Consolidarea statului national sub domnia lui Alexandru I. Cuza

Consolidarea statului national sub domnia lui Alexandru I. Cuza

Deciziile marilor puteri stipulate in textul Conventiei de la Paris din august au constituit, in buna masura, o serioasa deceptie pentru patriotii romani. Revenea poporului roman insusi, prin reprezentantii sai, misiunea de a amenda si completa aceste decizii.

in ciuda restrictiilor impuse de legea electorala, in Adunarea Electiva a Moldovei, majoritatea era constituita din membrii partidei nationale, adepti ai Unirii, dar si ai modernizarii structurilor noului stat. Aici, la ianuarie era ales ca domn, in unanimitate, colonelul Al.I. Cuza, inclusiv deputatii conservatori (partizani ai fostului domnitor, Mihail Sturdza), aflati in minoritate, cazand de acord asupra acestei alegeri.

in Tara Romaneasca, situatia era mai dificila, majoritatea Adunarii Elective fiind constituita din conservatori (partizani ai fostilor domni, Gh. Bibescu si M. Sturdza); s-au impus o serie de sedinte prealabile, in pregatirea zilei alegerilor, propunerea facuta de catre deputatul Dimitrie Ghica, de alegere ca domn a alesului Moldovei, castigand teren, impulsionata si de apelurile la solidaritate nationala ale altor deputati patrioti (Vasile Boerescu s.a.). in ziua alegerii, la ianuarie si sub influenta zecilor de mii de oameni care inconjurau locul Adunarii, cerand Unirea, Adunarea Electiva alegea in unanimitate, drept domn al Tarii Romanesti, pe Al. I. Cuza, domnul Moldovei de voturi din cele ale deputatilor prezenti).

Evenimentul a starnit un mare entuziasm in tara, avand un ecou si in randurile romanilor din Transilvania, in randurile marilor puteri reactia a fost diferita, formal, dubla alegere incalcand textul Conventiei de la Paris.

inceputul domniei lui Al. I. Cuza a fost marcat tocmai de necesitatea amendarii prevederilor Conventiei de la Paris din august mai intai cu privire la institutia domniei, apoi privind celelalte doua institutii, Adunarea legislativa si guvernul, care se cereau, si ele, unificate.

Si ca rezultat al misiunilor diplomatice trimise de domnitor in principalele capitale europene, succesiv, cinci mari puteri europene Franta, Sardinia, Prusia, Rusia si Anglia au procedat la recunoasterea dublei alegeri, in cele din urma, si cele doua mari puteri, Turcia si Austria, adversare hotarate la inceput ale dublei alegeri, au procedat la recunoasterea Unirii, insa numai pe timpul domniei lui Cuza (o noua Conferinta a puterilor garante, convocata la Paris, recunostea in unanimitate, la august/7 septembrie dubla alegere a lui Al. I. Cuza).

Mai dificila a fost recunoasterea de catre marile puteri a amendarii textului Conventiei privind unificarea Adunarilor legislative si guvernelor. Si in aceasta privinta succesul a fost asigurat la insistentele domnitorului, in cele din urma, succesiv, marile puteri, si apoi cele doua, Turcia si Austria, recunoscand aceasta amendare a textului Conventiei, ceea ce insemna desavarsirea Unirii Principatelor, adusa la cunostinta populatiei, in decembrie printr-o proclamatie a domnitorului, in noua pozitie de stat national, pe deplin unificat, sub raportul institutiilor centrale, acesta intra intr-o noua etapa, la ianuarie cand la Bucuresti se intrunea o singura Adunare legislativa, dupa ce in ziua precedenta fusese numit primul guvern al Romaniei, sub conducerea liderului conservator, Barbu Catargiu.

De la aceasta data, domnia lui Al. I. Cuza parcurge o a doua importanta etapa, mergand pana la lovitura de stat din mai A fost un interval de timp in care in locul succesiunii rapide de guverne intr-o provincie si alta cum fusese pana atunci, vom avea o succesiune limitata la trei guverne importante, conduse de: Barbu Catargiu (ianuarie-iunie Nicolae Kretzulescu (iunie 1862-octombie Mihail Kogalniceanu (octombrie 1863-mai apoi in continuare, dupa lovitura de stat, pana la ianuarie/4 februarie

Domnitorul Al.I. Cuza avusese de la bun inceput constiinta necesitatii reformelor menite sa duca la consolidarea statului, pe linia modernizarii sale, dar in rastimpul acestor doi ani, pana la lovitura de stat, putine au fost reformele adoptate pe cale constitutionala. Sub guvernul Barbu Catargiu, Adunarea legislativa, constituita in marea ei majoritate din mari proprietari, a dezbatut si adoptat un proiect de lege rurala care consolida dreptul de proprietate deplina a boierilor asupra mosiilor, pentru tarani adoptand numai masuri paleative, in locul improprietaririi proiect de lege pe care domnitorul a refuzat sa-1 sanctioneze; sub guvernul M. Kogalniceanu, este drept, a fost adoptata de catre Adunarea legislativa, in decembrie una dintre cele mai importante reforme, secularizarea averilor manastiresti (in urma careia cea. ¹A din teritoriul national, intra in administratia statului roman, din aceasta suprafata cea. ¹A, fiind

constituita din bunurile apartinand manastirilor inchinate la Locurile Sfinte din Orient).

Alte importante reforme adoptate de Adunarea legislativa, tot sub guvernul Kogalniceanu, precum cele circumscrise de Legea comunala si Legea consiliilor judetene, prin care se pun bazele administratiei locale de tip modern in Romania, data fiind urgenta lor sunt sanctionate de domn; alte importante legi de organizare, dezbatute si adoptate de Adunare, privind armata, justitia, invatamantul, nu primesc sanctiunea domnitorului, urmand a fi revizuite si adoptate dupa lovitura de stat.

Doua dintre cele mai importante reforme reforma agrara si reforma electorala care erau fundamentale pentru evolutia societatii romanesti, au constituit insa obiectul confruntarii dintre puterea executiva si legislativa, opozitia fata de domnitor, constituita intre timp ("Monstruoasa coalitie'), spunandu-si cuvantul; Adunarea a blocat mai intai dezbaterea proiectului de lege rurala, elaborat de M. Kogalniceanu, avand la baza principiul improprietaririi, apoi, la mai, a refuzat luarea in dezbatere a proiectului de lege electorala, reinnoind votul de blam dat guvernului Kogalniceanu data la care survine cunoscuta lovitura de stat. Cu acest prilej, Adunarea a fost dizolvata si guvernul Kogalniceanu mentinut, in ciuda votului de blam dat de Adunare, urmand in rastimpul imediat urmator, organizarea unui plebiscit (iunie menit sa sanctioneze actul care amenda o serie de noi prevederi ale Conventiei de la Paris, de data aceasta in favoarea largirii prerogativelor sefului statului, act cu caracter fundamental, denumit Statut dezvoltator al Conventiei de la Paris. Cu aceasta denumire, documentul voia sa sublinieze valabilitatea in continuare a prevederilor Conventiei de la Paris privind garantia colectiva a marilor puteri.

Totodata, Statutul, stipula infiintarea unui al doilea corp legislativ, Senatul, care urma sa functioneze, concomitent cu Adunarea Deputatilor, majoritatea sa fiind constituita din membri desemnati de domnitor. Ca anexa a Statutului era elaborata o noua lege electorala, care reducea in mod masiv censul stipulat in legea din largind intr-un mod apreciabil accesul la viata publica.

Capacitatea politica a domnitorului avea sa-si spuna din nou cuvantul cu prilejul aprobarii Statutului de catre marile puteri si cand in actul de aprobare a acestuia se stipuleaza, in mod expres, clauza asigurarii autonomiei tarii.

A urmat dupa lovitura de stat, in etapa a treia a domniei lui AU. Cuza (mai 1864-februarie seria marilor reforme, cele mai multe adoptate sub forma decretelor-legi, semnate de domnitor, in conditiile in care noile corpuri legislative, prevazute in Statut urmau sa functioneze abia din decembrie

Succesiv au fost elaborate, trecand prin dezbaterile Consiliului de Stat si sanctionate de domnitor, importante reforme: infiintarea Universitatii din Bucuresti (iulie legea rurala din august avand la baza principiul improprietaririi (cu exproprierea unei suprafete de cea milioane ha. in favoarea

taranilor clacasi), legea instructiunii publice din noiembrie (care inscrie principiile obligativitatii si gratuitatii invatamantului primar), legea de organizare a armatei, precum si legea de organizare a Bisericii (Legea sinodala), din decembrie

O alta lege importanta privind organizarea justitiei, adoptata mai tarziu, in mai va trece prin dezbaterile noilor corpuri legiuitoare, ea urmand a fi corelata cu noile coduri de legi (civil, penal, comercial, de procedura), trecute si ele prin dezbaterile prealabile ale aceluiasi Consiliu de Stat (condus, efectiv, in calitate de vicepresedinte de Const. Bosianu, primul decan al Facultatii de

drept).

Trebuie spus ca si in planul politicii externe, meritele domnitorului Al.I. Cuza au fost remarcabile; de la inceput el a adoptat masuri pentru consolidarea autonomiei in raport cu puterea suzerana, pentru inlaturarea imixtiunii altor mari puteri. Pe linia afirmarii unei politici externe independente s-a inscris actiunea de constituire a unor agentii diplomatice in strainatate (Constantinopol, Paris, Belgrad). Semnificative au fost si legaturile stabilite, cu discretie, cu miscarile conspirative ale ungurilor si polonezilor, indreptate impotriva Turciei. Situatia romanilor din Transilvania a ramas mereu in atentia domnitorului si in raport de ea se explica multe din actiunile sale. Cu alte cuvinte, asa cum s-a subliniat in istoriografia romana, prin actiunile sale de politica externa domnitorul Al.I. Cuza a fost un premergator al independentei statului roman.

Dar mai ales reformele sale in domeniul organizarii institutiilor statului roman ii confera domnitorului merite exceptionale. Fara aceste reforme, fara institutii adecvate, fara reformarea vechilor structuri sociale, este greu de crezut ca statul national, o data infaptuit, ar fi putut sa dureze.

De aceea, independent de modul cum am aprecia atitudinea personala a domnitorului, daca modalitatea aleasa pentru infaptuirea marilor reforme printr-o lovitura de stat a fost sau nu singura posibila, cert este ca nu-i putem contesta meritul programului sau de reforme, infaptuit in rastimpul domniei sale. Prin aceste reforme el a pus bazele organizarii statului roman pe linia modernizarii; dupa inlaturarea lui, in urma conspiratiei din februarie reformele de modernizare care se vor infaptui in rastimpul domniei lui Carol I vor trebui, vrand-nevrand, sa porneasca de la aceasta baza, amendand sau completand organizarea unor institutii, cele mai multe, fondate anterior.

BIBLIOGRAFIE MINIMALA

Isar Nicolae Istoria moderna a Romanilor, Partea I Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, editia a Il-a, revazuta si adaugita,

Idem - Istoria moderna a romanilor, partea a Il-a Editura
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, editia a Il-a, (cap. I,
II, VII).

Idem Istoria moderna a romanilor (sec. XVIII-1866), rezumat, in voi.
Sinteze, Anul II, invatamant la distanta, Editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti,

Idem Principatele Romane de la la Sub semnul renasterii
nationale [Sinteza si Culegere de texte], Editura Universitatii din
Bucuresti,

Idem Cultura nationala si spirit european, De la Scoala lui Gheorghe
Lazar la Universitatea din Bucuresti Editura Universitatii
din Bucuresti,

BIBLIOGRAFIE FACULTATIVA

Istoria Romanilor, tratat, voi. VII, tom. I, Editura Enciclopedica,
Bucuresti, (Cap. II, VII, XII, XIII).

Isar Nicolae Principatele Romane in epoca Luminilor editia a Il-a revazuta si adaugita, Editura Universitatii din Bucuresti,

Idem Istoria moderna a Romanilor. Edificarea statului national Sinteza si Culegere de texte, Editura Universitatii din Bucuresti,

Idem Din istoria generatiei de la Revolutie Exil -Destin istoric,
Editura Universitara, Bucuresti,