Cultura si civilizatia medievala

Cultura si civilizatia medievala

Lunga perioada a Evului Mediu european(secolele V-XV) a fost interpretata, la o extrema, drept o noapte a istoriei, iar la extrema opusa, un model ce ar trebui reinviat.

Renasterea si Clasicismul au vazut perioada medievala ca o epoca intunecata.Dar romantismul se va raporta pozitiv la Evul mediu, cultivand dragostea fata de castele si catedralele medievale.

Fata de cele doua extreme se impune o atitudine moderata. Pentru Evul mediu timpuriu(sec. V-X) nu sepoate contesta decaderea fata de antichitate, datorita distrugerilor populatiilor migratoare.

Dar in Evul mediu dezvoltat(sec. X-XIV) asistam la o exceptionala inflorire culturala, economica si politica. In plan cultural, sunt infiintate universitati, teologia catolica atinge apogeul, stilul gotic din arhitectura se raspandeste in tot occidentul european.

Societatea medievala.

Realitatea feudala tine de o viziune coerenta despre societate exprimata de ganditorii timpului, adica de oamenii Bisericii. Istoricii au regasit in societatea medievala vechea schema indo-europeana a trifunctionalitatii.

Adica locul fiecaruia e hotarat de una din cele trei functii pe care omul le poate indeplini in societate: rugaciunea, lupta si munca. Rolul cel mai important revenea clericilor si calugarilor, pentru ca acestia asigurau legatura cu Dumnezeu si prin urmare mantuirea tuturor.

Bunul mers al societatii se sprijinea pe ordinul razboinicilor, care trebuia sa asigure ordinea si pacea, ei detinand puterea. Biserica a incercat sa canalizeze forta razboinicilor, introducand norme crestine si transformandu-i in cavaleri.

Dar supravetuirea clericilor si cavalerilor era asigurata de starea a treia, a taranilor, care lucrau pamantul in cadrul satului, al domeniului feudal si al parohiei rurale.

Economia medievala.

In plan economic, Europa cunoaste feudalismul, care asigura un anumit grad de bunastare, iar din punct de vedere politic, in aceasta perioada se pun bazele statelor nationale francez, englez, spaniol etc.

Daca pentru o vreme mentalitatea medievala evindentiaza o teologie negativa a muncii, incepand cu sec. XI-XII aceasta este inlocuita cu o teologie pozitiva muncii, in care munca nu mai este privita drept pedeapsa , ci ca un mijloc de mantuire.

Asistam la mai multe revolutii. O revolutie agrara, explicabila prin valul de progres in materie de tehnici adricole, constand in perfectionarea plugului si realizarea de asolamente bienale si trienale.

Sporirea productiei agricole constituie fenomenul economic cel mai important in perioada 1000-1300. Aceasta crestere rezulta si din extinderea suprafetei agricole prin defisari.

O schimbare radicala priveste diviziunea muncii, avand loc o delimitare clara intre munca agricola la sate si cea mestesugareasca si comerciala de la orase. Cunoaste o dezvoltare rapida sectorul tertiar, alcatuit din avocati , notari, medici, universitari.

Asistam in secolele Xi-XIII la instituirea, dupa cum o numeste istoricul Fernanad Braudel, primei economii-univers din Europa, adica de acea economie care dispune de un spatiu propriu, de o dominatie oraseneasca, organizata in jurul unui oras -uivers, cum sau fost Venetia ori Amsterdamul.

Cultura

Pentru europenii de azi, catedrala si castelul reprezinta simboluri inca prezente ale Evului Mediu. Dar acestea nu trebuie vazute doar ca simple constructii, ci ilustrand um mod de gandire, o viziune asupra lumii.

Construirea de mari biserici de piatra, inceputa in jurul anului 1000 inseamna pentru Occident reintoarcerea la arhitectura, destinata cultului crestin. In cadrul acestei evolutii trebuie sa distingem doua faze.

Intr-o prima perioada cea a artei romane, raspandita din nordul Spaniei pana in Germania, acoperind Occidentul cu o alba mantie de biserici. A doua perioada apartine artei gotice, ce aluat nastere in secolul XII in nordul Frantei si s-a raspandit apoi in toata Europa.

In umbra bisericilor episcopale si monastice, cladite pentru rugaciune si invatatura, i-a nastere cealalta mare arta medievala, cea a ornamentarii cu miniaturi a manuscriselor.

Primele universitati apar in secolul XIII la Paris, Bolognia, Oxford, ele fiind locul de intalnire pentru studenti si profesori din toata Europa, situatie favorizata de folosirea unei limbi comune, latina. Disciplinele care se predau erau teologia, dreptul, medicina.

La Paris, teologia era predata de atat de germanul Albert cel mare, cat si de italianul Toma de Aquino. Acesta din urma este cel mai mare teolog catolic al Evului Mediu, intemeietorul scolasticii, un sistem ce impaca credinta cu ratiunea.

Spre sfarsitul Evului Mediu apar limbile nationale, care au la baza dialecte regionale si care duc la divizarea civlizatiei medievale.