Particularitatile cadrului natural al localitatii sarmas

PARTICULARITATILE CADRULUI NATURAL [x1] AL LOCALITATII SARMAS

1. STRUCTURA GEOLOGICA

Din punct de vedere al structurilor geologice majore, localitatea Sarmas se situeaza in sectorul median al Carpatiilor Orientali, in Depresiunea Giurgeului, respectiv in partea nordica a acesteia, in zona de contact cu Munceii Giurgeului, pe malul drept al raului Mures.

Structura geologica a teritoriului localitatii este marcata de prezenta manifestarilor vulcanice care s-au produs incepand din Jurasic si pana in Cuaternarul inferior, pe un substrat de roci cristalino - mezozoice (apartinand seriei de Tulghes) si paleogen - panoniene. Cea mai dezvoltata entitate structurala vulcanica din zona este suita vulcanogen - sedimentara, ce are in compozitie nivele de cinerite, intercalatii de roci efuzive (andezite bazaltoide - in partea superioara a dealului Filpea, in partea dreapta a drumului spre culmea Bania), materiale predominant epiclastice (conglomerate, gresii, tufuri) mai putin dezvoltate aparand doar ca mici nivele in aflorimentele de aglomerate vulcanice si curgeri de lava evidente in zona muntilor vulcanici si mai putin in zona dealurilor inalte (in amonte pe paraul Sarmasului se pot observa blocuri mari de andezite piroxenice cu hornblenda, slab alterate superficial, alcatuite dintr-o masa leucocrata de feldspati, in care sunt dispersate cristale mafice de hornblenda, piroxen, biotit si oxizi de fier). În linii mari putem deosebi aglomeratele vulcanice, respectiv piroclastitele, curgerile de lave, intruziunile de andezite bazaltoide ca structuri petrografice primare, depozite de mica anvergura, situate de-a lungul afluentilor de pe partea dreapta ai raului Mures, alcatuite din roci slab rulate si alterate, preluate din versantii vailor, depozite deluviale la baza versantilor si depozitele alohtone specifice luncii Muresului. Aceasta alternanta de piroclastite si de curgeri de lava ocupa aproape in totalitate perimetrul studiat iar formatiuni vulcanogen - sedimentare nediferentiate apar in partile sudice, sud - vestice si nord - vestice ale regiunii.

Piroclastitele, sau rocile piroclastice, se formeaza din sedimentarea sfaramaturilor de material vulcanic, provenite in timpul fazei explozive a vulcanilor. Acest material se acumuleaza in jurul cosului vulcanic, intrand in constitutia cosului vulcanic, sau poate fi transportat la distante mai mari si sedimentat in mediu subacvatic sau subaerian. Sunt reprezentate prin brecii si microbrecii piroclastice, cinerite si tufuri grosiere sau fine. Forma fragmentelor este subangulara sau subrotunjita. Au putut fi separate cartografic piroclastite grosiere cu fragmente de andezite piroxenice si de andezite bazaltoide. În zona localitatii Sarmas primul pachet de roci ce se aseaza peste cristalinul seriei de Tulghes, alcatuita in principal din sisturi cristaline de varsta proterozoica, ce a functionat ca un prepaleorelief, este compus din argile, marne si gresii ale partii superioare a miocenului si inceputul pliocenului (panonian), de grosimi mici, peste care se aseaza aglomeratele vulcanice acoperite de curgeri de lave mai mult in zona masivelor muntoase.

Aglomeratele vulcanice sunt deschise in aflorimente care apar in general in amonte pe cursurile retelei de paraie tributare vaii Muresului. Acestea sunt compuse din nivele de cinerite in care sunt prinse blocuri andezitice de diferite marimi. Aceste piroclastite au fost depuse in mediu subaerian si subordonat in cel subacvatic. Lor li se asociaza depozite de material epiclastic acumulate subacvatic, in perioadele de calm vulcanic. Acestea din urma au o compozitie andezitica variata, piroxenica, amfibolica si amfibolic - piroxenica. Se observa de asemenea mici nivele centimetrice de argile plastice sau intarite, cu granulatie fina si culori in general maroniu - rosietice. Datorita in special pluvio - denudatiei, aglomeratele vulcanice apar la zi, deseori pe unii versanti mai inclinati cum ar fi dealul Marcanilor, dealul Banea Mare si in substratul vetrei cursurilor minore ale paraielor prin spalarea paturii subtiri de sol.

Curgerile de lave sunt vulcanite masive andezitice, cu structura hipocristalina (contin cristale bine individualizate si o masa amorfa de sticla vulcanica) si hipocristaline (proportie redusa a cristalelor cu contur regulat - idiomorf), cu piroxeni (minerale cu formula generala R₂Si₂O₆ - unde R poate fi Fe, Mg, MgCa, FeNa, AlNa) si amfiboli (silicati feromagnezieni hidroxilati), rareori dacite sau andezite bazaltoide (dealul Filpea). Acestea pot fi puse in evidenta mai mult in zona muntoasa a localitatii, incepand cu zona piemontului de contact si spre est in zona muntilor Negara, Gruiet si Orosbic. Mineralogic, andezitele sunt compuse din minerale leucocrate, feldspati (silicati de K, Al, Na, Ca) in special de sodiu si natriu, sub forma de cristale ce se vad cu ochiul liber (faneritice) si din minerale melanocrate, amfiboli, piroxeni, biotit) prinse intr-o masa de sticla vulcanica in care apar cristale foarte mici de feldspat. În zona dealului Negara, pe cursul superior al paraului Sarmas, se afla o mica cariera de andezite bazaltoide in placi, ulterioare ca varsta aglomeratelor si curgerilor de lava, utilizata in trecut pentru obtinerea pietrei de constructie.poza

Depunerile vulcanice au format un prag de aglomerate si curgeri de lave, ce a influentat dinamica vaii Muresului. Astfel se poate constata ca la sud de Sarmas in albia Muresului sunt deseori deschise prin eroziune depozitele panoniene, in timp ce incepand cu localitatea Subcetate se poate observa chiar in zona confluentei cu Paraul lui Musca faptul ca albia Muresului este stabilita pe aglomerate andezitice. De asemenea, la nord de localitate, cursul Muresului are un traseu sinuos, meandrat, o viteza mica a apei reflectand o zona de temporizare a cursului, eroziune laterala si adancimi mai mari ale apei. Începand cu dealul de langa podul de fier al caii ferate, dinspre Remetea, Muresul intra in zona pragului vulcanic, unde albia este numai in aglomerate, iar dupa satul Hodosa viteza apei creste vizibil, Muresul inregistrand o cadere de pana la 100 m in sectorul platourilor fragmentate din nordul depresiunii Giurgeului, formand un minicanion intre Sarmas si Mandreni pe traseul caruia, in dreptul centrului administrativ al comunei Sarmas, eroziunea a deschis in versantul stang al vaii, la baza unei stive masive de aglomerate, un mic afloriment de roci cristaline.poza

În partea sud - estica a perimetrului comunei Sarmas, pe malul drept al paraului Jolotca, apar roci de origine magmatica si metasomatica apartinand masivului sienitic de la Ditrau. Acestea sunt reprezentate de hornblendite si diorite. Hornblenditele sunt roci melanocrate si au textura predominant neorientata. Din punct de vedere structural se deosebesc faciesuri extreme, de la pegmatoide la marunt granulare. Dioritele prezinta urmatoarea asociatie de minerale: plagioclaz + hornblenda ± biotit ± sfen ± titanomagnetit. Concentratia variata a mineralelor melanocrate permite separarea dioritelor mezocrate, a leucodioritelor si a meladioritelor. Texturile si structurile acestora sunt extrem de variate.

Cele mai noi tipuri de roci apartin Cuaternarului. În lunca Muresului, pe partea dreapta, apar resturi ale terasei inferioare si superioare, de varsta pleistocena. La alcatuirea litologica a acestor terase iau parte nisipuri si pietrisuri rulate (cu elemente de sisturi cristaline si eruptiv) acoperite de depozite deluvial - proluviale constituite din argile nisipoase sau nisipuri argiloase. Succesiunea litologica se incheie cu o cuvertura de nisipuri si pietrisuri de varsta holocena.

2. RELIEF

Relieful localitatii Sarmas este marcat de prezenta raului Mures si a afluentilor sai si de interventia omului prin lucrari de despadurire si araturi repetate. Muresul a influentat asupra orientarii retelei hidrografice si contribuie la reglarea proceselor geomorfologice dinamice, avand functia unui nivel de baza. Se disting astfel :

zona vaii Muresului, pana in jurul altitudinii de 700 m, semiplana, cu foarte putine perimetre inundabile in special in sectorul de peste Mures, ce reprezinta o continuare a sesurilor inalte din sudul depresiunii Giurgeului, cu patura de sol de 1-5 m format prin aportul de material eluvial, mai ales in timpul deversarii Muresului peste albia sa, in perioadele de primavara sau chiar in timpul iernii cand s-au produs dezgheturi bruste.

zona vetrei propriu-zise a localitatii, care se urmaresc intre altitudinile de 700 - 750 m, dezvoltata pe firul vailor afluentilor Muresului. Aceasta zona prezinta un substrat din aglomerate vulcanice acoperit de o patura de sol de 1 - 2 m, format pe seama denudarii versantilor, a aportului de material al paraielor si pe alteratia superficiala a rocilor vulcanice.

zona versantilor, intre altitudinile de 750 - 800 m, utilizata mai mult pentru culturi in special de cartofi, cu un strat subtire de sol, deseori denudarea ducand la dezgolirea completa a versantului pana la roca alterata. Cei mai propice pentru culturi de orz, ovaz si grau, sunt versantii dinspre sud, datorita insolatiei mai puternice.

zona dealurilor inalte, cu altitudini cuprinse in jurul valorii de 800 pana la 850 m si chiar 900 m. Aceasta zona este folosita preponderent pentru culturi agricole de cereale (orz, grau, ovaz) in perimetrele mai apropiate de sat pana in jurul altitudinii de 850 m iar perimetrele aflate la poalele muntilor sunt folosite mai mult pentru fanete si pasuni. Reprezinta zona cea mai intinsa si corespunde morfologic cu partea superioara a regiunii.

platformelor vulcanice fragmentate, in care apele si-au sapat albia formand vai inguste.

zona muntoasa propriu-zisa, dezvoltata intre cotele 850 sau 900 m si cota maxima a terenului din perimetrul localitatii, varful Sarmas, 1398 m (situat in partea nord - vestica a perimetrului cadastral al comunei). Aceasta zona este ocupata de paduri de molid si brad alb, poienile si zonele defrisate fiind folosite pentru pasuni. Substratul geologic este format preponderent din curgeri de lave si aglomerate andezitice, cu un relief specific masivelor vulcanice.poza

Din punct de vedere morfologic, relieful localitatii Sarmas este un relief de ordinul II, vulcanic, dezvoltat pe fondul reliefului de ordinul I, planetar, respectiv in stransa corelatie cu dinamica marilor unitati structurale, blocuri continentale si bazine oceanice.

Fiind un relief relativ tanar, actiunea factorilor externi a avut un rol restrans in reformarea acestuia, cu exceptia vailor inguste dezvoltate in platformele vulcanice prin eroziune retroactiva, de la gura de varsare inapoi spre izvoarele afluentilor, din aceasta cauza nu avem nici o dovada a existentei unui paleorelief aparut la zi, acesta fiind de fapt demonstrat prin forajele de la Stanceni si contactul observat la baza versantului dealului Filpea, intre cristalinul mezometamorfic si vulcanitele neogene.

Suprafete temporare de paleorelief pot fi considerate insa si acele suprafete delimitate de catre nivelele de cinerite, sau chiar argile compactate si nivele centimetrice de argila neagra (probabil cu resturi organice provenite dintr-o perioada de calm vulcanic si sedimentare usoara), definitorii pentru alternanta perioadelor de activitate vulcanica, depuneri aglomerate vulcanice, cenusi, bombe si lapili si perioadele de calm vulcanic in care au inceput procese de alterare, eroziune mecanica si sub actiunea apei si s-au depus mici nivele de argile, nisipuri, elemente slab rulate sub actiunea torentilor, care ulterior au fost supuse presiunii maselor de aglomerate depuse in urmatoarea faza de eruptie.

Se observa in aflorimentele de aglomerate vulcanice un fenomen de eroziune diferentiata, respectiv elementele andezitice fiind mai rezistente - ies in relief, intre acestea masa fundamentala compusa din cenusa vulcanica este mult mai usor erodabila, dand astfel un aspect "brecios" peretelui de stanca. De asemenea se pot observa fenomene de alterare si depunere de oxizi de fier pe suprafete neregulate, in general suborizontale, in culori maronii-rosietice.

Eroziunea generala este influentata de anumiti factori particulari locali sau regionali, cum ar fi variatiile mari de temperatura, regimul pluviometric, inclinarea si constitutia petrografica a versantilor, fenomenele de curgere gravitationala, permeabilitatea mare la apa a aglomeratelor vulcanice. Gelivatia are un rol deosebit in cadrul eroziunii, deoarece s-a observat ca odata cu venirea primaverii, in multe locuri, marginea superioara a hogaselor, sau a drumurilor amplasate pe traseul unor torenti, se prabuseste, profilul transversal al torentului largindu-se intr-un timp foarte scurt datorita fenomenului de inghet si dezghet la care sunt supuse rocile. Aceste vai inguste si adanci de la 0,5 m la cativa metri, create prin actiunea de siroire a apei, prin eroziune laterala si in adancime, urmeaza un ciclu ce dureaza cca. 12 - 15 ani, cu o faza de eroziune preponderent laterala si o faza de eroziune prin adancirea vetrei. Un exemplu elocvent este hogasul din zona paraului Sec (afluent pe partea dreapta al paraului Sarmas), de cca. 4 m adancime, mai putin adanc in partea superioara si din ce mai adanc spre baza pantei, aflat intre dealurile Runcul Mare si Runcul Mic, sapat in aglomerate vulcanice cu o masa fundamentala friabila si elemente andezitice prinse in aceasta.

Un fenomen deosebit de formare a unor structuri de relief aparte il constituie acumularea unor depozite deluviale la baza majoritatii versantilor. Acest material este antrenat de apele de suprafata si gravitational spre baza pantelor, formand praguri sau glacisuri, pe care frecvent sunt amplasate terenuri agricole. La formarea acestor glacisuri a participat si elementul uman, prin araturile practicate de-a lungul curbelor de nivel, ce au dus la cresterea razoarelor an de an astfel incat in zona de imbinare a glacisului cu versantul, patura de sol este foarte subtire sau aproape inexistenta iar in razor s-a adunat solul imbogatit in elemente minerale, de grosimi pana 3 - 4 m ( zona de cultura Dealul Marcanilor). Majoritatea versantilor vecini vetrei asezarii prezinta un relief antropic, terasat artificial, atat datorita modului cum s-a facut aratura cat si faptului ca in acest fel se poate retine mai multa apa in sol pentru culturile agricole si se poate evita spalarea versantilor de patura subtire de sol.poza

Cursurile de apa au in majoritate un aspect dendritic, fiecare afluent de dreapta al Muresului, avand la randul lui o multime de afluenti mai mici de mica lungime situati in versantii alaturati, iar in zona izvoarelor acestia creeaza un relief format din interfluvii muntoase, acoperite de padure. Vaile si interfluviile sunt liniare urmarind constant o directie est - vest. În zona de varsare se formeaza mici conuri de dejectie, unde acumularile de nisip si pietris sunt exploatate episodic de populatie (paraul Sarmas, paraul Filpea). Piemonturi de acumulare masive nu se pot observa pe teritoriul localitatii, in schimb putem considera ca vatra localitatii este formata in special pe versantii paraielor Filpea si Sarmas din depozite de pietrisuri, nisipuri, argile si material vegetal, deseori cu stratificatie incrucisata. Iesirile din matca si probabil o variatie laterala a cursului de-a lungul timpului, au creat o patura de sedimente utilizate pentru culturi de gradina, care variaza ca grosime si intindere in functie de profilul structural al vaii. În zona muntoasa inalta (Orosbic, Gruiet, Negara, Bania), versantii afluentilor au o inaltime destul de mare.

Platourile vulcanice, vulcanogen - sedimentare, au un aspect de prispe etajate dezvoltate intre cotele 900 si 1200 m, care in zona vaii Muresului sunt taiate de ape sau apar ca frunti ale platourilor, cu inaltimi de zeci de metri. Podurile de lava se presupune ca au in aceasta zona o extindere mai mica, ele fiind amplasate deasupra aglomeratelor vulcanice ca in cazul celor situate pe dealul Bania sau dealul Hodosa.

Pe versantii zonei muntoase si pe vaile afluentilor secundari, intalnim deseori acumulari de grohotisuri de panta si torenti de pietre. De altfel eroziunea prin inghet - dezghet si eroziunea prin siroirea apelor de suprafata a creat a patura de fragmente de roci andezitice, care in zona pajistilor si a fanetelor alpine sunt depozitate in gramezi sau de-a lungul hotarelor, in acopul eliberarii terenurilor de folosinta.

II. 2. 3. ASEZARILE

Asezarile din Tara Giurgeului au fost puternic influentate de conditiile naturale si oamenii si-au adaptat asezarile in conformitate cu acestea, existand o corelatie stransa si permanenta intre modul de organizare a mosiei asezarii si vatra acesteia.

Din categoria factorilor naturali, relieful prezinta o influenta deosebita. Asezarile

se grupeaza, de preferinta, la contactul intre munte si ses, fiind atrase de locurile din cursurile inferioare ale afluentilor Muresului si alungindu-se pe cursul acestora, in amonte. Apa necesara existentei omului si activitatilor sale a influentat raspandirea vetrelor asezarilor. Apa raurilor a atras omul si prin posibilitatea pescuitului, topitul inului, cresterii pasarilor iubitoare de apa, etc.

Repartitia geografica a comunei prezinta aspecte de dispersie in plan orizontal si sub raportul altitudinii. Localitatea este incadrata la asezarile cu vetre situate la contactul sesului inalt cu platourile fragmentate iar sub raportul altitudinii, in cadrul asezarilor intre 800 si 1000 m. Aplicand indicele de dispersie al lui A. Demangeon la dispersia cladirilor din vetrele asezarilor putem incadra comuna Sarmas in cadrul asezarilor cu coeficient de dispersie mijlociu

acest lucru fiind datorat si faptului ca formele de relief si specificul economic (zootehnic si forestier) sporesc dispersia cladirilor.

Clasificarea morfologica reflecta structura interna, fizionomia si forma vetrelor si putem grupa localitatea in tipul risipit - alungit in lungul vailor sau al cailor de comunicatie.

Comuna Sarmas s-a format prin roire din vatra asezarii Toplita, considerata vatra matca la fel ca si Gheorgheni si Lazarea, din care populatia plecata prin roire a format toate asezarile din depresiunea Giurgeului. Prin defrisari satul se extinde mai ales spre marginea hotarelor. Astfel, generatia mai tanara, fiind mai intreprinzatoare, se desprinde din satul vechi si cauta loc de asezare in afara hotarelor satului ceea ce inseamna noi sate, la inceput mici catune. Odata constituit Sarmasul ca sat, acesta a devenit vatra matca pentru formarea satelor Hodosa, Runc, Fundoaia si Platonesti ce sunt amplasate in partea sud - vestica si vestica a teritoriului administrativ. Amplasarea lor in aceasta parte este justificata de formele de relief si apropierea de caile de comunicatie. Aceste sate, impreuna cu Sarmasul, alcatuiesc azi comuna Sarmas.

Satul Sarmas este asezat pe terasa Muresului si pe cursul inferior al paraielor Jolotca, Filpea si Sarmas. Satul are forma tentaculara cu trei tentacule pe cele trei paraie mentionate si este strabatut de drumul national DN 16, Gheogheni - Toplita, prin partea vestica. În lungul paraului Sarmas este amplasat drumul comunal 63. Drumuri comunale exista si pe celelalte vai principale iar legatura dintre acestea se realizeaza printr-o retea de ulite si drumeaguri. Suprafata vetrei satului este de aproximativ 110 hectare. Locuintele sunt asezate in lungul drumurilor ce strabat satul cat si in lungul ulitelor ce fac legatura intre drumurile principale.poza

Satul Hodosa s-a format in lungul drumului comunal 79 iar vatra acestuia are o forma compacta care masoara cca. 2 km lungime, incadrandu-se la tipul de sat concentrat. Locuintele sunt asezate de o parte si de alta a drumului comunal 79, avand intre ele gradini si culturi de cereale. Suprafata vetrei este de 39 hectare. montaj

Satul Runc s-a format ca o prelungire a satului Sarmas, in nordul acestuia. Acest sat apartine de tipul de sate alungite, de o parte si de alta a drumului national DN 16, pe partea dreapta a vaii Muresului. Casele sunt aliniate, in spatele lor existand suprafete mari de fanete si culturi agricole. Suprafata vetrei este redusa la 15 hectare. poza

Satul Fundoaia este amplasat in estul comunei, intre dealurile Mesteceni si Smida. Unele case se intind si pe dealul Negara, fiind construite pe mici vai cu apa temporara, afluenti ai paraului Sarmas (pe paraul Bocani si pe paraul Tomeni), separate de mari suprafete de pasuni, fanete si culturi agricole. Suprafata vetrei satului este de 32 hectare. poza

Satul Platonesti s-a dezvoltat separat de grupul celorlalte sate, pe valea Cicicului. Dezvoltarea acestui sat este in stransa legatura cu activitatea economica a zonei, pe valea sus-mentionata fiind amplasat drumul forestier cu acelasi nume. Suprafata vetrei satului este de circa 64 de hectare.

Suprafata vetrelor satelor s-a modificat pe parcursul timpului. Nu detinem date cu privire la suprafata vetrei comunei dar cu siguranta aceasta a fost mai mica, ea crescand pana in 1975, data dupa care cele cinci sate isi reduc suprafata vetrei.

Din anul 1965 evolutia vetrelor satelor comunei Sarmas a fost cea prezentata in urmatorul tabel.

Fig. 13. Tabel cu evolutia suprafetei vetrei satelor

Analizand datele din tabelul de mai sus se observa o anumita evolutie a asezarilor corespunzatoare perioadei de industrializare fortata din perioada regimului comunist aceasta dezvoltare fiind franata de conditiile social - economice create dupa 1989.

În ce priveste suprafata construita, aceasta difera de la sat la sat. Cea mai mare suprafata construita o are satul Sarmas, cca.51 hectare, fiind si centru de comuna, apoi satul Hodosa cu 12 hectare, Runc cu 4 hectare, Fundoaia cu 16 hectare si Platonesti cu 26 hectare.

4. CLIMA

Clima localitatii Sarmas este marcata de prezenta muntilor vulcanici si a podisurilor de piroclastite in partea centrala si estica a depresiunii Giurgeului, respectiv subdiviziunea acesteia, depresiunea Gheorgheni. În acest mod starea vremii este un permanent rezultat al interactiunii a doua tendinte climatice, depresionar, cu un regim stationar cu dese inversiuni de temperatura si muntos. Factorii fizici care influenteaza clima sunt radiatia solara, circulatia generala a atmosferei si suprafata activa a teritoriului care este definita prin caracterul reliefului, vegetatiei, retelei hidrografice si al solului.

Radiatia solara directa , dependenta de unghiul de inaltime al soarelui, este variabila in functie de anotimpuri, astfel incat vara la sfarsitul lunii iulie si prima jumatate a lunii august, cand directia radiatiei solare se apropie de verticala, valorile medii ale radiatiei solare cresc pana la 0,70 cal/cm² minut, in timp ce in perioada de iarna unghiul de radiatie scazand, aceasta valoare se reduce pana la 10% din potentialul de la mijlocul verii. În zona muntilor Giurgeu se poate remarca, in miezul zilelor de iarna senine, o radiatie solara exceptionala, de scurta durata, cu valori in jur de 1 cal /cm² min. Datorita transparentei mari a atmosferei si local a pozitiei versantului, in permanenta versantii cu inclinare sudica sunt avantajati din acest punct de vedere.

Radiatia solara difuza depinde de unghiul de inclinare a soarelui si de gradul de nebulozitate al atmosferei. Putem remarca faptul ca persistenta atat a fenomenului de ceata pe valea Muresului cat si umiditatea ridicata a atmosferei in zona padurilor, determina existenta unei radiatii difuze de valoare mica; deseori s-a putut observa ca, in timp ce pe versantii inalti din zona dealurilor sau din perimetrul montan este o vreme insorita si calduroasa, in bazinul Muresului, ceata instalata poate sa persiste pe tot parcursul unei zile, mentinand un climat racoros, fenomen foarte evident in timpul toamnelor tarzii si a iernii; vara ceata de pe Mures ridicandu-se odata cu apropierea de miezul zilei sau chiar mai devreme. Astfel crestele muntoase beneficiaza de o radiatie directa mai mare in cursul unui an, deoarece se ridica deasupra marii de ceata din depresiune. Fluxul luminos si radiatia reflectata, ca parametri, sunt dependenti in afara de radiatia solara si de calitatile reflectante sau absorbante ale terenului. În perioada iernii acesta este net superior datorita zapezii, iar vara este sensibil mai ridicat pe valea Muresului.

Circulatia generala a atmosferei este definibila prin influentele: circulatiei vestice, care produce deseori ierni blande pana aproape de mijlocul lunii ianuarie, cu un grad mare de instabilitate datorita interpunerii lantului vulcanic; circulatiei polare care provoaca deseori caderi abundente de zapada, sau ploile de primavara - vara, specific influentei acesteia fiind coborarea pronuntata a temperaturilor in aria depresionara; circulatiei tropicale, care determina o vreme calduroasa si deosebit de secetoasa, sau ploi rapide torentiale de scurta durata, cu descarcari electrice. Peste crestele Carpatilor Orientali si prin pasurile acestora, mai ales iarna, poate patrunde ciclonul ruso-siberian, spulberand zapada, pe perioade destul de scurte mai ales intre lunile septembrie si aprilie.

Un fenomen specific zonei il constituie fönul care se formeaza influentat atat de diferentele de temperatura ale aerului de deasupra vaii Muresului fata de cel din zona de munte cat si datorita influentei circulatiei vestice sau estice a maselor mari de aer, fata de masivele muntoase alaturate, acesta aparand pe versantii depresiunii atunci cand versantii exteriori ai Carpatilor Orientali sunt supusi circulatiei majore estice sau vestice. Se poate observa pe tot parcursul anului ca exista o circulatie vale - munte si invers, a maselor de aer.

Suprafata subadiacenta activa, cu rol deosebit in transformarea energiei solare radiante in caldura, in umezirea aerului, influenteaza climatul local in primul rand prin caracterul reliefului. Muntii din jur functioneaza ca bariere in calea circulatiei ciclonice continentale si a celei oceanice din vest si sud - vest.

Expozitia versantilor fata de circulatia aerului si fata de radiatia solara determina atat microclimatele cat si dezvoltarea unor zone de interes agricol sau ca asezari.

Versantii cu inclinare nordica sunt mai reci, recunoscut fiind faptul ca pe acestia se pot recolta cele mai mari cantitati de ciuperci comestibile ce prefera aceste locuri cu umezeala mai mare. Înclinarea pantelor este de asemenea un factor important. Astfel putem remarca ca pe versantii cu inclinare mica radiatia solara este mai puternica, revenind o cantitate de calorii mai mare pe unitatea de suprafata (dealul Cosarcanilor, dealul Mesteceni) in timp ce pante mari chiar cu pozitie sudica prezinta o recolta slaba la culturile agricole (dealul Bania).

Vegetatia influenteaza cresterea temperaturii si scaderea umezelii aerului, cu exceptia padurilor care functioneaza ca un regulator al temperaturilor, umezelii si a circulatiei maselor de aer. De asemenea bazinele apelor influenteaza clima prin capacitatea calorica mare, caldura specifica mare si conductivitatea calorica mica. Apele se incalzesc mai greu si cedeaza caldura intr-un timp mult mai mare decat uscatul. Aceste diferente de temperatura dintre apa si uscat stau la baza formarii brizelor de munte. Astfel, ceata formata in cursul noptii datorita evapotranspiratiei de pe cursul Muresului, se ridica spre culmi in cursul diminetii si urca pe cursul Muresului, in timp ce seara curentii de aer sunt de obicei orientati invers, de la munte spre vale. Diminetile ofera deseori privelisti deosebite, o mare de ceata invaluie crestele muntoase si dealurile inalte, dand peisajului un aspect "marin", in timp ce soarele straluceste deasupra, trezind la viata padurea de molid.

Temperaturile medii anuale variaza intre +6º C si 0º C pe valea Muresului desi aici se pot produce inversiuni de temperatura datorita stagnarii aerului rece. În perioada de iarna temperatura medie determinata la statia meteorologica Toplita, pentru luna ianuarie este de - 7º C si pentru luna iulie de +18º C.

Fig. 14. Temperatura aerului - datele de observatie si interpretarea grafica

Variatia temperaturii aerului este dependenta de variatiile zilnice, lunare si anotimpuale. Temperatura medie la statia meteorologica Toplita in perioada 1953 - 1981 este de 5,3 C, scazand apoi la 4 C pe versantii muntilor Giurgeu si la 2 C pe crestele muntilor la altitudinea de 1600m. Temperaturile medii lunare ale lunii iulie (luna cea mai calda) au valori de 15 C la Toplita.

Temperaturile extreme inregistrate au fost: minima de -34,7 C la data de 18.01.1953 si maxima de 34,5 C la data de 15.08.1954 la statia meteorologica Toplita.

Temperaturile medii zilnice sunt influentate de alternarea maselor de aer cu proprietati termice diferite. Cele mai mari variatii de temperatura de la o zi la alta se produc iarna cand si contrastul termic intre masele de aer este mai pregnant.

În luna ianuarie oscilatiile medii zilnice pot ajunge la 27º C. În luna iulie valorile medii zilnice mutianuale ajung la 7º C iar prima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari de 0º C este incadrata in general intre 1 martie si 1 aprilie. Ultima zi cu temperaturi medii zilnice mai mari de 0º C se plaseaza la inceputul lunii noiembrie. Durata medie anuala a perioadei cu temperaturi mai mari de 0º C este in medie de 200 de zile.

Fig. 15. Temperatura solului - datele de observatie si interpretarea grafica

Frecventa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice este o consecinta a variatiilor neperiodice ale temperaturii aerului. Numarul de nopti geroase cu temperaturi minime mai mici de -10 C, determinate de advectiile de aer rece polar si arctic totalizeaza pana la 30 nopti. Zilele de iarna cu temperatura maxima mai mica de 0 C totalizeaza circa 40 zile. Zilele cu inghet, cu temperatura minima mai mica de 0 C se produc din septembrie pana in aprilie si chiar mai, ajungand la cca. 100 - 180 zile anual, cu o frecventa mai mare in lunile ianuarie si februarie. Zilele de vara, cu temperatura maxima mai mare de 25 C, se produc incepand cu a doua parte a lunii iulie si prima jumatate a lunii august, in mod exceptional in afara acestui interval. Zilele tropicale cu temperaturi maxime mai mari de 30 C sunt foarte rare, sub 10 zile in total pe an, intre iulie si august. Noptile tropicale cu temperaturi mai mari de 20 C sunt practic absente in zona.

Temperatura solului este determinata de caracteristicile chimice ale acestuia, granulometrie, culoare, natura invelisului vegetal, faza de vegetatie, prezenta stratului de zapada, gradul de umezire a solului, altitudinea terenului, orientarea si panta versantilor, formele si microformele de relief, activitatea omului, energia radianta solara, etc. La nivelul suprafetei solului se produc cele mai importante procese de transformare a energiei radiante in energie calorica. Suprafata solului este sursa de incalzire a aerului din timpul zilei. Ca medie generala pe tara a temperaturii medii anuale a solului in depresiunile intracarpatice cu dese inversiuni de temperatura, putem da o valoarea orientativa de cca. 9 C, chiar mai scazuta.

În cursul unui an putem aprecia ca temperatura solului este direct dependenta de bilantul radiativ solar. În luna ianuarie in depresiunea Giurgeului temperatura medie a solului poate sa coboare pana la -9 C si chiar mai mult ca efect al inversiunilor de temperatura, care stimuleaza racirea radiativa si supraracirea suprafetei active. Temperatura solului incepe sa creasca in lunile de primavara, ajungand in luna iulie la cca. 19º - 22 C, urmand apoi o scadere incepand cu luna august. Amplitudinea generala intre temperaturile solului pe parcursul unui an ajunge la valori de 28º - 29 C, influentand temperatura solului in adancime si deci modul de repartizare a lucrarilor agricole pe parcursului anului. Încalzirea solului in adancime este dependenta de gradul de umiditate, structura granulometrica si tipul de sol, solurile din zona avand o conductivitate mica, variatiile de temperatura ale stratului arabil sunt relativ mari. Din aceasta cauza se evita de exemplu plantarea cartofilor primavara devreme deoarece unele raciri ale solului pot produce inghetarea semintei, in schimb cerealele se pot semana si mai devreme deoarece sunt mai rezistente la temperaturi scazute. Este cunoscut de asemenea ca temperaturile scazute blocheaza dezvoltarea unor culturi, leguminoasele sau cartofii nu rasar pana nu se produce o incalzire de cel putin 8º - 12 C. Adancimea maxima de inghet variaza intre 10 - 25 cm in medie pe teritoriul localitatii.

Umezeala relativa a aerului este destul de mare avand in vedere apropierea padurii si a Muresului, aceasta avand variatii determinate si de eventualele advectii de aer cald pe parcursul anotimpurilor mai reci. Pe parcursul unei zile umezeala relativa a aerului inregisteaza un maxim noaptea si dimineata si un minim in jurul pranzului. Din datele preluate de la statia meteorologica Toplita rezulta ca media plurianuala a umezelii aerului este de 83%. Lunar se inregistreaza valori mari in luna noiembrie 90%, decembrie 91,6%, iar cele mai scazute valori sunt in luna aprilie 79,4%. Deci umezeala este mai scazuta vara (79,4% - 81,7%) si mai ridicata iarna (89,2% - 91,6%).

Nebulozitatea este un element important al climei deoarece prezenta norilor, densitatea lor si inaltimea la care se afla influenteaza bilantul radiativ caloric al suprafetei active. Formarea norilor se datoreaza circulatiei maselor de aer si proceselor convective. La altitudinea de peste 1600m, numarul de zile cu cer acoperit este intre 180 - 200 zile/an, scazand odata cu scaderea altitudinii la 160 - 180 zile/an pe versantii estici ai muntilor. Lunile cu cele mai multe zile cu cer acoperit sunt noiembrie - 17 zile, decembrie - 18 zile, ianuarie - 15 zile in depresiune si noiembrie - 20 zile, decembrie - 20 zile la 1600m. Lunile cu cele mai putine zile cu cer acoperit sunt august - 8 zile, septembrie - 9 zile, in depresiune si septembrie - august cu cate 14 zile fiecare la 1600m.

Fig.16. Nebulozitatea - datele de observatie si interpretarea grafica

Anotimpual se observa ca iarna avem cele mai multe zile cu cer acoperit, iar la sfarsitul verii si toamna numarul cel mai redus de zile cu cer acoperit. Numarul de zile cu cer senin este in medie de 60 - 80%. Cele mai putine zile cu cer senin se plaseaza in lunile mai si iunie pentru altitudinea de 1600 m, numarul lor asciland intre 2 - 4 zile, iar in depresiune 1 - 2 zile in intervalul mai - septembrie. Cele mai multe zile cu cer senin sunt in depresiune in luna decembrie si ianuarie, 3 - 4 zile iar la 1600 m, in octombrie 10 zile.

Fig. 17. Umiditatea atmosferica - datele de observatie si interpretarea grafica

Durata de stralucire a soarelui este dependenta de nebulozitatea atmosferei si de variatiile anotimpuale. Pe durata sondata din datele obtinute de la statia meteorologica Toplita, durata de stralucire a soarelui variaza intre 1600 si 1760 ore/an. Anotimpul cu cea mai redusa durata de stralucire a soarelui este iarna, datorita zilelor scurte si nebulozitatii ridicate. În medie, in decembrie, numarul de ore de stralucire a soarelui este de 56. Durata maxima este in august, 214 ore, desi ziua este mai scurta decat in iulie dar nebulozitatea este mai redusa. În zona montana durata medie de stralucire a soarelui este de 1400 ore/an, iarna aceasta fiind mai ridicata decat vara datorita nebulozitatii mai ridicate in depresiune.

Fig. 18. Precipitatiile - datele de observatie si interpretarea grafica

Cantitatile anuale de precipitatii se incadreaza in valori de pana la 593 mm la statia Toplita, datorita curentilor de aer descendenti specifici depresiunilor intacarpatice, cu valori mai mari de pana la 800 - 1200 mm sau chiar mai mult in zona masivului muntos Gurghiu. In general cantitatea de precipitatii de pe versantul vestic este mai mare cu cel putin 200 mm fata de versantul estic al muntilor Giurgeu. Repartitia precipitatiilor este neuniforma in timpul anului. Cele mai mari cantitati de precipitatii cad in luna mai - august reprezentand 50% din cantitatea de precipitatii anuale. Luna cea mai ploioasa este iunie cu 90 mm cantitatea medie multianuala. Anotimpul rece este sarac in precipitatii, respectiv intervalul decembrie martie, ca efect al anticiclonului Siberian. Luna cea mai saraca in precipitatii in perioada 1953 - 1981 este luna martie cu 18,8 mm. În zona montana, la 1600 m altitudine, cantitatile cele mai mari de precipitatii se inregistreaza in lunile mai - iulie, atingand maxima medie de 180 mm in iunie si iulie. Numarul de zile cu ploi in depresiune este de 137 zile/an. Cantitatea redusa de precipitatii din anotimpul rece se explica prin frecventa mare a inversiunilor termice ce impiedica miscarile convective si formarea norilor. De remarcat capacitatea redusa de retentie a apei in sol datorita grosimii mici a acestuia si scurgerii de suprafata ridicate pe pantele versantilor. Regimul ploilor influenteaza cantitatea de apa din sol, astfel incat se poate retine o cantitate mai mare de apa in sol dupa o ploaie de lunga durata ("mocaneasca" in limbajul local) decat dupa ploi torentiale de scurta durata. Din aceasta cauza cele mai mari cantitati de apa in sol se pot remarca in perioadele de primavara si toamna, mai mult decat vara cand se produc deseori ploi torentiale de scurta durata. Se inregistreaza astfel un maxim pluviometric in lunile iunie - iulie si octombrie - noiembrie si minime in lunile februarie - martie si august septembrie. Intensitatea medie a ploilor se incadreaza in valori medii de pana la 0.03 - 0.04 mm/min.

Regimul circulatiei vanturilor este determinat de circulatia generala a atmosferei si de configuratia suprafetei active, masivele muntoase carpatice functionand ca baraje orografice. În perimetrul zonei cercetate frecventa vanturilor este determinata ca directie in proportie de cel putin 60 - 65% de vanturile vestice combinate cu tendinta dinamicii depresiunii pe directie nord-est, avand o viteza medie in jur de 21 m/s, cu o frecventa maxima in perioadele ianuarie - martie si septembrie - noiembrie. Se constata de asemenea o mare frcventa a perioadelor de calm atmosferic specific depresiunilor intramontane (50 - 80%). Vanturile locale se produc in domeniul de interferenta dintre circulatia generala a atmosferei si suprafata activa a reliefului. Se remarca existenta brizei de munte cu circulatie ascendenta in cursul zilei si descendenta, spre valea Muresului in decursul noptii, schimbarea sensului de circulatie fiind mai evidenta pe traseul vailor mai lungi cum ar fi paraul Filpea, paraul Cicicului, acest curent de aer avand si un caracter de briza deoarece este influentat de gradul de incalzire al apei Muresului relativ la cel al uscatului si de evapotranspiratia de pe cursul acestuia. Fönul este denumit in zona "mancatorul de zapada", are o circulatie vestica si a produs deseori doboraturi de arbori, cum s-a intamplat in toamna anului 1995, cand au cazut cateva mii de metri cubi de material lemnos pe teritoriul localitatii, in special pe versantii cu expunere estica. De asemenea putem remarca o ramura a crivatului siberian denumit Nemira, ce are o directie in general est - vest, deviata de alungirea depresiunii Giurgeului, ce aduce geruri puternice, polei, ingheturi si viscole cu viteze mari ale vantului.

Din punct de vedere energetic, zona in studiu este de un interes submediu, viteza anuala energetica a vanturilor fiind sub 1,1 - 1,8 m/s in depresiune, pe valea Muresului si cca. 4m/s in zona de munte iar frecventa anula a vitezelor active ale vantului mai mari de 3 m/s fiind intre 2000 ore si 4000 ore pe an.

Perioadele de inghet dureaza de la sfarsitul lunii septembrie pana la mijlocul lunii mai. Îngheturile la sol se pot produce cu una pana la trei saptamani mai devreme in zona localitatii fata de arealele de campie de la iesirea din defileul Deda - Toplita, aceasta diferenta fiind valabila si pentru ingheturile locale in aer si la sol. Numarul mediu al zilelor cu inghet este de 160 zile. Stratul de zapada se poate mentine in jur de 180 - 200 zile pe an in special pe versantii nordici, feriti de actiunea directa a razelor solare.

Primele brume de toamna se produc cu cca. 10 - 15 zile mai devreme sau mai tarziu decat ultimele ingheturi in aer si aproximativ la aceeasi data cu ingheturile la sol. Bruma apare cel mai timpuriu inainte de 20 septembrie si dispare cel mai tarziu pana la 10 mai. În regiunea muntoasa brumele se pot produce in cca. 85-90% din zilele de pe parcursul unui an. Uneori brumele dureaza pana la 50 de zile total pe parcursul unui an calendaristic. Depunerile de chiciura si polei se produc in intervalul 1 octombrie - 1 mai pentru chiciura si 1 noiembrie - 31 martie pentru polei. În zona localitatii s-au remarcat depuneri de chiciura si polei mai devreme datorita racirii radiative a aerului si umezelii relativ mari a acestuia. Se remarca de asemenea depunerile de gheata pe conductori aerieni si pe ramurile copacilor, care preced mult primele zapezi si se pot intinde pana la 1 aprilie, aparand deseori chiar in mijlocul iernii in perioadele mai calduroase si fara zapada.

Numarul mediu al zilelor cu ninsoare poate ajunge la 40 de zile iar stratul de zapada a ajuns in anul 1953 - 1954 la cca. 1,2 - 1,8 m. Numarul zilelor cu strat de zapada este in medie de cca. 100 de zile. Numarul anual al zilelor cu roua este mare deoarece diferenta de temperatura intre zi si noapte este destul de mare mai ales vara, acestea ajungand la un numar de cca. 100 - 150 zile pe an. Grindina se produce in medie cca. 1 - 4 zile pe an, uneori cu repercusiuni negative asupra culturilor agricole si in special primavara , in lunile mai - iunie, asa cum s-a intamplat recent in anul 1997, cand au fost compromise culturile agricole. Boabele de grindina au avut dimensiuni de cca. 0,6 cm, ploile torentiale care au urmat au spalat multe terenuri agricole transportand cantitati mari de sol insamantat.

Perioadele de seceta, determinate de scaderea debitului de apa provenit din ploi, s-au facut resimtite pe perioade scurte dar cu efect important asupra culturilor. În anul 1995 primavara a inceput cu ploi abundente urmand o perioada de seceta de cca. 24 de zile urmata de mici averse izolate pe parcurs de 11 zile, fapt ce a provocat intarzierea multor culturi, unele fiind distruse prin cresterea temperaturii solului si lipsa de apa.

În ultimii 10 - 15 ani s-a remarcat o schimbare notabila a climei, respectiv deformarea vechilor tipare populare dupa care taranii se orientau. Au existat anumite obisnuinte formate de-a lungul timpului, taranii programandu-si lucrarile agricole in functie de acestea. Se asteptau de obicei ploi in preajma sarbatorii Sf. Petru si in postul Sfintei Marii. De obicei primavara a debutat cu o serie de ploi dupa care urma o perioada de caldura de cca. 7 - 20 zile in care se semanau cerealele ca orzul, ovazul, graul, apoi dupa o alta perioada cu ploi urma semanatul cartofilor si a plantelor de gradina. De asemenea brumele de primavara si toamna aveau o anumita regularitate. În prezent se produc frecvente inversiuni termice si perturbari ale ciclului natural obisnuit. Astfel s-au remarcat perioade relativ calde pana la mijlocul lunii ianuarie, sau un inceput de iarna cu ingheturi rapide la inceputul lunii noiembrie urmate in mijlocul iernii de cresterea temperaturilor. S-au remarcat secetele de primavara sau lungi perioade cu ploi intermitente care au afectat mersul lucrarilor agricole si recoltarea fanului pentru furaje. Dupa declaratii ale unor locuitori cu varste catre 65 - 80 ani, acum 30 - 50 ani se putea dormi afara, langa foc, in luna iulie si august. Iernile erau foarte aspre dar si vara avea o perioada mai lunga cu temperaturi ridicate. Zona a fost putin afectata in timpul secetei din anul 1946.

Se poate remarca, observand si disparitia unor specii de pesti din paraie dar si a unor animale si plante sau dezvoltarea anevoioasa a acestora in ultima decada a secolului, deoarece gradul de poluare al atmosferei si hidrosferei regiunii a crescut destul de mult, tendinta generala fiind aceea de uniformizare a diferentelor de regim termic si hidric dintre anotimpuri.

Poluarea mediului este influentata de factori climatici in sensul favorizarii ei si anume inversiunile de temperatura, directia si viteza vantului, calmul atmosferic, umezeala aerului si in sensul defavorizarii ei de convectia termica (curentii verticali ce imprastie impuritatile din atmosfera), vanturile locale si precipitatiile atmosferice. Sursele de poluare industriale se afla pe teritoriul localitatilor vecine, cea mai apropiata fiind fabrica de cherestea de la Hodosa. Regimul stationar si calmul atmosferic favorizeaza persistenta straturilor cu impuritati mai ales in perioada de vara. Desi calitatea mediului aerian desi este destul de buna in comparatie cu zonele industriale ale marilor orase se poate afirma ca aceasta s-a deteriorat in ultimul timp. O deteriorare puternica a calitatii apelor din regiune a produs efecte vizibile asupra calitatii mediului, prin impurificarea apelor cu deversii din gospodarii, de la gropile cu gunoi de grajd si spalarea unor terenuri supuse tratamentului cu ingrasaminte chimice.

Din punct de vedere al relatiei dintre clima si organismul uman, clima localitatii si regiunii studiate face parte din bioclima tonica - stimulenta de munte, specifica regiunilor cu altitudine de peste 600 - 800m pana la 1000 m. Acest climat prezinta o serie de trasaturi climatoterapeutice cum ar fi stimularea si echilibrarea activitatii sistemului nervos central si a sistemului nervos vegetativ, scaderea activitatii glandei tiroide in cazul unor hipertiroidii incipiente, stimularea rezistentei organismului la infectii si agresiuni ale mediului ambiant, cresterea numarului de globule rosii, stimularea proceselor de termoreglare, recomandat pentru stari de nevroza, surmenaj, debilitate, rahitism si tulburari de crestere la copii, sechele dupa pleurezii si pneumopatii virotice sau microbiene.

Deosebit de importanta din punct de vedere practic este relatia dintre clima si agricultura. Dintre elementele climatice cele mai importante pentru culturile agricole sunt energia solara sub forma de lumina si caldura si precipitatiile atmosferice. Necesitatile plantelor pentru caldura sunt esentiale in fazele fenologice de dezvoltarea a plantelor, germinarea, incoltirea, rasarirea, formarea paiului, inflorirea, coacerea in lapte si maturizarea deplina. În cazul porumbului, de exemplu, optimul termic pentru semanat este 8º - 10º C, pentru germinare de 10º - 14º C, pentru infratire de 18º - 20º C, pentru formarea tulpinii de 20º - 22º C, pentru inflorire de 20º - 24º C iar pentru maturitate de 25º C. De asemenea putem mentiona ca toate plantele au un interval de temperatura ce le poate asigura viata cum ar fi pentru porumb 0º - 45 C, pentru cartof 0º - 35 C, ca si o perioada minima de vegetatie. Aceste cerinte ale culturilor agricole determina incadrarea zonei studiate in unitatea fenofazelor foarte tarzii (Geografia fizica a Romaniei, pg. 276 - 277).

În regionarea topoclimatica a teritoriului tarii noastre localitatea Sarmas se incadreaza in tinutul climatic de munte cu altitudini medii (800 - 1700 m), subtinutul climatic al Carpatilor Orientali, districtul pajisti montane si alpine cu topoclimatul complex al depresiunii Giurgeului, avand specific versantii adapostiti fata de circulatia vestica a aerului, influente de topoclimat specific de cimpie aluviala in valea Muresului si de paduri si pajisti montane in sectorul platourilor vulcanice si a muntilor Giurgeului.

RAIONAREA MICROCLIMATICA A TERITORIULUI COMUNEI SARMAS

5. HIDROGRAFIE

Reteaua hidrografica de pe teritoriul localitatii Sarmas este tributara Muresului si este de tip radiar - paralela, adica majoritatea afluentilor pornesc dintr-o zona a muntilor Giurgeului si se indreapta spre valea Muresului pe un areal intins. Cursurile de apa sunt permanente (principalii afluenti ai Muresului sunt paraul Jolotca, paraul Filpea, paraul Sarmas, paraul Cicicului) sau temporare (afluentii de ordinul II si III). Vaile sunt caracterizate printr-un profil ingust al albiei, de mica adancime si latime si versanti inclinati. Pe teritoriul localitatii Muresul are o directie aproximativ nord - sud, marcand in buna parte limita vestica a perimetrului comunei. În acest sector cursul Muresului este adancit cu circa 100 m, are un curs rapid asemanator paraielor de munte si formeaza un minicanion foarte frumos, flancat in partea sa dreapta de panta abrupta a dealului Filpea.

Adancimile apei sunt mai mari (de pana la 2 - 2,5 m) in doar cateva zone, iar posibilitatea iesirii apei din albia minora este foarte mare in special in perioadele de primavara, cand turbiditatea apei este foarte ridicata, creind astfel posibilitatea depunerii de nivele aluvionare de mal si nisipuri in zonele inundate. Aceste aluviuni sunt compuse din elemente rulate de roci cristaline, dolomite aduse din zona calcarelor dolomitice de la Voslabeni - Izvorul Mures, din nisipuri si particule fine de material terigen ce contribuie la formarea unei paturi de sol de buna calitate. Albia majora in acest sector poate avea intinderi de cateva zeci de metri, ea cuprinzand toate perimetrele inundabile.

Fenomene de rupere de maluri si transportul acestor materiale la distante de zeci de metri lateral de albia minora au avut loc in iarna anului 1996, cand datorita unui val de caldura venit brusc in mijlocul iernii, gheata s-a desprins de maluri si a fost transportata de apa in aval, aceste blocuri mari de gheata avand o actiune mecanica de rupere foarte puternica asupra malurilor astfel incat portiuni de cativa metri patrati de sol au fost suprapuse depozitelor vechi de pe terasa majora. La sud de gara CFR, Muresul si-a format un canal de scurgere suplimentar care este utilizat mai ales in perioadele de crestere considerabila a debitului, zona avand aspectul de "ostrov" sau insula fluviatila, cu nenumarate meandre ale cursului si ramificatii paralele, pe micile interfluvii fiind dezvoltata o vegetatie de salcii si trestie de balta. În zona pragului vulcanic, albia Muresului este stabilita pe aglomerate vulcanice, care se pot observa la sud de gara CFR.

Pe portiunea pragului vulcanic eroziunea este foarte puternica iar transportul materialului aluvionar este redus, acesta fiind depus pe cursul anterior, in zona de ses, sau impins mai departe in aval. Depozitele din albia majora a Muresului au o stratificatie incrucisata si sunt compuse din nisipuri, materiale pelitice sub forma de mal, pietrisuri si mai rar bolovanisuri, resturi organice de plante.

Din cauza pericolului de inundatie aceste terase sunt folosite numai pentru fanete si mai rar pentru culturi agricole. Dupa pragul vulcanic, Muresul jaloneaza hotarul dintre comuna Subcetate si Sarmas, pe o portiune lunga flancata in partea stanga a cursului de fruntea platoului vulcanic (dealul Filpea), cu pante mari si inaltimi de pana la 100 m. Cea mai ingusta portiune a cursului se afla intre intrarea in pragul vulcanic, in vecinatatea vestica a centrului administrativ al comunei si iesirea din zona satului Runc, intre aceste doua puncte cursul apei fiind aproape liniar, flancata la dreapta de aceleasi aglomerate vulcanice deschise intr-un afloriment pe dealul bisericii din satul Hodosa.

Afluentii de dreapta ai Muresului de pe teritoriul localitatii Sarmas, prezinta cursuri aproape liniare, flancate puternic de dealurile inalte ale platourilor vulcanice. Paraul Jolotca, cel mai mare afluent, incepe sa-si colecteze apele din mica depresiune cu acelasi nume, avand un bazin destul de intins de colectare si un traseu linstit spre gura de varsare a acestuia in Mures. Pe un traseu de aproximativ 2 km acest parau marcheaza limita sudica a comunei. În perioadele secetoase debitele afluentilor de dreapta scad foarte mult, devenind mici firisoare de apa in totala opozitie cu perioadele ploioase cand aceeasi afluenti se transforma in torente navalnice.poza

Fig. 19. Debitele medii anuale ale raului Mures

Paraul Filpea este afluentul ce se formeaza din unirea apelor paraului Negara cu paraul Magurii si de asemenea cursul de apa ce a daltuit in platourile vulcanice una din principalele vai ale localitatii. Acestea izvorasc din dealurile inalte cu acelasi nume si apoi strabat pe odirectie est -- vest teritoriul comunei pentru a-si uni apele cu cele ale Muresului. Trecand prin satul Sarmas, acesta primeste o sumedenie de izvoare, ierugi si ape intermitente ce curg pe hogase si torenti. Albia minora a acestui afluent este ingusta, superficiala, cu latimi pana la 2 - 3 m, adancindu-se cu cel mult 0,50 - 0,60 m in portiunile unde depozitele deluviale si cele ale cursului sunt mai groase. poza

Pe traseul cursului superior, transportul este destul de puternic, in albia paraului existand numeroase elemente slab rulate de aglomerate si in special galeti de andezite slab alterate, uneori colorate in rosu - maroniu datorita oxidarii puternice a mineralelor cu continut de fier. Fantanile din zona atesta existenta unui acvifer de scurgere gravitationala prin depozitele subtiri de pietrisuri si nisipuri grosiere, slab imbogatite cu materiale biogene in special vegetale, cu grosimi de 1 - 1,80 m, acvifer ce poate fi interceptat la mici adancimi, 1-1,50 m. Albia majora este foarte ingusta , perioadele cand apele se ridica desupra albiei minore fiind destul de frecvente, datorita versantilor inclinati si a bazinului de colectare cu un profil alungit pe o distanta de cca 7 km. Pe traseul cursului inferior albia se adanceste pana la 1 - 1,2 m, in depozite grosiere, nisipuri si pietrisuri acoperite de o patura de sol ce poate atinge 0,40-0,80 m. Actiunea erozionala este preponderent in adancime, eroziunea laterala manifestandu-se doar in perioadele de primavara cand debitul apelor creste si turbulenta este deosebit de puternica. Izvoarele fantanilor sunt aici amplasate la adancimi de 2 - 4 m, in imediata vecinatate a cursului si 4 - 10 m pe piemontul usor inclinat pe care este amplasat drumul principal. Gura de varsare in Mures este ingusta adancita in depozite fluviatile ale Muresului, cu un mic con de dejectie ale carui depozite sunt in permanenta spalate de Mures.

Paraul Sarmasului, denumit asa dupa numele satului, are de asemenea o lungime considerabila si este la fel flancat strans de platourile vulcanice. Cursul sau superior este insa mai rasfirat, in acesta zona bazinul de colectare avand o suprafata mai mare decat ceilalti afluenti, numerosi afluenti (cum ar fi paraul Sec, paraul Tomeni, paraul Bocani) fiind captati de acesta iar izvoarele lui se situeaza sub varful Sarmas. La gura de varsare s-a format un mic con de dejectie cu depuneri de nisip fin exploatat periodic de locuitori. În general, bazinul de colectare al paraului Sarmas este mult mai larg decat al celorlalti afluenti ai Muresului, din aceasta cauza aportul de material levigat este mult mai mare, in perioadele cu ploi puternice si scurte la gura de varsare adunandu-se adevarate bancuri de nisip si pietris.

Paraul Cicicului, frate cu paraul descris anterior, izvoarele acestuia situandu-se tot sub varful Sarmas, completeaza tabloul principalelor vai ce au constituit vetre principale pentru asezarile omenesti din zona. Apele acestuia au sapat in depozitele piroclastice o vale ingusta, strajuita de pereti abrupti pe ambele maluri. Acest lucru a fost favorizat si de existenta unei diferente de nivel de aproape 600 m intre izvoare si gura de varsare.

În completarea tabloului hidrologic al perimetrului mai putem aminti paraul Fagul Rusului si paraul Creanga, ambele situate in partea de nord si care-si varsa apele in alti afluenti ai raului Mures.

Regimul hidrologic al apelor subterane si de suprafata de pe teritorul localitatii este specific atat depresiunii cat si versantilor estici ai muntilor vulcanici. Astfel analizand datele regionale hidrologice regasim o scurgere medie subterana de cca. 3 - 4 l/s in zona luncii Muresului, a apelor freatice iar in zona piroclastitelor vulcanice ce constituie un bun mediu de acumulare a apelor freatice, datorita pantelor mari viteza de scurgere este mai mare dar cu debite mai mici decat in lunca. Prezenta nivelelor de cinerite si argile compactate si porozitatea mare a piroclastitelor, favorizeaza formarea acviferelor superficiale dinamice, in zona platourilor vulcanice.

Perimetrul lavelor vulcanice este un mediu ce asigura un transport rapid de suprafata dar o stocare redusa a apelor de adancime, doar pe eventualele fracturi ale rocilor sau mai mult in subasmentul cristalin al vulcanitelor. Profilul longitudinal al cursurilor de apa este in general in doua trepte, una pe versantii muntilor Giurgeu, unde apele isi formeaza mici bazinete de captare si una in zona vailor adancite din platoul vulcanic, cu o scadere relativ uniforma de altitudine.

Variatia cu anotimpurile a scurgerii apei este determinata de conditiile climatice, astfel incat iarna o mare parte din rezervele de apa sunt stocate la suprafata solului prin inghetare, eventualele valuri de caldura determinand viituri de iarna (de exemplu in iarna anului 1996) iar primavara odata cu trecerea la temperaturile pozitive ale aerului incepe treptat si etajat fenomenul de topire a zapezilor, uneori ritmul mare al topirii determinand viiturile de primavara. Vara si toamna, evaporatia fiind mai mare, scurgerea de suprafata este mai mica viituri producandu-se doar in cazul unor averse torentiale. Avand in vedere capacitatea mica de stocare a apei, pantele accentuate ale reliefului si rezervele mici de ape freatice si subterane, in special, coeficientul mediu de scurgere (calculat ca raport intre scurgerea medie a apelor de suprafata in mm/an si precipitatiile medii receptionate de bazinetele hidrografice) este direct dependent de nivelul precipitatiilor, alimentarea laterala subterana, pe timp de seceta a cursurilor de apa fiind foarte slaba, acest fenomen fiind specific bazinelor de captare mici. Inundatiile din anii 1970, 1975, 1983, 1996, au afectat doar zona inundabila a luncii Muresului, iesirea din matca a afluentilor acestuia pe teritoriul localitatii Sarmas fiind destul de redusa datorita bazinelor mici de colectare. De asemena putem remarca o stransa legatura intre debitul lichid si debitul de aluviuni in suspensie, tot datorita sursei principale de apa a retelei hidrografice preponderent pluviala. Scurgerea medie de aluviuni se incadreaza in valori sub 50 t/ha/an, iar turbiditatea sub 100 grame/m³, cu variatii largi de la perioadele de seceta la perioadele cu viituri.

Temperaturile medii ale apelor de suprafata variaza in functie de anotimpuri astfel incat apa incepe sa se incalzeasca abia la inceputul lunii aprilie, avand temperaturi maxime intre 12º si 22º C in intervalul iulie - august, minimul fiind regasit intre lunile decembrie - martie, cu valori intre 0º si -2º C.

Fenomenele de inghet apar incepand cu luna decembrie pana in luna februarie si chiar mai tarziu, la acestea contribuind mai mult circulatia de aer rece dinspre nord si est. Gheata la mal, sloiurile, apar mai devreme pe majoritatea cursurilor de apa uneori chiar de la mijlocul lui noiembrie, urmand, in cazul stabilitatii timpului rece, podurile de gheata ce apar in general pe la sfarsitul anului si dureaza uneori 60 - 80 si chiar 100 de zile de zile. S-au remarcat fenomene de dezghet in plina iarna, datorita unor valuri de aer cald, asa cum a fost in anul 1996, cand podul de gheata instalat inca de la sfarsitul lunii noiembrie, s-a desprins de mal la mijlocul lunii ianuarie provocand inundatii deosebite prin formarea de zapoare (baraje de gheata) si ruperi de maluri prin actiunea mecanica a blocurilor de gheata.

Chimismul apelor curgatoare de pe teritoriul localitatii este marcat de mineralizarea ferica din cursurile superioare, pe toate acestea se poate observa pe maluri si pe elemente de aluviuni o crusta rosietica - maronie de oxi-hidroxizi de fier, levigati din aglomeratele vulcanice. Cu toate acestea mineralizarea este scazuta, pana la 100 mg/litru, apele avand continuturi in ionii HCO₃, Ca, Mg, Na, K, pe seama feldspatilor usor alterabili din rocile andezitice si a hornblendelor si piroxenilor .

Calitatea apei acestor afluenti ce dreneaza vetrele asezarilor din localitatea Sarmas este destul de slaba, in ultimul timp s-a remarcat disparitia unor specii de pesti si a racilor, datorita gradului ridicat de poluare, a numeroaselor canale de scurgere in paraie executate de localnici, ce dreneaza de cele mai multe ori baltirile din perimetrele gospodariilor (acestea provoaca imbogatirea apei in azotati, azotiti si bioelemente ce provoaca disparitia treptata a biohidrocenozelor) si desigur a lipsei practicarii unei activitati legale de protectie si asigurare a normelor de combatere a poluarii mediului.

În zona muntoasa apa este mult mai curata dar are un gust salciu, datorita spalarii unor depozite alterate feruginos si a deselor zone de baltire, unde masa vegetala a intrat intr-un proces de putrefactie. Apa izvoarelor de munte in schimb este de o calitate deosebita, de obicei in preajma acestora fiind amplasate stanele. Majoritatea izvoarelor de munte au fost amenajate in special ca adapatori pentru animalele aflate vara la pasunat, cu troci de lemn si poteci de acces. Micile depozite aluvionare sau deluviale si de torenti, constituite din pietris si nisip sunt folosite de localnici pentru obtinerea materialului de umplutura a fundatiilor pentru diferite constructii si amenajarea drumurilor iar nisipul pentru tencuieli.

6. SOLURILE

6. 1. ÎNCADRARE PEDOGEOGRAFICA

Tinand seama de aspectul imprimat invelisului de sol de directia lantului carpatic, care separa influentele climatice venite dinspre vest, est si sud, au fost separate pe teritoriul tarii cinci regiuni pedogeografice. Acestea corespund, in general, marilor unitati de relief, in cuprinsul carora se manifesta concomitent o serie de particularitati climatice si geobotanice specifice:

A. regiunea carpatica, in care se remarca zonalitatea verticala a solurilor;

B. regiunea transilvana;

C. regiunea banato - crisana;

D. regiunea dunareano - pontica;

E. regiunea moldava, in care zonarea latitudinala a solurilor este influentata puternic de directia lantului muntos.

În cadrul acestor regiuni se disting opt domenii si 58 de subdomenii de soluri, reprezentate prin asociatii de soluri caracteristice anumitor zone pedologice. Aparitia lor este conditionata de combinarea diferita a structurii factorilor bioclimatici, hidrologici si litologici, precum si de factorul timp, respectiv de durata procesului de solificare.

Domeniile si subdomeniile au fost impartite in 82 de districte, caracterizate printr-o participare diferita a componentilor ce formeaza asociatiile de soluri, in functie de imbinarea conditiilor bioclimatice zonale cu actiunea unor factori locali, ca elementele de relief, materialul parental, apa freatica, etc.

Conform acestor consideratii si localizarii geografice a comunei Sarmas, zona cercetata face parte din districtul Depresiunii Giurgeu; subdomeniul luvisolurilor albice, solurilor brune luvice si solurilor brune eu - mezobazice, asociate cu soluri hidromorfe; domeniul cambisolurilor si argiluvisolurilor din depresiunile montane cu caracter colinar; regiunea carpatica.

FACTORII PEDOGENETICI NATURALI

Formarea si evolutia mai multor categorii de soluri se explica prin variatia spatiala si temporala a factorilor pedogenetici naturali. Desi foarte dificila, analiza separata a influentei fiecarui factor in procesul de solificare este totusi utila, cel putin pentru sublinierea particularitatilor acestei influente. În realitate insa, actiunea fiecarui factor pedogenetic nu este izolata ci se combina cu a celorlalti, iar modul diferit de combinare explica diversitatea solurilor formate.

Factorul litologic intervine in desfasurarea proceselor pedogenetice si in proprietatile solurilor, indeosebi prin compozitia chimico - mineralogica, gradul de consolidare si alcatuirea granulometrica a rocilor. Roca pe care in conditiile climatice si biologice specifice zonei se formeaza solul, este in mod predominant andezitica. Roca sursa se gaseste intr-o stare de alterare mai mult sau mai putin inaintata si constituie orizontul D, cel mai inferior orizont al profilului de sol.

Compozitia chimico - mineralogica a rocilor sursa, influentand compozitia solutiei de sol si regimul substantelor solubile, determina pe rocile mai bogate in componente bazice o desfasurare incetinita a fenomenelor de lesivaj, podzolire si acidifiere a solurilor. S-a constatat insa ca influenta chimismului global al rocilor este deosebit de clara numai in conditiile climatului moderat umed. Astfel, eluvierea intensa a solurilor din climatul foarte umed, specific mai ales zonei muntoase inalte din estul perimetrului cercetat, dar si in restul zonei, atenueaza aceasta influenta.

Gradul de consolidare sau de afanare a rocilor se reflecta pregnant in caracteristicile scoartei de alterare si in unele insusiri fizico - chimice ale solurilor. De el depind, in mare masura, ritmul si durata procesului pedogenetic; influenta lui se combina insa, de regula, cu cea a compozitiei chimice. Astfel, rocile compacte cu tendinta bazica - existente mai ales in spatiul muntos al zonei comunei Sarmas se altereaza relativ usor si dau un material mai bogat in componente argiloase, dar sarac sau lipsit de fragmente scheletice, sarace in baze si in elemente nutritive ( brune acide, brune feriiluviale ).

Rocile mai afanate si mai slab consolidate de tipul breciilor si conglomeratelor vulcanice existente pe cea mai mare parte a zonei cercetate, precum si depozitele sedimentare de varsta cuaternara ce apar pe terasele Muresului, pe lunca Muresului si paraiele afluente, favorizeaza evolutia mai rapida a procesului pedogenetic si desfasurarea acestuia pe o grosime mai mare decat in cazul rocilor compacte.

Factorul climatic intervine in procesul pedogenetic inca din primele faze ale acestuia. Clima regiunii de munte, din ce in ce mai umeda si mai rece pe masura ce altitudinea creste, imprima alte caracteristici procesului de solificare in diferitele lui faze de desfasurare. Insolatia puternica din timpul zilei, urmata de o racire puternica in timpul noptii, precum si alternarea repetata a fenomenelor de inghet si dezghet din anumite perioade ale anului, favorizeaza dezagregarea rocilor. În schimb temperaturile joase franeaza procesul de argilizare si favorizeaza fenomenele de distructie a mineralelor primare, iar precipitatiile abundente creeaza un puternic curent descendent de apa care inlatura o buna parte din compusii rezultati. Pe de alta parte, clima rece si umeda face ca materialul organic sa fie doar partial descompus de microorganisme, circuitul biologic fiind foarte lent din cauza blocarii prelungite a substantelor in micro - orizonturile superficiale de humus brut sau chiar turbos. În aceste conditii, acidifierea este de regula mai intensa, rezultand soluri oligobazice si oligomezobazice.

Factorul biologic exercita o influenta pedogenetica, putand fi evidentiate aspectele locale. Formatiunile vegetale ierboase ( pajistile din zona forestiera si cea alpina ) lasa in sol o cantitate de resturi organice, care provin din partile aeriene ale plantelor, fie - mai ales - din sistemul lor radicular.

Pajistile din zona forestiera dau in sol cantitati mai mici de resturi organice, iar activitatea microbiologica este mai putin intensa din cauza climatului, creindu-se uneori conditii temporare de anabioza. De aceea se elibereaza mai putine baze si se realizeaza un mediu slab acid, care imprima proceselor de migrare a substantelor si schimbului de substante minerale dintre sol si plante o intensitate mai redusa.

Sub pajistile alpine, desi cantitatea de resturi organice este relativ mare, nu se realizeaza un circuit activ al substantelor deoarece procesul de mineralizare se desfasoara foarte lent, ca urmare a unei slabe activitati microbiologice; ca atare, se produce o acumulare intensa in sol de materie organica, cu raport C : N ridicat.

Formatiunile vegetale forestiere dau o cantitate de resturi organice in general mai mica decat cele ierboase, care provine mai ales din frunzele ce cad anual la suprafata solului si numai in mica masura ( 10 % ) din radacini. Prin continutul mai mare de substante rezistente la descompunere (lignine, taninuri, ceruri, rasini ), materia organica bruta de sub paduri se deosebeste si calitativ de aceea de sub pajisti.

Faptul ca provine mai ales din frunze, precum si modul de transformare determina o localizare a sa cu deosebire pe primii 10 - 20 cm ai stratului de sol. Sub padurile de munte, formate mai ales din rasinoase, participarea ierburilor la depunerea de resturi organice este aproape nula. Cu toate acestea, cantitatea de materie organica bruta este relativ mare (din cauza densitatii accentuate a acestor paduri), iar calitativ este mai rezistenta la descompunere. Pe de alta parte, microflora este saraca si activitatea ei este mult ingreunata din cauza conditiilor climatice, astfel ca descompunerea resturilor organice se realizeaza foarte lent (solul imbogatindu-se in materie organica bruta ), se elibereaza putine baze, iar solutiile din sol capata reactie pronuntat acida.

Celor cateva aspecte ale influentei factorului biologic asupra procesului de solificare prezentate mai sus li se pot adauga altele secundare. Se poate remarca rolul compozitiei floristice in directionarea procesului pedogenetic. Astfel, in padurile de conifere, dominata molidului si a pinului are ca efect o puternica podzolire si acidifiere a solurilor, deoarece resturile lor organice sarace in baze dau forme de humus puternic acid.

Relieful relativ inalt din nord - estul perimetrului, in zona dealurilor Negara si Gruet, a determinat o scoarta de alterare de grosime mica, din cauza faptului ca fragmentarea pronuntata si inclinarea mare a versantilor a favorizat deplasarea laterala a produselor dezagregarii, alterarii si, ulterior, ale solificarii. Ca urmare, profilul solurilor are o mica dezvoltare, cu caractere scheletice pronuntate, deoarece raman pe loc fragmentele grosiere. Numai la poalele muntelui si spre zona depresionara scoarta de alterare este de tip acumulativ si de grosime mai mare.

Apa este un factor pedogenetic important in special in zona vestica si sud - vestica a perimetrului (in lunca Muresului), deoarece in aceste zone umezeste aproape permanent profilul de sol, sau o parte a acestuia, peste capacitatea de retentie, determinand procese fizico - chimice si biochimice deosebite de cele caracteristice ale solurilor normale. Excesul de apa se datoreste fie existentei panzei freatice la mica adancime, fie stagnarii apei deasupra unui strat sau orizont al solului greu permeabil.

Efectul pedogenetic general al supraumezirii il reprezinta gleizarea unor orizonturi sau chiar a intregului profil al solului. În situatia unei supraumeziri excesive si permanente pana la suprafata terenului, se produce fenomenul de inmlastinire, insotit frecvent de cel de turbificare a resturilor organice din cauza activitatii microbiologice reduse, in conditii de anaerobioza.

PARTICULARITATILE SOLURILOR DIN PERIMETRUL

LOCALITATII SARMAS

Actiunea concomitenta si variata a factorilor pedogenetici amintiti anterior a dus la formarea pe teritoriul comunei Sarmas a mai multor tipuri de soluri, apartinand urmatoarelor clase:

1. clasa cambisolurilor

2. clasa spodosolurilor

3. clasa umbrisolurilor

4. clasa solurilor hidromorfe

5. clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate.

1. Clasa cambisolurilor este reprezentata de solurile brune acide. Sunt soluri relativ putin evoluate, formate in conditii de drenaj foarte bun. Conditiile bioclimatice (temperatura medie anuala de 0 - 6 grade celsius, media anuala a precipitatiilor de 1200 mm/an, roca - sursa: aglomerate vulcanice in care sunt prinse elemente de sisturi cristaline) favorizeaza o puternica spalare a sarurilor, care sunt indepartate din profil ca si o alterare activa a substratului mineral cu formare de noi minerale. Circuitul biologic este destul de activ, avand loc o humificare si mineralizare relativ rapida a resturilor vegetale acumulate la suprafata solului, formandu-se astfel un orizont destul de subtire cu humus (A), cu reactie acida. În mentinerea acestor soluri intr-un stadiu putin inaintat de evolutie are un rol important si procesul de denudatie lenta. Rezulta un sol mai deschis la culoare, cu profil nediferentiat textural, cu insusiri fizice relativ bune si insusiri chimice si biochimice mediocre. Sunt intalnite incepand de la marginea de contact a depresiunii cu muntele si pana la altitudinea de aproximativ 1000m. Sunt folosite in special pentru pasuni si fanete, pe alocuri avand resturi de paduri.

2. Clasa spodosolurilor include solurile silvestre brune podzolite intalnite pe terasele si glacisurile din cadrul perimetrului cercetat. Sunt frecvent asociate cu solurile brune acide. Clima umeda determina o intensa spalare si debazificare a materialului mineral, deja sarac in baze. Datorita temperaturilor scazute resturile organice sunt humificate lent cu formare predominanta de acizi fulvici si cu acumulare de materie organica inchisa la culoare in orizontul superior ( A ) si chiar de humus brut (de tip moder) la suprafata solului. Sub actiunea acizilor fulvici se intensifica alterarea silicatilor primari si distructia prin hidroliza a unei parti din cei secundari si se formeaza complexe organominerale solubile, care sunt antrenate de curentul de apa descendent si depuse in mediul mai putin acid dinspre adancime.

Ca urmare se formeaza soluri cu profil clar diferentiat, bogate in humus acid, cu insusiri fizice bune, dar chimice si biochimice nefavorabile. Sunt folosite in cea mai mare parte pentru fanete si culturi.

3. Clasa umbrisolurilor este reprezentata de andosol si solul humico - silicatic. Aceste tipuri de soluri apar in mod predominant in partea de est a zonei comunei Sarmas, dezvoltate pe roci vulcanice de tip andezitic, in conditiile unui relief montan fragmentat.

Specific pentru geneza andosolurilor este alterarea relativ rapida a mineralelor din materialul parental cu eliberarea de substante amorfe, care formeaza cu substantele humice (provenite din transformarea substantelor vegetale acumulate in paduri la suprafata solului) combinatii specifice organominerale; acestea au rolul de a proteja si stabiliza atat substantele amorfe cat si materia organica si astfel ele se acumuleaza in sol conferindu-i insusiri specifice. Debazificarea inaintata a solului favorizeaza mobilitatea compusilor aluminiului, afectand nutritia plantelor. Continutul mare de oxizi de fier si de aluminiu determina fixarea fosforului in compusi greu solubili.

În cazul solurilor humico - silicatice de sub pajistile alpine, perioada bioacvatica scurta datermina o descompunere lenta si incompleta a resturilor organice, iar alterarea substratului mineral este slaba. În orizontul superior se acumuleaza materie organica in care domina acizii fulvici si substante organice incomplet descompuse iar in stadii ulterioare de evolutie s-au format si hidroxizi de fier depusi pe granulele de nisip grosier, in partea inferioara a profilului si conferindu -i un colorit brun - galbui.

Aceste tipuri de soluri au o culoare mai inchisa si profil putin diferentiat, bogate in humus acid, cu insusiri fizice bune dar chimice si biochimice mai putin favorabile. Sunt folosite pentru pajisti sau in cazul andosolurilor si pentru paduri cu o buna dezvoltare, dar expuse pericolului de doborare.

4. Clasa solurilor hidromorfe se formeaza sub influenta predominanta a unui exces de umiditate de lunga durata. Solul semimlastinos, apartinand acestei clase, insoteste albia majora a Muresului si apare in zona vestica si sud - vestica a sectorului Sarmas. În geneza acestor soluri freatic - hidromorfe are un rol important excesul permanent sau prelungit de apa slab - moderat mineralizata, care imbiba solul de jos in sus si determina, pe de o parte, o lenta transformare si mineralizare a resturilor organice lasate anual in sol, insotita de o evidenta acumulare de materie organica in orizontul superior, iar pe de alta parte, o intensa gleizare a partii inferioare a solului, unde au loc procese de anaerobioza si reducere ( indeosebi a compusilor fierului si manganului ).

Solurile formate in asemenea conditii prezinta propietati fizice si biologice putin favorabile pentru plantele de cultura, datorita excesului de umiditate. De regula sunt folosite pentru pasuni si fanete.

5. Clasa solurilor neevoluate are ca reprezentant un singur tip de sol, si anume litosolul. Este un sol azonal, tanar, scheletic, slab dezvoltat, format pe roci consolidate compacte, lipsite de carbonati, partial dezagregate la suprafata. Are culoarea cenusie sau usor galbuie si apare in zonele inalte din vestul perimetrului, pe pantele din apropierea varfului Batrana. Aceste suprafete inclinate favorizeaza procesele de eroziune si franeaza procesul de solificare. Profilul solului, in general este scurt, de tipul A - D, materialul detritic din orizontul superior fiind amestecat cu materialul fin si cu resturi organice. Acest tip de sol are o fertilitate extrem de scazuta.

PROCESELE PEDOGENETICE ACTUALE

Dezvoltarea continua a agriculturii si silviculturii a impus o utilizare din ce in ce mai intensiva a resurselor de sol, asociata cu o intensa mecanizare si fertilizare a terenurilor, fapt care a modificat conditiile de desfasurare naturala a proceselor pedogenetice si insusirile solurilor, uneori in mod pozitiv, dar mai ales in mod negativ. Cele mai importante modificari ale conditiilor de pedogeneza se datoresc inlocuirii vegetatiei naturale de padure sau pajiste prin culturi agricole; adaugarii de ingrasaminte minerale si amendamente pe scara din ce in ce mai mare; prelucrarii intensive a solului cu mijloace mecanice.

Toate aceste interventii ale omului au modificat mult, indeosebi regimul substantelor nutritive si regimul hidric in sol, inclusiv circulatia apei la suprafata solului sau prin sol, precum si transportul si acumularea substantelor deplasate odata cu apa ( elemente nutritive, saruri, particule minerale, etc. ). Ca atare, circuitul si bilantul elementelor in stratul de sol si-au modificat ritmul de desfasurare sau sunt in curs de a-l modifica potrivit noilor conditii de evolutie.

În procesul inlocuirii vegetatiei naturale de padure cu vegetatie cultivata sau cu pajiste are loc de regula o marire a rezervei de humus si substante nutritive ca si o crestere a saturatiei in baze (progradare), ca urmare a intensificarii procesului de bioacumulare sub vegetatia de pajiste sau cultivata. Taierea padurii, mare consumator de apa, poate duce in unele cazuri la inrautatirea regimului hidric, la aparitia excesului de umiditate in sol.

Procesul natural de levigare a solului se poate accentua mult in regiunile cu relief fragmentat daca solul nu este acoperit cu un invelis vegetal dens, care sa-l protejeze. De aceea, cultivarea terenurilor in panta, fara anumite masuri preventive, poate inversa raportul dintre ritmul solificarii si cel al eroziunii, fapt care are drept rezultat indepartarea stratului de sol prin apa de suprafata; se poate adauga la aceasta si o ravinare a terenului agricol.

Suprafata mare a terenurilor situate pe versanti poate explica larga raspandire a terenurilor in pericol de a suferi pierderi importante din stratul fertil de sol si implicit de apreciabile cantitati de substante nutritive si energie.

Despadurirea a determinat si intensificarea revarsarilor si inundatiilor. În regiunile afectate de astfel de fenomene procesul de aluvionare s-a intensificat, s-a accentuat spalarea solurilor de saruri usor solubile, a crescut excesul de apa in sectoarele joase, unde apar frecvent soluri hidromorfe. Uneori procesele de denudare, pot duce pe versantii cu inclinari mari, la spalarea completa a stratului de sol, aspecte intalnite pe dealul Bania.

6. VEGETATIA SI FAUNA

Flora din zona localitatii Sarmas este specifica reliefului muntos din tara noastra, cu variatii legate de inaltimea reliefului, respectiv trecerea de la zona de munte la cea de dealuri si in cele din urma la poienile legate de valea Muresului.

Fanetele si pasunile constituie un brau lat in jurul muntilor, ce avanseaza mai mult pe vai si in zona dealurilor inalte, odata cu apropierea de vatra satului terenurile fiind din ce in ce mai frecvent folosite pentru culturi agricole. Exista perimetre rezervate pasunilor comunale, gospodarite prin grija administratiei locale dar si numeroase perimetre folosite de proprietari pentru producerea furajelor.

Covorul verde al pasunilor este intesat de o puzderie de plante, viu colorate cum ar fi margaretele cu petalele albe si mijlocul galben, aglica alba, parfumata (Filipendula hexapetala), clopoteii albastrii, cicoarea (Cichorium intybus ) cu flori de asemenea de un albastru inchis ce apare deseori si in holdele de grau si orz, papadia (Taraxacum officinale), lucerna (Medicago falcata) si trifoiul salbatec (Trifolium pratense si Trifolium repens), troscotul (Poligonum aviculare), coada soricelului (Achilea millifolium), traista ciobanului (Capsela bursa pastoris). Prin zonele mai umede, printre ierburile inalte apare poroinicul (Festuca sulcata) cu flori purpurii patate, reprezentant al orhideelor. În miez de vara, prin fanete apar buchete de garofite purpurii, trei frati patati (viola tricoloris).

În zonele de deal inalt si de padure, mai ales in locurile din padure recent taiate, pe langa vechi trunchiuri de copaci sau pe coame de deal insorite pe un substrat stancos, apar deseori fragutele (Fragaria vesca) si chiar capsuni de camp (Fragaria moschata) pe dealurile abrupte cu expunere spre sud. Pe coamele inalte ale muntilor, strajuite de molizi inalti, apare afinul (Vaccinum myrtillus) cu fructe violacee mici, sub forma de adevarate covoare intinse uneori pe hectare intregi (muntele Orosbic), iar spre limita padurilor, in special in taieturi mari de padure se dezvolta zmeurul (Rubis idaeus), cu tulpina de peste un metru inaltime si fructe mici, roz, multilobate.

Putem mentiona de asemenea in zona de padure aparitia izolata, in special pe marginea apelor sau a locurilor mai umede a marului (Malus silvestris) sau parului salbatic (Pirus silvestris), cu fructe mici si foarte acre.

Brandusele viorii (Colchicum autumnale) acopera fanetele vestind venirea primaverii si tot ele infloresc toamna tarziu dupa ultima coasa. Prin locuri mai umbrite, in jurul tufelor de maces (Rosa tomentosa) si alun sau pe langa molizii mai razleti rasar florile albe si galbene de pastita. Printre ierburile inalte apare degetarasul, al carui nume se datoreaza formei pe care o prezinta floarea colorata in galben deschis. Matraguna (Atropa belladonna), otravitoare, se inalta viguroasa cu flori rosii violacee, ascunse sub frunze iar in locurile mai umede ale taieturilor de padure apar flori de nu-ma-uita albe si albastre.

În zona de interferenta a pasunilor cu padurea apare o vegetatie specifica compusa din alun, maces, paducel (Crataegus monogina), arbusti printre care rasare lumanarica pamantului (Verbascum phlamoides), cu flori lungi tubulare si rutisorul cu numeroase flori alb-galbui, plamanarica (Pulmonaria officinalis) cu flori albastre ce se coloreaza in rosu dupa fecundare, pastita alba si galbena, crucea voinicului albastra (Hepatica transsilvanica), cu petece alb - violacee de viorele.

La altituduni mai mici in padurea de molid sunt intalnite exemplare rare de brad (Abies alba), de fag (Fagus silvatica), paltin de munte (Acer pseudoplatanus). Asemenea exemplare sunt prezente mai ales in zona de contact cu un alt ecosistem de padure. Coroanele arborilor din padurea de molid pura, densa, sunt dezvoltate numai in partea superioara a trunchiurilor. Ramurile din partea inferioara se usuca si cad din cauza lipsei de lumina. În general padurea de molid este intunecoasa, fapt ce nu permite instalarea de arbusti sau de plante ierboase pe sol. În luminisurile molidisurilor sau in raristi se gasesc diferite plante subarbustive si ierboase. În prima categorie caracteristice sunt speciile de afin (Vaccinum myrtillus) si merisor (Vaccinum vitis-idaea). Pentru plantele ierboase se observa diferite combinatii de specii specifice.

Pe fata intunecata a pamantului cresc numeroase ciuperci: painea padurii (Lactarius deliciosus), painisoara (Russula alutacea), turta vacii (Suillus luteus), bureti galbiori (Cantharellus cibarius), palaria sarpelui (Amanita muscaria). În coroana molizilor, pe scoarta, traiesc diferite specii de licheni, unele cu denumiri plastice asa cum e barba ursului (Usnea barbata).

Printre brazi si molizi se dezvolta pernite de muschi (sphagnum), acoperite si inconjurate de macrisul iepurelui cu frunze micute trifoliate si gust acrisor asemanator macrisului din zonele umbroase si de pe malurile paraielor. În raristi si luminisuri gasim crizantema de padure asemanatoare margaretelor, lacramioare de padure (Convallaria majalis) cu flori micute, albe, asemanatoare cu florile albe mai mari si solitare ale paralutei de munte.

Printre arbori si arbusti mai putem aminti rachita alba si rachita rosie, plopul tremurator (Populus tremula), palcuri de mesteceni eleganti (Betula verrucosa), tei (Tilia Platiphylos) si rar arin (Alnus incana).

În luminisuri si mai des deasupra etajului padurii de molid (zona superioara a muntelui Sarmas) se intinde domeniul nesfarsit al tesaturii incalcite de jneapan (Pinus montana) principalul reprezentant pionier al coniferelor alaturi de arinul de munte (Alnus viridis), salcia capreasca (Salix caprea), scorusul (Sorbus aucuparia), ienuparul (Juniperus communis), salcii pitice, merisoare, afin.

Apar de aemenea in aceasta zona si stirigoaia (Veratrum album), planta inalta, cu frunze mari, ovale si cu numeroase flori alb-galbui, omagul (Aconitum tauricum) cu flori albastre asemanatoare unui coif medieval, ambele, declarate ca fiind printre cele mai otravitoare plante din tara noastra.

Conditiile de relief, clima si vegetatie, dar in special intinderea padurii si gradul destul de redus de umanizare din zona au favorizat dezvoltarea si raspandirea unei bogate faune. Astfel, in paduri, traiesc un mare numar de specii de mamifere: ursul carpatin (Ursus arctos), cerbul carpatin (Cervus elaphus carpaticus), rasul (Linx linx), lupul (Canis lupus), pisica salbatica (Pelis silvestris), veverita (Sciurus vulgaris), vulpea (Vulpes vulpes), mistretul (Sus scropha). Pasarile sunt reprezentate de cocosul de munte (Tetrao urogallus), ciocanitoarea de munte (Picoides tridaitesus alpinus), ierunca (Tetrastes bonasia), acvila de munte )aquila chrysaetos), sorecarul (Buteo buteo), huhurezul (strix aluco aluco), buha (Bubo bubo).

Bine reprezentate sunt insectele al caror ciclu vital se desfasoara exclusiv pe molid sau pe alte esente lemnoase care intra de multe ori ca forme izolate in componenta molidisurilor. Larvele unora dintre ele produc defolieri. Mentionam in acest sens viespea cu ferastrau (Diprion pini), larvele fluturilor Lymantria monacha, cunoscuta sub numele de omida paroasa a molidului, viespea molidului (Cephaleia alpina), etc. Toate se hranesc cu frunze de molid. Alte insecte caracteristice padurilor de molid sunt cariul mare de scoarta al molidului (Ips typographus) care sapa o galerie in lemn din care pornesc galeriile larvare.

Litiera, cunoscuta si sub numele de frunzar, formata din frunzele aciculare ale coniferelor, adaposteste o fauna specifica constituita din izopode, miriapode, mici gasteropode, formicide.

Fauna apelor este bine reprezentata, mai ales in raul Mures. În apele repezi ale afluentilor Muresului mai pot fi gasite exemplare de pastrav (Salmo trutta fario), zglavoaca (Cottus poecieopus), boistean (Phoxinus phoxinus). Pe apele Muresului pot fi intalnite exemplare de bizam si pescarii impatimiti pot pescui multe specii de pesti: stiuca (Esox lucius), avat (Aspius aspius), clean (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus fluviatilis), mihalt (Lota lota), iar in zona afluentilor lipan (Thymallus thymallus).