- Razboiul pentru independenta nationala 1877-1878

Liceul Teoretic ,,Sf.Kiril si Metodii''

Dudestii-Vechi

Razboiul pentru independenta nationala 1877-1878

1. Introducere

Cucerirea independentei nationale reprezinta unul dintre cele mai importante evenimente din istoria moderna a Romaniei. Proclamarea independentei de stat a Romaniei la 9 mai 1877 si apoi consolidarea ei pe campul de lupta continua sirul marilor acte ale istoriei noastre nationale din secolul trecut - revolutia din 1848 si Unirea Principatelor de la 1859 -, constituind rezultatul unui indelungat proces istoric, o chintesenta fireasca a intregii dezvoltari a poporului roman.

Piedicile intampinate, secole de-a randul a apasatorului jug strain n-au reusit sa stinga setea de libertate a poporului nostru.El n-a pregetat de la nici o jertfa pentru alungarea asupritorilor straini, pentru formarea sa ca natiune de sine statatoare, care sa poata pasi pe calea dezvoltarii libere, a independentei si a progresului social.

Nazuinta spre libertate si independenta a insufletit pe ostenii lui Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes,Stefan cel Mare si Mihai Viteazul.

Lupta impotriva cotropitorilor a unit in repetate randuri populatia din cele trei tari romane. Unirea din 1600, infaotuita de Mihai Viteazul, a reprezentat succesul cel mai mare al solidaritatii romanesti in lupta antiotomana din vremea oranduirii feudale. Ea a constituit simbolul generatiilor urmatoare spre eliberare si unitate nationala, a insufletit pe pandurii lui Tudor Vladimirescu, pe revolutionarii de la 1848, dpe fauritorii unirii Principatelor Romane. Aceeasi nazuinta spre libertate si independenta a inflacarat masele populare romanesti, dorobantii si calarasii nostri, care au inscris pagini de glorie nemuritoare in razboiul dus - alaturi de armata rusa - in anii 1877-1878 pentru cucerirea independentei nationale a patriei.

Lupta pentru independenta dusa de poporul roman in acest razboi avea un caracter progresist, fiind indreptata impotriva jugului otoman care incatusa dezvoltarea societatii romanesti. Ea se incadra in lupta antiotomana dusa de popoarele din Balcani. Desi s-au scurs noua decenii de la proclamarea la 9 mai 1877 a independentei de stat a Romaniei, acest eveniment isi pastreaza intreaga semnificatie, evocarea lui fiind astazi pentru noi un prilej de a aduce inca un omagiu luptei seculare duse cu eroism de poporul nostru, de inaintasii nostri pentru libertate nationala si sociala.

2. Lupta seculara a poporului roman pentru independenta

Filele istoriei poporului roman stau marturie faptelor eroice si glorioase ale inaintasilor nostri. Neprecupetita a fost lupta dusa in decursul veacurilor impotriva tuturor celor cere voiau sa-i incalce teritoriul si sa-l supuna. Pentru a-si apara existenta, libertatea, legile si obiceiurile o rezustenta indarjita impotriva cotropitorilor au opus statele feudale romanesti-Moldova, Tara Romaneasca (Valahia) si Transilvania - indata ce au luat fiinta. Sub conducerea unor voievozi cutezatori, ca Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, care au inteles ineles pericolul inaintarii ostilor otomane, romanii au izbutit prin razboaiele grele, desi coplesiti de forta numerica a invadatorilor, sa stavileasca pentru un timp la Dunare intinderea Imperiului otoman.

Datorita unor lupte crancene, adeseori incruntate de victorii,poporul roman a reusit sa-si pastreze vreme indelungata o anumita independenta chiar dupa instaurarea dominatiei otomane. Numai dupa o rezistenta inversunata, tarile romane au putut fi obligate sa recunoasca o suprematie straina.

Inversunarea cu care s-au batut romanii in lupte rasunataore ca cele de la Rovine,Nicopole,Vaslui,Calugareni,Rahova,vapaia dorintei de libertate si eroismul lor au inspirat creatiile literare si au imbogatit folclorul nostru.Ducand aceste lupte, poporul roman se apara nu numai pe sine.El a fost in acelasi timp si o pavaza a Europei in fata primejdiei otomane.Stefan cel Mare, de exemplu,era constient, ca prin rezistenta opusa de Moldava se apara civilizatia Europei. De aceea el scria in noiembrie 1474 papii de la Roma ca romanii sunt vesnic si din tota inima pregatiti intru totu,avand de gand sa se bata din toate puterile impotriva pericolului otoman. Chiar dupa instaurarea suzeranitatii otomane - care insemna pierderea libertatii politice, supunerea la o crunta exploatare economica, o frana serioasa in dezvotarea societatii romanesti - tarile romane au dus batalii numeroase pentru scurtarea acesteia, reusind prin jertfe mari de sange sa-si mentina autonomia. Reglementarea raporturilor politice dintre tarile romane si Poarta otomana s-a efectuat pe baza unor tratete cu obligatii bilaterale, cunoscute sub numele de capitulatii, si a unor ordine ale sultanilor, denumite firmane sau hatiserifuri.

Tratatele incheiate cu Turcia prevedeau pentru Principatele Romane libertatea de a-si face legi, de a-si alege voievodul, de a purta razboi si de a incheia pacea cu vecinii dupa cum credeau ele de cuviinta, fara a putea fi trase la raspundere de catre sultan. Poarta otomana nu si-a respectat angajamentele asumate prin capitulatii nici in ceea ce priveste neamestecul in triburile interne, nici in ceea ce priveste garantarea integritatii teritoriale a principatelor ; in afara de acestea, Poarta a marit continuu tributul, impovarand tarile romane cu tot felul de obligatii si contributii extraordinare, jefuind bogatiile Principatelor Romane si transferandu-le, de fapt, in camara de provizii a Constantinopolului.

Perioada cea mai neagra a constituit-o regimul turco-fanariotic, care a durat in Moldova si in Tara Romaneasca mai bine de un secol. El reprezinta perioada de maxima exploatare si de ingaduire a autonomiei politice a celor doua principate de catre Poarta otomana. Exercitata prin intermediul carmuirii fanariotilor,dominatia otomana a insemnat in aceasta perioada : domnii numiti de Poarta dintre grecii din imperiu,cumpararea tronului de catre domnii fanarioti, schimbari dese de domnie, daruri numeroase acordate demnitarilor turci, desfintarea armatelor autohtone si inasprirea regimului de monopol ale comertului cu Poarta otomana. Toate acestea au dus la decaderea vremelnica economica si politica a tarilor romane.

Asezate la confluenta de interese pentru suprematie a celor trei mari imperii feudale - otoman, tarist si habsburgic -, tarile romane au luptat necontenit pentru a-si pastra fiinta nationala si pentru a-si castiga neatarnarea. Forta de baza a acestei lupte a constituit-o poporul, care si-a aparat cu vitejie patria.

Lupta contra suzeranitatii turcesti a maselor populare s-a impletit indisolubil cu lupta impotriva exploatarii feudale interne. In aceasta lupta antiotomana, voievozii romani au cautat uneori si sprijinul statelor vecine interesate in limitarea expansiunii turcesti.

Impotriva jugului otoman si a exploatarii feudale a izbucnit rascoala din 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, care se incadra in lupta popoarelor din Balcani pentru eliberare nationala si constituirea statelor independente.

Rascoala din 1812 a pus capat regimului turco-fanariot, Poarta otomana fiind nevoita sa numeasca in Muntenia si in Moldova domni pamanteni in locul domnilor fanarioti. Desi infranta, rascoala a marcat inceputul miscarii revolutionare din secolul al XIX-lea pentru inlaturarea oranduirii feudale, constituind in acelasi timp prologul revolutiei ddin 1848.

In ,,Declaratia de principii a partidului national '' din 1838, I. Campineanu si adeptii sai se angajau prin juramant sa lupte din toate puterile ,,pentru a le reda tuturor membrilor razletiti ai natiunii noastr o patrie libera si independenta''.

Dorinta de unire a romanilor a fost puernic exprimata in timpul revolutiei de la 1848 din Transilvania,cand masele adunate in campia Blajului au stigat :,,Noi vrem sa ne unim cu Tara''. Programul revolutionarilor moldoveni refugiati la Brasov, semnat de V.Alecsandri,C.Negri, Al.Russo, revendica de asemenea ,,Unirea Moldovei si a Valahiei intr-un singur stat neatarnat, romanesc''.

Ideea unirii celor trei tari romane in cadrul unui stat natonal si a cuceririi independentei patrunse adanc in constiinta poporului. Ulterior revolutiei din 1848, care a inscris in programul sau si importante reforme burghezo-democratice, N.Balcescu atragea atentia ca romanii mai aveau de facut inca doua revolutii  una penrtu unitate nationala'' si alta pentru ,,independenta nationala''.

Unirea principatelor din 1859 - ,,actul energic al intregii natiuni romane'', cum avea sa-l numeasca mai tarziu M.Kogalniceanu - a reprezentat un eveniment progresist, o veriga importanta in lantul lupteloreroice duse de poporul nostru pentru implinirea idealurilor sale de independenta nationala, de inlaturare a asupririi si a exploatarii.

In pofida opozitiei Turciei si a altor puteri garante, Cuza a infaptuit cateva acte de mare importanta nationala, ca secularizarea in decembrie 1863 a averilor manastiresti, adoptarea in mai 1864 a unui nou statut de organizare interioara care aducea modificari esentiale Conventiei de la Paris, desfintarea regimului jurizdictiei consulare, potrivit carei, incepand din 1865, cetatenii straini au fost supusi legilor tarii noastre.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dus o politica externa demna in raporturile sale cu Turcia si cu celelalte puteri europene, care a ridicat prestigiul tarii si a facilitat crearea unor conditii care sa inlesneasca obtinerea independentei.

Intre anii 1867 si 1869 s-au purtat tratative si discutii in privinta inchegarii unei eventuale aliante militare a popoarelor balcanice pentru cucerirea independentei nationale fata de Turcia. Initiative pentru cooperarea militara antiotomana au venit atat din partea Romaniei, cat si din partea Serbiei si a Greciei. Guvernele liberale romanesti din acei ani au dus o politica discreta,dar activa in aceasta directie, considerand ca o alianta cu popoarele din Balcani era cel mai bun mijloc pentru inlaturarea suzeranitatii otomane. Alaturi de alti fruntasi politici, C.A.Rosetti, seful gruparii radical-liberale a militat pentru reforme democratice, pentru unitate nationala, ducand o activitate perseverente pentru cucerirea independentei depline a tarii. Mai tarziu el sustine participarea Romaniei la razboiul ruso-turc din 1877-1878 in vederea castigarii independentei Romaniei pe calea armelor.

Indata dupa unirea principatelor si dupa constituirea statului national roman, una dintre caile de pregatire a independentei pe plan extern a fost acreditarea de agenti diplomatici pe langa guverneleputerilor europene, iar mai tarziu chiar incheierea de conventii comerciale cu acesta tari. Desi Conventia de la Paris din august 1858 nu prevedea decat o singura agentie (capuchehaie) pe langa curtea suzerana, Romania a izbutit, in pofida protestelor Portii otomane, sa instituie agentii diplomatice la Paris (1860), Belgrad (1863), Viena (1868), Berlin (1872), Roma (1873), Petersburg (1874).

Paris - articolul 8 al Conventiei impiedica Romanua sa duca o politica vamala de protejare Depasind in domeniul relatiilor ecomomice prevederile Conventiei de la a industriei proprii -, Romania a incheiat in 1875 o conventie comerciala cu Austro-Ungaria si in anul urmator una cu Rusia. Prin acestea ea urmarea sa obtina autonomia vamala fata de Imperiul otoman si anihilarea stipulantilor articolului 8. Inchiderea acestor conventii comerciale a avut o incontestabila valoare politica ; din punct de vedere economic insa, Conventia cu Austro-Ungaria a dezavantajat interesele industriei romanesti.

3. Premisele interne imediate ale obtinerii independentei nationale

Obtinerea independentei nationale devenise o necesitate imperioasa pentru dezvoltarea economica, sociala si politica a Romaniei. Intreaga dezvoltare, toate infaptuirile din trecut ale neamulul romanesc puneau in lumina, alaturi de realizarea unitatii politice, a reformei agrare din 1864, dezideratul secular al poporului roman : obtinerea independentei nationale.

Forta sociala hotaratoare in lupta pentru independenta Romaniei au constituit-o insa masele largi de tarani si de mincitori, animate de un adanc patriotism pus in slujba progresului si a idealului de eliberare a tarii. Nadejdea ca o data cu cucerirea independentei de stat masele populare taranesti si orasenesti vor dobandi o viata mai buna i-a animat pe toti cei care au sprijinit razboiul ca luptatori pe front sau ca civili in spatele frontului.

In toamna anului 1876, cand agravarea crizei orientale prevestea izbucnurea iminenta a razboiului pentru independenta, guvernul a promis improprietarirea urgenta a tuturor satenilor indreptetiti prin legea agrara din 1864 si ramasi inca fara pamant.

Cercurile socialiste, infiintate numai cu cativa ani inaintea razboiului, s-au situat pe pozitii inaintate, apreciindu-l drept un razboi just. Ziarul ''Socialistul'', editat de aceste cercuri, scria in mai 1877 : ''Azi e timpul cand romanii, in avantul si entuziasmul suvenirilor trecute, iau armele pentru a-si apara independenta''. La izbucnirea razboiului, unii dintre membrii acestor cercuri, studenti medicinisti, vor pleca voluntari pe front.

4. Cadrul extern in care s-a desfasurat lupta poporului roman pentru independenta

Desfasurarea luptei poporului roman pentru castigarea independentei de stat s-a petrecut in conditiile luptei generale de eliberrare nationala a popoarelor din Peninsula Balcanica. In vara anului 1875, Poarta otomana- ruianta din punct de vedere financiar-, pentru a-si mentine numeroasele forte armate cu care sa tina in frau popoarele din imperiu, a marit simtitor impozitele asupra taranilor nemusulmani. Rascoalele antiotomane au izbucnit in luna aprilie 1876 in Bulgaria.In luna urmatoare un grup de revolutionari blgari, printre care un rol de frunte l-a jucat Hristo Botev, organizati pe teritoriul tarii noastre la Bucuresti si apoi la Giurgiu,au trecut in sudul Dunarii, dezlantuind o lupta apriga. In aceste conditii, Serbia si Muntenegru, incurajate de Rusia, au declarat razboi Portii otomane pentru a se elibera de sub jugul multisecular al acesteia.

Tarinismul, pentru a potoli spiritul revolutionar din societetea rusa si pentru a-si asigura supremetia in Peninsula Balcanica, a inceput sa faca pregatiri militare pentru un razboi impotriva Imperiului otoman, in a carui prabusire era de mult interesat. In acelasi scop, guvernul Rusiei a trimis voluntari in sprijinul sarbilor, bulgarilor si muntenegrilor. Cand au izbucnit rascoalele antiotomane din Balcani, Romania a adoptat aficial o pozitie de neutralitate, sperand sa impiedice astfel o eventuala ocupatie straina; practic si in secret, ea a sprijinit pe rasculati sarbi si bulgari.Poarta, acuzand Romania ca simpatizeaza ca rasculatii si ,,ajuta agitatiile bulgaresti''.a trimis armate la Vidin si vase de razboi pe Dunare. Ingrijorat de aceasta situatie, guvernul roman a inaintat la 4 ianuarie 1876 o nota circulara agentiilor diplomatice din strainatate, in care definea pozitia Romaniei fata de evenimentele din Balcani. Dupa ce protesta impotriva amenintarilor Turciei, nota sublinia ca Romania e ,,separata de Turcia'' si nu face ,,in nici un fel parte integranta din Imperiul otoman'', cum pretindea Poarta.

Prin nota si memoriul din 16 iunie 1876 se cerea recunoasterea individualitatii ststului roman si a numelui sau istoric deRomania. Actiunile diplomatice intreprinse de Romania in vara anului 1876, menite sa duca la obtinerea independentei pe cale pasnica sa duca cu concursul marilor puteri, au fost infructuase, izbindu-se de impotrivirea Turciei si a tarilor garante.

In decembrie 1876 s-aintrunit la Constantinopol conferinta reprezentantilor puterilor semnatare ale tratatului de la Paris, spre a convinge Poarta sa accepte introducerea de reforme in Bulgaria, Bosnia si Hertegovina.

5. Proclamarea independentei de stat a Romaniei 9 mai 1877

Respingerea actiunilor diplomatice pentru obtinerea independentei, proclamarea constitutiei otomane si atacurile garnizoanelor la nordul Dunarii au intarit convingerea poporului roman ca independenta nationala nu putea fi obtinuta decat pe calea armelor. Doar cativa politicieni conservatori mai continuau sa spere ca independenta de stat a Romaniei ar putea fi obtinuta prin bunavointa puterilor europene.

Intre timp in toamna anului 1876, intrucat razboiul ruso-turc devenise inevitabil, tarul a invitat la Livadia o delegatie romana pentru a discuta conditiile de trecere ale armatelor imperiale spre Dunare (armatele ruse, pentru a ajunge in Peninsula Balcanica, trebuiau sa treaca prin Romania). Data fiind situatia politica internationala a Romaniei, garantata de cele sapte puteri europene, armatele rusesti nu puteau trece peste teritoriul ei fara sa-i ceara consimtamantul, fara o conventie militara bine precizata.

Conform intelegerii din octombrie 1876 de la Livadia, intre Rusia si Romania a fost semnata la 4 aprilie 1877, la Bucuresti o conventie prin care armatele rusesti puteau sa treaca prin tara noastra spre Balcani. La 11 aprilie armatele ruse trec frontiera Romaniei, iar la 12 aprilie Rusia a declarat razboi Turciei.

La 29 aprilie, dupa ce cu trei zile inainte bateriile romanesti de artilerie de pe malul Dunarii raspunsera Provocarilor turcesti. Adunarea Deputatilor a declarat starea de razboi intre Romania si Poarta otomana, iar la 30 aprilie Senatul a votat o motiune asemanatoare.

La 9 mai 1877 Adunarea Deputatilor a proclamat independenta de stat a tarii. In fata Adunari, M. Kogalniceanu, ministrul de externe declara  Sintem independenti,sintem natiune de sine statatoare, sintem o natiune libera si independenta ''.

Proclamarea independentei nationale, declararea starii de razboi intre Romania si Poarta otomana, inlaturarea raporturilor de vasalitate au avut un puternic ecou la romanii aflati sub stapanire straina.

Dupa proclamarea independentei de catre corpurile legiuitoare, M. Kogalniceanu, le cerea sa explice guvernelor europene pe langa care erau acreditati ca miscarea nationala care a dus la infaptuirea actului de la 9 mai era de nestavilit si ca poporul e ferm hotarat sa-si apere cu armele drepturile sale. Guvernul cerea totodata ca puterile garante sa recunoasca independenta Romaniei.

La Paris vestea proclamarii independentei Romaniei a fost primita cu raceala de ospitalitatea franceza. La Berlin se marturisea cu cinism ca atitudinea Germaniei va depinde de felul cum Romania va plati pe actionarii consortului Stroussberg- Bleichroder.

Austro-Ungaria a adoptat o atitudine rezervata recomandand si celorlalte puteri europene sa se pronunte abia dupa razboi in privinta independentei Romaniei. Rusia a ezitat sa se pronunte imediat in privinta votului corpurilor legiuitoare din Romania, iar peste cateva luni a declarat, prin vocea auyorizata a cancelarului Gorceacov, ca priveste independenta Romaniei ca o chestiune de fapt, dar nu de drept, urmand ca din punct de vedere al dreptului international sa fie intarita mai tarziu printr-o hotarare comuna a tarilor europene. Italia care numai cu cativa ani in urma isi realizase unitatea nationala, privea in general cu simpatie politica de independenta promovata de guvernul roman, desi pana la urma a pastrat oficial o oarecare rezerva.

Independenta proclamata la 9 mai, nu era insa decat prima etapa - foarte importanta - a luptei pentru cucerirea suveranitatii depline a statului. Ea trebuie consfintita, intarita si aparata pe campul de bataie. Romania trebuia sa contribuie la zdrobirea fortelor militare ale Portii otomane, pentru a impune respectarea independentei. Puterile europene trebuiau sa recunoasca apoi independenta nationala a statului roman.

6. Armata romana la inceputul razboiului

Incepand din 1821, patriotii patriotii romani s-au preocupat de organizarea unei forte armate care sa sprijine aspiratiile si lupta poporului nostru. Tudor Vladimirescu a cerut alcatuirea unei armate de 4 000 de oameni. In martie 1829, reprezentantul austriac la Iasi spunea ca in Principatele Romane se lucreaza in taina la intocmirea unei armate pamantene, asa cum existase ea ineinte.

In aceste imprejurari, in 1830 iau fiinta in Tara Romaneasca si in Moldava nuclee de forte armate permanente, sub denumirea de militii nationale, care s-au dezvoltat neintrerupt, dand nastere armatei romane moderne.

Un moment important in dezvoltarea ostiilor romane l-a constituit Unirea Principatelor in 1859, cand unitatile din Tara Romaneasca s-au contopit cu cele din Moldova formand o singura armata.

Peste patru ani, in 1868, in timp ce se discuta eventualitatea unei aliante intre Romania, Serbia, Muntenegru si Grecia pentru scuturarea jugului otoman, se formeaza comitete de cetateni aproape in toate orasele, care fac apeluri calduroase catre locuitori sa subscrie pentru cumpararea de arme necesare cuceririi ,,libertatii si neatarnarii tarii''.Adunarea o lege de reorganizare a armatei pe baza unor principii inaintate, enuntate cu doua decenii in urma chiar de N.Balcescu.Conform acestei legi, puterea armata se compunea din trupele permanente cu rezervele lor si trupele teritoriale formate din militii, garda oraseneasca, corpul granicierilor si al dorobantilor si din gloate(in gloate intrau toti barbatii intre 40 si 50 de ani oranduiti ,,pe clase de chemari'').

Dupa izbucnirea crizei orientale din 1875, oamenii politici romani, intrezarind ivirea unor conditii prielnice pentru cucerirea independentei, au acordat o atentie sporita intaririi capacitatii de apararea a statului, marind inca din 1876 bugetul armatei in vederea unor comenzi subsatntiale de armament in Occident.In iunie 1876, cand a izbucniy razboiul Serbiei contra Portii otomane, guvernul a dispus constituirea unui corp de observatie la Gruia, cu scopul de a-i impierdica pe turci sa extinga teatrul de razboi la nordul Dunarii.Pentru manevrele din toamna anului 1876 au fost chemati sub arme rezervistii, efectuandu-se in fapt o adevarata mobiliare a armatei.Cu acest prilej s-au remediat lipsurile constatate, ceea ce a permis ca mobilizarea reala sa se faca in conditii mai bune si intr-un timp mult mai scurt.

In ianuarie 1877 au fost create opt regiuni noi de dorobanti pe langa cele opt existente, iar in luna februarie a fost sporit si numarul regimentelor de artilerie de la doua la patru.Prin aceste masuri se marea sensibil forta militara a Romaniei, dar pentru trupe si comandamente se puneau probleme foarte greu de rezolvat.

La 6 aprilie 1877, cand s-a vazut ca rezboiul e iminent, s-a emis decretul pentru mobilizarea armatei.Aceasta actiune complexa s-a efectuat cu eficienta ordine si precizie, astfel ca ea era terminata la 15 aprilie.Armata mobilizata cuprindea :4 divizii, 8 regimente de infanterie de linie cu cate 2 batalioane, 4 batalioane de vanatori, 16 regimente de dorobanti cu cate 2 batalioane fiecare,10 regimente de cavalerie, 4 regimente de artilerie,fiecare cu cate 6 baterii, ale subunitati si formatii.Pentru paza teritoriului au fost mobilizate 31 de batalioane, 4 escadroane si 8 baterii de militii, formate din oameni mai invarsta, precum si garda nationala.Totalul frtelor mobilizate se ridica la aproximativ 100 000 de oameni, dintre care 58 700 intrau in compunerea ,,armatei de operatii'' , care erau denumite trupele de ptima linie.

La 6 aprilie 1877 a intrat in vigoare un regulament asupra mudulului de efectuare a rechizitiilor.Prin acest sistem s-au procurat cantitatii mari de alimente.Deoarece multi mosieri si arendasi se sustrageau prin diferite mijloace, greul rechizitiilor cadea in sarcina taranilor.

In timpul manevrei din toamna anului 1876 si in lunile care au urmat, echipamentul armatei s-a uzat intr-o oarecare masura.S-au facut eforturi meri pentru completarea efectelor de imbracaminte si de harnasament, recurgandu-se atat la resursele interne, cat si la import.Ca si in privinta alimentarii trupelor, campletari simtitoare de echipament au fost facute prin donatiile populatiei civile.Cu toate acestea, schipamentul razboiului nu era complet si nici uniform.

7. Primele lupte

Inca de la 13 noiembrie 1876, Rusia a inceput mobilizarea armatei destinate sa opereze impotriva turcilor. Datorita unor informatii care subapreciau valoarea armatei turce, comandanentul rus sconta pe o victorie usoara. De aceea a concentrat initial pentru teatrul de operatii balcanic aproximativ 200 000 de oameni. Din acestia, la inceputul razboiului au fost trimisi peste Dunare numai 135 000 de oameni. Evenimentele care au urmat au demonstrat ca aceste forte nu erau suficiente.

La 10 iunie, gruparea secundara a armatei ruse a trecut Dunarea la Isaccea, Macin si, inaintand prin nordul Dobrogii, a iesit pe aliniamentul Cernavoda-Constanta. In noaptea de 15 iunie a trecut fluviul si gruparea principala in zona Zimnicea. In compunerea acestei grupari intrau si detasamentele de voluntari bulgari, constituite si pregatite pe teritoriul Romaniei. Intre 14 si 16 iunie, toate bateriile romanesti de pe malul stang al Dunarii au bombardat violent pozitiile turcesti de pe malul opus, pentru a inpiedica trupele ce le ocupau sa intervina in sectorul de fortare. Prin aceasta ele si-au adus contributia in ansamblu a actiunilor de trecere a Dunarii, marcand unul dintre momentele importante ale cooperarii militare romano-ruse.

Comandamentul turc a hotarat sa treaca la contraofensiva, actionand concentric cu cele trei grupari ale lui asupra trupelor ruse patrunse in Peninsula Balcanica. pentru a-si coordona efortul cu al celorlalte doua grupari Osman-pasa a venit de la Vidin cu aproximativ 30 000 de oameni la Plevna si, ocupand inaltimile care domina orasul, le-a fortificat.

Plevna, prin pozitia ei. Avea o mare importanta strategica. Aici se intalneau comunicatiile care veneau dinspre Nicopole, Vidin si Sofia, iar gruparea lui Osman, pe langa faptul ca intercepta aceste comunicatii, se gasea intr-o pozitie de flanc fata de armata principala ruseasca ; aceasta nu se putea angaja in lupta la sud de Balcani, deoarece turcii din Plevna i-ar fi putut cadea in spate. Pentru desfasurarea cu succes in continuare a razboiului, era necesar sa se cucereasca mai intai Plevna. Aceasta misiune a fost incredintata Corpului 9 de la Nicopoloe, comandat de generalul Krudner.

La 8 iulie s-a desfasurat prima batalie de la Plevna care a fost pierduta de armata rusa.

La 18 iulie, trupele ruse, improspatandu-si fortele, au dat o a doua batalie impotriva gruparii turcesti din zona Plevna, dar si aceasta noua incercare s-a soldat cu insucces, datorita faptului ca turcii ridicasera intre timp puternice fortificatii. Comandantul sef al armatei ruse,marele-duce Nicolae, desi dorea de la inceput cooperarea militara, n-a putut sa-si impuna punctul de vedere diplomatiei tariste decat in iulie 1877, cand s-a constatat ca efectivul si rezistenta fortelor turcesti din Balcani erau mai mari decat se prevazuse.

Insuccesul celor doua batalii de la Plevna a determinat comandamentul rus sa solicite concursul urgent al armatei romane, spre a stavili o eventuala inaintare a turcilor. La 15 iulie dupa dupa alte insistente din partea tarului si a marelui-duce Nicolae, o parte din Divizia IV romana a primit ordin de la domnitor sa ocupe Nicopole.

Dupa cea de-a doua infrangere de la Plevna, la 19 iulie, marele-duce Nicolae, printr-o telegrama, a cerut insistent concursul urgent al intregii armate romane. Ca urmare a acestei cereri au fost trimise imediat peste Dunare restul trupelor din Divizia IV, iar in luna urmatoare, dupa alte telegrame ale marelui-duce Nicolae (la 9 si la 19 august) si dupa tratativele purtate intre cele doua guverne, grosul armatei romane (aproximativ 38 000 de ostasi), trecand peste podul de vase construit in apropiere de Corabia, a luat pozitii de lupta, alaturi de ostasii rusi, in fata fortificatiilor de la Plevna.

Actiunile de lupta desfasurate de trupele ruse si romane in zona Plevna reprezinta unul dintre cele mai importante acte lae razboiului si marcheaza momentul culminant al cooperarii militare ruso-romane.

8. Luptele de la Plevna

La 25 august s-a tinut la Radelnita un consiliu de razboi, care a hotarat se se angajeze o noua batalie impotriva gruparii turcesti din zona Plevna in scopul de a o nimici si s-au stabilit si liniile generale ale planului bataliei. Acesta prevedea trei lovituri convergente in directia orasului. Lovitura principala, care urma sa fie data cu corpurile 9 si 4 ruse intre raurile Grivita si Tucenita, era incadrata de lovitura corpului raman, data pe la nord pe raul Grivita, si de a detasamentului Imeretinski, data pe la vest de raul Tucenita. Flancul drept al intregului dispozitiv era asigurat de doua brigazi romane si o divizie rusa de cavalerie, iar cel stang de cavaleria rusa. S-a format si o rezerva generala din unitati luate de la toate corpurile participante la batalie ; corpul roman a contribuit cu o brigada de infanterie.

Grupare turca sub comanda lui Osman-pasa, care ocupa Plevna, profitand de ragazul de dupa cea de-a doua batalie, si-au organizat apararea pe inaltimile din jurul orasului, pe un front aproape continuu cu o lungime de aprozimativ 25 km. Si un mare numar de redute (adevarate fortarete din pamant si lemn), legate intre ele prin santuri adanci in care se adaposteau rezervele, munitia si hrana.

Pozitia turceasca din jurul Plevnei era impartita in trei sectoare : de nord-est, de sud-est si de sud-vest.

Cele mai importante redute din sectorul de nord-est erau cele doua de la grivita, numite mai tarziu reduta 1 si reduta 2 ; cucerirea lor a revenit trupelor romane.

Ostasii nostri se pregateau de atac cu calm si rabdare ; ei frematau de dorinta de a se masura si a infrange pe cotropitorii care de veacuri le asupreau tara.

In dimineata zilei de 26 august a inceput pregatirea de artilerie asupra pozitiilor turcesti, iar a doua zi bombardamentele au continuat, deoarece nu se obtinuse efectul urmarit. Divizia a 3-a romana a ocupat in aceasta zi malul drept al Bucovului, dupa ce a respins avanposturile turcesti, care s-au retras la sud de rau. Artileria diviziei a bombardat apoi reduta Grivita 2.

In ziua de 28 august, artileria rusa si romana a continuat bombardamentul pe intregul front cu 232 de guri de foc, dintre care 84 romane, in vederea atacului ce se hotarase pentru 29 august. Pentru a recuceri terenul pierdut in sectorul Diviziei a 4-a romane, turcii au dat in aceasta zi un puternic contaatac, care a fost insa respins prin focul coordonat al infanteriei si artileriei noastre.

In ziua se 30 august, la ora 6, s-a intensificat bombardamentul asupra pozitiilor turcesti. Ceata si ploaia austanjenit mult observarea efectului focului de artilerie. La orele 15, infanteria a pornit la atac pe intregul front din jurul Plevnei.

Cu o tenacitate demna de admirat, locotenent-colonelul Voinescu, maiorul Candiano-Popescu si capitanul Moise Grozea, venit ca voluntar din Transilvania, au reorganizat coloana si la orele 17 au atacat pentru a treia oara ; cela doua batalioene rusesti, care intarziasera s-au alaturat romanilor, facand o miscare de invaluire a redutei pe la sud-vest. Turcii au primit pe atacatori cu un uragan de foc si ostasii rusi au fost siliti sa se retraga. Ramas cu flancul stang descoperit esalonul de atac al Diviziei a 4-a a fost nevoit sa se retraga si el din nou in spatele movilei. Turcii au pornit la contraatac, dar artileria noastra le secera cumplit randurile. Cu mari pierderi, ei au fost aruncati inapoi in fortificatiile redutei. Acest nou esec a indarjit si mai mult pe luptatorii nostri, si coloana de atac, intarita cu un batalion proaspat, a pornit din nou vijelios la asalt.

La sud de Plevna, turcii dadeau de asemenea contaatacuri desperate pentru a recuceri redutele pierdure. Trupele ruse au respins mai multe atacuri inamice, dar nefiind intarite la timp cu trupe din rezerva, au fost silite spre seara sa paraseasca pozitiile.

Actele de bravura ale ostasilor nostri au fost numeroase atat in atacul de la Grivita, cat si in luptele urmatoarte : dupa cucerirea Grivitei 1, campul dintre redute era plin de morti si raniti. Turcii, nerespectand conventia Crucii Rosii de la Geneva, impuscau pe brancardierii care mergeau sa ridice mortii si ranitii de pe campul de lupta. Astfel, multiraniti de la Grivita au fost sortiti sa zaca un timp indelungat pe locul unde cazusera, fara sa li se poata da vreo ingrijire.

Soldatul Parpala Constantin din Regimentul 9 dorobanti, ranit grav, in momentul cand a cazut la pamant a strigat ,,Sa traiaca Romania !'' un alt soldat ranit grav ii zise comandantului sau : ,,Eu mor, dar privitiromanii cum inainteaza spre Grivita ; Grivita e lucru mare'', mai face apoi cativa pasi si cade mort.

Intr-o lupta cu turcii care a avut loc la Kneaja la 5 septembrie, calarasul Vasile Mohor reuseste si el sa smulga inamicului un drapel. La 7 octombrie, dupa un prim atac fara succes contra redutei turcesti Grivita 2, comandantul Deviziei a 4-a a fost silit sa ordone reluarea asaltului ,,pentru a da satisfactie dorintei soldatilor care luasera deja parte la intaia lupta''. Sunt de asemenea foarte multe cazuri cand, dupa ranirea ofiterilor , sergentii au trecut din proprie initiativa in fruntea plutoanelor sau companiilor, imbarbatand trupa la atac.

Dupa a treia batalie de la Plevna, comandamentul rus a hotarat sa urgenteze aducerea fortelor noi din interior cu care sa incercuiasca Plevna, iar pana la caderea aceteia sa suspende actiunile ofensive in toate celelalte sectoare ale frontului.

Comandamentul turc, la randul sau, a hotarat sa mentina gruparea de la Plevna in pozitiile pe care le ocupa, in scpoul de a fixa in aceasta parte cat mai multe forte ruse si romane.

In cursul lunilor septembrie, octombrie si noiembrie, in jurul trupelor turcesti incercuite, fortele ruse si romane si-au inbunatatit continuu pozitiile. Munca la sapaturi era istovitoare, mai ales ca spre sfarsitul lunii octombrie frigul se intetise, iar ploile, care nu mai conteneau, umplusera transeele cu apa si noroi, dar catre sfarsitul lunii octombrie intariturile trupelor aliate erau foarte puternice.

In aceasta perioada, turcii au executat numeroase atacuri, care au fost insa respinse cu pierderi sangeroase pentru ei.

In dimineata de 28 noiembrie, prima grupare turceasca (primul esalon) a atacat prin surprindere trupele rusesti de la vest de Dolni Etropol, care au rezistat insa cu vigoare. In ajutorul trupelor rusesti atacate au fost aduse imediat alte forte, intre care si o brigada de infanterie romaneasca.

Trupele romane, continuand inaintarea, au patruns in spetele primei grupari turcesti, in timp ce fortele rusesti se apropriau de flancurile ei. Caderea opanezului si capturarea ariergarzii turcesti de catre romani, fiind simultana cu respingerea de catre rusi a primului esalon (de ruptura), a produs o mare debandada printre turci, care atacati din toate partile, au inceput sa se predea in masa. In scurt timp ei au incetat complet lupta.

Plevna a cazut dupa ce armata rusa a opus timp de aproape cinci luni o rezistenta puternica. Trupele aliate au capturat un mare numar de prizonieri - peste 45 000 de oameni - si 77 de tunuri.

Prin cucerirea Plevnei, cea mai grea etapa a razboiului a fost incheiata.victoria finala a armatelor ruse si romane devenind sigura si iminenta. Armata rusa impreuna cu detasamentele de voluntari bulgari au reluat ofensiva peste Balcani in directia Constantinopol iar deviziile romane spre Vidin.

9. Independenta nationala - cauza scumpa a intregului popor roman

Razboiul purtat de Romania impotriva jugului otoman a fost un razboi drept, de eliberare nationala de sub o dominatie straina care frana de veacuri dezvoltarea poporului nostru.Independenta natoanala a fost un deziderat al intregului popor.Asa se explica faptul ca la obtinerea ei au contribuit toate clasele si paturile sociale romanesti sprijinind moral si material lupta armata pe front.

In timpul razboiului pentru independenta natonala, ca de altfel si in anii Unirii Principatelor ,s-a manifestat inca o data cu putere-in pofida frontierelor impuse de vitregia vremurilor-, unitatea intregului nostru popor, solidaritatea si aspiratiile comune ale romanilor de pe ambele versante ale Carpatiilor.

Asa ca s-a aratat intr-unul din capitolele anterioare, in primavara anului 1877 armata romana nu era pe deplin echipata si inzestrata.In aceste conditii, e de la sine inteles ca, fara sprijinul moral si material al populatiei civile din spatele frontului, armata nu si-ar fi putut face datoria pe campul de lupta.

Necesitatea inzestrarii armatei cu arme moderne s-a facut simtita mai ales dupa luptele de la Grivita, cand s-a constatatdin nou ca pustile armatei noastre, pe langa faptul ca se defectau usor si bateau de la o distanta mica, permiteau inamicului, care avea armament modern, sa se aproprie f mult de pozitiile romanilor. La 7 septembrie 1877, Kogalniceanu a facut un apel calduros catre intregul popor pentru a contribui benevol la cumpararea armelor necesare frontului. Avem brate, dar nu avem pusti- spunea el in apelul lansat-, exprimandu-si convingerea ca patriotismul roman va birui chiar saracia.

Cantitatea totala a alimentelor rechizitonate a fost de 116 199 hectolitri de grau, 18 162 hectolitri de porumb, 195 481hectolitri de orz, 1 192 445 kg de malai, 1 383 641 kg de alimente diverse(branza, carne etc), 66 387 de vite, 6 311 hectolitri de fasole si alte legume , 9 527 hectolitri de ovaz, 19 181 274 kg de fan etc.Valoarea globala a rechizitiilor inregistrate oficial s-a ridicat la suma de 11 227 098 de lei.

Caile ferate fiind slab dezvoltate,s-a recurs la rechizitionarea vitelor si carutelor taranesti pentru tot felul de transporturi militare.Unele s-au rechizitionat pe o durata nelimitata, iar altele pe anumite termene. In total s-au rechizitionat 264 394 de care taranesti, prestandu-se cu ele 1 045 747 de zile de lucru.

Lupta pentru independenta a creat un adevarat entuziasm national in randurile taranimii, muncitorimii,intelectualitatii si a micii burghezii. Sprijinul pe care populatia civila de la orase si sate l-a dat armatei luptatoare de pe front este impresionant, el denota adancul patriotism al maselor populare.

In afara rechizitiilor, a transporturilor, a cartirurilor si a subscriptiilor pentru cumpararea de arme, masele populare au sustinut razboiul de independenta si prin masive donatii in bani si ofrande. In totata tara s-au format comitete si sicietati avand drept scop colectarea de fonduri si ofrande. In timpul razboiului s-au organizat circa 40 de astfel de asociatii. Unele dintre acestea, ca , de exemplu, Crucea Rosie, ,,Independenta'' , ,,Societatea izraelita'' adunau de la populatie fonduri, imbracaminte, lenjerie, scama etc. numai pentru raniti.

Din fondurile adunate de ele au fost infiintate anbulante si spitale proprii in care au ingrijit ranitii. Alte comitete si societati adunau ofrande pe care le varsau guvernului pentru echiparea si aprovizionarea armatei rpmane.

La 1 mai, raporta prefectul de Teleorman, ci ocazia trecerii unui escador de calarasi prin Rosiorii de Vede, ,,mai multi oraseni si alti cetateni de afara ce se gaseau veniti in acel oras au facur ofranda cu abundenta totate indesaturile de hrana si furaje pentru 120 de oameni si 102 cai ''.

In lunile mai si iunie 1877, cand basibuzucii faceau incursiuni pe teritoriul nostru rapind vitetele si macelarind populatia, unii comandanti de unitati sau chiar locuitorii de langa frontiera au luat initiative demne de lauda pentru a se apara. Astfel, la 11 mai, prefacutul de Braila raporteaza Ministerului de Interne ca ,,locuitorii de pe marginea Dunarii vad mantuirea lor in fortele lor proprii''.

10. Pe drumul consolidarii neincetate a idependentei nationale

Victoria de la Plevna a grabit si a usurat substantial biruinta finala impotriva Portii otomane. Armatele ruse aveau drumul deschis peste Balcani,iar cele romanesti s-au indreptat spre Vidin si Belogragic, cetati pe care le-au incercuit in scurt timp.in decembrie 1877, refacandu-si efectivele distruse, a reintrat in razboi impotriva Turciei si Serbia.Armatele ruse, printr-o ofensiva fulgeratoare, au acupat Sofia, Filipopol,Adrianopol, ajungand la 18 ianuarie 1878 in apropiere de Constantinopol.In fata acestui dezastru, Turcia a cerut armistitiu, care s-a incheiat la 19 ianuarie 1878.S-a incheiat apoi pacea de la San Stefano prin care Romania,Serbia si Muntenegru au fost recunoscute ca state independente, iar Bulgaria a devenit autonoma.

Congresul de la Berlin din 1878, reunind marile puteri, a confirmat si actul savarsit de poiporul roman la 9 mai 1877. Independenta Romaniei urma a fi recunoscuta in mod oficial de fiecare putere europeana.In toamna anului 1878, Rusia,Austro-Ungaria si Turcia au recunoscut independenta Romaniei, iar in 1879 Italia. Celelalte puteri vest-europene - Germania, Franta si Anglia- au recunoscut-o in 1880.

Paticiparea victorioasa si eroica a poporului roman la razboiul din 1877-1878 a avut o adanca semnificatie morala, a ridicat costiinta nationala, a creat natiunii romane o stare de spirit optimista, increzatoare in fortele sale si in perspectiva intregirii natonale a patriei. S-au creat conditii mai prielnice luptei poporului roman pentru unitate nationala si eliberarea sociala. Cucerirea independentei de stat a Romaniei a impulsionat lupta de eliberare nationala a romanilor aflati sub ocupatie straina. Baza miscarii lor de eliberare nationala au constituit-o masele largi ale populatiei romanesti, care purtau pe umeri jugul dublei asupriri sociale si natonale.

Roadele victoriei razboiului din 1877, castigat prin jertfe atat de grele, au fost culese in primul rand de burghezie, care si-a intarit pozitiile politice si economice.

Independenta a asigurat burgheziei posibilitatea de a dezvolta industria, sistemul de credit si cel bancar.

La 90 de ani de la cucerirea independentei de stat a Romaniei, idealurile pentru care a luptat poporul nostru in razboiul din 1877-1878 si in anii dominatiei burghezo-mosieresti au devenit realitate. Romania este astazi o tara socialista, independenta,suverana, o tara cu un popor liber, singur stapan pe avutia si destinele sale, creandu-si, sub conducerea partidului comunist, o viata mereu mai prospera.

11. Concluzii

Ideile nobile ale libertatii si independentei au concentrat, asemenea unui focar, energiile maselor largi populare, au inspirat si calauzit gandirea si actiunea tuturor personalitatilor eminente ale poporului nostru, concretizandu-se in maretul act de la 9 mai 1877, corolar legic al unui indelungat proces istiric. Dand expresie vointei si aspiratiilor de totdeauna ale intregului popor, in memorabila sedinta de la 9 mai 1877, parlamentul roman a proclamat independenta absoluta a tarii noastre. Au ramas adanc gravate in constiinta generatiilor cuvintele rostite atunci de Mihail Kogalniceanu  Santem independenti, suntem natiune de sine statatoare''.

Jertfele de sange si marele efort care a marcat contributia noastra, alaturi de trupele rusesti si de voluntarii bulgari, la infrangerea inamicului comun - trupele otomane - au consacrat pe campul de lupta actul istoric de la 9 mai 1877, atestand cu puterea de netagaduit a faptelor ca independenta de stat a Romaniei nu a fost un act de bunavointa al mariilor puteri ale vremii, ci rodul luptei eroice, al abnegatiei poporului roman si al armatei sale, pe parcursul intregii campanii a anilor 1877 - 1878.

Bibliografie

1. Razboiul pentru independenta nationala I.Gh.Cupsa Editura Politica Bucuresti

2. Mari batalii din istoria lumii-M.Neagoe Editura Scrisul romanesc Craiova

3. www.referate.ro