un proces. Cercetarea unei multimi de alunecari de teren permite prin comparatie mai intai precizarea cauzelor care produc separarea principalelor componente si a directiilor de evolutie, iar apoi a caracteristicilor fiecaruia (forma pe ansamblu, dimensiuni, dinamica specifica, consecinte etc.).

principiul evolutionist - caruia i s-a acordat o

insemnatate deosebita in sec. XVI - XX fiind exprimat sub diferite forme (nimic nu se pierde, totul se transforma; natura este in continua transformare, dezvoltare iar prezentul nu poate fi separat de trecut; materia trece dintr-o forma in alta etc.). Pentru Geomorfologie acest postulat releva - pe de-o parte faptul ca orice forma de relief isi are un inceput, o desfasurare in timp si in spatiu si un final, iar pe de alta parte ca in orice faza a evolutiei aceasta se va caracteriza prin anumite trasaturi cantitative si calitative. Cunoscandu-se aceste caracteristici ale mecanismului evolutiv pentru orice forme de relief existenta pe suprafata terestra la un moment dat i se va putea stabili nu numai trecutul (originea si fazele evolutive), dar si principalele teorii generale ale evolutiei reliefului (W.M.Davis, W.Penck, L.King etc.) dar poate fi urmarit si la scara mai mica precum formarea si evolutia teraselor unui rau (lunca - adancirea raului si taierea fruntii ce duce la aparitia terasei - fragmentarea acesteia si reducerea ei la mai multe petice) etc.

principiul cunoasterii unitatii in pluritate legitate datorata caracterului deschis al sistemului care permite un schimb permanent de materie si energie intre acesta si cel putin sistemele limitrofe. Relieful prin pozitia sa la contactul cu alte invelisuri fizice (apa, aer, sol, astenosfera etc.) are un sistem complex de relatii pe care si le-a dezvoltat in timp. De aceea orice componenta a sa (forma de relief de rang deosebit) incorporeaza un cuantum de relatii din structura mediului natural. Aceasta face ca starea ei de unitate sa nu fie privita ca "ceva" izolat ci ca parte a unui ansamblu de sisteme ale mediului. O dolina pe un platou calcaros reprezinta o unitate, dar ea se inscrie in multimea (pluralitatea) formelor carstice de suprafata generate de mecanismul proceselor de carstificare. Un petic de terasa dintr-un sector de vale constituie o unitate (sistem) morfologica locala, dar ea face parte din pluritatea formelor create de rau in acel loc (albie, lunca, alte terase, versant), dar se inscrie alaturi de alte fragmente de terasa din amonte sau aval intr-o anumita faza de evolutie a vaii.

- principiul acumularilor cantitative minime si treptate care conduc la schimbari calitative majore este strans legat de cel al evolutiei fiind conditionat de faptul ca in natura nimic nu este izolat si intamplator, ca trecerea de la o stare la alta a materiei se face in baza relatiilor de schimb energetic si material care se produc gradual in conformitate cu actiunea legilor naturii. Bazinul Oceanului Atlantic s-a realizat in cca 300 milioane de ani prin aparitia mai intai a diverselor sectoare de rift care s-au unit creand o uriasa despicatura in scoarta; circulatia materiei topite prin rift a condus treptat la dezvoltarea dorsalei muntoase, la departarea si cresterea placilor americana, europeana si africana si la extinderea depresiunii oceanice. O alunecare ce cuprinde in intregime un versant si-a avut inceputurile intr-o lunga perioada de slabire a stabilitatii materialelor de pe stratul de argila care insotita de aparitia de crapaturi; din unirea acestora pot rezulta mai multe rape in fata carora se dispun valuri si trepte de alunecare. Au urmat numeroase faze in timpul carora deplasarea inceta (intervale secetoase) sau era reluata (la ploile bogate sau topirea zapezii) cu viteze mai mici sau mai mari in functie de gradul de instabilitate asigurat de valoarea pantei si de umectarea depozitelor si rocilor. Ca urmare, in timp pe de o parte rapele cresc in dimensiuni, se retrag catre partea superioara a versantului si se unesc iar pe de alta parte materialele deplasate vor forma un corp de alunecare complex care ajunge la baza versantului.

- principiul activitatilor contrare (antagonism) care se inscriu firesc in sirul evolutiei sistemelor naturale in tendinta realizarii de echilibre partiale si generale. In morfologie el poate fi urmarit in raporturile dintre agenti sau procesele lor, iar rezultatul va fi materializat in forma rezultata. Miscarile tectonice pozitive inalta o regiune iar agentii externi actioneaza asupra acesteia in tendinta de a cobori. Invers, in cazul in care se produc miscari negative si rezulta depresiuni tectonice agentii externi o vor umple treptat cu materiale carate din regiunile limitrofe. Orice agent extern se manifesta prin procese ce au caracter antagonic. Apa unui rau exercita procese de eroziune acolo unde dispune de energie (pe pantele mai mari) si de acumulare in sectoarele in care cantitatea de materiale transportate depaseste energia ce face posibila scurgerea apei.

- principiul echilibrului si dezechilibrului decurge din faptul ca materia este in transformare continua sub impulsul diverselor energii care se manifesta cu intensitati deosebite in timp si spatiu. Acest lucru face ca intre agentii si procesele care se manifesta sa se creeze anumite raporturi in favoarea unuia sau a altuia. Ceea ce este insa comun in toate situatiile este tendinta ca prin activitati contrarii sa se ajunga de la o stare de dezechilibru major la alta de echilibrare a tuturor tendintelor care se exprima in caracteristici deosebite ale formelor de relief. Intre cele doua extreme exista faze in care starea de dezechilibru slabeste continuu pana la atingere. Dar in aceasta evolutie pot interveni schimbari bruste ale raporturilor dintre forte care conduc la intreruperea fireasca a evolutiei si nasterea unei noi stari de dezechilibru major. Spre exemplu pe un versant despadurit recent, in conditiile unor precipitatii abundente se poate inregistra o rupere a starii de echilibru, rezultand alunecari de teren care marcheaza un dezechilibru in raport cu starea anterioara. In evolutia alunecarii vor exista faze active insotite de extinderea rapei si a corpului de materiale deplasate care vor alterna cu faze de slabire a procesului cand apa din corpul acesteia este relativ putina nemaiasigurand miscarea (echilibrari partiale). Caderea unor precipitatii bogate poate conduce la relansarea procesului insotit de extinderea rapei, a masei deplasate si schimbarea fizionomiei alunecarii.

- principiul selectiei este specific activitatii de cercetare dar si in dezvoltarea teoriei geomorfologice. Studiile regionale conduc prin comparatie la stabilirea elementelor comune pentru o multime de forme de relief impuse de procesele de eroziune (circuri, vai, praguri etc.) si de acumulare (morene) care prezinta trasaturi specifice in functie de stadiul de evolutie. Toate acestea s-au precizat pe baza analizelor a numeroase situatii din muntii unde sunt sau au fost ghetari.

- principiul particularului in raport cu generalul este in stransa dependenta de cel anterior in sensul ca analizele regionale, prin comparatie si selectie permit deosebirea a doua categorii de elemente. Unele, care sunt specifice locului, includ mai ales caracteristicile de ordin cantitativ (suprafete, lungimi, latimi, adancimi, numar de componente etc.) dar si unele particularitati de geneza (in cazul alunecarilor manifestarea frecventa a seismelor naturale sau provocate prin explozii, anumite interventii ale omului ce conduc la sectionarea locala a versantilor insotita de ruperea echilibrului) si evolutiei. Prin aceasta ele se constituie in multimea situatiilor singulare care definesc particularul dintr-un ansamblu. Cea de a doua categorie implica elemente de esenta, comune multimii rezultatelor manifestarii unui agent sau proces, ele avand mai ales caracter genetico-evolutiv. Astfel, pe baza analizei alunecarilor de teren din multe regiuni, prin eliminarea elementelor particulare s-au pastrat cele care au caracter general cum ar fi conditiile genetice (panta, stratul argilos, precipitatii bogate etc.). Astfel datele generale conduc la stabilirea unor relatii de ansamblu (ex. intre conditii genetice si formele rezultate), a unor mecanisme comune tuturor situatiilor, la conturarea de legi.

principiul actualismului (uniformitarismului) exprimat in ideea ca ceea ce este prezent poate fi aplicat in trecut, dar si in viitor daca conditiile genetice si ansamblul legaturilor sunt apropiate. Valurile au produs totdeauna retragerea prin eroziunea tarmurilor inalte si dezvoltarea unor platforme de abraziune in fata acestora. Ca urmare a situatiilor existente se poate concluziona ca existenta in unele locuri a unor platforme de abraziune extinse s-a datorat manifestarii indelungate (in trecut) a acestui proces dupa cum nasterea unui tarm inalt (prin vulcanism sau tectonica) lipsit de platforma poate conduce la ideea conturarii acesteia in timp.

Folosirea primului termen este mult mai reala decat a celei de al doilea care conduce spre simplificare si inevitabil. Situatiile se apropie de caracterul similar cu cat in apropiere gradul de generalizare creste. Regional (local) insa el nu poate fi aplicat decat orientativ intrucat aici intervin o diversitate de aspecte (conditii, legaturi, durata in care acestea se mentin intr-o anumita directie etc.) care pot conduce la rezultate diferite (pe versantii unui masiv granitic modelarea se face in principal prin dezagregare cu dezvoltarea de abrupturi si poale de grohotis in conditiile unui climat in care inghet-dezghetul este activ si altfel in situatiile cu climat cald si umed unde prin alterari bogate rezulta depozite nisipo-argiloase bogate si varfuri rotunjite) sau apropiate (in aceleasi conditii de alcatuire petrografica si de climat diferentele de panta si de mod de utilizare a terenurilor conduc la situatii deosebite ceea ce diversifica intensitatea si frecventa unor procese si conduce la rezultate variate, spre exemplu alunecari masive in trepte si valuri care cuprinde versantul sau un bazin torential in intregime pe pante mari si alunecari superficiale pe pante reduse).

6.2. Metode folosite in studierea reliefului Complexitatea investigatiilor necesare cunoasterii reliefului unei regiuni solicita folosirea diferentiata in functie de situatii si de etapa cercetarii a unui numar mare de metode. Prin specificul lor ele se pot grupa in trei categorii.

Metode generale aplicate in toate stiintele. Sunt mai multe, dar importante sunt urmatoarele:

- metoda analizei implica separarea intregului in parti si cunoasterea in amanunt a fiecaruia (alcatuire, legaturi existente intre acestea dar si cu elemente din afara reliefului care au insemnate pentru dinamica si evolutia lui). Prin aceasta se stabilesc - locul si importanta lor in sistem, caracteristicile si relatiile principale si secundare, generalizari care conduc la predictii. Ea este folosita in toate etapele studierii unei regiuni dar in fiecare implica anumite laturi;

- metoda sintezei - este utilizata indeosebi in etapa finala a studierii reliefului regiunii, atunci cand exista un volum informational bogat rezultat din cercetari pe teren, bibliografie si din interpretarea materialelor cartografice. Datele principale, cu caracter general, imping spre intelegerea mecanismului genetico-evolutiv reflectat in fizionomia de ansamblu a reliefului, permit verificarea modului in care actioneaza legile generale si specifice reliefului, conduc la stabilirea de modele caracteristice facilitand ierarhizarii, tipizari, regionari;

- metoda observatiei are o deosebita insemnatate in cercetarea pe teren, pe baza ei rezultand informatiile concrete, de detaliu dar si urmarirea unor elemente, procese pe ansamblul regiunii. Se realizeaza stationar (urmarirea dintr-un loc a desfasurarii unui proces, a unor forme de relief in evolutie in timp indelungat; ex. alunecarile de teren, limba unui ghetar, un ansamblu de dune etc.) fie itinerant in mai multe puncte stabilite in lungul unui traseu unde se insista atat pe inregistrarea tuturor elementelor specifice locului cat si pe corelarea lor pe intreg spatiul strabatut. Observatia ajuta la separarea elementelor principale (cu caracter general) de cele secundare (particulare); se fac aprecieri cantitative (rezultate indeosebi prin masuratori) si calitative, ridicarea de probe pentru analize in laborator, intocmirea de profile schematice, schite de harta, fotografii etc.;

- metoda comparativa - este folosita in toate etapele ea imbinandu-se cu observatia. Pe teren metoda se foloseste pentru extrapolarea pe spatii largi si pentru un numar mare de elemente; serveste la separarea particularului de general sprijinind sinteza (ex. comparand mai multe alunecari se ajunge la distingerea tipului specific modelarii versantilor unei vai).

Metode folosite in Geografie si in alte stiinte apropiate.

- metoda analizei hartilor topografice. Se utilizeaza indeosebi in prima parte a cercetarii reliefului. Accentul se pune pe urmarirea caracteristicilor morfometrice ale reliefului; prin compararea hartilor editate in perioade de timp diferite, se stabilesc modificarile survenite in configuratia reliefului (ex. schimbarile pozitiei albiei Siretului in lunca intr-un secol).

- metoda schitelor de harta. Se intocmesc la scari mari pentru forme de relief ce nu pot fi reprezentate pe hartile topografice datorita dimensiunilor reduse (ex. la albia unui rau pe schita apar tipurile de maluri, ostroave, renii, praguri, cursuri de apa principale, secundare, parasite etc. pe cand pe o harta topografica se pot marca eventual doar malurile.

- metoda diagramelor - folosita pentru reprezentarea sirului de valori care rezulta din masuratori, calcule pe harti geomorfologice si din analizele de laborator.

- metoda stratigrafico-paleotologica preluata de la geologi.

Ea presupune interpretarea datelor de natura litologica si a varstelor din coloanele de foraj realizate de geologi. Se imbina cu metoda depozitelor corelate (ex. elementele grosiere rulate presupun un relief inalt, accidentat iar un depozit argilos un relief in care, eroziunea este slaba. Pe baza lor se ajunge la stabilirea specificului modelarii reliefului, a agentilor si proceselor care au actionat etc.

- metoda analizei sporo-polinice imbinata cu cea a actualismului. Se folosesc rezultatele analizelor sporo-polinice realizate de paleobotanisti care stabilesc tipuri de formatiuni vegetale specifice anumitor perioade, epoci geologice; prin compararea acestora (ca alcatuire, structura) cu repartitia actuala a unor formatiuni similare pe Glob se ajunge la deducerea caracteristicilor conditiilor de mediu in care se realizeaza modelarea reliefului in acele etape.

- metoda alternantei de paleosoluri si loessuri este utilizata pentru aprecierea varstei si a conditiilor de evolutie a reliefului in Cuaternar. Metoda are la baza principiul ca loessurile s-au acumulat in pleistocen in faze cu climat rece (periglaciar, glaciar) si frecvent in regiuni vecine cu calotele glaciare), iar solurile fosile cuprinse intre orizonturi de loees corespund unor intervale de timp cu climat temperat ce permitea dezvoltarea vegetatiei si acumularea materiei organice. Ca urmare, in functie de numarul de loessuri si de paleosoluri identificate pe o forma de relief (pod de terasa, campie etc.) se apreciaza succesiunea fazelor glaciare si interglaciare care s-a produs si in functie de aceasta se deduce varsta formei de relief.

- metoda statistico-matematica permite stabilirea sirurilor de valori numerice medii, extreme necesare intocmirii unor reprezentari spatiale (ex. la analiza indicatorilor morfometrici). Este parte comuna in unele programe pe calculator.

- metode de laborator sunt imprumutate de la alte stiinte. Intre acestea sunt metoda analizei granulometrice, metoda aprecierii gradului de uzura al materialelor transportate de diferiti agenti. In laboratoare special amenajate se pot urmari prin modele desfasurarea unor procese si rezultatul actiunii lor (siroire, alunecari, scurgerea apei in diferite conditii de viteza si debit, procesele de inghet-dezghet etc.).

Metode specifice Geomorfologiei Ele au fost create in procesul cunoasterii si analizei reliefului, dar in timp prin valoarea si expresivitatea reprezentarilor, unele au inceput a fi folosite si in alte domenii geografice, geologice etc.

- metoda morfografica are la baza interpretarea hartii topografice. Prin ea se reprezinta si analizeaza diferitele tipuri de interfluvii, vai, versanti in functie de fizionomia lor.

- metoda morfometrica - foloseste harti topografice in realizarea prin masuratori, calcule a unor reprezentari cartografice prin care se obtin aprecieri cantitative asupra reliefului. Intre acestea sunt gradul de fragmentare in suprafata si pe verticala, inclinarea suprafetelor ce compun relieful etc. (fig. 1)

- metoda blocdiagramei - consta in realizarea unor reprezentari tridimensionale prin care se stabilesc corelatii intre componentele generale care definesc relieful si acelea de natura geologica (roca, structura). (fig. 6)

- metoda schitelor panoramice prin care se obtin reprezentari schematice, de esenta a elementelor caracteristice reliefului; pe unele prin culori si areale sunt indicate si principalele formatiuni geologice si elemente semnificative in peisajul geografic (conturul unor asezari, areale cu anumite asociatii vegetale etc.).

- metoda profilului geomorfologic faciliteaza redarea sintetica pe anumite directii a caracteristicilor reliefului (fizionomie, trepte de relief) si corelarea acestora cu datele de ordin geologic. Varietatea tipurilor de profile ce pot fi realizate impun ca aceasta metoda in prim planul cercetarii geomorfologice. (fig. 5)

- metoda cartarii geomorfologice se bazeaza pe observatii, masuratori, comparatii efectuate pe teren. Consta in localizarea pe hartile topografice a formelor de relief si a proceselor actuale, marcarea lor prin semne (deosebite ca marime in functie de scara hartii) si areale. Cartarea este insotita de descrieri detaliate. Rezultatele aplicarii metodei conduc la realizarea de harti geomorfologice generale sau harti cu un anumit specific (ex. harta teraselor, harta proceselor de modelare actuale etc.).

- metoda crochiurilor este folosita in cercetarile de pe teren, avand caracter expeditiv; prin ea sunt puse in evidenta trasaturile generale ale reliefului care reflecta aspecte de ordin morfografic sau morfometric, anumite trepte de relief cu semnificatie aparte.

- metoda profilelor schematice se aplica pentru inregistrarea unor situatii de detaliu in anumite sectoare; se foloseste pentru evidentierea configuratiei unor forme de relief, pentru prezentarea deschiderilor in diverse depozite etc.

Verificari

Ce intelegeti prin principiu, dar prin metoda?

Aplicati principiile observatiei si comparatiei cauzalatatii pentru o alunecare de teren, un torent, un sector din albia unui rau.

Luand ca baza un ghid turistic al unui masiv din Carpati incercati si aplicati metodele de analiza si sinteza.

Studiati mai multe schite panoramice si blocdiagrame si stabiliti elementele generale si cele specifice reliefului reprezentat.

Care sunt diferentele intre observatia itineranta si cea stationara, dar intre harta geomorfologica si schita de harta. Folositi si "Dictionarul fizico - geografic".

7. Tipuri de energie cu importanta pentru relief.

Orice forma de relief reprezinta rezultatul actiunii singulare sau in combinatie diferita a agentilor care actioneaza din interiorul sau exteriorul Pamantului asupra materiei din care este alcatuita scoarta acestuia. Actiunea se face prin consumul de energie de care dispune la un moment dat si intr-un loc agentul. Sursele de energie sunt diverse ele provenind atat din interiorul Pamantului cat si din spatiul cosmic insa insemnatatea lor pentru crearea reliefului este diferita.

Din interiorul Terrei cele mai importante surse energetice sunt:

Gravitatia care impune atractia spre centrul planetei si care este responsabil atat pentru structurarea in miliarde de ani a materiei din care este alcatuita aceasta, dar pentru relief indeosebi prin impunerea deplasarii materiei mai ales pe suprafetele inclinate (curgerea apei raurilor, alunecarile de teren, prabusirea blocurilor etc.)

Totodata ea impune greutatea corpurilor, ca expresie a fortei cu care acestea sunt atrase spre centrul Pamantului. De asemenea gravitatia determina in timp indelungat ridicarea blocurilor continentale a caror volum, masa si respectiv greutate au fost mult micsorate prin actiunea agentilor externi sau favorizeaza lasarea regiunilor unde se produce in timp indelungat o acumulare enorma de sedimente (arii subsidente).

Energie seismica - se realizeaza indeosebi in regiunile fracturate ale scoartei, unde blocurile aflate in contact se deplaseaza coboara sau se ridica cu viteze diferite, actiuni care favorizeaza concentrarea acesteia in anumite areale situate la adancimi deosebite. Cand marimea ei depaseste limita de rezistenta atunci se desfasoara brusc transmitandu-se sub forma de unde seismice catre exteriorul scoartei. Producerea cutremurelor favorizeaza fracturari noi in scoarta, iar la exteriorul acesteia declansarea de prabusiri, alunecari de teren, crearea in timp a unor rupturi de panta etc. Ca atare rolul acestui tip de energie este insemnat in regiunile labile ale scoartei (ariile de subductie, de orogen recent sau unde fundamentul de platforma este fragmentat intens).

- Energia calorica interna desi este redusa ca marime in raport cu cea solara (dupa unele pareri raportul este 1/20 000) ea are insemnatate deosebita contribuind la dezvoltarea intregului mecanism tectonic generator al placilor tectonice, al lanturilor de munti etc. Provenienta acesteia este legata de surse diferite - materia topita din mantaua superioara (astenosfera), diversele pungi de magma prezente indeosebi in regiunile de orogen din neozoic, dezintegrarea componentilor radioactivi, comprimarea gravitationala etc. Toate acestea fac ca marimea treptei geotermice (temperatura creste cu 1⁰ la fiecare 33 m adancime) sa nu fie constanta nici pe verticala si nici in plan. Consecinta imediata este crearea unor diferente regionale de potential termic care vor determina pe de-o parte transformari ale starii materiei (solida, topitura, gaze etc.) la diferite adancimi in scoarta, iar apoi in marile fose tectonice din ariile de subductie formarea sistemelor de munti ce dau lanturi cu lungimi de mii de metri. Regional se inregistreaza eruptii vulcanice care la suprafata scoartei alcatuiesc platouri si aparate vulcanice. La fel de insemnate sunt tasnirile de gaze si apa fierbinte provenind din vecinatatea "arealelor incinse" din interiorul scoartei (multe alcatuiesc vetre vulcanice) care la suprafata acesteia dau geisere, izvoare termale sau genereaza transformarea rocilor.

Sursele externe sunt numeroase este cea mai importanta.

Energia calorica este ca sursa radiatiile solare. Atmosfera reflecta in spatiul interplanetar cca 30% din totalul radiatiilor ajunse la Pamant, restul fiind consemnat in diverse procese care se produc in cadrul ei precum si in invelisurile de contact (apa marilor si oceanelor, raurilor, vietuitoare, suprafata exterioara a reliefului etc.). Forma Pamantului si miscarile acestuia fac ca repartitia fluxului energetic sa varieze atat spatial (in latitudine se poate diferentia o zona intre paralele de 40⁰ nord si sud in care exista un bilant energetic pozitiv si doua intre 50⁰ si 90⁰ nord si sud in care acesta este negativ; la fel in munti (in altitudine in raport cu linia zapezilor perene) cat si in timp (anual si diurn).

Consecintele acestei repartitii se rasfrang in dezvoltarea unor zone cu potential diferit ceea ce conduce la dezvoltare de circuite la scara planetara, regionala sau locala in care materia sufera deplasari (de la maxim catre minim) in tendinte de a se realiza stari de echilibru. In acest sens s-au individualizat pe de-o parte circuitele maselor de aer si apa la scara Globului, dar si in cuprinsul unor arii continentale sau locale. Pe de alta parte legaturile dintre componentele mediului geografic au favorizat regional si local circuite ale elementelor naturale (apa, azot, oxigen etc.) stimulate de factorul energetic (exprimat prin variatii de temperatura) care le cuprind pe acestea in intregime (apa din precipitatii care patrunde in sol roci in profunzimea reliefului dizolvand diverse substante si care iese la suprafata prin izvoare sau datorita evapotranspiratiei plantelor care o preiau prin radacini etc.).

Pentru relieful de pe uscat diferentele de bilant caloric diurn, sezonier si multianual local se transpun in dezvoltarea unor procese specifice (dezagregare, alterare chimica etc.) care conduc la maruntirea rocilor, slabirea legaturilor dintre blocuri si la generarea diverselor forme de deplasare ale acestora (caderi ca efect al greutatii, impingeri laterale impuse de dilatari diferentiate etc.). La fel de insemnate sunt succesiunile in timp ale proceselor ca urmare a modificarii conditiilor de bilant caloric. In acest sens semnificative sunt cele cu regim sezonier (in tara noastra iarna eroziunea solurilor scade, primavara cand are loc topirea zapezii si ploi bogate eroziunea este puternica, vara alterneaza perioade cu debite mici si eroziune mai slaba cu altele cand se produc averse si o eroziune accelerata, iar toamna din nou la debite mici sunt eroziuni reduse).

La scara Globului diferentele zonale indeosebi de natura termica se transpun intr-o diferentiere similara a proceselor ce actioneaza pe suprafata terestra si care genereaza depozite si forme de relief. In acest fel s-au individualizat zone morfoclimatice (ecuatoriala, de savana, desertica, subtropicala, temperate, subpolare, polare).

- Energia eoliana are la baza diferentele de presiune pe care le inregistreaza (zonal, regional, local) masele de aer in buna masura cauzate de deosebiri de potential termic. Ca urmare se produc deplasari ale aerului dinspre ariile cu presiune maxima spre cele minime proces care genereaza vanturi cu viteza, tarie si durata diferite, capabile sa exercite asupra stancilor si versantilor abrupti o actiune de slefuire, dar si un transport pe distante deosebite a prafului si nisipului. Ca urmare rezulta pe de-o parte forme de eroziune, iar pe de alta parte forme de acumulare.

- Energia hidraulica este aceea care sta la baza actiunii apei raurilor, valurilor din lacuri si mari, a curentilor. In cazul raurilor ea este dobandita din relatiile care se stabilesc intre marimea debitului si panta albiei prin care apa se scurge (este mare la debite crescute si pante accentuate si invers). De aici ideea ca ea nu este o marime constanta ci variaza in timp (debite crescute la precipitatii abundente si minime in perioade secetoase) si spatiu (in munti in raport cu regiunile de campie). Ea este folosita mai ales pentru exercitarea proceselor de eroziune si pentru transportul apei si materialelor smulse. Energia valurilor si curentilor marini este dependenta de alti factori. Cea mai insemnata actiune o are vantul care imprima deplasarea lichidului in directia pe care acesta se manifesta. In functie de intensitatea lui valurile si curentii au dimensiuni si forta diferite. La fel de insemnate sunt valurile create in regiunile unde se produc frecvent cutremure submarine (mai ales in cele de rift si in lungul foselor din ariile de subductie) sau eruptii vulcanice. Sunt mai rare dar energia capatata este foarte mare incat valurile au dimensiuni considerabile si se propaga pe distante intinse. De retinut faptul ca energia realizata initial se pastreaza un interval de timp si dupa incetarea actiunii factorului care a produs-o.

Efectele actiunii acestora se resimt pe tarmurile continentelor si insulelor unde energia capatata se consuma in erodarea pantelor abrupte, transportul nisipului, pietrisului, blocurilor de roca sau materiei organice din apa, in bararea gurilor de varsare ale raurilor sau a unor golfuri etc.

- Energia antropica capata o insemnatate tot mai mare pe masura evolutiei gandirii umane. S-a trecut de la forta manuala dirijata de energia fizica a omului (la realizarea de excavatii, nivelari, constructii etc.) la forte dirijate mecanic, electronic in conformitate cu programe gandite de oameni, unele spre binele comunitatii (baraje, terasari, canale etc.) altele spre raul acesteia (cele legate indeosebi de razboaie unde in ultimele decenii s-a ajuns la utilizarea energiei nucleare). Indiferent de situatie, prin ceea ce oamenii fac, se ajunge la modificari insemnate pe plan local sau regional ale conditiilor de mediu incepand cu schimbari ale formelor de relief naturale si realizarea altora antropice.

Energii de natura planetara sunt dependente de miscarile Pamantului (indeosebi de rotatie) si de atractia pe care o exercita asupra lui Luna si Soarele. In prima situatie se naste forta lui Coriolis care accentueaza deplasarea spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in cea sudica a curentilor de aer, apa etc. cu unele consecinte si in dinamica modelarii reliefului.

- Atractia exercitata de Luna si Soare se materializeaza in producerea mareei terestre si oceanice. Cele din urma conduc la dezvoltarea fluxului si refluxului apelor oceanice cu consecinte locale directe in schimbari in fasia litorala (mai ales la gurile fluviilor) si a valului de flux planetar care se propaga in sens invers rotatiei pe care o franeaza avand consecinte micsorarea vitezei, schimbarea extrem de lenta a formei Pamantului (diminuarea turtirii).

8. Agenti, procese, raporturile dintre ele.

In crearea reliefului se confrunta diversi factori, stadiul la care se ajunge la un moment dat in ansamblul relatiilor care se stabilesc intre acestia reflectandu-se in formele de relief rezultate. In Geomorfologie factorii sunt numiti agenti. Ei fie ca isi consuma energia pe care o au pentru crearea unor forme de relief, fie ca prin proprietatile fizice, chimice, de alcatuire etc., influenteaza geneza, evolutia si in final caracteristicile reliefului. De aici, o prima gruparea in agenti morfogenetici sau activi (creatori de relief), intre care apele curgatoare, vantul, ghetarii, apa marii etc. si agentii pasivi, cei care dirijeaza (influenteaza) actele generarii si evolutiei efectuate de primii. (roca, structuri geologice etc.).

8.1. Agentii activi in functie de locul unde actioneaza asupra scoartei si creeaza forme de relief, se divid in alte doua grupari-interni si externi.

Agentii interni (endogeni) actioneaza la diferite niveluri din scoarta in sectoarele unde este concentrata energia tectonica, seismica vulcanica sau de alta natura. Actiunile lor sunt deosebite, atat ca intindere spatiala, cat si ca interval de manifestare dar ceea ce le este comun este exercitarea actiunii asupra partii exterioare a scoartei insotita de crearea de forme de relief specifice. Ei se coreleaza in sistemul dezvoltarii si evolutiei placilor. (fig. 7)

- Miscarile orogenetice in perioade de zeci si sute de milioane de ani dezvolta cutari ale unei mase insemnate de roci sedimentare, metamorfice insotite de crearea de cordiliere, fose si in final lanturi de munti (ex. miscarile hercinice, alpine etc.)

- Miscarile epirogenetice se produc pe spatii mai reduse si dau ridicari sau coborari ale unor spatii continentale dar si a lanturilor de munti unde se imbina cu orogenia constituind finalizarea consumului energiei tectonice. Prin ridicarea regiunilor litorale (epirogenie pozitiva) uscatul se extinde, iar prin coborarea acestora (epirogenie negativa) se micsoreaza.

- Miscarea topiturilor magmatice este insotita mai intai la scara globala de deplasarea placilor, cresterea lor in zonele de rift si micsorarea in cele de subductie, pe cand la nivel regional, local de dezvoltarea pe de-o parte a unor vulcani sau lanturi vulcanice, iar pe de alta de coborari compensatorii ale scoartei in regiuni limitrofe (rezulta depresiuni de compensatie ex. Depresiunea Brasov).

- Seismele desi au hipocentrul la adancimi variate (de la cativa kilometri la peste 200 km) ele se propaga repede pe suprafete intinse reactivand ariile labile din scoarta si impulsionand diverse procese morfogenetice pe scoarta (ex. alunecarile) insotite de dezvoltarea unor forme de relief.

Toate aceste actiuni, dar mai ales primele trei, conduc la realizarea in timp indelungat a formelor de relief cu dimensiunile cele mai mari (continente, bazine oceanice, lanturi de munti, bazine depresionare, bombari sau lasari ale scoartei pe areale largi etc.), ce pun in evidenta denivelarile cele mai importante de la exteriorul scoartei.

La acestea se adauga si alti factori intre care doi sunt evidenti prin efecte. Mai intai este, actiunea gravitatiei generata de energia particulelor numite gravitoni din interiorul Pamantului si care se transmite la exteriorul scoartei in mobilitatea materialelor pe pante, greutatea corpurilor etc.

Cel de al doilea este forta centrifuga, rezultata din miscarea de rotatie a Pamantului care impunand viteze de deplasare diferite in sens latitudinal (maxim la Ecuator si minim in zonele polare) pentru elementele de pe scoarta terestra sau din mediile aflate pe ea conduce la modificari ale directiei de propagare (spre dreapta in emisfera nordica si stanga in cea sudica, forta lui Coriolis).

Agentii externi sunt mult mai numerosi, actiunile lor sunt pe spatii mai restranse si in intervale de timp scurte. Energia care le stimuleaza este cantonata in mediile cu care scoarta intra in contact (apa, aer, vietuitoare etc.) si deriva direct sau indirect la scara globala din energia solara, iar local din diferente de potential termic, de presiune, salinitate etc. Variatiile climatice globale la intervale de timp mari se reflecta in modificarea regimului de actiune a agentilor externi. O racire generala dezvolta ghetarii, inghet-dezghetul, nivatia, micsoreaza spatiul de actiune al apelor curgatoare, coboara nivelul marilor si oceanelor (eustatism negativ) etc. (fig. 8).

Rezultatele manifestarii agentilor externi sunt forme de relief pozitive sau negative cu dimensiuni variabile (cele mai mici se realizeaza in intervale de timp scurt) dar care insumate conduc la configuratia prezenta a reliefului unor regiuni terestre.

Agentii se manifesta prin intermediul a trei tipuri de actiuni denumite procese. Ele difera ca denumire de la un agent la altul, dar fiecare are o actiune distincta - excaveaza, deplaseaza si depune (exemple - apele curgatoare realizeaza eroziune, transport si acumulare, ghetarii extractiei, transport si acumulare; vantul - coroziune, deflatie si acumulari etc.). Importanta proceselor este diferita nu numai de la unul la altul ci si in functie de mediul natural in care se realizeaza. Acesta (umed, arid, rece, cald, temperat oceanic, temperat continental) conduce la asocierea agentilor si proceselor in evolutia pe ansamblu a reliefului unei regiuni in cadrul careia se stabileste o anumita ierarhizare a lor reflectata in configuratia si marimea formelor rezultate si in specificul modelarii.

Legaturile dintre agenti, procese conduc spre doua directii de evolutie - contradictorie si asociata. (fig. 9)

- Sensul contradictoriu apare evident mai intai intre actiunile celor doua mari grupari de agenti. Cei interni creeaza marile denivelari ale reliefului scoartei - bazinele ca forme negative si continentale, lanturile de munti ca forme pozitive. Agentii externi au, pe ansamblu, tendinte de umplere a golurilor tectonice pe seama nivelarii formelor pozitive. In al doilea rand poate sa se produca o astfel de directie intre agenti din aceeasi grupare (miscarile orogenetice sau epirogenetice pozitive creeaza forme pozitive opuse tendintei gravitatiei, subductiei sau fluviul aduce materiale in tendinta ridicarii nivelului fundului platformei litorale pe cand curentii marini, refluxul le transporta la distante mari impiedicand acest proces etc.).

- Cea de-a doua directie, asociativa, este mult mai nuantata ea realizandu-se atat intre agenti din grupari diferite cat si din aceeasi grupare. Astfel, miscarile orogenetice se imbina cu cele epirogenetice, cu vulcanismul, cu dinamica placilor etc. in crearea spre exemplu a diverselor lanturi de munti; apele curgatoare, vantul, ghetarii, apa marii etc. conlucreaza in nivelarea muntilor, dealurilor etc.

Alt gen de asociere este legat de imbinarea unor agenti interni si externi. Astfel actiunea gravitatiei, seismicitatii cu cea a apelor din precipitatii genereaza diverse tipuri de deplasari de teren (alunecari) sau miscarile epirogenetice negative (in regiunile subsidente) se combina cu aluvionarea intensa produsa de rauri miscarile epirogenetice pozitive stimuleaza procesele de eroziune datorita cresterii regiunii in altitudine, dar si in marirea pantelor.

8.2. Agentii pasivi sunt legati de partea exterioara a scoartei terestre avand prin caracteristici rol esential in influentarea, uneori hotararea, in dirijarea mecanismelor proceselor agentilor morfogenetici activi in crearea unor forme de relief si chiar a unor peisaje morfologice distincte. Intre acestia importanti sunt alcatuirea petrografica, structura geologica; s-ar mai putea adauga neotectonica, seismele care desi sunt factori care dispun de energie, efectele manifestarii lor se constata in timp si corelat cu actiunea proceselor exogene. De exemplu un sector de campie care se lasa lent (subsidenta) se va caracteriza printr-o intensa aluvionare produsa de rauri, iar in altul care se ridica apele curgatoare se vor adanci continuu rezultand in timp sectoare de vale inguste (defilee).

9. Legile generale si specifice reliefosferei.

Actiunea agentilor, gruparea si intensitatea lor nu se realizeaza haotic, intamplator ci in baza unor stranse corelatii care se dobandesc intre ei dar si cu elementele de mediu in care se produc. Ca urmare, mecanismul genetico-evolutiv se desfasoara in concordanta cu diverse legi, unele cu caracter general, iar altele pe diferite trepte ierarhice inferioare in cadrul reliefosferei.

9.1. Legile globale se raporteaza la mediul geografic la scara planetara, ele conditionand marile sisteme geografice terestre in care si relieful constituie un component esential, deci ele actioneaza deopotriva in toate subinvelisurile mediului geografic stabilind si interconditionarile dintre ele. In aceasta grupa se includ:

Legea zonalitatii este impusa de - forma aproape sferica a Pamantului ce determina o repartizare inegala a cantitatii de radiatie solara (scade de la latitudinile mici spre poli). Rezulta mai intai fasii numite zone de caldura cu desfasurare latitudinala in care bilantul radiativ este diferit. Dar, in cadrul acestora acelasi specific zonal se reflecta in valorile temperaturii, precipitatiilor, umezelii, in repartitia principalelor formatiunii vegetale si asociatii de animale, distribuirea tipurilor de sol, specificul scurgerii raurilor etc. In reliefosfera situatia apare evident in: caracteristicile actiunii agentilor externi, regimul de manifestare a proceselor morfogenetice (au rol esential, alterarea chimica in zona ecuatoriala, vantul si pluviodenudarea in deserturi; fluviatia in zonele temperate; inghet-dezghetul, nivatia etc. in zonele reci), in modalitatile asocierii lor (alterarea cu eroziunea laterala si pluviodenudarea in regiunile calde si umede; actiunea vantului cu siroirea, dezagregarea in desert; actiunea raurilor, cu siroirea, alunecarile de teren in regiunile temperat oceanice; inghet-dezghetul, zapada, vantul in zonele reci etc.) si in individualizarea unor grupari de forme de relief si chiar de peisaje morfologice cu distributie latitudinala (ex. inselberguri cu pedimente si pediplene in savane, erguri si hamade in desert, nivele de eroziune, terase, glacisuri, lunci in zona temperata, soluri poligonale, hidrolacoliti, campuri de pietre etc. in zonele polare etc). Ca urmare, pe fondul general impus de diferentierea zonelor de caldura rezulta si zonele morfoclimatice (calda si umeda, calda si uscata, calda cu sezoane diferite de umiditate; temperata umeda si temperata arida; reci subpolare si polare.

Legea interzonalitatii actioneaza tot in sens latitudinal, dar la contactul dintre doua zone de caldura, fasii unde se succed periodic caracteristici morfoclimatice specifice acestora. Factorii care o impun sunt inclinarea axei terestre si miscarea de revolutie a Pamantului care conduc la migrarea fasiilor de convergenta si divergenta a maselor de aer, pendularea Ecuatorului termic si de aici o modificare periodica a conditiilor in care se realizeaza dinamica si evolutia actuala a reliefului. Pe Glob s-au individualizat sase zone de acest tip (doua subecuatoriale, doua subtropicale si doua subpolare) desfasurate relativ simetric in raport cu Ecuatorul; in cadrul lor sunt cele mai multe asocieri de agenti si procese morfologice.

Legea etajarii este conditionata de existenta unor sisteme de munti inalti, pe mai multe mii de metri. In acest fel sectoare din cadrul lor se vor situa la altitudini diferite in troposfera si vor primi cantitati deosebite de energie solara reflectata de scaderea valorilor de temperatura pe verticala (cca. 6⁰ la 1000 m). In acelasi sens se constata o crestere pana la o anumita inaltime a cantitatii de precipitatii si a umiditatii apoi diminuarea lor, modificari in regimul vanturilor si diverselor fenomene meteorologice. Toate acestea se rasfrang in asocierea si intensitatea producerii proceselor de modelare. Daca la baza muntilor agentii si procesele sunt comune cu cele din zona morfoclimatica in care se afla acestia de la o anumita altitudine ele se vor modifica, vor fi alte grupari, situatie care permite deosebirea de fasii cu desfasurare pe verticala care vor avea fiecare un anumit specific morfologic (etaje morfoclimatice). Acestea nu au o dezvoltare spatiala mare dar sunt bine individualizate si usor de delimitat. Unii factori locali (expozitia versantilor, marimea pantelor, fragmentarea etc.) pot cobori sau ridica limita lor, dezvoltand asimetrii, iar printr-o evolutie indelungata a relatiilor in sectoarele de contact, se poate ajunge la impunerea unor fasii tranzitorii (subetaje) cu procese si forme de relief distincte.

Spre deosebire de zonele morfodinamice tranzitorii a caror individualizarea a fost determinata de alternanta sezoniera a conditiilor ce genereaza relieful, la subetaje modificarile se dobandesc treptat prin afirmarea relatiilor din arealele de contact dintre etaje.

9.2. Legile specifice reliefosferei. Ele actioneaza la nivelul acestui invelis sau pentru anumite sectoare ale acestuia.

Legea expansiunii si restrangerii fundului bazinelor oceanice care are un caracter general reflecta raportul dintre ponderea proceselor dinamice din rifturi si ariilor de subductie in functie de care evolueaza placile, bazinele oceanice si masele continentele, se dezvolta reliefuri submarine etc.

Legea profilului de echilibru constituie o forma de exprimare la nivelul reliefosferei a legii generale a echilibrelor si dezechilibrelor. Interferenta actiunilor agentilor interni si externi conduce catre o tendinta generala de nivelare a reliefului exprimata de profile morfodinamice cu un anumit specific impus de conditiile in care s-a infaptuit modelarea printr-o evolutie de durata. Forma ideala a profilului este o linie larg concava. In natura insa intervin foarte multi factori locali, regionali care diversifica aceasta situatie.

Intre acestia importanti sunt:

- roca (panta va fi mai redusa la cele care opun o rezistenta mica);

agentul (raul va crea un profil generalizat larg concav pe cand un ghetar un profil in trepte);

climatul (creeaza profile diferite ca infatisare in principalele zone morfoclimatice care reflecta specificul imbinarii proceselor prin care actioneaza agentii; ex. raurile au profil in trepte in zona ecuatoriala, pragurile de natura tectonica fiind conservante, apoi cu concavitatea in sectorul superior in regiunile semiaride, larg concave in cele temperate, concave dar cu panta mare in cele reci, subpolare).(fig. 10)

Se disting doua situatii de evolutie catre un stadiu final de echilibru - prima in lungul traiectului actiunii agentului (rau, ghetar) si a doua pe suprafata de manifestare a proceselor impuse de un agent sau grupare de agenti (pe versanti, pe platforma litorala etc.). Indiferent de situatie atingerea echilibrului nu reprezinta decat o stare finala relativa. Pot interveni diversi factori (ridicarea neotectonica a regiunii, coborarea punctului de varsare, modificarea climatului etc.) care rup echilibrul impunand inceperea unei modelari noi ce va tinde catre un alt profil de echilibru. Ca urmare, in timp indelungat evolutia reliefului unei regiuni poate consemna forme care indica un anumit numar de faze in care s-a ajuns mai mult sau mai putin la stadii de echilibru. (ex. in lungul unei vai nivelele de eroziune si terasele). In unele situatii care presupun o evolutie de durata pe fondul general al unei stabilitati a factorilor care pot provoca dezechilibrari majore se poate ajunge la o nivelare pe ansamblu a reliefului pe teritorii intinse. Rezulta suprafete cvasiorizontale care reteaza structuri si roci diferite si care au caracteristicile unor campii de eroziune (peneplene, pediplene).

Legea nivelului de baza exprima dependenta modului (regimului) de realizare a modelarii unui versant sau a profilului longitudinal al unui rau in functie de pozitia bazei (punctului) de la care aceasta incepe sa se manifeste.

Pentru rauri se admite un nivel de baza general (nivelul zero al marilor si oceanelor sub care actiunea de eroziune a agentului nu se mai produce), nivele de baza regionale (vatra unei depresiuni, un lac prezent in cursul sau, punctele de confluenta etc.) si nivel de baza locale, (pragurile structurale sau petrografice etc.). (fig. 9).

In cazul ghetarilor, el coincide cu limita zapezilor vesnice, pentru apa marii in regiunile de tarm adancimea de pe platforma de la care se constata actiunea valurilor, curentilor.

Pentru evolutia versantilor importanta este atat pozitia bazei acestora ca nivel general, dar si orice ruptura de panta din lungul lor impusa de prezenta unor strate de roca mai dura sau realizata prin declansarea unor alunecari, prabusiri in masa etc. Fiecare dintre acestea reprezinta punctul in raport de care mai sus se va produce un anumit ritm de modelare. Dar, nu trebuie omis faptul ca pozitia lor este relativa, intrucat in timp indelungat ea se modifica ceea ce va conduce la schimbari in dinamica proceselor. (ex. in lungul raului un prag se retrage spre amonte lasand in aval o albie relativ echilibrata; pe un versant se ajunge la o atenuare a pantei generale etc.).

Legea eroziunii diferentiale. Relieful este alcatuit din roci variate care sunt cuprinse in structuri geologice diferite. Ca urmare, agentii exogeni intampina rezistente deosebite pe parcursul modelarii suprafetelor ce-l compun. De aici, rezulta faptul ca actiunea lor va fi diferita de la un sector la altul al versantilor sau albia raurilor, procesele avand intensitate variabila (mai rapida in sectoarele cu roci friabile si slaba pe cele dure, rezistente). Rezultatele se vor concretiza in diversificarea pantelor ce compun versantii, interfluviile, vaile (fig. 11) si de aici imprimarea unor fizionomii aparte care in multe situatii devin specifice unei categorii de roci (formele carstice pe calcar, crovurile pe loess, capatanile de zahar pe granite etc.) sau structuri geologice (vai simetrice, platouri pe structura tabulara etc.).

Legea ciclului de evolutie - pleaca de la ideea ca evolutia reliefului unei regiuni se face de la o forma primara la una de echilibru. W.M. Davis a definit prima data ciclul eroziunii, separand etape de evolutie (tinerete, maturitate, batranete) aplicat la transformarea unui sistem montan, intr-o campie de eroziune (peneplena). Ulterior l-a extins la sistemele carstice, glaciare, desertice etc. (fig. 11)

In diferite variante legea poate fi urmarita la evolutia oricarei forme de relief (o terasa aluviala rezulta prin doua etape de modelare (realizarea unei lunci si adancirea raului in aceasta lunca), iar terasa aluvionara implica trei etape (adancirea raului, dezvoltarea unei panze de aluviuni si o noua adancire). Intr-un camp cu loessuri groase evolutiv se pot separa trei stadii: se trece prin camp cu crovuri, camp cu gavane si camp cu depresiuni intinse (padine).

In natura, cu cat se trece de la forme de relief simple la forme complexe, desfasurate pe spatii largi si care au cunoscut o evolutie de durata, situatiile devin mult mai complicate. In lungul unei vai importante (Prahova, Teleajen, Buzau etc.) pot fi identificate forme de relief realizate in mai multe cicluri de evolutie (ex. nivele de eroziune, terase, lunca etc.).

Trebuie retinut insa faptul ca un ciclu nu este identic cu altul, fiecareia fiindu-i specifice - un anumit mod de manifestare a proceselor in raport de diversi factori locali (roca, structura etc.), regionali (conditii climatice), o anumita durata de stabilitate relativa a factorilor morfogenetici (neotectonici, climatici etc.) care pot intrerupe desfasurarea normala a proceselor de modelare etc.

Verificari:

Mentionati trei regiuni seisemice pe Glob si una in Romania.

Care sunt principalele invelisuri din structura interna a Pamantului rezultate din actiunea conjugata a gravitatiei si a miscarii de rotatie?

Extrageti din dictionarele geografice definitiile agentilor externi si dati exemple.

Pentru fiecare lege precizati - definitia, factorii favorizanti, mod de manifestare si dati exemple.