INVAZIUNEA NEOLITICA . CURENTUL
PALEOHTON SAU VECHI PELASG
Timpurile diluviane au trecut si noi intram in al doilea
period preistoric, numit al petrei noi sau al petrei poleite. Aceasta epoca consti tuie o noua era de transformatiune fundamentala
morala si sociala a lumei vechi. O civilizatiune noua si neasteptata se
revarsa asupua Europei.In particular, epoca neolitica se; caracterizeaza prin
introducerea animalelor domestice, prin cultura cerealelor si a plantelor
textile, prin arta de navigatiune, prin o abilitate rnult mai mare in
fabricarea instrumentelor de peatra; in fine, prin cele dintii dogme
religioase, prin tumulele funerarii, prin monumentele megalitice, si prin o
organizatiune sociala puternica.
Insa, intreaga aceasta civilizatiune materiala si morala a
epoce i neolitice apartine in Eurupa unui nou popor imigrat in aceste pärti din
alt continent si nicidecum raselor primitive indigene.
Aceasta noua imigratiune etnica in Europa constituie asa-numita invaziune
neolitic:a, cea mai expansiva din cate le canoaste
istoria.
Inca pe la inceputul epocii neolitice, apar in Europa noile tipuri etnice, doua
rase de oameni, dintre cari una mai ales, dolihocefala, dotata au o inteligenta
mai superioara, cu idei rnari, cu actiuni puternice si cu insti ncte sociale
mai dezvoltate.Acesti oameni, dupa patrimoniul moral, ce-l aduceau cu dinsii si
dupa constatarile stiintei arheologice, veneau in Eurupa din tinuturile
centrale ale Asiei.
Primele mase neolitice, compuse din triburi imense pastorale si ag ricole, dupa
ce plecara~ din Asia centrala, de linga muntii Altai, probabil inc a in epoca
neolitica, si dupa, ce fäcura o statiune de mai multe sute de ani l inga marea
Caspica si Uralii de jos, ele isi continuara incet drumul lor de migratiune catre
apus, pe linga tarmurii de nord ai Marei Negre, apoi atr ase in partea
meridionala de o clima mai dulce si de o vegetatiune mai abundenta, aceste
populatiuni bclicoase si in mare parte pastorale se revazrsarä c u turmele lor
nesfirsite peste cimpiile si vaile cele fertile ale Moldovei si Tar ei
Romanesti.
Aici la Dunarea de jos .si in special in tarile Daciei - faptul este cert - s-a
format si inchegat centrul cel mare .si puternic al populatiunei neol itice in
Europa; centrul unei rase noi de oameni, de o statura inalta si vigu roasa, cu
o veche organizatiune patriarhala, cu idei severe religioase si cu o pasiun e,
adusa probabiI din Asia, de a sculpta in stinca vie statuele enorme ale
divinitatilor sale. Acesti noi cuceritori ai lumei vechi adusera si raspi ndira
in Europa noile elemente de civilizatiune, fundara aici cele dintii state
organizate si detera o noua directiune pentru destinele omenimei. In curs a poi
de mai multe sute de ani, aceasta rasa activa si laborioasa, dotata cu o pu
tere miraculoasa de crestcre si expansiune, isi continua de la Dunarea de jos
migratiunile sale catre partile meridionale. De pe culmile,
de pe vaile si de pe pe cimpiile Carpatilor, necontenite roiuri noi de triburi
pastorale trecu ra peste riul cel mare al lumei vechi si se revarsara in grupe
compacte si organizate peste intreaga Peninsula Balcanica.
Aceasta este curentul cel mare meridional sau carpato-micenic, cur ent care
venind din Asia centrala isi forma la Carpati prima sa patrie europe ana si
puse cele dintii baze morale ale noii civilizatiuni, care se dezvolta mai
tirziu atit de puternic in Grecia si pe tarmurii Asiei Mici :
ori exprimindu -ne cu alte cuvinte, acest,a este curentul vechi pelasg sau
paleohton al vechilor pam inteni, sau al oamenilor nascuti de-a dreptul din
panaint, dupa cum se numeau dinsii.
Insa, aceasta imigratiune puternica neolitica forma numai o part e din marea
invaziune etnica, care caracterizeaza aceasta epoca.
Alte triburi pastorale, alte grupe sociale, cari de asemenea venea u din Asia,
spre Europa pe urmele primului curent neolitic, nemaiputind strabat e spre
Dunarea de jos, inaintatra peste Basarabia si Moldova de sus si luind
directiunea arcului nordic al Carpatilor se revarsara peste Bucovina, Galit ia,
Silezia si Moravia. 0 parte insemnata din aceste noi mase
neolitice facu o diversiune spre tinuturile de meazazi. Unele triburi
trecura peste Carpatii de nord si se stabilira in partile de sus ale Tisei, iar
altele coborind p e valea Marchului in jos se
raspindira peste Panonia, Noric. peste Dalmatia de sus si inaintara catre Alpi
si Italia; - in fine, restul maselor, impins de no i coloane, ce veneau in urma
- isi continua mai departe migratiunea sa sp re apus pe linga malul nordic al
.Dunarei, si trecind peste Bohemia si German ia, inainta catre Galia, Pirenei,
Belgia si Britania, lasind peste tot locul in drumul sau ramasite de triburi si
urme ale industriei si cultului sau primitiv. Acesta este
curentul al doilea neolitic sau central. care ne
prezinta in Europa doua ra muri bine constatate, unul carpato-panonic-alpin si
altul carpato-galic .
Acest curent introdus in Europa centrala si apuseana, - in Panon ia, Noric,
Dalmatia superioara, Retia, de alta parte in Bohemia, Germania, Ga lia,
Pirenei, Belgia si Britania aceeasi cultura uniforma neolitica ca si in Car
patii Daciei, acelasi progres industrial, aceeasi viaita pastorala, aceeasi
pract ica a agriculturei, aceleasi doctrine religioase, aceeasi organizatiune a
cultulu i si a societatii si, in fine, aceeasi idioma sau limba comuna primelor
curent e neolitice. Insa miscarea etnica in mase pornita din Asia
spre Europa se con tinua in tot cursul acestei epoce. Afarä de primele doua
curente mari neolitice , cari adusera si revarsara
asupra Europe: o imensa populatiune , alte
cete noi, i nsa mai putin considerabile, cari de asemenea din imprejurari
necunoscute paras ise tinuturile vechii Asii, se ivesc la portile de rasarit
ale Europei. Acesti noi invasori, nemaiputand strabate pe drumul cel vechi de
migratiune, fura sili t,i sa apuce o directiune cu
totul anormala pentru triburile cari isi cauta o patrie noua si mai fericita.
Ei inaintara pe tarmurii Niprului in sus catre Mare a Baltica, ocupara
tinuturile Litvaniei si de aici o parte se extinse spre ap
us pe linga coastele Germaniei de nord, iar alte triburi trecura in Suedia si
Norvebia. Acesta este curentul neolitic nordic, numit
de unii arheologi fra ncezi hiperborean.
Primele doua curente sau migratiuni neolitice ne prezinta intru to ate acelasi
fond comun de civilizatiune, acelasi mod de viata si acelasi cult, si ele
apartineau dupa tipul lor etnic (dolihocefal) si dupa resturile idiomei : lor,
la una si aceeasi rasa de oameni, rasa care, intr-o epoca preistoric a
departata, traise in t,inuturile Asiei intr-o comunitate sociala si religioasa.
Pe cind de alta parte, curentul nordic sau hiperborean ni se pre zinta in
istoria acestor timpuri primitive mai mult ca o serie de diferite migratiun i
etnice si cari nici nu plecase in unul si acelasi timp din interiorul Asi ei ; un curent compus in mare parte din doua rase distincte
de oameni, una doliho cefäla pasto-rala si agricola, din aceeasi trupina cu
cele doua curente precedente si alta brahicefala. cu
capul rotund . si statura mai mult mica, oameni cari n
u cunosteau nici pastoria, nici agricultura, simpli vinatori si pescari, fa ra
nici o importanta in istoria civilizatiunei acestei epoce
.
Din toate aceste migratiuni neolitice insa, rolul cel mai import ant in istoria
civilizatiunei europene 1-a avut curentul meridional
sau paleohton (carpato-micenic). Prima statiune, pe care a ocupat-o in mod
durabil aces t curent neolitic, au fost tarile vechii Dacii, inzestrate de la
natura cu cimpii intinse si roditoare, cu vai si paduri magnifice traversate de
nenumarate cursuri de ape. Aici se forma centrul cel mare de aglomeratiune al
populati ei neolitice, prima patrie adoptiva pentru masele cele mari de pastori, cari v eneau cu capeteniile, cu triburile,
cu zeii si cu turmele lor din Asia catre Duna
re. Noi am expus in aceste pagini originea, progresul si caracterul cucerirei
neolitice, care supuse, impopula si civiliza vastele tinuturi ale Europei . Epoca neolitica ni se prezinta astfel in Europa,
cu exceptiune de litoralul Mar ii Baltice, omogena si unitara din .punctul de
vedere etnic, omogena si unitar a din punetul de vedere cultural:
Insa, noi cind vorbim aici despre aceasta intinsa Si puternica invaziune
neolitica in Europa, nu intelegem nicidecum migratiunea anacronista a
asa-numitilor arii, de cari se ocupa filologia moderna, si ale carei conclu
ziuni ipotetice nu se unesc nici cu rezultatele investigatiunilor arheologice,
ni ci cu constatarile stiintei antropologice ; ci, din contra, noi avem in
vedere o miscare mult mai veche decit epoc.a metalelor (sau a pretinsilor
arieni), miscare in.timplata cu mult inainte de migra tiunea in Europa a greci
lor, a celtilor si ger manilor, si car.e a lasat urme reale despre cultura sa
anteelenica si anteceltica prin toate tarile, pe cari le-a ocupat ori le-a
atins.
Industria neolitica in Dacia.
Fabricatele de peatra si os. O multi me considerabila
de arme si instrumente de peatra, precum si obiecte fabricate din oase si
coarne de animale, se gasesc raspindite prin toate regiunile vech ii Dacii. In
unele din statiunile neulitice de peste Carpati, ne spune arheolo gul Romer, se
gasesc mii de bucati de aschi (de silex, obsidian, etc.), numai p e o extensiune de citiva metri pätrati, si tot de asemenea
sute si mii de buc at.i de diferite fabricate din coarne de cerb si din oase de
animale. (Mouvement archeologique, - Discours, Congres international
d'anthropolugie a Budapest I876. Cu deosebire, industria neolitica a instrumentelor de peatra ne apare in mare dezvoltare in
Transilvania si in partile de nord ale Ungariei.
La congresul preistoric de la Paris,
scrie tot arheoloul Romer, "am fost cel dintii care am
prezentat un nucleus de obsidian de provenientä din Transilvania. Pinä atunci
toata lumea credea ca obsedianul a fost impor tat in Europa din Mexic, fiindca
nu se cunosteau decat cateva specimene aduse de a colo si unele din
ltalia'. Intreg comitatul Solnoc-Dobicai, scrie un
alt arheolo g de peste Carpati, este semanat, si inca in mod des, cu anticitati
preistor ice din epora neoliticä si abronzului ("Archaeologiai Ertesito,). Tot
aceeasi s e puate spune si despre celelalte comitate ale Transilvaniei si
Ungariei de nord (A se vedea Gooss, Chronik der arhaeologischen Funde. S'iebenbürgens. Idem, Ski zzen zur vorrömischen
Kulturgeschichte der mittleren Donaugegenden, in "Arch iv d. Vereines f'ür
siebenbürgische Landeskunde', N.F. XIII, 407 - Hampel, Ca talogue de
l'exposition prehistnrique: de la Hongrie, Budapest ).
Iar cu privire la Romania,
Cesar Boliac scrie: "La noi se gasesc mai multe obiecte de. peaträ
decit de bronz prin localitatile dace (inteleg e anteromane) ; sau pot, zice,
mai mult, cä bronzul se gaseste foarte rar, in comparatiune cu obiectele de
peatra' ('Trompeta Carpatilor, nr.846, a. 1870).
In fine, cu privire la statiunea preistorica Vadastra din jud. Rom anati, Cesar
Boliac scrie: "Ce ar zice Lubbock, cind ar afla ca, in doua zile, cu cativa
oameni dintr-un ocol pe supratata caruia nu era nirnic care sa tra de
depozitele ascunse, s-au scos din adincime de la un metru pina la unu si
jumatate peste trei mii de .silexuri, sageti, cutite, razatori (haches
celtiques), topoare, ciocane gaurite, petre de prastie de silex rotunjite,
petrii de afundat plasa, bolduri, etc.; mai multe petrii de frecat samint a,
mai multe gresii de ascutit peatra matci (adeca nuclei. D.) din cari s-au sc
os aschii de sag;eti, cutite, etc mai bine de trei sute obiecte de lut framintat Apoi ca la vreo trei sute obiecte lucrate de os, dintre cari vreo
saplereci scoase intregi bolduri, sule, undrele cu gaura. : un ac cu gamalie si diferite c oarne ascutite, gaurite
Am facut o mica colectiune de falci si dinti de dife rite animale, coarne mai
ales de cerbi. Coarne si oase de un animal cu mult mai
mare decit bivolul actual, abunda in toate pärtile insulei
Cred, precum am zis-o, ca este de bos urus Nimic de
metal Ferastraie de silex cu colti bine pronuntati, de cari am gäsit an,
vreo saizeci la un loc Ma hazardez sa fac o
conjectura: nu cumva in acei timpi, atat de adnacati in vechime, erau
specialtati? cu mesteri speciali?&n bsp; Vadastra si pinä astäzi
ramane pentru mine localitatea care cont ine obiectele preistorice cele mai
primitive, adeca din epoca petrei lustruite' ("Analele Soc. Acad.',
X, Sect. 2, p. 270 seqq.).
Aceastä industrie a omului neolitic in Dacia
ni se prezinta in mare parte indigena. Aproape intreg
materialul din care sint fabricate armele si instrumentele de peatra, ce s-au aflat, pe teritoriul Daciei, ne prezintä un caracter
autohton. Acest material (de silex, serpentin, amfibol, obsidian, tuf de
trahit, marna calcaroasa, gresie sist de cuart.,
sist argilos, iaspis, porfirit, spat fosibil, heliotrop, marmora rosie, gabro
etc.) este extras d in stincile cele mai apropiate ale Carpatilor. Am puteai
zice, asadar, ca ne a flam in fata unui prim inceput de lucrari de mine in Dacia
Chiar fara sa mai avem in vedere descoperirile ce se vor face in viitor, noi
putem pe baza documentelor arheologice, ce le posedam pana astazi, sa stabilim,
aici, urmatoarele fapte pozitive, atnume:
Taierea petrei in Dacia, si aceasta judecand-o- dupa colectiunile arheologice
ale muzeelor de peste Carpati, a fost in epoca neolitica in deosebita floare.
In particular, taierea petrei a avut in regiunile Daciei o dezvolt:are mult mai intinsa si mai progresata de cum aceasta ni se
prezint a in partile Austriei, Germaniei, Franciei si Italiei. In special gasim
in taril e Daiei reprezentate amindoua jumatatile epocei neolitice, inceputul
aces tei ere care se caracterizeaza prin daltele cele cu ascutis lat, prin arme
si instrumente inca nepoleite si neperforate, si parlea a doua a acestei epoce
sau cea din urma care se manifesta prin arme si instrumente lustruite, sfredeli
te, cu forme variate si perfectionate.
De asemeneat, judecand dupa multime, enorma si dupa distributiunea geogarfica a
acestor obiecte, rezulta cu deplina certitudine ca in epoca neolitica traia in
partile Daciei o ppulatiunea deasa si laborioasa, rasp andita pe toata
campiile, vaile, colinele, pina chiar pe coamele muntilor celor ma i inalti.In
fine, diferitele centre de fabricat.iune neolitica, ce s-au desco perit in
anumite puncte ale Daciei, incepand de la Dunare si pina la izvoarele Tisei, ne
probeazä ca prelucrarae armelor si instrumentelor de peatra si de os in aceasta
epoca nu era individuala, ca se incepuse in tarile noastre o confectionare
industriala si un trafic material cu aceste fabricate, trafic care se intinsese
departe peste frontierele acestei tari.
In Bucovina, cea mai insemnata statiune
neolitica este Siretul. De asemenea, s-au descoperit
diferite obiecte ale industriei neolitice in localitatile Bucovinei, numite:
Zimcesti, Suceava, Ciudin, Cernauti, Luja ni, Iordanesli, Iaslovet, Cotiman,
Onut, Dubauti, Sipeniti Dimcä (la Halbo aca),
Cuciur-Mare, Cotica, Chirlibaba, Sviniate si Babin (Kaindl, Geschichte der
Bukowina).
Noi reproducem aici diferite tipuri caracteristice ale industriei de peatra din
aceasta opoca in Dacia,
precum si unele specimine similari din Europa de apus
si din tinuturile Troiei.
II. Ceramica preistorica a Daciei. Ceramica epoci neolitice
se caracterizeaza prin doua clase bine distincte
Prima clasa o formeaza olaria neolitica mai veche. In aceste timpu ri initiale neolitice, ceramica in general este grosolana,
argila impura, mest ecata cu granute de quart si nisip, iar vasele rau arse. De
regula ele sunt numai la suparfata rosite de foc, iar restul e sur, negru, ori
galbin-sur. Forma vas elor din aceste prime timpuri ale epocii neolitice, este mai mult sferica sau semi-sferica. Ele nu au baza sau
fund lat, ci partea de dedesupt curboasa, ori in forma oului. De asemenea
vasele acestei clase sunt fara torte si ele au numai un
fel de urechi gaurite pentru a fi agatate. In aceasta clasa a
ceramicei neolitice se prezinta in unele inceputuri de ornamentica. Decorurile sunt formate din linii drepte ori sururi punctate,
executate, in mod mai putin regulat si peste tot numai cu unghiile ori cu
degetele.
A doua clasa a ceramicii neolitice se caracterizeaza in general pr in un material mai fin si mai bine framantat. Fabricatele de
olarie, ne prezinta mai multa simtrie in forme, o tehnica mai progresata si
peste peste tot o diversitate de tipuri.
In fine, ornamentica acestei clase este cu mult mai
regulata. Docu rile sunt compuse mai mult din figuri geometrice formate din
linii drepte - mai tarziu din linii curbe - si executate cu stilul, ori cu alte
instrumente speciale. Peste tot insa, intreaga olarie epocei neolitice este lucrata cu mana, fara ajutorul unei roti, ori a unui
procedeu mecanic.
Inca in primele timpuri ale epocei de bronz, ceramica Daciei in partile de
peste Carpati ajunsese la un anumit grad de
perfectiune. Fabrica tele olariei din aceste timpuri se disting prin o eleganta
remarcabila de forme, prin o diversitate de tipuri originale si in fine, prin un gen simplu, frumos, insa traditional, de ornamentatiune.
Peste tot noi ne aflam in un period de bun a stare
materialä si de o civilizatiune inaintata. Olaria acestei epoce i n Dacia incepe a avea caracterele luxului. Ea depasise limitele cele
strimte al e unei simple meserii sr ne reveleaza inceputurile unei arte pline
de avint, o a rta, insä, care, fära de a putea ajunge la apogeul säu, o vedem
deodata in cetata, ca si cand o mare perturbatiune economica si sociala s-ar fi
dezlantuit pe pam intul Daciei si ar fi pus deodata capat dezvoltarii mai
departe a acestei fabrica tiuni artistico infloritoare in nordul Duniarei de
jos.
In studiile sale arheologice asupra ceramicei preistorice din Dacia, Boliac ne pune in
evidenta asemanarea, ori mai bine zis inrudirea cea mare, dintre olaria daca
(sau anteromana) si cea apuseana sau galica. "Precum e xista o afinitate mare
intre istoria galoromana si istoria daco-romana, zi ce dinsul, tot astfel
afinitate mare este intre olaria galica si olaria daca ,
preistorica mai ales'. ("Analele Societa~ü
Academice'). Insa zona geogr afica a ceramicei, care poarta caracterul
Daciei, este mult mai intinsal.
Ceramica Daciei, atit din epoca neolitica, cit si din epoca bron zului, ne
prezinta din punct de vedere al genului sau artistic si al caracteru lui säu
etnic, aceleasi forme tipice si acelasi sistem de ornamentatiune ca si vase le
de lut ale Peninsulei Balcanice si din insulele arhipelagului, ca si ceramica
din Austria, Germania centralä si meridionala, din Hanovera, Francia, Belgia,
Britania, Alpi, Pirenei, Apenini, Portugalia si Sicilia (Cartailhac, La Fra nce
prelaistorique, p. 263. - "Archaeologiai Ertesitö', Uj foly, XIX, p.
t17-119).
De asemenea, exista o omogenitate de tipuri si de oruamenticä intre fabricatele
cerami co ale Daciei si ale .Troiei (.Virchow et Schliemann ont decouvert des
analogies nomebreuses entre les antiquites liongroises et celles de Troie ; mystere q ui s'expliquerait. peut-etre
naturellement, par le fait d'anciennes tribus thr aces ayuut ltabite autrefois
les bords de la Theiss comme ceux du Scamandre. Ili
os, p. 167).
Ori, exprimindu-ne cu alte cuvinte, intreaga ceramica epoce i neolitice si de
bronz este congenera. Ea poartat
caracterele unei unitati. ale aceleasi culturi
si aceluiasi geniu etnic,.
O deosebita importanta pentru caracterul etnic al civilizatiunii primitive
europene il are studiul comparativ al ornamenticei industr iale, pe obiectele
de ceramica, de bronz, si chiar pe monumentele vechii arhitecturi micenice.
Diferitele motive ale acestei ornamentice, incepind de la tarm urii de apus al Asiei Mici si pina la insulele britanice, ne
prezinta aceeasi unita le de spirit, aceeasi origine comuna. Intreg sistemul
acestei ornamentice este pe lasg si acest gen de
decoraitiune noi il gasim si astazi reprezentat aproap e in toate formele sale,
in industria casnica, pe tesaturile si cusaturile uzita te in particular la
poporul roman. (Originea ornamenticei slavilor de sud este,
de asemenea, romanica. A se vedea Prof. Dr. I. Krsnjavi, Über den Ursprung d er
südslavischen Ornamentmotive, in "Kroatische Revue', 1886, p. 102 seqq).
Adeseori, sub forme de ornamenticä ni se prezinta pe obiectele de ceramic a si
de bronz anumite semne simbolice, ce au de baza oarecari reprezentatiuni religioase
preantice, cum este cercul sau discul soarelui, semnul cruc ei, figura unui X
triunghiurile si semnul misterios insa favorabil al zvastic ei, simbolul divinitatii
supreme a pelasgilor, a lui .Jupiter Tonans, reprezentind fulgerul, sau peste
tot lumina, viata, sanatatea si averea, se mn care s-a pastrat pana astazi in
cusaturile femeilor romane din Transilvan ia.
Text din "Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu
Completare: Textul este preluat din versiunea
modificata de sotii Neagoiu, eu am completat cu cateva fragmenta din textul
original care a fos t taiat de mai sus amintitii.
XLI. LIMBA PELASGA 1 LIMBA PELASGILOR DUPA TRADITIUNILE BIBLICE SI HOMERICE In
cele mai vechi timpuri ale migratiunii triburilor pastorale pelasge, limba
nationala a acestui popor era raspindita peste partea cea mai mare a Asiei de apus, a Europei si a Africei de nord. Dupa
detronarea lui Saturn, insa, vechea limha nationala a pelasgilor incepe a se
diferentia in rnai multe dialecte. De o parte, extensiunea cea enorma
a populatiunilor pastorale pelasge, iar, de alta
parte, amestecul lor cu elemente de alte rase, cu popoare supuse si tributare,
avu de consecinta formarea mai multor idiome pelasge. Dupa traditiunile
religioase ale ebreilor, a existat pina la intemeierea
Babilonului numai o singura limba uzuala peste Intreg pam intul. "Si era peste tot pamantul o singura limba, si vorbire' - ne
spune cartea I a lui Moise. In timpurile aceste, o parte din
generatiunile lui Noe plecind spre rasarit aflara o cimpie in pamintul Sinar si
zisera: haideti sa zidim o cetate si un tron cu virful
pinä la ceriu si sa ne facem nume. Atunci Iova (Iehova) se pogori ca sa vada cetatea si turnul. "Si Iova zise: iaca un singur popor este si toti o limba au si ce incepura a
face Veniti dar sa le amestecam acolo limba lor, ca
ei sa nu inteleaga unul limba celuilalt. Si astfel ii
imprastie pe ei de acolo peste fata a tot pamintul, cä Iova acolo amesteca
limba a tot pamintul'. Din punct de vedere istoric, Iehova din religiunea
ebreilor sau Iova in cele mai bune texte biblice, reprezinta pe Jupiter sau
Iovis al dinastiei divine, pe Iova sau Iov imparatul din cintecele epice
romane. Mestecarea limbelor coincide asadar, dupa traditiunea mozaica, cu
detronarea lui Saturn, cu risipirea titanilor si a gigantilor si cu ridi carea
elementelor meridionale in contra dominatiunii politice a pelasgilor de nord.
Insa date mai pozitive istorice despre limba cea veche a pelasgilor incepem sa avem numai din timpurile lui Homer. "In orasul cel mare
al lui Priam', ne spune Iliada, "se aflau multi, cari venise in ajutoriul
troianilor din diferite tinuturi departate, unii de o limba, altii de alta limba'2. "In oastea troianilor nu era numai o
singura strigare de razboi si un singur grai, ci limba era mestecata, fiindca
venise luptatori chemati din multe tinuturi Homer mai aminteste, in particular, de limba a doua popoare
pelasge. Locuitorii din Caria, in Asia Mica, ne spune dinsul, vobeau o
limba barbara, iar pelasgii din Lemnos
(sintii) aveau o limba salbatica, rustica adeca tot barbarä. 2. PELASGII, DUPA
HERODOT, VORBEAU O LIMBA BARBARA Alte notite istorice despre limba cea veche a
pelasgilor le avem la Herodot. "De ce limba s-au folosit pelasgii', scrie
dinsul, "eu cu siguranta nu pot sa afirm ; dar daca ne
este permis sa facem o concluziune dupa pelasgii ce mai exista si astazi in
orasul Crestonia deasupra tursenilor (in partea orientala a Macedoniei, linga
mare) si cari locuiau odata in regiunea numitä astazi Thessaliotis. . . . de
asemenea, daca vom avea in vedere limba pelasgilor, cari au intemeiat orasele Placia
si ,Scylace din Hellespont si cari loeuise mai inainte laolalta cu athenienii,
atunci vom putea face concluziunea ca pelasg ii s-au folosit de o limba
barbara. . . In ce priveste insa neamul hellenilor,
acestia inca de la inceputurile lor s-au folosit intotdeuna de aceeasi limba,
insa diferita de a neamului pelasg Pelasgii insisi erau un popor de neam
barbar Herodot vorbeste aici
dupa cum vedem, numai de pelasgii cari locuise odata pe teritoriul Elladei si
de coloniile acestor pelasgi, stabilite pe tarmurii de nord ai Marii Egee.
Rezulta, asadar, din notitele ce le aflam la Homer si
la Herodot, ca limba barbara, ce o vorbeau pelasgii de pe teritoriul Elladei,
era o limba externa. Masa cea mare a natiunii barbarilor o formau
populatiunile pelasge din nordul frontierelor grecesti, cu deosebire insa cele
din nordul Istrului de jos si al Marii Negre. Aceeasi numire etnica si geoarafica o adoptase si romanii.
In primele timpuri ale Imperiului Roman se intelegea sub numele de Barbaria,
Barbaricum, Barbaricum solum si terra Barbarorum teritoriul cel vast al
Europei din nordul Istrului pina la Ocean si pina la frontierele Asiei. Traian,
scrie Sextus Rufus, a cucerit Dacia,
care era situatä pe pamintul barbariei si a prefacut-o in provincie
. Intreg pamintul cel vast al Scytiei, cupins intre Dunarea de jos si
Lacul Meotic, se numea, dupa Isidor, terra barbarica .
Partile de rasarit ale Mesiei sint numite la Ovidiu barbariae loca si barbara terra . La Ammian, toate tarile din nordul Pannoniei figureaza
sub numele de Barbarorum terrae, Barbaricum si Barbaria .
3. CARACTERUL ETNIC AL LIMBEI BARBARE VECHI Venim acum la una din cele mai
importante cestiuni cu privire la limba pelasgilor, si anume: cari erau
caracterele limbei barbare, dupa ideile celor vechi ?
Autorii romani au inceput a face, inca din timpurile lui Cicero, o deosebire mai clara
intre limba barbara si limba peregrina. Expresiunile de: barbare loqui si
peregrinitas ne apar in literatura clasica latina ca doua conceptiuni
cu totul diferite. Dupa Quintilian, caracterele modului de vorbire barbar erau
urmatoarele: se adaugau la cuvintele latine, ori se lasau afara, unele litere
sau silabe, ori in fine, se schimba o litera cu alta, sau se stramuta din locul
sau . Dupa Isidor din Sevilla, se numea barbarism
modul de vorbire al gintilor barbare, cari nu .stiau sa
pronunte cuvintele latine in toata intregimea lor. Erau barbarisme cuvintele
latine corupte, fie prin literele ce le contineau, fie prin sunetul cu care se pronuntau . Cuvintele numite de autorii romani "barbare'
erau, asadar, cuvinte de origine latina, insa forma lor era mai
lunga, ori mai scurta; uneori literele erau dislocate, ori se pronuntau cu alte
sunete. Peste tot, autorii romani considerau ca limba barbara idiomele
populatiunilor de rasa pelasga, din Africa, Hispania, Gallia, Germania de
nord, Rhetia, Dacia, Sarmatia meridionala, Thracia, Macedonia, Mesia si
Illyric, in care se mai cuprindea Pannonia, Noricul si Vindelicia Inca in
timpurile lui Enniu (239-169 i.e.n.), limba nationala a populatiunilor din
Peninsula Iberica era considerata ca o limba romana corupta - Hispane non
Romane loqui - cu toate ca romanii de abia in timpurile aceste intrara pentru
prima oara cu legiunile lor in Peninsula Pyreneica. Ca
barbari, erau considerati si gallii, iar limba lor, "Gallicus sermo', era
privita ca o limba rustica romana. De asemenea, se vorbea in partile de
nord ale Germaniei o limba barbara latina. Drus, fiul adoptiv al lui August, ne
spune Suetoniu, cutreierase cu legiunile romane aproape intreaga Germania si
el nu inceta sä urmareasca incontinuu pe germani pina in momentul cind ii iesi
inainte o femeie barbara, care vorbindu-i in limba latina il dojeni sa nu indrazneasca a merge
mai departe . Sarmatii formau unul din popoarele cele
mari "barbare Mesienii erau
numiti "Barbari Barbarorum.' Bessii, pe cari Florus ii numeste
"Thracum maximus populus', aveau aceleasi insemne militare si aceleasi
obiceiuri ca romanii ; erau lnsa priviti ca
"barbari' si "barbarus populus'. Toate aceste populatiuni, dupa cum
vom vedea indata, aveau o limba nationala barbara latina. Senatul roman,
dupa cum ne spune Cicero,
insarcina adeseori pe augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea parerea
daca auspiciile mai importante ale consulilor romani s-au facut in conformitate
cu prescriptiunile vechi religioase . 4. LIMBA LATINA
CONSIDERATA CA LIMBA BARBARA Aceleasi idei despre caracterul latin
al limbii barbare le aveau si grecii. Ei numeau pe romani
barbari, nu pentru ca erau inferiori grecilor in civilizatiune, dar fiindca
apartineau, dupa origine si dupa limba, la familia popoarelor barbare.
"Grecii', scrie Pliniu, "ne numesc si pe noi barbari si ne insulta cu
cuvinte mult mai spurcate de cum insulta pe Opici
De asemenea, ne spune Papa Nicolae I intr-o scrisoare adresata la a. 865
imparatului bizanzin Michail III, ca grecii numeau limba latina o limbä barbara si scita
. In istoria lui Polybiu, romanii figureaza sub numele de "barbari Dionysiu din Halicarnas numeste pe sicilieni popor
barbar, iar dupa Diodor Sicul, limba sicilienilor vechi era o limba
"barbara'. Insa nu numai grecii, dar si autorii romani din timpurile
clasice, considerau limba latina poporala sau rustica ca o
limba barbara. Plaut (sec. II a.c.) numeste pe Neviu "poetam barbaru.m'' si
intrebuinteaza cuvintele de: Barbaria pentru Italia si "barbaricae urbes'
pentru italieni. Quintilian scrie: "adeseori teatrele si gloatele din circ fac
exclamatiuni in limba barbara'', adeca vulgara.
Tot astfel si Cicero
numeste barbaries domestica limba poporala, ce se vorbea in casele cetatenilor
romani . Cetatenii din Brundusiu, scrie Gelliu, isi
adusese din Roma un profesor de limba latina;
insa acesta citea pe Virgiliu intr-un mod barbar si ignorant
. Limba barbara avea, asadar, dupa autorii romani
caracterele limbei latine vulgare sau rustice. Gelliu constata, de asemenea, ca
limba barbara era una si aceeasi cu limba latinä
rustica. "Cind zicem astazi', scrie dinsul, "ca cineva vorbeste o limba
barbara, aceea nu este altceva decit limba rustica
5. LIMBA PEREGRINA Limba barbara era cu totul diferita
de limba asa-numita peregrina (peregrinitas). Dupa ideile autorilor romani,
limba barbara era o limba negramaticala, o limba
rustica, pe care o vorbeau populatiunile autohtone din celelalte provincii ale
Europei, Africei si Asiei, de aceeasi origine nationala cu romanii. Limba
peregrina insa era limba unui popor strain de nationalitatea romana. Cieero
caracterizeaza aceste doua genuri de limba prin cuvintele :
"rustica asperitas' si "peregrina insolentia' . Grecii
nu erau socotiti intre barbari. Ei erau peregrini si
limba lor peregrina. Astfel Quintilian face
deosebire intre limba rustica si limba peregrina. Pe cea dintii o atribuie
barbarilor, iar pe a doua grecilor . La Ovidiu aflam
aceeasi separatiune: intre greci (Graii) si intre barbari (barbara
turba). Tot astfel scrie Plato: grecii toti sint din aceeasi familie si
inruditi intre sine, iara fata de barbari, ei sint straini si nu sint de
acelasi neam . De notat ca dupa Herodot, pelasgii nu
faceau parte din aceeasi familie etnica cu grecii, si el considera limba
pelasgilor cu totul deosebita de a grecilor . 6. LIMBA
LATINA BARBARA NUMITA SI "LINGUA PRISCA' Cea mai veche limba latina, ne spune Isidor, a
mai fost numita de unii autori si lingua prisca, adeca limba batrana. "Limba
prisaca', scrie dansul, "a fost aceea de care s-au folosit locuitorii cei
mai vechi ai Italiei in timpurile lui Ianus si Saturn
Aceasta limba insa nu avea forme regulate si stabile. dupa
cum se poate vedea din carminele saliare' . De asemenea, scrie Festus:
"Prisci Latini au fost aceia cari au existut inainte de intemeierea Romei
'. Limba prisca, asadar, care se vorbise, dupa traditiunile vechi, in
timpurile lui Ianus si Saturn, nu se formase in Italia. Ea a fost limba triburilor
pastorale, arimice si latine, ce se vorbise in
timpurile marelui imperiu pelasg, si era astfel identica cu limba barbara
veche. Aceasta rezulta si din imprejurarile, ce ni le comunica Cicero, ca senatul roman
insarcina la diferite ocaziuni pe augurii barbarilor sa cerceteze si sa-si dea
parerea daca consulii romani au fäcut auspiciile lor dupa toate formele
prescrise de vechea religiune . Inca, incet cu
incetul, sub curentul ideilor grecesti, limba prisca fu considerata in Itlaia
ca o limba nenobila, barbara, nedemna de poporul
roman, si astfel eliminata din uzul literar. Ea ramase insa si mai departe
limba cintecelor religioase vechi, fiindca textele acestor cintece erau
consecrate prin un uz antic religios si nu se mai puteau schirnba
. Text din 'Dacia Preistorica' de Nicolae
Densusianu
8. LIMBA SARMATA In poemele lui Ovidiu, getii si sarmatii ne apar ca
doua popoare vecine si inrudite, avand aceleasi moravurie si aceeasi limba barbara latina.
"Mi se pare', zice dinsul, "ca eu insumi, am uitat Limba latina si am inceput sa
vorbesc ca getii si sarmatii''. "Eu insumi poet roman, sint silit sa
vorbesc limba sarmatilor "Oare, scrierile mele
le vor ceti getii si sarmatii "Roma sa nu ma numere intre poetii sai. Eu ramin un poet de geniu
intre sarmati Ovidiu scria
aceste versuri pe la finele carierei sale. Dupa sase
ani de exiliu la Tomis, el cunostea foarte bine limba populatiunilor barbare
de la Dunarea de jos; aceasta ne-o spune singur. Astfel, cuvintele sale, despre
asemanarea ce exista intre limba geta, sarmata si latina, merita toata
increderea si ne prezinta toata gravitatea ce caracterizeaza scrierile acestui
erudit poet. In timpurile Imperiului Roman, sub numele de sarmati se intelegeau
toate populatiunile Scytiei europene. Dialectul sarmatic insa, de care ne
vorbeste Ovidiu, era numai cel de la tarmurii de apus
si de nord ai Marii Negre. In celelalte parti ale Scytiei europene existau si
alte idiome, mai mult, ori mai putin, departate de cel de la gurile Istrului. O
pretioasa notita istorica despre limba ce o vorbeau scytii de linga Pontul
Euxin, o aflam in scrierile lui Lucian, nascut pe la a. 120-135 e.n Un om din barbarii de la Pontul Euxin, zice dinsul, si
care dupa neam se tragea din o familie regala, venise la imparatul Nero pentru
oarecari afaceri; aici el, dimpreuna cu altii, privea cu atita pricepere pe
acest saltatoriu cind juca, incit, desi nu putea sa prinza toate cuvintele ce
le cinta, intelegea insa toate . Stephan Byzantinul ne spune, de asemenea, ca
scytii erau un popor tracic, adeca vorbeau aceeasi
limba cu getii, pe cari Herodot ii numeste "cei mai viteji si mai drepti dintre
toti thracii'. Intre popoarele sarmate, ce
vorbeau o limba barbara latina, Horatiu mai
aminteste pe locuitorii din Bosporul cimeric (Crimea)
si pe gelonii de la extremitatile Europei. Gelonii, dupa o
traditiune veche a grecilor, erau din aceeasi familie cu agathyrsii de la rful
Maris (Mures). Ei emigrase din tara arimilor
in timpurile lui Hercule si locuiau deasupra Lacului Meotic, la o departare de
15 zile . Text din 'Dacia
Preistorica' de Nicolae Densusianu
7. LIMBA GETILOR SI A DACILOR Pentru istoria
tarilor de la Dunarea de jos ne prezinta o deosebita importanta limba, getilor
si a dacilor inainte de cucerirea romana. Cele mai multe notite despre
caracterul limbei barbare, ce se vorbea la Dunarea de
jos, le aflam in poemele lui Ovidiu, scrise in exilul sau de la Tomi. In
Ponticele si in Tristele sale, Ovidiu aminteste adeseori de modul de vorbire
al getilor si al sarmatilor, o limba pe care dinsul o invatase in t,imp de 6 ani asa de bine incit adeseori isi atrihuie chiar
titlul de poet dac si sarmat. "Si nici nu trebuie sa
te miri', zice dinsul catre amicul sau Carus, "daca vei afla defecte in
poeziile ce le fac, si cari sint aproape opera unui poet get. Si oh ! mi-e rusine, am .scris o poema
in limba getica, si am construit in metrele noastre cuvintele barbare; dar
feliciteaza-ma, poema le-a placut si am inceput sa am un nume de poet intre
getii acestia neumani. Poate ca ma vei intreba ce
subiect am tractat. Am cintat laudele impäratului August si bunul Dumnezeu mi-a ajutat si in aceasta noua incercare. Eu am aratat in
versurile aceste ca corpul imparatului si parintelui August a fost muritoriu,
insa esenta divina s-a dus in locasurile ceresti, si ca fiul sau (Tiberiu),
care a luat in minile sale frinele imperiului, desi le-a refuzat de mai multe
ori, este asemenea tatailui sau in virtuti. .. Dupa ce am cetit getilor
aceasta poema, scrisa nu in limba patriei mele, si am ajuns la ultima pagina,
toti isi miscara capetele, tolbele lor pline de sageti rasunara si un murmur
lung iesi din gurile lor; iar unul dintre ei imi zise: « Tu, fiindca scrii
lucruri!e aceste rlespre imparatul, trebuie sa te intorci tot in irnparatia lui
»' . In alta elegie, Ovicliu scrie: "Mi se pare ca eu insumi am uitat
limba latina si
am invatat vorbesc ca ,getii: si sarmatii' . In
alt loc: "Pentru ce oare sa port eu atita grija, ca sa netezesc versurile mele ? Sa ma tem eu oare ca nu le
vor placea getilor? Se poate ca am o pretentiune prea
mare, dar eu ma felicit ca In tinutul de la Istru nu esista un geniu mai mare
decit mine. In tinutul acesta, unde am sa-mi petrec zilele mele, este suficient
daca pot sa ajung a fi poet intre getii neumani
"Eu insumi, poet roman, sunt silit sa vorbesc adeseori in
modul sarmatic. Si mi-e rusine sa marturisesc
ca printr-o lunga desuetudine abia imi mai vin in minte cuvintele latine. Nu ma indoiesc ca s-au furisat si in aceasta carte nu putine
cuvinte barbare. Vina nu este a omului, ci a
locului. Dar, ca sa nu pierd cu totul deprinderea in limba latina si pentru ca vocea mea sa poata
pronunta sunetele limbei parintesti, eu vorbesc cu mine insumi si repet cuvintele
de cari ma dezvatasem Getii,
dupa cum ne spune Ovidiu, aveau o mare putere de asimilare. Elementul
grecesc din Tomi se contopise aproape cu totul in masa cea mare a poporului
get. In paucis remanent Graiae vestigia linguae: Haec quoque jamGetico barbara facta sono. "Daca cineva', zice Ovidiu in o
scrisoare asa, "ar fi silit pe Homer sa traiasca in tara
aceasta, va asigurez ca si el ar fi devenit get
Dupä cum vedem, exista o mare asemanare intre limba getilor si limba latina.
Fondul ambelor limbe era comun. Limba getilor era,
dupa Ovidiu, o limbä barbara, insa o limba barbara latina. Am vazut mai sus,
cum singur ne spune ca in Tristele si in Ponticele sale s-au furisat multe
cuvinte barbare, getice si sarmatice; ca poemele sale latinc, scrise linga
gurile Dunarii, sint aproape opera unui poet get, ca in timp de 6 ani, el s-a
deprins asa de mult cu limba aceasta, incit acum ii vin cu greu in minte
cuvintele latine si, in fine, ca a compus chiar o poema mai lunga (libellus) in
limba getilor si prin care si-a cistigat nu nume de poet la dinsii. Limba
dacilor avea un caracter latin si dupa Horatiu,
contemporanul lui Ovidiu. In una din odele sale, dedicate lui Mecena, dinsul se
exprima astfel: "Eu, care sint un copil nascut din
parinti saraci si pe care tu, Mecena, il onorezi cu iubirea ta, eu nu voi
muri Peste putin timp si inca mai repede decit Icar, fiul lui Dedal, eu voi
vedea tarmurii Bosporiului, cari mugesc, si ca o pasere frumos cintatoare voi
zbura prin deserturile cele nisipoase ale getulilor si prin cimpiile
hiperboreilor. Pe mine ma vor cunoaste locuitorii din Colchis si dacii, cari
se prefac ca nu se tem de armele oastre, precum si gelonii de la extremitatile
Europei ; pe mine ma vor invata iberii cei isteti si cei care beau apa din
Rhodan' . Iata aici o lista de popoarele barbare,
cari mai vorbeau si in timpurile lui August o limba rustica latina: locuitorii din Bosporul cimeric,
getulii, hiperboreii, colchii, dacii, gallii de linga Rhodan si iberii din
peninsula de apus! Cimpiile hiperboreilor, de cari aminteste Horatiu in
aceasta oda, erau sesurile cele intinse de la Dunarea de jos.
Poetul Martial inca pune pe hiperborei in Dacia. Colchii, asupra carora venise
cu razboi argonautii, locuiau, dupa Ovidiu, in partile de nord ale Dunarii de jos, linga poalele arpatilor. Dincolo de
colchi, in Transilvania de astazi, Horatiu aminteste de daca. Dacii
erau considerati, asadar, in timpurile lui August, ca un
popor cu o limba barbara latina.
O deosebita importanta pentru cestiunea ce ne ocupa
aici, cu privire la limba getilor, ne prezinta doua basoreliefuri de pe columna
lui Traian. Una din aceste icoane ne infatiseaza o deputatiune de tarani daci
(comati), cari, vazandu-se amenintati de legiunile puternicului Imperiu Roman,
se prezinta inaintea lmparatului, ca sa ceara pace. Cu
gesturile agitate ale manilor sale si in atitudinea unor oameni, cari isi expun
nevinovatia lor, ei se adreseaza de-a dreptul imparatului, fara interpreti, si
tot fara interpreti le raspunde si Traian . Un al doilea relief ne infatiseaza momentul cel mai
important din primul razboi. Trei regi ai dacilor, urmati de
o imensa deputatiune (pilofori si comati) se prezinta inaintea imparatului
spre a declara in forma solemna supunerea lor. Toti depun armele lor jos pe pamant. Unii cad in genunchi, intinzand manile . lor catre tribunalul
imparatului, rugindu-1 pentru pace, altii stau in picioare, cu minile
impreunate inainte, ori la spate, in modul cum sunt reprezentati pe
monumentele antice prizonierii de razboi. Si de asta data, columna lui Traian
ne infatiseaza pe daci adresindu-se imparatului de-a dreptul, fara mijlocirea
vreunui interpret oarecare . Aceasta
scena din urma se ilustreaza in mod si mai clar prin urmatorul pasagiu din
istoria lui Dio Cassiu. Dupa terminarea primului razboi, scrie dansul,
Traian trimise pe cativa reprezentanti ai dacilor la senat, ca sa confirme pacea. "Ambasadorii lui Decebal fura introdusi
in senat, unde, dupa ce depusesera armele, impreunara
manile lor dupa modul captivilor, rostira oarecari cuvinte, precum si rugarea
ce o faceau, apoi consimtira la pace si isi ridicara armele de jos'.
Deputatiunea daca se rosti asadar inaintea senatului roman in limba nationala a
tarii, pe care desigur ca o pricepeau multi dintre senatori, mai ales aceea
cari ocupase functiuni inalte in provinciile limitrofe si erau deprinsi cu
limba poporala. De altmintrelea, nici nu se poate admite, din punct de vedere
al dreptului public, ca senatul roman sa fi considerat
ca valabile niste promisiuni de supunere, rostite in o limba pe care nu o
pricepea. Limba getilor se extinsese in timpurile mai vechi
peste intreaga partea de rasarit a peninsulei pana la Marea Egee. In
Mesia, stratul fundamental al populatiunii il formau getii, si limba lor domina
intreaga Mesia de jos . La Ovidiu, intreg tarmurele de
apus al Marii Negre, este numit Geticum Litus . Dupa
Herodot, thracii erau de aceeasi nationalitate cu getii ;
iar dupa Strabo, limba thracilor era identica cu a getilor . Maximin cel
Batrin, nascut intr-un sat aproape de Thracia si pastoriu de oi in copilaria
sa, dupa cum scrie Capitolin, dorind sa ieie si dinsul parte la jocurile
militare, se adresase pentru scopul acesta imparatului Sever, vorbindu-i mai
mult in o limba traca decit latina Text din 'Dacia Preistorica' de Nicolae Densusianu
XI. SIMULACRELE MEGALITICE ALE DIVINITATILOR PRIMITIVE PELASGE Un alt
gen de monumente megalitice ale Daciei si cari ne deschid o vasta perspectiva
asupora vietei morale preistorice de la nordul Dunarei de jos sint simulacrele
arhaice ale divinitatilor primitive, sapate de regula in stanca vie pe virfurile
muntilor, ori pe culmile, si pe coastele dealurilor.Unele din aceste sculpturi
preistorice sint atlt de rudimentare, atat de batute de aer, de lumina si de
ploi, incat ele ne apar astazi mai mult ca niste simple columne brute, iar
altele vazute mai ales din departare ne prezinta, mai mult ori mai putin, o
asemanare cu figura omului. Principele Cantemir in Descrierea Moldovei, compusa
pe la a. 1716, ne-a lasat urmatoarele notite arheologice despre una din cele
mai importante si mai colosale statue megalitice ale Daciei."Cel mai inalt munte al Moldovei', scrie dinsul, "este Ceahlaul
si daca acest munte ar fi fost cunoscut poetilor vechi, el ar fi fost tot atat
de celebru ca si Olimpul, Pindul sau Pelia. Din varful sau, care se
ridica la o inaltime enorma in forma unui turn, curge un rausorcu apa foarte
limpede In mijlocul acestui varf, se vede o ,statua foarte veche, inalta de
5 stinjeni, reprerentind o femeie batrina, incunjurata, daca nu ma insel, de
20 oi, iar din partea naturala a acestei figure femeiesti curge un izvor
nesecat de apa. Intru adevar, este greu de a decide
daca in acest monument si-a aratat cumva natura jocurile sale, ori daca este
format astfel de mina cea abila a vreunui maestru. Statua aceasta nu este infipta in nici o baza, ci ea formeaza una si aceeasi
masa concreta cu restul stincei, insa de la pintece Si de la spate in sus ea
este libera Probabil ca aceasta statua a servit odata ca idol pentru cultul paginesc. . . De alta parte, cit de
inalt este muntele acesta, se poate conchide din imprejurarea ca in timpul
cand ceriul este senin si soarele se inclina spre apus, acest munte se poate
vedea intreg si asa de curat de la orasul Acherman (Tyras. Cetatea-Alba),
departe de 60 de ore, ca si cand el ar fi in apropiere. Iar pe dealurile
din jur, se vad urme de cai, de cani si de pasari, imprirnate
in stinci, in numar asa de mare, ca si cind ar fi trecut pe acolo o oaste
imensa de calareti'. Tot despre acest munte sfint al vechimei preistorice
scria, pe la anul 1859, distinsul literat al Moldovei, G.Aasaky. "Corabierul de pe Marea Neagra', zice dinsul, "vede piscul
cel inalt al acestui munte de la Capul Managaliei si pina la Cetatea Alba.
Locuitoriul de pe tarmurile Nistrului vede soarele apunind, dupa masele
acestui munte, iar pastoriul nomad, dupa ca si-a iernat turmele sale pe cimpii
Bugeacului, se intoarce catre casa, avind in vedere virful Pionului sau
Ceahlaului, intocma precum, o corabie se orienteaza dupa lumina farului, ca sa
intre in port`` . Acaasta statua primitiva de pe virful cel mai inalt al
muntelui Ceahlau nu este siugurul monument de sculptura megalitica din tärile
Daciei.Intreaga catena Carpatilor, incepind din plaiurile Moldovei si pina in
partile de nordvest ale Ungariei, ne prezinta o multime nenumarata de columne
brute, ce se inalta impo zante pe virfurile maselor de stanci si cari ne
infatiseaza din departare formele si atitudinea unor figure omenesti, despre
cari poporul, in legendele sale, ne spune ca reprezinta chipurile impetrite
ale unor personalitati mitice. Pe drumul de la Trebici catre Mezerici, scrie
literatul morav Schuller, se vede un bolovan de stinca
cu o forma particulara, ce pare a semana cu o femeie acoperita cu o cirpa pe
cap. Locuitorii de acolo numesc aceastä figura de peatra .,
Mama batrinä' sau "Bunica de la Trebici' (die Altmutter von Trebics),
iar legenda ne spune ca aceasta statua megalitica reprezenta pe o matusa
batrina, foarte inteleapta, cu numele de "Alruna , care locuia in apropiere de
aceasta stinca. Ea cunostea puterea vindecatoare a plantelor
si insanatosea cu bunavointa pe toti bolnavii, cari se adresau dinsei.
Mai tirziu, insa, ea a devenit o femeie rea si din cauza lacomiei sale pentru
bani a fost Smpetrita pe virful acelei stinci .
Caracterul general al tuturor acestor monumente de sculptura megalitica este
ca tipurile sint taiate in stil gigantic si in forme neregu late, ca aceste
sirnulacre au mai ales numai din departare aparenta unor figuri umane, cä peste
tot, aceste imagini primitive ni se prezinta numai pe virfurile muntilor, ale
dealurilor, pe coastele vailor, pe la izvoare, pe la pasuri si in apropiere de
drumuri, de unde se deschide o vasta perspectiva. In cele mai vechi timpuri, pe
cari le cunoaste istoria, nu existau, nici in Grecia, nici in Asia Mica,
statue cari sa reprezinte in o forma artistica chipurile divinitatilor. Pentru
sentimentul cel piu, insa dur, din timpurile acele, era de ajuns o simpla
figura in forma de lemn, ori de peatra, care sa simbolizeze
divinitatea. Autorii, anticitatü ne-au transmis numeroase si
pretioase date despre acest gen de monumente primitive, cari in lumea cea
ahaicä serveau de obiecte ale cultului relogios reprezentind anumite
divinitati. Astfel o figura femeiascä, sculptata in stinca intr-un mod
primitiv, ajunsese sa fie: legendara inca in timpurile antehomerice
. Aceasta statua emormä, taiatai in stinca pe virful muntelui Sipyl din
Asia Micä, reprezenta pe Niobe, fiica lui Tantal, sotia regelui Amphion din
Teba Beotiei, nepoata lui Joe si a titanului Atlas, care sust:inea cu capul sau
polul ceriului. Niobe, mindrä ca dinsa era mama fericita a doisprezece copii si
pe linga aceea o femeie frumoasa, de ori;ine divina, sotia unui rege avut si cu
teritorii intinse, avuse vanitatea sa se considere rnai presus decit Latona,
zeit,a cea puternic,z si populara, despre care zice dansa cu dispret ca avuse
numai doi copii, pe Apollo si Diana. Aspirind la onori divine iu locul Latonei,
Niobe invita pe poporul sau sa paraseasca altarele
acestei zeite si sa nu-i mai adreseze rugaciuni. Latona indignata de aceastä
insolenta a Niobei, care i-a interzis in regatul sau
onorile si sacrificiile si-i contesta divinitatea, ceru ajutoriul fiilor sai,
al lui Apollo si Dianei. Acestia, ca sa razbune ofensa mamei lor, ucisera cu
sagetile sale pe toti copiii Niobei, iar Niobe fu prefacuta in stinca si dusa
de vinturi pe varful muntelui Sipyl din Lidia in Asia Mica, unde aceastä figura
de peatra varsa lacrimi incontinuu ziua si noaptea .
Despre acest monument legendar al vechimei preistorice scrie Pausania: "Eu am vazut si am examinat aceasta statua a Niobei, dupa ce
m-am suit pe muntele Sipyl. Ea este o stinca dura cu o
margine prapastioasa. Cind cineva se afla in apropiere de aceasta stinca, ea nu
se vede a avea o forma de femeie, ori cle fiinta omeneasca ce plinge, insa daca
cineva o priveste din departare, atunci i se pare ca vede o femeie intristata
si care plinge' . Aceasta statua colosala a Niobei de pe muntele Sipyl
era asadar atit de veclie, incit cultul ei disparuse inca pe la inceputul
epocei istorice si tot ce mai ramasese in timpurile
lui Homer, era numai o simpla legenda, despre petrificarea unei femei arogante
si impie. Tot pe muntele Sipyl din Lidia, si anume pe stinca ce se numea Codin,
se afla in epoca grecoromana o statua primitiva a "Mamei-Mari', sau a
"Vlamei-zeilor', care, dupa cum ne spune Pausania, era ,,cea mai arhaica
din toate simulacrele acestei divinitati'', apartinind la aceeasi epoca
cu chipul cel vetust al Niobei de pe un alt varf al muntelui Sipyl. Pe muntele
Liban din Siria, dupa cum scrie Macrobiu, se afla o statua antica acoperita pe:
cap, avand o atitudine trista si sustinindu-si fata cu mina invelita de haina,
iar cind cineva o privea din fata ea se parea ca varsa lacrimi din ochi. La
asirieni si la fenicieui, zice Macrobiu, partea deasupra a pamintului, pe care
o locuim noi, este personificata prin zeita Venus, si ca aceasta statua de pe
muntele Libanului era un simulacru al Vinerei feniciene si totodata un
simulacru al pamintului, simbolizind globul nostru terestru in timpul de iarna,
cind el este acoperit de nori si lipsit de soare, cind izvoarele, ce
infatiseaza ochii pamintului, trimit apa mai multa, si cimpurile lipsite de
cultura ne prezinta o fata trista . In orasul Paphos
din insula Cypru se afla un templu arhaic si renumit
consecrat zeitei Venus, iar statua acestei divinitati, dupa cum scrie Tacit, nu
avea forma umana, ci era numai o simpla figura conica, mai lata la baza si
ascutita la virf, in forma unui stilp de hotar. Insa ce ratiune avea aceasta forma,
nu se poate sti . Locuitorii din orasul Thespiae in
Beotia, dupa cum ne spune tot Pausania, adorau inca de la iuceputul religiunei
lor intre toate divinitatile mai mult pe Eros (Cupido), cel mai frumos dintre
toti zeii, iar statua acestei personificari divine era numai o peatra bruta , insa foarte veche. Hesiod in Theogonia sa ne spune ea peatra pe care. Rhea o prezentase lui Saturn
ca s-o inghita, cind dinsa nascuse pe Joe, acest nou monarh al lumei vechi, a
implintat-o mai tirziu in pamint linga orasul Pytho, ca sa
fie in viitoriu un monument de admiratiune pentru oamenii muritori. Pe
teritoriul orasului Sicyon
din nordul Pelopunesului, dupa cum scrie Pausania, se afla un
simulacru al lui Joe cu epitetul de Milichios si al Dianei Patroa. Milichios
era in forma unei piramide, iar Patroa avea figura unei columne
. In orasul Orchomen din Beotia cel mai vechi templu era al Gratiilor,
iar statuele lor erau numai niste simple pietre brutte .
De asemenea, linga orasul Gyteon din Pelopones, ne spune acelasi autor ca se
mai afla inca in timpul sau un simulacru in forma de
bolovan brut si aceasta peatra se numea in lirnba dorienilor Zeus Cappotas,
adeca ".Joe, care odihnea'. Tot Pausania scrie urmatoarele: La orasul
Pharae din Achaia, linga statua lui Mercur, sint cam la vreo 30 petre
implintate in pamint, avind o forma tetragonala, pe cari locuitorii din Pharae
le adoreaza dind fiecarei petre numele unui zeu, si ca "odata tota grecii aveau
ca simulacre numai niste petre brute ,si carora le da onori divine``. La satul
numit Hyett din Beotia, dupa cum ne spune tot Pausania, se mai afla in epoca sa
un templu vechi, dedicat lui Hercule, si o statua a acestui zeu, care nu era o
lucrare artistica, ci o simpla peatra bruta dupa ritul cel arhaic .Alte petre
sfinte dedicate lui Hercule se aflau in Ispania, despre cari Strabo scrie urmatoarele : In promontoriul cel sfint al Ispaniei, nu
exista nici un sanctuariu, ori vreun altar, consecrat lui Hercule si nici
altor divinitati. Tot ce; se afla acolo sint numai niste petre brute ridicate
in sus, asezate pe unele locuri in grupe de trei, ori patru la un loc, iar
oamenii fac procesiuni religioase la aceste petre si, dupa obiceiul ramas de
la stramosi, depun coroane pe ele si fac libatiuni acolo . Pe
la anul 549 al Romei (204 i.e.n.), statul roman se afla in una din cele mai
grele situatiuni. Hanibal, inimicul cel inversunat al numelui roman,
cu trupele sale de mercenari nedisciplinati; se afla de 16 ani pe pamintul
Italiei de jos, de alta parte, o epidemie acuta se
raspindi in intreaga armata de operatiune: a consulului P. Liciniu Crassu. Din
ordinul senatului, preotii consultara cartile sibiline, in cari aflara
urmatoarea sentinta: "Cind ura inimic strain va fi intrat cu razboi pe
parnintul Italiei, el va puteu fi invins si alungat din Italia, daca se va
aduce de la Pessinus in Roma zeita Mama cea mare' . Acelasi acrostih al
cartilor sibiline ni-l prezinta poetul Ovid in urmatoarea forma: "Mama
lipseste, romane, mergi de cauta pe Mama, si cind ea va veni primeste-o cu mine
curate Legatii aparura la tarmurii Asiei Mici
cu cinci corabii mari, avind cite cinci rinduri de
vasle, ca prin aceast.a sa exprime totodata si demnitatea poporului roman. Ei
se prerentara la regele Atal din Pergam, care-i conduse cu bunavointa la
Pessinus si le dede "peatra cea sfanta, care ziceau locuitorii de acolo, ca era
Mama zeilor Legatii o
transportara la Roma. Aceasta peatra, ne spune Arnobiu, nu era de tot
mare, avea o forma colturoasa pe la margini, era dura, nepoleita si reprezenta un simulacru cu o fata mai putin exprimata. Despre alte
simulacre brute considerate ca imagini antice ale divinitatilor scrie
Lampridin: ca Heliogabal a voit sa ridice, din templul Dianei de la Laodicea,
petrele ce se numeau ,,sfinte' si sa le aduca la
Roma . Fara indoiala, aici e vorba de Laodicea Siriei, sau "de linga
mare', numita in vechime Ramitha , dupa numele
unui pastoriu Ramanthas (Raman athas), o localitate veche pelasga, careia
romanii i-au acordat prerogativele unei colonii cu drept italic. Exista
asadar, in religiunea romana, chiar si in timpul irnperiului, o tendinta
puternica de arhaism in ce priveste chipul
divinitätilor. O deosebita importanta pentru istoria simulucrelor megalitice din Dacia
o are legenda Ariadnei petrificate. In insula numitä Naxos, situata in
apropiere de Delos, se afla in anticitatea greco-romana o stanca, care in
partea ei superioara reprezenta figura unei femei, in aceeasi formä trista, ca
si statua Niobei de pe muntele Sipyl. Dupa vechile traditiuni, aceasta figura
de peatra, reprezenta pe frumoasa Ariadna, fiica Boreas se afla la nordul
Dunarii de jos, cu centrul in muntiiRipaci sau
Carpati. Drept concluziune, rezumam. aici: Inca din
cele rnai neguroase timpuri ale preistoriei, existau in partile de rasarit ale
Europei si ale Asiei de apus un gen de monumente megalitice, niste simuclacre
arhaice, unele sculptate in stinca vie pe virfurile ori pe coastele muntilor
si ale dealurilor, iar altele implintate in pamint ca menhire sau coloane
brute, pe linga temple si alte locuri sfinte, monumente, cari, dupa credinta
religioasa a poporului din acele timpuri, reprezentau anumite divinitati . Multe din aceste simulacre megalitice erau de o
vechime extrem de departata, incit se perduse memoria originei si a cultului
lor inca inainte de inceputurile istoriei grecesti, iar, de alta
parte, timpul stersese de pe aceste petre aproape toate formele maiestriei
omenesti, cum erau de exemplu statuele Niobei si Ariadnei, si tot. ce se mai pastrase in traditiunile oamenilor era numai o
reminiscenta confuza, o simpla legenda mitica. Text din :
"Dacia Preistorica" de Nicolae Densusianu
PELASGII SAU PROTOLATINII (ARIMII) XXXI. INCEPUTURILE POPORULUI PELASG 1.
VECHIMEA RASEI PELASGE Inca inaintea de imigratiunea grecilor, celtilor si a
germanilor in tinuturile Europei, cea mai mare parte a acestui continent era
ocupata de o rasa de oameni veniti din Asia, pe cari autorii grecesti ii
numeau, in general, pelasgi si turseni. Acesti pelasgi formase, in timpurile
anteelene, cel mai intins, mai puternic si rnai remarcabil popor, o natiune,
care din punct de vedere moral si material a schimbat fata Europei arhaice.
Pelasgii ne apar in fruntea tuturur traditiunilor istorice, nu numai in Elada
si in Italia, dar si in regiunile din nordul Dunarii si ale Marii Negre, in
Asia Mica, in Asyria si in Egipt. E1 reprezinta tipul originar al popoarelor
asa-numite arice, care a introdus in Europa cele
dintii beneficii ale civilizatiunii. Urmele extensiunii lor etnografice, precum
si ale activitatii lor industriale, le mai aflam si astazi pe cele trei
continente ale lumii vechi ; incepind din muntii
Norvegiei pina in pustiurile Saharei. de la izvoarele
riurilor Araxe si Oxus pina la Oceanul
Atlantic. Insa istoria lor politica si istoria civilizatiunii
lor sint acoperite de intunerecul vechimii. Putinele date, ce ne-au ramas asupra pelasgilor, ne infatiseaza pe acest
mare si admirabil popor numai in ultimul period al istoriei sale, atunci cind
independenta sa politica era distrusa aproape peste tot locul si cand numele
sau incepe sa dispara. Din nefericire insa, chiar si nceste putine date,
fragmentare, ce ne-au ramas despre pelasgi, ne sint transmise de cei cari i-au
cucerit i-au distrus, i-au persecutat, i-au
imprastiat si, in urrna, i-au calumniat. Astfel ca istoria epocei lor de
inflorire, de putere si extensiune teritoriala in Europa, Asia si Africa,
istoria imperiilor si institutiunilor sale, a artelor si industriei lor, a
ramas inmorrnantata. Cu deosebire, istoria politica a pelasgilor
meridionali se incheie cu caderea Troiei. De aici incolo tot ce mai
aflam despre acesti pelasgi din jurul Marii Egee sint numai simple amintiri de
resturi mici si imprastiate, silite de inimicii.lor sa emigreze din o tara in
alta, spre a-si cauta o noua patrie. Pentru poporul grecesc,
pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe pamint. Rasa lor li se parea
atit de arhaica, atit de superioara in conceptiuni, puternica in vointa si in
fapte, atit de nobila in moravuri, incit traditiunile si poemele grecesti
atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de "divini', adeca oameni cu
calitati supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei intru adevar 1-au
meritat prin darurile lor fizice si morale. Grecii isi perduse de mult
traditiunea, cind, curn, si de unde au venit ei in tinuturile Eladei; insa, ei
aveau o traditiune ca inainte de dinsii a dornnit peste pamintul ocupat de ei
un alt popor, care a desecat mlastinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi
riurilor; a taiat muntii, a impreunat. marile, a arat
sesurile, a intemeiat orase, sate si cetati, a avut o religiune inaltatoare,
a ridicat altare si temple
zeilor si ca acestia au
fost pelasgii. Dup vechile traditiuni grecesti, pelasgii locuise in partile
Greciei inca inainte de cele doua diluvii legandare ce se varsase peste Attica,
Beotia si Thessalia, unul in timpul rebelui Ogyges si altul in timpurile lui
Deucalion. Ei domnise asadar peste continentul grecesc inca
inainte de timpurile lui Noe. Un ram al poporului
pelasg, arcazii, ce locuiau pe culmile si vaile din centrul Peloponesului,
aveau traditiunea ca dinsii au fost pe pamint inca Inainte de ce luna ar fi
aparut pe ceriu. Cu privire la aceasta importanta traditiune, scoliastul lui
Apolloniu Rhodiu se exprima astfel: "Se pare ca arcazii au existat inca inainte
de luna, dupa cum scrie Eudoxus in scrierea sa. Iar
Theodor scrie ca luna a aparut pe ceriu cu putin
inainte de razboiul lui Hercule cu Gigantii. Tot astfsl ne spun Aristo din Chios si Dionysiu din Chalcida in cartile lor despre
Origini In fine, Ephor, unul din scrutatorii
cei mai diligenti ai anticitatii si istoric iubitoriu de adevar, care traise in
seculul al IV-lea i.e.n. scrie : "Traditiunea ne spune
ca pelasgii au fost cei mai stravechi cari au domnit peste Grecia' . 2.
CIVILIZATIUNEA PREISTORICA A RASEI PELASGE Cind pelasgii aparura pentru prima
oara pe pamintul Eladei, ei nu aflara aci, dupa cum ne spun traditiunile, decit
o populatiune rara si salbatica, risipita prin munti si paduri, traind in
caverne, fara societate, fara legi, fära religiune si fara cunostinte utile.
Arcazii, popor pastoral si viteaz, cei mai vechi locuitori in Elada, povesteau,
dupa cum ne spune Pausania, ca cel dintii om nascut pe pamint a fost Pelasg, un
barbat, care se distingea prin marimea, prin puterea si frumsetea figurei sale
si care intrecea pe toti ceilalti muritori prin facultatile spiritului sau ;
ca acest Pelasg, dupa ce a inceput sa domneasca, a fost cel dintii care a
invatat pe oameni sa-si construiasea colibe, spre a se apara de incomoditatile
frigului, ale ploilor si caldurilor; ca el a invatat pe oameni sa-si faca haine
din piei de oaie, le-a interzis ca sa se nutreasca si mai departe cu frunze, cu
buruieni si radacini, din cari unele erau periculoase sanatatii; ca el a
invatat pe oameni ca sa nu mai mänince tot feliul de ghinda, ci numai ghinda de
fag . Iar vechiul poet epic Asiu scrie despre acest Pelasg ca el a fost nascut
din "pamintul cel negru', pe culmile cele inalte ale muntilor; ca sa fie
incepatoriu genului muritoriu . Un
alt reprezentant al vechii civilizatiuni pelasge a fost divinul Prometheu, fiul
lui Iapet, fiul Gaeei. Poetul Eschyl, in una din cele mai frumoase lucrari ale
sale, ne infatiseaza pe Prometheu expunind singur beneficiile ce le-a adus dinsul omenimii. "Acesti oameni', zice
Prometheu, ,,nu cunosteau nici arta cum sa construiasca case de caramizi la
lumina soarelui, nici modul cum sa lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pamint in
ascunsurile cele intunecoase ale cavernelor; intocmai ca furnicile cele agile;
ei nu aveau nici un semn sigur ca sa cunoasca cind are sa fie iarna, cind are
sa soseasca primavara, anutimpul florilor, cind are sa fie vara, anutimpul
fructelor, ci duceau o viata de pe o zi pe alta, lipsiti cu desavirsire de
orice cunostinte, pina cind eu i-am invatat sa cunoasca rasaritul stelelor si
apusul lor, lucruri de altmintrelea greu de insemnat. Afara de acestea, eu i-am
invatat sistemul tuturor stiintelor utile; eu am aflat modul de scriere si cum
oamenii pot sa tina in minte toate stiintele ; eu cel
dintii am prins in jug animalele, ce pot servi la transporturi. Nime altul
decit eu singur am inventat corabiile cu pinze, ca oamenii sa
poata trece peste mare Mai inainte, daca se in impla ca cineva sa se
bolnaveasca, el murea din lipsa mijloacelor de vindecare, pina cind eu le-am
aratat cum au sa compuna medicamentele si cum se pot vindeca de toate boalele;
eu am introdus diferite moduri de a cunoaste viitoriul
. . si, in fine, cine poate sa afirme ca ar fi aflat mai inainte de mine
lucrurile cele folositoare ascunse sub pamint, cum sint arama, ferul, argintul
si aurul ?' . Pelasg si Prometheu sint personificarea vechii culturi
pelasge si tot ce ne spune traditiunile ca a
inventat, ori creat spiritul lor, apartinet geniului intregului popor. De
asemenea, exista in Creta o veche traditiune ca dactylii si corybantii,
triburi pelasge, au fost cei dintii in aceasta insula, cari au invatat pe
oameni sa formeze turme de oi, sa domesticeasca si alte genuri de animale,
porci, capre, vite, cai; ca ei au invatat pe oameni maiestria de a arunca cu lancea
(arma nationala pelasga) si de a trai in societate comuna; ca ei, cu
deosebire, au fost autorii bunei intelegeri, a vietii regulate si campatate . Datele, ce le aveau
despre istoria veche a pelasgilor, corespund pe deplin cu faptele ce ni le
procura arheologia din epoca neolitica. Pelasgii ne apar dupa
vechile-traditiuni istorice ca una si aceeasi populatiune cu neoliticii, cari
introduc in Europa cele dintii elemente ale civilizatiunii, animalele
domestice, cultura cerealelor si o arta industriala mai progresata.
Chiar si olaria neolitica poarta semne de ornamentatiune si simboale mistice
pelasg'
.com