Geopolitica, geostrategia si geoeconomia petrolului si gazelor naturale

Geopolitica, geostrategia si geoeconomia petrolului si gazelor naturale

De la revolutia industriala, geopolitica energiei -cine o furnizeaza si accesul sigur la aceste resurse, a devenit un factor important in securitatea si prosperitatea globala, iar o data cu terminarea Razboiului Rece noi centre de putere au aparut, sau mai bine spus noi zone de interes strategic, in mare parte datorita importantelor zacaminte de petrol ce se afla in diferite zone si tari de pe glob si mai ales datorita dependentei energetice a Europei si a Americii de Nord fata de acestea, cum ar fi Golful Persic, zona Marii Caspice, Angola, Sudan, Nigeria, Caucaz, Iran, Irak si altele. Aceste zone au fost si inca sunt importante zone de conflict intre marile puteri ale lumii cu privire la accesul la resurse si controlarea acestora si mai mult, datorita "aurului negru", au ajuns sa fie tari (sau zone) de interes strategic in sistemului international -putem lua aici exemplul Orientului Mijlociu care, daca nu ar avea importante zacaminte de petrol ar fi o zona mult diferita de cea care este acum. Din acest punct de vedere, putem spune ca petrolul a ajutat la modelarea politicilor marilor puteri si nu numai fata de Orientul Mijlociu -precum si fata de alte state ale lumii a treia ce au importante zacaminte de petrol si gaze naturale.

Petrolul a fost descoperit pentru prima oara in America acum o suta cincizeci de ani, in 1859. La inceputul secolului XX sustinea numai 4% din energia mondiala in timp ce, decade mai tarziu, a devenit cea mai importanta si utilizata sursa de energie. Astazi petrolul sustine 40% din energia mondiala si 96% din energia transporturilor. De la trecerea de la carbune, ca sursa principala de energie, la petrol lumea a consumat 875 bilioane de barili. Din acest moment pana in 2020, consumul mondial de petrol va creste cu aproximativ 60%. Sectorul cel mai "consumator" va ramane in continuare cel al transporturilor. Tarile cu cea mai mare crestere a consumului de petrol sunt China si India, pe masura ce acestea devin importanti actori economici pe scena internationala si pe masura ce populatia acestora creste din ce in ce mai mult (ale caror populatii totalizeaza o treime din toata umanitatea). In urmatoarele doua decade consumul de petrol al Chinei este estimat ca va creste cu o rata de 7,5% pe an iar al Indiei cu 5.5% (in comparatie cu 1% in tarile industrializate). Gazele naturale reprezinta aproximativ 23% din consumul global de energie, vor insemna peste 30% prin 2020 si vor domina, probabil, geopolitica in viitoarele evolutii ale secolului XXI.

Petrolul este cea mai importanta resursa neregenerabila a lumii, pe care se bazeaza societatea industrial astazi. Petrolul si gazele naturale sunt "combustibilul" capitalismului modern, din moment ce natiunile membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) totalizeaza doua treimi din consumul de petrol mondial. Petrolul si gazele naturale (alaturi de carbune) nu numai ca sunt sursa a 75% din energia consumata la nivel mondial, sunt de asemenea integrate in productia multor bunuri si produse necesare unei lumi dezvoltate. Gazele naturale si petrolul reprezinta intre 90% din energia consumata de catre primele trei economii ale lumii-SUA, Japonia si Uniunea Europeana, multe tari aflate in curs de dezvoltare ca Brazilia, India, Coreea de Sud, Mexic si India inregistrand un consum de energie din ce in ce mai mare. Petrolul si gazele naturale sunt "marfuri" strategice, orice schimbare ale preturilor sau ale ofertei avand un impact foarte mare asupra economiilor si oamenilor.

I.1. Resursele strategice: petrol si gaze naturale

I.1.1 Distributia geografica a resurselor strategice

Este foarte bine stiut faptul ca resursele strategice, petrolul si gazele naturale, nu sunt uniform raspandite pe glob, majoritatea rezervelor de petrol aflandu-se la distante mari si foarte mari fata de principalii consumatori, ceea ce creeaza diverse probleme economice, politice, ecologice, etc. Pana sa vorbim despre acestea, in Capitolul II al lucrarii de fata, sa vedem, intai, cum sunt resursele strategice raspandite pe glob:

• Principalii actori din punct de vedere al rezervelor de petrol

Potrivit BP Statistical Review of World Energy publicat in luna iunie a anului 2009, rezervele descoperite de petrol, la sfarsitul anului 2008, erau de 1.258 miliarde de barili (vezi Tabelul 1), impartiti procentual astfel: 0.5% Uniunea Europeana, 7.1% OECD, 76% OPEC, 13.9% non-OPEC si 10.2% fosta URSS. Putem observa ca regiunea cu cele mai importante zacaminte de petrol este Orientul Mijlociu, cu 754.1miliarde de barili, totalizand 59.9% din totalul mondial, urmata, in ordine descrescatoare de Europa si Eurasia cu 142.2 miliarde, Africa 125.56 miliarde, America Centrala si de Sud 123.2 miliarde, America de Nord 70.9 miliarde si Asia si Pacific cu 42 miliarde de barili (Vezi Harta 1). Potrivit aceluiasi tabel, principalii cinci actori din punct de vedere al rezervelor de petrol, la nivel mondial, sunt Arabia Saudita cu 21% din totalul mondial si anume 264.1 miliarde de barili, Iran 10.9%, Irak 9.1%, Kuweit 8.1% si Venezuela 7.9%.

• Principalii actori din punct de vedere al rezervelor de gaze naturale

Potrivit aceluiasi raport, la sfarsitul anului 2008, la nivel mondial, existau 185.2 mii de miliarde de barili, din care 1.6% apartin Uniunii Europene, 9% OECD si 30% fostei URSS. De asemenea, putem observa ca regiunea cu cele mai importante zacaminte de gaze naturale ramane tot Orientul Mijlociu, cu 75.91 mii de miliarde de barili si anume 41% din totalul mondial, urmata de Europa si Eurasia cu 34%, la mare distanta situandu-se, in ordine descrescatoare, Asia si Pacific, Africa, America de Nord si America Centrala si de Sud cu 8.3%, 7.9%, 4.8% si respectiv 4% (vezi Harta 2). Potrivit Tabelului 2, primii trei actori mondiali din punct de vedere al rezervelor de gaze naturale sunt Rusia 23.4% cu 43.30 mii de miliarde de metrii cubi, urmata de Iran cu 16% si Qatar cu 13.8% din totalul mondial.

• Noi actori importanti pe scena energiei mondiale

Thomas S. Ahlbrandt si Peter J. Mc.Cabe, in "Global Petroleum Resources: A View to the Future", un document publicat pentru Geotimes, ofera o estimare a resurselor conventionale de petrol si gaze naturale: productia curenta cumulata, resursele ramase, cresterea rezervei si resursele nedescoperite de petrol sunt estimate la 3 miliarde de miliarde de barili. Aproximativ 24% dintre acestea au fost extrase si 29% au fost descoperite. In ceea ce priveste gazul natural, acesta este estimat la o valoare de 15.4 cvatrilioane de metrii cubi, din care numai 11% au fost produse si 31% au fost descoperite si inregistrate ca rezerve dovedite. Zonele ce contin cele mai mari volume de resurse nedescoperite de petrol sunt Orientul Mijlociu, Siberia de Vest, regiunea Marii Caspice, deltele fluviilor Niger si Congo, Nord-Estul Groenlandei si Surinam. Zonele ce contin importante resurse de gaz nedescoperite sunt Bazinul Vest Siberian, Marile Barents si Kara, Orientul Mijlociu, Norvegia, Siberia de Vest si Australia. Bazinele arctice contin aproximativ 25% din resursele de petrol nedescoperite.[1]

I.1.2. Marii producatori si consumatori

Din anul 1970, consumul mondial de energie a crescut cu 84% si este asteptat sa creasca cu inca 60% in urmatorii 20 de ani. Cel mai mare consum il inregistreaza tarile puternic industrializate: SUA consuma 25% din toata energia consumata, Uniunea Europeana 18% si Japonia 5%. In acest moment, cel mai mare consumator de petrol este SUA, aceasta folosind 19 milioane de barili pe zi din cei 77 milioane la nivel mondial. Rata de crestere a consumului nu este insa uniforma. Multe tari aflate in curs de dezvoltare au cunoscut o crestere a energiei utilizate o data cu integrarea in noua economie mondiala. In timp ce SUA Europa de Vest si Japonia au inregistrat o rata de crestere de 12%, America Centrala si de Est a inregistrat o crestere de 40%, Asia de 44% cu Coreea de Sud si India in frunte, cu 84% si respectiv 59%. In America Latina si Asia este asteptat ca acest consum sa se dubleze pana in 2020, economiile asiatice fiind cele cu cele mai mari "asteptari": pana in 2020 este asteptat ca acestea sa intreaca SUA in ceea ce priveste consumul de energie. In ceea ce priveste China, un actor important pe scena globala a energiei, aceasta este de asteptat sa creasca cu o rata de patru ori mai mare decat cea a Europei si Americii. Pana in 2020, consumul de petrol al Chinei este estimat ca va creste cu 150% iar cel de gaz natural cu 1 100%.

• Productia mondiala de petrol si gaze naturale

Potrivit BP Statistical Review of World Energy, cea mai mare productie de petrol[3] este inregistrata in Orientul Mijlociu cu 31.9% (din care Arabia Saudita 13.1%), urmand Europa si Eurasia cu 27.1% (din care 12.4% Rusia), America de Nord cu 15.8%, Africa cu 12.7%, Asia si Pacific cu 9.7% si America Centrala si de Sud cu 8.5% (vezi Tabelul 3). In ceea ce priveste gazul natural, 35.4% din acesta se produce in Europa si Eurasia, din care 19.6% in Rusia, urmand America de Nord cu 26.7%, Asia si Pacific 13.4%, Orientul Mijlociu 12.4%, Africa cu 7% si America Centrala si de Sud 5.2%. Putem observa deci ca primele trei tari producatoare de petrol sunt Arabia Saudita, Rusia si SUA iar Rusia, Sua si la mare distanta de acestea Iranul.

• Consumul mondial de petrol si gaze naturale

Potrivi aceluiasi document, in ordine descrescatoare, zonele cu cel mai mare consum inregistrat de petrol la nivel mondial sunt: Asia si Pacific cu 30.1% (din care 9.6% China si Japonia 5.4%), America de Nord cu 27.4% (din care SUA cu 22.5%), Europa si Eurasia cu 24.3% (din care Rusia cu 3.3%), orientul Mijlociu 7.8%, America Centrala si de Sud 6.9% si Africa 3.4% (vezi Tabelul 6). In ceea ce priveste consumul de gaz natural, regiunea de pe primul loc este Europa si Eurasia cu 38% (din care 13.9% Rusia) , urmata de America de Nord (SUA 22%), Asia si Pacific 16%, Orientul Mijlociu, 10.8%, America Centrala si de Sud 4.7% si Africa 3.1%. Principale tari consumatoare de petrol sunt deci SUA, China si Japonia iar de gaze naturale SUA, Rusia si Iran.

I.1.3. Marii exportatori si importatori

• Principalii exportatori de petrol si gaze naturale

Potrivit OPEC World Energy Outlook, document realizat la nivelul anului 2008, zona cu cele mai mari exporturi de petrol este Orientul Mijlociu, urmata de Africa si Europa de Est. Clasamentul pe tari este: Arabia Saudita, Rusia, Iran (vezi Tabelul 8). Clasamentul in ceea ce priveste exportul de gaz natural este urmatorul Europa de Vest, Europa de Est si SUA, Orientul Mijlociu fiind aici pe ultimul loc. In ceea ce priveste clasamentul pe tari, acesta este urmatorul, in ordine descrescatoare: Rusia, Canada si Norvegia (vezi Tabelul 9).

• Principalii importatori de petrol si gaze naturale

Potrivit aceluiasi document, principalele trei zone importatoare de petrol sunt: Asia si Pacific, Europa de Vest si America de Nord. Clasamentul pe tari este: SUA, urmata la mare distanta de Japonia si India (vezi Tabelul 10). Referitor la importul de gaze naturale, clasamentul este: Europa de Vest, Asia si Pacific si America de Nord. La nivelul anului 2008, clasamentul pe tari era urmatorul:SUA, Japonia, Germania (vezi Tabelul 11).

I.1.4. Retele si conducte de transport, mari companii in domeniul energetic

La nivelul anului 2006, potrivit The World Factbook, prin vastul sistem de retele si conducte treceau, de la producatori la consumatori, peste 2.673 miliarde de metrii cubi de gaze naturale si 80 de milioane de barili de petrol[4]. Accesul la resursele energetice din Est necesita dezvoltarea unei infrastructuri adecvate intereselor occidentale: o distanta cat mai scurta intre sursa si utilizator, o capacitatea cat mai mare de transport al conductei, costuri de productie cat mai ieftine, costuri de transport cat mai mici, tranzitul resurselor sa se faca pe parcursul unor zone stabile din punct de vedere politic precum si facilitati portuare si de transport maritim si fluvial . Toate aceste aspecte trebuie luate in calcul atunci cand se proiecteaza noi conducte si retele de transport pentru petrol si gaze naturale. Conform Simdex , la nivelul anului curent, numarul total al proiectelor de dezvoltare pe viitor in domeniul conductelor si retelelor de transport este de 714, cu o lungime totala de 324 301 km, din care 193 in America de Nord, 44 in America Latina, 102 in Europa, 57 in Africa, 115 in Orientul Mijlociu, 156 in Asia si 47 in Austral-Asia. In momentul de fata, numarul total al conductelor de petrol este de 65 dintre care 4 in Africa, 19 in Asia, 14 in Europa, 11 in America de Nord si 18 in America Latina.

Cea mai mare parte a petrolului mondial este controlat de companii de stat ce fac parte din lumea a treia. Multi teoreticieni si jurnalisti, atunci cand se refera la marile companii petroliere, folosesc termenul de "Big Oil". Acesta este reprezentat de sase companii private ExxonMobil (SUA), Royal Dutch Shell (Norvegia, UK), BP (UK), Chevron Corporation (SUA), ConocoPhilips (SUA) si Total S. A. (Franta). Cu toate acestea, aceste companii private sunt la degetul mic in comparatie cu marile companii de stat din tarile bogate in resurse. Din 20 cele mai mari companii de petrol si gaze din lume, 16 sunt detinute de stat. Saudi Aramco, cea mai mare dintre acestea, are de zece ori mai multe rezerve decat Exxon. Succesul inregistrat de aceste companii este strans legat de cantitatea de petrol si gaz detinuta. Rezervele dovedite de petrol ale Saudi Aramco ar putea sa sustina consumul mondial de petrol pe o perioada de cateva decade[7].

In terminologia de referinta se mai vorbeste de "cele sapte noi surori"[8], cele mai influente companii de petrol si gaz detinute de stat din afara OECD: Saudi Aramco (Arabia Saudita), JSC Gazprom (Rusia), CNPC (China), NIOC (Venezuela), Petrobras (Brazilia), Petronas (Malaesia) .

I.2. Aspecte geo-economice

I.2.1. Cererea si oferta de energie: comertul mondial cu petrol

Cererea globala pentru petrol este estimat ca va creste cu o medie de 1% pe an, de la 85 milioane de barili pe zi in anul 2007 la 106 milioane de barili pe zi in 2030. Aceasta crestere este influentata de politicile introduse de guverne (mai ales in SUA si Uniunea Europeana pentru a promova autoturisme mult mai eficiente din punct de vedere al consumului de carburant si pentru a incuraja folosirea biocombustibilul), pretul petrolului si scaderea economiei globale. Cea mai mare crestere a cererii de petrol vine din partea tarilor non-OECD: India are cea mai mare crestere, cu o rata de 3.9% pe an, urmata de China cu 3.5% pe an. In contrast, cererea in cele trei regiuni ale OECD scade datorita declinului cererii in sectoarele non-transport. Astfel, partea tarilor OECD in cererea globala de petrol este estimat ca va cadea de la 57% in 2007 la 43% in 2030. De asemenea si ponderea petrolului in cererea globala de energie este estimat ca va scade, de la 34% in 2006 la 30% in 2030. Activitatea economica este principalul factor ce influenteaza cererea de petrol in toate regiunile. Incepand cu anul 1980, fiecare crestere de 1% in produsul intern brut a fost acompaniata de o crestere de 0.3% in cererea de petrol. Aceasta proportie - intensitatea petrolului din PIB, sau altfel spus, cantitatea de petrol necesara pentru a produce un dolar din PIB- a scazut in ultimele trei decade. Aceste declin s-a accelerat si mai mult incepand cu anul 2004, in principal datorita preturilor mai mari ale petrolului, ce au incurajat conservarea, folosirea mai eficienta a petrolului si trecerea la alte tipuri de combustibili (vezi tabelul 12, Figura 1) .

In ceea ce priveste oferta mondiala de petrol, aceasta este estimat ca va creste de la 84 mb/zi la 106 mb/zi in 2030. Aceasta crestere va fi influentata in principal de tarile membre ale OPEC, unde se gasesc cela mai mari rezerve de petrol. Ponderea acestora in productia globala va creste de la 44% in 2007 la 51% in 2030. Rezervele acestora sunt, in principiu, destul de mari iar dezvoltarea costa destul de putin pentru ca productia sa creasca din ce in ce mai mult (vezi Tab. 13) .

Cererea de gaze naturale va creste cu o rata de 1.8% pe an, la 4.4 trilioane de metrii cubi. Ponderea gazului in cererea mondiala de energie va creste de la 21% in 2006 la 22% in 2030. Aceasta crestere vine tot din partea tarilor non -OECD mai ales acelea care au importante resurse de gaz. In termeni absoluti cea mai mare crestere a cererii va fi inregistrata in Orientul Mijlociu, iar cea mai rapida va fi in China (vezi Tabelul 14). Pe de alta parte, productia de gaze naturale este estimat ca se va concentra in principal in zonele cu cele mai importante resurse: Orientul Mijlociu si Africa, Europa de Est si Eurasia ( in principal Rusia). Comertul cu gaze naturale se va dubla, de la 441 miliarde de metrii cubi in 2006 la mai mult de un trilion de mc.[12] Pentru a vedea comertul mondial cu petrol si gaze naturale vezi Harta 3 si Harta 4.

Cererea si oferta influenteaza fara doar si poate pretul petrolului si gazelor naturale. Tarile care inregistreaza o crestere constanta tot mai mare in nevoia de petrol si gaze naturale, pentru a sustine economia si populatia, sunt cele mai expuse in aceste fluctuatii ale preturilor, influentate tocmai de ele.

I.2.2. Pretul si curba petrolului

Ridicarea Arabiei Saudite si a surorilor ei din Golf la pozitia de putere economica suprema este un rezultat direct al cresterii pretului petrolului, ce a dat posibilitatea ca aceste tari sa acumuleze o bunastare fara precedent. O data cu cresterea pretului, tarile ce au importante resurse energetice aproape ca si-au crescut de patru ori mai mult veniturile (numai anul trecut de aproximativ 700 miliarde de dolari). Transferul de bunastare de la vest la est creeaza o trasformare structurala in economia mondiala, cauzand dislocari economice pentru marii importatorii de petrol cum ar fi deficituri umflate, pierderea locurilor de munca, cresteri economice lente si, daca preturile continua sa creasca, recesiune. Intre ianuarie 2004 si martie 2008, pretul petrolului s-a triplat. Efectele acestor scumpiri pot fi foarte dure in tarile cu mari importuri de petrol. O masura a importantei petrolului pentru o economie data este "vulnerabilitatea" acesteia, definita ca rata dintre importurile nete de petrol brut si produse petroliere fata de PIB. O crestere a pretului petrolului creste valoarea pentru economie a productiei interne de petrol si scade, in acelasi timp, PIB-ul in functie de consumul de petrol si produse petroliere. Pentru tarile ce consuma mai mult decat produc, o schimbare a balantei dintre aceste doua efecte - valoarea importurilor petrolului brut, este o masura ce va trebui luata atunci cand preturile cresc[13]. Relatia dintre piata si preturi a fost expusa de catre Paul Samulson in 1992: "preturile dau tonul deciziei producatorilor si consumatorilor intr-o piata. Preturile mari tind sa reduca achizitiile consumatorilor si sa incurajeze productia. Preturile mici tind sa incurajeze consumul si sa descurajeze productia".

Teoria curbei petrolului (sau curba lui Hubbert) a fost introdusa pentru prima oara de catre Marion King Hubbert in anul 1956. Aceasta se refera la faptul ca productia de petrol urmareste o curba sub forma unu clopot, crescand rapid pe masura ce un camp, bazin sau regiune descopera zacaminte de petrol, ajungand la un varf al productiei pe masura ce aceste rezerve sunt explorate si exploatate, scazand apoi dupa ce petrolul este terminat din acel camp/regiune. Hubbert a prezis in mod corect ca SUA va atinge maximul productiei la inceputul anilor 1970. Unii observatori sunt de parere ca dependeta crescuta a celor mai multe sisteme moderne industriale de costul relativ scazut al petrolului va cauza declinul productiei post-varf al productiei, afectand probabil pretul petrolului, fapt ce va avea implicatii majore asupra economiei globale[15].

Pretul potential, format din trei cifre, al petrolului va incetinii fara indoiala cresterea economica si va exacerba problemele sociale existente ale marilor puteri; de asemenea, le face pe acestea din ce in ce mai dependente economic si politic de unele dintre cele mai rele petro-regimuri mondiale.

I.2.3 Raritatea resurselor strategice

Raritatea resurselor strategicee si implicatiile acesteia pentru politica si economia mondiala a devenit un subiect intens dezbatut pe plan mondial. Din acest punct de vedere, avem urmatoarea intrebare: poate fi sustinuta cresterea economica intr-o lume naturala finita?. In esenta, problema este daca procesul tehnologic si acumularile de capital pot depasi diminuarea veniturilor pentru resurse naturale finite (legea diminuarii veniturilor -vom avea din ce in ce mai putina output pe masura ce adaugam din ce in ce mai mult dintr-un input, in timp ce tinem alte imput-uri fixe ). Dupa cum bine stim de la Samuelson, bunurile sunt rare deoarece nu exista indeajuns de multe resurse pentru a produce toate bunurile pe care oamenii doresc sa le consume .

Pentru masurarea raritatii resurselor strategice, de-a lungul timpului, au fost folosite trei masuri economice: pretul, costul extractiei si costul utilizatorului. Costul extractiei este calculat ca valoarea fortei de munca si capitalul necesar pentru a produce o unitate de productie.[18] Aceasta masura este fondata pe viziunea economiei clasice ce considera ca o data cu diminuarea veniturilor si resursele naturale finite, costul de utilizare al resurselor naturale ar trebui sa creasca pe masura ce creste cererea si apare epuizarea resurselor. Celelalte doua masuri economice de masurare -pretul si costul utilizatorului incorporeaza informatie asupra cererii de resurse si, daca este posibil, asupra cererii viitoare si disponibilitatii. Din acest motiv, aceste doua masuri sunt preferate ca indicatori ai raritatii resurselor. Pretul resurselor se refera la "..sacrificiile, directe si indirecte, facute pentru a obtine o unitate din acea resursa ", "din moment ce pretul va capta atat costul userului cat si costul curent al extractiei. Costul userului ar fi cel mai bun pentru a masura raritatea resurselor ne-extrase" .

Cresterea populatiei si implicit a economiei in secolul urmator va creste, fara doar si poate, cererea pentru marfuri extrase din resurse strategice. Aceasta crestere va exacerba si mai mult raritatea acestor produse intr-o lume cu resurse naturale finite.

I.3. Geopolitica si geostrategia petrolului si gazelor naturale

Economia resurselor energetice este forta motrice a globalizarii - jumate din 100 cele mai mari companii multinationale ale lumii apartin economiei resurselor energetice, astfel ca geopolitica energiei constituie principalul factor pentru prosperitate si securitate globala, iar natura politica a energiei, ce vine in atentia publica in momente de criza, nu mai este pusa la indoiala.

Petrolul si gazele naturale nu numai ca alimenteaza masinaria economica a lumii au insa si puterea de a modela politica mondiala. Este un fapt stiu insa ca multe dintre principalele tari producatoare de petrol sunt ori instabile polititic ori guvernate nedemocratic. Cele mai multe dintre aceste tari sunt membre ale Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC). In timp ce tarile membre OPEC produc aproximativ 40% din petrolul mondial, acestea detin 80% din petrolul dovedit la nivel global, 85% dintre acestea fiind in Orientul Mijlociu. Acest lucru face ca tarile membre ale aceste organizatii sa fie un pivot strategic in politica si economia mondiala. Potrivit "Raportul Global al Coruptiei[21]" realizat de Transparency International la nivelul anului 2009, cele trei membre ale OPEC ce nu fac parte din afara Orientului Mijlociu, au cele mai mari rate de coruptie din lume, dintr-o lista de 102 tari, Venezuela situandu-se pe locul 81, Indonezia pe 96 si Nigeria pe 101. De asemenea, potrivit Freedom House , numai 9% din petrolul mondial apartine tarilor libere, 22% din acesta fiind pe mana tarilor ce sponsorizeaza terorismul. Statele Emisferei Vestice pe de alta parte, formeaza un mic procentaj din populatia lumii dar consuma de departe cele mai multe resurse energetice, de aici si problemele legate de schimbarea climatica si epuizarea resurselor cauzate de aceste tari.

Fara nicio indoiala, exista o legatura stransa si foarte puternica intre cererea, aprovizionarea, detinerea si utilizarea resurselor energetice, raspandirea lor geografica si accesul la acestea. Controlul resurselor energetice strategice a devenit un obiectiv prioritar nu numai pentru marii actori ai scenei internationale cum ar fi SUA, Rusia si Uniunea Europeana insa si pentru puterile aflate in ascensiune ca India si China.[24]

In lumea contemporana, geopolitica energiei se centreaza in principal in jurul petrolului, si intr-un grad ceva mai scazut in jurul gazelor naturale. Geopolitica energiei globale va fi conturata in primul rand de "arc al energiei" ce se intinde de la zona Golfului Persic pana la Marea Caspica si trece prin Siberia, regiunea Arctica, Rusia, Canada si Alaska. In acesta se afla aproximativ 80% din petrolul si gazul natural existent si estimat de pe glob.

Rand pe rand, tarile si-au dezvoltat, in principal marile puteri, o politica de securitate energetica, intergata in cea a securitatii nationale. Pentru a-si asigura securitatea energetica, statele s-au angajat din ce in ce in mai mult in ceea ce numim "diplomatia petrolului" si "politica petrolului". Astfel, SUA continua sa incerce sa securizeze zona petroliera a Golfului Persic, China este din ce in ce mai interesata de resursele din America Latina si Africa, iar Rusia de cele noi descoperite in Marea Caspica si zona Caucazului. Termenul de politica petrolului poate descrie doua tipuri de situatii: una este rezultatul aplicarii fortei si hegemoniei pentru a controla resursele energetice (cazul SUA in Irak, Golf) iar cealalta este folosirea arbitrara si deschisa a resurselor energetice (indeosebi petrol dar si gaze naturale) pentru a influenta evenimentele de orice tip in alte tari fapt ce creeaza o relatie de dominanta si subordonare intre state (de exemplu atunci cand unei tari ii lipsesc resursele energetice iar alta le are din abundenta). Cea de-a doua de intampla atunci cand tarile producatoare de petrol se decid sa foloseasca o parte a acestor resurse pentru a castiga influenta si putere asupra altor state, actionand direct fie asupra guvernelor fie asupra grupurilor opozante (mai ales fata de satele care sunt dependente energetic de ele)

Este un fapt stiut ca marile puteri ale lumii sunt dependente de resursele energetice. SUA, UE, Japonia sunt state cu economii avansate si dezvoltate, (cu) institutii financiare, nationale si internationale, stabile si puternice, societati democratice asezate, constituite pe principiile primordialitatii legii si drepturilor omului. De asemenea, ele asigura o calitate a vietii superioara la toti indicatorii. China si India sunt state cu economii avand ritmuri intense de dezvoltare, stabilitate financiara, societati in curs de deschidere si modernizare, desi traditiile au o influenta puternica iar calitatea vietii este departe de cea a statelor din prima categorie. Punctul comun al tuturor acestor centre de putere o constituie dependenta, in special dependenta de resursele energetice. In mare masura, aceasta este realitatea care le modeleaza comportamentul geopolitic, precum si continutul strategiilor. Majoritatea resurselor se afla insa in tari instabile politic sau corupte, multe dintre aceste tari facand parte din OPEC - fapt de duce la multe probleme mai ales pentru tarile importatoare.

Prof. Dr. Nicolae Iordan-Constantinescu, profesor asociat de economie la Institutul Bancar Roman, descopera cateva provocari la adresa energiei mondiale, dintre acestea amintim: 1. consumul de energie este in continua crestere; 2. accesul la energie este critic pentru tari ca India si China care trebuie sa sustina o economie in plina expansiune; 3. dependenta tot mai crescuta de importurile de petrol si gaze naturale in paralel cu o crestere a interdependentei intre tarile producatoare, consumatoare si de tranzitie; 4. puterea de piata a furnizorilor de energie s-a transformat acum intr-o putere politica, tari precum Rusia, Venezuela si Iran castigand capacitatea de a juca un rol important in conturarea politicii regionale si internationale[25].

Datorita faptului ca productia de petrol si gaze naturale este tot mai mica fata de cererea de aceste resurse, putem identifica principalele chestiuni problematice la adresa geopoliticii resurselor energetice[26]:

• Repartizarea resurselor energetice -mai ales in zone instabile politic. Studiile de specialitate vorbesc despre asa numitii "poli ai petrolului": unul aflat in sudul si sud-estul platformei Euroasia, intre Caucaz-Golful Persic-Africa de Nord, iar cel de-al doilea pe platforma de nord si sud a continentului american, golful Mexic, Marea Caraibelor si nordul Americii de Sud;
• Acutizarea bataliei pentru resursele energetice - datorita diminuarii treptate a resurselor, scaderea astfel a ofertei, cresterii cererii si astfel a preturilor;
• Noile resurse energetice -in principal cele descoperite la Polul Nord, o regiune problematica datorita faptului ca nu face parte exclusiv dintr-o singura tara;
• Fragilitatea pietelor internationale ale petrolului si gazelor naturale -mai ales pe partea ofertei de petrol si gaze naturale;
• Instabilitatea politica a statelor ce sunt considerate furnizoare marginale de petrol;
• Sursele majore de instabilitate ce afecteaza pretul si transportul petrolului si gazelor naturale: conflictele din Orientul Mijlociu, riscul ca razboiul din Irak sa treaca in Golful Persic, conflictele din Delta Nigerului, statele populiste ce controleaza Iran si Venezuela, dificultatea securizarii rutelor majore de transport, s.a[27].

Competitia pentru resursele energetice in lumea contemporana ramane, deci, o sursa importanta de crize si conflicte, atata timp cat cererea creste mult mai rapid decat oferta, iar rezervele majore de hidrocarburi sunt localizate in zone caracterizate de profunde dezechilibre politico-economice si instabilitate. Saracia, "proasta guvernare", coruptia, inapoierea economica, resentimentele fata de statele si natiunile dezvoltate si fata de globalizare alimenteaza, intr-o masura majora, terorismul international si multimea de conflicte locale. In viitor, ne putem astepta ca, odata ce productia de hidrocarburi va atinge cotele maxime, iar consumul si preturile vor continua sa creasca, disputele si conflictele pe marginea acestor resurse epuizabile sa sporeasca si sa constituie o constanta pe agendele de securitate ale comunitatii internationale.

Despre principalii actori energetici, relatiile dintre ei, gradul de dependenta dintre principalii importatori fata de exportatori, conflictele, riscurile si vulnerabilitatile ce se nasc de aici, voi vorbi in capitolul ce urmeaza.