Conceptul de peisaj sau landsaft

CONCEPTUL DE PEISAJ SAU LANDSAFT

Germ. "landschaft"=peisaj, provincie, regiune rurala, decor.

In vocab Ro landsaftul desemneaza o portiune din mediul geografic cu trasaturi proprii

Primul care a intuit existenta sistemului natural pe care-l numim astazi landsaft a fost naturalistul german Alexander von Humboldt (1769-1859), care dupa ce a cercetat din punctul de vedere al istoriei naturale mai multe regiuni ale globului, si-a facut o idee despre marile formatiuni biogeografice ale lumii.

Consiliul Europei a constituit Conventia Europeana a Peisajului (2000), conform careia:

Peisajul reprezinta acea zona perceputa de catre oameni, a carui caracter este rezultatul actiunii si interactiunii dintre factorii naturali si/sau factorii antropici.

Protejarea peisajului inseamna actiunile de conservare si mentinere a proprietatilor semnificative si caracteristice ale unui peisaj, justificate de valoarea patrimoniala a acestora derivata din configuratia lui naturala si/sau din activitatea umana

Academia Europeana de Cultura Landsaftului (PETRARCA) spune ca landsaftul este o exprimare concreta a relatiei omului cu natura de-a lungul timpului. Landsaftul este tabloul proceselor de evolutie a culturii in timp si influentele dintre om si mediul sau natural.

Ecosistemul de landsaft include procese biotice si abiotice.

Este un sistem deschis, care pana la un anumit grad are capacitate de autoreglare si mentinere in care plantele, animalele, omul si mediul lor sunt intr-o conexiune functionala

Ecofactorii care influenteaza: lumina, insolatia, temperatura, precipitatiile si influentele mecanice si minerale

1.Landsaftul natural

Baza landsafturilor naturale s-a pus pentru prima data in America, cand s-a infiintat Parcul National Yellowstone (1872) folosindu-se notiunea de "salbatic".

1960 - legea "salbaticului":pentru ca un landsaft sa fie natural este nevoie de o suprafata de minim 2.000 ha si pozitionat departe de influentele umane antropice.

Ecosistemul natural ("salbaticul") trebuie sa intruneasca urmatoarele situatii in care:

nu exista nici un fel de influente antropice;

procesele naturale se desfasoara fara gandirea si dirijarea omului;

atat procesele cunoscute, cat si cele necunoscute trebuie sa se desfasoare liber.

primul parc national in Elvetia

landsaftul natural este o suprafata ce poseda o anumita forma, limite si dimensiune optima, caracterizandu-se prin cateva proprietati ca: densitatea speciilor si populatiilor, diversitatea si variabilitatea fragmentelor, existenta unei arii centrale deosebita de vecinatatea sa.

E. P. Odum (1983) se ocupa de arhitectura landsaftului in SUA si a ajuns la concluzia ca exista landsafturi:

prielnice vietii (paduri, preerii, lacuri, rauri, mlastini, tarmuri marine),

restrictive - viata intalneste conditii extreme in care vietuiesc biosisteme extremofile (pustiuri de nisip si gheata in regiunile subtropicale sau in cele arctice si antarctice ori la altitudini mari peste limita inghetului permanent).

2. Landsaftul cultural

Începand cu revolutia neolitica, cu aproximativ 7.000 de ani in urma, omul incepea sa influenteze si sa schimbe lumea sa prin introducerea arabilului si cresterii vitelor.

Nu numai vegetatia a fost influentata de om, ci si solul (fertilizare, eroziune), regimul apei (irigare, drenare), pana la schimbarile geomorfologice minore (terasari, ravene).

Fiinta umana a format (modelat) natura in functie de necesitatile si nevoile sale.

Particularitatea unui landsaft cultural se recunoaste dupa caracterul peisajului natural (geologia, forma suprafetelor, conditiile de temperatura si precipitatii, regimul apelor etc.).

Landsaftul cultural oglindeste situatia politica, teritoriala, conditiile sociale si religioase, istoria locala si multe alte caracteristici.

Exista cazuri unde activitatile umane de lunga durata si interactiunea lor cu natura au creat ecosisteme cu inalta valoare conservativa a florei si faunei.

Asemenea ecosisteme sunt, printre altele, pajisti si fanete vechi, forme specifice ale padurilor exploatate traditional sau chiar mozaicuri de pajisti, campuri cultivate si paduri.

Aceste "mozaicuri ale Pamantului, formate de obicei de sisteme traditionale de folosinta ale terenului cu intensitate scazuta, caracterizate prin munca manuala, cu ajutorul uneltelor simple si a animalelor, sunt cunoscute ca peisaje culturale traditionale sau pe scurt, peisaje culturale"

Landsaftul cultural luat nastere in urma folosirii, in urma relatiei om-natura.

Influente, efecte si forme ale activitatii umane sunt denumite influente antropogene.

Managementul peisajului

Conform Conventiei Peisajelor (2000), managementul peisajului reprezinta "actiunea, din perspectiva dezvoltarii sustenabile, de a asigura intretinerea regulata a peisajului in vederea directionarii si armonizarii schimbarilor aduse de procesele sociale, economice si ecologice".

3. Landsaftul agricol

landsaftul agricol corespunde unei arii pre-naturale care a fost modificata de om prin diferite grade si etape de artificializare asa incat astazi reuneste mai multe tipuri de sol separate in fragmente de catre diverse enclave naturale (paduri, cranguri, tufisuri, razoare, rauri, lacuri) si constructii artificiale (cai de comunicatie, canale, asezari rurale si urbane) rezultand o matrice formata predominant din terenuri cultivate".

Spre deosebire de landsafturile naturale, structura landsafturilor agricole este mai simpla, determinand o distributie a speciilor organizata de om, de regula intr-un singur sau in foarte putine fluxuri energetice urmarind maximizarea recoltelor in populatiile unei singure specii cu soiuri selectate pentru diverse habitate.

frecventa perturbarilor provocate de lucrarile agricole este benefica intrucat ea constituie principalul mijloc de mentinere a stabilitatii lui printr-o homeostazie ecologica controlata de om ca unic beneficiar al proceselor petrecute in agroecosistemele componente.

arhitectura sa geometrica (variatie deosebita de cea naturala), sub raport estetic, poate incanta ochiul omului sugerandu-i o ordine artificiala cladita de munca prin "sudoarea fruntii"

Fiecare megabiom (zonobiom) este caracterizat printr-un set tipic de landsafturi, iar, la randul sau, fiecare landsaft este caracterizat printr-un set tipic de ecosisteme.

Fiecare landsaft agricol reprezinta o regiune (zona) definita geografic, cuprinzand un ansamblu de : agroecosisteme si ecosisteme naturale.

4. Landsaftul pastoral

Importanta deosebita atribuita practicilor agricole si pastorale in procesul dezvoltarii si transformarii peisajului, se explica, in primul rand, prin faptul ca toate societatile omenesti depind in cele din urma de sistemele agro-pastorale ca baza a subzistentei lor si ca stalp al celorlalte sectoare economice.

În al doilea rand, conditiile mai mult sau mai putin favorabile ale fiecarui teritoriu pentru dezvoltarea practicilor agricole si pastorale au constituit un factor primordial in instalarea comunitatilor omenesti in procesul tranzitiei de la viata nomada la cea sedentara.

"landsaftul pastoral" sau landsaftul pajistilor se refera la suprafetele de teren agricol ocupate cu pasuni si fanete, care prin exploatarea lor, intensiva sau extensiva (traditionala) genereaza un peisaj specific zonei.

ELEMENTELE DE LANDSAFT SI FORMAREA LOR

Prin diferitele forme de folosinta rezulta o diversitate de elemente de landsaft care pentru noi este greu de deosebit in imaginea peisajului. De exemplu: "marginile de paduri", "pajisti cu substrat calcaros", "pajisti cu meri", "suprafete cu exces de umiditate", "iazuri", "gramezi de pietre", "terase" etc

În realitate, elementele de peisaj sunt catalogate ca biotopuri, dar aceasta notiune este prea superficiala

Acestea s-au nascut nu numai din folosirea extensiva traditionala a terenurilor, ci, mai mult, mentinerea lor este inseparabila de influenta umana.

O folosire extensiva a landsaftului cultural impinge echilibrul influentei antropogene catre o mai puternica influenta a factorilor naturali, fapt ce favorizeaza instalarea unor cicluri de vieti durabile, adica pe termen lung se nasc structuri biotice si abiotice, care vor stabiliza peisajul.

Diversitatea formelor lor, ordonarea lor logica, apropierea lor mare de natural, precum si unicitatea fac aceste elemente de landsaft sa fie cele mai importante puncte ale esteticii landsaftului si se afla in contrast cu landsafturile agricole folosite intensiv.

Müller (2005) atribuie diferitelor folosinte ale terenului in Germania, si anume padurilor, apelor si pajistilor, urmatoarele elemente de landsaft cultural folosite extensiv:

Pentru PADURI:

livezi cultivate cu cereale printre randuri

taluzuri

gramezi de material pietros

suprafete de despartire a culturilor

suprafete de arbusti dintre culturi cu asezare liniara

suprafete cu arbusti

suprafete impadurite (pana la 1ha)

Pentru PAJISTI:

pajisti slabe

pajisti cu pomi fructiferi

pajisti umede

pajisti vechi folosite pentru obtinerea paielor pentru asternut

pajisti oligotrofe, acide, cu subarbusti

Pentru APE:

sant artificial

lac artificial de mici dimensiuni pentru piscicultura

diguri populate de vegetatie lemnoasa

suprafete cu papuris

pajisti dominate de Carex spp.

lacuri neingrijite.

În cadrul fiecarui peisaj exista elemente specifice care confera o identitate peisajului si care le diferentiaza de altele. Aceste elemente sunt diferite in cadrul fiecarui peisaj, de aceea nu poate fi oferita o lista de elemente standard, ci doar cateva exemplificari in diferite cazuri studiate.

Diversitatea elementelor de peisaj a rezultat in urma evolutiei landsaftului cultural.

Tinand cont de dinamica folosintei terenurilor de-a lungul timpului, precum si de schimbarile, transformarile si innoirile ce au avut loc la nivelul peisajului, in formarea elementelor de peisaj s-au diferentiat mai multe faze :

Faza folosirii unitare (in perioada Evului Mediu

pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea)

Faza de individualizare si inovatie (de la sfarsitul

secolului al XVIII-lea pana la jumatatea secolului al XIX-lea)

Faza de diferentiere a intensitatii folosintei (de la jumatatea

secolului al XIX-lea - jumatatea secolului al XX-lea)

Faza de intensificare a folosirii

de la jumatatea secolului al XX-lea

fiecare tip de landsaft are o particularitate si o identitate proprie;

aceste trasaturi determina o multitudine de landsafturi (lansaftul unui rau, landsaftul unei asezari umane etc.).

in cadrul fiecarui landsaft exista anumite elemente specifice cu care acesta se identifica;

aceste elemente specifice se numesc elemente de landsaft.

difera de la un peisaj la altul si de aceea nu se poate oferi o lista standard;

se pot oferi cateva exemplificari specifice fiecarui tip de landsaft.

sunt catalogate ca biotopuri - notiune prea superficiala;

au luat nastere in urma folosirii extensive (traditionale) a terenului;

mentienrea lor este iseparabila de influenta umana;

au importanta deosebita in estetica lansaftului;

diversitate formelor elementelor de landsaft, ordonarea lor logica, apropierea de natural si unicitatea fac ca acestea sa fie cele mai importante trasaturi ale esteticii landsaftului.