Conceptul de fericire in evolutie istorica

CONCEPTUL DE FERICIRE IN EVOLUTIE ISTORICA

Introducere

MOTTO:"Fericirea reprezinta trecerea spiritului la o stare mai perfecta.  Durerea,dimpotriva,este trecerea la o stare inferioara."

BARUCH SPINOZA

Etica reprezinta stiinta binelui si a raului moral si are ca scop ultim,infaptuirea lor de catre om,binele fiind inteles ca valoare suprema catre care trebuie sa tinda conduita umana.

In aceasta lucrare va fi vorba despre semnificatia pe care o dobandeste cuvantul fericire,deci obiectivul acestei lucrari este acela de a expune ideile etice dezvoltate de mine in contextul obtinerii fericirii si de a analiza evolutia acestui concept prin intermediul binelui hedonic,a eudaimonismului,a conceptiei aristotelice,printre altele.

"Kant a remarcat ca fericirea constituie un ideal de perfectiune, presupunand satisfacerea tuturor inclinatiilor noastre, a tuturor potentialitatilor carora le conferim valoare,atat in extensiune(multiplicitate),in intensiune (grad),cat si in propensiune(durata)."

Savarsirea automata sau inconstienta a faptelor bune,este considerata de eticieni drept o actiune falsa,deoarece nu antreneaza demnitatea umana in acord cu binele uman.Acest lucru este posibil si realmente conditionat de catre constiinta,fapt pentru care omul poate savarsi binele,independent de orice forma de religie,bine prezent mai ales in viata cotidiana.

Fiecare dintre noi isi poate gasi fericirea,oriunde doreste.Pentru unii,fericirea inseamna sa inoti in ocean,sau sa-ti tii bebelusul in brate si sa-l vezi crescand sub ochii tai,sub semnul unei bune educatii.Poate fi fericit cel care citeste o carte si intelege ceea ce a citit,sau cel care asculta cantecul privighetorii intr-o zi insorita de vara.Totusi,chiar si lipsa acestor lucruri te poate face fericit,cum ar fi exemplul unui calugar zen,care-si gaseste linistea sufleteasca prin meditatie.Poti gasi fericirea daca stii unde sa o cauti.

Dar,oare fericirea,acesta problema fundamentala,fara de care viata omului ar arata asemenea unui burete gaurit,inseamna mai mult decat absenta nefericirii?

Sau putem atinge suprema fericire,si daca da,cum s-ar realiza acest lucru?

Putem spune ca aceasta stare de bine,si anume fericirea,este ca un balsam pentru suflet si regenereaza si remonteaza permanent spiritul,pe cand prezenta raului care poate lua variate forme,il poate distruge.Fericirea ca act indreptat spre binele celuilat are un efect benefic,atat asupra emitatorului,cat si asupra receptorului,deoarece ea te poate face inteligent,mai creativ,mai bun cu semenii tai.

Fericirea nu se confunda cu orice satisfacere a unei nazuinte particulare,oricare ar fi natura acesteia.Ea este o satisfactie specifica,cea care insoteste activitatea umana spre perfectie.In acest sens,putem spune ca fericirea nu este o stare din punct de vedere psihologic,ci din punct de vedere axiologic,si risca sa inceteze atunci cand nu-si gaseste resurse de dinamizare prin activitatea indreptata concomitent spre desavarsire personala si spre binele omenirii.Aceasta problema are in vedere "puterea sufletului care ne face sa dorim desavarsirea"[2],dar si faptul ca "toata fericirea noastra consta in sentimentul perfectiunii" .

In ceea ce priveste ideea desavarsirii,ilustrul nostru Nicolae Balcescu scria ca "omul este menit spre a se desavarsi.De aici vine ca cel ce nu tinteste spre desavarsire se strica si stricaciunea este inceputul nenorociriiNici un om inrautatit nu este fericit.Omul rau sufera chiar in mijlocul bogatiilor si niciodata sufletul sau pace n-are.Astfel,fericirea pe pamant sta in implinirea menirii pentru care suntem nascuti,adica a lucrarii noastre asupra-ne si asupra semenilor nostri spre a ne face tot mai buni."[4]

Totusi,cu exceptia scolii antice a cinicilor,filosofii n-au admis niciodata ca acordul animalului cu mediul sau si adaptarea sa naturala la mediu,ar putea sugera un model al fericirii.Acordul animalului cu mediul este un acord al naturii cu ea insasi,si de aceea este dat,pe cand fericirea presupune un acord intre doua ordini eterogene,cea a valorilor umane si cea a lumii in care omul isianscrie eficace,activitatea sa transformatoare,si de aceea este creat si recreat continuu.Primul acord permite sa devii un exemplar de serie al speciei,al doilea sa te realizezi ca individualitate si sa te desavarsesti ca persoana.A spune ca un animal este fericit, nu are decat inteles analogic antropomorfizant,dar este riguros fals,pentru ca fericirea este inseparabila de constiinta de sine,de considerarea ei explicita ca scop si sens al existentei umane.

Filosofii au infiintat ulterior,adevarate scoli de fericire pentru a transpune rezultatele,efectele gandirii lor in mintile elevilor dar si in conduita acestora.Avand in vedere ca filosofia este vazuta astazi doar ca o cale teoretica spre cunoastere,filosofii antici considerau ca intelepciunea nu este utila decat numai atunci cand o practici."Filosofia are doua parti-spunea stoicul Ariston din Chios.Cel care intelege corect ce are de facut si ce trebuie sa evite,acela nu este inca intelept ,cel putin pana cand sufletul sau se contopeste cu ceea ce a recunoscut a fi corect sau fals"[5].

Fericirea nu vine inaintea distinctiei dintre bine si rau,ea nefiind niciodata inocenta;si nu-si merita nici numeledaca desemneaza o multumire cat de intensa,obtinuta gratie hazardului.Bineinteles ca fericirea presupune numeroase conditii necesare,cum ar fi sanatatea,lipsa de griji materiale,realizarea in raporturile interumane(prietenie,dragoste,armonia comunicarii intre parinti si copii) si afirmarea capacitatilor in munca.Pe un plan sau altul,poate aparea o imprejurare favorabila sau un obstacol,dar depinde de noi cum ne raportam la ea sau ce sens ii dam,cum actionam fata de ea si ce ecouri ne trezeste in constiinta.Putem trai intr-o societate care ofera un cadru propice sau vitreg pentru a ne desavarsi si a ne realiza facultatile umane ,dar depinde de fiecare in parte daca valorifica si sporeste cinditiile favorizante,daca abdica in fata celor alienante sau lupta impotriva lor si gaseste o sursa de fericire refuzata celor ce duc o viata marginala,privata de un ideal moral.

In Metamorfozele,poetul Ovidiu calatoreste in spatiul cosmic pentru a se antrena pentru fericire."Imi place sa merg prin inaltul spatiilor.Imi place,parasind pamantul si netrebnica locuinta a trupului,sa fiu purtat prin nori si sa ma opresc pe umerii puternicului Atlas.Sa privesc de departe sufletele ratacitoare si lipsite de ratiune".[6]

Fericirea nu este ceva intamplator,ci urmarea unor ganduri si actiuni curente,iar daca in momentele grele am actiona asa cum trebuie,multe lucruri s-ar schimba in bine.Constiinta unei vieti fericite este intotdeauna aceea a unei supreme victorii,a puterii de a fructifica imprejurarile favorabile si a le invinge pe cele ostile spre a te desavarsi ,si a promova valori.Sansa,intamplarea prielnica,norocul,nu sunt de ajuns pentru a face o viata fericita.

Ceea ce ai poate fi darul trecator al imprejurarilor,dar fericirea presupune valorizarea imprejurarilor.Depinde de ce alegi sa fii si de modul cum desavarsesti acea "opera"aflata in puterile fiecaruia dintre noi:propria noatra viata.

J.J.Rousseau scria ca "izvorul adevaratei fericiri se afla in noi si ca nu este in puterea imprejurarilor sa-l faca nefericit pe cine stie sa vrea sa fie fericit"[7].

"Fericirea este o arta"[8],spunea N.I.Pirogov,un renumit chirurg al secolului al XIX-lea.Oricine poate crea,nu cu forme,culori,sunete,ci cu secvente de viata,o opera care dincolo de orice deficiente,sa constituie un tot armonios,dobandind virtuti artistice.Pentru ca toti oamenii sunt prin munca lor indreptata spre lume si aplecata asupra propriei vieti,fauritori de frumos.Ei pot fi autorii unor vieti a caror partitura nu este scrisa dinainte,ci se faureste prin exercitarea si desavarsirea facultatilor umane intr-un tot expresiv si armonios,in focul intens al creatiei care raspandeste lumina si implineste opere.Si daca prin aceasta dialectica angajata intre lumea exterioara si cea interioara,prin cunoastere si actiune,prin alegeri,deci cu renuntari,si alegeri intre alegeri,deci cu sacrificii,compozitia reuseste sa stapaneasca diversitatea tumultoasa si confuza ,sa realizeze armonia ontologica intre existenta si valoare,opera numita "viata de om"va purta ca orice opera de arta atat insemnele echilibrului,cat si cele ale unei propulsii care da sens vietii."Tot ceea ce transfigureaza opera de arta ,o face pentru a duce catre un mai bine,care sa justifice adeziunea celorlalti" .Oare,omul nu se afla intr-o situatie similara atunci cand isi faureste o viata frumoasa ,invatand uneori din aspra experienta,ca echilibrul armonios spre care aspira, impune mersul inainte si ca exista riscul unei caderi,daca intervine vreo oprire?Nu stie el oare ca sub amenintarea esecului,ca trebuie sa se desavarseasca neincetat,sa-si ceara mai mult si sa dea tot ce poate ,sa faca din gravitatiile care il solicita un manunchi de forte care sa-l propulseze in orizontul fericirii posibile?Si nu este satisfactia pe care o procura o asemenea creatie si autocreatie,o satisfactie a desavarsirii in folosul semenilor,o bucurie a urcusului spre "a face mai bine"si "a fi mai buni",un sentinemt al supremei victorii:crearea unei vieti care in intregul ei,dobandeste virtutile frumosului?

Daca am desconsidera posibilitatea de a conferi valoare estetica unei vieti,am eluda o analogie reala,deloc plasmuita.Fiecare om obisnuit,in imprejurari obisnuite,stapan pe momentele de cumpana ale alegerilor,poate sa edifice din"secvente"de viata ,asemenea artistului,un univers axiologic care are atributele frumosului.Desigur,in acest univers axiologic,valorile morale majore ale colectivitatii sunt pe primul plan,si nu cele estetice.Dar ordinea ierarhica a valorilor intregreaza armonios toate valorile,inclusiv valorile afective urmarite in planul strict  individual,incat modelul coordonarii ansamblului valorilor devine unul estetic.Orice om trece prin marea drama a optiunii,alege si sacrifica,deseori regreta si sufera.Dar chiar suferinta sa dobandeste patetice accente umane,grave rezonante axiologice,fiind convertita intr-o sursa a unui nou ideal pozitiv,in numele unor superioare valori umane supraindividuale.El cauta in permanenta sa inlature orice forte represive,sa construiasca pentru semeni si impreuna cu ei,o ordine armonioasa a valorilor propriei vieti.prin care sa contribuie la inlaturarea conditiilor potrivnice si la sporirea celor favorizante fericirii .

Atitudinea fata de lume a unui asemenea om,ar avea in narcisism si evazionism,indicii unei ratari copioase,pentru ca aspiratia spre fericire este in primul rand o aspiratie etica spre desavarsirea unei personalitati,care nu poate fi exercitata si autentificata decat in context social.Pentru aspirantul la fericire,frumosul devine un simbol al moralitatii.Se spune :"mi-e urat sa stau degeaba","trebuie sa ma apuc de o treaba folositoare pentru a alunga uratul".Viata isi gaseste in "frumos",adjectivul armoniei si al inclinatiei spre fericire.Pentru a alunga "uratul",singura cale pare a fi munca intensa de a te construi pe tine insuti,ca cea mai sublima opera umana de care esti in stare.Fericirea devine astfel constructia umana a unei opere in care valorile se structureaza sub insemnul frumusetii.

Aspiratia spre fericire,inerenta conditie ontologica a omului ca fiinta valorizatoare,ne permite sa triumfam asupra fortei de eroziune a timpului,prin proiecte indreptate spre viitor,prin infaptuiri posibile doar in prezent si prin edificarea unui trecut care sa constituie in clipele de totala sinceritate ale aducerilor aminte,proba acordului regasit inte istoria ordonata a vietii noastre si ordinea valorilor care ii dau sens,facand-o demna de a fi fost traita.Actionand intr-un prezent decisiv pentru tot ce suntem si ce trebuie sa fim,dar inevitabil trecator si indreptandu-ne spre un viitor posibil,probabil sau dezirabil,noi ne construim un trecut dandu-i forma unei opere durabile.In acest fel,cel ce lupta pentru fericire in prezent,pregateste un viitor si isi pregateste un trecut pe care il denumeste in doua vorbe:"viata frumoasa".

"Cea mai slavita capodopera a omului este viata traita asa cum trebuie.Drumil fericirii este cel al crearii ei.Dar,se stie,fiecare drum incepe cu un pas.Si fiecare altul este un nou inceput.De noi depinde daca il facem si cum il facem.Atunci si acolo,in optiunea pentru da sau nu ,in focul luptei pentru adevar,bine si frumos, in activitatea creatoare de bunuri materiale si valori spirituale,in efortul de continua perfectionare,se cladeste fericirea.Opera toata a unui om se zamisleste mereu in caruselul clipelor de cumpana ale alegerilor hotaratoare de destin,in care inca nu este nimic,in care totul depinde de fapta ce va sa fie.Cand stavileste apele pentru a duce lumina,cand culege roadele pamantului,cand scrie o carteSi cand stie ca,dandu-si modesta silinta de a o scrie pentru a se clarifica si pentru a clarifica,n-a facut altceva decat sa pregateasca o cale posibila pentru altele mai bune.Scrise de el sau de altii.Poate,despre "fericire ca opera de arta"[10].