Decoratia monumentala

Decoratia monumentala

Originea decoratiei monumentale se afla in epoca neolitica (fresce sau sculpturi modelate in lut aflate in diferite complexe arheo­logice; exemplu: Cascioare, langa Oltenita cultura Gumelnita unde s-a identificat o coloana pictata.

Fresca pictura murala (Sumer mileniul IV i. Chr.). Urme de culoare rosie, alba sau neagra au fost descoperite la Eridu si Uruk, iar la Uqair s-au identificat, in "Templul Pictat", benzi simple, colorate, motive geometrice si scene cu figuri umane si animale.

In mileniul II i. Chr., tehnica picturii se inregistreaza si in Meso­potamia (palatul regal de la Mari). De la sumerieni preiau aceasta tehnica assirienii si kassitii.

In Egipt, pictura este expresia credintelor funerare, dar cateodata are si rol decorativ; in Mesopotamia, aceasta era subordonata atat arhitecturii civile, cat si celei religioase.

In cadrul civilizatiei grecesti se remarca picturi cretane din epoca bronzului Cnosos ("Pasarea albastra"; "Doamnele in albas­tru", "Parizianca") sau Hagia Triada. In zona Mediteranei, rolul picturii era de a atenua lumina puternica ce invada interiorul construc-tiilor. O intalnim combinata cu sculptura in piatra, cu decoratiile in stuc. Epoca geometrica este o intrerupere a picturii asociate cu arhitectura si sculptura, urmata de o perioada de renastere.

Numerosi autori antici (Vitruvius, Plinius cel Batran) ne dau informatii asupra unor pictori de seama din lumea romana. Casele din Pompei si Herculanum au pastrat documente de pictura murala.

In epoca imperiala, acest gen de decoratie monumentala evolueaza si frapeaza prin varietatea si unitatea motivelor (casa Liviei, Domus Aurea a imparatului Nero, villa lui Hadrian sau casele negustorilor de la Ostia). O a doua trasatura a sa este respectarea relativa a unitatii artistice: impartirea peretelui de decorat in panouri separate prin ghirlande de iedera, coloane filiforme. Spre deosebire de acest gen de prezentare, in cel al lumii cretano-miceneane si al Orien­tului, scenele se desfasoara continuu pe perete.

Caramida smaltuita era folosita in decorarea portilor monumen­tale, a zidurilor (frize din caramizi smaltuite) cu subiecte de animale si

personaje fantastice (de exemplu, zidul care strapungea calea sacra a Babilonului).

Mozaicul. In Antichitate se intrebuinta atat pentru decorarea peretilor, cat si a pardoselelor. Originea artei mozaicului se regaseste in Orientul Apropiat (Egipt, Mesopotamia). Perfectionarea sa tehnica si picturala a fost realizata de scoala de mozaicari din Alexandria. De aici s-a raspandit la Roma si in restul Italiei (sfarsitul veacului II i. Chr.).

Apogeul artistic il vor atinge mozaicurile bizantine din secolele V-VI (Ravena si Constantinopol), cu un caracter monahal. Cele mai vechi ansambluri de decoratie monumentala au fost la Sumer, unde fatade sau parti ale fatadelor erau impodobite cu motive geometrice (coloane, fresce), spre deosebire de lumea elenistico-romana, unde decoratia se foloseste numai in paviment, reprezentand o mare varie­tate de teme, iar decorul figurativ detine un loc important. Paralel cu policromia se dezvolta si tehnica in alb-negru.

Majoritatea elementelor decorative ale mozaicului roman sunt la inceput de provenienta elenistica, cu elemente: geometrice, florale, faunistice, tablouri mitice, portrete. De la Roma se raspandeste in tot imperiul.

Relieful si sculptura

Sculptura reprezinta arta de a crea imagini dintr-o materie solida deosebita, scobita, topita, batuta cu ciocanul, modelata cu mana.

Dupa forma lor, monumentele sculpturale sunt: reliefuri si busturi.

Relieful este de doua feluri: altorelieful (figurile ies mai mult de jumatate in afara suprafetei placii) si basorelieful (cand figurile au o grosime mica).

Statuia reprezinta o sculptura independenta, nefiind legata de nici un plan. Cand sunt reunite mai multe statui dupa criterii estetice sau narative, ele alcatuiesc un grup sculptural. Sculptura isi are ori­ginea in neoliticul timpuriu: Catal-Hüyuk (teme religioase).

Reliefurile iau amploare in epoca de glorie a Regatului Assirian (reliefuri sculptate pe marmura si alabastru, ce decorau palatele regale de la Ninive).

In Egipt se gasesc monumente asociate cu acest tip de decoratii (exemple: Luxor, Abydos) sau temple funerare regale (templul funerar al lui Ramses II).

Reliefurile grecesti fac parte din ansambluri arhitectonice (tem­ple, tezaure, altare).

La romani sunt preferate, spre deosebire de greci, temele mito­logice.

Daca, in vremea republicii romane, relieful se dezvolta lent, in schimb, in vremea Imperiului, se disting trei etape de dezvoltare a sculpturii, care are un caracter comemorativ, prezentand intr-o succe-siune continua un anumit eveniment (tip columna) sau fragmentand subiectul in metope (pe trofee si pe arcele de triumf).