RELATII NEGOCIATE CU IMPERIUL OTOMAN

RELATII NEGOCIATE CU IMPERIUL OTOMAN

Poarta otomana a fost determinata sa recunoasca prin acte cu caracter interstatal existenta de sine statatoare a statelor romanesti, sistemul lor de guvernamant, fapt ce a limitat simtitor imixtiunile Portii otomane in treburile interne ale Tarilor Romane, chiar si atunci cand ele au intrat spre mijlocul secolului al XVI-lea in sfera domi­natiei otomane. Umanistul italian Filippo Buonaccorsi (Callimachus), subliniind rolul romanilor in bararea expansiunii otomane, arata ca "romanii dupa ce au respins armatele si incercarile puterii otomane s-au inchinat prin tratate nu ca invinsi, ci ca invingatori".

Existenta de sine statatoare a Tarilor Romane, recunoscuta prin tratate de Poarta otomana, in schimbul platii unui tribut cu semnifi­catia de rascumparare a pacii, si-a gasit expresia in mentinerea in fruntea statelor romanesti a domnitorilor romani cu prerogative suve­rane. Aceste prerogative rezultau in mod clar chiar din titlul pe care continuau sa-l aiba domnitorii: Io sau Ioan, mare voievod si domn singur stapanitor. S-au pastrat apoi institutiile: Sfatul domnesc si Adunarea tarii.

Recunoscand dreptul Tarilor Romane de a se guverna dupa propriile legi, de a declara razboi si incheia pace, Poarta otomana se obliga sa nu se amestece in administratia lor, in alegerea domnitorilor. Se interziceau construirea de moschei si cumpararea de proprietati de catre musulmani pe teritoriul Tarilor Romane; erau supuse aprobarii autoritatilor romanesti patrunderea si activitatea in hotarele Tarilor Romane a negustorilor din Imperiul otoman.

Statutul politic de autonomie, aparat cu indarjire de Tarile Romane, le-a inlesnit ragazul necesar continuarii operei constructive, atat de stralucit reprezentata de epoca lui Stefan cel Mare, si a slujit ca model si sprijin in lupta de eliberare a popoarelor din sud-estul european cazute sub stapanirea otomana. In Tara Romaneasca, dom­niile lui Radu cel Mare, Neagoe Basarab si Radu de la Afumati au fost

marcate de realizari in domeniul artelor si culturii care dovedeau ca tara se mentinea in cadrul marilor circuite culturale internationale, tinea pasul cu progresul realizat in alte tari.

Intr-o remarcabila lucrare, Neagoe Basarab a tinut sa prezinte, in caz de primejdie, solutia diplomatica de pastrare a pacii si a fiintei statale romanesti.

In spiritul traditiei create, pe care imperative politice si econo­mice o cereau continuata si intarita, Neagoe Basarab a intretinut relatii stranse cu Transilvania, a cautat, prin sprijinul acordat Bisericii Orto­doxe, sa mentina in randul romanilor transilvaneni constiinta unitatii lor cu cei de acelasi neam si aceeasi limba de la sud si est de Carpati.

Preocuparea de a mentine in raporturile cu Poarta otomana statu­tul politic de autonomie a Tarilor Romane si de a influenta dupa prabusirea la Mohács (1526) a Regatului maghiar mersul evenimen­telor din Transilvania cu scopul pastrarii ei in sistemul de aliante romanesti a devenit, in secolul al XVI-lea, coordonata politica esen-tiala a celor mai insemnati domnitori romani.

In numele acestui ideal politic a actionat, intr-un moment cand transformarea Tarii Romanesti in pasalac parea iminenta, Radu de la Afumati, intrat in galeria marilor personalitati politice ale istoriei noastre prin numarul mare de batalii impotriva turcilor, dar si de victorii obtinute, care au rasturnat planurile agresorilor. Impotrivirea romaneasca a obligat Imperiul otoman sa schimbe directia inaintarii si cuceririlor lui in Europa, sa ocoleasca pur si simplu Tarile Romane, sa le respecte acestora statutul de autonomie politica, in schimbul platii haraciului.

Petru Rares a stiut, continuandu-l pe Stefan cel Mare, sa impri­me politicii Moldovei un dinamism care-l situeaza printre cei mai straluciti domni romani. Preocupat deopotriva de extinderea si inta-rirea stapanirilor sale in Transilvania, de fixare a hotarului din nord in drepturile din vremea lui Stefan cel Mare, de recuperare a pierderilor teritoriale din sudul Moldovei, de bune relatii cu Tara Romaneasca, Petru Rares a cuprins in gandirea-i politica intregul spatiu romanesc, anticipand prin actele lui opera politica de care isi va lega numele Mihai Viteazul.

Iubitor si ocrotitor de cultura, Petru Rares a stiut sa stimuleze initiative in creatia artistica si literara, care au dat domniei lui, ca si celei a lui Neagoe Basarab in Tara Romaneasca, o aureola de care putini voievozi romani sau alti monarhi ai lumii ortodoxe au avut

parte. Patruns de un superior simt artistic, Petru Rares s-a inconjurat si el de mesteri talentati care, sub supravegherea lui, au realizat valo­roase opere de arta. Din vremea domniei lui dateaza pictura exterioara, faima bisericilor din nordul Moldovei: Humorul (1535), Moldovita (1537), Arbore (1541), Voronetul (1547). Aceasta, prin impresio­nantul sau program artistico-ideologic, a fost numita "Capela Sixtina a Orientului European".

Despot Voda a nutrit gandul sa refaca vechea Dacie. In mani­festul catre moldoveni, el formula ideea eliberarii Moldovei de tirania otomana si a unirii Tarilor Romane, invocand ca argument, descen-denta din "vitejii romani, care au facut sa tremure lumea". Unirea celor trei tari, Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania, intr-un mare stat roman deschidea in planurile voievodului de formatie umanista perspectiva restaurarii Imperiului roman de rasarit, idee nutrita, de altfel, si de Petru Rares.

Ion Voda cel Cumplit, unul din acele "spirite puternice", indraz-nete, care au caracterizat secolul al XVI-lea, s-a angajat in virtutea principiului ca viata de stat fara libertate nu exista in greaua lupta de inlaturare a imixtiunilor otomane in treburile tarii. Acestea au devenit tot mai frecvente si tot mai greu de suportat in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Ion Voda a reinviat, in inimile celor pe umerii carora apasa greutatea darilor, virtutile care impusesera in trecut Moldova ca stat puternic pe arena internationala. El a atras din nou atentia asupra hotararii tarii de a-si mentine cu orice sacrificiu fiinta statala.

Dupa caderea eroica a lui Ion Voda a urmat o perioada in care Imperiul otoman parea ca va reusi sa infranga definitiv rezistenta romaneasca. Presiunea si abuzurile Portii otomane, care cresteau pe masura ce Imperiul otoman decadea si care tindeau sa secatuiasca economia Tarilor Romane, au generat o puternica contrareactie, ce si-a gasit expresia in epopeea romaneasca de la sfarsitul secolului al XVI-lea, al carei simbol a devenit Mihai Viteazul.