MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE

MARILE DESCOPERIRI GEOGRAFICE

La sfarsitul Evului Mediu si la inceputul epocii moderne, europenii se lanseaza intr-o serie de expeditii care au ca rezultat desco­perirea de noi lumi sau de noi itinerarii catre zonele deja cunoscute. Descoperirile geografice sunt urmate de luarea in stapanire a noilor teritorii, de inceputul politicii coloniale care avea sa asigure pentru cateva secole suprematia unora dintre puterile occidentale asupra lumii.

Mobilurile care i-au determinat pe occidentali sa porneasca in expeditii in necunoscut au constatat, mai ales, in nevoia de aur, pentru o economie in continua expansiune, si de mirodenii la un pret mai mic, devenite o necesitate in viata cotidiana. Ca suport ideologic al calatoriilor in lumi necunoscute a fost folosit crestinismul, tari precum Portugalia si Spania sustinand ca intentioneaza convertirea salbaticilor pagani. Marile expeditii, dar mai ales colonizarea teritoriilor desco­perite au fost facute posibile de cresterea demografica manifestata in Europa de la mijlocul secolului al XV-lea, care a permis drenarea excedentului uman catre lumile noi. Pentru tarile aflate in avangarda marilor descoperiri, Portugalia si Spania, foarte importanta a fost

terminarea Reconquistei, care elibera capacitatile umane si materiale necesare, mai ales ca in aceste tari exista o nobilime numeroasa si razboinica, incapabila sa se reorienteze spre activitati comerciale si al carei potential a fost folosit in cucerirea si colonizarea noilor teritorii.

La baza marilor descoperiri geografice incepute din secolul al XV-lea a stat dorinta aflarii unui nou drum spre Indii, tinutul mirode­niilor si al aurului, in conditiile in care drumurile traditionale, prin Golful Persic sau Marea Rosie, erau controlate de musulmani, iar in Europa profiturile apartineau venetienilor, care preluau marfurile orientale la Alexandria.

Marile descoperiri aveau nevoie insa de o serie de perfectionari de ordin tehnic, vizand navele, instrumentele de navigatie, hartile. In ceea ce priveste navele, marile calatorii transoceanice au fost facute posibile de existenta caravelei, corabie in acelasi timp incapatoare pentru a depozita proviziile necesare lunilor de navigatie in larg si manevrabila, pentru a face fata unor spatii necunoscute. Ea beneficia de descoperirea carmei scufundate, manevrata cu ajutorul unei roti fixate pe punte (carma de etambou), care permitea in acelasi timp sporirea dimensiunilor navei si manevrarea ei mai facila. De aseme­nea, caravela avea un sistem complex de vele, patrate pentru folosirea vantului din spate, si triunghiulare pentru curentii laterali, ceea ce-i permitea sa foloseasca si vantul de mai mica intensitate, dintr-o parte, evitand imobilizarea in larg. Pentru orientarea navigatorilor, esentiale au fost busola, astrolabul (pentru calculul longitudinii), hartile maritime, efemeridele (tabele de declinatie care indicau inaltimea soarelui pe zile si latitudini, permitand calcularea pozitiei navei) etc.

De asemenea, in declansarea marilor expeditii, a fost esen-tiala existenta unor marinari experimentati, capabili sa se avante in mari deschise si necunoscute, a unor capitaluri in stare sa sustina material calatoriile costisitoare, a sustinerii din partea puterii politice si a Bisericii.

Portugalia este prima putere europeana care se avanta in expeditiile geografice, datorita incheierii mai timpurii a Reconquistei si a centralizarii politice, a pozitiei sale geografice extrem de favo­rabile, cu o mare lungime a tarmurilor, a faptului ca expansiunea sa teritoriala era imposibila datorita vecinatatii cu Spania. Pe de alta parte, Portugalia este o tara relativ saraca, si fara potential demografic deosebit; de aceea, in momentul in care va trece la organizarea

imperiului sau colonial, ea se va limita la ocuparea unor puncte de pe tarm, unde va organiza forturi militare si factorii comerciale, fara sa treaca la o colonizare propriu-zisa (exceptie face Brazilia).

In descoperirile portugheze se poate observa succesiunea mai multor etape, in care initiativa apartine, pe rand, puterii politice sau particularilor. Prima etapa, desfasurata in prima jumatate a secolului al XV-lea, a beneficiat de sprijinul principelui Henric Navigatorul (1394-1460), care a adunat la curtea sa specialisti in navigatie, organi­zand metodic cercetarile. Sub patronajul sau, se realizeaza cercetarea coastei Africii din nord, de la Ceuta pana la Insulele Capului Verde. In etapa urmatoare, initiativa este preluata de particulari. Cazul cel mai interesant este al lui Fernando Gomes, negustor care din 1469 se angajeaza in fata regalitatii sa organizeze cercetarea anuala a unei anumite intinderi de pe coasta Africii. Se realizeaza astfel recunoas-terea golfului Guineii, iar avantajele economice sunt legate de comertul cu bastinasii. Din anii '80, monarhia reia initiativa, regele Joao al II-lea reluand organizarea cercetarilor sistematice. In 1481 il trimite pe Pedro da Covilhao spre estul Africii, in zona Etiopiei, acolo unde se credea ca ar fi existat legendarul regat al regelui-preot Ioan. Covilhao trimite regelui un raport din care reiesea felul in care se poate ajunge in Indii de pe coasta rasariteana a Africii. Aceste infor­matii au putut fi legate de cele pe care continuau sa le obtina cei ce recunosteau coasta apuseana. In 1486, Bartolomeo Diaz reuseste sa treaca de extremitatea sudica a Africii, ajungand pana la Capul Bunei Sperante. Urmatoarea expeditie este pregatita temeinic si, in 1497, Vasco da Gama, avand la bord pilotul lui Bartolomeo Diaz, reuseste sa ajunga pe coasta rasariteana a Africii. De la Malindi, cu un pilot arab, ajunge pe coasta vestica a Indiei, la Calicut. Din expeditie se intoarce, doi ani dupa plecare, o singura corabie, dar incarcatura de la bord a permis recuperarea inzecita de cateva ori a cheltuielilor. In 1500, in drum spre Indii, Alvarez Cabral este impins de curentii din Atlantic prea la Vest, si descopera coasta rasariteana a Americii de Sud, viitoa­rea Brazilie. In Orient, portughezii mai cuceresc puncte strategice la intrarea in Marea Rosie (insula Socotra) si in Golful Persic (Ormuz), Goa, Ceylon, Malacca, Insulele Sonde si Moluce, din Malaezia.

Se puneau astfel bazele unui imperiu colonial maritim si comer­cial, intretinut prin forta marinei de razboi care patrula prin mari si oceane, interzicand accesul altor nave. De asemenea, forturile militare

de pe coasta protejeaza interesele comerciale ale portughezilor, iar secretul itinerariilor este pazit cu mare rigoare, pentru a nu cadea in mainile altor navigatori.

Spania se angajeaza in expeditiile transoceanice dupa incheierea Reconquistei, prin caderea Granadei in 1492. In august acelasi an, Cristofor Columb pleca spre Vest, dornic sa descopere un nou drum spre Indii, cu o flota de trei corabii si 120 de oameni. Dupa o traversare dificila a unui ocean pe care nimeni nu-l mai strabatuse inaintea lor (sau cel putin fara sa stie ca o astfel de traversare ar fi avut loc), corabiile lui Columb ajung in octombrie in Arhipelagul Bahamas, intr-o insula numita sugestiv San Salvador. Dupa ce au mai explorat Cuba si Haiti, Columb si oamenii sai se intorc in patrie, cu vestea ca au ajuns in Indii. Urmeaza alte trei calatorii, in 1493, 1498, 1502, in timpul carora Columb descopera Antilele Mici, Jamaica, exploreaza litoralul Americii de Sud, la gurile fluviului Orinocco, si atinge tarmurile Americii Centrale in zona Penisulei Yucatan. Descoperirile lui Columb nu aduceau insa aurul promis curtii spaniole, de aceea cel ce obtinuse pentru sine titlul de amiral cade in dizgratie si expeditiile viitoare merg tot mai adanc in incercarea de a gasi metalul pretios si mirodeniile atat de dorite. Cel care isi da seama ca a fost de fapt descoperit un nou continent este florentinul Amerigo Vespucci care intre 1497-1500 face o serie de explorari in Venezuela, afirmand ca e vorba de un alt pamant, si nu despre Indii. Cand in 1513 Vasco Nunez de Balboa traversa istmul Panama si descoperea Oceanul Pacific, devine clar ca a fost descoperit un nou continent.

Imperiul colonial al Spaniei avea un caracter teritorial mai accentuat decat cel portughez, spaniolii realizand cucerirea si coloni­zarea unor vaste teritorii. Imperiile aztec si incas se prabuseau in cativa ani sub loviturile conquistadorilor, care extindeau stapanirea Spaniei in America centrala (actualele Mexic si Texas) si in aproape intreaga America de Sud (cu exceptia Braziliei portugheze).

Interesele comerciale si militare ale Spaniei si Portugaliei riscau sa creeze mari probleme intrand in conflict; de aceea, in 1494, se in­cheie Tratatul de la Tordesillas, care impartea sferele de actiune intre cele doua tari, dupa o linie imaginara care trecea la 370 de leghe vest de insulele Azore. Ce se afla la est de linie reprezenta domeniul portu­ghez, ceea ce era dincolo, apartinea spaniolilor. In urma progresului descoperirilor, in 1529 se traseaza o noua linie, prin tratatul de la

Saragoza, care completa partajarea domeniilor coloniale, de partea cealalta a pamantului.

Celelalte puteri europene nu sunt de acord cu aceasta impartire a lumii si incearca sa-si realizeze propriile imperii coloniale, dar sunt obligate sa caute alte drumuri spre Indii. Englezii, francezii, olandezii cauta drumuri spre nord-vest sau nord-est, fara insa a reusi, datorita conditiilor climaterice din apropierea regiunilor arctice, dar reusind explorarea zonelor din Nord. Olandezii se orienteaza in secolul al XVII-lea spre marile calde din Sud, dupa ce cucerisera o serie de puncte aflate sub stapanirea portughezilor (se aflau in razboi cu spani­olii, dar Portugalia era in uniune dinastica cu Spania si imperiul colonial portughez este mai usor de atacat decat cel teritorial spaniol). Astfel, olandezii descopera Australia, pe care o numesc Noua Olanda, Tasmania, Noua Zeelanda. Rusii realizeaza expeditii de uscat, spre Siberia, pe care reusesc sa o cucereasca treptat, prin actiunea cazacilor si a negustorilor.

Consecintele marilor descoperiri geografice :

completarea cunostintelor geografice si stiintifice despre lume;

descoperirea a noi continente si a unor teritorii din lumea veche pana atunci necunoscute europenilor ;

formarea imperiilor coloniale ;

descoperirea de noi surse de metale pretioase (minele de argint de la Potosi, controlul european asupra aurului sudanez), care permit expansiunea economica a Europei ;

schimbul de plante si animale intre lumea veche si lumea noua: europenii introduc in America o serie de culturi, precum graul, vita de vie, animale, precum calul, vitele mari; aduc de acolo cartoful, porumbul, rosiile, fasolea, ardeii, tutunul, curcanul etc.; din Asia pa-trund pe scara mai larga orezul si bumbacul, acesta din urma introdus in colonii;

unificarea microbiana a lumii: europenii declanseaza un genocid in randul populatiei autohtone din America si prin bolile care pentru ei nu mai erau mortale, precum gripa si variola, dar fata de care cei din Lumea Noua nu aveau imunitate; se estimeaza ca datorita socului microbian au murit, in primele secole ale Conquistei, intre 70 si 90% din populatia indigena ; europenii au preluat din America sifilisul;

noi curente comerciale, care uneau Europa, Africa, America, pe de o parte, cu Asia, pe de alta ; negotul cu sclavi negri din Africa

reprezinta o componenta importanta a acestui comert international ; centrul economic al lumii se deplaseaza din Mediterana si Marea Nordului in Atlantic, implicand declinul unor foste puteri comerciale, precum orasele italiene, si conducand la ridicarea altora, precum Olanda si Anglia;

se pun bazele unificarii economice a lumii, in ceea ce Wallerstein si Braudel au numit "economia univers" a epocii moderne.