ORASUL MEDIEVAL

ORASUL MEDIEVAL

Imperiul roman se caracterizase prin urbanizarea spatiilor, pe care le integrase intre granitele sale, dar o data cu criza din secolul al III-lea si, apoi, datorita migratiilor popoarelor germanice, orasele europene decad, mai ales in Occident, Bizantul reusind sa-si pastreze mai bine vechea retea urbana.

Continuitate antica si geneza urbana medievala

In Occident, orasele se pastreaza mai bine in spatiul italian, unde erau profund inradacinate si de multa vreme; se pastreaza, de asemenea, acele orase care in regatele barbare au functii religioase si

politice (sunt resedinte pentru episcopii sau pentru regi). Ceea ce se atenueaza pana aproape de disparitie sunt functia productiva si comerciala a orasului, rolul sau de centru mestesugaresc si de schimb de marfuri.

O data insa cu progresul constatat in lumea rurala incepand din secolele X-XI, cand cresterea populatiei conduce la intemeierea de noi asezari si creeaza o cerere de produse mestesugaresti, de asemenea, o data cu cresterea cantitativa si calitativa a schimburilor comerciale constatam o revigorare a oraselor in zonele unde acestea existau deja si crearea unora noi acolo unde lipseau sau erau in numar insuficient Nucleele viitoarelor orase pot fi reprezentate de o manastire sau un castel feudal, care ofera protectie datorita zidurilor lor, sau, in cazul cel mai fericit, de un centru politic si administrativ, care, prin numarul mai mare al celor ce locuiesc acolo, ofera piata de desfacere pentru diferite produse si ii atrag sa se aseze in apropiere pe feluritii meste-sugari si negustori. Un iarmaroc cu renume sau un pod vestit prin posibilitatile de schimb ce au loc in preajma, o intretaiere de drumuri de negot, un port activ pot constitui, de asemenea, atractii pentru cei ce vor sa-si vanda marfa si care sfarsesc prin a se aseza acolo. Astfel se creeaza orase noi in nordul, centrul si rasaritul Europei, in spatiul german, scandinav, slav, maghiar sau romanesc, alaturi de care continua sa existe, inviorate, vechile orase mediteraneene.

Miscarea comunala

Teritoriul pe care se constituie un oras are intotdeauna un stapan, care, desi le acorda unele privilegii, tinde sa-i asimileze pe oraseni cu locuitorii de pe domeniile feudale rurale. Le stabileste obligatii in munca, bani si produse, ii trateaza dupa regulile aplicate in societatea rurala, dar care nu se potrivesc dinamismului ce caracterizeaza orasul. Mestesugurile si mai ales comertul nu se pot dezvolta in conditiile unor servituti de tip feudal, care limiteaza libertatea de miscare si care presupun obligatii materiale foarte grele, astfel incat foarte curand orasenii se organizeaza in comune, asociatii ale locuitorilor unui oras anume care se leaga prin juramant sa actioneze laolalta in scopul de a­si obtine libertatea. Au avut loc actiuni ale comunelor intre secolele X-XIII in zonele cel mai puternic urbanizate din Europa: nordul si centrul Italiei, Flandra, nordul Frantei, Germania, care au imbracat forme violente sau au facut apel la negocieri. Miscarea comunala, indreptata impotriva feudalilor laici si ecleziastici, dintre care acestia

din urma, rezidand in orase, spre deosebire de ceilalti, care stateau mai ales in castelele lor de la tara, au opus o rezistenta mai indarjita cererilor orasenilor, a reusit sa obtina o serie de privilegii pentru locuitorii oraselor, consfintite in asa-numitele carte. Cel mai de seama dintre acestea a fost libertatea personala, a activitatilor mestesugaresti si comerciale. Dupa acest succes, orasele reprezinta singurul spatiu al libertatii in Occident.

In raporturile cu regalitatea, orasele au avut uneori castig de cauza, ca in cazul oraselor italiene, care, coalizate, il infrang pe Frederic al II-lea, imparatul german, dar in statele centralizate, ca de pilda in Franta, regii au reusit sa se impuna in fata oraselor, carora le limiteaza in cele din urma autonomia.

Organizarea interna a orasului medieval

Expresie a reusitei miscarii de emancipare urbana, orasele se bucura de diferite grade de autonomie (de la autonomie limitata, mai ales in statele centralizate, la republici urbane independente), concre­tizate in sisteme de autoguvernare care fac apel la o serie de institutii precum: adunari generale ale locuitorilor (mai putin consultate in realitate), consilii ale orasului, care delibereaza in toate problemele administrative, putere executiva cu caracter colegial (consuli) sau personal (primar). Desemnarea conducerii oraselor se facea prin ma­niere diferite, deseori combinand alegerea, cooptarea si tragerea la sorti.

Fata de taranii din zona sa inconjuratoare (hinterland), orasul se comporta ca un senior rural, obligandu-i sa munceasca in folosul sau, constituind deci ceea ce a fost numit o seniorie urbana colectiva.

Aspectul orasului medieval

Garantia libertatii castigate este capacitatea de aparare, reprezen­tata de zidurile cu care orasul se inconjoara. Apararea este necesara impotriva posibilelor atacuri ale seniorilor care de-abia au fost infranti de catre comune, impotriva navalitorilor atrasi de acumularea de boga-tie care se stie ca exista in orase, impotriva taranilor chiar. Ridicarea si intretinerea zidurilor creeaza solidaritati intre locuitorii orasului, intarindu-le sentimentul unei identitati comune fata de cei ce nu sunt locuitori cu drepturi depline ai oraselor, burghezi. Creand securitate, zidul impiedica insa expansiunea spatiala nelimitata a orasului, ceea ce face ca in interiorul sau casele sa se dezvolte pe verticala, condu­cand la arhitectura urbana occidentala, atat de specifica, a caselor cu

etaj si a turnurilor. Avand institutii de autoguvernare, facand apel in masura mai mare sau mai mica la consultarea cetatenilor si dezbaterea comuna a problemelor, orasul cuprinde spatii publice, precum pietele centrale, loc de adunare amintind de agora sau de forumul antic, si cladiri publice, precum case ale sfatului sau palate ale institutiilor urbane (signoria in spatiul italian). Orasul medieval mai cuprinde insa intre zidurile sale si gradini de zarzavat, vii, campuri cultivate, pe stradutele sale in general inguste si desfundate se plimba in voie diferite animale domestice de genul porcilor sau pasarilor, ceea ce-i confera un aspect semirural pana relativ tarziu.

Structura sociala

Diferentele sociale din cadrul orasului sunt date atat de ocupa-tiile variate ale locuitorilor sai, intre care preponderente sunt cele mestesugaresti si comerciale, cat si de nivelul material atins de fiecare. Conducerea de fapt a oraselor apartine elitelor urbane, patriciatului, patura mestesugarilor si negustorilor bogati. Alaturi de acestia exista o patura intermediara, in care pot fi integrati si liber profesionistii, de tipul profesorilor, notarilor, medicilor, si o plebe urbana destul de numeroasa si adesea turbulenta. Intre aceste categorii, conflictele cu miza economica sau politica (participarea la guvernare) au fost destul de frecvente.

Corporatiile medievale

Pentru a proteja interesele celor ce imbratisau aceeasi profesie sau profesii inrudite si a asigura o oarecare echitate in posibilitatile de castig se realizeaza asociatiile mestesugarilor si negustorilor cunoscute sub numele de bresle sau ghilde. Reglementand strict aprovizionarea cu materii prime, cantitatea si calitatea productiei, desfacerea acesteia, breslele, cristalizate in secolele XII-XIII si ajunse la maxima exten­siune in secolele XIV-XV, au ingradit concurenta, asigurand un trai decent membrilor lor, dar apoi au devenit un factor de frana in calea progresului tehnic si a dezvoltarii relatiilor capitaliste.