Arthur Segal (Aron Sigalu)

Arthur Segal (Aron Sigalu)

Iasi,  1875 - Londra, 1944

Arthur Segal s-a nascut intr-o familie instarita, fiul lui Itzhac Segal, evreu sudit, proprietar al unei banci in Botosani. A crescut intr-un mediu impregnat de hasidism, o caracteristica a comunitatilor evreiesti din Europa Centrala si de Est din acea epoca. In 1887 este trimis la Iasi, la liceul internat, pentru a se pregati temeinic in vederea preluarii afacerilor bancare ale familiei. Studiile primare fusesera asigurate de un institutor particular, domnul Süssman, expert in literatura germana. In autobiografia nepublicata din 1939, marturiseste ca in timpul studiilor s-a simtit dispretuit si persecutat pe criterii etnice, fapt ce a determinat, probabil, un tip de negare a societatii si a structurilor ei inchistate. Devine interesat de pictura, mai ales de peisaj, fiind influentat in aceasta perioada de lucrarile in plein air ale lui Nicolae Grigorescu. Ia contact, prin intermediul unor colegi de scoala, cu miscarea de stanga, ce incepuse sa se raspandeasca in acei ani, mai ales in randul tinerilor elevi si studenti. In 1892, in urma implicarii intr-un scandal legat de organizarea unei demonstratii de 1 Mai (ziua internationala a muncii), incident soldat cu arestarea a trei dintre participanti, Segal este trimis de urgenta la Berlin, in grija unchiului Sigmund.

Deși familia nu este de acord, se inscrie la Academia de arta din Berlin, unde studiaza cu realistul Eugen Bracht. In 1895 participa cu o lucrare la Expozitia artistilor in viata de la Bucuresti. In acelasi an pleaca la Paris, unde studiaza la Academia Julian, iar in 1896 se stabileste la München, unde va ramane pana in 1904. Lucreaza la scoala particulara de pictura a lui Ludwig Schmid-Reutte si Friedrich Fehr. Din 1899 frecventeaza colonia artistica de la Dachau, fiind influentat de teoriile cromatice si orientarea catre abstractizare promovate de Adolf Hölzel la scoala de pictura Neue Dachau. Incepand din octombrie 1900 (cf. fisa matricola nr. 2206) il regasim printre studentii clasei de pictura a profesorului Karl von Marr de la Academia regala de arta din capitala bavareza. Ramane in contact cu viata artistica romaneasca, revenind anual in tara. Expune in 1903 doua lucrari la expozitia societatii Kunstverein din München.

In 1904, in urma casatoriei cu Ernestine Charas, se muta la Berlin, orasul in care locuia familia sotiei. Participa cu cate o lucrare la expozitiile organizate de Secesiunea berlineza in 1907 si 1909 si se implica in organizarea Noii Secesiuni berlineze (1910), fondata de artisti precum Max Pechstein, Ernst Ludwig Kirchner, Max Liebermann, Hans Arp, Paul Klee, Egon Adler, Rudolf Hellwag, care sustineau noua viziune expresionista. Va expune alaturi de acest grup atat la expozitiile de pictura, cat si la cele de grafica, din 1910 pana in 1912, in Germania (Berlin, München, Nürnberg, Frankfurt, Düsseldorf, Aachen, Karlsruhe, Konstanz, Leipzig, Essen, Stuttgart, Münster), Elvetia (Basel) si Ungaria (Budapesta). Lucrarea Cale ferata (cat.  ) va fi prezentata in cea de-a IV-a si cea de-a V-a expozitie a Noii Secesiuni. Lucrarile din aceasta perioada pot fi definite printr-o alaturare de elemente expresioniste și ecouri pointiliste din viziunea lui Van Gogh.

Deschide in 1910 prima expozitie personala la Bucuresti, in sala Arta; printre lucrarile expuse se afla Peisaj, aflata astazi in colectia MNAR si Autoportret (cat.  ). Participa cu patru lucrari la expozitia-eveniment a Tinerimii Artistice din 1910, unde va continua sa trimita lucrari pana in 1914. Colaboreaza in aprilie 1912 la revista radicala de stanga Die Aktion, care promoveaza expresionismul.

In 1914, o data cu izbucnirea razboiului, ia rapid decizia de a pleca in Elvetia, a carei neutralitate il putea tine departe de o eventuala mobilizare. Artistul era inca, cel mai probabil, in posesia unui pasaport austriac. Opteaza pentru Ascona, unde, din 1900, fiinta o comunitate stabilita la sanatoriul Monte Verità de pe malul lacului Maggiore, structurata in jurul unor principii utopice de inspiratie socialista (antimaterialism), un amalgam de anarhism, mistica teozofica, vegetarianism si primitivism social. Acest mediu a reusit sa atraga o serie de emigranti, intelectuali si artisti refugiati din calea unui razboi pe care nu-l intelegeau, cauzat de o lume a carei organizare o tagaduiau. Noua viziune contine germenii negatiei pe care o vor propune dadaistii in 1916 la Zürich, ca solutie intermediara pentru reinventarea lumii, a artei; este vorba in primul rand despre haosul fertil, premergator creatiei. Segal devine preocupat de teoria echivalentelor, a echilibrului - Gleichwärtigkeit - concept care incearca sa subsumeze unei noi propuneri plastice conceptul hasidic de unitate, egalitate valorica a tuturor elementelor, care sustinea ca armonia divina poate fi atinsa prin justa valorificare a elementelor intregului. Va aprofunda aceasta perspectiva in anii ce urmeaza, practicand descentralizarea spatiului compozitional; se concentreaza asupra unificarii mistice a acestuia cu universul inconjurator prin eliminarea "ramei", care plasa opera de arta intr-un spatiu virtual, abstract. De asemenea, in sprijinul acestei unificari va afirma coeziunea si egalitatea nonierarhica, simptomatice in contextul orientarii sale declarat comuniste, dupa cum reiese din lucrarea Peisaj cu valori egale, (cat. ). Il preocupa acum mai ales linogravura.

In Casa dell'Angelo, locuinta sa din Ascona, se organizau intruniri, seri de lectura, discutii pe teme artistice si filosofico-religioase. Participau scriitori si artisti printre care Hans Arp, Hugo Ball, Emmy Hennings si Tristan Tzara, ce aveau sa fie printre initiatorii miscarii Dada, inaugurata oficial in februarie 1916, o data cu deschiderea Cabaretului Voltaire de la Zürich. Segal participa la prima serata Dada si prezinta publicului reunit la Meierei cateva xilogravuri, alaturi de lucrari de Marcel Iancu, Hans Arp, Alberto Giacometti, Otto van Rees, Max Oppenheimer. Participa cu patru lucrari la expozitia organizata in iunie la Cabaret Voltaire, la expozitiile Dada organizate la Salon Wolfsberg, in iulie 1916, noiembrie, decembrie 1917, decembrie 1918, ianuarie, martie, iunie 1919 si la prima expozitie a Galeriei Dada din martie 1917. Expune in ianuarie 1920, la Berna, impreuna cu grupul Das Neue Leben care sustinea redefinirea rolului artistului in societate si integrarea, in conceptul de arta, a tuturor formelor de manifestare estetica, plastica si decorativa, pentru a contribui la definirea esteticii asteptatei "revolutii". M.H. Maxy va continua aceasta directie, aprofundand-o din 1925, o data cu infiintarea revistei Integral.

In 1920 Arthur Segal se intoarce la Berlin, unde intra in randurile grupului radical-revolutionar Novembergruppe, alaturi de care expune pana in 1931. Infiinteaza in 1923 propria scoala de pictura in cartierul Charlottenburg din Berlin, care va functiona pana la plecarea sa din Germania, in 1933. Organizeaza in atelierul sau din Berlin reuniuni saptamanale (duminica) care concentreaza reprezentanti berlinezi ai miscarii Dada precum: istoricul de arta Adolf Behne si artistii Raoul Hausmann, Hannah Höch, Kurt Schwitters, George Grosz. Participa alaturi de alti artisti militanti la actiunile sindicale organizate de Partidul Social-Democrat German.

In 1924, prezinta patru lucrari la expozitia internationala Contimporanul de la Bucuresti. In 1925 a fost invitat sa sustina cursuri la proaspat infiintata scoala Bauhaus de la Dessau, dar a refuzat. Din 1927 se indreapta catre o viziune inspirata de Noua obiectivitate, impregnand reprezentarea fidela a realului cu o anume mistica de sorginte hasidica.

Din cauza deteriorarii rapide a situatiei socio-politice din Germania, care a culminat cu ascensiunea la putere a lui Hitler, Arthur Segal, aflat in imposibilitatea de a mai expune datorita interdictiilor pe criterii rasiale, paraseste Germania pentru Palma de Mallorca. Din 1936 se stabilește la Londra, unde in iulie 1937 infiinteaza o noua scoala de pictura, atat pentru profesionisti cat si pentru amatori, continuandu-și astfel mai vechiul proiect pedagogic. Aceasta scoala functioneaza si astazi.

Moare in 1944, la Londra, in urma unei insuficiente cardiace, in timpul unui raid aerian al Luftwaffe.