CONSTITUȚIA DIN 1923

CONSTITUȚIA DIN 1923

Constituția este legea fundamentala a unui stat, investita cu o forta juridica superioara celorlalte legi, care cuprinde principiile esentiale ale organizarii lui, stabileste drepturile si datoriile principale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale etc., reflectand astfel stadiul de dezvoltare sociala, economica si politica la un moment dat a statului respectiv[1].

Constitutia din 1923 este acea "lege fundamentala statului roman" adoptata dupa Marea Unire și a vrut sa fie o aducere la realitațile lumii actuale (anul 1923) a Constituției din anul 1866. Aceasta Constituție a fost in vigoare pana la adoptarea Constitutiei din 1938, insa a fost repusa in vigoare in anul 1944 pana la 30 decembrie 1947, cand Romania a fost proclamata republica.

Proiectul Constitutiei din anul 1923 a fost elaborat de Partidul liberal si a fost votat de Camera deputatilor la 26 martie 1923 si publicata la data de 29 martie, atunci intrand si in vigoare. Cu privire la adoptarea acestei constitutii s-au facut aprecieri negative, in sensul ca adoptarea ei ar fi nelegala, intrucat nu s-au respectat intru totul regulile de revizuire a Constitutiei stabilite in art. 128[2] al Constitutiei din 1866.

Aceasta cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral, organizarea financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si suprematiei Constitutiei este exprimat mult mai clar decat in 1866: "numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra Constitutiei"

Potrivit Constitutiei din 1923, Romania era o monarhie constitutionala, stat national, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constitutia unificarii, cum mai e numita, consfinteste realizarea Romaniei Mari si are la baza constitutia din 1866, dovada fiind faptul ca din cele 138 de articole, 78 s-au pastrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vietii politice. El exercita puterea executiva, numea si revoca ministrii, sanctiona si promulga legile, era seful Armatei, avea drept de veto, putea bate moneda, conferea decoratii, avea drept de amnistie si gratiere, convoca si dizolva Parlamentul, incheia tratate (acestea devenind valabile dupa ce erau aprobate de Parlament). Regele avea dreptul de a convoca parlamentul in sesiuni extraordinare, de a dizolva una ori ambele camere, de a numi un nou guvern, de a numi si revoca ministri. In domeniul executiv regele avea o serie de atributii: numirea ori confirmarea in functiile publice, putea crea noi functii in stat, era seful armatei, avea dreptul de a bate moneda, conferea decoratii.

Parlamentul constituia puterea legislativa in cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul si Adunarea deputatilor) si avea rolul de a vota legile, de a le abroga si avea drept de control asupra activitatii guvernului.

Puterea executiva era exercitata in numele regelui de catre guvern, format din ministri, care constituiau impreuna Consiliul de Ministrii, avandu-l ca presedinte pe cel insarcinat de rege cu formarea guvernului. Persoana regelui era inviolabila, iar ministrii erau raspunzatori pentru actele semnate ori contrasemnate. Armata facea parte din puterea executiva

Aceasta Constituție cuprinde prevederi privitoare la elementele constitutive ale statului, organizarea si functionarea puterilor statului; alcatuirea si functionarea sistemului electoral, organizarea financiara, armata, administrativa s.a. Principiul legalitatii si suprematiei Constitutiei este exprimat mult mai clar decat in 1866: "numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si de a declara inaplicabile pe acelea care sunt contra Constitutiei "

Principiul suveranitatii nationale a fost formulat mai precis declarand Romania stat national unitar si indivizibil, al carei teritoriu este indienabil si care nu poate fi colonizat cu populatii ori grupuri etnice straine. Constitutia din 1923 admite exproprierea pentru cauza de utilitate publica, redefinea si includea notiunile de "domeniu public" si "bunuri publice". Totodata, zacamintele miniere si bogatiile de orice natura deveneau proprietatea statului. Constitutia mai prevedea cenzurarea legalitatii actelor administrative de catre instantele judecatoresti si, de asemenea, in acest caz de pericol de stat se poate introduce starea de asediu general sau partial.

In titlul consacrat drepturilor romanilor erau introduse o serie de principii specifice functionarii democratiei: garantarea drepturilor si libertatilor romanilor, fara deosebire etnica, limba sau religie, egalitatea cetatenilor in societate si inaintea legilor, libertatea constiintei si intrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondentei, inviolabilitatea domiciliului s.a. era proclamat votul universal, egal, direct obligatoriu si secret. Femeile si militarii nu erau admisi sa-si exprime optiunea politica.

In cel de al treilea titlu al asezamantului din 1923 se consacra principiul separatiei puterilor in stat; cele trei puteri erau independente una de alta, existand posibilitatea sa se limiteze reciproc in atributii. Activitatea legislativa urma sa fie exercitata de rege si reprezentanta nationala, cea executiva de rege si guvern, iar cea judiciara de catre instantele judecatoresti.

Constitutia din anul 1923 a consfintit monarhia si continuitatea ei, apreciata in epoca factor al stabilitatii statului, al pastrarii intereselor tuturor categoriilor sociale, al mentinerii unitatii statale depline.

In completarea acestei Constituții, pentru a fi una cat mai democratica, in urmatorii ani, s-au elaborat mai multe legi in diferite domenii:

in 1924 s-a elaborat Legea Invatamantului care stipula gratuitatea si obligativitatea invatamantului elementar care avea o durata de 7 ani;

legea administrativa din 1925 imparțea țara in județe, plase, orase, comune și sate. Județele erau conduse de un prefect numit de Guvern, plasele de catre un pretor, iar orasele si comunele de catre un primar ales de consiliile locale. Aceasta lege punea in aplicare si principiul descentralizarii - transferarea unor prerogative ale organelor centrale (Guvern), autoritatilor locale.

Legea electorala din 1926 introducea principiul primei electorale: partidul care obținea la alegerile parlamentare cel putin 40 % din locurile parlamentului primea o prima electorala care sa-i poate permite sa obțina majoritatea. Aceasta masura a asigurat o stabilitate a guvernelor in perioada interbelica

2.1 Legea dobandirii și pierderii naționalitații romane (legea Marzescu)

Aceasta lege poarta numele inițiatorului ei   Gheorghe Gh. Marzescu om politic și jurist. A fost primarul Iașiului in perioada 1914-1916 și ministru in mai multe guverne liberale. Aceasta lege a fost publicata la data de 24 februarie 1924.

Dupa promulgarea noii Constituții din 1923, a intrat in vigoare in termen de trei luni pentru depunerea cererilor de naturalizare care sa permita celor cateva zeci de mii de evrei indigeni sa devina cetațeni romani. Pentru ca in unele locuri din provincie procurorii nu prea vroiau sa acorde acest statut multora s-a votat și adoptat legea privind dobandirea și pierdere naționalitații romane.

La articolul din Constituție i-a fost atașat un Regulament pentru aplicarea dispozițiilor tratatelor de pace și anexelor lor privind constatarea dobandirii și pierderii naționalitații romane.

Locuitorii aparținand mai multor categorii erau recunoscuți ca cetațeni romani:

a)     Persoanele care aveau indigenatul intr-una din comunele din Transilvania, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș, precum și sin Bucovina la data intrarii in vigoare a tratatelor

b)     Persoanele di nationalitate austriaca,ungara si rusa care desi nedomiciliate la la data intrarii in vigoare a tratatelor in teritorile devenite romannesti s-au nascut totusi acolo ,din parinti care au domiciliat acolo.

c)     Supusi ai fostului Imperiu rus,stabiliSupusi ai fostului Imperiu rus,stabiliti in teritoriul basarabean,adica cei care, conform legilor rusesti, aveau un domiciliu administrativ in Basarabia la data de 27 martie 1918

d)     Supusi austriaci sau unguri . ca si persoanele fara nici o nationalitate (haimatlos) care au avut domiciliul pe teritoriul Romaniei Mari la data intrarii in vigoare a tratatelor.

e)     O dispozitie speciala reamiintea ca drepturile evreilor locuind intr-unul din teritoriile Romaniei la data intrari in vigoare a tratatelor si care nu se prevalau de nici o alta nationalitate erau reglemnentate conform articolului 133 al Constitutiei.

f)      O alta stipulare oferea posibilitatea renuntari printr-o declaratie, la nationalitatea romana.In acest caz, cei care vor uza de acest drept vor trebuie sa-si transfere domiciliul in tara de alegere,in termen de douasprezece luni.

g)     In sfarsit, un intreg capitol se ocupa de dobandirea nationalitatii romane a carei constatare trebuie facuta in prima instanta de adminstratia locala, iar in a doua instanta de catre o comisie mixta centrala a Ministerului de Interne, functionand la Bucuresti.

O lectura atenta a acestei ample regelmentari, din care am prezentat principiile directoare, dezvaluie voinata legislatorului de a limita numarul celor avand dreptul la nationalitatea ramana.Violand Tratalul de la Saint-Germain, care-i recunostea in mod automat ca cetatieni romani pe fostii supusi unguri, austriacii si rusi, regulamentul introducea cunditii restrictive.

El reclama ca indeosebi ca persoanele sa-si poata justifica indigenatul-notiune juridica noua, implicand inscrierea lor in registrele comunale ale teritoriilor alipite de unde erau originari- si sa duca dovada ca domiciliul parintilor corespundea de asemenea indigenatului comunal al acestor teritorii. Cu toate ca proclama faptul ca nationalitatea romana era recunoscuta ca deplin drept si fara nici o formalitate persoanele prevazute de tratatele de pace, regulamentul ministerial incalca de fapt dispozitiile socotite a-i garanta aplicarea. Din examenul critic al acestui proiect, rezulta ca in Vechiul Regat drepturile dobandite de evrei, in ce priveste nationalitatea romana, se gaseau anulate prin faptul ca ei sunt supusi unei noi constatari, de catre o comisie special ceruta in acest scop.

Aceste drepturi risca sa fie pierdute definitiv in cazul in care noua autoritate ar refuza sa le constate sau ar comite sa le treaca in tabelele statistice devenite obligatorii. U.E.R., criticase textul regulamentului, a denuntat imediat, printr-un memoriu, continutul proiectului noii legi.

Rezultatul acestui demers a fost modificarea proiectului de lege in partea referitoare la evreii din Vechiul Regat, care au fost intr-adevar scutiti de a indeplini anumite formalitati. Nu acelasi lucru a fost insa valabil pentru populatiile minoritare, dintre care evreii trebuiau sa produca un certificat de indigenat, adica un act care care atesta domiciliul permanent intr-o localitate de origine.

Obtinerea acestuia era extrem de dificila in lipsa arhivelor, iar aceasta procedura, care nu avea nimic de a aface cu nationalitatea obtinuta de drept si de fapt prin tratatele de pace si prin insesi anexiunile teritoriale, plasa in afara cetateniei romane un foarte mare numar de persoane.

Ministrul Marzescu a justificat proiectul sau de lege prin grija de a controla situatia reala a pupulatiilor din teritoriile alipite in vederea "excuderii unei mase compacte de straini care nu aveau nici un drept real la nationalitatea romana".

El facea aici aluzia, fara a-i cita, la zeci de mii de refugiati din Rusia vecina, majoritatea evrei, ucraineni, care fugisera de fara delegile armatelor albe si care isi gasisera, cu acordul guvernului roman, o halta provizorie in Basarabia, inainte de plecarea in Occident, mai ales in Statele Unite.

Rezultatul ecestei legi a fost acela ca cei care nu vor putea dovedi apartenența la Bucovina și Ardeal sau domiciliul administrativ in Basarabia vor fi declarați straini. Daca nu vor putea fi expulzati, pentru ca ei nu mai aparțin niciunui alt stat. Statul roman va trebui sa-itolereze și sa le elibereze pașapoarte in caz de necesitate, dar vor fi straini.[5]