Studii asupra evenimentelor din cea de-a cincia cruciada - Cruciada regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1217)

Studii asupra evenimentelor din cea de-a cincia cruciada

de Reinhold Röhricht

     Cruciada regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1217)

p. 23. Regele Bela al III-lea al Ungariei a murit la data de 20 aprilie 1196,iar pe patul de moarte a lasat fiului sau Andrei misiunea implinirii juramintelor crestine pe care el nu le putuse realiza. Prin urmare, Papa Inocentiu al III-lea l-a sfatuit ca in perioada cuprinsa intre 29 ianuarie 1198 si pana pe 14 septembrie acelasi an sa evite implicarea sa in cruciada, altfel risca sa fie infrant iar in cazul in care fratele sau, regele Emmerich moare fara succesori , dreptul pentru urmasul la tron poate fi pierdut sau revendicat(1). Situatia nesigura in care se afla regatul l-a impresionat pe insusi Papa care dorea o amanare provizorie a realizarii legamintelor pe care le avea de indeplinit partea maghiara in cruciada(2);in prima jumatate a anului 1201 regele Andrei a inceput sa urgenteze serios pregatirile (3), a cerut apoi regelui Emmerich pe 9 noiembrie 1202 permisiunea intrarii in cruciada(4) si a repetat cererea si pe 9 noiembrie 1209(5), in timp ce el a fost numit ducele Andrei si pentru perioada implicarii sale in cruciada a fost luat sub protectia scaunului papal(6). Pe cand Andrei a urmat la tron dupa moartea fratelui sau, Inocentiu al III-lea a luat atitudine si fara indoiala, considerand ca tara se afla intr-o situatie instabila, din nou i-a oferit pe 3 februarie 1213 o amanare pentru inca 3ani(7).

Intrucat pe 11 iunie 1214 imparatul Heinrich din Constantinopol a murit, locul sau se dorea a fi ocupat de catre Andrei, ivindu-se astfel posibilitatea implicarii sale in cruciada(8), dar Andrei, de bunavoie sau obligat , nu a acceptat aceasta optiune, iar socrul sau, contele Peter de Courtenay a fost numit imparat pe 9 aprilie 1217 de catre Honorius al III-lea la Roma.

p.24. In acest timp Andrei a fost ocupat cu pregatiri serioase pentru cruciada. Pentru a-si asigura trecerea spre Palestina a mers in misiunea sa spre Venedig insotit de principele Ungariei si au incheiat cu contele Pietro Ziani un acord prin care Andrei renunta in favoarea acestuia la drepturile asupra orasului Zara , iar acesta la randul sau a promis ca pe parcursul expeditiei ungare sa ofere bani si sa asigure protectie persoanelor cat si alte proprietati , iar pentru rege si armata sa 10 vase care trebuiau sa parcurga pana la 5000 de mile, cu o capacitate de pana la 50 de oameni, nici un vas nu trebuia insa sa parcurga mai putin de 3000 de mile; pentru fiecare vas s-a stabilit ca plata o valoare de 600 marci de argint venetieni, iar termenul de plata era intre 14 pana pe 31 mai, astfel cu 8 zile inainte de inceperea expeditiei, pe 25 iulie trebuia ca flota sa fie in Spalato si cu 30 de zile inaintea sosirii regelui(9). In acelasi timp, administratia imperiului era asigurata de mandatarii fiilor sai Bela, Coloman si Andrei precum si de episcopul Johann von Gran si templierul Pontius da Cruce(10). Regele a cautat sa inlesneasca costurile pentru inceputul razboiului prin imprumuturi, vanzari , schimb de monede(11), cat si prin danii ale bisericilor, cum ar fi cele din partea abatelui de Tihany(12) si a catedralei din Veszprim(13)

La inceputul lunii iulie totul era pregatit deja. In compania sa se gaseau episcopul Bertholdt din Colocza, Peter von Raab(14) si Thomas din Erlau, templierul ungur Pontius, abatele Urias din St. Martinsberge(15), vistiernicul Dionysius(16), spahiul Ladislau , Nicolaus von Oedenburg si Smaragd din Pressburg, Gyula, fratele palatinului Moses,Rathold si Sebos , fiul contelui Thomas, Sixtus din Lipoth, Baboneg si Stefan, fiul contelui Stefan din Woricha cu 250 de cavaleri, mai apoi si ducele Otto de Meran si Leopold din Austria(17), contele Leuthold din Plaien si Bertholdt din Bogen, Hademardin Kuenring, Ulrich de Stubenberg, Engelbert din Auersberg si abatele Hademar din Melk.

p.25. In timp ce din Venedig, Zara, Ancona si alte orase maritime de la Marea Adriatica au pornit vasele spre Spalato, tocmai atunci armata regelui insotea intr-o imensa suita carele cu alimente si unelte si l-a urmat pe jos o multime de sasi transilvaneni care toti erau locuitori in suburbie, iar cand proviziile nu au mai fost de ajuns locuitorii le-au oferit cu prietenie gazduire, cu toate ca o mare parte au ramas in aer liber. Finalmente, pe 23 august a venit Andrei, fiind primit cu mare cinste in biserica Sf. Domnius, unde dupa o masa festiva, el a condus construirea unor adaposturi in nordul orasului. Ca dovada a multumirii sale fata de locuitori, el le-a oferit drept cadou orasului cetatea invecinata Klisa situata pe insula, dar locuitorii au refuzat cu consideratie , astfel ca acesta a trimis banii cetatii templierului Pontius pentru fortificarea si mentinerea ordinii permanente pe proprietate(18). In schimb, oamenii din Spalato(19) cat si din Agram(20)au acceptat cu placere cadoul oferit de rege.

Plecarea sa a fost amanata, deoarece trebuiau construite vase pentru numarul mare de calatori cruciati, pentru un vas utilizandu-se cam 15000 de vreascuri, e adevarat fara prea mari pretentii, insa in mod cert amanarea a durat in jur de 4 saptamani pana au reusit sa le faca, insa nici acum vasele nu erau de ajuns, astfel incat multi pelerini s-au intors acasa sau au trebuit sa astepte pana la primavara. In acest timp ducele Leopold al Austriei a pornit nu mult dupa sosirea sa la Spalato cu o iuteala pana atunci nemaiauzita, astfel incat in aproape 16 zile ajunsese la Accon (inceputul lui septembrie)(21), astfel ca Andrei a trebuit din nou sa ramana pe loc, fiind insotit pana la Durazzo de locuitorii prietenosi. Sosirea sa la Accon este preconizata la inceputul sau la mijlocul lunii octombrie(22).

In prealabil, ducele Leopold al Austriei il invitase printr-o delegatie pe principele Bohemund al IV-lea al Antiohiei la Accon, iar acesta era insotit de oamenii sai devotati Guido von Gibel, Bertrand si Wilhelm von Gibel, Gerard von Ham(23) si Johannes dem Connétable si maresalul din Tripolis care au aparut intre timp.

p.26. S-a decis ca doi cavaleri germani Werner Germanul(24) si "Feri de Beto"(25) sa se infatiseze regelui Andrei si sa-i prezinte propunerea de a urgenta plecarea. Curand au venit si regele Hugo al Ciprului, episcopul Eustogius din Nicosia, Walter din Cesarea, Connétable din Cipru, Johannes din Beirut , fratele sau Philip din Ibelin si regele Andrei. La sfarsitul lui octombrie au urmat si au onorat cu prezenta lor si alti domni si credinciosi ai regelui , ca regele Johannes din Ierusalim, ducele Otto von Muran, patriarhul Radulf din Ierusalim, episcopul Simon von Tyrus, Peter din Cesarea, Robert din Nazaret, Jacob din Accon (26), Peter von Raab, Thomas din Erlau, otto von Münster, Engelhard von Zeitz, OttoII von Ulrecht, Robert von Bayeux(27), mesterul templului Garnier din Montaigu, Guillaume von Chartres, germanul Hermannn von Salza, in sfarsit Walterdin Avesnes(28). Ei s-au pus in tema cu privire la pregatirile si planul de razboi, caci din toamna anului 1211 au incheiat pacea pe sase ani , iar in acel moment se incheiase termenul(29).

Multimea numeroasa de pelerini care se indreptau catre Accon(30) si dificultatile in ceea ce priveste banii si hrana, toate acestea au creat curand haos si nesiguranta. Cum expunea un martor ocular german(31), principii ofereau un exemplu negativ, cu exceptia ducelui Leopold , prin brutalitate si desfrau, dintre acestia cei mai mustrati erau cei din Bayern pentru ca ei exercitau o autoritate brutala asupra tuturor indeosebi asupra calugarilor si maicilor. Locuitorii din Accon au fost cei mai seriosi oameni din armata pentru cruciada, cu dorinta adevarata de rezolvare a problemelor asa cum au primit porunca.

P. 27. Inainte ca masa numeroasa de cruciati sa acosteze in Accon, regele Johann din Ierusalim si reprezentantii a trei ordine cavaleresti au decis ca fiul sultanului Malik al-Muazzam din Damasc ar putea sa asigure o alianta cu acestia datorita situarii la Nablus Ierusalim, astfel incat prin crearea unui mic corp militar sa se ocupe si sa actioneze imediat si sa se apropie in forta iar prin cucerirea egiptenilor sa pregateasca sfarsitul pentru autoritatile musulmane(32). Acest plan parea potrivit pentru Accon intr-adevar, pentru ca flota nu era plina indeajuns si se asteptau inca ajutoare din nordul Germaniei, pentru a primi o mana de ajutor in plus;probabil se credea ca acei cruciati trebuiau sa aplice mici tactici pentru a-i tine pe dusmani in neliniste si nesiguranta, acest lucru fiind valabil si in cazul cuceririi Damascului pe care cruciatii din 1148 aproape il cucerisera, insa datorita temerii privind lipsa apei in Ierusalim a fost suficient ca scopul primei expeditii a crestinilor sa se opreasca la granita nord-estica a regatului Ierusalimului.

Pe 3 noiembrie a aparut patriarhul Radulf din Ierusalim cu sfanta cruce in Riccardone langa Accon(33), unde se aflau crestinii care au iesit desculti in intampinare;regele Andrei si ducele Leopold au sarutat relicva care acum fusese adusa fata armatei. Acolo s-au strans in jur de 50000 de oameni(34)Urmatorul obiectiv al marsului a fost (35), dar pe drum intr-acolo crestinii au suferit din cauza arsitei fiind impresurati de un praf ingrozitor fapt care ii ingrijora pentru un eventual atac spontan. In urmatoarele zile au ajuns si au jefuit Beisanul unde sultanul Malik al-Adil, impreuna cu fiul sau Malik al- Muazzam nu cu mult timp inainte erau asezati acolo, el a cedat in fata superioritatii numerice a crestinilor la Merdsch as- suffar, la sud-vest de Damasc(36), guvernatorul acesteia primind porunca sa indemne pe toti locuitorii sa vina in opozitie pentru a pustii imprejurimile. Frica de un posibil asediu a creat panica in oras, crestinii reusind sa patrunda pana la Asad ed din Schirkûh, iar anuntul acestei reusite in urmatoarea zi a restabilit situatia agitata din cadrul armatei crestine(37).

Armata crestina a traversat pe 10 noiembrie Iordanul (38) p. 28. , in apele caruia s-au putut scalda pelerinii, iar dupa doua zile de odihna au continuat sa mearga spre Kossair Bn Mein ed-din(39), pe cand sultanul , dupa ce a apucat sa-si lase fiul Malik al Mazzam pe un deal Lubban(40), a plecat din Adschein(41) spre Ras al-ma(42), apoi spre al Kursi(43) si Chirbet al-Mussûs in Dscholan(44), iar crestinii dupa 3 zile de pustiire a tinutului s-au intors din nou spre Iordan (45). Marsul a mers spre tarmul vestic al marii si de-a lungul Tibrului, fiind un prilej unic oferit crestinilor ca prin acest eveniment cu valente sacre sa viziteze locurile sfinte; in cele din urma, cu multe slabiciuni, boli si copii musulmani pe care mai tarziu egumenul Jacob din Accon i-a botezat, armata s-a intors la Accon cu bogate prazi, in timp ce sultanul von Rasal-ma a plecat si si-a stabilit tabara la Alikan bei Fik.

O a doua garnizoana avea ca scop cucerirea cetatii de pe Tabor pe care Malik al-Muazzam a construit-o in 1211(46), utilizand circa 77 de bastioane si la care au lucrat 2000 de oameni. La putin dupa sosirea lor, crestinii au reusit sa prinda un baiat musulman pe care l-au intrebat daca cetatea este de neinvins si au considerat de bun augur faptul ca el a negat la aceasta intrebare(47). Astfel, precum cuvantul din Evanghelie: "Mergi acolo in localitatea care sta inaintea voastra"(Matei, 21.2) I-a motivat pe crestini si aflandu-se sub protectia unei ceti puternice, a crucii sfinte a Patriarhului, cat si a rugaciunilor cantecelor acompaniate de preot, au inceput asaltul. Inaltimile muntilor abrupti au fost din fericire escaladate, iar regele Johann a atacat armata unui emir care a replicat agresiv asupra sa, dar a continuat sa coboare in jos pe partea cealalta, salvandu-se.

El s-a sfatuit ce sa faca cu mai multi baroni sirieni si de asemenea cu ducele Austriei care a luptat de partea cealalta. Contele din Tripolis a intuit o intrerupere a asediului tocmai pentru ca uneltele pentru asediu nu erau de ajuns sau de asemenea din lasitate(48).

p. 29. Cu toate acestea au cautat intra-adevar sa ia o decizie pentru a-i organiza pe crestinii nemultumiti pentru un nou asalt pe 5 decembrie, dar iscandu-se un incendiu, cei din tabere au fost ingropati sub ruinele prabusite, suferind astfel o grea pierdere in care indeosebi ioanitii si templierii au fost cei mai afectati, in timp ce echipajul armatei a avut cei mai putini vatamati. Asa cum spune un izvor musulman, asediatorii se jurau sa moara cu dragoste pe cand incercau sa supuna dusmanul, elocvent fiind exemplul lui Richard Inima de Leu care a demonstrat acest lucru la capitularea din Accon din 1191,neacordand atentie incheierii vreunui tratat si necrutand nici un prizonier. Astfel a esuat jalnic si aceasta incercare, pe 7 decembrie crestinii s-au intors in Accon, iar dupa retragerea lor, Al Muazzam a revenit pe Tabor, i-a rasplatit pe luptatorii curajosi si a dat curs petrecerii.

Din nefericire, cea de-a treia garnizoana a fost nevoita sa fuga, urmata de crestini , spre sud - estul Sidonului, in timp ce patriarhul si episcopul au ramas pentru a-i preveni pe vecinii crestini de periculosul pradator Beaufor si seicul Arnûn. Cu toate sfaturile primite din partea domnilor din Sidon, au fost adusi 500 de oameni si au fost atacati prin surprindere pe Charin din tinutul Muschgharah(49), fiind puternic decimati; din cauza unui musulman tradator au fost dezorientati si au pierdut pe fuga multi morti si prizonieri , astfel ca doar 3 oameni au fost salvati spre Sidon. Pelerinii ramasi s-au adunat si s-au indreptat inapoi spre Accon, printr-o ploaie torentiala rece, suferind grele pierderi.

Regele Andrei care nu s-a alaturat nici unuia dintre cele doua convoaie, s-a inarmat la intoarcerea spre patrie. p. 30., cum aminteste un izvor maghiar, ca frica de venin(50). Zadarnice erau rugamintile si amenintarile patriarhului care ii comunicase chiar exilul(51). El a pornit cu tanarul rege Hugo al Ciprului si principele Bohemund al Antiohiei spre Tripolis unde ultimul dintre ei a sarbatorit casatoria sa cu Melisende a Lusignanie, iar primul a murit in ianuarie 1218(53); a gasit in Karuk(53) si Merkab(54) un grup de prieteni ioaniti si a mers prin mica Armenie(55)peste Iconium(56), prin regatul imparatului Lascarius din Trapezunt(57) si al Bulgariei(58), realizand raporturi de prietenie cu domnii acestor tari;la granitele tarii sale a fost primit cu mare distinctie(59). El a adus cu sine o mare cantitate de relicve din Tara sfanta(60), dar aceasta comoara ii amintea de cruciada sa fara succes, de nenumaratele victime si adanca nenorocire a tarii sale pe care o patise acolo departe, acest lucru fiind fara indoiala.