GENEZA RELATIILOR CAPITALISTE. ECONOMIA EUROPEANA IN SECOLELE XIV-XVII

GENEZA RELATIILOR CAPITALISTE. ECONOMIA EUROPEANA IN SECOLELE XIV-XVII

Aparitia si dezvoltarea relatiilor capitaliste sunt legate de procesul istoric prin care Europa apuseana a reusit, la sfarsitul Evului Mediu si la inceputul epocii moderne, sa o ia inaintea celorlalte zone de pe continent si din intreaga lume. Unele dintre acestea, precum Bizantul, lumea araba, China fusesera mult mai dezvoltate in secolele precedente, dar sunt depasite de Occidentul european tocmai datorita mutatiilor economico-sociale care se produc in aceasta perioada a secolelor XIV-XVII.

Europa apuseana continua sa fie, in aceasta perioada, o lume preponderent rurala si agrara, pe ansamblu doar 10% din populatia sa traind in orase. Exista insa diferente regionale foarte mari, in unele zone, precum Italia de Nord, proportia populatiei urbane fiind de 25%, in vreme ce in alte regiuni proportia e mult mai mica. In ceea ce priveste specificul populatiei rurale, aceasta e reprezentata doar partial de persoanele care practica agricultura. In mediul rural locuiesc si alte categorii in afara taranilor, cum ar fi mestesugari, clerici, nobili etc. Pe de alta parte, la oras, o parte din timpul de munca total este dedicat muncilor agricole, deoarece in perimetrul urban se gasesc gradini, livezi, aici se cresc animale, precum porci sau pasari, in imediata veci­natate se cultiva ogoarele. Orasele occidentale de la sfarsitul Evului Mediu isi mai produc singure deci o parte a hranei, desi esentialul este adus totusi din mediul rural.

Estimarile privitoare la numarul populatiei europene arata ca, la un secol dupa Marea Ciuma de la mijlocul secolului al XIV-lea, pe la 1450 pe continentul nostru traiau circa 50-55 milioane de persoane (fata de circa 73 de milione la inceputul secolului al XIV-lea). Creste-rea populatiei se relansase insa, astfel ca pe la 1600 in Europa traiau circa 100 milioane de oameni. Dincolo de aceste cifre globale, exista numeroase diferente in privinta densitatilor de locuire. Acestea scad spre Est si Nord, ajungandu-se la densitati de sub 5 locuitori pe km

patrat. Motivatiile cresterii populatiei in "lungul secol XVI" (1450-1620), dupa expresia lui Braudel, rezida in progresele agrare si comerciale, care permit hranirea unui mai mare numar de oameni, si in reculul epidemiilor, chiar daca ciuma continua sa fie prezenta in Europa apuseana pana in secolul al XVIII-lea. Cresteri mai mari ale populatiei, peste medie, se intalnesc in orase, dintre care unele, pre­cum Constantinopolul, Londra, Parisul, ating la sfarsitul secolului al XVI-lea cateva sute de mii de locuitori. Majoritare sunt insa zonele in care ritmul de crestere este moderat si se intalnesc si regiuni unde se constata o stagnare demografica. O alta problema ce merita discutata este procesul de crestere a populatiei urbane, care se realizeaza nu atat pe calea sporului demografic natural, cat pe cea a imigratiei populatiei de la sat la oras. Astfel, modelul demografic urban se caracterizeaza prin spor natural negativ, in sensul ca in orase mor mai multi oameni decat se nasc, tocmai pentru ca aici vin sa se stabileasca si isi sfarsesc existenta persoane nascute in alta parte.

Pentru o populatie mai numeroasa decat in perioadele anterioare, problema asigurarii resurselor de hrana in secolul al XVI-lea se pune cu acuitate, mai ales ca nu se inregistrasera mari progrese tehnice in agricultura. Uneltele si tehnicile agrare raman in esenta aceleasi, culturile americane de mare randament, precum porumbul, cartofii incep sa aiba efecte mai ales dupa anul 1600. Nici productivitatea muncii nu creste decat foarte putin, desi in unele zone se constata o mai buna organizare a muncii fata de perioada precedenta. Cresterea productiei agricole are deci la baza factori extensivi, cum ar fi reluarea in cultura a unor zone temporar abandonate, in urma crizei din secolul al XIV-lea, sau introducerea de noi terenuri in circuitul agrar. Astfel, in Olanda se obtin noi terenuri agricole pe seama marii, prin indiguiri si desecari, iar in Italia se practica de asemenea asanarile. Progresele datorate agriculturii extensive nu tin insa pasul cu cresterea rapida a populatiei din anumite zone ale Europei, astfel ca asigurarea necesa­rului de hrana se face prin schimburi comerciale supraregionale.

Comertul international cu produse alimentare cunoaste o serie de regiuni specializate in anumite produse. Astfel, cerealele se aduc in Occident de la Marea Baltica, unde ajung din zonele limitrofe, mai ales Polonia si Ucraina. Germania, Italia, Tarile de Jos importa bovine vii (care au avantajul ca se deplaseaza singure si nu pun probleme de conservare) din Danemarca, Polonia, Ucraina, Moldova, Ungaria. Danemarca se specializeaza de timpuriu in realizarea de produse

lactate destinate exclusiv exportului. Comertul supraregional cu bunuri de larg consum este foarte important pentru dezvoltarea Europei occidentale, intrucat a permis mentinerea unui surplus de populatie urbana, care nu mai practica agricultura si nu-si mai asigura singura necesarul de hrana, in vestul continentului. Pe aceasta baza, unele zone ale Occidentului s-au putut specializa in alte productii decat cele agricole, ceea ce pe termen lung permite dezvoltarea industriala, asigurand avansul european.

Dintre ramurile nonagricole, sectorul minier se dovedeste din ce in ce mai important si are o evolutie, in mare, sincrona cu cea a agriculturii, cunoscand la randul sau o relansare in secolele XV-XVI. Dezvoltarea cea mai spectaculoasa au cunoscut-o minele de argint si cupru din spatiul german, ca si cele de fier si de carbune, acesta din urma esential in prelucrarea metalelor. Relansarea acestui sector se datoreaza mai multor inovatii tehnice, precum pompele pentru scoa­terea apei din mina, extrem de importante in conditiile in care exploatarea se face la adancimi din ce in ce mai mari, pe masura epuizarii filoanelor de suprafata. De asemenea, s-au descoperit metode noi de separare a metalelor utile din mineru, ca amalgamarea cu mercur folosita in cazul argintului. Investitiile, mai ales in cazul zacamintelor de mare adancime, sunt foarte mari si presupun capi­taluri din ce in ce mai importante. Din aceste motive, dezvoltarea mineritului european se leaga de actiunea unor mari capitalisti din orase din sudul Germaniei, precum Augsburg, Nürenberg, dintre care foarte cunoscuti sunt membrii familiei Fugger. Acestia erau proprie­tarii unor mari intreprinderi si aveau afaceri extinse pe mari zone geografice, din Tirol la Baia Mare. Expansiunea mineritului european este oprita pe la 1500, pe de o parte, datorita epuizarii filoanelor accesibile in conditiile tehnice ale vremii (dificultati de asigurare a accesului la mare adancime si a ventilatiei), iar pe de alta, datorita concurentei minelor din lumea noua.

Sectorul producator se caracterizeaza prin coexistenta dintre ate­lierele mestesugaresti traditionale si manufacturile capitaliste. Nou aparute, manufacturile sunt intreprinderi bazate pe diviziunea sociala a muncii, astfel incat un produs e rodul colaborarii dintre diferiti lucra-tori si nu mai e rezultatul muncii unui singur mester, care realizeaza toate operatiunile, de la un capat la altul al procesului de productie. Un exemplu foarte bun e reprezentat de tipografii, in care cartea, ca

produs final, e rezultatul mai multor operatii separate (taiatul hartiei, prepararea cernelii, culesul paginii, imprimarea, legarea) facute de persoane diferite. Manufacturile capitaliste pot fi de doua feluri : concentrate, cu toate operatiunile desfasurate in acelasi loc, sub acelasi acoperis (din nou exemplul atelierelor tipografice), si dispersate, cu o serie de operatiuni desfasurate in alta parte, adesea in mediul rural. Un exemplu de manufactura dispersata este cea din sectorul textil, din postavarit. Intreprinzatorii capitalisti transfera unele din operatiuni (spalatul, pieptanatul, torsul lanii) in mediul rural, unde forta de munca e mai ieftina. Tesutul, finisatul postavului raman cantonate in atelierele urbane.

Sectorul textil beneficiaza de noua organizare a procesului de productie, cele mai reprezentative zone fiind nordul Italiei (Toscana), Tarile de Jos, Anglia. In secolul al XVI-lea apare si o inovatie sorti-mentala, asa-numita "noua postavarie". Spre deosebire de postavurile realizate anterior, care erau groase si foarte durabile, hainele fiind lasate uneori mostenire mai multor generatii, acum se realizeaza postavuri mai subtiri, mai frumos finisate si mai ieftine, dar si mai putin durabile. Intrucat hainele realizate din aceste materiale se deterioreaza mai repede, si moda poate acum evolua mai rapid; drept consecinta, datorita si pretului mai redus, se poate vinde mai mult. Aceasta permite o extindere cantitativa a productiei, dar influenteaza si unele mutatii in geografia productiei, schimbari determinate, desigur, si de alti factori. De exemplu, postavaria italiana este in declin, pe de o parte, datorita conservatorismului, iar pe de alta, modificarilor in relatiile comerciale, deplasarii centrului de greutate al comertului spre Atlantic si concurentei reprezentate de alte zone. Dezvoltarea postavaritului in Spania, bazat pe cresterea oilor, este intrerupta datorita intereselor politice ale imparatului Carol Quintul. Dornic sa mentina stranse relatii economice cu Tarile de Jos, parte a imperiului sau multietnic, el favorizeaza exportul de lana spaniola spre aceasta regiune. Pe de alta parte, crescatorii spanioli de oi vand scump materia prima producatorilor interni, ceea ce nu permite dezvoltarea productiei locale de postav. In Anglia, politica statului e diferita, regalitatea impunand aici restrictii la exportul de lana spre Tarile de Jos, client traditional, tocmai datorita conflictului cu Spania. Astfel, materia prima poate fi cumparata la preturi mici de intreprinzatorii locali. Pe de alta parte, statul favorizeaza exportul de postav, probabil, si sub influenta postavarilor, concentrati la Londra si capabili sa influenteze politica regalitatii. In aceasta perioada, in Anglia apare si fenomenul imprejmuirilor, prin care stapanii de pamanturi scot tere-nurile din circuitul agricol pentru a le folosi

pentru cresterea oilor. Astfel, mari mase de tarani sunt alungati din locuintele lor, satele sunt distruse si o populatie lipsita de mijloacele de a-si mai castiga exis-tenta din agricultura ofera forta de munca ieftina intreprinzatorilor capitalisti. Masurile dure luate impotriva "vagabondajului" cauzat toc-mai de aceste imprejmuiri, munca silita la care sunt obligati cersetorii englezi asigura in continuare manufacturile cu forta de munca la preturi foarte mici. In Tarile de Jos (viitoarea Olanda), postavaritul, cu traditii medievale, se dezvolta in continuare, aceasta regiune ocupand spre 1600 primul loc in Europa in acest domeniu.

Metalurgia este un alt sector in plina expansiune, mai ales datorita dezvoltarii folosirii armelor de foc. Mai ales metalurgia bronzului este legata de aceasta "industrie" militara, dar se constata si dezvoltarea metalurgiei fierului, in contextul multiplicarii si diversificarii uneltelor folosite. Legata de prelucrarea metalelor este ceasornicaria, domeniu nou, sortit unei dezvoltari de succes, care revolutioneaza si conceptia despre timp. O data cu folosirea orologiilor, timpul nu mai este ritmat doar de clopotele bisericilor, chemand la slujba religioasa, ci devine treptat un timp laic, legat de munca in ateliere si manufacturi. Dezvol­tarea capitalismului a avut nevoie si de o noua conceptie despre timp, caracterizata printr-o precizie necunoscuta Evului Mediu, tocmai datorita importantei preciziei, planificarii, eficientizarii productiei.

Un sector care cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales datorita avantului luat de calatoriile pe mari si pe oceane stimulate de marile descoperiri geografice si de marele comert international, este cel al constructiilor navale. Cele mai importante santiere navale apar si se dezvolta in zone cu traditie in navigatia la mare distanta, ca in Italia, sau in regiuni implicate recent in procesul descoperirii si colonizarii lumii noi (Spania, Anglia, Tarile de Jos). O inovatie de o mare impor-tanta a fost standardizarea pieselor pentru corabii, aplicata prima oara la Amsterdam. In acest fel crestea randamentul in constructii si in reparatii, scadeau costurile, iar profiturile de tip capitalist erau foarte importante. De asemenea, erau facilitate reparatiile la corabii, cu atat mai importante in aceasta epoca de avant al calatoriilor pe mari necu­noscute si adesea ostile.

Tipografia este o activitate care, dupa aparitia ei la mijlocul secolului al XV-lea, ca urmare a inventiei lui Gutenberg, s-a dezvoltat in mod constant. Legata strans de progresele umanismului, Renasterii si Reformei, tipografia a avut nu doar un rol cultural esential, ci si

unul economic. Atelierele tipografice sunt printre manufacturile concentrate specifice capitalismului european. Cartea este si printre primele obiecte destinate productiei si consumului de masa, fiind caracterizata prin uniformitate si standardizare. Cele mai importante tipografii din aceasta epoca se gaseau in Italia (Venetia), Franta (Lyon, Paris), Germania, Anglia.

Sectorul tertiar cunoaste si el schimbari, paralel cu mentinerea unor forme de organizare mai vechi. De exemplu, se mentin in acti­vitate negustorii ambulanti sau producatorii care isi vand propriile produse (taranii, mestesugarii). Apar insa si companiile comerciale, care pot fi de mai multe tipuri. Companiile de familie, nespecializate, in sensul ca imbina activitati comerciale si bancare, se dezvolta in continuare in zone traditionale, precum Italia (compania familiei Me­dici) sau Germania (familia Fugger). Forta acestor companii familiale este foarte mare, la jumatatea secolului al XVI-lea bancherii genovezi finantand politica Spaniei. O noutate este reprezentata de companiile regulate sau privilegiate, specializate in comertul la mare distanta cu o anumita regiune. In acest sens, revelator este exemplul companiei engleze a Levantului, in activitate din 1581. Fiecare negustor din cadrul acesteia facea afaceri pe cont propriu, compania asigurand o serie de servicii in zonele cu care se facea comert, cum ar fi asistenta prin consuli si factorii comerciale. Companiile anonime pe actiuni au o organizare de tip nou, capitalurile fiind puse la un loc si afacerile fiind comune. Conducerea activitatilor este asigurata de un Consiliu de Administratie, iar afacerile sunt realizate la fata locului nu neaparat de investitori, ci de persoane anume trimise pentru a face comert. Uneori, pentru a proteja interesele companiei, aceasta poate intretine forte militare proprii in regiunile cu care se face comert. Marile banci se dezvolta ca urmare a nevoilor sporite de capitaluri, intre acestea cele mai cunoscute fiind Rialto de la Venetia, Ambrosiana de la Milano, Casa din San Giorgio la Florenta, Banca de Schimb din Amsterdam (incepand cu 1609). Activitatile cele mai importante ale acestora erau reglarea conturilor intre detinatorii de capital situati in zone diferite, transferuri de capital, primirea si pastrarea depozitelor bancare, acorda­rea de credite. O institutie specific capitalista este bursa, care realizeaza tranzactii bazate pe esantioane, in functie de calitatile tip ale marfurilor. La Anvers, o astfel de bursa functioneaza de la jumatatea secolului al XV-lea, iar din 1531 ea trece la un sistem modern, de deschidere si cotatii. La Amsterdam, la sfarsitul secolului al XVI-lea, se tranzactionau

la bursa mai multe sute de sortimente. Bursa de la Londra functioneaza din 1568.

Toate aceste evolutii contribuie la dezvoltarea economica, la schimbari sociale si politice, la instaurarea societatii moderne, carac­terizata prin relatii de tip capitalist.