Dreptul scris in Transilvania in epoca voievodatului si a principatului dependent de Turcia

Dreptul scris in Transilvania in epoca voievodatului si a principatului dependent de Turcia

Evolutia dreptului scris in Transilvania in acea perioada - existau mai multe tendinte:

tendinta factorilor locali de a consolida autonomia voievodatului

politica centralizatoare promovata de regii maghiari

tendinta populatiei majoritare romanesti de a-si aparatraditiile si institutiile juridice consacrate de Legea Tarii, inclusiv prin codificari ale vechilor obiceiuri realizate sub presiunea populatiei romanesti si recunoscute oficial de statul maghiar.

In acest contex, dreptul scris al Transilvaniei s-a constituit in cadrul a doua sisteme juridice:

1. dreptul romanilor transilvaneni care a imbracat forma Legii Tarii si a codificarii realizate pe baza Legii Tarii - sistemul de drept preponderent cel putin in epoca voievodatului
2. sistemul juridic discriminator pentru romani, impus de reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate si de statul maghiar incepand din secolul al XV+lea, sistem prin care romanii au fost exclusi de la viata politica a tarii si de la viata juridica. Acest din urma sistem nu a fost niciodata recunoscut sau asimilat de populatia romana majoritara.

Dreptul scris in epoca voievodatului contine decretele regilor maghiari, Unio Trium Natiorum si statutele Tarii Fagarasului. Decretele regilor maghiari au fost adoptate in special in perioada de inceput a voievodatului si contin dispozitii relative la privilegiile nobililor, obligatiile taranilor iobagi, organizarea financiara, judecatoreasca si a armatei. Ca exemple:decretul regelui Andrei II (1222), decretul regelui Carol Robert de Anjou, decretul regelui Ludovic I si decretul Maius dat in 1843 de regele Matei Corvin.

Fundamentul juridic al dreptului scris al Transilvaniei in epoca voievodatului si a principatului dependent de Turcia a fost Unio Trium Nationum , hotarare adoptata in 1437 de conducatorii maghiari, precum si reprezentantii sasilor si ai secuilor, prin care s-a stabilit ca puterea politica in stat urma sa fie exercitata numai de reprezentantii acestor 3 natiuni privilegiate cu excluderea populatiei romanesti autohtone si majoritare.

Un alt element al dreptului scris al Transilvaniei in epoca voievodatului este Tripartitul lui Verboczi, elaborat intre anii 1514 si 1517 din porunca regelui maghiar Vladislav al 3-lea, de juristul Stefan Verboczi, lucrare care nu a fost promulgata oficial datorita evenimentelor care au urmat si care au dus la disparitia statului maghiar , ramanand astfel la stadiul de lucrare cu caracter privat. Insa datorita valorii sale si datorita intereselor pe care le sprijinea, lucrarea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata din Transilvania pana tarziu in 1848, aplicarea ei fiind consacrata si prin Diploma Leopoldina din 1691.

Asa cum rezulta din titlul sau, lucrarea este structurata in 3 parti: prima parte se refera la privilegiile nobilimii, a doua parte reglementeaza procedura de judecata si a treia parte consacra statul juridic al taranilor iobagi, stabilind legarea de glie a acestora, precum si statutul juridic, al oraselor libere.

Ultimul element component al dreptului scris in Transilvania in epoca voievodatului il reprezinta statutele Tarii Fagarasului. Este prima lucrare cu caracter de codificare intrucat cuprinde principalele institutii juridice ale Legii Tarii. Tara Fagarasului a fost mult timp feuda a domnilor tarilor romanesti pana la sfarsitul secolului al XV-lea, cand a fost inclusa in Universitas Saxonum. Aceasta situatie a generat o incalcare a drepturilor stravechi ale romanilor, care s-a lovit de o puternica rezistenta a acestora materializata intr-o serie de rascoale, desfasurate intre 1503-1508.

Una dintre principalele revendicari ale rasculatilor era aceea a codificarii vechilor obiceiuri romanesti, revendicare satisfacuta in 1508, prin adoptarea statutelor Tarii Fagarasului.

Statutele au fost redactate in limba latina, iar in preambulul lor ca si in partea finala se mentioneaza in mod expres ca ele au fost date la propunerea romanilor. Textul statutelor reda obiceiurile juridice romanesti intr-o forma fidela insa concentrata plecandu-se tocmai de la ideea ca ele sunt bine cunoscute de populatia romaneasca. Dispozitiile statutelor nu sunt sistematizate si sunt cuprinse intr-o maniera care se indeparteaza de tehnica de reglementare juridica in sensul ca institutiile de drept civil alterneaza cu institutii de drept penal.

In materia persoanelor statutele consacra stratificarea sociala de tip feudal precum si discriminarea existenta intre diversele categorii sociale feudale. Nobilii romani sunt desemnati prin termenul de boiarones(boieri) iar taranii prin termenul de rusticii valahi, terminologie care este apropiata de aceea din Tara Romaneasca.

In materia casatoriei este prevazuta necesitatea consimtamantului parintilor viitorilor soti, fiind totodata reglementata ca forma atipica de casatorie, casatoria cu fuga, constand intr-un simulacru de rapire a viitoarei sotii de catre viitorul sot si plata unei amenzi simbolice. Inzestrarea fetelor cadea in sarcina parintilor, iar in absenta acestora in sarcina fratilor, ca o consecinta a regulilor succesorale dominate de privilegiul masculinitatii asemanatoare cu situatia existenta in Tara Romaneasca.

In materia mostenirii, reglementarea era foarte ampla, se prevedea ca daca un boier murea fara descendenti el putea dispune prin testament doar de o treime din bunurile mobile, averea imobiliara precum si restul de 2 treimi, din bunurile mobile revenind seniorului.

Tot astfel se prevedea ca daca o persoana moare fara descendenti de sex masculin, fetele culegeau din mostenire averea mobiliara si o patrime din valoarea pamantului dupa o estimare a acestuia.

E reglementata si infratirea pe mosie si principalele aplicatiuni ale acesteia, inlaturarea privilegiului masculinitatii si schimbarea ordinii succesorale.

Cea mai amanuntita reglementare o gasim in materia dreptului penal, domeniu in care sunt incriminate si sanctionate cele mai importante fapte penale. Dintre acestea, cele mai grave erau: erezia, incendierea, falsificarea de moneda si insurectia impotriva autoritatilor, toate acestea fiind sanctionate cu pedeapsa capitala.

Din analiza dispozitiilor statutelor Tarii Fagarasului rezulta unitatea de continut si aplicare a obiceiului romanesc in toate cele 3 tari romane, inclusiv in Transilvania, unde oprimarea nationala a romanilor a reprezentat o constanta a politicii conducatorilor Transilvaniei, recrutati dintre membrii celor 3 natiuni privilegiate. Sub acest aspect este remarcabil faptul ca numai cu 3 decenii inainte de incetarea dependentei Transilvaniei fata de coroana maghiara, autoritatile maghiare au fost nevoite sa recunoasca si sa codifice obiceiurile juridice romanesti, pastrate intr-o forma nealterata.