Organele de conducere ale obstilor satesti

Organele de conducere ale obstilor satesti

Organul principal de conducere al obstei satesti sau teritoriale este adunarea generala a obstei sau adunarea megiesilor la care participa toti membrii majori ai obstei, majorantul fiind stabilit fie in raport cu varsta, intre 18-30 ani, fie in raport cu data casatoriei. Este discutabila participarea femeii la adunarea obstei, fiind cert ca ele participau la acele adunari unde urmau sa se adopte hotarari cu privire la bunurile lor.

Adunarea generala a obstei se numea obste si era convocata prin viu grai, ea se tinea la biserica in zile de sarbatoare si la casa obstei in rest, principala sa atributiune fiind marea celor mai importante decizii cu privire la viata comunitatii, si anume decizii privind patrimoniul obstei, decizii privind participarea la munca in comun, decizii privind rezolvarea conflictelor intre membrii obstei, cele referitoare la transferul de bunuri si incheierea diferitelor conventii, precum si verificarea intretinerii bisericii si organizarea cultului religios. In cadrul adunarii generale a megiesilor se contureaza un grup distinct care dobandeste de-a lungul timpului o identitate institutionala proprie, si anume sfatul oamenilor buni si batrani, alcatuite din oamenii cei mai respectati ai comunitatii, care aveau si atributii jurisdictionale.

Un alt organ il reprezinta alesii obstei, adica persoanele imputernicite cu exercitarea unor atributii specifice. Denumirea acestor alesi ai obstei ne arata ca ei sunt de fapt embrionii viitoarelor dregatorii de tip feudal. Principalii alesi ai obstei sunt vornicul, care strangea contributiile membrilor comunitatii, postelnicul, care se ingrijea de biserica, logofatul, persoane stiutoare de carte, scria actele obstei, namesnicul, care avea grija de grajduri, jitarul, care pazea recoltele, judele, seful militar al satului si care avea atributii jurisdictionale, denumirea sa fiind de origine latina (duncviri iure dicundo, quator iure viro dicundo), principalii magistrati cu atributii jurisdictionale ai coloniilor si num. romane. Acesti alesi ai obstei puteau aplica sanctiuni membrilor obstei care nu aplicau regulile obstei, sanctiuni care ajung pana la excluderea din comunitate. Insa in executarea atributiilor lor, acesti alesi ai obstei se aflau sub supraveghere permanenta a adunarii generale care le stabilea atributiile si ii putea revoca din functie in cazul neindeplinirii corespunzatoare a atributiunilor lor.

Obstile satesti sau teritoriale reprezinta cea mai simpla forma de organizare sociala, ceea ce nu exclude posibilitatea integrarii ei in forme de organizare sociala ample, adica uniunile sau confederatiile de obsti sau obstile de obsti. Acestea se constituie fie din considerente economice, legate de exploatarea unitara a unui anumit teritoriu, de exemplu valea unui rau sau versantul unui munte, fie din necesitati de aparare si au evoluat spre forme superioare de organizare de natura politica si anume cnezatele si voievodatele, adica formatiunile prestatale de tip feudal. Confederatia de obsti avea un organ propriu de conducere, si anume marele sfat, alcatuit din reprezentantii obstilor componente si care detinea o serie de atributii si anume rezolvarea problemelor patrimoniale comune, solutionarea litigiilor dintre obstile componente, stabilirea contributiei obstilor componente la fondul comun si organizarea apararii comune. In cadrul uniunii sau confederatiilor de obsti, obstile componente isi pastrau deplina autonomie astfel incat problemele interne continuau sa fie solutionate de organele lor proprii de conducere.

Norme de conduita

Fiind o comunitate de munca, normele de conduita feudale ale obstei s-au stabilit in legatura cu obiectul muncii, in special cu pamantul (cel mai important), precum si cu relatiile care se stabilesc in procesul muncii cu referire la indeletnicirile fundamentale traditionale ale popoarelor daco-romane, si anume agricultura si cresterea vitelor. Pe baza acestor norme fundamentale s-au constituit si celelalte reguli de conduita la nivelul obstilor satesti si anume cele referitoare la statutul persoanelor, la familie, la materia succesiunilor si obligatiilor, precum si norme procedurale care au ca obiect solutionarea diferentelor dintre membrii obstii.

Norme referitoare la proprietate

Stapanirea exercitata de membrii obstii asupra terenurilor imbraca doua forme: devalmasa sau individuala. Ambele sunt in esenta o apropriere a folosintei si nu trebuiesc confundate cu proprietatea indiviza si cu proprietatea privata in sens juridic, aceasta deoarece noi utilizam aici termeni de proprietate nu cu sens juridic, ci cu sens economic. Se aflau in stapanire devalmasa paduri, pasuni, islazuri, iar in vremea obstilor arhaice, turmele comune, forme de rezerva pentru anii cu recolta slaba, moara satului, precum si bogatiile subsolului. Un corolar al stapanirii devalmase exercitata de membrii obstilor asupra teritoriului aflat in posesia obstilor este imposibilitatea instrainarii acestui teritoriu pentru pastrarea integritatii si unitatii obstei.

Stapanirea personala si individuala: la baza ei statea munca depusa de membrii obstei pentru amenajarea din punct de vedere economic a teritoriilor aflate in devalmasie si care prin munca incorporata in acest teritoriu dobandesc o valoare economica noua. Prima desprindere din fondul devalmas a fost teritoriul pe care membrii obstei si-au intemeiat gospodaria (locul de casa si gradina - eredi). Semnul distinctiv al trecerii acestui teritoriu din fondul devalmas in stapanirea individuala il reprezinta gardul. O a doua desprindere din fondul devalmas o reprezinta teritoriul destinat agriculturii care se numea tarina sau racla. Astfel racla a fost impartita in loturi atribuite familiilor din obste prin tragere la sorti, dar nu prin sistemul asolamentului ca in obstea geto-daca, ci o data pentru totdeauna. Aceste loturi care au revenit fiecarei familii din obste se numeau sorti sau loturi matca, intrucat stapanirea lor crea pentru titular posibilitatea de a folosi si celelalte terenuri aflate in hotarul obstei si stapanirea in devalmasie. A treia desprindere din fondul devalmas au fost teritoriile care erau amenajate prin destelenire, despadurire, defrisare si care erau destinate tot agriculturii, denumite stapaniri locuresti. De mentionat ca trecerea oricarui teren din fondul devalmas in stapanirea individuala se facea numai cu acordul obstei, obstea continuand sa pastreze asupra tuturor terenurilor aflate in hotarul sau, un drept de supraveghere si control.

Norme referitoare la relatiile de munca

Dintre acestea, cele mai importante erau cele care reglementau activitatea de baza a membrilor obstii, si anume agricultura. In aceasta categorie se includ normele referitoare la repartizarea campului de cultura intre membrii obstei, la stabilirea anuala a felului culturii a fiecarui lot, la stabilirea perioadei de arat (pornire a plugurilor), apoi norme referitoare la distribuirea productiei obtinute pentru fondul de consum al membrilor obstei si pentru acel fond de rezerva utilizabil in anii cu recolta slaba. Un alt manunchi de reguli reglementeaza desfasurarea activitatii pastorale, si anume pornirea turmelor pentru pastoritul comun, stabilirea locului si perioadei de pasunat..

Existau si alte activitati la nivelul obstei in cadrul diviziunii sociale a muncii. In privinta mestesugurilor, regula era aceea ca data fiind specializarea acestui tip de activitate, mestesugarii erau considerati stapanii produsului muncii lor, pe care le puteau valorifica dupa dorinta acestora.

Normele referitoare la statutul persoanelor

In aceasta materie, principiul fundamental al obstei satesti este egalitatea deplina intre membrii obstei, determinata pe de-o parte de stapanirea devalmasa asupra pamantului si pe de alta parte de munca in comun. Pe acest fond diferenta intre membrii obstei nu se efectua pe criteriul bogatiei, ci pe cel al calitatilor personale. Aceasta egalitate intre membrii si-a pus amprenta asupra tuturor categoriilor de conduita la nivelul obstei.

Norme referitoare la familie si casatorie

In perioadele arhaice, familiile obstei erau familii mici, formate din parinti si copii, caracterizate prin egalitatea in drepturi a tuturor membrilor familiei asupra patrimoniului familiei, egalitate determinata de munca comuna desfasurata de toti membrii familiei in gospodaria casei. Aceasta egalitate in drepturi a membrilor familiei a determinat obligatii reciproce de intretinere intre parinti si copii, precum si intre soti. Familia daco-romana este deci o familie democrata, spre deosebire de familia romana care este o familie aristocrata. Principiile de baza ale familiei daco-romane s-au intarit si cu percepte ale religiei crestine. In ceea ce priveste casatoria ea se incheia prin acordul sotilor, adica prin liberul lor consimtamant, fiind insotit de binecuvantarea religioasa. Divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti, intre ei existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

Norme referitoare la materia succesiunilor si a obligatiilor

Pe planul mostenirii, descendentii aveau egala vocatie succesorala, fiind consacrat si dreptul de mostenire a sotului supravietuitor. In materia obligatiilor, toti membrii obstei aveau deplina capacitate de a incheia conventii, aceste fiind libere de formalismul contractelor romane . Cea mai raspandita conventie este vanzarea, care sub influenta bizantina a cunoscut o anumita evolutie devenind translativa de proprietate. O alta conventie este conventia de schimb, dat fiind caracterul natural al economiei.

Norme referitoare la procedura de judecata

Membrii obstei raspundeau pentru faptele lor ilicite, cauzatoare de prejudicii. Aceste raspunderi, precum si solutionarea conflictelor dintre membrii obstei se realizau pe baza legii talionului si a sistemului compozitiunii. Totodata, atat in cadrul obstei, cat si intre acesta ti obstile invecinate functiona principiul solidaritatii rudelor. Pe plan procedural, instantele erau aceleasi pentru pricinile civile, cat si pentru cele penale, si anume judele, cat si sfatul oamenilor buni si batrani. In ceea ce priveste materia probatiunii se contureaza o serie de probe fundamentale pentru practica judiciara, juramantul cu brazda si proba cu juri, ceea ce atesta continuitatea poporului roman si pe planul institutiilor juridice.