PREISTORIE GENERALA

PREISTORIE GENERALA

1. Definitia preistoriei. Scurt istoric

Preistoria este disciplina care isi propune sa faca cunoscuta isto­ria umanitatii din cele mai vechi timpuri, precedand astfel istoria, pana la aparitia primelor incercari de scriere. In absenta textelor, ea se fondeaza pe interpretarea vestigiilor materiale descoperite prin inter­mediul cercetarilor arheologice.

Atat in preistorie, cat si in arheologie de un real folos s-a dovedit a fi interpretarea elementelor geologice, prin studierea straturilor de pamant ce contin diferite resturi materiale (fragmente ceramice, unelte, arme, podoabe etc.). Acestea, la randul lor, trebuie analizate cronologic intr-o anumita ordine. Bazele geologiei stratigrafice s-au pus la sfarsitul secolului al XVII-lea, explicandu-se acumularea succesiva a straturilor, in asa fel incat cele gasite la mai mare adancime sunt cele mai vechi.

In paralel s-a avut in vedere si geneza omului pe pamant, astfel ca pentru inceput calculele se legau de datele biblice care nu acordau omului o vechime mai mare de 4.000 pana la 6.000 de ani. Abia in secolul al XVIII-lea, Carl von Linné (naturalist suedez) si Georges Louis Leclerc de Buffon (naturalist si scriitor francez) au adus contri-butii reale in aceasta problema. Primul a scris, in anul 1735, Sistema naturae, in care a plasat omul in cadrul regnului animal. Georges de Buffon a aratat, in 1778, in Epocile naturii ca fosilele ne ajuta sa cunoastem trecutul pamantului, a carui vechime nu i se parea ca depaseste 75.000 ani.

La sfarsitul aceluiasi secol, Georges Cuvier (zoolog si paleon­tolog) a facut pe baza anatomiei comparate primele cercetari de paleontologie animala. La inceputul veacului XIX, s-a format ideea vechimii omului. In aceeasi vreme, in Danemarca, Christian Thomsen a pus problema succesiunii epocilor de piatra, bronz si fier. François Jouannet a descoperit, in regiunea Dordogne din Franta, primele vesti­gii (unelte din piatra), iar preotul Boucher de Perthes, prin cercetarile intreprinse in aluviunile vechi ale vaii raului Somme, descopera unelte din piatra si demonstreaza in acest fel ca epoca pietrei taiate a precedat epoca pietrei slefuite. De altfel, in anul 1866, sir Jhon Lubbock (natu­ralist si arheolog englez) a creat, pentru a distinge cele doua epoci de piatra, termenii de paleolitic si neolitic.

Trebuie remarcat si Joseph Déchelette (1862-1914), prin cele patru volume intitulate: Manuel d'archéologie préhistorique celtique et gallo-romaine, in care trateaza intreaga problematica incepand cu paleoliticul pana inclusiv a doua epoca a fierului.

In sfarsit, abatele Henri Breuil, preistorician (1877-1961), se identifica cu intreaga preistorie prin cele 1700 de publicatii ale sale.

Descoperirile legate de preistorie au progresat de-a lungul timpului, cuprinzand astfel un camp larg de cercetare bazat pe metode de datare absoluta, care au permis sa se stabileasca existenta vesti­giilor materiale ca avand o vechime de mai mult de un milion de ani.

2. Omul origine si evolutie

Omul apare in pleistocen, prima perioada a cuaternarului, care continua si in zilele noastre. Aceasta prima parte, denumita pleistocen sau epoca diluviana, s-a caracterizat printr-o clima glaciara, datorita intinderii gheturilor, in Europa, America de Nord si in alte continente. In a doua perioada a cuaternarului numita holocen sau epoca aluvionara, ghetarii s-au retras si s-au restabilit clima, flora si fauna actuala. Paleoliticul apartine pleistocenului, iar neoliticul holocenului.

In cadrul evolutiei omului se disting urmatoarele trei tipuri principale:

australopitecul

pitecantropul

homo sapiens fosilis.

Australopitecul; formele fosile ale acestuia au fost descoperite in straturile pleistocenului inferior din Africa de Sud si Orientala. Singura descoperire din Asia, pana in prezent, este aceea din Sud-estul

continentului, din insula Iawa, de la Sangiran, ce se inscrie in pleisto-cenul mijlociu.

Morfologic, aceasta grupa, cu mersul drept-biped, avea structura craniana cu arcade parabolice uniform curbate, dintii mici cu caninii asezati simetric; era de talie mica (1,50 m), cu volumul cerebral redus (600 la 800 cm³).

Pitecantropul Pithecanthropus erectus) a fost descoperit prima data in anul 1891 de catre medicul olandez Eugène Dubois in apro­pierea localitatii Trinil (insula Iawa). Fiinta intermediara intre om si maimuta, el a trait in pleistocenul mijlociu. Capacitatea craniana este de 850 cm³, cu dintii avand o dispozitie aproape umana: tendinta cani­nilor superiori de a-i acoperi pe cei inferiori.

O descoperire mai importanta (40 indivizi fragmente de oase) s-a facut aproape de Beijing (Peking) la Su-Ku-Tian, apartinand tot pitecantropului, dar a fost denumit Pekinensis Sinantropul. Traind de asemenea in pleistocenul mijlociu, avea capacitatea craniana de 1075 cm³, fruntea aplatizata, iar maxilarul inferior masiv. Impreuna cu frag­mente de oase umane s-au aflat depuse si unelte din piatra de diorit si quart: sunt cele mai vechi indicii de activitate industriala; de aseme­nea, au existat si urme de cenusa si carbune, deci urme de foc. Au fost descoperite, totodata, oase de animale rezultate din vanat (oase de elefanti, rinoceri, bizoni, cai, antilope, oi, tigri, leoparzi, urs de caver­na si hiena de talie mare). Vanatul servea pentru hrana, iar oasele si dintii pentru confectionarea uneltelor si armelor. Oasele omenesti amestecate cu cele de animale, precum si urmele de spargere ale acestora indica practicarea canibalismului.

Omul de Neanderthal apare la inceputul pleistocenului superior. Are arcade putin pronuntate, sprancene groase, fata larga, iar foramen magnum plasat lejer in afara. Este considerat specie intermediara intre omul maimuta si omul actual.

Descoperiri ale Neanderthal-ului in Europa au existat la Spy (Belgia), Croatia, Crimeea (Rusia); de asemenea, in Palestina (Skhul, Tabun), nordul Irakului (pestera Shanidar), Uzbekistan (Teshitas), Siberia (Rusia) si China. Omul de Neanderthal folosea limbajul; do-vada: structura traectului vocal, natura cavitatii bucale si a laringelui. Pentru vanatoare folosea: sulita de lemn, capcana primitiva. Din os realiza: harpoane, carlige de undita, obiecte de podoaba.

La inceput a fost canibal, apoi are grija de morti; dovada: desco­peririle de la Krapina (fosta Iugoslavie), Chapelle au Saints si la Ferassie (Franta), Teshiktas (Uzbekistan). Homo sapiens nu deriva din Neanderthal, dar tipul de inteligenta, cu care este dotat, formele (celui din urma), de manifestare pe plan spiritual dovedesc o evolutie treptata, astfel ca in paleoliticul mijlociu se face trecerea spre Homo sapiens fosilis, aparut o data cu o noua racire a climei. Oasele mem­brelor, relativ lejere, sugerau o postura total dreapta, cu fruntea inalta, aproape verticala. Arcadele sprancenelor sunt dezvoltate, iar sprance­nele nu mai sunt unite. Dintii se prezinta relativ mici.

Pe baza descoperirilor arheologice, homo sapiens se prezinta sub trei forme: 1. Cro Magnon; 2. Homo aurignacian; 3. Tipul cu trasaturi negroide; dovada: descoperirea din pestera Grimaldi, langa Mentone (Italia).

3. Paleoliticul

Prima epoca din istoria omenirii, cunoscuta sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitic: palaios = vechi si lithos = piatra (cuvinte grecesti), cuprinde cea mai lunga perioada de timp (aproxi­mativ intre 1.000.000 si 10.000/8000 i. Chr.). Geologic, corespunde pleistocenului sau epocii glaciatiunilor din perioada cuaternara, cand in structura geo-morfologica a pamantului au loc schimbari impor­tante, valabile si pentru lumea vegetala si animala.

Racirea climei a determinat cele mai importante glaciatii din istoria pamantului, cunoscute indeosebi datorita cercetarilor din muntii Alpi sub denumirea:

Günz, circa 1.200.000-700.000 ani;

Mindel, circa 650.000-350.000 ani;

Riss ,circa 300.000-120.000 ani;

Würn, circa 80.000-15.000 ani.

La randul lor, aceste patru glaciatii au fost separate intre ele prin trei faze interglaciare de retragere a ghetarilor, caracterizate printr-o clima mai calda. Cercetari mai recente au dovedit existenta unor glaciatii noi: Biber, Donau, precum si a unor stadii de retragere si inaintare a ghetarilor in cadrul glaciatiunilor cunoscute mai de mult. Arheologic, acestor glaciatii le corespund in timp mai multe faze de cultura materiala, grupate pe baza elementelor specifice vietii materiale in trei perioade: paleoliticul inferior, paleoliticul mijlociu si superior.

Economia. Caracteristica epocii paleolitice este totala depen-denta a hominizilor de natura. Comunitatile umane se hraneau cu ceea ce le oferea natura: plante, muguri, alge marine, fructe, radacini, seminte, bulbi, ciuperci, melci, insecte, oua, soparle, pesti si alte animale mici. Deci, economia avea un caracter "pradalnic".

Sursa principala de alimentatie o oferea vanatoarea realizata in colectiv. In pleistocenul inferior apar primele unelte pentru vana-toare si cules: unelte rudimentare din aschii si bolovani de rau cu o muchie taioasa pentru cioplit, taiat si razuit atribuite "culturii de prund" (sud-vestul Europei pana in sud-vestul Asiei si Sudul Afri-cii). Aceste unelte evolueaza catre "toporasele de mana" in forma samburelui de migdala, lucrate prin lovituri date pe ambele fete (Africa de Nord, zona centrala si de rasarit).

Apare folosirea focului, schimbandu-se astfel regimul alimentar, ceea ce va determina modificari si in structura anatomica.

In paleoliticul mijlociu, Neanderthalul folosea arme de silex, razuitoare (racloare) pentru curatarea pieilor de animale si cojitul lem­nului, varfuri din silex pentru impuns si taiat, folosite probabil si ca varfuri de lance pentru vanatoare, varfuri bicefale, mai reduse nu­meric: burine si gratoare intrebuintate pentru racait si taiat.

In aceasta perioada se ajunge la o diviziune naturala a muncii: vanatul indeletnicire a barbatilor, iar culesul practicat de femei. O alta indeletnicire era aceea a pescuitului.

In paleoliticul superior, Homo sapiens fosilis produce cutite, strapungatoare, razuitoare si dalti lucrate prin tehnica aschierii, avand ambele margini ascutite. Sunt realizate in mare cantitate varfurile de silex pentru sulite de aruncat, sau pentru sagetile lansate cu propul-sorul. Apare tehnica prelucrarii osului, fildesului si cornului (pentru sulite, harpoane, ace de cusut).

In paleoliticul superior, vanatoarea se realiza si cu ajutorul ar-cului (descoperiri in nordul Europei).

Asezari si locuinte. La inceput, stramosii oamenilor traiau in asezarile in aer liber, dar cautau sa se adaposteasca si in pesteri, pentru ca, in paleoliticul mijlociu, Neanderthalii sa-si construiasca colibe prevazute chiar si cu vetre, spatiu pentru dormit, activitati

domestice sau evacuare. Se constata o crestere a densitatii si o oare­care stabilitate intr-un anumit loc. In aceeasi vreme, in continuare, erau folosite si adaposturi sub stanci. Apare, totodata, tendinta de concentrare a grupurilor umane si de revenire periodica in acelasi loc. (exemplu: Terra Amata).

Relatii sociale. Pentru paleoliticul inferior, dovezile arheologice care pot aduce elemente in aceasta problema sunt sarace.

Desigur, o societate bazata economic pe cules, pescuit si vana-toare cu ajutorul unor arme si unelte primitive, in stransa legatura cu o munca putin productiva, avea un caracter egalitar, bazat pe solida-ritatea grupurilor sociale.

In paleoliticul superior, femeia obtine in cadrul societatii o pozi-tie deosebita (dovada: descoperirea unor figurine antropomorfe si a unor inmormantari cu ocru rosu, precum si a unor morminte cu podoabe ce au apartinut unor femei).

Viata spirituala. Din paleoliticul mijlociu exista dovezi mate­riale privind grija fata de cei morti: depuneri rituale, dar concomitent se practicau si unele sacrificii rituale umane. Alaturi de cel inmor­mantat se depuneau ofrande: unelte din piatra, dinti de ren sau de cerb, coarne de capra de munte. Corpul era presarat cu ocru rosu.

Arta. Apar: capacitatea de a percepe realitatea in culori, repro­ducerea artistica a activitatii productive, a omului primitiv. Exista reprezentari fantastice despre om si realitatea inconjuratoare (magia, totemismul s.a.). Arta plastica se manifesta prin decorarea cu motive geometrice a obiectelor de uz casnic (arie geografica larga: Anglia, Rusia, Africa). Sunt specifice numeroasele statuete antropomorfe din argila, piatra, os sau fildes cu o semnificatie si functie magica.

In paleoliticul superior se remarca pictura si gravura rupestra (sudul Frantei, nordul, estul si sudul peninsulei Iberice, regiunea Saharei-muntii Tassili). Sunt redate figuri de animale in miscare (urs, bizon, cal, cerb, tap de munte) combinate cu motive geometrice. Rar apar figuri umane; mai rar apar pasari, iar plante deloc. Arta paleo-liticului superior avea o functie preponderent magica La Ferrasse, Niaux, Lascaux (Franta), Altamira (Spania) s.a.

4. Mezoliticul

Incadrata aproximativ intre 10.000/8.000 si 5.500 i. Chr. este perioada de retragere si disparitie a glaciatiunii Würn, precum si a variatiunilor climaterice care au condus si la schimbari ale vegetatiei si faunei.

Economia. Uneltele devin diverse. Se generalizeaza folosirea arcului cu sageti in interdependenta cu practicarea vanatului mic. Se remarca marea raspandire a tehnicii microlitelor, care duce la marirea productivitatii muncii si la cresterea rezervelor permanente de hrana carne sau plante; dovada: prezenta unor gropi de provizii in asezari (exemplu: Shanidar). Economia este intemeiata pe vanatoare, pe pescuitul foarte dezvoltat cu noi unelte: plasele si varsele, si pe culegerea, foarte dezvoltata, care va duce treptat la recoltare. Se dezvolta totodata extragerea materiei prime (silex la Grim's Grave Anglia) si incepe schimbul la mari distante.

Asezari si locuinte. Se accentueaza procesul de stabilizare, bazat pe o economie mai avansata.

Relatii sociale. In urma progreselor realizate in domeniul economic, comunitatile gentilice sunt mai strans legate intre ele. Apar premisele organizarii tribale, constituita din mai multe ginti inrudite. Existenta mormintelor singulare sau a cimitirelor de mici dimensiuni trebuie puse in legatura cu aparitia unor mici nuclee: familii pereche.

Viata spirituala. Se pastreaza, se pare, cultul fecunditatii.

Arta. Se mentine pictura rupestra, aparuta in paleoliticul supe­rior. Se practica sculptura in ronde-bosse iar obiectele de uz casnic sunt, in continuare, decorate cu motive geometrice.

5. Neoliticul

Neoliticul (de la grecescul neos = nou si lithos = piatra) dateaza din anii 5.500-2.500 i. Chr.

Datorita dezvoltarii fortelor de productie s-au produs schimbari in structura economica a societatii omenesti, influentata si de transfor­marile mediului fizico-geografic. Noile conditii naturale, mult mai favorabile decat in trecut, au inlesnit infiriparea unei vieti din ce in ce mai statornice si stabilirea grupurilor sociale pe acelasi teritoriu.

Inventarea si utilizarea tehnologiilor de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor au reprezentat o revolutie in viata social-eco-

nomica a triburilor neolitice, pe care Gordon Childe avea sa o numeasca revolutie neolitica.

Economia. Ramurile principale: cresterea animalelor domestice si cultivarea plantelor, ponderea lor depinzand de conditiile de clima, relief si grad de cunostinte.

Animalele crescute de catre om ovicaprinele, bovinele, capri-nele i-au oferit acestuia rezerve suficiente de hrana. Spre sfarsitul neoliticului, au fost domesticite calul (folosit la tractiune) si camila.

In general, in neoliticul timpuriu si in primele faze ale neoli­ticului dezvoltat, femeile se indeletniceau cu cultivarea primitiva a plantelor (grau, orz si mei), iar barbatii cu cresterea vitelor. Deci, se adanceste diviziunea naturala a muncii dupa sex si varsta, in vederea procurarii mijloacelor de trai.

Cele mai vechi statiuni cercetate dateaza din mileniile IX-VII i. Chr.: Iran (Tepe Guran), Turcia (Hacilar), Irak (Shanidar), Siria (Tel Ramad).

La sfarsitul mileniului VI i. Chr. si in cursul mileniului urmator, aproape intreaga Europa centrala si vestica a trecut la epoca neolitica.

Pe langa cele doua activitati economice ale neoliticului (cres-terea animalelor si agricultura), se practicau si diferite mestesuguri: minerit, olarit (se inventeaza cuptorul de ars vase), prelucrarea pie­trei, a osului, lemnului, metalurgia, torsul si tesutul. Se exploatau: silexul (prin puturi), chihlimbarul, obsidiana.

Uneltele folosite in neolitic sunt din silex si piatra, slefuita si perforata, os, corn si lut ars. Folosirea, rareori, a aramei in eneolitic se intensifica in neolitic pentru diferitele tipuri de unelte, arme si podoabe.

Asezari si locuinte. Noua economie neolitica determina sedenta-rizarea grupurilor comunitare. Aparitia si dezvoltarea asezarilor au depins de stadiul de dezvoltare economica si sociala a comunitatilor omenesti, precum si de mediul natural in care erau situate. Asezarile neolitice mai mari ca suprafata sunt concentrate pe vaile apelor, cu locuinte apropiate, mai numeroase comparativ cu epocile anterioare. In Asia Mica, inca din mileniul VII i. Chr., unele asezari erau forti­ficate (exemplu: Jerichon).

Relatii sociale. In procesul muncii existau relatii de colaborare si ajutor reciproc. La baza acestor relatii statea proprietatea comuna asupra pamantului, padurilor si apelor si asupra uneltelor. Nu exista o diferentiere sociala. Catre sfarsitul neoliticului, o data cu intensificarea cresterii vitelor si prin perfectionarea metodelor de lucru al paman-tului, slabesc relatiile gentilico-matriliniare, aparand premisele trecerii la ginta patriarhala.

Arta si religia. Existau 1) cultul vetrei; 2) cultul fecunditatii, exprimat printr-o divinitate feminina: figurine antropomorfe sau vase de cult modelate in forma corpului uman. Exemplu: "Zeita de la Vidra" (cultura Gumelnita). Deci, se dezvolta o arta minora: antropomorfa si zoomorfa. Dispar picturile rupestre cu exceptia Levantului Spaniol si Saharei.

Inmormantarile erau unele cu un inventar bogat, iar altele cu inventar foarte sarac. (Exemplu: cultura Dudesti cimitirul de la Cer-nica). Se pastreaza practica ungerii corpului celui decedat cu ocru rosu.

6. Epoca metalelor

Folosirea metalelor arama, plumb, aur a precedat cu cateva milenii inceputurile propriu-zise ale epocilor bronzului si fierului.

Economia. Se stie ca arama a fost primul metal care a capatat o folosire mai larga in productie datorita avantajelor pe care le prezenta fata de prelucrarea silexului. Dar uneltele si armele din acest metal moale se indoiau usor si se toceau si, ca atare, productia obiectelor din arama a fost mai restransa.

O data cu inventia bronzului (aliaj de arama si cositor), s­au produs unelte, arme si obiecte cu ajutorul tiparelor. Noile produse din bronz, datorita duritatii mai mari a acestui aliaj, in comparatie cu arama, nu se indoiau prin intrebuintare, ci doar se rupeau la o folosire mai indelungata si in aceasta situatie se retopeau, iar lama lor prezenta durabilitate. In comparatie cu arama, bronzul, fiind mai fluid, se topea la o temperatura mai joasa (sub 900°), in final fiind obtinute obiectele respective prin folosirea tiparelor. Cu tot avantajul metalurgiei bron-zului (cresterea productivitatii muncii, dezvoltarea schimburilor), s-au folosit in continuare unelte si arme din arama, piatra, os.

Activitatea metalurgica din epoca bronzului era desfasurata de mestesugari specializati probabil in ateliere din cuprinsul asezarilor.

In bronzul mijlociu: 1. Agricultura se dezvolta prin folosirea brazdarului din corn sau lemn. 2. Se perfectioneaza mijloacele de trans-port, generalizandu-se carul cu 4 roti. 3. Se intensifica schimburile.

In domeniul fortelor de productie un rol deosebit l-a avut fierul, folosit in economie, treptat, o data cu mijlocul mileniului II i. Chr., la inceput de catre populatiile din Asia Mica, precum si din Egipt. Din Asia Mica, metalurgia fierului dezvoltata la hittiti s-a raspandit in Europa (la inceput, in Egeea pe la 1200 i. Chr.). Prin dezvoltarea metalurgiei bronzului si fierului s-a continuat procesul separarii mes-tesugarilor de agricultori.

Olaritul la roata, aparut la sfarsitul epocii bronzului in Asia si in Iran (in jurul anilor 2500 i. Chr.), se raspandeste si in India.

Pentru transportul marfurilor pe uscat se foloseste calul ori camila, iar pe apa, inca din mileniul IV i. Chr., vantul devine o forta motrica deosebita.

Organizarea sociala. Prin dezvoltarea metalurgiei bronzului si fierului continua procesul separarii mestesugarilor de agricultori. In procesul muncii, activitatile grele trec in seama barbatilor, care ajung in prim plan economic, astfel ca matriarhatul este inlocuit cu patriar­hatul. Apar sefii (gintilor), alesi dintre cei curajosi, apoi functia devine transmisibila; ei sunt detinatorii de bogatii.

Asezari si locuinte. Restructurarile de ordin social-economic care determina ca aristocratia militara gentilica sa devina puternica se reflecta in existenta asezarilor fortificate, unele cu rol de cetati, dar in acelasi timp se mentin si asezarile deschise, nefortificate.

Religia si arta. Se pastreaza cultul vetrei; apar insa si o serie de culte legate de rolul barbatului in societate divinitati masculine, precum si cultul soarelui sau al unor elemente ceresti. Ritul funerar era incineratia, dar in aceeasi vreme se practica si inhumatia, in pozitie intinsa ori chircita.

In Hallstatt si Latène sunt caracteristice diferite stiluri si arte: a) arta scitica (bazata pe elemente animaliere); b) arta celtica (motive geometrice); c) arta geto-dacica: arta a argintului.