Miscarea anuala a pamantului - echinoctii si solstitii

MISCAREA ANUALA A PAMANTULUI

C.1. Miscarea anuala aparenta a Soarelui si miscarea reala a Pamantului

In decursul unui an se poate constata cu usurinta ca Soarele nu rasare si nu apune in acelasi punct de pe orizont : iarna, punctele de rasarit si de apus ale soarelui se afla situate mai spre sud decat in timpul verii.

De asemenea, daca se observa constelatiile care rasar cu putin timp inaintea Soarelui, sau care apun curand dupa apusul Soarelui, se constata ca aceste constelatii nu sunt mereu aceleasi; in decurs de un an, de exemplu, incepand din luna mai, Soarele va rasari pe rand dupa constelatiile: Berbecului, Taurului, Gemenii, Racul, Leul etc.

Pe sfera cereasca, aceste constelatii se insiruie in lungul unui cerc mare: ecliptica, inclinat cu fasa de ecuatorul ceresc.

Timp de sute de ani s-a crezut ca Soarele se misca in jurul Pamantului. Abia in secolul al XVI-lea, astronomul polonez Copernic a dovedit ca miscarea anuala a Soarelui in jurul Pamantului este doar o aparenta;

In realitate, Pamantul este cel care are o miscare anuala in jurul Soarelui la fel ca toate celelalte planete din sistemul solar.

C.2. Echinoctii si solstitii

In miscarea sa aparenta, in jurul eclipticei, Soarele trece in dreptul ecuatorului in punctele si numit puncte de echinoctiu, corespunde echinoctiului de primavara (21 martie), echinoctiului de toamna (23 septembrie).

Diametrul perpendicular pe linia echinoctiilor se numeste linia solstitiilor . Punctul situat in emisfera nordica corespunde solstitiului de

vara (22 iunie) , iar punctul situat in emisfera sudica corespunde solstitiului de iarna (22 decembrie).

C.3. Legenda Persefonei

Demtra cu Persefona Zeita Demetra Persefona cu Pluton

Legendele ne arata despre Hades, ca simtindu-se intr-o vreme singur, se hotarase sa se-nsoare.

Si fiind el zeu atat de mare, frate cu Zeus si cu Poseidon - avand o treime din lume in stapanire - a dat de stire pretutindeni ca-i dornic sa-si gaseasca o sotie.

A asteptat un timp. Insa degeaba ! . Nici o zeita nu voia sa plece de buna voie in regatul sumbru, pe care-l stapanea, cu fala, Hades. Dandu-si seama, zeul mortii, c-asteapta fara speranta - atata vreme, s-a hotarat sa-si fure o mireasa.

Nu dupa multa vreme afla ca sora mijlocie a lui Zeus, zeita holdelor si-a bogatiei de cereale, Demetra (Ceres la romani), are o fiica minunata ce se numea Cora. Si era asa de frumoasa, aproape ca Afrodita, si cuminte si inteleapta numai buna de stapana intr-un tinut unde tristetea statea laolalta cu tacerea, sub apriga domnia a lui Hades. Hades stia bine ca Demetra, zeita holdelor insorite, n-o sa i-o dea pe Cora de nevasta, atunci i-a cerut-o lui Zeus.

Auzind cererea lui Hades, Zeus nu a avut ce face si a fost de acord . Numai ca Demetra o pazea pa Cora ca o tigroaica.

Avand acordul lui Zeus, Hades se hotaraste sa o rapeasca pe Cora.

Se povesteste ca-ntr-o zi frumoasa fata se afla cu niste nimfe prin livada si culegea zambile, roze, flori de sofran si violete. Deodata, Cora mai zareste si un narcis, o planta mandra, cu-nfatisare uimitoare.

Narcisul rasarit acolo avea o suta de tulpini si fiecare avea o floare cu un parfum atat de puternic, ca napadise tot pamantul, intreaga mare si chiar cerul. Cora, uimita de narcisul atat de neobisnuit, s-a indreptat spre el, sa-l rupa. Dar cand a intins mana spre floare, pamantul s-a deschis si au tasnit afara caii cei negri ai lui Hades tragand un car maret de aur.

In car era insusi Hades, care cu bratele-i puternice a prins-o pe Cora. Si carul, ocolind livada, a pierit iarasi in adancuri. Atat de repede s-a desfasurat totul incat nimfele care erau de fasa nu reusira sa-l vada pe rapitor.

Si nimfele plangand au anuntat-o pe Demetra de rapirea Corei. In deznadejdea ei, Demetra si-a pus pe umeri un val negru si luand toiagul drumetiei, a plecat in lumea larga, doar-doar o va gasi pe Cora. I-a intrebat pe zei, i-a intrebat pe oameni.

Dar nimeni nu aflase taina, iar Zeus se ferea s-o spuna. Si noua nopti si noua zile a colindat pe vai si dealuri, prin grote si pe creste sure, in insule, paduri umbroase, livezi, pasuni, campii cu grane.

Ea lumina aceste locuri cu doua torte mari: doi brazi aprinsi cu valvatai in Etna (vulcan din Sicilia). Insa n-a dat de urma Corei . Si negasind-o nicaieri, in supararea ei, a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.

Cadeau granele uscate si pomii isi pierdeau belsugul si tot ce se afla-n gradina, si chiar pasunile vestejise, iar turmele piereau , flamande. "Nimic n-o sa mai rodeasca . Oamenii vor muri de foame . si zeilor n-o sa le mai aduca nici rugi, nici sacrificii ." zicea zeita indarjita.

Vazand ca nu e de gluma, Zeus l-a trimis pe Hermes s-o potoleasca pe Demetra, sa vada ce e de facut, cum s-o impace pe zeita. "Cat timp eu n-am

sa-mi vad copila, pamantul n-o sa mai rodeasca !" a spus Demetra neclintita.

Iar Zeus s-a temut. "Ramanem fara sacrificii Sa zbori pana la Hades, Hermes, si cere-i sa-i dea drumul Corei, sa se intoarca la Demetra."

S-a coborat Hermes la zeul mortilor, rugandu-l s-o lase libera pe Cora. Si Hades n-a avut ce face, a trebuit sa se supuna. Dar el a dat Corei sa guste - mai inainte de-a pleca - din jumatatea unei rodii ( rodia era fructul iubirii, considerau elinii, cei care mancau jumatatile unei rodii ramaneau statornici in dragoste) .

Mancand-o, Cora se legase sa se-ntoarca iar la Hades. Siretul zeu tinea s-o aiba pe frumoasa Cora, ca sa-i insenineze viata in mult prea tristele-i tinuturi. Calauzita deci de Hermes, Cora s-a-ntors cu voie buna la mama sa, sus pe pamant.

Mama s-a bucurat foarte mult, dar imediat bantuita de o banuiala a intrebat-o daca nu cumva Hades i-a dat sa guste din fructul unei rodii la plecare. Cora a spus ca da. Atunci Demetra s-a suparat din nou, ca tot n-o sa ramana fata la ea, tot va fi pierduta.

" Bine, zise Demetra, tot n-am sa las sa rodeasca numic, sa afle Zeus ca nici eu nu ma las, ca-n templul lui n-o sa mai fie foc , nici jertfe si nici preoti " "Nu! Nu te mania, zeita, s-a auzit o voce din slava . Graia insusi Zeus olimpianul si afla ce am hotarat eu : fata va sta la sotul sau doar o treime din an, doua teimi va sta cu tine, cu noi toti". Esti drept stapane si tare vrednic." Zise Demetra strangandu-si fata in brate.

Dupa aceasta intamplare, Corei i s-a dat un nume: Demetra, i-a zis Persefona.

De atunci cand Persefona se intoarce pe pamant, totul prinde viata, pasunile inverzesc, pomii inflores, granele dau sa creasca, e primavara. In bucuria ei Demetra, dupa o vreme face ca toate roadele sa inceapa sa se parguiasca sa fie mature, e vara. Dar cand se apropie vremea de plecare a Persefonei frunzele incep sa se roseasca si sa cada de pe pomi, plantele se ofilesc si se usuca, e toamna. Iar cand Persefona pleaca la Sotul ei, se lasa frigul si pustietatea, e iarna. Singurul fericit este zeul infernului Hades pentruca Persefona e iarasi langa el.

Oamenii se fereau sa pronunte numele lui Hades, acesta fiind asociat cu moartea si atunci i s-a dat si numele de Pluto, imprumutat si de latini. Nume ce insemna bogatasul . Aceasta pentru ca Hades nu era numai zeul nevazut si misterios din adancuri, care primea mortii. El gazduia si plantele, sub forma de seminte, iarna. Mai avea in stapanire si toata avutia de minerale si metale. Iata ce insemna bogatia lui Hades-Pluto.

De la acest nume s-a creat cuvintele plutocrat - cel puternic prin bogatia sa - si plutocratie - grupul celor bogati .

C.4. Anotimpurile

Cele patru puncte impart ecliptica in patru parti egale, corespunzand celor patru anotimpuri din an. Astfel :

- primavara dureaza de la 21 martie pana la 22 iunie;

- vara, intre 22 iunie si 23 septembrie;

- toamna incepe de la 23 septembrie si tine pana la 22 decembrie;

- iarna, de la 22 decembrie pana la 21 martie.

Pentru locuitorii din emisfera sudica a Pamantului anotimpurile se inverseaza: cand este vara in emisfera nordica in cea sudica este iarna, cand este toamna in emisfera nordica este primavara in emisfera sudica etc.

Primavara Vara

Toamna Iarna

C.5. Inegalitatea zilelor si noptilor

Din cele de mai sus reiese ca Soarele, timp de jumatate de an, se afla deasupra planului ecuatorului si alte sase luni sub acest plan; in zilele de echinoctiu - de primavara si toamna - Soarele este chiar in planul ecuatorului, de care se indeparteaza in fiecare zi pana la solstitii.

Cand Soarele este deasupra planului ecuatorului, in toate punctele emisferei nordice, ziua este mai lunga decat noaptea. Cand Soarele ajunge in punctul la 22 iunie, data la care are loc solstitiul de vara pentru emisfera nordica, corespunzand la ziua cea mai lunga din an, respectiv noaptea cea mai scurta din an (invers in emisfera sudica). Cand Soarele se afla sub planul ecuatorului; in emisfera boreala ziua este mai scurta decat noaptea, si invers in emisfera australa.

Pentru punctele de pe Pamant situate chiar la ecuator, ziua este egala cu noaptea in tot timpul anului, oriunde s-ar afla Soarele pe ecliptica.

Dupa cum am mai amintit anterior, la Polul Nord, ziua dureaza 6 luni, adica tot timpul cat Soarele ramane deasupra ecuatorului si noaptea dureaza alte 6 luni (interval de timp cat dureaza ziua la Polul Sud), cat timp soarele este situat sub ecuator.

C.6. Evaluare sumativa

1. In cate parti este impartita ecliptica Pamantului si care sunt punctele de diviziune ?

2. Care este denumirea lunilor anului in folclorul romanesc ?

3. De ce nu sunt egale zilele si noptile si cand totusi sunt egale si de ce ?

4. Prin ce se poate dovedi impresia anotimpurilor lasata asupra popoarelor antice ?

5. Care este poetul roman si poezia in care sunt descrise anotimpurile ?

6. Care este diferenta de temperatura intre iarna si vara in Romania ?